Cartea neagră a U.D.M.R. – Acţiunile antiromâneşti, 2002 (III)

U.D.M.R. a fost adusă la Putere de către odioasa Convenţie Democrată, iar C.D.R a fost adusă la Putere de către liderii P.D.S.R. Aceştia au fost sfătuiţi, în mod ocult, în Occident, să cedeze Puterea, pe de o parte, pentru a se mima democraţia demonstrată prin alternanţa la Putere, devenită, astfel, realitate prin cîştigarea alegerilor de către C.D.R., în noiembrie 2006; iar, pe de altă parte, pentru a se compromite Opoziţia prin accederea la Putere şi exercitarea acesteia în mod incompetent, ştiindu-se că C.D.R. nu dispune de specialişti – chiar dacă se lăudase cu „cei 15.000 de specialişti“ – care să conducă România altfel decît pe direcţia iniţiată de P.D.S.R., ex-F.D.S.N., ex-F.S.N.: adică la fel de fraudulos şi de slugarnic faţă de organismele internaţionale occidentale, ruinînd şi mai rapid economia României şi înfeudînd-o organizaţiilor financiare transnaţionale. De altfel, un diplomat al unei Mari Puteri (a se citi: Mari Putori) şi-a informat şefii, prin februarie 1997, cum că el are impresia că guvernanţii (adică liderii P.D.S.R.) au vrut să cedeze Puterea! În acest sens pledează inclusiv comportamentul de atunci al lui Teodor Meleşcanu. Într-adevăr, să ne amintim că, în vara lui 1996, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, venit dintr-o vizită oficială făcută în S.U.A., a declarat presei că „este nevoie de schimbare“. Prin aceasta, el recunoştea, implicit, că primise misiunea de la „Marele Licurici“ să pregătească psihologic opinia publică în vederea alternanţei la Putere şi, prin această pregătire, chiar să uşureze accederea Opoziţiei la conducerea României, pentru că îi încuraja pe alegătorii nedecişi să voteze „schimbarea“. Ca expresie a „schimbării“ avea să năpîrlească şi el şi să treacă din „barca“ P.D.S.R. la un partid pe care şi l-a confecţionat, repejor, singur, numit „Alianţa pentru România“ (ApR). Schimbarea a ce şi în ce? A echipei de la guvernare şi în mai bine? Da de unde! Avea să revină la conducerea ţării clicocraţia care sărăcise poporul în intervalul 1990-1996 şi care, ajungînd în minoritate după alegerile parlamentare din 1996, avea să se unească – în vederea guvernării – exact cu inamicul de pînă mai ieri, U.D.M.R.! Iar traseistul Teodor Meleşcanu, după ce partiduleţul său a sucombat, avea să migreze la P.N.L. – adică avea să facă slalom de la stînga la dreapta, ca dovadă că doctrinele partidelor sînt doar o faţadă demagogică şi că toate partidele ajunse la Putere nu formează decît cleptocraţia, care are o singură „doctrină“: jefuirea banului public!

Astfel, dacă pînă acum cîţiva ani, P.D.S.R., ex-F.S.N. – devenit, între timp, P.S.D. – deţinea recordul de longevitate la guvernare în aceste două decenii de tranziţie criminală, acest record  îl deţine acum U.D.M.R., care a fost mereu la guvernare, din 1997 pînă acum. Acest lucru a devenit posibil deoarece U.D.M.R., deşi nu este partid politic, este cîrja pe care s-a sprijinit orice partid care a acces la Putere şi care, neputînd să guverneze singur, a făcut alianţa „contra naturii“ cu U.D.M.R. Exemplul cel mai elocvent este chiar P.D.S.R., care, revenind la conducerea ţării după alegerile parlamentare din toamna anului 2000, a făcut alianţă cu U.D.M.R., „duşmanul de pînă ieri“ – cum remarcase, ironic, prin ianuarie 2001, un reporter de la B.B.C.

Toate partidele care au guvernat ţara sînt trădătoare şi jefuitoare, formînd cleptocraţia descrisă în articolul „!“. De aceea, trebuie pedepsite ca atare. De altfel, chiar cînd U.D.M.R. nu a fost la guvernare oficial (în intervalul 1990-1996), ea a a avut o mare influenţă inclusiv în acei ani. Ca să pară „europene“, partidele aflate la Putere au făcut concesii inadmisibile într-o ţară occidentală, ca Franţa, Germania, Anglia sau chiar Grecia.Trebuie să ne trezim şi să ne dumirim că, de 20 de ani, România a fost, practic, guvernată de U.D.M.R. şi, în esenţă, de Ungaria! Prin propaganda şi acţiunile sale, U.D.M.R. nu face decît să-şi îndeplinească, prin „politica paşilor mărunţi“, obiectivele hungariste stabilite după Trianon şi aplicate cu ajutorul Germaniei hitleriste şi al Italiei fasciste.

În fond, prin faptul că U.D.M.R. nu este partid politic, înscris în Registrul partidelor, prezenţa ei în Parlament şi în Guvern este ilegală şi, ca atare, toate legile votate de Parlament şi toate Ordonanţele şi Hotărîrile guvernamentale sînt ilegale şi, esenţial, antiromâneşti. Un exemplu peremptoriu de politică antiromânească îl constituie toate legile şi hotărîrile – legiferate în principal de C.D.R., dar şi de P.S.D. – de aplicare criminală a  politicii restitutio in integrum, prin care s-a reinstaurat horthysmul în Ardeal şi, în genere, a fost distrusă economia României. Un alt exemplu de lege antiromânească, antinaţională şi antistatală este recentul proiect propus de doi U.D.M.R.-rişti – şi susţinut, pe ultima sută de metri, de către Guvernul Boc V, doar pentru a nu cădea guvernul – privind desfiinţarea Arhivelor Centrale ale României.

Referitor la acest proiect, renumitul istoric Dinu C. Giurescu a declarat:„Eu cred că nu îşi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă legea este adoptată şi de Camera Deputaţilor, înseamnă ştergerea memoriei, odată ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Naţionale. (...) Dacă le-aş propune în S.U.A. să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington D.C. la diferiţii emitenţi din Statele Unite, eu cred că ar spune că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii ţării“. Dar renumitul istoric greşeşte cînd presupune că „nu îşi dau seama oamenii“ – adică parlamentarii şi guvernanţii – „de catastrofa pe care o pregătesc României“. Îşi dau seama, dar o fac deliberat, ca să facă noi concesii fasciştilor din U.D.M.R., ca să se menţină, toţi, la Putere.

De aceea, este necesară o revoluţie autentică, românească, în interesul românilor şi care să lichideze toată clasa politică parvenită, îmbogăţită prin jefuirea ţării, cu concursul xenocraţiei ce conduce România. (Sfîrşit)

Colonel (r) VASILE ZĂRNESCU

Ziarul TRICOLORUL, nr 2383 / 06.02.2012