"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




miercuri, 14 decembrie 2011

Cruzimea faţă de animale


În timp ce scriam aceste rînduri, Traian Băsescu participa la un soi de acţiune, şi anume lansarea Raportului de competitivitate al României. Ca de cele mai multe ori, am asistat la multe vorbe mari, dar goale de conţinut şi imposibil de aplicat în lumea reală. Vorbim de competitivitate, performanţă, competenţă, politici economice, monetare şi fiscale, de transparenţa actului administrativ, de ieşirea din criză şi salvarea zonei euro şi noi, în Mileniul 3, iată, nu sîntem în stare, cu o armată de oameni, să prindem un tigru evadat dintr-o grădină zoologică. Căci, de fapt, la acest subiect am dorit să ajungem, mai ales că subiectul a atras televiziunile, ca un magnet, mai mult de jumătate de zi. Precizăm, încă de la început, că grădinile zoologice, Circul şi alte asemenea instituţii care chinuie animalele sînt o pată ruşinoasă pe obrazul speciei umane.
Ultimii ani au oferit publicului, pe diferite canale de informaţii, suficiente elemente necesare pentru cunoaşterea mediului înconjurător şi a fiinţelor necuvîntătoare care îl populează. Nu credem că este esenţial pentru educaţia unui copil care, în timp ce îngurgitează cu nesaţ vreo îngheţată îmbibată de E-uri, să vadă un leu chinuindu-se în cuşca de 3 metri pătraţi, un elefant cu picioarele cangrenate de la lanţurile în care este ţinut sau vreo panteră care sare printr-un cerc de foc, ştiind că dacă nu ar face-o i s-ar administra şocuri electrice extrem de dureroase. Dar, cum Circul guvernează acest tip de societate, la propriu şi la figurat, nu credem că vom scăpa curînd de aceste atrocităţi. Un lucru este cert. Tigrii sînt o specie pe cale de dispariţie, iar cei născuţi în captivitate supravieţuiesc în mod miraculos. Pe de altă parte, există norme internaţionale foarte bine puse la punct în legătură cu măsurile de securitate ale grădinilor zoologice, astfel încît, orice animal, chiar scăpat din cuşcă, să nu poată ieşi din perimetrul stabilimentului respectiv, hai-hui, pe afară, în decor. Dar, iată că nenorocirea s-a întîmplat tocmai în oraşul administrat „exemplar”, după cum vor unii să credem, al cărui primar era cît pe ce să devină primul ministru al României. O administrare mai responsabilă a fondurilor destinate acestei instituţii şi un personal calificat şi stimulat printr-un salariu decent ar fi condus, cu siguranţă, la alt deznodămînt. Unele televiziuni au afirmat chiar că ingrijitorul a leşinat, lăsînd uşa întredeschisă şi, totuşi, tigrul „flămînd” şi „periculos” nu s-a ostenit să-l atace, alegînd libertatea. Fără să pretindem că avem cunoştinte de specialitate, încercăm să ne gîndim că un animal sălbatic, născut, crescut în captivitate, care nu a vînat niciodată şi a fost obişnuit cu oamenii în cazul în care nu a fost maltratat în vreun fel, nu are motiv să atace nitam-nisam, decît dacă se simte cumva ameninţat. Lipsa de profesionalism al celor care nu au reuşit să-l tranchilizeze, la care se adaugă dotările precare ale instituţiei în cauză au condus la un deznodămînt nedorit de nimeni. Dar, cui îi mai pasă de un biet tigru, cînd, zilele acestea ,se pecetluieşte soarta a zeci de mii de cîini comunitari, lăsaţi la „mila” autorităţilor locale care, din dorinţa de a face pe plac actualului regim (unele dintre ele), vor „eutanasia” cu bîta (e mai ieftin decît glonţul aplicat tigrului) zeci de mii de suflete vinovate doar de faptul că s-au născut în România, în aceste vremuri criminale, atît pentru oameni, cît şi pentru prietenii lor cu 4 lăbuţe?

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2344 / 15.12.2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu