Un Parlament de parveniţi

Ecranul televizorului funcţionează ca un deodorant. Astupă, deseori, duhoarea emanată de prostia, tupeul şi ipocrizia de care dau dovadă „aleşii” noştri, trimişi la talk-show-urile politice. Ce te faci, însă, cînd dai nas în nas cu prostituţia politică şi mizeria morală chiar la ea acasă? Alături de numeroase asociaţii ale iubitorilor de animale, o delegaţie a Organizaţiei de Femei România Mare a asistat la lucrările Parlamentului în ziua în care se intenţiona adoptarea legii care să dea mînă liberă masacrării căţeilor fără stăpîn. Legea a fost retrimisă la comisie, deja este un fapt cunoscut. Am cîştigat o bătălie, nu şi războiul. Nu puteam, însă, rezista tentaţiei de a survola de „sus”, din balcoanele Parlamentului, modul în care arată şi se comportă cei pe mîna cărora mulţi români şi-au amanetat destinele în schimbul unei găleţi sau al unui pix colorat. Reamintim că respectăm instituţia Parlamentului ca atare, mai ales că este supusă unor atacuri menite să o reducă la tăcere, ca formă şi  fond, să devină un fel de accesoriu al Puterii care mimează statul democratic şi de drept. Dar, uneori, nu avem încotro, lucrăm doar cu materialul clientului. Aşadar, am avut nefericita ocazie să vedem efectele votului uninominal în toată splendoarea lor. Pe măsură ce sala se umplea, nu puteam să nu constatăm că mulţimea de parveniţi şi duduiţe elegante, majoritatea îmbogăţiţi peste noapte din contracte cu Statul Român, adică pe spinarea contribuabilului, au un IQ sub medie şi cu mult inferior celor care, cu sufletul la gură, implorau, din balcoane, ca barbaria uciderii cîinilor maidanezi să nu se aprobe, existînd multe alte soluţii pentru rezolvarea problemei. Acum, asta este, electoratul nu avea nici mijloacele şi nici „chef” să-i supună la un test de inteligenţă pe cei care au candidat la alegerile din 2008. Ne-am fi bucurat să-i vedem în fotoliile de parlamentar măcar pe cîţiva dintre cei care au obţinut jumătate din medaliile de aur acordate la Salonul de Inventică de la Geneva şi pe adevăraţii patrioţi ai României, înlăturaţi prin fraudă din forul legislativ. Dar, acesta este un alt subiect. Ceea ce este cu adevărat supărător, în afară de suficienţa, aroganţa şi vădita lipsă de griji a celor care se lăfaiau zîmbitori în scaunele călduţe, dar nemeritate, este modul în care parlamentarii votează. Cu ochii aţintiţi pe degetu’ liderului de grup, conform indicaţiilor preţioase venite de la formaţiunea politică din care fac parte (încă!). Adică, propaganda mincinoasă de genul „să-l votăm direct pe cel care ne reprezintă, nu o listă de partid”, „să votăm uninominal ca să ne dea socoteală direct pentru promisiunile neonorate” şi alte asemenea aberaţii care nu şi-au dovedit aplicabilitate în timp, s-a dovedit doar o tactică pentru a propulsa în Parlamentul României nişte personaje jalnice, şantajabile, la care trădarea şi minciuna sînt un „modus vivendi”. Şi care, zilele acestea, clocesc cu seninatate, fără să se gîndească la consecinţe, federalizarea ţării şi disoluţia noastră ca neam, sub conceptul pompos şi nerealist de „reorganizare teritorial-administrativă”. În plus, de cînd un om disperat a protestat, aruncîndu-se de la balconul Parlamentului, accesul cetăţenilor la lucrări este îngrădit, îngreunat, iar scaunele din primul rînd nu pot fi ocupate. Fiecare grup este păzit de un „observator” care, ca un veritabil „balcon-fuehrer”, are grijă ca nu cumva “aleşii neamului” să fie deranjaţi în vreun fel de propriii alegători. Iniţial, intenţionasem ca, în cazul în care aberanta lege s-ar fi votat, să le administrăm celor care ar fi optat pentru eutanasiere o veritabila bătaie cu flori. După care, ne-am înţelepţit brusc, revenind la realitate, ştiind în ce fel de regim trăim. Dacă vreun boboc nevinovat de trandafir ar fi deranjat coafura scumpă a vreunei cucoane-deputat, sau ar fi zgîriat vreun costum de mii de euro al vreunui individ urmărit penal? Sau, mai grav, ar fi „stricat” vreun lap-top sau vreo cameră de luat vederi. Vă daţi seama cîte amenzi şi acuzaţii teribile de ultraj, distrugere sau atentat la cine ştie ce ar fi curs pe capul nostru? Sau, într-un scenariu deloc imposibil, cineva ar fi putut să ne acuze de tot felul de nebunii: că florile erau otrăvite sau că de ele au fost agăţate pietre sau explozibil? În ţara în care Securitatea era considerată răul absolut, azi funcţionează, fără probleme, 7 Servicii Secrete care îşi permit absolut orice, la adăpostul legilor votate de personajele descrise mai sus. Totul, sub ochii cetăţenilor fericiţi că pot critica Puterea (fără efect, vedem doar), pot ieşi în stradă (fără finalitate concretă) sau care consideră că a apăra hoţia şi a propovădui dezmăţul constituie adevărata libertate.

RUXANDRA LUNGU

Ziarul TRICOLORUL, 15.06.2011