Pentru împrospătarea memoriei - A venit timpul ca Occidentul să repare greşelile grave pe care le-a comis de-a lungul Istoriei împotriva României

Doamnelor şi domnilor ambasadori,

Voi începe prin a vă mulţumi pentru oportunitatea de a ne întilni şi de a dezbate o chestiune atît de importantă pentru România. Precizez, din capul locului, că aceasta nu este deloc o întîlnire informală, cum a spus un antevorbitor, ci una cît se poate de oficială. Îi salut, totodată, în mod special, pe bunii mei amici, ambasadorii Franţei şi Canadei. Ne bucură faptul că există o unanimitate de vederi a partidelor parlamentare din România pentru integrarea euro-atlantică a ţării noastre.

Aşa este, locul nostru se află în aceste structuri, dar este de datoria noastră să vă informăm că există o serie de particularităţi. Eu conduc şi reprezint un partid care a fost etichetat, pe nedrept, ca fiind extremist - în realitate, Partidul România Mare este realist şi pragmatic. Este în interesul tuturor ca opinia publică de la noi să fie informată corect şi din timp cu privire la costurile acestei integrări. Un studiu publicat recent în Europa arată că trebuie îndeplinite nu mai puţin de 40.000 de criterii pentru aderarea la Uniunea Europeană. Unele sînt de importanţă majoră, desigur, dar altele sînt ca o puzderie de asteroizi, creaţi parcă înadins pentru a pune piedici acestei integrări şi a te lăsa păgubaş. Nu aş dori să mă refer acum la dificultăţile economice ale României, ele vă sînt cunoscute. Totuşi, profit de acest prilej pentru a vă aduce la cunoştinţă că unele condiţii impuse de Fondul Monetar Internaţional sînt de-a dreptul draconice şi vor conduce, în mod sigur, la grave convulsii sociale, pe care nu le va putea stăpîni nimeni. Are cineva interesul ca Poporul Român să fie înfometat? Ştiţi bine că asemenea turbulenţe şi proteste au avut loc şi în ţări ca Mexic, Guatemala, Argentina şi altele. Care este, cu adevărat, interesul Occidentului? Nu acela de a avea aici, la Gurile Dunării, capul unui pod de stabilitate? Analizaţi cu atenţie ceea ce se întîmplă în jurul nostru, mai exact în Bulgaria, Iugoslavia şi Albania. Foametea este cel mai periculos agent secret din Istorie. Iar dacă, Doamne fereşte, în România s-ar ajunge la aceste forme extreme, complicaţiile pot fi cu mult mai grave, de-a dreptul incalculabile, în raport cu ceea ce se întîmplă în ţările balcanice amintite. În mare măsură, Occidentul lucrează cu imagini greşite despre Estul Europei. Noi sîntem priviţi ca nişte rude sărace, sau Cenuşărese. Anturajul este esenţial, într-adevăr, dar un mare scriitor al acestui veac, pe nume Ernest Hemingway, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, spunea că nu trebuie să absolutizăm anturajul, fiindcă în acest caz ar fi nevoie să rescriem Biblia, întrucît Iuda Iscarioteanul a avut tovarăşi minunaţi dar, cu toate acestea, a săvîrşit crima vînzării lui Isus Christos. Tocmai pentru că dvs. reprezentaţi interesele ţărilor care v-au trimis la Bucureşti, sînteţi în măsură să apreciaţi că o bună parte a presei interne şi internaţionale deformează realităţile româneşti. Nu vă luaţi, bunăoară, după tentativele de intoxicare practicate de Televiziunea Română, unde, de exemplu, a fost prezentat într-o seară un bătrîn care dorea să-şi doneze pensia în folosul Guvernului de extremă dreapta, condus de domnul Victor Ciorbea. Ce-ar fi trebuit să înţeleagă populaţia dintr-o asemenea pildă? Că milioane de bătrîni sînt chemaţi să doneze şi ei modestele lor pensii, de 15-20 de dolari pe lună?! La dvs. în ţară se petrec asemenea anomalii? În concepţia noastră, integrarea în structurile europene nu poate fi separată de integrarea în N.A.T.O. Dar ideea unei Europe Unite nu este deloc nouă. Ea a aparţinut lui Immanuel Kant, care dorea să realizeze Statele Unite ale Europei. Puţin mai tîrziu, Napoleon Bonaparte a povestit, în exilul său din Insula Sfînta Elena, la 1816, cîteva intenţii spectaculoase, cuprinse ulterior în „Memorialul lui Las Cases“: „Am vrut să fac o Europă Unită. Aveam 80 de milioane de oameni la picioare, făceam un singur Parlament, instituiam o singură monedă“. În secolul nostru au existat 5 sau 6 tentative de a realiza o Nouă Ordine Mondială. Din fericire pentru popoarele lumii, aceste încercări nu au reuşit. Astăzi, fireşte, sînt alte condiţii. Probabil şi pentru faptul că între timp s-au produs două războaie mondiale pustiitoare. În ambele conflagraţii, România a jucat un rol-cheie, prin forţa sa armată şi poziţia geo-strategică pe care o are. Vă amintesc că în anul 1916, cînd România a intrat în primul război mondial, Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei s-a făcut alb ca varul, la aflarea veştii, şi a intenţionat să abdice, spunînd unor martori că totul este pierdut; după numai un an, cînd S.U.A. au intrat şi ele în război împotriva Germaniei, Kaiserul a primit vestea cu ironie, afirmînd că americanii nu se vor apropia niciodată de continentul european, datorită submarinelor germane. Exemplele sînt mult mai numeroase. România a dat Istoriei, întotdeauna, mai mult decît a primit. Ţara noastră are sensibilitatea ei şi nu vrea să intre în genunchi, sau cu mîna întinsă, în nici o casă. Toată tragedia noastră ca popor pleacă de la statutul de ţară care a pierdut al II-lea război mondial, deşi sfîrşitul acestuia ne-a găsit de partea acelei tabere cobeligerante care a cîştigat războiul, iar Armata Română a dat nu mai puţin de 173.000 de jerte pe frontul de Vest, în războiul antihitlerist. În paralel, Italia a fost considerată un fel de cîştigătoare a războiului, deşi fusese cel de-al doilea jalon al Axei Berlin-Roma-Tokyo*. Atunci s-a aplicat pentru prima oară politica „dublului standard“. Politică inacceptabilă, care îi avantajează pe unii şi îi prigoneşte pe alţii. Poporul Român s-a bucurat atunci cînd s-a produs reunificarea Germaniei, punîndu-se capăt barbariei fără precedent prin care fusese scindată această ţară. Ne-am bucurat şi cînd Ţările Baltice au luat distanţă faţă de colosul sovietic şi şi-au cucerit Independenţa. Din păcate, principiul care a fost valabil pentru toate aceste ţări a încetat să mai funcţioneze în privinţa României. Nu întîmplător, formaţiunea politică pe care o conduc poartă numele de Partidul România Mare, pentru că noi dorim, cu adevărat, refacerea teritoriului naţional al Patriei noastre. De bună seamă, vom respecta tratatele de pace şi acordurile internaţionale semnate în Europa, dar nu poate nimeni să ne ceară să renunţăm, de bună voie, la teritorii care au fost şi sînt româneşti. În urmă cu 2 ani, domnul Karsten Voight declara la TVR că nu înţelege de ce trebuie să existe un partid cu numele România Mare, dat fiind faptul că unele ţări vecine ar putea să se crispeze. Noi l-am sfătuit atunci să ţină prelegerea asta şi în Marea Britanie, care tot „Mare“ este, şi uite că nu se mai crispează nici un vecin al ei, chiar dacă este o insulă. Ce solicită România? Să fie denunţat de comunitatea internaţională Pactul Ribbentrop-Molotov (de fapt, Hitler-Stalin), care în Protocolul secret adiţional, semnat la 23 august 1939, dădea mînă liberă U.R.S.S.-ului să practice cel mai feroce expansionism, iar numai după un an, în iunie 1940, Stalin a răpit samavolnic Basarabia şi Bucovina de Nord. Aceasta este realitatea istorică şi nimeni nu o poate ignora. Nouă ni se tot spune să renunţăm la Istorie şi să începem o viaţă nouă. Eu nu ştiu dacă ţările dvs. ar fi dispuse să renunţe la atuurile istorice pe care le au. Mă adresez în special domnului ambasador Bernard Boyer, care, la o recepţie desfăşurată în clădirea Senatului, mi-a mărturisit o profesiune de credinţă: „Atunci cînd Franţa a dus-o bine, şi România a dus-o bine. Şi invers, cînd Franţa a dus-o rău, şi România a dus-o rău“. Iată, stimate domnule ambasador, că de 50 de ani echilibrul s-a stricat. Franţa o duce bine, dar România o duce din rău în mai rău. Folosesc acest prilej pentru a putea exprima revolta noastră împotriva unei insulte grave pe care preşedintele Ucrainei, domnul Leonid Kucima, a proferat-o zilele trecute împotriva României. Sper că nu-şi face nimeni iluzii că imperiul rusesc, clădit în 500 de ani şi fundamentat de Doctrina Panslavistă a lui Iurii Krijanici, va pieri în 500 de zile, sau în 500 de săptămîni. Avantajele integrării euro-atlantice a României sînt valabile nu numai pentru noi, ci şi pentru Europa şi Pactul Nord-Atlantic. Nimeni nu are o poziţie atît de ideală ca România, care deţine Gurile Dunării, are un larg acces la Marea Neagră şi mai dispune de fortăreaţa unor masivi muntoşi împăduriţi. Şi nimeni nu are o stabilitate atît de pronunţată, care nu este meritul nici unui partid politic, ci este expresia bunului-simţ uriaş al Poporului Român. A venit, în sfîrşit, timpul ca Occidentul să repare greşelile grave pe care le-a comis, de-a lungul istoriei, împotriva României!

La această afirmaţie, ambasadorul Italiei, prezent în sală, a replicat că şi ţara sa a fost tratată ca perdantă a războiului; lucru perfect adevărat, din punctul de vedere al Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, dar preşedintele P.R.M. se referea, într-un mod alegoric, la cele 14 miliarde de dolari aferente Planului Marshall, bani destinaţi, în special, Italiei şi Germaniei Occidentale.

CORNELIU VADIM TUDOR

(Alocuţiunea a fost rostită în ziua de 5 februarie 1997, la Casa Republicii, cu prilejul întîlnirii Comisiilor de Politică Externă şi de Apărare ale Parlamentului României cu ambasadorii ţărilor membre ale N.A.T.O., acreditaţi la Bucureşti)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2317 / 12.11.2011