13 IANUARIE 1990. Au trecut 3 săptămîni de la Revoluţie. Abia îmi revin după coşmarul de aseară. Am visat numai „Moarte pentru Moarte!“. Îmi telefonează Adrian Riza, de la Centrul de Presă. Îmi spune că americanii au declarat, textual, că „aşa nu mai merge!“. E clar că am intrat într-o nouă fază a luptei pentru Putere. Prin oraş circulă zvonul că la Pavilionul Expoziţional de lîngă Piaţa Scînteii (EREN) se fură ca-n codru pachetele cu ajutoare străine. Vorbesc la telefon cu Marga Barbu. Omoară molii. E o zi cu soare, altădată, pe vremea asta, ieşeam la plimbare cu Patronul, la Şosea. Apoi, dacă avea chef, poposeam pe terasă la „Pescăruş“ şi băteam politichia. Acum, aşa ceva n-ar fi posibil. Spiritele sînt încă inflamate, ca nişte ciorchini de ganglioni dureroşi. La televizor, apar aşa, din senin, 4 oameni de la Editura Tehnică. Adică nu chiar din senin, avem de-a face cu o replică la ceea ce s-a petrecut aseară, cînd Iliescu a fost somat, acolo sus, pe tanc, să spună ce-a facut în ultimii cinci ani. Din păcate, grupul acesta, condus de o năroadă care zice că se cheamă Carmen Firan, mai mult îi face un deserviciu celui pe care vrea să-l apere. Pur şi simplu, Ion Iliescu e prezentat ca Isus Christos. Cel puţin aşa am eu impresia. Exaltata respectivă zice: „Dl. Iliescu era o mare personalitate în exil!“ – ceea ce e de tot hazul, o fi vrut să spună în opoziţie, sau în dizidenţă. Azi mi-a devenit limpede că lumea nu va dori înlocuirea unui comunist cu un alt comunist, ba chiar fiu de ilegalist. Cel puţin, aşa gîndesc eu acum. Dar, vorba eroinei din „Gone with the wind“ („Pe aripile vîntului“): „La asta am să mă gîndesc mîine!“. Pînă mîine, însă, trebuie să-i mai suport pe cei 4 reprezentanţi ai Partidului Naţional Democrat, care fac pe nebunii la televizor. Sînt bărboşi, răi, hotărîţi să ia ei Puterea. Dacă nu mă înşeală memoria, titulatura asta a avut-o partidul lui Nicolae Iorga „Istoria, cînd se repetă, devine ironică“ – zicea Marx. Filosof care nu trebuie bălăcărit acum, măcar pentru faptul că recita ore în şir din clasicii Antichităţii greco-romane, în original, şi că a fost toată viaţa sărac lipit pămîntului – Roger Garaudy povesteşte că Marx a fost nevoit să vîndă leagănul unui copilaş al său pentru a-i cumpăra sicriu... Tot la TV, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe, Dumitru Popescu, Valentin Ceauşescu. Acesta din urmă poartă barbă şi fes, parcă-i un turcaleţ, şi zîmbeşte batjocoritor. Îmi pare rău pentru el. Dar se întinsese coarda prea tare. A pleznit. În ultimii ani am avut relaţii extrem de proaste cu cei mai mulţi dintre aceştia. În vara lui 1989, unul dintre ei l-a înspăimîntat atît de tare pe generalul Nicolae Stan (primul general aghiotant al lui Ceauşescu), încît acesta a venit la mine acasă, fără un telefon prealabil, a sunat la uşă, m-a chemat pe hol şi mi-a spus în şoaptă: „Nu ne mai putem vedea o perioadă. Am primit chiar acum un telefon pe scurt, de la un mare şef, care mi-a spus: «Dumneata te zbaţi să-l ajuţi pe Vadim, să-şi găsească o locuinţă? Nu ştii că ăsta e cel mai mare duşman al nostru?»“. Bietul general Stan! Mi-a lăsat în fugă cele 4-5 videocasete pe care i le împrumutasem, parcă filmul despre Mussolini şi un serial despre al II-lea război mondial, şi a zburat pe scări, uitînd să-şi ia volumele dactilografiate, cuprinzînd „Memoriile“ lui Grigore Gafencu (exemplar secret), pe care mi le împrumutase. Ulterior, am aflat cine era misteriosul personaj care vîrîse panica în acel om de ispravă, care nu era chiar fitecine, ci secretar de Stat: telefonul îl dăduse Tudor Postelnicu. Sînt curios dacă Nicolae Stan a rupt atît de intempestiv relaţiile şi cu fostul lui coleg de Securitate, Octavian Paler, cel care îi patronase spiritual, în septembrie 1979, susţinerea oficială a tezei de doctorat în filosofie (într-un amfiteatru al Facultăţii de Filologie din Capitală), teză prezentată de general şi urmată de o masă copioasă. Cît despre Valentin, n-am ce să mai zic: are destule calităţi şi defecte, în acelaşi timp, n-a ajutat decît pe cine a vrut el, iar cu cei pe care a pus pleoapa a fost cumplit de răzbunător. Dar, acum e un om căzut. Sincer să fiu, nu văd de ce ar fi arestat. Numai pentru că e fiul lui Ceauşescu? Ce legătură are? Totuşi, nu-mi pot reprima un gînd: ce ironie a soartei, primul nepot (şi singurul pînă acum) al lui Ceauşescu să fie... evreu! E vorba de copilul lui Valentin cu fiica lui Petre Borilă, Dana, de origine evreiască, boală veche a ilegaliştilor. Ştiu că atît Nea Nicu, cît şi Coana Leana s-au opus din răsputeri acestei mezalianţe, dar Valentin a făcut cum l-a tăiat capul, s-a mutat într-un apartament prin Drumul Taberei şi şi-a urmat destinul. Mai mult ca sigur că a fost vorba de o mare iubire la mijloc. Ea s-a spulberat în anii din urmă, beizadeaua îndrăgostindu-se pînă peste urechi de Roxana Dună, nora fostului primar-general al Capitalei, Dumitru Popa, fată frumoasă de felul ei, roşcată cu ochi albaştri, pe care o ţin minte de la Mare, că-şi ţinea cockerul închis în portbagajul maşinii.
Pe la miezul nopţii se transmite la televizor o emisiune în direct, avîndu-i ca protagonişti pe Iliescu, Roman şi Mazilu. Moderator: Aurel Dragoş Munteanu, preşedintele RTV. Cătrănit şi plin de remuşcări, Mazilu dă înapoi, se disculpă, regretă ieşirile isterice de aseară. Încearcă să ne înduioşeze că el şi nevastă-sa au fost închişi de Ceauşescu, dar nu suflă o vorbă dacă a fost sau nu ofiţer de Securitate. (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Explicaţie poză:
Apariţia revistei „România Mare“ a intrat în linie dreaptă! În sfîrşit, a fost tipărit afişul cu Vulturul Cruciat, negru pe fond galben-canar. Fotografia a fost făcută în mai 1990.
Ziarul TRICOLORUL, nr 2322 / 18.11.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu