"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 31 martie 2012

MARELE FLUVIU ÎŞI ADUNĂ APELE Întoarcerea fiului risipitor






Domnule preşedinte,

După mai mult de 15 ani de absenţă, m-am hotărât să revin în Partidul România Mare. Atunci, decizia mea de a pleca s-a bazat pe unele nemulţumiri de ordin personal, care s-au estompat şi au dispărut în timp, iar cei care le-au provocat au fost îndepărtaţi din partid. În toţi aceşti ani, eu, ca mulţi alţi români, m-am ţinut departe de politică, hotărîre neinspirată, care a permis reprezentanţilor Regimului Băsescu, şi nu numai lor, să calce în picioare normele constituţionale şi democratice şi să săvîrşească incredibile abuzuri împotriva naţiunii noastre.
În ultima perioadă, stările de lucruri s-au agravat. Băsescu, Guvernul Boc şi PDL au trecut la o jefuire sistematică a tuturor fondurilor bugetare, îmbogăţindu-se peste orice limită, în timp ce, cu o satisfacţie cinică şi criminală, au redus salarii, au pus impozite pe pensii, au desfiinţat ajutoarele sociale şi au închis şcoli şi spitale. Preţurile la principalele bunuri alimentare şi nealimentare, la energie şi utilităţi au explodat, obligînd largi categorii sociale, cum sînt pensionarii, la o luptă disperată pentru supravieţuire, mulţi dintre ei fiind condamnaţi la o moarte lentă, marcată de lipsa medicamentelor, a hranei de toate zilele şi a căldurii din apartamente pe timpul iernii. În acest infern, în care cei mulţi sînt din ce în ce mai săraci şi mai disperaţi, iar clica pedelistă este din ce în ce mai bogată, mai arogantă şi mai agresivă, m-am hotărît să încep o luptă pe cont propriu şi, în toamna anului trecut, am deschis un videoblog ( www.mirceahamza.com ), în care am demascat, după puterile mele, abuzurile şi şirul nesfîrşit al ilegalităţilor săvîrşite de ciuma portocalie. Încetul cu încetul, am înţeles că, luptînd de unul singur, nu am sorţi de izbîndă şi că unirea tuturor celor care doresc binele Poporului Român este cheia de boltă care va asigura un trai mai bun şi un acces real la valorile civilizaţiei moderne pentru românii umiliţi şi sărăciţi în ultimii 22 de ani de o tranziţie bezmetică spre nicăieri.
Acestea sînt raţiunile pentru care m-am hotărît să mă alătur Partidului România Mare, partid justiţiar, avînd la bază Doctrina Naţională, care nu poartă povara răspunderii morale pentru participarea la guvernările anterioare, care au distrus economia naţională, au înstrăinat avuţiile solului şi subsolului şi au sărăcit milioane şi milioane de români. E timpul ca această batjocură să înceteze, e timpul ca românilor să le fie redată demnitatea şi să li se asigure condiţii de viaţă decente, copiii să poată învăţa în şcoli bune, iar părinţii şi bunicii să aibă parte de o bătrîneţe liniştită, ferită de nevoi şi de suferinţe inutile, după o viaţă de muncă. Sînt convins că Partidul România Mare, o dată ajuns la conducerea ţării, poate asigura realizarea acestor deziderate minimale, misiune de mare răspundere pentru împlinirea destinului istoric al României, la care pot să am şi eu o oarecare contribuţie.

MIRCEA HAMZA
Bucureşti, 30 martie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2430 / 31.03.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu