DE CE AM DEMISIONAT DIN ÎNALTUL FORUM CONTINENTAL
Stimate domnule preşedinte, vă rog să luaţi act, prin această Scrisoare Deschisă, de demisia mea din funcţia de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Decizia este definitivă şi irevocabilă, fiind determinată de următoarele motive:
1) În cei 13 ani de cînd o mînă de agenţi KGB a dat o sîngeroasă lovitură de stat, în care au murit peste 1.100 de oameni, România a devenit ultima ţară din Europa, datorită unui sistem politic în care domneşte exclusiv „Legea Junglei“.
O Mafie internă rapace, în cîrdăşie cu o Mafie externă deosebit de inventivă, a transformat ţara noastră într-un lagăr de exterminare, în care mor copiii şi bătrînii de foame, rata sinuciderilor bate orice record în Europa, căpeteniile din politică, Poliţie, Justiţie şi Servicii Secrete fură, cot la cot, cu infractorii şi, în general, anarhia şi hemoragia de patrimoniu naţional au făcut să se aleagă praful de România. Absolut toate regimurile care s-au succedat la Putere din 22 decembrie 1989 au practicat cea mai sinistră formă de torturare a populaţiei: şantajul cu străinătatea! Nimeni n-are voie să deschidă gura, sau să mişte-n front – că imediat e acuzat că strică imaginea României şi că e un extremist periculos, din pricina căruia vom rămîne izolaţi, ba chiar ne vom pomeni bombardaţi de aviaţia NATO. Tot mai multe categorii de români – de la muncitori pînă la oamenii de ştiinţă de la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele – fac cunoştinţă cu forţele de represiune ale dictaturii „neamului prost“, mai ales cu cei mascaţi cu cagule negre, precum călăii din Evul Mediu. Din păcate, România e controlată, zi şi noapte, de tot felul de komisari străini, care nu fac altceva decît să-i umilească pe locuitorii săi şi să-i determine să se simtă ca ultimii oameni de pe pămînt. Există numeroase cazuri de vizitatori care au venit săraci pe meleagurile acestea şi au plecat bogaţi, sfidînd şi legile ţării noastre, şi legile ţărilor de origine. Cel mai recent exemplu este un aventurier pe nume Bruce Jackson, preşedinte al Comitetului SUA pentru NATO, care chiar în aceste zile de septembrie a venit la Bucureşti, a proferat nişte calomnii iresponsabile la adresa mea şi a Partidului România Mare, după care am aflat din presa americană că totul făcea parte dintr-un troc abject: Guvernul PSD l-a plătit pentru asta cu 3,3 miliarde de lei, adică peste 100.000 de dolari – chipurile, pentru ca o fundaţie privată a lui să facă lobby în SUA; asta, într-o primă fază, fiindcă exemplele unor cazuri mai mult sau mai puţin asemănătoare ne demonstrează că tranzacţiile de genul acesta nu se opresc aici şi se rulează sume de bani mult mai mari. Am relatat acest caz fiindcă, dintre toate, el mi se pare cel mai neruşinat: prin urmare, un Guvern îl pune la zid pe liderul principalului partid de Opoziţie, cu acuzaţii aberante, prin intermediul unui mercenar plătit din banii publici! Cine, oare, ne va garanta nouă că, dacă acest gen de linşaj mediatic nu va da rezultate, acelaşi Guvern nu va plăti, tot cu 100.000 de dolari, un asasin, pentru a-mi închide gura definitiv? În Europa deja s-a trecut la uciderea politicienilor incomozi, în numele apărării valorilor „democraţiei“, fireşte. Nu cred că e lipsit de interes, pentru dvs., să precizez că autorul ruşinoasei tranzacţii despre care am vorbit este unul dintre vicepreşedinţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Viorel Hrebenciuc. Dar nu numai finanţele ţării sînt jefuite, sistematic, fără a se da nici o socoteală – ci şi fondurile internaţionale. Ultimul scandal, în ordine cronologică, este furtul de către actualii guvernanţi al fondurilor PHARE, despre care scrie toată presa română. Atunci cînd organismele internaţionale solicită eradicarea corupţiei, ele nu pot face abstracţie de dovezile palpabile. Altminteri, la formulări de ordin general, regimul de la Bucureşti va răspunde (cum o şi face!) cu măsuri tot de ordin general, propagandistic, folosindu-se de posturile centrale de Televiziune, care sînt obediente şi cointeresate financiar să mintă. România este ca o haină cu buzunarele rupte – indiferent cîţi bani ar veni de la programele internaţionale, din împrumuturile externe, din privatizări, totul intră în conturile pe care o bandă de răufăcători şi le-a deschis în ţară şi în străinătate, inclusiv în ţara dvs., Austria. Jaful e generalizat. A vorbi, la ora actuală, de corupţie, înseamnă a folosi un eufemism; asta nu mai e corupţie, ci tîlhărie la drumul mare, ridicarea Mafiei la rang de politică de stat! Pretutindeni în lume, Mafia are grijă să-şi creeze anumite aparenţe şi să-şi ia măsuri de precauţie; numai în România ea acţionează la vedere, ba chiar ostentativ, fiindcă a acaparat toate structurile statului şi nimeni n-o poate trage la răspundere. Lăcomia patologică a actualilor guvernanţi a atins forme monstruoase. De pildă, după datele noastre, preşedintele PSD, care este şi prim-ministru, dl. Adrian Năstase, posedă, la ora actuală, cel puţin 20 de vile, hoteluri şi alte imobile în diferite zone ale României şi, de parcă asta n-ar fi de ajuns, îşi construieşte acum şi un castel pe o insulă din Marea Mediterană, pe un vast domeniu oferit de premierul Italiei, dl. Silvio Berlusconi; acesta este motivul real al vizitei private pe care a efectuat-o Năstase cu soţia lui în Italia, pe yahtul lui Berlusconi – s-a dus să inspecteze şantierul de construcţii al castelului. Dvs. aveţi un castel pe o insulă din Mediterana? Nu aveţi! Această familie Năstase şi-a fixat ca obiectiv ca, pînă la alegerile din anul 2004, să strîngă nu mai puţin de 1 miliard de dolari bani gheaţă! Şi informaţia asta nu e o glumă, nici o fantezie literară, ci adevărul cel mai trist. Şi vă rog să mă credeţi că un şef de partid şi de revistă, într-o ţară latină, unde lumea e slobodă la gură, află destul de repede ce se petrece în jur. Regimul bicefal Iliescu – Năstase este putred de corupt şi a transformat România într-o leprozerie bîntuită de fantomele lui Idi Amin şi Bokassa. În vreme ce exponenţii acestui regim iresponsabil agonisesc averi fabuloase, foametea, bolile şi mizeria fac ravagii în România; pentru a vă oferi un exemplu mai plastic, cu o forţă de convingere deosebită, am să vă spun că s-au înregistrat cazuri de bătrîni care au furat ulei de candelă din cimitire pentru a-şi prăji o tigaie de cartofi. Aduceţi-vă aminte de poezia închinată cartofului de Bertolt Brecht. România trăieşte, pe timp de pace, mai rău ca pe timp de război. Se înregistrează tot mai multe cazuri de oameni care îşi dau foc în semn de neputinţă. Aş putea să vă scriu mii de pagini cu exemple concrete ale catastrofei naţionale provocate de Regimul Iliescu – Năstase care, toate, justifică locul fruntaş pe care România îl ocupă la corupţie, la încălcarea drepturilor omului, la boli grave (tuberculoză, sifilis, SIDA) – şi locul codaş pe care îl ocupă la nivelul de trai.
Am fost şi am rămas un patriot român şi mai degrabă aş muri decît să-mi defăimez ţara, dar situaţia a ajuns absolut insuportabilă, totul merge din rău în mai rău şi planează riscul ca toate proiectele Consiliului Europei pentru această zonă a continentului să fie aruncate în aer. Acesta este primul motiv care m-a determinat să-mi dau demisia din înaltul for pe care îl conduceţi: dorinţa mea de a sensibiliza comunitatea internaţională cu privire la tragedia Poporului Român, victimă sigură a unei echipe de gangsteri, care se eternizează la Putere prin fraudă, minciună şi inducerea în eroare a străinătăţii. Nimeni nu renunţă, de bună-voie, la o poziţie internaţională atît de importantă, cîştigată prin votul a milioane de cetăţeni şi al APCE, dar eu o fac, tocmai fiindcă îmi iubesc ţara şi nu vreau să vină ziua cînd, exasperat de ceea ce se întîmplă cu conaţionalii mei, să rostesc vreun discurs sub cupola înaltului forum de la Strasbourg sau să iniţiez vreo Rezoluţie pentru reintroducerea monitorizării României.
Eu mai doresc ca, prin acest sacrificiu idealist al meu, să atrag atenţia cancelariilor occidentale asupra unui risc major: românii percep atitudinea acestora ca pe o tăcere complice, care contravine flagrant principiilor ce au stat la baza făuririi Uniunii Europene. Nu puteţi lăsa, domule preşedinte, o ţară ca România să iasă din Istorie, şi încă atît de jalnic, ca o cerşetoare în zdrenţe! Fie-vă milă de Poporul Român, care se află în Europa încă dinainte de naşterea Europei. Prin pasivitatea comunităţii internaţionale faţă de atrocităţile săvîrşite în România, s-ar putea ca, atunci cînd vom fi acceptaţi în Uniunea Europeană, să nu mai integraţi o ţară, ci un vast cimitir. Eu, unul, nu mai pot face parte dintr-un organism unde aproape totul se rezumă la recepţii, toasturi, expoziţii şi interminabile chestiuni procedurale – în vreme ce ţara mea e înfometată cu bună-ştiinţă, iar străinii care vin pe-aici fie că fură alături de Mafia băştinaşă, fie că tratează totul superficial, făcînd jocul maşinii de propagandă a guvernanţilor. Forurile internaţionale habar n-au de ceea ce se întîmplă în România, care e ca o căprioară şfîşiată de haite de lupi. Şi eu sînt de acord cu lupta împotriva terorismului, dar ea ar trebui să înceapă cu teroriştii de la Bucureşti, care extermină un Popor întreg. Dvs., ca om de cultură germană, nu se poate să nu ştiţi splendidul aforism al lui J. W. Goethe: „Cine greşeşte prima butonieră, nu va încheia nasturii cum trebuie“. Aşa ceva s-a întîmplat în România: sistemul de tip mafiot a început cu nişte crime abominabile şi cu împiedicarea, permanentă, a aflării adevărului. Şi atunci, cum poate evolua o ţară iradiată cu minciună, cu ipocrizie, cu paranoia unor impostori care ieri erau agenţi KGB, iar azi au năpîrlit în campioni ai capitalismului, ai aderării la UE şi NATO? În excesul lor de zel, în mişcările lor bezmetice de a demonstra că n-ar fi spionat în ţările NATO pe timpul regimului comunist, aceşti şarlatani au fost capabili să semneze un acord unilateral cu SUA, pentru a acorda militarilor americani imunitate şi impunitate în faţa Curţii Penale Internaţionale, ignorînd recomandările Consiliului Europei. Practic, toate eforturile dvs. au fost făcute ţăndări. Prin urmare, dacă un militar american fură, violează sau ucide – lui nu i se poate întîmpla nimic în Europa, care devine, astfel, un fel de ghetto blestemat, în vreme ce yankeul e un arhanghel mai presus de judecata pămîntenilor. Dacă cineva se mai îndoia de inconştienţa Regimului Iliescu – Năstase, acum are o dovadă palpabilă că avem de-a face cu nişte „cai troieni“ în pîntecul Europei. Cu ce-ar fi mai condamnabili ţiganii care cerşesc la Paris decît politicienii care cerşesc la Washington?
2) Un alt motiv pentru care vă înaintez demisia mea este refuzul de a mai face parte dintr-o Delegaţie condusă de unul dintre cei mai mari mafioţi internaţionali – numitul Viorel Hrebenciuc. În semn de răsplată pentru sutele de milioane de dolari pe care, de-a lungul timpului, le-a furat pentru perechea domnitoare Iliescu – Năstase, dar şi ca recompensă pentru contribuţia lui la fraudarea alegerilor prezidenţiale din anul 2000, cînd eu am fost furat ca-n codru, acest Hrebenciuc a fost uns ca şef al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Mai mult decît atît dar, prin poziţia respectivă, el deţine şi funcţia de vicepreşedinte al APCE, ocupînd locul care i se cuvine, de drept, României. Asta, deşi el n-are nici o legătură cu diplomaţia şi n-are nici cea mai elementară prestanţă, fiind, mai degrabă, un personaj caraghios, care stîrneşte rîsul. A-l instala pe acest Hrebenciuc în postura de vicepreşedinte al APCE echivalează cu instalarea lui Osama Bin Laden în funcţia pe care o deţine doamna Condoleeza Rice la Casa Albă. Oare secretariatul APCE nu are acces la INTERNET, pentru a vedea, din presa română din ţară, dar şi din cea din diaspora, că numele lui Hrebenciuc revine în imensa majoritate a cazurilor de criminalitate economică, mai ales în jefuirea şi falimentarea Băncii Române de Comerţ Exterior (BANCOREX)? Ani de zile, un ziar central, „România liberă“, a titrat pe pagina I o glumă amară, conform căreia „hrebenciucul“ ar fi unitatea de măsură pentru corupţie. Poate un organism atît de serios şi cu scopuri nobile, ca APCE, să accepte într-o funcţie de vicepreşedinte un individ care, de cca 10 ani, figurează pe pagina I a mai tuturor ziarelor din România, ca un gangster, el fiind, mai nou, partener de afaceri murdare cu un mafiot arab, Fathi Taher, arestat în ianuarie 2001 chiar în oraşul dvs. de suflet, Viena, şi eliberat doar după ce a plătit o cauţiune de 500.000 de dolari? V-aţi gîndit, vreodată, că acordîndu-i o asemenea funcţie unui individ fără scrupule şi fără Dumnezeu, APCE îi acordă girul autorităţii sale, paravan în spatele căruia el fură şi corupe cu şi mai mult aplomb? L-aţi auzit, vreodată, pe acest Hrebenciuc vorbind în plenul APCE? A prezidat vreo şedinţă de lucru? Nici una, nici alta, fiindcă singura lui grijă e să tragă sforile şi să aranjeze, la cafeneaua de la etajul I al Palatului din Strasbourg, tot felul de probleme de „lobby“ şi de „imagine“ pentru stăpînii lui, Iliescu şi Năstase. Din cînd în cînd, fiindcă tot nu-l controlează nimeni la ieşirea din România, el profită de voiajurile de „turism politic“ efectuate prin Europa pentru a depune bani în diferite bănci. Un om integru, ca mine, nu poate face parte dintr-o echipă condusă de un personaj care nu e numai hoţ, ci şi primitiv, în tabla lui de valori şmecheria ţinînd loc de inteligenţă. La începutul acestui an, numitul Hrebenciuc a fost protagonistul unui scandal-monstru, de care cred că vă amintiţi: el a minţit, efectiv, în scris, Consiliul Europei, cu privire la eliminarea unor articole din Codul Penal al ţării noastre. Am onoarea să vă anunţ că, deşi României i se ceruse să-şi armonizeze legislaţia cu cea a Comunităţii Europene, acele articole nu fuseseră scoase din Codul Penal de către Regimul Iliescu – Năstase tocmai pentru a avea răgazul să mă condamne pe mine, în nişte procese politice jenante. Este de datoria mea să-i previn pe foştii mei colegi din APCE cu privire la spărgătorul de bănci şi de rafinării Viorel Hrebenciuc, mascota Regimului Iliescu-Năstase: feriţi buzunarele!
3) În sfîrşit, îmi dau demisia din APCE în semn de solidaritate faţă de un post privat de Televiziune din România, OTV, închis, în mod incalificabil, de acelaşi Regim barbar Iliescu-Năstase. Acest OTV era singurul post de Televiziune unde avea acces PRM, cel mai mare partid de Opoziţie din România. Ani de zile, noi am fost boicotaţi de postul public TVR, dar şi de posturile particulare PRO TV, Antena 1 şi Prima TV, aservite, sistematic, acelora care se perindau la conducerea ţării. Dar OTV nu ne-a găzduit numai pe noi, cei de la PRM, ci pe toţi cei care au cerut aceasta sau au fost solicitaţi, de la fostul preşedinte al ţării, Emil Constantinescu, pînă la foştii prim-miniştri Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile şi actualul prim-ministru Adrian Năstase, ca să nu mai vorbim de eternul Ion Iliescu. Toată lumea şi-a exprimat, în mod liber, opiniile. Nota specifică a programelor OTV a reprezentat-o difuzarea unei emisiuni nocturne, la care telespectatori români din ţară şi din străinătate îşi exprimau, telefonic, opiniile pe diferite teme de interes public. Evident, fiind o emisiune în direct, oamenii îşi mai vărsau şi năduful, în termeni nu tocmai academici, dar astea sînt, pretutindeni, riscurile libertăţii de expresie. Iată, însă, că Regimul Iliescu-Năstase, care are conştiinţa încărcată, n-a mai suportat criticile din ce în ce mai vehemente ale mele, ale altor politicieni şi intelectuali, ale populaţiei. După repetate şicane politice, administrative şi financiare, după tot felul de ameninţări şi controale, Puterea de la Bucureşti a cutezat să facă ceea ce nimeni n-ar fi crezut: a ridicat licenţa de funcţionare a postului OTV şi a ordonat organelor de Poliţie să îi închidă şi să îi sigileze studiourile. Instrumentul de care s-au slujit Palatele Cotroceni şi Victoria a fost un aşa-zis Consiliu Naţional al Audiovizualului, organism parazitar şi ridicol, alcătuit din nişte rataţi, care fac pe Gauleiterii presei audiovizuale din România. Nimeni n-a luat, vreodată, în serios, echipa asta de bugetivori, dominată de un cunoscut traficant de copii (?!), slujitor fidel al lui Ion Iliescu încă din 1990. Şi, întrucît concurenţa e mare, au sărit să aplaude măsura închiderii postului OTV tot felul de bande din mass-media de şantaj, pe care Guvernul le corupe fie cu reclame şi sponsorizări, fie prin ştergerea datoriilor la stat. Un caz scandalos este acela al postului PRO TV, care practică, pe faţă, cea mai uluitoare evaziune fiscală – are datorii de 1.800 de miliarde de lei, care înseamnă nu mai puţin de 54,5 milioane de dolari. Recent, în semn de mulţumire pentru politica servilă a PRO TV-ului, Guvernul PSD a iertat acest post de 800 de miliarde de lei. În urmă cu 3 luni cînd l-am întrebat, la Palatul Victoria, pe Adrian Năstase de ce nu recoltează corect impozitele, dînd ca exemplu chiar PRO TV, el mi-a răspuns că nu poate face asta, că se gîndeşte la libertatea presei, că ce-ar zice străinătatea şi alte inepţii de genul acesta. În orice ţară civilizată din lume, o evaziune fiscală considerabilă se pedepseşte cu închisoarea; sper că vă aduceţi aminte de cazul marii actriţe Sophia Loren, un veritabil simbol al Italiei, sau de cazul tatălui cunoscutei sportive germane Steffi Graf, ori de cel al cîntăreţului american de country Willie Nelson; toţi au fost închişi fiindcă nu şi-au plătit dările la stat. În România se moare de foame, efectiv, şi datorită unui evazionism fiscal de proporţii inimaginabile, tolerat şi chiar încurajat de Regimul Iliescu – Năstase. Iată că nu are de suferit un post-pirat ca PRO TV, ci un post cinstit, ca OTV, pedepsit fiindcă nu face sluj în faţa Puterii şi mai permite şi Opoziţiei să se exprime. Numai că decizia CNA este ilegală, încălcînd chiar Art. 30 din Constituţie, care stipulează, în mod expres, că în România cenzura de orice fel este interzisă. Atît Preşedinţia, cît şi Guvernul, mint fără jenă că OTV ar fi găzduit unele atacuri rasiste, şovine, antisemite etc. Ştiţi placa, doar trăiţi în Austria. În realitate, n-a fost, niciodată, vorba de nici un exces de felul acesta, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Eu am spus-o şi mă repet: nu sînt antisemit, nu sînt rasist, nu sînt antioccidental, sînt un patriot român care este dator să apere onoarea şi demnitatea Patriei sale. Atunci cînd un scriitor de mîna a doua, ca Elie Wiesel, după ce l-a omagiat pe Nicolae Ceauşescu, în 1986, pe motiv că România desfăşoară o politică umană şi înţeleaptă – vine din nou, în iulie 2002, şi proferează acuzaţia scelerată că „România a ucis, a ucis, a ucis!“, ce-ar trebui să facă un ziarist şi istoric ca mine, care ştie foarte bine că România nu numai că n-a ucis, ci i-a salvat pe evrei de la o moarte sigură? Am scris, în repetate rînduri, studii şi articole împotriva fascismului, care, aidoma bolşevismului, a fost o pată pe obrazul Umanităţii. Neîndoielnic, dacă aş fi fost antisemit, aş fi recunoscut-o şi chiar m-aş fi lăudat cu asta, aşa cum o fac atîţia oameni în Occident, chiar şi în SUA; problema este că nu sînt deloc antisemit, dimpotrivă, preţuiesc şi respect Poporul Bibliei, am evrei în partid, hrănesc evrei (ca şi ţigani şi unguri) în cadrul programului meu umanitar „Cina Creştină“, prin care dau mîncare, de 10 ani, la peste 130 de familii de bătrîni săraci, din salariul meu de senator, pe care nu l-am ridicat niciodată. Dacă eu nu sînt antisemit, asta nu înseamnă că voi permite, cuiva, să fie antiromân şi să insulte mîndria Poporului meu. Totul are o limită şi sînt la vîrsta şi la experienţa care îmi dau dreptul să gîndesc cu capul meu şi să spun, răspicat, ce gîndesc. Nimeni nu poate aduce nici măcar o singură dovadă a aşa-zisului meu extremism! Totul face parte din scenariul de culpabilizare a Poporului Român şi de punere la stîlpul infamiei a acelor temerari care îl apără şi se gîndesc la viitorul lui. Şi cea mai bună dovadă a şarlataniei care se practică este modul scandalos în care s-a comportat Bruce Jackson: în timp ce mă acuza că eu aş primejdui viitorul copiilor români, el îi buzunărea, efectiv, pe copiii români, furînd de la gura lor cel puţin 100.000 de dolari, după care, dacă se va mai agita mult pe aceeaşi temă, va primi şi tranşele următoare. În asta constă aşa-zisul meu „extremism“, domnule preşedinte: mă opun jafului, iar cuvintele şi dovezile prezentate de mine au un ecou din ce în ce mai mare la populaţie! Regimul Iliescu – Năstase este, la ora actuală, cuprins de un atac de panică vecin cu delirium-tremens, fiindcă ştie că atît PRM, cît şi eu am trecut, de mult, pe locul I al sondajelor de opinie reale şi decalajul dintre noi şi ceilalţi creşte pe zi ce trece. Nici o propagandă mincinoasă, de genul pretinselor „mitraliere“ şi „execuţii“ pe stadioane, invocate la alegerile prezidenţiale din anul 2000, nu-i mai poate păcăli pe români. Nici fabulaţiile că aş fi împotriva aderării României la UE şi NATO, din moment ce eu am fost primul şef de partid din ţara noastră care, în aprilie 2000, la invitaţia premierului de atunci, dl. Mugur Isărescu, a semnat Declaraţia de Aderare. Tot ceea ce vreau eu, alături de PRM, este ca România să intre în aceste structuri în mod demn, nu în genunchi, iar străinii care vor veni la noi să ne trateze ca pe nişte gazde, nu ca pe nişte sclavi de pe o plantaţie. Imaginaţi-vă la ce riscuri se vor expune, de pildă, militarii NATO şi familiile lor (soţii, fetiţe ş.a.) dacă nimeni nu va face ordine în România şi nu va smulge, din rădăcină, fenomenul infracţional! În ceea ce priveşte interzicerea postului OTV, avem de-a face cu reintroducerea cenzurii de tip stalinist, de către un regim politic intrat în moarte clinică. Aceasta e a doua măsură brutală pe care Regimul Iliescu – Năstase o ia împotriva ziariştilor de curaj, care mi-au luat mie interviuri: în septembrie 2001 a fost pedepsit şi interzis, timp de o lună, directorul general-adjunct al postului public de Radio, dl. Paul Grigoriu, iar în septembrie 2002 de acelaşi tratament a avut parte şi dl. Dan Diaconescu, căruia i s-a închis şi postul de Televiziune. La şomajul care face ravagii astăzi în România, se vor mai adăuga şi cele cîteva sute de salariaţi şi colaboratori ai OTV, rămaşi fără pîine acum, în pragul unei ierni timpurii. Starea de spirit a populaţiei e din ce în ce mai proastă şi s-ar putea ca situaţia să scape de sub control. Fiindcă e prea mult, pentru o singură generaţie, să moară şi de foame, şi de ruşine. Îndrăznesc să vă rog să faceţi demersurile necesare pentru a fi anulată hotărîrea prin care s-a reintrodus cenzura. Dacă Regimul Iliescu – Năstase are ceva de împărţit cu mine, îi stau la dispoziţie, în mod deschis, bărbăteşte – dar nu voi permite să pătimească cineva din pricina mea sau, mai exact, din pricina adevărurilor mele, care îi ard pe escroci ca tinctura de iod.
Stimate domnule preşedinte Peter Schieder, eu nu sînt nici Joerg Haider, nici Vladimir Jirinovski, nici Saddam Hussein, cum mint adversarii mei politici, din lipsă de imaginaţie. Eu sînt un scriitor român care a publicat 14 volume şi acum îşi dă doctoratul în Istorie. Îmi iubesc ţara cu pasiune şi respect toate celelalte ţări. Sînt un creştin practicant şi trăiesc, efectiv, în cultul iubirii faţă de Mîntuitorul lumii. Faptul că tot mai mulţi români vin alături de mine, îmi arată că sînt pe drumul cel bun şi, indiferent la cîte hărţuieli voi fi supus, sînt dator să merg înainte. Fiindcă Poporul Român merită o soartă mai bună. E un popor creştin şi blînd, un popor inteligent şi de o mare nobleţe sufletească. Ajutaţi-l, din înalta poziţie în care v-a aşezat destinul, să iasă din prăpastie, să revină la viaţă, să nu mai fie victima unor satanişti. România are nevoie de o furtună purificatoare, de o reformă adevărată, iar acestea nu le pot face tot aceia care au bătut-o în cuie, pe cruce, ci oamenii integri, capacităţile redutabile ale sale, de care nu duce lipsă. E mai mare rîsul că un om ca Ion Iliescu, care a studiat la Moscova (de unde trimitea, în anii ´50, articole împotriva „canibalilor americani“), mă acuză pe mine de antioccidentalism, cînd eu am studiat la Viena şi am fost distins cu Medalia de Aur a Academiei Mondiale „Albert Schweitzer“! Iar dacă cinstea mea nu e crezută, îi invit pe cei preocupaţi de asta să verifice un aspect esenţial: dacă se va dovedi că eu am vreun dolar sau vreun euro în vreo bancă din România sau din străinătate, rog să fiu nu închis, ci executat. În familia mea, de cînd mă ştiu, cinstea n-a fost o virtute, ci o religie. N-are nevoie comunitatea internaţională de oameni cinstiţi? Au mai multă trecere infractorii politici, care, aşa cum vînd acum România, pe tarabă, mîine s-ar putea să vîndă şi Uniunea Europeană, şi secretele militare NATO? Nu-i nici o problemă, eu nu alerg după Putere şi, ca dovadă, uite că am renunţat la cea mai prestigioasă calitate pe care o aveam – aceea de membru, ales, al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am fost şi am rămas un om de caracter, iar Poporul meu mă va urma, fiindcă ştie că eu pentru el sînt vînat. Nutresc speranţa că demersul meu va fi apreciat la justa lui valoare, ca un semnal de alarmă că România stă pe un vulcan. Evenimentele grave care se vor întîmpla, indiferent de rezultatul Summitului NATO de la Praga, se vor datora, în exclusivitate, Mafiei politice din România, care atîta înfometează şi biciuieşte Poporul Român, încît acesta va rupe zăgazurile şi furia populară va fi mai teribilă ca în Argentina. Nu-i mai căutaţi pe terorişti prin Afganistan – aici, în România, îşi fac de cap cei mai periculoşi terorişti ai Secolului XXI, cu ei trebuie să înceapă activitatea Curţii Penale Internaţionale. Mai mult ca sigur că, dacă Hitler şi Stalin ar fi fost o pereche de homosexuali, i-ar fi adoptat pe copiii Iliescu şi Năstase, ca pe nişte demni urmaşi şi executori testamentari.
În încheiere, vă asigur, stimate domnule Peter Schieder, de întreaga mea simpatie. Îmi e dor de Viena, de casele unde au locuit şi creat idolii tinereţii mele, Haydn, Mozart, Beethoven. Am convingerea că, aidoma patronului dvs. spiritual, Sf. Petru, care a evadat din temniţă ajutat de un înger de lumină, şi dvs. veţi topi gratiile simbolice ale restrîngerilor şi obligaţiilor protocolare pe care le aveţi şi veţi acţiona pentru salvarea României de la dispariţia de pe hartă. Nu uitaţi: sînteţi preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi, dacă modestia care vă caracterizează vă împiedică să spuneţi dvs. asta, o spun eu – sînteţi cea mai înaltă şi cea mai legitimă autoritate politică a Europei!
CORNELIU VADIM TUDOR
20 sept. 2002http://tricolorul.wordpress.com/2011/02/20/pentru-improspatarea-memoriei-scrisoare-deschisa-domnului-peter-schieder-presedintele-adunarii-parlamentare-a-consiliului-europei/
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu