Comunicat de Presă
În dimineaţa zilei de 22 februarie a.c., a încetat din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, Carol Dina, fost senator PRM. Carol Dina s-a născut la 25 octombrie 1937, la Bucureşti. A fost inginer de profesie, director al marilor uzine bucureştene „23 August" şi „Timpuri Noi", consilier al întîiului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid Galaţi. A fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR - şi niciodată nu şi-a ascuns, sau falsificat biografia. Carol Dina lasă în urma sa realizări de prestigiu ale economiei româneşti, fiind cunoscut şi apreciat ca un bun specialist, ca un om care şi-a dedicat întreaga viaţă binelui Poporului Român.
După decembrie 1989, Carol Dina s-a alăturat generoasei familii a Partidului România Mare, remarcîndu-se prin analizele sale documentate asupra evoluţiilor negative din societatea românească, în plan economic, social şi moral. Ca vicepreşedinte al PRM, el a avut o contribuţie însemnată la elaborarea doctrinei economice a partidului. A fost senator în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008, preşedinte al Comisiei de Privatizare a Camerei Superioare a Parlamentului - calitate din care s-a opus, cu fermitate, jefuirii Patrimoniului Naţional. Era un patriot adevărat, iar cel mai mare regret al lui a fost acela de a vedea că România se prăbuşeşte pe zi ce trece, lipsită de speranţă şi de viitor.
Slujba funerară va avea loc vineri, 24 februarie, orele 12, la Biserica Precupeţii Vechi, din Cartierul Dorobanţi, iar înmormîntarea se va desfăşura la Cimitirul Bellu Militar. La trecerea în eternitate a lui Carol Dina, Partidul România Mare îşi exprimă regretul profund pentru această mare şi dureroasă pierdere şi este alături de familia îndoliată - de soţia sa, Gabriela, de fiii Valentin şi Mircea, de nepoţelele Mara şi Ilinca, de toţi cei apropiaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
22 februarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu