22 MARTIE 1990. Numărătoarea genocidului actualei conduceri a României trebuie să înceapă cu morţii de la Tg. Mureş. Ei nu pot fi puşi decît pe seama echipei de infractori şi spioni care a venit la Putere aşa cum a venit, în haită, dîndu-i brutal la o parte pe cei care aveau naivitatea să creadă într-o viaţă mai bună, în libertatea şi demnitatea românească. Ce fel de „demnitate românească” poate garanta o unealtă stalinistă precum Silviu Brucan, pe care numai cînd îl vezi, vomiţi? Ce fel de libertate poate garanta un puşcăriaş de drept comun ca Gelu Voican Voiculescu, care dintr-un simplu milog ce vagabonda din cîrciumă în cîrciumă a ajuns un fel de vice-prim-ministru al Guvernului, un fel de „comisar militar” ce-şi face apariţia din pămînt, cu pistolul-mitralieră la şold, băgînd groaza în oameni? „Străinii au adus un străin” - scria Eminescu despre răsturnarea lui Cuza Vodă şi întronarea lui Carol I de Hohenzollern. Aşa şi cu Ceauşescu, care era român get-beget, degeaba încearcă unii acum să-1 facă ba turc, ba tătar. De altfel, în lucrarea „1848 la români”, de dr. Cornelia Bodea, există un document referitor la un boier Radu Ceauşescu, din Oltenia, care şi-a împărţit pămîntul cu ţăranii. Confuzia (speculată voit de unii experţi ai diversiunilor) s-a creat în jurul funcţiei de „ceauş“, dar dregătoria asta nu era exclusiv otomană, o îndeplineau şi românii. Pe cine au adus ruşii, evreii, ungurii şi ţiganii în fruntea României? Pe un ţigan. Fiindcă noul „secretar general” este ţigan. Uitaţi-vă la faţa lui, la aluniţele lui, la ochii lui cu cearcăne vinete. Românii nu sînt aşa, au un alt pigment al pielii şi, chiar şi atunci cînd au un ten mai meridional (cum sînt unii olteni, de pildă), n-au acele mici cheaguri de sînge indigo, subcutanate, cum are acest personaj. Şi uite aşa îmi aduc aminte de proverbul: „Ţiganul cînd a ajuns împărat, întîi pe ta-su 1-a spînzurat”. Pe fondul lui de minoritar s-a altoit comportamentul kominternist, ceea ce-1 face pe acest uzurpator să fie nu numai prefăcut şi răzbunător, ci şi străin de interesele Neamului Românesc, să ia în braţe orice revendicare a altor etnii, numai şi numai alături de români să nu fie. Acum încep să mă simt eliberat sufleteşte. Din cauza asta l-am elogiat pe Ceauşescu! Pentru că ţinea graniţa şi nu îngăduia crime în Ardeal! Cu ce drept ne mai acuză (în presă, la Radio şi Televiziune) netrebnicii care duc ţara de rîpă şi vor să ne scoată pe noi, patrioţii români, în afara Istoriei ţării noastre?! Ne-au pictat atît de odios, încît o parte a populaţiei nici nu mai ştie ce să creadă. Asta e o veritabilă crimă împotriva Poporului Român! De atîtea partide, nu se mai vede statul! Diabolic scenariu, într-adevăr. Şi aşa ceva n-ar fi fost cu putinţă, dacă aici, în România, n-ar exista cele mai multe „cozi de topor” pe cap de locuitor. Nici o altă ţară din fostul lagăr socialist nu şi-a lichidat conducătorul, nici R.D.G., nici Bulgaria, nici Cehoslovacia, nici măcar Albania. La noi, ca la nimeni. Explicaţia? Nicăieri nu există atîţia minoritari sîngeroşi ca Brucan, Voican, Neulander. Asztaloş-Măgureanu (ce-a căutat ăsta la procesul lui Ceauşescu, cine 1-a trimis, ce rol a avut în conspiraţie?). Face tot mai multe valuri sinuciderea judecătorului Gică Popa, şeful aşa-zisului complet de judecată, ţigan şi el. Nu-mi pot ieşi din cap aroganţa revoltătoare, bădărănia de mahala cu care acest jurist militar (?!) îl batjocorea pe şeful Statului Român, faţă de care depusese cîndva Jurămînt de credinţă. Cine şi cînd 1-a dezlegat de Jurămînt? Pentru multă lume, acest Gică Popa a murit - civil şi moral - înainte de moartea fizică a lui Nicolae Ceauşescu! Resping soluţia sinuciderii, care e anticreştină şi antiumană, dar se pare că în cazul acestui Popa era singura posibilitate de a-şi salva sufletul împovărat de o crimă abominabilă. Dumnezeu să-1 ierte şi să-i dea tărie ca, acolo unde s-o afla acuma, să aibă curajul de a se uita în ochii ilustrei sale victime. Pentru o stea pe umăr, în plus (a fost avansat de Iliescu de la colonel la general), „săracul Gică”, vorba unui vechi spectacol de revistă, s-a mutat pe altă stea...
Ce literatură îi trebuie României într-o epocă atît de barbară? Cu ce fel de creaţii pot fi înnobilate şi mobilizate mulţimile de români în astfel de momente? Cu şmecheriile de bufon analfabet ale lui Mircea Dinescu? Cu miorlăiala pe acoperiş a mamei Motanului Arpagic, Ana Blandiana? Cu eseurile năroade ale lui Gabriel Liiceanu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu şi Nicolae Manolescu? Cu articolele „apă-n piuă” ale lui Paler? Unde sînt poemele naţionale? Şi tocmai cînd ţara arde, în „România liberă” trei carierişti fără talent, roşi de acneea juvenilă a harţei (Ion Buduca, Radu Călin Cristea şi Radu G. Ţeposu), fac un Denunţ Public împotriva redactorului-şef Dinu Marin, cerînd pur şi simplu să pună ei mîna pe putere la revistele „Cuvîntul” şi „Amfiteatru”. Li s-a dat deja jumătate de putere, dar unde ne trezim aici? Ei o vor toată („dar fiindcă azi mi te dai toată”, zicea Minulescu), fiindcă acesta a fost comportamentul găştilor de cînd e lumea şi pămîntul. Şi, cum nemulţumitului i se ia darul (dar mulţumitului i se mai dă?), acad. Mihai Drăgănescu, viceprim-ministru al Guvernului, a emis o adresă prin care a atribuit răspunderea celor două publicaţii tot lui Dinu Marin. Cel mai curios lucru este că R.C. Cristea scrie, în „România liberă”, despre el însuşi: „L-am convins pe redactorul-şef să angajeze oameni noi, tineri, de incontestabil talent publicistic şi de neîndoielnică vocaţie morală: Radu Călin Cristea (?!), Tudorel Urian...”. „Echipa morţii”, pregătită din vreme de „Europa liberă”, este în plină ofensivă! Din punct de vedere doctrinar, situaţia nu s-a schimbat cam de pe la 1875 încoace, de pe cînd îşi făcea intrarea în arena publicisticii politice Mihai Eminescu, deci de 115 ani: de o parte Direcţia Naţională, de cealaltă parte Reacţiunea Străină. În toată presa de azi e publicat un Comunicat despre Colocviul intelectualilor români şi maghiari de reconciliere. Ce-i cu colocviul ăsta? La invitaţia unei agenţii de presă cu nume unguresc, „Von Ferenczy”, au plecat la Budapesta următorii intelectuali „români”: Domokos Geza, Cs. Gyimesi Eva, Káynády Sandor, Demeny Lajos, Palfalvy Attila, cărora li s-a adăugat păpuşăreasa Smaranda Enache (jumătate unguroaică), circarul Mircea Dinescu (socru maghiar), Dan Petrescu (violator şi deţinut de drept comun), vorbagiul Gabriel Liiceanu (ţigan) şi rătăcitul Ioan Alexandru, poet creştin de reală valoare, dar slab de ţîţînă în problema naţională. De cealaltă parte, ungară, sînt enumeraţi 7 indivizi, printre care Bodor Pál (fugit din România în Ungaria). E clar ce fel de colocviu ungaro-maghiar avem! Iată şi rodul dialogului bachic al acestor aventurieri, care se cam joacă cu focul: „Sînt de dorit neutralizarea şi spiritualizarea graniţelor” (?!). Ce-o fi asta „neutralizare”? Adică desfiinţare, nu-i aşa? Adunătura respectivă şi-a pus capul, de bunăvoie, între pintenii cizmelor lui Gyula Horn, ministrul de Externe al Ungariei! Care ministru e acuzat în aceeaşi zi, tot în „România liberă”, pentru declaraţiile aberante, antiromâneşti şi revizioniste. Reţin una dintre ele, incriminată pînă şi de acest cuib al trădării de ţară care e ziarul lui Paler şi Băcanu: „În urma primului război mondial, Ungaria a pierdut două treimi din teritoriul şi populaţia sa”, autorul regretînd că „ungurii nu vor căpăta posibilitatea încorporării Transilvaniei”! În aceeaşi zi, „Tineretul liber” publică un Protest al Uniunii Naţionale Vatra Românească, mai exact împotriva prezenţei în delegaţia „românească” a lui Demeny Lajos (adjunct al ministrului Învăţămîntului) şi Palfalvy Attila (fost adjunct al ministrului Învăţămîntului, pînă acum cîteva săptămîni, înlocuit, după cum scrie V.R., pentru „exagerări grave în legătură cu organizarea învăţămîntului pentru minoritatea maghiară din Transilvania”). În mod de-a dreptul iresponsabil şi ofensator, acest bătrîn pe nume Demeny a dat un interviu la cotidianul „Nepszabadság” din Budapesta, declarînd că el va continua opera (?!) predecesorului său. Mai pe româneşte, segregaţia şcolilor şi alungarea profesorilor şi elevilor români. În acelaşi interviu, Demeny acuză Vatra Românească pe motiv că ar fi organizat „valul şovin îngrozitor” (?!), denunţînd-o ca pe o „organizaţie de extremă dreaptă şovină”. El se lansează într-o suită întreagă de ameninţări împotriva României, invitînd Guvernul Ungariei să-i sprijine pe maghiarii din România pe plan internaţional. Şi lepra asta face parte, nu uitaţi, din Guvernul României, nu al Ungariei! Încă o dovadă, zdrobitoare, a justeţii politicii pe care am dus-o şi eu, şi Barbu, împotriva trădătorilor de la „Europa liberă”: timp de o oră, ticăloşii au vituperat împotriva masacrelor săvîrşite de români (?!) faţă de paşnicii maghiari. Este că am avut dreptate? Este că păduchii ăştia trebuiau stîrpiţi de mici? Au văzut că nu li se întîmplă nimic şi acum ne-au intrat în nări, în gură, în ochi, nelăsîndu-ne să trăim. Zi grea, acest 22 martie. Nici acum nu s-a închegat sîngele nevinovat care a curs la Tîrgu Mureş.
Pe starea asta de spirit, într-o Românie care clocoteşte de mînie împotriva hoardelor turanice jurate să ne izgonească de la noi din ţară, taman capul ca de varză roşie al lui Domokos Geza ne mai lipsea! Fostul membru al CC. al P.C.R., care era toată ziulica la Ceauşescu cu omagii şi cadouri, a devenit acum un fel de lider unguresc. Apariţia lui televizată, de la 11 noaptea, are darul de a turna gaz pe foc, fiindcă el atacă în termeni obraznici Comunicatul Guvernului României cu privire la evenimentele de la Tg. Mureş. Acest Domokos pretinde că textul respectiv a devenit „o sursă de confuzii”. Tot el cere o anchetă împotriva Televiziunii Române şi a Agenţiei Rompres, pentru „prezentarea unilaterală şi tendenţioasă a evenimentelor” (dar cînd făcea spume la TVR, luni seara, acuzînd „şovinismul majoritar”, era bine?). Nutresc speranţa că pîlcurile de beţivi care se agitau în decembrie 1989 şi ianuarie 1990 pe străzi, urlînd lozinci la comanda unor agenţi infiltraţi, nu vor scoate vinovată tot Securitatea pentru tulburările din Ardeal. Chestiunea de principiu e asta: cine are interes să facă scandal? Românii în nici un caz, pentru că starea de pace le convine, întrucît Ardealul este, de jure şi de facto, în componenţa Statului Naţional Unitar Român. Atunci cine? Este la mintea cocoşului că ungurii. Dar nu-i ajută Dumnezeu.
Se lasă încet cortina peste o zi de mare tensiune. Nu-i linişte în ţară. De dragul de a lua Puterea şi de a trăi ei mai bine, conspiratorii de profesie au aruncat România în aer. Haosul e total, ceaţa e înecăcioasă ca un gaz de luptă. În deruta asta, am mîngîierea de a găsi o cugetare memorabilă a lui Eugen Ionescu. Ea figurează în eseul cu titlu paradoxal „Îngenunchiaţi în faţa lui Mao” şi sună astfel: „Pasiunile politice sînt dizgraţia şi adesea ruşinea omenirii, sînt mediocritatea şi prostia ei”... (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Ziarul TRICOLORUL, nr 2407 / 05.03.2012
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu