L-am ignorat, ani de zile, pe numitul Cristian Bădiliţă. I-o fi foame, săracul – mi-am zis eu, gîndindu-mă că latră, şi el, pentru cine îl plăteşte. Javra dădea o raită scurtă prin România, schelălăia ce schelălăia, după care o zbughea înapoi, în Franţa, unde s-a pripăşit după mineriada din iunie 1990. Mineriadă în care a luat-o, rău, pe cocoaşă, ajungînd şi în spital. În mod nomal, un asemenea dement nu trebuia să iasă din spital. Nu de alta, dar se răneşte singur, îşi face rău. Am înţeles că specimenul s-a născut în 1968, la Botoşani. Adică în oraşul unde au văzut lumina zilei două dintre geniile tutelare ale României: Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga. Un pol al românismului. Să te naşti, tu, la cîţiva metri de Biserica Uspenia (în care a fost botezat Eminescu) şi de casa unde s-a născut Iorga – dar să scuipi fiere şi venin pe tot ce-i românesc, iată o anomalie magnetică, ceva imposibil de înţeles. Totuşi, cine studiază, cu atenţie, acest caz clinic va pricepe ce se petrece. Acest Bădiliţă e un avorton, cu nişte funduri de sifon la ochi, complexat, cu o spoială de cultură pe un creier atins de sifilis, care pare o copie palidă a lui .H.R Patapievici.
Pretinde că ştie greaca veche, dar stă foarte prost la limba română. Nebunul trage împrăştiat în tot ce mişcă, boxînd cu umbra unui naţional-comunism care n-a existat, niciodată, nicăieri, pentru simplul fapt că cei doi termeni se exclud reciproc. Dar te pui cu limbricii care se dau vulturi? Ei prin ce să se remarce? Cum să fie băgaţi în seamă, din moment ce sînt goi pe dinăuntru, ca nişte conserve din anus de elefant, fiind uscaţi ca iasca, fără nici un talent, în nici un domeniu? Nu m-aş fi ocupat, personal, de un asemenea avorton, dacă el n-ar fi săvîrşit neobrăzarea de a-şi vărsa fierea puturoasă împotriva României şi a Poporului Român. Imbecilul pretinde că e... poet (?!). Aşa că, în broşura menţionată, el îşi publică nişte „poiezii”, pentru care merită două palme cu piciorul, nu alta! Iată „Romanţă pentru interbelici”, dedicată „Ieruncilor”. Cretinul dă, la sfîrşit, o „Notă explicativă!” (cu semnul exclamării, adică să băgăm bine la cap): „«Romanţa pentru interbelici» a fost compusă pe 31 decembrie 2003, în trenul Roman-Paris, şi a fost dedicată lui Virgil Ierunca şi Monicăi Lovinescu. Ea a servit drept acoperămînt «spiritual» unei tarte normande (?!) care a fost transportată în poziţie orizontală o sută patruzeci de kilometri (?!), ajungînd intactă la destinaţie. Public romanţa aici, pentru prima dată, în amintirea acelei nopţi de An Nou petrecută împreună...” (pg. 83). Iată cum arată un eşantion din gunoiul bădiliţesc: „De m-aş fi născut măcar cu-atît (se apropie arătătorul şi degetul mare al mîinii drepte lăsîndu-se un spaţiu de numai doi milimetri)/ îndărătul anilor şaizeci/ nu mi-ar mai rămîne «ţara»-n gît/ ca o tocăniţă de zevzeci”. Ce-i asta, mă, prostule? Mai ai multe „poezii” cu indicaţii regizorale? Mai la vale, impostorul ne spune şi ce-i cu el, cine e, de unde vine (că unde se duce, ştiu, la dracul): „Nu sunt, vai, decît un şaişoptist (?!)/ aşteptînd în fiecare seară/ pe un prăpădit peron de gară/ să coboare fratele-Anticrist”. Şi ăsta pretinde că e creştin, şi că traduce Biblia! Îl aşteaptă pe fratele Anticrist, pe un peron, şi cine credeţi că vine? Andrei Pleşu, idolul vieţii lui (care îl furajează cu „bani negri” de la Colegiul Noua Europă). Cît despre cuvîntul „şaişoptist” – e jenant. Mergea „paşoptist” – dar „şaişoptist” e tras de păr, o siluire a limbii române. Altceva ne intrigă: să nu fi auzit murătura asta storcoşită, Bădiliţă, de textele staliniste scrise de Virgil Ierunca?
Dar, să mergem mai departe. Într-un interviu care i se ia pentru „Opinia Teleormanului” (să vii, tu, de la Paris şi să apari la Cogealac, sau Frecăţei, ce evoluţie!) tovarăşul Bădiliţă îi răspunde unui tovarăş Bădoi, care îl întreabă: „Ce înseamnă poezia pentru Cristian Bădiliţă?”. „Totul – răspunde el. Adică cel mai frumos dar pe care mi l-a făcut Dumnezeu la naştere: (pg. 251). Priviţi un vers, reprodus de teleormăneanul Bădoi: „Nu ştiu să mă rog decît în blasfemie” (?!). Ce idiot sinistru! Adică, el cînd face blasfemii, se roagă la Dumnezeu. Iată o altă „poiezie” a acestui tîmpit plin de ifose: titlul, „Românie Mică”. Începe cu o cacofonie penibilă: „Avea dreptate. Ierunca. Cifrele (sic!) nu contează prea tare” (pg. 188). Lipsa de talent a năvlegului e năucitoare: „Inima transmitea în ecou undele gîndirii dinspre înlăuntrul cuiva/ spre înlăuntrul altcuiva”. Adînc! Alte versuri tembele: „Noi gîndim iarbă. Cu stomacul./ În cel mai bun caz gîndim cu inima dezlegată de creier./ Impulsiv, grotesc, sentimental./ Sau cu ciozvîrta de creier dezrădăcinată”. Fără comentarii. Alte expectoraţii ale mucosului cu pretenţii de savant: „Mega România cam aşa arată:/ urîtă, săracă, imbecilă, bolnavă, dezosată”. Ce nemernic! De ce faci tu, mă, derbedeule, România „imbecilă”? Cine mă-ta te crezi? Nu ţi-e ruşine? Altă „poiezie” se intitulează „Poporul cu un bec în gură”. Am reţinut altă tîmpenie: „Banul este ADN-ul naţional” (pg. 146). Poate pentru fomişti ca tine, Bădiliţă, dar nu pentru un întreg popor. Popor căruia tu, un neica-nimeni cu faţă bovină, vrei să-i bagi un bec în gură (?!), deşi mult mai nimerit ar fi să bagi becul ăla în p... mă-tii. Asta, ca răspuns al meu faţă de abjecţia de la pg. 117: „«Experimentul Aiud» a fost pregătit şi pus în practică de colonelul Gheorghe Crăciun, unul dintre mentorii (?!) partidului terorist (?!) «România Mare»”. Pentru minciuna asta porcească, eu îţi promit, Bă, Diliule, un dos de labă. Deşi păduchii nu se lovesc, ci se strivesc.
CORNELIU VADIM TUDOR
(Va urma)
Ziarul TRICOLORUL, nr 2395 / 20.02.2012
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu