Monden si Paranormal

Raport STASI scos la lumină de Larry Watts: Ceauşescu susţinea unificarea Germaniei, alături de China (II)



Fragment din cartea lui Larry Watts „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! – Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”


România a aprobat atît „apropierea anti-sovietică a Chinei şi SUA”, cît şi iniţierea relaţiilor diplomatice dintre Bonn şi Beijing (deşi le-a ignorat virtual pe cele ale RDG şi ale Indiei). În mod tacit, a susţinut declaraţiile făcute de chinezi cum că ei „nu doresc o diminuare a prezenţei SUA în Pacific” şi a „poziţiei Germaniei Federale în ceea ce priveşte aşa-numita naţiune germană unificată şi o reunificare”. În plus, Bucureştii au dezvoltat „relaţii balcanice speciale” cu „sprijin chinez”, ceea ce a subminat „strategia comună adoptată de statele semnatare ale Pactului de la Varşovia”, iar Beijingul şi-a pus „cele mai mari speranţe” în România în ceea ce priveşte „promovarea unui separatism balcanic cu caracter anti-sovietic”. Acest conflict era în toi în 1973, când, potrivit lui Oleg Rahmanin, prim-adjunct al Departamentului de legătură din cadrul Comitetului Central Sovietic, Mao Zedong a stabilit că „Uniunea Sovietică reprezintă inamicul numărul 1 al Chinei“. Într-adevăr, în mod repetat, Kremlinul a avut intenţia de a transfera acelaşi statut de „duşman principal” de la SUA la China, cu implicaţii corespunzătoare faţă de România, aliata Chinei. Într-o sinoptică a politicilor adoptate de România în anii 1973 şi 1974 Germania de Est a văzut „accente anti-sovietice clare, care nu pot fi ignorate”, în atitudinea opozantă a Partidului Comunist Român faţă de Pactul de la Varşovia privind „chestiunile fundamentale ale Mişcării Comuniste Mondiale”. România „s-a opus în mod repetat activ condamnării” Beijingului, adoptând „în mod deschis şi indirect” obiectivele Beijingului şi plasându-se „în opziţie faţă de direcţia comună adoptată de Comunitatea Statelor Socialiste. Ea a refuzat „solicitări importante şi măsuri concrete de coordonare între ţările comunităţii socialiste”, aproape că nu a recunoscut „Pactul de la Varşovia, CMEA sau formele multilaterale de cooperare”, dar „a subliniat în mod exagerat rolul relaţiilor bilaterale” şi a evidenţiat „în mod repetat” „rolul special pe care îl ocupă statele mici şi mijlocii” în medierea relaţiilor dintre marile Puteri, indiferent de ideologia acestora. Este demnă de remarcat măsura în care campania sovietică de dezinformare a reuşit să ascundă consecvenţa politicilor României faţă de Moscova, Blocul sovietic, China şi SUA, impunînd imaginea fabricată a iniţiativelor neaprobate ale României în majoritatea domeniilor, considerate ocazionale, ezitante, nesemnificative şi nesincere. Sub această protecţie, de exemplu, chiar şi cei mai receptivi specialişti balcanici şi români din Occident au apreciat relaţiile Bucureştilor cu Beijingul drept „o curtare de scurtă durată”, care a apărut şi s-a risipit în 1971, şi o „posibilă excepţie” de la presupusa lipsă de sfidare adoptată de România după 1968. Dimpotrivă, aşa cum au reclamat partenerii „apropiaţi” în perioada 1969-1974, dezvoltarea continuă a relaţiilor româno-chineze „în toate domeniile” a reprezentat „un afront deschis la adresa statelor membre ale Pactului de la Varşovia”, care a devenit „mult mai activ în afara graniţelor” după vizita efectuată de Ceauşescu în iunie 1971. Aceste „afronturi” au fost deseori directe şi catalogate uneori de la relativ superficiale la profunde – cum ar fi acordarea „unei înalte decoraţii româneşti” ambasadorului chinez în 1971 şi ignorarea completă a plecării ambasadorului sovietic la scurt timp după aceea. De exemplu, Ministerul Român de Externe a încercat să convingă alţi membri ai Pactului (de pildă, pe directorul Institutului Polonez pentru Relaţii Internaţionale) să sprijine „încheierea unui «tratat de pace» cu ambele state germane“, iar în primăvara anului 1974 Ceauşescu a declarat deschis faţă de ambasadorul RDG că ţara sa susţine „continuarea unei «naţiuni germane unificate»”. Bucureştii chiar au cooperat cu Beijingul „pentru a înfiinţa o grupare de state anti-sovietice în Balcani” şi a îndrăznit să considere „dezvoltarea relaţiilor dintre China şi statele imperialiste” ca fiind „un succes al socialismului”.


Potrivit Serviciului de Informaţii al RDG, „Abaterea României de la poziţiile române adoptate de statele sovietice în ceea ce priveşte securitatea europeană şi diminuarea forţelor armate şi a armamentului se apropie de eforturile depuse de China pentru atenuarea influenţei exercitate de Uniunea Sovietică şi comunitatea statelor socialiste. (Poziţia României privind «renunţarea la forţă», pe principiul inviolabilităţii graniţelor, solicitările indiferent de categorie, suveranitatea şi non-intervenţia, retragerea tuturor trupelor militare străine de pe teritoriile străine şi, printre altele, interzicerea manevrelor).”(Sfîrşit)


==========================
 
10 dintre cele mai bine păzite secrete moderne (I)



În ciuda eforturilor depuse de cercetători din toate domeniile, Istoria a reuşit să ţină bine ascunse multe dintre secretele sale. Bineînţeles că acest lucru nu i-a împiedicat pe curioşi să emită numeroase ipoteze şi teorii, mai mult sau mai puţin fanteziste. La un moment dat, „The New York Times Magazine“ a publicat o listă selectivă a acestora, oferind şi cea mai plauzibilă variantă explicativă pentru fiecare din ele.


Formula „magică“ a Coca-Cola


Americanul John Pemberton, părintele acesteia, a ajutat-o să se „nască“ în anul 1886. În 1888 şi-a vîndut invenţia companiei „ASA Candler“. De la începutul producerii faimoasei „licori“ răcoritoare şi pînă în zilele noastre, reţeta a rămas un secret bine păzit. Se ştie că unul dintre ingredientele originale – cocaina – nu mai face parte din compoziţia actuală. Producătorii spun că „magia“ este, de fapt, o anumită combinaţie chimică, denumită „Merchandise 7X“, prezentă pe eticheta Coca-Cola sub numele de „arome naturale“. Cîţiva cercetători au lansat ipoteza că „7X“ ar indica o combinaţie de uleiuri esenţiale din citrice, coriandru şi scorţişoară, însă, din păcate, ingredientele care dau originalitatea băuturii nu au fost niciodată aflate sau divulgate.


Ritualurile iniţierii  în „Cosa Nostra“


Legenda spune că membrii înspăimîntătoarei „Cosa Nostra“ nu aveau acces în organizaţie decît după ce urmau ritualurile unei iniţieri secrete. Multă vreme mafioţi interogaţi de Poliţie, şi chiar înalte oficialităţi, au negat cu vehemenţă existenţa Mafiei, cu atît mai mult pe aceea a unor ceremonii de iniţiere. Însă cîţiva agenţi care au lucrat sub acoperire au găsit ceva de senzaţie. Au înregistrat, în secret, o ceremonie oficiată de şeful Mafiei din New England, în anul 1989. În timpul ritualului, viitorii membri au depus un jurămînt în limba italiană, după care li s-a însemnat degetul arătător, fiind arsă totodată şi imaginea sfîntului protector al familiei. Experţii consideră că aceasta este doar una din modalităţile de iniţiere în Mafie, dar, oficial, nu s-a recunoscut nimic. (Va urma)

==========================Premoniţii tulburătoare (III)


* Se poate ca premoniţia pe care Winston Churchill a avut-o să-1 fi salvat în timpul bombardamentului german asupra Londrei, în timpul celui de-al II-lea război mondial. În loc să intre în maşină pe uşa obişnuită şi să stea pe locul său obişnuit, el s-a urcat în maşină pe altă uşă şi s-a aşezat în cealaltă parte a maşinii. Apoi a explodat bomba, care ar fi omorît pe oricine ar fi stat pe locul unde stătea, în mod normal, Churchill.


* În 1952, Jeane Dixon stătea cufundată într-o rugăciune în faţa statuii Fecioarei Maria din Catedrala St. Matthew din Washington. Astrolog şi profet, respectată deja pentru prezicerea independenţei Indiei şi a morţii preşedintelui Roosevelt, ea a fost copleşită de ceea ce avea să devină una dintre cele mai bine-cunoscute preziceri din Istorie. Ea spune că a văzut interiorul întunecat al bisericii luminat de imaginea scăldată în soare a Casei Albe a SUA, deasupra ei planînd numerele sclipitoare 1-9-6-0. Atrasă ca de un magnet, conştiinţa sa a plutit spre intrarea principală, unde un bărbat tînăr, cu ochi uimitor de albaştri, stătea în prag. O voce interioară i-a inspirat ideea că acest bărbat tînăr, membru al Partidului Democrat, va fi ales preşedinte în 1960 şi că va avea o moarte violentă, în timp ce îndeplinea această funcţie. În 1956, ea şi-a descris viziunea lui Jack Anderson, editorul revistei „Parade Magazine“, acesta fiind începutul a ceea ce avea să devină cea mai confirmată predicţie din Istorie. Viziunile ulterioare ale lui Jeane Dixon au fost legate de probe credibile: una în octombrie 1963, cînd a avut viziunea umbrei mîinilor care reprezentau moartea îndepărtînd plăcuţa cu numele vicepreşedintelui de pe uşa biroului său. Ulterior a văzut literele o şi s pentru început şi d pentru sfîrşitul numelui asasinului - (Os)wal(d). În luna noiembrie 1963, prietenii lui Jeane Dixon au remarcat preocuparea crescîndă a acesteia pentru premoniţia nenorocirii tînărului preşedinte. Ea chiar a încercat să-1 avertizeze prin cunoştinţele sale de la Casa Albă, însă fără succes. Pe data de 22 noiembrie, în timp ce lua prînzul împreună cu prietenii ei, la Mayflower Hotel, din Washington, a devenit dintr-o dată atît de îngîndurată, încît nu s-a putut atinge de mîncare. „Ceva îngrozitor i se va întîmpla azi preşedintelui”, a declarat ea. Cam în acelaşi moment, la o fereastră de la etajul întîi al unui depozit de cărţi din Dallas, Texas, Lee Harvey Oswald şi probabil şi alţi asasini amplasaţi lîngă Dealy Piaza şi-au îndreptat armele asupra coloanei de automobile a preşedintelui Kennedy. La Mayflower Hotel, Jeane Dixon şi prietenii ei sfîrşiseră dejunul. Dintr-o dată, orchestra a tăcut: dirijorul a anunţat că cineva tocmai trăsese un glonţ asupra preşedintelui. Prietenii lui Jeane au încercat să o liniştească, spunînd că preşedintele este în afară de orice pericol. „Nu, a replicat ea, preşedintele a murit... Veţi afla că este mort”.


În mai 1967, Elaine Morganelli, o casnică din California, a fost atît de mişcată de visul avut, încît i-a scris fratelui ei: „Pe 4 iunie va avea loc un atentat care vizează un înalt demnitar”. Elaine a presupus că este vorba despre preşedintele Lyndon Johnson. La sfîrşitul zilei de 4 iunie, Johnson era, însă, viu şi nevătămat; în schimb, candidatul la preşedinţie, Robert F. Kennedy, a fost asasinat. Relativ recent, s-a dezvăluit că John F. Kennedy ştia că urma să fie asasinat. Uimitoarea lui premoniţie, scrisă pe o bucată de hîrtie şi păstrată de secretara sa personală, a fost ţinută secret timp de 36 de ani. Revelaţia lui Kennedy, ascunsă printre 60.000 de documente, a fost scrisă pe hîrtie, în timp ce efectua un zbor transatlantic pe data de 5 iunie 1961. Preşedintele se întorcea acasă dezamăgit, în urma unei întîlniri infructuoase avute cu Hruşciov. „Ştiu că există un Dumnezeu, iar eu prevăd venirea unei furtuni. Dacă are loc pentru mine alături de El, sînt pregătit”, scria Kennedy. Secretara Evelyn Lincoln a găsit acest bileţel, pe jos, în biroul preşedintelui, şi 1-a îndosariat împreună cu alte hîrtii. La 2 ani după această premoniţie, John F. Kennedy avea să efectueze traseul fatidic din Dallas, în cursul căruia a fost asasinat. (Va urma)


TRAIAN TANDIN


===========================


Un miracol creştin


Moartea Sfîntului Polycarp


Aflat în mijlocul flăcărilor, sfîntul creştin nu arde, ci chiar dirijează focul precum un stăpîn atotputernic

Sfîntul Polycarp a fost unul dintre primii creştini martirizaţi, despre care s-au găsit destule mărturii care să autentifice execuţia sa cu totul neobişnuită. În timpul vieţii, Sfîntul Polycarp fusese episcopul oraşului Smyrna (cunoscut astăzi sub numele de Izmir, în Turcia) în timpul Imperiului Roman. În anul 155 d.Chr., cînd avea deja 86 de ani, el a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug de către împărat, deoarece nu vroia să renunţe la credinţa într-un unic Dumnezeu. Ca mărturie a morţii sale cu totul ieşite din comun, vom cita o scrisoare a unuia dintre membrii bisericii din Smyrna, scrisoare de o autenticitate indiscutabilă: „După ce Sfîntul Polycarp şi-a terminat rugăciunea şi i-a binecuvîntat pe toţi cei prezenţi, călăul a aprins focul. Flăcările au izbucnit imediat, cu forţă. Şi atunci noi, cei cărora ne fusese dat să fim martorii acestei minuni, am văzut cum flacăra a descris un arc, asemenea velei unei corăbii într-o zi cu vînt, şi a format un soi de zid rotund de foc în jurul trupului celui martirizat. Iar el stătea acolo, în mijlocul flăcărilor care nu-1 atingeau şi, în loc să ardă, strălucea ca aurul sau argintul topit. În aer s-a răspîndit o mireasmă foarte plăcută, parcă arsese cineva tămîie sau altă esenţă scumpă. Văzînd că trupul Sfîntului Polycarp rămînea neatins chiar şi în mijlocul flăcărilor, judecătorul a ordonat călăului să-1 înjunghie cu un pumnal. Acesta a îndeplinit prompt comanda şi, cînd a scos cuţitul din pieptul Sfîntului, din rană a început să curgă atît de mult sînge, încît a stins focul. Toată mulţimea s-a minunat de puterea credinţei în Dumnezeu“. După ce Sfîntul Polycarp a murit, focul a fost aprins din nou, iar corpul a fost incinerat.


NICHOLAS J. KAROLIDES


MARGARET BALD


DAWN B. SOVA


==============================


Pasărea colibri spion. Ultimul gadget militar din dotarea forţelor armate americane


O dronă care nu e mai mare decît o pasăre colibri se află deja în dotarea Armatei americane, iar comandanţii de la Pentagon doresc să o folosească în operaţiuni de spionare a poziţiilor inamice pe timp de război.

Ultimul gadget militar din dotarea forţelor armate americane, este un mini-avion spion, capabil să zboare cu viteza maximă de 17,7 kilometri pe oră. Întregul proiect de realizare a durat peste 5 ani şi a costat peste 4 milioane de dolari. Demonstraţia efectuată de concernul AeroVironment, unul dintre cei mai mari producători mondiali de drone şi echipamente de spionaj, a durat 8 minute, interval de timp în care mini-avionul silenţios a survolat interiorul şi exteriorul unei clădiri. Compania AeroVironment, din California, are doar 732 angajaţi cu normă întreagă, fiind furnizorul oficial de drone pentru U.S. Air Force şi Guvernul american şi beneficiind de contracte cu Departamentul Apărării, în valoare totală de 215 milioane de dolari, scrie descopera.ro.

========================
Pedofil prins în flagrant - Costel Gutui ar fi în stare să-şi violeze chiar şi propriii copii (I)


În perioada septembrie 1996 - aprilie 1997, lucrătorii Poliţiei Capitalei au fost asaltaţi de apelurile disperate ale unor părinţi ai căror copii fuseseră victimele acţiunilor nebuneşti ale unui individ necunoscut, care, dovedind o imaginaţie bolnavă, îi atrăgea în locuri întunecoase şi îi agresa sexual, supunîndu-i unor chinuri cumplite, greu de imaginat. Urmărindu-şi diabolicele planuri, gîndite pînă în cele mai mici amănunte, individul îi acosta pe micuţi, de obicei în zona pieţei şi parcului Bucur-Obor şi Mihai Bravu, şi, sub diverse pretexte, care mai de care mai atrăgătoare pentru copii, îi conducea în zone periferice, unde îi viola. Primul caz semnalat Poliţiei a fost cel al unui băieţel de 12 ani, care a fost acostat de pedofil în zona Bucur-Obor, la ieşirea de la şcoală. Gutui s-a apropiat de copil şi i-a spus că trebuie să descarce un camion de ciocolată şi că-1 roagă să-1 ajute. Puştiul a mers cu el pînă în incinta pepinierei Tei-Toboc, din Şos. Petricani, unde a fost agresat sexual.


În ziua de 28 decembrie 1996, în jurul orelor 13, Gutui îşi alege alte două victime, tot în zona Bucur-Obor. Acostează doi băieţi, ambii în vîrstă de 10 ani, şi îi duce pe un cîmp între comunele Otopeni şi Mogoşoaia. Pretextul e cam acelaşi: trebuie să descarce un camion cu banane. Cei trei intră în incinta unei staţii de irigaţii dezafectate, aflată la aproximativ 2 km. de şosea. Cum locul nu aducea nici pe departe cu un centru de fructe exotice şi nu se zărea nici urmă de banane, micuţul G.F. a sesizat primul primejdia şi, pentru că a încercat să-şi avertizeze prietenul, a fost lovit cu sălbăticie de individ. Copilul a reuşit totuşi să se salveze cu fuga, dar infractorul a întreţinut relaţii anale cu celălalt băieţel. Zece zile mai tîrziu, sub acelaşi pretext, au fost acostaţi M.S. şi I.S. de 10 ani, fraţi gemeni, care au fost luaţi din zona Pasajului Bucur-Obor şi conduşi la capătul liniei 135, pe cîmp, lîngă Serele Pipera. Unul dintre fraţi a reuşit să scape, celălalt a fost violat cu sălbăticie. În data de 19 aprilie, minora C.A., de 9 ani, a fost oprită pe stradă de un individ necunoscut, care, recomandîndu-se ofiţer de Poliţie, i-a solicitat sprijinul în prinderea unui hoţ. Spirit justiţiar, fetiţa şi-a oferit cu promptitudine serviciile în slujba apărării ordinii şi liniştii publice, însoţindu-1 pe necunoscut într-o pădure din comuna Mogoşoaia. Nu se ştie prin ce mijloace, acesta a reuşit s-o determine să înghită 4 pastile de Diazepam şi, profitînd de starea ei letargică, bărbatul a violat-o. Demn de semnalat că, în toate cazurile, după comiterea faptelor, individul îşi conducea victimele în zonele de unde le acostase.


Bilanţul: 6 copii - 5 băieţi şi o fetiţă - mutilaţi fizic şi psihic.


Deşi declanşase o anchetă complexă, Poliţia nu reuşea să dea de urma pedofilului. Pe baza descrierilor micuţelor victime a fost întocmit portretul-robot al acestuia. Fiecare poliţist din zona în care acţiona perversul a primit cîte un exemplar. „Fotografia” întocmită de specialiştii Poliţiei Capitalei le-a fost arătată eventualilor martori. Rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate, astfel că ofiţerii au ajuns la „bîrlogul” pedofilului. Acesta era Costel Gutui, zis „Cristi”, de 37 de ani, domiciliat în Bucureşti, Şos. Pantelimon nr. 245, şi fără forme legale în Şos. Mihai Bravu, căsătorit, tatăl unui băieţel. Recidivist, condamnat de 8 ori pentru furturi, tîlhării, violuri, înşelăciuni şi întreţinere de relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex; din cei 37 de ani ai săi, 14 şi i-a petrecut în puşcării. A fost eliberat condiţionat în noiembrie 1995, avînd un rest de executat de 1.082 de zile. Despre faptele sale povesteşte cu dezinvoltură şi este limpede că nu se consideră cîtuşi de puţin vinovat: „Dacă mi s-ar da drumul de la Poliţie şi aş fi din nou în stradă, la fel aş face. Sînt obsedat de lucrul acesta. Pur şi simplu, nu mă pot opri. Dacă îmi place un copil, trebuie să fie victima mea imediat. Dacă aş fi pus în situaţia să întreţin relaţii sexuale cu propriul meu copil, s-ar putea să..., chiar să nu fac excepţie. Pentru mine femeile nu contează. Un copil are însă o mare valoare. Consider că vinovat de această situaţie este sistemul penitenciar din România. În puşcării inversiunile sexuale sînt la modă. În cei 14 ani de puşcărie, cît am făcut, am tot învăţat. Nu lipsa de apărare a lor mă atrage, cît puritatea acestor copilaşi, pe care îi doresc. Realizez că fac rău, dar nu mă pot opri. Îmi place la nebunie acest lucru. Pot să îndoi una care a făcut 10 ani puşcărie pentru prostituţie, dar micuţii sînt pasiunea mea“. Pedofilul mimează, totuşi, remuşcarea: „Îmi dau seama că nu e bine ce fac. Nici nu am avut tăria să-i spun fetiţei să se dezbrace. De aceea i-am dat Diazepam, ca să nu ştie ce se întîmplă“. Costel Gutui şi-a construit apărarea: „Sînt bolnav psihic. Am fost internat de mai multe ori la Socola, la Iaşi. Dacă aş fi legiuitor, pedeapsa mea ar fi internarea pe viaţă, sub pază, într-un spital de specialitate. Ca să nu mai ies din nou pe stradă şi să nenorocesc alţi copilaşi. Bucureştii au o populaţie de 3 milioane de oameni. Dintre aceştia 70.000 sînt copii. Tot atîtea victime potenţiale“. Prof. Andrew Vachss, în „The New York Times”, 5 ianuarie 1993, se pronunţă tranşant: „Obsedaţii sexuali nu pot fi salvaţi”, exemplificînd prin afirmaţiile lui Westley Allen Dodd, planificat a fi spînzurat pentru omorîrea prin tortură a 3 băieţi: „Dacă voi scăpa, promit că voi viola şi voi ucide din nou şi mă voi bucura în fiecare clipă a actului...”. Acesta este monstrul. Faptele şi trăirile sale îl califică definitiv. Pedofilul a fost prezentat Parchetului, care a emis mandat de arestare, fiind incluse şi alte fapte cu autor necunoscut. (Va urma)


TUDOREL-SEVERIN B. BUTOI


==========================


Prenume la români (V)


* Hortensia derivă de la latinul „hortus, -i“, ce înseamnă „grădină”. A fost numele unei renumite ginte latine, captivată de grădinărit. Ginta Hortensia nu a fost mai prejos de alte ginte romane. A dat mulţi oameni de stat Romei antice, precum şi un mare orator: Quintus Hortensius. Diminutive: Hori, Tensi.


* Isadora semnifică în limba latină „un dar de la Isis“. Deşi zeiţa Isis a fost divinitatea principală a Egiptului antic, originea acestui prenume este latină. Isadora este un nume întrebuinţat în special printre latini, dar şi în cazul unor popoare de alte origini, cum ar fi cele de limbă engleză. Diminutiv: Dora.


NOTĂ: numele latine scrise cu litera J se pronunţă ca un I, cum ar fi în Julia (Iulia)


* Julia, numele celei mai faimoase ginte romane, ai cărei descendenţi se numeau Julia pentru fete şi Julius pentru băieţi. Semnificaţia numelui este de „tineret, tinereţe”. Alături de Juliana, au fost unele din cele mai populare prenume romane în perioada trecerii la creştinism. Vezi Julius. Variante: Juliana, Julieta. Diminutive: Juli, Lia, Liana.


* Justina este epitomul, simbolul dreptăţii, al corectitudinii feminine. Derivă de la cuvîntul „jus, -ris”, ce înseamnă drept, justiţie, dreptate. Dreptul roman, bazat pe dreptul gintelor romane, este unul dintre cele mai cunoscute sisteme juridice mondiale. Este, am putea spune, unul din cadourile de bază date lumii de o civilizaţie, fiind un sistem juridic invidiat de toate popoarele. Diminutive: Tina.


* Lara, în mitologia romană, a fost o nimfă care i-a spus Junonei, soţia lui Jupiter, zeul principal al romanilor, despre dragostea soţului ei pentru Iuturna. Drept pedeapsă, părintele zeilor i-a scos limba şi a trimis-o spre Hades, iadul mitologic. În drum spre Hades, Mercurius, păzitorul ei, a violat-o, Lara născînd doi fraţi gemeni: Larii sau Lares. Aceştia au devenit ulterior zeităţile casei, protectorii familiei la romani. Fiecare casă romană era protejată de cei doi lari, desenaţi sau prezentaţi în basorelief în „atrium”, sau camera centrală a casei, ţinînd în mîini un corn în care era vin şi o cupă. Sărbătoarea larilor era anuală, iar mesenii erau serviţi cu toate bunurile agricole. Chiar şi cetatea Romei îşi avea larii ei, care protejau Roma de duşmani. Templul ridicat în cinstea larilor era pe Via Sacra, lîngă Colina Palatină, unde un om cu lance şi un cîine păzitor simbolizau avertismentul „Atenţiune, fii treaz, păzeşte-te, fii precaut”.


NOTĂ: există teoria că prenumele Lara este de origine rusă. Nimic mai greşit, întrucît varianta rusă este un diminutiv al numelui grecesc Larissa, o zeitate grecească, fiica lui Pelasgus.


* Laura pentru multă lume este unul din cele mai frumoase şi muzicale prenume româneşti. Îşi are originea în perioada Istoriei clasice, cînd frunzele de laur (foi de dafin) erau împletite în formă de cunună ce era acordată victorioşilor în războaie şi în întrecerile sportive antice. Laura simbolizează clasicism, victorie, încununare de succes pe plan profesional şi familial. Variante: Laurenţia, Laurenta. (Va urma)


TUDOR OLIMPIUS BOMPA


Ziarul TRICOLORUL, nr 2097 - 23.02.2011