MOTTO: „În Sud-Estul Europei, în mare parte din vina Occidentului, ticăie în prezent o bombă cu explozie întîrziată”.
(Ziarul „SUD-DEUTSCHE ZEITUNG”, care apare la München).
Am înţeles că ni se cere să strîngem cureaua în jurul burţii, nu în jurul gîtului. Cum se poate sinucide prin laşitate un popor întreg? Voi încerca să demonstrez. Poate că singura calitate pe care o am este aceea de a vedea limpede şi de a spune răspicat ceea ce văd. Pesemne că, într-o viaţă anterioară, am fost vreun străjer din Evul Mediu, căţărat într-un foişor, sau într-un prepeleac, pentru a observa din vreme pericolele care ameninţau obştea ţărănească şi a da de ştire. Nu altceva fac eu astăzi, de 7 ani încoace: stau în turnul de veghe al „României Mari”, cu binoclul la ochi, şi scrutez zarea. Iar ceea ce văd e absolut real, s-a adeverit, cu prisosinţă, în timp. Nu cred că are rost să mai amintesc cîte semnale de alarmă am tot tras, de la pericolul maghiar şi pînă la tîrcoalele Moliei de la Versoix, de la pretenţiile aberante ale Israelului, de a primi de la România 400.000 de proprietăţi, şi pînă la jefuirea Patrimoniului Naţional şi transformarea ţării într-o colonie nenorocită. Dar, în definitiv, important nu este ce şi cum am sesizat eu – important este ce-au făcut concetăţenii mei cu toate aceste semnale. Le-au luat ei în serios? Au întreprins ceva concret pentru stoparea dezastrului? Nimic din toate astea. Concetăţenii mei n-au nici o putere, par nişte figuranţi într-o superproducţie cu decoruri uriaşe de carton, în care se schimbă regizorii şi actorii, iar ei murmură pe margine, rîd sau plîng, de la caz la caz, dar nu se întîmplă ca vreun temerar să ţîşnească dintre ei, să sară între caii cvadrigei şi să-i oprească, înainte de a se prăvăli în prăpastie. Dacă sîntem un popor mare – aşa cum pretindem şi cum eu, unul, cred cu sfinţenie – atunci trebuie să avem curajul de a ne privi în oglindă, cu toate meritele şi defectele noastre. Personal, cred că două dintre defectele cele mai supărătoare ale unor largi categorii de români (nu ale poporului, fiindcă generalizările nu-s bune) sînt predispoziţia la trădare şi laşitatea. Am scris-o în repetate rînduri şi o repet şi azi: românii dau cel mai mare procent de ,,cozi de topor” pe cap de locuitor! Şi aici nu alogenii sînt de vină – ţigani, evrei, unguri, armeni, ruşi – ci românii neaoşi. Amintiţi-vă doar cum au fost prinşi, prin vînzare, cîţiva dintre marii Eroi ai Neamului: Brâncoveanu, Horea şi Cloşca, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Ion Antonescu ş.a. Dacă ei, românii, ar fi vrut, nici turcii, nici austriecii, nici fanarioţii, nici ruşii n-ar fi avut nici un spor. Dar românii care s-au intersectat cu destinul acestor martiri, n-au vrut. I-au cedat, i-au abandonat. Aşa şi acum. Mă uit la toată plevuşca asta alunecoasă, care roieşte în jurul unui agent dovedit al revanşismului maghiar, George Sörös, care, cu un „bacşiş” de numai 8 milioane de dolari (atît reprezintă Bugetul Fundaţiei Sörös pe an în România), a reuşit să paralizeze o ţară, cumpărînd nişte tineri debusolaţi şi flămînzi, pe care i-a transformat în dobermani, cu zgardă electronică la gît. Mîna dreaptă a acestui gangster este fostul meu coleg de facultate, Lazăr Vlăsceanu. De tînăr, pus pe căpătuială: SECU, UTC, UASCR, UGSR. De ce UGSR? Pentru că flăcăul a tras cu dinţii să facă o partidă bănoasă, cu fiica unui mare ştab comunist de la sindicate, colegă de facultate cu noi, iar pofta de carieră a sărmanului politruk era atît de mare, încît a fost în stare să închidă ochii la aventura pe faţă pe care logodnica lui – care scăpase total caii, intrase în călduri – a avut-o cu un alt coleg de facultate, astăzi ziarist în presa centrală. Mă uit la acest Lazăr, cu numele lui de înviat din morţi, cum îl ajută sistematic pe marele escroc internaţional să speculeze, în folosul unor puteri străine, sărăcia lucie a tineretului din România! El este convins că face bine, că dă burse şi tipăreşte cărţi – dar nici un şarpe nu-şi ţine otrava la vedere. Va veni o vreme, cît de curînd, cînd toată lumea îşi va da seama că „Orfanii lui Sörös” au fost cumpăraţi şi teleghidaţi să distrugă, din interior, Statul Român.
Cel de-al doilea defect major al unora dintre compatrioţii noştri e laşitatea. Zicala „Mămăliga nu face explozie” e invocată mai des decît Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”. Atunci cînd a făcut explozie mămăliga – de vreo 2-3 ori într-un secol – s-a deşteptat şi românul. Trist, dar adevărat. Pe cît de viteji sînt românii în vreme de război – pe atît de prudenţi şi chiar delăsători sînt în vreme de pace. Unii numesc asta „înţelepciune”, dar eu i-aş spune altfel. Să luăm, de pildă, mitingurile monarhiste din ultimii 7 ani. Practic, o mînă de 1.000 de monarhişti convinşi, cărora li se alătură cam 100.000 de agitatori oportunişti, în jurul cărora se strîng 1.000.000 de curioşi, sînt pe cale să dea peste cap o ţară. Ei ştiu că, la un eventual referendum naţional, n-au nici o şansă – nici acum, nici peste 10 ani, nici peste un secol. Dar mai ştiu că românii sînt uşor de păcălit, aşa că au adoptat tactica „prin învăluire”: mai o vizită pe la morminte, mai un comentariu cum că Occidentul abia aşteaptă reinstaurarea monarhiei în România, mai o declaraţie regalistă a lui Emil Constantinescu, care, ca orice sondă de măsurare a reacţiei, a fost retrasă imediat, pentru ca, în final, să se ajungă la cererea de redare a cetăţeniei române, pe care Victor Ciorbea s-a şi grăbit să anunţe că o va aproba. Un ofiţer de Contrainformaţii s-a prezentat la sediul redacţiei noastre, din proprie iniţiativă şi dezinteresat, şi ne-a spus: „Dacă Emil Constantinescu n-ar fi cîştigat alegerile, ar fi început tămbălăul, mai rău decît e acum la Belgrad. Noi am aflat că Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea ar fi deschis balconul Universităţii, ar fi acuzat B.E.C.-ul de fraudă şi ar fi cerut public revenirea în ţară a fostului rege, să preia el Puterea. Dar candidatul C.D.R. a cîştigat alegerile, aşa că n-a mai fost nevoie de apelul respectiv. Şi totuşi, un tînăr fanatizat, care nu ştia de consemn, a strigat atunci ca Mihai de Hohenzollern să fie adus în ţară. A fost imediat redus la tăcere, pentru că asta nu mai intra în calcul ATUNCI. Începe să intre abia ACUM”. În faţa agresivităţii cîtorva pîlcuri de monarhişti, milioanele de români tac chitic. Aţi auzit dvs. de vreun miting anti-monarhic organizat undeva, în România? Nici pomeneală, românii noştri se mulţumesc să facă mărunt din buze şi, din dezastru în dezastru, să zică „ia să-i încercăm şi pe-ăştia ai Convenţiei”, după care să capituleze şi mai mult, în faţa ruinei totale, şi să şoptească „ia să-i încercăm şi pe-ăştia ai Regelui!”. De parcă echipele politice ar fi nişte pepeni, în Piaţa Coşbuc. Încep tot mai mult să cred că prăbuşirea accelerată a României, la toate compartimentele vieţii social-economice, este o diversiune programată şi avizată de Mafia Transnaţională, pentru a-i aduce pe români într-un asemenea hal de isterie şi panică, încît singura soluţie să fie revenirea lui Mihai de Hohenzollern. Altminteri, nu-mi pot explica iresponsabilitatea cu care un întreg Guvern nu încearcă să facă nimic pentru oprirea declinului, pentru negocieri ceva mai demne şi mai eficiente cu organismele internaţionale. Scumpetea vieţii a devenit atît de insuportabilă, încît normal că nu mai rentează nici un fel de activitate: nici creşterea porcilor şi a păsărilor (de-aia a şi închis Guvernul atîtea Combinate), nici prelucrarea ţiţeiului, nici fabricarea tractoarelor şi a camioanelor – totul pînă la preluarea afacerilor (falimentate în mod deliberat!) de către „salvatorii” occidentali! Şi abia acum capătă contur clar şi explicaţie plauzibilă declaraţia făcută în vara anului 1996, pentru revista „Micro-Magazin” din S.U.A., de Emil Constantinescu, care ştia şi el, foarte bine, că e creat şi predestinat să-i încălzească patul regelui. Părerea mea în această chestiune este aceeaşi, ca şi acum 7 ani: am un mare respect faţă de contribuţiile reale pe care le-au adus primii doi regi, Carol I şi Ferdinand, pe altarul Idealurilor de Independenţă şi Unitate a României, am şi publicat pagini de curaj despre aceste figuri ilustre, înainte de 1989 (pe vremea cînd nu auzise nimeni că semnatarii „epistolei” de azi ar avea vederi monarhiste!) – dar Mihai de Hohenzollern este un degenerat, un infractor şi un vînzător de ţară. După toate dovezile istorice cunoscute, dacă Victor Ciorbea îi va acorda, totuşi, cetăţenia – înseamnă că şi el este un degenerat, un infractor şi un vînzător de ţară. Mie nu mi-e frică de ei, nici de ameninţarea cu o nouă ridicare a imunităţii, eu mă supun altor reguli, care sînt Adevărurile Bibliei. În definitiv, problema care se pune nu este aceea de a-i da Buletin de Bucureşti unui bătrîn expulzat în urmă cu aproape 50 de ani – problema este că, imediat după aceea, se va declanşa jaful sistematic al „invaziei lăcustelor” de la Versoix, care vor pune lăbuţele păroase pe vile, palate, păduri, bunuri de Patrimoniu Naţional etc. Matematic aşa se va întîmpla! Şi românii mei ce fac? Îmi dau telefoane mie, sau îmi scriu poezele cu titlul „Vadime, mamă, fă ceva!”. Însă de votat, i-au votat pe alţii, care fac şi ei ceva, desigur, dar în sens contrar. Ce-aş putea face eu mai mult decît am făcut pînă acum? Aflaţi zilnic de prin presă, ori de la Radio şi Televiziune, de aşa-zisa Listă a Ruşinii, publicată în urmă cu 4 ani în „România Mare”. Deşi nu e scrisă de mine şi, de fapt, n-are un singur autor, ci vreo cîteva mii, fiind alcătuită în temeiul unui imens număr de scrisori şi plîngeri ale oamenilor – eu mi-am asumat acel document, în calitate de proprietar al revistei. Interesant este, însă, altceva: cu cîteva mici retuşuri (oameni care s-au prăpădit între timp, ori alţii care s-au dat pe brazdă şi au redevenit normali, Ion Cristoiu şi fostul senator Sabin Ivan retrăgîndu-şi reclamaţiile) ea, acea listă, poate fi publicată şi acum. De ce? Pentru că, în cea mai mare parte a lor, clienţii Listei sînt aceiaşi monarhişti înfocaţi, care vor pierirea Neamului Românesc.
Şi cînd asta? Într-o vreme în care, bunăoară, cele mai înalte oficialităţi ale Australiei îi scriu Reginei Marii Britanii, anunţînd-o că ţara lor vrea să iasă de sub tutela Coroanei şi să devină Republică. Şi într-o vreme în care nicăieri în lumea civilizată – nici în Franţa, nici în Germania, nici în Grecia, nici în Italia – urmaşii fostelor Case Regale nu sînt priviţi altfel decît ca nişte curiozităţi şi relicve ale Evului Mediu. Pentru curajul meu de a emite asemenea opinii tranşante şi de a nu mă dezice de Lista Ruşinii (la care trei dintre cei mai buni amici ai mei, Eugen Barbu, Mircea Muşat şi generalul Ion Alexandru Munteanu, şi-au adus partea lor de contribuţie), ei, bine, sînt astăzi tîrît prin procese interminabile şi hărţuit cu ameninţarea unei noi răstigniri, de către procurorii români Nicolae Cochinescu, Gh. Mocuţa şi Alexandru Cinteză.
Fraţi români, atunci cînd fostul şi nedemnul suveran (care l-a arestat pe Mareşalul Antonescu, a fost mituit de Stalin cu două avioane şi cu cea mai înaltă distincţie U.R.S.S., a furat 41 de tablouri scumpe din ţară şi vreme de 40 de ani nici n-a vrut să audă de România!) va reveni în ţară şi va da el ordine pe-aici, ca pe moşia lui ta-su, căpătînd peste noapte şi Castelul Peleş, şi Castelul Săvîrşin, ei, da, atunci să nu vă prind la uşa mea! Mă mai întrebaţi de ce mă încearcă uneori sentimentul de lehamite şi-mi vine să las totul baltă, pentru a-mi creşte copiii şi a-mi realiza opera literară? Laşitatea voastră mă scîrbeşte, nu ticăloşia canaliilor, împotriva căreia sînt vaccinat de ani de zile. Iar Televiziunea Naţională de-asta a şi fost ocupată de comando-ul terorist, pentru a-i fraieri pe români ca la carte şi a pregăti transferul de Putere. Nemulţumiri populare? Aiurea, maeştrii în arta diversiunii i-au studiat bine pe români. Nu ies românii în stradă, n-au mai făcut-o de 50 de ani (sper că acele coloane muncitoreşti din Bucureştii zilei de 22 decembrie 1989 nu pot fi luate în calcul, dat fiind faptul că ei, muncitorii, au fost minţiţi atunci că ar fi fost peste 4.000 de morţi la Timişoara şi vreo 64.000 în toată ţara). Pe aşa ceva mizează şi fostul lider sindical Victor Ciorbea, cel puţin aşa reiese dintr-un recent comentariu al cunoscutului ziar economic german „Handelsblatt”: „Potrivit premierului român, oricît de dureroase se vor dovedi reformele, nu se vor înregistra în România tulburări de genul celor din Bulgaria sau Albania”. Numai că, cel puţin în privinţa Albaniei, lucrurile sînt clare – românii au fost jefuiţi, timp de 7 ani, de mult mai multe jocuri de „întrajutorare” (inclusiv de mîrşăvia SAFI, a lui Viorel Cataramă!), sumele totale fiind mult mai mari, dar protestele au fost palide şi neconvingătoare, deşi clasa noastră politică s-a înfruptat din „Caritas” cît 1.000 de Sali Berisha. Altceva mă intrigă: „oricît de dureroase”, da, da, formularea asta arată că se ia în calcul o apatie vecină cu letargia, adică românul e considerat vită de povară, o bate argatul cu biciul plumbuit, o arde cu fierul roşu, o împunge cu furca şi ea, vita, merge înainte, nu se scutură, nu se încăpăţînează, nu răstoarnă carul cu trîntorii aflaţi claie peste grămadă, doar din cînd în cînd se balegă, oftînd din rărunchi. Dar cît de dureroase preconizaţi voi a fi „reformele”, tinere moţ? Vor avea ele vreo limită? Măcar războaiele mondiale au avut un început şi un sfîrşit, pe cînd aşa-zisa voastră tranziţie nu pare a avea vreun capăt.
Astăzi, toată lumea a priceput că România e înfometată în mod deliberat şi împiedicată, cu orice preţ, să se descurce singură sau să-şi găsească ajutoare prin alte părţi. O echipă de slugi nenorocite, cu limbaj de flaşnetă, maimuţăreşte politica unui Occident cinic, care, de fapt, nu ne-a iubit niciodată. Pînă şi în sport, cînd mai aveam tupeul să cîştigăm trofee prin lumea largă, cînd nu eram făcuţi ciobani (ca la Sevilla) eram făcuţi ţigani (ca în Italia), sau securişti, fomişti, terorişti, cu Capitala, neapărat, la Budapesta. Nu v-aţi gîndit oare niciodată de ce marea dinastie politică a Brătienilor şi-a luat ca deviză în viaţă, pe parcursul a 100 de ani, îndemnul „Prin noi înşine”?! De ce n-or fi găsit ei altceva? Pentru că ştiau bine cu cine au de-a face, pe meridianele lumii, aşa că s-au gîndit să le dea românilor simpli un combustibil sufletesc ieftin, eficient şi la îndemîna oricui.
În sfîrşit, o altă panică a românilor este recenta ameninţare a ruşilor, cum că, în caz că N.A.T.O. se va extinde spre Estul Europei, ei vor da cu bomba atomică. Nici un om normal nu poate crede că ruşii, care n-au utilizat bomba atomică niciodată, nici măcar atunci cînd erau nespus de puternici, o vor folosi chiar acum, în curba cea mai de jos a decadenţei lor. Totul nu este decît un joc de picioare, sau o succesiune de ţipete guturale, ca în luptele asiatice, pentru paralizarea centrilor nervoşi ai adversarilor. Dar asta nu înseamnă că noi, românii, trebuie să facem erori, sau că trebuie să ni-i facem duşmani, cu orice preţ, pe ruşi. Am intrat în posesia unui comentariu difuzat în ziua de 10 februarie 1997, de postul de Radio „Vocea Rusiei”: „Dacă România va deveni membru al N.A.T.O., interesele strategice ale Rusiei vor fi prejudiciate. Se ştie doar că lucrul care îi atrage în România pe generalii Pactului Nord-Atlantic este ieşirea la Marea Neagră. Portul Constanţa ar fi pentru Alianţă un adaos frumos la porturile turceşti de la Marea Neagră. Marinarii ruşi îşi amintesc bine că, în anii celui de-al II-lea război mondial, tocmai Constanţa a fost principala bază a hitleriştilor în Marea Neagră. Desigur, vremurile s-au schimbat, însă strategia militară îşi are legile ei. Ziarul «The Wall Street Journal» – ediţia europeană – a relatat recent un amănunt interesant, arătînd că, în intervenţia sa la Forumul Economic Mondial de la Davos, Emil Constantinescu a amintit că România poate acorda Alianţei Nord-Atlantice poziţii strategice avantajoase împotriva Rusiei. Declaraţia preşedintelui român a fost citată în Buletinul de Presă al delegaţiei române, însă, ulterior, a fost înlocuită cu alta, despre parteneriatul dintre N.A.T.O. şi Rusia. Acest lucru l-a confirmat şi trimisul la Davos al săptămînalului moscovit «Novoe Vremia». Într-un cuvînt, aşa cum glăsuieşte un proverb rusesc, adevărul iese la suprafaţă ca untdelemnul”. Dacă lucrurile stau, într-adevăr, aşa, atunci aceasta este o altă greşeală a neexperimentatului şi prea-pripitului înlocuitor al lui Ion Iliescu. Nici poziţia rusofilă a lui Iliescu şi nici poziţia rusofobă a lui Constantinescu nu sînt bune pentru România. Mai mult ca oricînd, acum avem nevoie de înţelepciune şi realism. Ruşii, care s-au trezit din stăpîni ai Europei – slugi, în numai cîţiva ani, au reacţionat după cum îi taie capul. Una, două – ei dau cu bomba atomică! Prestaţia lui Emil Constantinescu este ca un clişeu invers! El face declaraţii de curtoazie la adresa Ucrainei, cum că e dispus la „sacrificii istorice”, adică să abandoneze Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord, în schimb sare la bătaie împotriva Rusiei, de la care, de fapt, n-avem de revendicat nici un teritoriu. Eu nu zic că reciproca ar fi fost valabilă – prin urmare să ne aliem cu ruşii împotriva ucrainienilor - dar nici imprudenţele de acest gen nu sînt indicate, fiindcă se răsfrîng asupra ţării, pe termen lung. Cum vine asta, d-le Emil Constantinescu: pe timpul mandatului dvs., dacă vi s-ar cere, aţi fi în stare să oferiţi Portul Constanţa, sau Gurile Dunării, ori alte „poziţii strategice”, pentru a fi atacată Rusia? Aţi fi de acord şi cu amplasarea pe teritoriul României a încărcăturilor nucleare? Asta să fie toată politica externă pe care o ştiţi? Şi gaze cine o să ne mai livreze? Dar petrol şi minereu de fier? Alianţa N.A.T.O., care nu ne-a dat nimic pînă acum, decît nişte aparate de zbor jerpelite şi ruginite, din 1960, şi alea contra unor mari sume în dolari? Oare cînd se va pricepe că America, adevărata Americă, este cu totul şi cu totul alta decît aceea din serialele gen „Dallas” şi „Dinasty”, că e călcată în picioare de nişte terorişti care pretind a fi demascaţi, capabili să piseze cu bombe şi şcoli, şi spitale pline cu răniţi, numai şi numai pentru a-şi apăra cu ferocitate interesele? Care e ajutorul dat României de S.U.A. în 7 ani, după ce vreme de 40 de ani am tot fost instigaţi să ne răsculăm şi mii de partizani români au stropit cu sîngele lor crestele Carpaţilor, rupîndu-şi gîtul tot cu ochii pe cer, după avioanele americane? A văzut cineva vreun împrumut sau ajutor mai mare de 50 de milioane de dolari, cam cît costă o recepţie cu „barbecue” (grătar) pe peluza verde de la Casa Albă? Într-adevăr, observaţia despre Portul Constanţa e foarte justă. Unul dintre agenţii C.I.A., care operează nestingheriţi, de ani de zile, în zona respectivă, este istoricul Larry Watts. Începînd cu 1991, pe acesta l-a apucat o dragoste sufocantă faţă de România. Ba chiar, ca să se strecoare pe sub pielea patrioţilor români, a apărat memoria Mareşalului Antonescu, intrînd în conflict cu evreimea, dar nu prea mult, fiindcă sforile erau mînuite din acelaşi loc. Itinerariile lui Larry Watts s-au desfăşurat mai mult prin zona Dobrogei, el profitînd de accesul liber pe care l-a avut în perimetrul cercetărilor arheologice – a avut, astfel, acces la documente care n-au fost încă publicate, privind Portul Constanţa, Gurile Dunării, pînza freatică, regimul hidrografic al zonei. Aşa şi cu Fundaţia „Hans Seider” – e o structură masonică, dublată de B.N.D. (Serviciul Secret german). Agenţii acoperiţi ai acestei „fundaţii” au reuşit să pătrundă pînă în interiorul M.Ap.N., sponsorizînd (ca şi Sörös!) o serie de acţiuni ale Armatei Române şi impunînd semnul lor şi pe sigla Revistei de Istorie şi Teorie Militară, de unde abia a fost dat jos în ultimele luni. Încet şi sigur, am intrat şi în posesia listei acelora care lucrează pentru ruşi, dintre care cei mai surprinzători ni se par Tudor Mohora (are legături cu Oleg Krohin, secretar I al Ambasadei Rusiei şi rezidentul şef al K.G.B. în România), reporterul PRO TV George Scutaru, apoi Victor Opaschi (a avut legături permanente cu ruşii, fiind reactivat după decembrie 1989, omul lui de legătură este acum „diplomatul” Vsevolod Filipp, care în 1995 l-a abordat pentru facilitarea primirii unei delegaţii ruse la Ion Iliescu; acest Opaschi se pare că îi turna la ruşi pe înalţii clerici şi funcţionari de la Vatican, după cum, de altfel, m-a tot turnat şi pe mine la coloneii de S.R.I. Atanasiu şi Soare). Aşadar, ţara mişună de tot felul de spioni şi agenţi de legătură, care se bat ei pentru ceva. Pentru ce? În primul rînd, pentru a-i anihila pe ceilalţi. În al doilea rînd, pentru exploatarea poziţiei geo-strategice extraordinare a României. În al treilea rînd, pentru dominaţia economică a ţării, de către Puterile care-i „sponsorizează”. Iar dacă eu îndrăznesc să spun lucrurilor pe nume şi să iau taurul de coarne, s-au şi auzit voci care au declarat: „Vadim duce ţara la război!”. Iar credulii din mulţime au şi înghiţit găluşca. Am auzit, în ultima vreme, tot mai mulţi oameni care zic că m-ar aprecia ei, fireşte, dar nu m-au votat, fiindcă aş face război în ţară. Asta e o altă lucrătură de intoxicare, operă a agenţilor care mişună prin România. Cum ridică vreun patriot capul – imediat e ştampilat pe frunte mai întîi ca extremist, iar în final ca apologet al războiului. Păcatele mele, eu să-mi duc ţara la război? La război cu cine? Eu, care n-aş omorî nici măcar un purice sau vreo... cinteză?!
Fraţilor, vă sfătuiesc să vă grăbiţi, fiindcă în curînd o să mă rugaţi să duc ţara oriunde oi vedea cu ochii, chiar şi la război, numai că n-o să mai avem ţară! Pentru că ne-au ticăloşit-o şi au început s-o vîndă, cu canciocul, toate lepădăturile. Iar voi staţi cu mîinile încrucişate, pînă ce le vom încrucişa o dată definitiv, pe piept, cu toţii. Asta vreţi? Sper că este clar pentru toată lumea că secăturile care au ajuns la Putere vor să vîndă totul: ieftin, rapid, fără remuşcări, de-a valma, începînd cu uzinele şi hotelurile, terminînd cu hidrocentralele, combinatele zootehnice şi telecomunicaţiile. Tot ce-a clădit Poporul Român în zeci de ani se duce pe Apa Sîmbetei în cîteva zeci de zile. Cică asta ar fi privatizare. Dar unde scrie că trebuie să vină străinii şi să ia, aproape pe gratis, bunurile unei ţări întregi? De ce nu-ţi vinzi tu un rinichi, Victor Ciorbea, sau casa părintească, ori mormîntul strămoşilor? Ni se tot pomeneşte de Polonia, Ungaria şi Cehia, dar seamănă oare Istoria României cu Istoria acestor ţări? Noi am avut un Război de Independenţă, Ideal etern la români. Poate fi scos acesta din cartea de Istorie şi din calendare? În definitiv, Polonia a fost desfiinţată de 3 ori ca stat, de-a lungul veacurilor, şi, dacă îi place, n-are decît să fie desfiinţată şi a 4-a oară. De Cehia, ce să mai vorbim, a fost călcată în picioare şi de nemţi, şi de ruşi, împăcîndu-se cu ideea asta, iar cînd românii şi-au pus pielea la saramură pentru cehi, în august 1968, cine altcineva decît cehii ne-au devenit, în cîteva săptămîni, cei mai înverşunaţi duşmani şi cîrtitori? De Ungaria, nici n-are rost să mai vorbim, şi ea a dispărut ca stat în Istorie, iar Buda a fost, sute de ani, paşalîc turcesc. A venit timpul să reamintim, tuturor, că un popor care are ca act de naştere Columna lui Traian nu poate accepta, ca pe un certificat de deces, Talciocul Taica Lazăr.
Iată, deci, care sînt motivele de panică la români: „Frica e aşteptarea răului” – a spus un înţelept. Aşa e. Pluteşte în atmosferă un rău uriaş, ca un nor vînăt, care s-a coagulat din tot felul de pîcle şi aburi negri. Adică din laşităţile voastre, care întîi mă imploraţi „Vadime, mamă, fă ceva!”, după care vă speriaţi de propria voastră cutezanţă şi sporovăiţi pe şanţ că „Vadim duce ţara la război!”. Ştiţi unde se verifică cel mai usturător laşitatea unora dintre români? La Televiziunea Naţională! Aici, o bandă de vreo 20 de canalii, jucînd o cacealma penibilă şi tot întinzînd coarda unui Parlament unde grohăie şi tropotesc alte 200 de canalii, ţine sub teroare nu o instituţie strategică, ci un Popor întreg. La ieşirea în stradă a unei singure uzine muncitoreşti, toţi aurolacii ăştia, cu agenţi cu tot, se vor ascunde prin canale. Fiindcă de-aici vine şi legătura lingvistică dintre canale şi canalii. Dar iese uzina? – aceasta e întrebarea!
CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din „România Mare”, nr. din 9 august 1997)
Ziarul TRICOLORUL, 15.06.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu