Periculoasa resemnare a românilor

În România, boala importării unor forme fără fond este veche de peste un secol şi jumătate şi se produce periodic şi cu grave consecinţe asupra dezvoltării ţării noastre. Ultima ispravă a fost că, după 1989, s-a încercat, aici, implementarea unor formule economice şi politice noi, inclusiv instituţiile aferente, cu brutalitate şi lipsă de logică, fără a se ţine cont de realităţile româneşti aşa cum erau ele, fie că ne conveneau sau nu. Din această trecere forţată de la o orînduire socială la alta, şi ea perimată, după cum s-a constatat, s-a născut haosul economic, polarizarea socială şi actuala clasă politică depravată, care populează deopotrivă Legislativul şi Executivul. Iar cealaltă putere în stat, cea judecătorească, nici ea nu se simte prea bine. De 22 de ani, România este condusă de amatori, incompetenţi, iar cei care aveau ceva ştiinţă de carte au folosit-o cu multă rea-credinţă, numai în folosul personal. Legiuitorii postdecembrişti, aleşi după orice alt criteriu, dar nu şi al profesionalismului, nu s-au preocupat de crearea unei legislaţii moderne, adaptate Statului românesc, ci s-au mulţumit cu simpla copiere a unor acte normative din alte ţări, cu frînturi de legi, puse cap la cap, una de la Apus, cealaltă de la Răsărit, după care ne-am pricopsit şi cu o sumedenie de instituţii abonate la banul public, supradimensionate cu clienţi politici remuneraţi nemeritat cu celebrele salarii nesimţite, aflate în total dezacord cu gradul de dezvoltare economică a ţării. Aşa au ajuns să se bată cap în cap Constituţia României cu legi, ordonanţe, hotărîri ale Curţii Constuţionale sau regulamente ale Camerelor Parlamentului. În faţa acestei degringolade, alegătorul român a obosit, pur şi simplu. Îi simţim dezgustul transformat în apatie chiar şi în faţa unor hotărîri care i-ar putea schimba, fundamental, viaţa şi viitorul. O dovadă recentă: insuccesul referendum-ului de la Constanţa. Dacă desfiinţarea actualelor judeţe nu ar avea ca miză clară crearea unei enclave ungureşti în inima României, zău dacă nu am fi tentaţi să ne alăturăm celor care sînt nepăsători faţă de acest subiect din considerente de genul: „Mai puţine judeţe, mai puţini baroni, mai puţini acoliţi ai acestora, mai puţine structuri administrative bugetivore, mai puţine deconcentrate, mai puţine firme căpuşă în jurul banului public”. Numai că încercarea de federalizare a României trebuie luată în serios şi tratată ca atare. Circul zilnic oferit de politicieni şi măsurile discreţionare ale actualei Puteri au creat însă, deliberat, în rîndul populaţiei, o incredibilă stare de acceptare a fatalităţii, orice s-ar întîmpla. Indiferent de culisele referendum-ului de la Constanţa pe tema „desfiinţării” judeţului, indiferent de procentele vehiculate, lacunele de comunicare, tentativele de dezinformare şi acuzele reciproce, măcar 3 concluzii merită subliniate. În primul rînd, ni s-a părut destul de suspectă tratarea superficială a subiectului de către mass-media. Bineînţeles că subiectele legate de posibila debarcare a lui Mircea Geoană şi re-re-rearestarea lui Sorin Ovidiu Vântu păreau mult mai interesante în ţara în care căderea capului unui „Moţoc” poate linişti spiritele pentru o anumită perioadă de timp. În al doilea rînd, sperăm că Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au primit o lecţie din care vor învăţa, poate, ceva. Cozile de la pomenile cu iz electoral, chiar dacă proveneau de la Primărie sau UE, nu s-au teleportat şi la Secţiile de Vot. Pentru că românii, oricît de săraci ar fi devenit, mai au o brumă de demnitate. Iar supramediatizatele cozi din Constanţa, pe care presa le prezintă ca pe o dovadă a generozităţii autorităţilor locale, sînt, de fapt, cozile umilinţei şi ale disperării, prin care oamenii îşi rezolvă problemele traiului de zi cu zi pe termen scurt. Nu degeaba a apărut zicala românească: „Om trăi şi om vedea”. Numai că acest stil de a privi viitorul este păgubos, mai ales pentru copiii şi nepoţii noştri. Puţini urmaşi ai celor de la cozile pentru alimente şi alte ajutoare vor avea şansa să plece în străinătate, în căutarea unui loc de muncă într-o Europă aflată şi ea în criză sau îşi vor putea clădi o carieră în vreo multinaţională. Aşadar, în al treilea rînd, dacă vom persista în atitudinea aceasta de resemnarea mioritică în faţa unei probleme atît de grave, cum ar fi desfiinţarea judeţelor în scopul fărîmiţării ţării în interes străin, nu avem decît să ne aşteptăm că totul ne va costa cu vîrf şi îndesat. Şi nu vom mai putea privi în ochii nepoţilor, dînd vina pe ruşi, pe americani, pe evrei sau pe cine ştie cine… Numai pe noi nu!

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2317 / 12.11.2011