13 MARTIE 1990. Am încheiat fila precedentă cu „lipsa de caracter”. O încep pe cea de azi tot cu „lipsa de caracter”, fiindcă asta e maladia cea mai gravă de care suferă societatea românească. Poate credeţi c-am spus-o eu? Aş fi vrut, dar mi-a luat-o altul mai breaz înainte, Nicolae Iorga. Iată-1 deci la televizor, în această zi de marţi, pe George Potra, fost şef de sector al Secţiei de Presă a C.C. al P.C.R., fost şef suprem al publicaţiilor Agerpres pentru străinătate, numit chiar de Nicolae Ceauşescu (aşa mi se lăuda el mie, în mai 1989, cînd l-am rugat pe generalul Ilie Ceauşescu să-1 treacă şi pe el pe lista de invitaţi pentru finala C.C.E. la fotbal, dintre AC Milan şi Steaua, de la Barcelona). Băiat de carte, ce-i drept, fiu al cunoscutului istoric al Bucureştilor, George Potra-senior, şi soţ al unei doamne din Televiziune, cu care făcea emisiuni Tudor Vornicu. Astăzi, Georgică al nostru se dă în stambă. A devenit şi el „dizident”. A descoperit că a fost şi el persecutat de „dictatură”: nu mai lucra la C.C. al P.C.R, fusese debarcat în fruntea unui trust de publicaţii, cam aşa, ca şi Ion Iliescu. Păi ce, e de ici, de colea, să păţeşti o asemenea prigoană în viaţă? Şi astfel se face că, după o recluziune de vreo două luni, Georgică al nostru apare pe Postul Naţional TVR cu un interviu realizat în compania unui oaspete englez. Fostul lector al C.C. al P.C.R. şi secretar de partid peste atîtea şi atîtea publicaţii s-a metamorfozat într-un violent anticomunist, ba chiar îl elogiază pe... „distinsul filozof Gabriel Liiceanu”. Mă, băieţi, cine v-a speriat în halul ăsta? Nu vă crapă obrazul? Încă o cruce, bifată în dreptul unui fost amic. Adio, George Potra, ai murit pentru mine, eşti ca un peşte tăvălit prin sos de mirodenii, căruia un bucătar tacticos i-a extras şira spinării.
Dar, una rece, alta caldă. Cine credeţi că ne ia apărarea, aseară, la „Europa liberă”! Nimeni altul decît Virgil Ierunca! Acesta a spus că asta nu-i democraţie şi că e nedrept ca noi (adică Barbu şi cu mine) să fim marginalizaţi. Ipocritul, tot ipocrit. Pînă acum ne satanizase, vreme de vreo 15 ani. Ce să-ţi povestesc, 1-a apucat dorul de noi! Mă hotărăsc să ies din casă. E şi marţi, şi zi de 13. Totuşi, n-am nici un ghinion. Decît acela de a nu-1 găsi liber pe Mircea Angelescu, care, ca ministru al Sporturilor, e în şedinţă cu toate federaţiile. Astfel încît nu reuşesc să ridic acreditările pentru întîlnirile sportive ale anului în curs. Nu-i nimic, am făcut o plimbare. Cumpăr „România liberă”, mai mult din curiozitate, să văd şi eu pe cine mai asasinează moral Petre Mihai Băcanu, cu întrebarea de mahalagioaică beată „Ce-ai făcut dumneata, domnule Cutărică, în ultimii cinci ani?”. În numărul de azi, un „puţoi cu barbă” (vorba lui Arghezi) pe nume V.A. Vîţă, membru prin C.P.U.N., dă un interviu care mă face să rîd singur pe stradă: „Am 33 de ani. Vîrsta lui Alexandru Macedon şi Isus Christos. Mă chiar (?!) gîndeam în toamna trecută în ce măsură mă voi întîlni pe planurile existenţei cu această cifră? Dacă se va întîmpla ceva? Şi sînt fericit că s-a întîmplat”. Te-ai chiar gîndit prost, Vîţă, în ceea ce te priveşte nu s-a întîmplat nimic! Dar, pe mîine, fiindcă interviul e cu continuare, are două părţi... (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Ziarul TRICOLORUL, nr 2396 / 21.02.2012
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu