29 MARTIE 1990. Am început să lucrez la statutul Fundaţiei România Mare. Deocamdată, nici mie nu mi-e foarte clar ce va fi şi cum va arăta, dar de un lucru sînt sigur: sub egida unei asemenea instituţii generoase, pot să înfiinţez o revistă şi o editură. Pentru că trebuie să ne apărăm şi noi în vreun fel, doar n-am omorît pe nimeni. Din păcate, asta a fost soarta românilor în ţara lor, în toate epocile: mereu în defensivă, mereu cu botul pe labe, mereu acuzaţi, şi vînaţi, şi culpabilizaţi. Pe Decebal l-au trădat ai lui. Pe Mihai Viteazul la fel, pe Horea, şi pe Tudor, şi pe Cuza, şi pe Antonescu, şi pe Ceauşescu... De ce, Doamne? Ce blestem ispăşim? Iar în vremea asta străinii joacă geamparalele pe mormîntul nostru! Ţiganul general al Capitalei, Dan Predescu, a dat la arabi mai multe vile pe dolari, trăgîndu-şi un comision substanţial. Ziua de azi e una veselă. La „Europa liberă” se spune că un deputat sovietic 1-a contrazis pe Gorbaciov - „parcă ar fi Vadim Tudor”, zice crainicul. Mersi, înseamnă că tot am făcut ceva bun pe lume, am contrazis şefi de stat. În revista „Baricada”, poetul Cezar Ivănescu adresează o „Scrisoare Deschisă” către Ion Iliescu, în care îl face arşice pe Mircea Dinescu. Dar, are cine să-1 apere pe Poetul Măscărici, nici o grijă: Nicolae Manolescu! În „România literară” a apărut un incredibil articol intitulat „Căluşul” şi semnat N.M. (prescurtat de la NEMERNIC). Individ funciar rău, cu o secreţie corozivă a fierii, care îl înnegreşte la faţă, îi împăroşează pomeţii şi îl face chiar chior de un ochi, pe care îl mijeşte ca să-şi savureze mai bine victima, acest Manolescu este un lup turbat. Avînd povara unei biografii damnate (tatăl era pistolar legionar din Vîlcea, băgat la zdup), schimbîndu-şi chiar numele, adică lepădîndu-se de ta-su, acest Apolzan devenit Manolescu s-a jurat să facă şi el carieră, cu orice preţ, aşa că pe la începutul anilor ’60 a turnat de zor nişte articole leninisto-staliniste în „Contemporanul”, ba chiar şi prin nişte broşuri. Concomitent, făcea zeci de demersuri să fie şi el primit în P.C.R., dar n-a ţinut figura. Astăzi, mitocanul ăsta care a rînit grajdurile lui Gogu Rădulescu şi a spălat ţucalul cuplului Monica Lovinescu - Virgil Ierunca, într-o căpiată pendulare între stalinişti şi fascişti, a pus mîna pe toporişcă şi dă la cap! Tare, apăsat, cu sete, ca să facă gaură în jurul lui şi, în defrişarea asta, să rămînă el cel mai mare literat. Numai că „literatura” lui e jalnică, vitriolantele cronici pe care le publica din mila lui George Ivaşcu (unele împotriva lui Grigore Vieru, Ioan Alexandru şi Nichita Stănescu) trăind mai puţin decît un catren citit la Cenaclul Epigramiştilor. Voinţa de a fi scriitor nu e de ajuns - trebuie să mai ai şi ceva talent. Dar, de unde talent la acest individ cu un profil de cîine ud, stropit de maşina Salubrizării? Ori citeşti o cărticică de-a lui, ori mesteci o minge de ping-pong, din celuloid, e acelaşi lucru. În articolul cu titlul brutal „Căluşul” (ceva, cam între grajd şi puşcărie), inchizitorul de profesie plăteşte la poliţe cu nemiluita: începe cu Ion Lăncrănjan, trece la Eugen Florescu, îl martelează apoi pe istoricul Ştefan Pascu, după care, invariabil, ajunge şi la mine. „Să nu-ţi vină să crezi: unui Corneliu Vadim Tudor i s-a făcut greaţă de Mircea Dinescu!”. Oho, parcă numai de el?! Şi de tine, Manolescule, dar nu de azi, de ieri, ci de cînd te-am văzut prima oară la Cenaclul Junimea de la Casa de Cultură a Studenţilor: îmbrăcat ca un papiţoi, cu un nod ca gutuia la cravată, arborînd nişte perciuni laţi şi sîrmoşi pînă la gulerul cămăşii, mereu în căutare febrilă de studente, care să-ţi înlăture singurătatea de fiară speriată şi să-ţi întreţină iluzia că reprezinţi ceva, că acum, în fine, dacă tot a murit George Călinescu, tu eşti ăl mai prima, nu-i aşa? Eşti de acord că te-am ghicit şi te-am cumpărat ieftin? Finalul articolului acestui torţionar este pe măsura întregii sale vieţi de pizmaş mărunt, capabil să rupă cu dinţii toate beregăţile care i-ar sta în calea spre parvenire: „Alternativa s-ar putea să fie mult mai neplăcută: boxa destinată colaboratorilor la genocidul cultural unde, în locul cătuşelor, se foloseşte căluşul”. Hai, sictir! (Va urma)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu