Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LIII)

24 FEBRUARIE 1990. Am o mică bucurie sufletească, pe la prînz: Televiziunea transmite Uvertura la Opera „Eurianthe“ de Weber. Ce compozitor minunat! Dacă ar fi să pomenesc numai „Invitaţie la vals“ (scrisă cu vreo 50 de ani înainte de epoca de înflorire a lui Johann Strauss-Fiul) şi „Corul Vînătorilor“ din Opera „Freischütz“ (aflat în inima tuturor, dar pe care aproape nimeni nu poate să-1 cînte, fiindcă transfigurează cascadele sonore ale copoilor la vînătoare) - şi tot ar fi de ajuns. Atunci mi-ar fi plăcut să trăiesc, la începutul Secolului al XIX-lea: suflu romantic şi în Franţa, şi în Germania, unde încă nu se stinseseră ecourile curentului „Sturm und Drang“ („Furtună şi Avînt“). Era epoca de glorie a lui Napoleon Bonaparte, neîndoielnic, cea mai frumoasă legendă a Umanităţii, după aceea a lui Isus Christos. Ce conjunctură astrală extraordinară a făcut ca atunci să coexiste, sub aceeaşi boltă a cerului, şi să fie contemporani unul altuia, să respire acelaşi aer, sub ticăiturile aceloraşi ceasuri, cea mai mare constelaţie de uriaşi, chiar dacă unii erau pe moarte, iar alţii abia se năşteau? Şi mă refer la Napoleon, Goethe, Beethoven, Schubert, Balzac, Victor Hugo, Lord Byron, Shelley, Goya, Haydn, Puşkin şi atîţia alţii. De acolo, din sudura şi desfăcătura veacurilor XVIII şi XIX, pe care mi le închipui ca pe cele două pulpe ale Zeiţei Geea, din adîncul acelui miracol al Fertilităţii, din fetia aceea născătoare au ţîşnit în lume cele mai mari genii. Îmi vine în minte un lied al lui Mahler, scris împotriva unui critic care îl defăima: măgarul îl preferă pe cuc - privighetorii, pentru că cele două note ale cucului îi sînt pe înţeles. Nimic mai simplu. Tot la Televiziune, în cursul după-amiezii, Dan Mihăescu apare şi anunţă că, cu ajutorul unui domn Nae Niculescu, el a descoperit un documentar cinematografic realizat de nemţi despre Bucureşti, care e şi primul film color etc. Îmi pare rău pentru strălucitul umorist, dar filmuleţul ăsta circulă prin Bucureşti de vreo 2 ani, ni l-a tras la toţi, pe casete, Motanul, soţul cîntăreţei Păuniţa Ionescu. Pe frămîntatul ecran de sticlă se difuzează apoi un interviu cu preotul Gh. Calciu-Dumitreasa, care afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că el este „un simbol prin voinţa divină“ (?!). Mai spune că prima dată a fost închis în 1948, dar nu precizează şi de ce. A fost legionar, asta-i toată tărăşenia. Eu nu sînt absurd să-i condamn pe toţi legionarii, că doar nu toţi legionarii s-au făcut vinovaţi de moartea lui I.G. Duca, şi Armand Călinescu, şi Nicolae Iorga. Din păcate pentru el, Calciu n-a fost un legionar oarecare, ci un torţionar al colegilor săi, deţinuţii, ceea ce se numeşte un „kapo“. Tot mai supărătoare sînt apariţiile unora dintre membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Aceştia au aerul de a acuza restul Poporului că n-a fost închis şi el. Apoi, Televiziunea ne fericeşte cu cea de-a doua parte a şedinţei C.P.U.N., înregistrată. Un oarecare Nicu Stăncescu, de care n-am auzit în viaţa mea pînă acum, afirmă cu emfază: „Eu zic că singurii care reprezintă Poporul sîntem NOI, cei de aici!“. Ce vorbeşti, măi, acesta? Cine eşti tu? Ce-ai făcut în viaţă, ce ai creat, cine te cunoaşte? Iar ceilalţi cine sînt? În marea lor majoritate, nişte vagabonzi. Pînă şi în seara asta o ţară întreagă vede şi aude cum voi, care reprezentaţi Poporul (SINGURII!) daţi cu HUO, tropăiţi, urlaţi, vă împroşcaţi cu noroi, pe scurt, faceţi o ţigănie care are darul să înfurie pe toată lumea. Păi aşa face Poporul Român, mister Stăncescule? „Omul este lup pentru om“, zicea poetul satiric latin Plaut. Periodic, fiecare epocă îşi trage ca motto acest aforism. Cu singura diferenţă că lupii nu ucid de prisos, ci numai atunci cînd sînt flămînzi. Ori, la noi, în România, banda asta care a pus mîna pe Putere, cu un incontestabil sprijin rusesc, a ucis în neştire, a transformat ţara într-un abator şi într-o baie de sînge. În definitiv, cam la asta se poate reduce toată ecuaţia. Ceauşescu nu l-a ucis pe Iliescu, dar Iliescu l-a ucis pe Ceauşescu! (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2376 / 28.01.2012