sâmbătă, 14 ianuarie 2012
O nouă promoţie de absolvenţi ai cursurilor NATO - printre ei, şi consilierul preşedintelui PRM, Silviu Crăescu
Joi, 12 ianuarie a.c., la sediul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“ din Bucureşti, a avut loc festivitatea de decernare a diplomelor unei noi promoţii de absolvenţi ai cursurilor aprofundate NATO, organizate de Departamentul pentru învăţămînt militar avansat, din cadrul acestei prestigioase unităţi de învăţămînt. Au fost prezenţi gl. lt. prof. univ. dr. Teodor Frunzetti, comandantul Unităţii 02585, rectorul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, col. prof. univ. dr. Ion Ronceanu - directorul Centrului de învăţămînt distribuit avansat NATO şi lt. col. Daniel Beligan – coordonator în cadrul Centrului.
Printre absolvenţi, s-a numărat Silviu Crăescu, consilier personal al preşedintelui Partidului România Mare, membru al Parlamentului European, dr. Corneliu Vadim Tudor. Acestuia i-au fost înmînate diplomele şi certificatele de absolvire a cursurilor aprofundate NATO adresate cadrelor militare, cît şi civililor cu atribuţii speciale în domeniul Siguranţei şi Securităţii Naţionale.
Ziarul TRICOLORUL, nr 2364 / 14.01.2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu