Dimineaţă de decembrie. Ascult, la televizor, un concert de pian de Beethoven şi citesc cugetările lui Tolstoi despre Dumnezeu. În camera de alături, copiii dorm în pace, vegheaţi de îngeri. Pentru mine, acesta e Raiul pe pămînt, nu-mi pot dori nimic mai mult de la viaţă.
* * *
Maliţios şi gelos pe Beethoven, tînărul Karl Maria von Weber îi numea simfoniile - în cronicile sale muzicale - „aberaţiile unei minţi supraexcitate”.
* * *
Cei mai mari compozitori ai lumii s-au născut în zona de influenţă a berii, nu a vinului: Beethoven, Mozart, Haydn, Händel, Bach, Schubert, Wagner...
Marii compozitori germani care L-au cîntat pe Isus înseamnă pentru Creştinism la fel de mult ca autorii celor 4 Evanghelii: Bach, Händel, Haydn şi Beethoven.
* * *
Coincidenţă stranie: la 26 martie (1778, pe cînd avea 7 ani şi 4 luni) Beethoven dă primul lui concert şi tot la 26 martie (1827) îşi dă ultima suflare, zicînd „Plaudite amici”...
* * *
Garabet Ibrăileanu lasă, cu limbă de moarte, să fie incinerat în timp ce la patefon se aude Simfonia Pastorală, de Beethoven. Acesta mi se pare cel mai vibrant omagiu care i s-a adus vreodată Marelui Surd.
* * *
Şi Mozart, şi Beethoven aveau faţa ciupită de vărsat.
* * *
„Cu deputaţii nu e de glumit, ei sînt forţa spirituală a poporului”. (Beethoven)
* * *
Rossini îi povesteşte lui Richard Wagner întîlnirea lui cu Beethoven, care a avut loc în Viena anului 1822: „Îmi amintesc perfect de Beethoven, cu toate că de atunci e aproape jumătate de veac. Am fpst introdus la Beethoven de către poetul italian Carpani, cu care mă dusesem să-l văd pe Salieri, şi ne-a primit de îndată şi foarte politicos. Desigur, vizita nu a durat prea mult timp, căci conversaţia cu Beethoven era dintre cele mai penibile. În ziua aceea, mai ales, auzea prost şi nu înţelegea, cu toate că strigam din răsputeri; printre altele, este posibil ca el, nefiind prea obişnuit cu italiana, aceasta să fi făcut încă şi mai grea conversaţia. Urcînd scările care duceau la sărmana locuinţă a marelui om, mi-a fost destul de greu să-mi stăpînesc emoţia. Cînd uşa s-a deschis, m-am găsit într-un fel de cămăruţă tot atît de murdară pe cît de îngrozitoare era dezordinea. Portretele lui Beethoven, pe care le cunoaştem, redau destul de bine fizionomia de ansamblu. Dar ceea ce nici un ac de gravor nu ar putea să exprime este tristeţea de nedefinit răspîndită în toate trăsăturile feţei - în timp ce sub sprîncenele stufoase îi străluceau, ca în fundul unor scorburi, ochii; aceştia, deşi mici, păreau că te străpung. Vocea era dulce şi puţin voalată”.
* * *
Beethoven nu era numai surd, ci şi chior, şi asta încă din copilărie, poate datorită unei severe forme de variolă. Gerhard von Breuning povesteşte o scenă destul de comică: „Într-o zi, mergînd de colo pînă colo prin cameră, împreună cu tatăl meu, în timpul unei conversaţii animate, Beethoven scuipă pe o oglindă, pe care o luase, fără să-şi dea seama, drept... fereastră!”
* * *
Beethoven bea bere sau vin roşu şi fuma pipă. Dar ce mînca el? Prietenii lui ne-au lăsat unele mărturii: peşte din Dunăre, salam de Verona, brînză de Lombardia, o supă cu pîine (probabil crutoane) şi o uriaşă omletă (papară). Despre această ultimă specialitate, cavalerul Ignaz von Seyfried, el însuşi muzician, ne spune: „Ca să o prepare, trebuia să i se prezinte pe o farfurie 10 ouă mari; înainte de a fi bătute le privea prin transparenţă, în lumină, le spărgea el însuşi şi le mirosea dacă sînt proaspete. Dacă nenorocirea făcea să se găsească vreunul care să fi mirosit a paie, atunci izbucnea un scandal. O chemare de tunet o convoca pe menajeră, care, ştiind prea bine despre ce este vorba, asculta numai cu o ureche prin uşa întredeschisă vociferările şi dojenile, retrăgîndu-se prudent atunci cînd, ca de obicei, începea bombardamentul şi ouăle, decapitate, cădeau în urma ei ca ghiulelele unei bateri bine orientate, în timp ce albuşurile şi gălbenuşurile curgeau în torente de lavă vîscoasă”.
* * *
„La repetiţia generală a operei «Fidelio», în forma cea nouă, chiar în dimineaţa premierei, lispeşte uvertura. Muzicanţii aşteaptă, cineva e trimis la Beethoven. Maestrul e găsit dormind lîngă o sticlă de vin şi biscuiţi – dar foile uverturii sînt împrăştiate pe pat şi pe jos; o lumînare arsă aproape toată arată la ce oră a terminat el lucrarea.” (Emil Ludwig)
* * *
Romain Rolland e Marele Preot din Templul lui Beethoven, tot aşa cum Apostolul Pavel e Marele Preot din Templul lui Isus.
* * *
Îmi place mai mult Beethoven decît Mozart din acelaşi motiv pentru care îmi place mai mult vinul roşu decît vinul alb.
* * *
„Beethoven este un Mozart în delir”. (Jean Auguste Dominique Ingres)
* * *
Numele lui Beethoven înseamnă, în flamandă, „grădina cu sfeclă roşie”.
* * *
„Cînd îl ascult pe Beethoven îmi spun că omul este mai mare decît zeii. Cînd îl ascult pe Mozart îmi spun că zeii umanizaţi sînt mai mari decît omul. Iar cînd îl ascult pe Bach îmi spun: zeii şi nimic mai mult!” (Constantin Tsatsos)
* * *
Zile astrale: 22 decembrie 1808. Beethoven asistă la prima reprezentare a Simfoniei a V-a şi a Simfoniei a VI-a. Doamne, ce Ajun de Crăciun a avut Viena atunci!
* * *
Tot Schönberg îi citează pe unii specialişti în ORL: surzenia lui Beethoven (cu care acesta a trăit 25 de ani, de la 1802 pînă la 1827) s-ar fi datorat unui tifos, sau chiar unui sifilis. E prea mult, nu cred asta.
* * *
Mă gîndesc la Goethe şi la Schiller cum beau bere la „Lebăda albă” şi scriau epigrame în metru antic grecesc, „xeniile”. Alţi băutori de bere fruntaşi: Beethoven, Hegel, Bismarck.
* * *
În toamna lui 1978 am vizitat casa de la Heilligenstanstadt, de lîngă Viena, unde tînărul Beethovenş şi-a scris Testamentul, la 6 octombrie 1802. În primăvara lui 1945, cele două cămăruţe ale apartamentului în care compozitorul plănuia să se sinucidă au fost ocupate de un general sovietic, care a dat chefuri-monstru, distrugînd totul: mobilier, uşi, ferestre etc.
* * *
Verdi l-a copiat, fără reţinere, pe Beethoven – primele note din aria „La donna e mobile” („Rigoletto”) provin dintr-o sonatină a acestuia.
* * *
Isus este pentru Biblie ceea ce este „Oda Bucuriei” pentru Simfonia a IX-a: o încununează şi o salvează. După furtuna atîtor patimi, vine plutirea în lumină, în bunătate şi pace. Fără Isus, Biblia ar fi ceea ce este Simfonia a IX-a fără „Oda Bucuriei”. Aşadar, să cîntăm, împreună cu scribul Schiller şi menestrelul Beethoven: „Slavă Ţie, stea curată!”
* * *
Epoca în care mă simt perfect şi în care mi-ar fi plăcut să trăiesc: 1770-1850. Adică Sturm und Drang, Revoluţia Franceză, Flautul Fermecat, Povestirile lui Hoffman, Faust, Pastorala, Oda Bucuriei, Revoluţia de la 1848, Naşterea lui Eminescu. Aia da „Epocă de Aur”!
* * *
Dacă ar fi să judecăm valoarea unui artist după numărul oamenilor pe care i-a făcut fericiţi, atunci Beethoven e cel mai mare, fiindcă a adus bucurie în inimile a miliarde de semeni.
* * *
Incredibilă obtuzitate a lui Tolstoi faţă de marii compozitori germani! El obişnuia să-i spună mai tînărului Ceaikovski că orice mujic din Rusia este dotat cu mai mult simţ muzical decît Mozart şi că Beethoven este, pur şi simplu, prost. Tocmai el să zică asta, care a scris nuvela „Sonata Kreutzer” – după o piesă compusă de Beethoven!
* * *
Interesante sînt numele mamelor unor mari artişti. Mama lui Mozart era Ana-Maria; ea moare la Paris, pe cînd îl însoţea pe fiul ei într-un turneu. Mama lui Beethoven se numea Maria-Magdalena, fată de bucătar. Tatăl compozitorului era un alcoolic incurabil: de altfel, micul Ludwig îndura bătăi crunte de la acesta.
* * *
La Castelul Dux, din Boemia (Cehia), am văzut masa de biliard unde îşi petrecea timpul Beethoven, atunci cînd venea să-şi trateze beteşugurile la Teplitzbad şi să-l întîlnească pe protectorul (sponsorul) său, Contele Wallenstein; pe atunci, biliardul se numea carambol. Dar, ceea ce la Beethoven era un hobby, la Mozart era patimă, avînd în vedere că îngerul căzut pe pămînt pierdea nopţi întregi aplecat peste masa de postav verde.
CORNELIU VADIM TUDOR
Ziarul TRICOLORUL, nr 2425 / 26.03.2012
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu