Dezbaterile legate de viitorul Cod al Muncii se poartă, în aceste zile, în paralel cu discuţiile privitoare la contrabanda generatoare de evaziune fiscală de proporţii. Deşi par subiecte fără conexiune directă între ele, merită să evidenţiem legătura de cauzalitate între fiscalitatea excesivă, care descurajează înfiinţarea unor noi locuri de muncă, declanşînd în 2009-2010, falimentul a zeci de mii de întreprinderi, diminuarea alarmantă a producţiei de bunuri şi servicii autohtone în favoarea importurilor şi creşterea nivelului contrabandei cu diferite produse din ţările vecine care nu sînt membre UE. Nu vom aborda subiectul traficului de arme, petrol, droguri sau carne vie, realizat şi prin complicitatea vameşilor. Aproape inexistente înainte de 1989, aceste practici s-au instalat confortabil în noul regim, împreună cu “democraţia” şi “capitalismul”. Aşa încît, ipocrizia naţiunilor care ne-au acceptat în Uniunea Europeană, cunoscînd posibilităţile reale ale României de a-şi securiza frontierele şi de a ţine pasul cu ritmul lor de dezvoltare, întrece orice limită. Căci, mult mai tentantă a fost, la momentul respectiv, campania de jefuire a românilor de resurse naturale, materiale şi umane, după modelul colonialist, deja experimentat în secolele trecute şi perfecţionat, în prezent, pe spinarea unor numeroase naţiuni din Estul Europei. România era programată să se transforme în piaţă de desfacere pentru supraproducţia occidentală, iar cetăţenii care nu au ales exodul, pentru a munci în scopul de a susţine bugetele de pensii şi PIB-ul altor state, trudesc în multinaţionale sau îndură şomajul, munca la negru sau umilinţa cozilor la ajutoarele sociale – şi aşa diminuate. Această stare de lucruri, în care România, considerată, pe nedrept, “codaşa” Europei, nu poate ţine pasul cu ritmul dezvoltării, cu nivelul tehnologiilor şi productivităţii muncii din ţările “partenere cu drepturi egale” din UE, creează premizele înfloririi contrabandei. Pentru că legumele, fructele, florile, îmbrăcămintea, ţigările şi altele sînt mult mai ieftine, provenite din import, decît dacă ar fi produse în întreprinderile româneşti. Şi, cu atît mai mult, pentru că nu sînt purtătoare de taxe şi impozite, fiind introduse şi comercializate în condiţii aflate la limita legii, în ţara noastră. Guvernanţii, aşa-zisele patronate şi aşa-zisele sindicate nu se arată însă interesate de contracararea fenomenului, ci doar de taxarea lui, ceea ce ar determina, cel mult, o explozie a preţurilor. Nimeni nu pare a înţelege că regimul fiscal din ţara noastră este o povară pentru agenţii economici cinstiţi care nu numai că nu sînt încurajaţi să creeze noi locuri de muncă, ci, dimpotrivă, acum luptă pentru supravieţuire. Voci din rîndul “patronatelor” o ţin într-una cu încurajarea reinvestirii profiturilor. Care profituri, am întreba noi? Singurele măsuri care ar sprijini înfiinţarea unor noi locuri de muncă şi menţinerea celor actuale sînt cele care ar micşora semnificativ taxarea excesivă a veniturilor salariale. Şi, natural, ajungem cu discuţia la prevederile Noului Cod al Muncii. Înainte de a-l desfiinţa, trebuie să ne amintim că actualul Cod nu este nici pe departe vreo bijuterie legislativă demnă de laudă şi a fost adoptat, tot prin asumarea răspunderii Guvernului de atunci, întru dispreţul total al necesităţii imperative de a fi dezbătut în Parlamentul României. Protestele sindicaliştilor par acum doar de faţadă, ca să-şi justifice poziţia în fruntea unor organizaţii care au deservit, de multe ori, Puterea. Şi, oricum, este mai mult decît interesant, dacă nu de-a dreptul ciudat, acest război iscat între ”sindicatele” care reprezintă salariaţi ai Statului, şi membrii Executivului, care reprezintă tot Statul Român. Sindicatele s-au născut din necesitatea de a echilibra lupta dintre muncă şi capital. Nu prea ne dăm seama unde este “capitalul” aici? A auzit cineva despre vreun sindicat format în multinaţionalele din România? Sau în întreprinderile privatizate mai mult sau mai puţin fraudulos? Cunoaşte cineva vreun lider sindical vocal care să-i reprezinte pe lucrătorii de la Coca-Cola, Metro, BCR, Orange etc.? Ceva e evident contra naturii în actualul sistem original (în sensul rău al cuvîntului) pe care îl denumim, provizoriu, „postcomunist“. Evident, bîjbîiala şi incompetenţa în elaborarea unui act legislativ coerent şi corect care să reglementeze raporturilor de muncă în România de azi ţine şi de faptul că legiuitorii, mulţi dintre ei analfabeţi sau prezumtivi infractori, fac parte dintre cei care nu au creat niciodată măcar un loc de muncă, ba, dimpotrivă, au contribuit din plin şi cu bună-ştiinţă la desfiinţarea celor existente, la prăbuşirea economiei româneşti, la dezastrul politic, economic, social şi moral în care ne aflăm astăzi.
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu