DE CE UCIDEŢI CÎINII?

 

De milenii, oamenii şi animalele coabitează. Hălăduind prin mituri, legende, poveşti sau fabule, comportamentul animalelor a stîrnit convingeri, păreri şi sentimente. S-au scris tomuri întregi despre relaţionarea om-animal. Dar oare criteriile omeneşti ne dau dreptul să distingem animalele rele de cele benefice? Nu cumva doar percepţia noastră, mult influenţată de experienţele proprii şi de mediul familial şi social în care ne dezvoltăm, le conturează o imagine ambivalentă şi controversată? Ba da, pentru că noi, oamenii, avem tendinţa să interpretăm aproape orice prin prisma sistemelor noastre de gîndire, caracteristice speciei Homo sapiens. Răspunsul la dilema dacă necuvîntătoarele au sau nu au  suflet a luat forma preocupărilor ştiinţifice în domeniul psihologiei animalelor. Legătura dintre om şi animal este înscrisă în codul nostru genetic deoarece, de-a lungul existenţei şi eforturilor de supravieţuire, omul a recurs la ajutorul “fiarelor’’, fie pentru protecţie, fie pentru muncile grele. În timp, aria largă de utilizări a culminat cu folosirea animalelor ca arme; drept mărturie stă istoria oştirilor persane, temute pentru elefanţii fioroşi. Însă locul cel mai „privilegiat” în ierarhia apropierii fizice şi sufleteşti de fiinţa umană îi revine, de departe, cîinelui. Mai mult de 10.000 de ani de convieţuire leagă cele două entităţi biologice, specii înzestrate cu inteligenţă superioară. Progresul umanităţii înseamnă şi trepte superioare ale raporturilor cu făpturile fără grai. Peste tot în lumea civilizată, societatea acordă respectul cuvenit drepturilor animalelor. Din păcate, România  nu ţine pasul cu ceea ce reprezintă civilizaţie, progres social. Şi cînd spun „România”, mă refer la autorităţile care conduc ţara, la factorii decizionali din Executiv şi de la nivel teritorial. Îmi pare rău că pragmatismul exacerbat al României mafiotizate mă constrînge să părăsesc, în expunerea mea, zona filozofică a analizei legăturilor ancestrale dintre om şi animal, mai ales acelea dintre om şi cîine. Am prezentat, cu alte ocazii, în detaliu, afacerile îngrozitoare, revoltător de bănoase, concepute de minţi sadice, pe seama cîinilor fără stăpîn. Interesele de sute de milioane de euro primează în faţa Legii şi a apelurilor europene la respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale în materie de protecţie a animalelor. Pe de altă parte, pauperizarea extremă a populaţiei, abrutizată prin manipulare mediatică, nu mai lasă loc de milă, altruism, compasiune, toleranţă, empatie. Instinctele primare prevalează în atitudinea oamenilor raportată la mediul înconjurător, la situaţiile cu care sînt nevoiţi să se confrunte; un teren prielnic, în viziunea hingherilor politici portocalii, pentru desăvîrşirea „operei” de exterminare a cîinilor comunitari, după reducerea la nevolnicie a celor mai mulţi dintre cetăţenii României, prea sleiţi ca să mai lupte. Pe un asemenea fond, mizeria umană, răutatea şi agresivitatea proliferează; apar indivizi dezumanizaţi, debusolaţi, primitivi, dominaţi de violenţă şi gata să ucidă cît ai clipi. Aşa se întîmplă într-o ţară stăpînită de purtători ai unor gene criminale accentuate! Auzim adesea despre atrocităţi comise chiar de autorităţi asupra cîinilor maidanezi sau asupra cailor, în ciuda legislaţiei, care interzice maltratarea animalelor. Ne mirăm de cruzimea cu care nişte oameni ai cavernelor îşi bat sau ucid animalele devotate. Intrînd în profunzimea aspectelor generale ale situaţiei socio-economice şi politice de la noi, arătate mai sus, ajungem la cauzele concrete ale barbariei umane faţă de animale. În primul rînd, acesta este un mod în care îşi spun cuvîntul educaţia precară sau, mai degrabă, lipsa ei, înapoierea cruntă, frustrările acumulate, egoismul înnăscut, ura josnică şi laşitatea celor slabi, capabili a-şi răzbuna neputinţa doar pe vietăţi fără apărare. O altă cauză a evenimentelor sîngeroase care se petrec în România şi ale căror victime sînt, preponderent, cîinii nimănui este nerespectarea Legii nr. 9/2008 (Legea Marinescu) privind protecţia animalelor, de înşişi reprezentanţii abuzivi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Ministerului Public, ai Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare, de către primari şi prefecţi puşcăriabili. Aceste personaje cu profil de infractori nu  doar instigă populaţia la încălcarea Legii de protecţie a animalelor, ci promovează ideea modificării legislaţiei în vigoare, în sensul revenirii la eutanasierea în massă a cîinilor comunitari, adică la ucidere, în numele pretinsei griji pentru „siguranţa” oamenilor. Şi toate aceste acţiuni propagandistice deşănţate, în favoarea crimei, cu concursul jurnaliştilor corupţi, se desfăşoară conform unei strategii diabolice, cu scopul de a asigura fondurile uriaşe ce urmează să fi puse la bătaie în campaniile electorale de anul viitor. Studiile de specialitate au demonstrat mimetismul copiilor în privinţa comportamentului părinţilor; un copil căruia i s-au insuflat, acasă, respectul şi iubirea pentru un animal, va iubi şi va respecta animalele pe tot parcursul existenţei. Iar din iubirea de animale decurge şi iubirea faţă de semeni. Satisticile au scos la iveală un adevăr îngrijorător: 85% dintre criminali au maltratat, anterior crimei, animale. Este cunoscut cazul cutremurător al adolescentului în vîrstă de 14 ani, dintr-o localitate argeşeană, care, la numai o lună după ce a torturat un căţeluş, tăindu-i lăbuţele, şi-a ucis bunicul cu lovituri de cuţit. Iată de ce se impune aplicarea acelor prevederi din Legea nr. 9/2008, care obligă Ministerul Educaţiei să includă, în programa şcolară, cursuri speciale pentru promovarea activităţilor de protecţie a animalelor. În plus, aceeaşi lege obligă atît Televiziunea Română, cît şi Societatea Română de Radiodifuziune să transmită emisiuni educative, dedicate drepturilor animalelor. Trebuie să înţelegem că animalele, în general, şi cele de companie, în special, fac din copiii noştri persoane responsabile, echilibrate, sensibile, superioare; că animalele ne cer puţin şi ne oferă, în schimb, totul; că rolul lor în destinul nostru este covîrşitor. De cîte ori să mai amintesc despre modul cum, în războaie, calamităţi, dezastre, cîinele a salvat vieţi omeneşti cu nemiluita? Experienţele ştiinţifice pentru propăşirea medicinei, în numele sănătăţii umane şi prelungirii vieţii, sacrifică, adesea în chinuri înfiorătoare, animale. Unele terapii de succes au la bază prezenţa cîinelui în preajma bolnavului, iar orbii, de cele mai multe ori, supravieţuiesc ajutaţi de acest animal extraordinar. Cîinele este paznicul cel mai vigilent, cel mai credincios, dar şi cel mai ieftin. Mai eficient decît cel mai instruit poliţist, cîinele rămîne soluţia optimă în prinderea infractorilor, depistarea drogurilor, combaterea contrabandei cu ţigări sau a traficului de persoane şi substanţe explozive. Revenind la actul normativ care reglementează protecţia animalelor pe teritoriul României, Legea nr. 9/2008, subliniez un aspect grav, periculos pentru individ şi societate în eventualitatea că anomalia se poate semnala şi în alte zone ale legislaţiei: mai marii Ministerului Administraţiei şi Internelor, la porunca decidenţilor portocalii cu interese mafiote, au dat dispoziţie poliţiştilor să nu aplice legea în discuţie şi să ignore orice plîngere depusă în baza ei. Menţionez că prevederile legii stipulează următoarele: „Art. 26. (1) Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin organele abilitate, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor, monitorizează aplicarea prezentei legi”. Nu demult, doamna avocat Mihaela Angheluş mi-a relatat, îngrozită, cum, atunci cînd a reclamat, în scris, uciderea unui cîine, la Secţia de Poliţie nr. 10 din Bucureşti, ofiţereasa de serviciu i-a comunicat faptul că primise, de la şefii de sus, recomandarea de a nu răspunde acestui tip de solicitare. Pur şi simplu! Consecinţa abuzului de putere? Majoritatea Plîngerilor Penale privind maltratarea animalelor, deşi însoţite de probe şi martori, se muşamalizează. Aşa au stat lucrurile în cazul masacrului canin de la Botoşani, sau în cazul schingiuirii cailor de la Letea. Criminali în serie şi în massă, comiţînd infracţiuni în formă continuată, mulţi dintre edili dispun, abuziv, de soarta cîinilor fără stăpîn. În loc să se supună legii, să amenajeze adăposturi adecvate populaţiilor canine, să sterilizeze cîinii şi să se ocupe de înregistrarea şi evidenţa lor, factorii responsabili la nivel local îi lasă să se înmulţească în neştire, să îndure grozăviile străzii, după care îi adună brutal, aruncîndu-i în boxe subdimensionate, în dube lipsite de aer, care-i duc spre chin şi moarte, în adevărate lagăre de exterminare, fără întoarcere. Că se poate şi altfel a demonstrat colaborarea dintre unele primării şi organizaţii neguvernamentale pentru protecţia animalelor. De exemplu, în Oradea, cîinii nu mai hoinăresc pe străzi, mulţumită unei Fundaţii britanice condusă de domnul Robert Smith, care a suportat, din fonduri proprii, sterilizarea patrupedelor, cu acordul Primăriei. La fel a procedat şi Fundaţia austriacă „Vier Pfoten” cu cîinii Sighişoarei. De lăudat este investiţia de fonduri, dar, mai ales, de suflet, a Fundaţiei germane „Ute Langencamp”, datorită căreia, lîngă Piteşti, la Zmeura, acolo unde, în trecut, se jupuiau de vii vulpi argintii, a fost amenajat cel mai mare adăpost din lume pentru protecţia animalelor (circa 4.000), capacitate recunoscută de Cartea Recordurilor.

Slugărnicia în faţa lui Traian Băsescu naşte monştri. Lideri ai PDL, cu influenţă în forurile superioare, îndeamnă, explicit şi implicit, la nesocotirea Legii de protecţie a animalelor şi la declanşarea crimei. „Artizanii” operaţiunii şi afacerii „Maidanezul” sînt: Elena Udrea (supranumită „Cruella de Pleşcoi”), Roberta Anastase, Sulfina Barbu, Ştefan Pirpiliu (un deputat iubitor de manele şi contracte cu statul), Mihai Atănăsoaie (prefectul Capitalei, fostul notar care i-a legalizat lui Adriean Videanu concesionarea unui cimitir). Aceste personaje groteşti, dornice să intre în graţiile cotroceniste, se înverşunează să forţeze legiferarea eutanasierii cîinilor fără stăpîn. Am încercat să-mi explic îndirjirea maladivă împotriva bietelor fiinţe nevinovate. S-ar putea ca Traian Băsescu să fi rămas cu ceva „sechele” din vremurile cînd era comandant de vas şi, navigînd pe mările şi oceanele Lumii, în afară de echipaj, nu-i era dat să vadă nici un copac, nici o vietate; doar cîteva păsări călătoare obosite, care mai adăstau, istovite, pe frînghiile vaporului. Ţin minte că, într-o discuţie banală pe care am avut-o cu soţia preşedintelui, doamna Maria Băsescu, aceasta mi-a povestit cum într-o zi, în perioada cînd primarul general Băsescu dispusese uciderea maidanezilor, fiica lor cea mare, Ioana, fusese pălmuită de o femeie, în Piaţa 1 Mai, tocmai din cauza acţiunilor tatălui său. E posibil ca şi aceste considerente să-i fi stîrnit lui Traian Băsescu ura de nestăvilit, iraţională, faţă de animale, de natură, de parcuri. Nu fac asemenea afirmaţii întîmplător, ci pentru că-mi aduc aminte de epopeea Parcului Bordei din Capitală, pe care Chiriaşul de la Cotroceni l-a adus la un pas de distrugere. De altfel, nici oamenii nu au scăpat de ura prezidenţială, dacă mă gîndesc la austeritatea inumană la care sînt condamnaţi pensionarii, bugetarii şi alte categorii sociale.

Reiterez că liderii politici portocalii intenţionează să transforme cîinele comunitar într-o afacere. Anul 2012 prefigurează necesitatea a aproximativ 200 de milioane de euro pentru campaniile electorale. Nu degeaba pedeliştii mint, trîmbiţînd, în stînga şi în dreapta, că avem 2 milioane de cîini pe străzi. Calculele lor ticăloase se raportează la costul pretins al unei eutanasieri dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 9/2008, acela de 100 de euro. Multiplicat de 2 milioane de ori, adică în funcţie de cîţi cîini speculează ei că ar fi eutanasiaţi, se ajunge la fenomenala sumă de mai sus. De fapt, vor să repete istoria scrisă sub mandatele de primar general ale lui Băsescu şi Videanu, 2001-2008, cînd au declarat că ar fi ucis 144.000 de cîini comunitari, ca să justifice încasarea a 9 milioane de euro. Dacă lor nu le pasă, măcar să analizăm noi ce ar însemna legiferarea eutanasierii cîinilor fără stăpîn: s-ar multiplica, la scară naţională, masacrul din adăpostul de la Botoşani, iar copiii noştri ar fi martorii atrocităţilor care s-ar comite oriunde, chiar şi în locuri publice; drept reacţie, organizaţiile neguvernamentale de profil din străinătate ar picheta ambasadele şi consulatele româneşti şi ar cere boicotarea produselor noastre importate de ţările lor; în semn de protest, ne-ar părăsi o serie de investitori străini. Realitatea este că, în România, avem aproximativ 200.000 de cîini comunitari, dintre care mai mult de jumătate sînt sterilizaţi deja. Cu circa 1 milion de euro, organizaţiile neguvernamentale şi fundaţiile de protecţie a animalelor ar steriliza restul în doar cîteva luni de zile. Din fericire, recent, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie care instituie sterilizarea cîinilor drept unica soluţie pentru rezolvarea fenomenului. Odată ce Hotărîrea Parlamentului European va fi transpusă într-o Directivă a Comisiei Europene, măsura va deveni obligatorie pentru întregul spaţiu comunitar, deci şi pentru România. Să sperăm că, pînă atunci, eutanasierea nu va apuca să facă victime şi să păteze de sînge imaginea României! Oricum, analiza Grupului de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” demonstrează că Poporul Român, în ansamblu, deşi gîrbovit de sărăcie, nevoi şi necazuri, respinge crima şi este favorabil sterilizării cîinilor fără stăpîn, iar Legea trebuie să exprime, întotdeauna, voinţa majorităţii!

LILIANA MARINESCU

Ziarul TRICOLORUL, nr 2301 / 25.10.2011