3 APRILIE 1990. Se aude că Muzeul de Artă din Şcheii Braşovului ar fi fost prădat şi s-ar fi furat tezaurul de aur! Că totul e vraişte în România acestor vremuri nu mai e un secret, dar ce fel de tezaur de aur putea fi la un muzeu ca acesta? În peisajul eteroclit şi pestriţ al presei, revista „Zig-zag” face o figură aparte. De departe, are cel mai mare tiraj. Am auzit că vreo 600.000 de exemplare. Cîştigă bănet, nu glumă. Acum se pun temeliile marilor averi. Dar, spre deosebire de alte publicaţii, aici apar materiale de curaj. Se vede treaba că nu numai pe mine m-a intrigat interviul pe care Dorin Tudoran 1-a acordat, zilele trecute, „României libere”. Într-un pamflet publicat chiar pe pagina I, sub genericul aforistic „Exilul nu sporeşte talentul”, revista patronată de tînărul Octavian Mitu face pîrtie: „Proaspăt descins de pe Aeroportul Kennedy din New York, Dorin Tudoran a dus la Bucureşti o viaţă extrem de agitată. A avut numeroase întîlniri, a făcut multe vizite, a împărţit în stìnga şi în dreapta indicaţii. Dar, mai ales, a dat interviuri. Atît de multe şi în atìtea locuri, că zilele bietului om par să se fi consumat în naveta de la un microfon la altul. Plecarea în America a sporit activitatea lui Dorin Tudoran. Nu însă şi valoarea. Poetul a rămas acelaşi: pe cît de meschin, pe atît de puţin talentat”. Fără să vreau, mă gîndesc la o maximă a lui Goethe: „O viaţă fără scop este o moarte timpurie”. Care e scopul vieţii lui Dorin Tudoran? Să fie Anti-Tot, mereu şi oriunde? Probabil, dintr-un reflex al ratării pe plan literar. Fiindcă literatura lui, ca şi aceea a unor caraghioşi ca Paler, Pleşu, Dimisianu, Manolescu şi Liiceanu, este ca un mădular vînăt, amorţit de novocaină, după o criză reumatică. Bine-bine, se poate răspunde că şi Blaise Pascal rezolva probleme grele de matematică în timp ce era chinuit de dureri de dinţi. Numai că „operele” aşa-zişilor noştri dizidenţi sînt ca nişte dinţi cu nervul scos. Nu interesează pe nimeni, decît pe snobi, fireşte, care, dacă ar citi în „Paris Match” că e modern să-ţi pui un ţucal în cap, ar face-o fără ezitare şi i-ar lapida pe cei care cutează să nu se supună unei mode atît de stupide. În acelaşi curajos, „Zig-zag”, citesc cu uimire, dar şi cu bucurie secretă, următoarea ştire: „«Europa liberă» a început să-şi dea în petec. Punctul de vedere al postului de radio privind evenimentele de la Tîrgu Mureş ne dă de gîndit dacă nu cumva, văzîndu-se în pragul desfiinţării, a acceptat vreo propunere de finanţare din partea Parlamentului de la Budapesta”. Noi spunem asta de vreo 15 ani. Atenţie la Ungaria! N-o să avem NICIODATĂ linişte cu ţara asta creată artificial, după o serie de năvăliri şi zvîrcoliri pe care nici măcar creştinarea hurtei respective nu le-a potolit. Pe micul ecran, întreaga Românie vede cum o mînă criminală a incendiat Biserica Ortodoxă din satul Valea (comuna Vărgata, judeţul Mureş), monument istoric de la 1758! Ce nemernici! Era un lăcaş mai bătrîn cu 11 ani decît Napoleon şi cu 12 ani decît Beethoven. O figură stranie face corespondentul TV din zonă, pe nume Dorin Suciu: acesta zice că să nu ne luăm după zvonuri, că adevărul e altul, dar nu poate contesta că biserica e arsă pînă în temelii şi a mai rămas din ea numai un morman de cenuşă. Seara, primesc telefon de la ţărănistul Pop Iftene: „Vadime, ştii că mi-a fugit muierea în Suedia, cu unul. Da’ io vreau să mă-mpac cu femeia, mă, tu ce zici?”. Nu zic nimic, în chestiuni de-astea pur şi simplu nu mă bag. S-a băgat Leon Talpă, care, prin anii ’80, a scris chiar un roman „cu cheie” despre cuplul respectiv, femeia fiind cam iabraşă, ce-i drept, carte în care era caricaturizat şi colegul meu de la Agerpres, Adrian Riza, sub numele Gogomazea. De la viaţa lui intimă, Pop Iftene trece la politica de vîrf: „Ştii ce m-am cujetat io?”. „Ştiu, vrei să te-mpaci cu muierea din Suedia, mi-ai mai spus-o!” „Nu, mă, asta o fo’ altceva, acum trăbă să vorbim lucruri serioase. Io cred că cea mai bună candidatură la Preşedinţia României e a lui Ioan Alexandru! Tu ce zici?” Iar nu zic nimic. Îl iubesc pe poet ca pe un frate, e un sfînt, în felul lui - dar ţara are nevoie acum de o mînă de fier, de un excelent organizator.
A început jaful spaţiilor locative! „Patrioţii” de ocazie s-au bulucit în vilele fostei nomenclaturi. Cei doi adjuncţi ai lui Andrei Pleşu - Dan Petrescu şi Coriolan Babeţi - s-au învîrtit pe călcîie şi au făcut rost de nişte mici palate. Primul a pus laba pe o vilă cu 7 camere, iar al doilea pe una cu 9 camere. Dar nici cu Ion Raţiu nu mi-e ruşine: în timp ce fostul primar-ge-neral al Capitalei, Gheorghe Pană, a fost azvîrlit pe nedrept în temniţă, bătrînul ţărănist Ion Raţiu i-a ocupat vila din Str. Armindeni nr. 4, care, de fapt, aparţinuse marelui sociolog Dimitrie Gusti. Ofensiva „dizidenţilor” pe toate fronturile! A murit Nicu, trăiască Nicu! Adică, mai pe înţelesul tuturor, nici nu-1 îngroparăm bine pe Nicolae Ceauşescu şi hop că ne trezim că avocatul Nicu Stănescu îşi anunţă canditatura la funcţia de preşedinte al României! Totul e aiurea, fiecare se crede îndreptăţit să fie salvatorul Neamului Românesc. Noroc că mai există fotbal pe lume, altfel mi-aş lua cîmpii. Seara, la televizor, un meci amical al Naţionalei României cu reprezentativa Elveţiei. Foarte prost, am pierdut timpul. (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Ziarul TRICOLORUL, nr 2428 / 29.03.2012
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu