"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 27 februarie 2012

Ieri, la Librăria „Mihail Sadoveanu”, din Capitală SCRIITORUL DINU SĂRARU A FOST SĂRBĂTORIT CU PRILEJUL JUBILEULUI A 80 DE ANI DE VIAŢĂ






Luni, 27 februarie a.c., la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Capitală a avut loc un eveniment emoţionant: scriitorul Dinu Săraru a fost sărbătorit, într-un cadru festiv şi prietenesc în acelaşi timp, cu prilejul jubileului a 80 de ani de viaţă. Gazdă a fost, ca de fiecare dată în astfel de prilejuri, doamna Georgeta Munteanu, care a făcut din această instituţie un adevărat templu, în care s-au reunit, de-a lungul anilor, cele mai înalte valori ale spiritualităţii româneşti contemporane.
Aici s-au lansat marile cărţi ale ultimelor decenii, semnate de Eugen Barbu, Marin Preda, Fănuş Neagu, Paul Anghel, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Mircea Micu şi atîţia alţii, mulţi dintre ei trecuţi în lumea umbrelor, dar rămaşi în eternitate în sufletul românilor. Dinu Săraru, autorul romanelor monumentale „Nişte ţărani”, „Dragostea şi revoluţia” şi „Clipa”, este astăzi decanul de vîrstă al prozei româneşti, una dintre cele mai sclipitoare personalităţi culturale din ţara noastră. Viaţa şi opera lui Dinu Săraru au fost evocate de către criticul Valeriu Râpeanu şi de gazetarul Vartan Arachelian. Unul dintre cei mai buni prieteni ai scriitorului, Corneliu Vadim Tudor, a prezentat contribuţia lui Dinu Săraru la îmbogăţirea literaturii române de dinainte şi de după decembrie 1989, prin opere inegalabile, ce se constituie într-o adevărată epopee critică a acestor vremuri. Liderul PRM a amintit, de asemenea, strînsele legături sufleteşti ce i-au unit, pe el şi pe Dinu Săraru, de marele lor prieten, Adrian Păunescu, a cărui fiică, Ana-Maria, a fost prezentă la acest frumos jubileu. Viaţa lui Dinu Săraru ţine parcă de lumea basmului, de tinereţea fără bătrîneţe a culturii şi a spiritualităţii româneşti, dincolo de tristeţea şi de necazurile pe care le trăiesc, în mod nemeritat, românii. Au fost alături de scriitor soţia sa, Viviana, fiicele lor, Ruxandra şi Alexandra, precum şi numeroşi prieteni şi admiratori.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2402 / 28.02.2012

Un comentariu: