Către:
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Strasbourg);
Tribunalul Internaţional de la Haga;
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg;
Uniunea Europeană (Bruxelles);
INTERPOL (Paris)
Partidul România Mare este un partid parlamentar important, aflat în continuă ascensiune, de la apariţia sa, în anul 1991. Avem, la ora actuală, 22 de parlamentari. Prin Programul şi prin întreaga sa acţiune politică, partidul nostru şi-a exprimat opţiunea pentru instaurarea în România a unui Stat de Drept, pentru respectarea libertăţilor şi drepturilor democratice ale tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, pentru formarea şi dezvoltarea unei puternice economii de piaţă. Concomitent, partidul nostru s-a pronunţat, sistematic, pentru integrarea României în structurile euro-atlantice, susţinînd toate acţiunile constructive ale Statului Român în această direcţie şi formulînd necesitatea respectării tradiţiilor şi demnităţii naţionale ale românilor. Evoluţia ţării noastre în direcţiile fireşti, susţinute şi de noi, întîmpină, din păcate, mari dificultăţi, generate mai ales de creşterea îngrijorătoare a criminalităţii economico-financiare şi bancare, favorizată şi de slăbiciunea, uneori vinovată, a conducerii actuale a României. Această stare de fapt ne-a determinat să ne adresăm dvs., să sesizăm organismele politice şi juridice internaţionale asupra faptului că în România au prins contur reţele şi structuri de tip mafiot, patronate la cel mai înalt nivel al Statului. Nu vom înceta niciodată să ne minunăm în faţa unei anomalii: România e singura ţară din lume unde nişte deţinuţi de drept comun, cu caziere grele, au ajuns parlamentari, consilieri prezidenţiali, ambasadori, primari, şefi de partide! Apelăm la dvs., întrucît Justiţia din România nu funcţionează la parametri normali. Însuşi actualul ministru al Justiţiei, Iosif Gavril Chiuzbaian, deţine ilegal această funcţie, întrucît el este şi vicepreşedintele unui partid politic, ceea ce încalcă prevederile Articolului 37 din Constituţia României. De asemenea, el este acuzat de un general de S.R.I. de luare de mită şi de favorizarea infractorului. O serie de avocaţi celebri, care sînt şi oameni politici, apără în instanţă mafioţi care au adus prejudicii uriaşe economiei româneşti. Sînt tot mai numeroase cazurile în care înalţi demnitari ai Statului au făcut presiuni asupra Poliţiei şi Justiţiei pentru eliberarea unor gangsteri dovediţi.
Din nefericire, Statul nostru încă nu dispune de mijloacele necesare pentru a lupta cu aceste forme de parazitare a societăţii. Noi, ca partid politic, profund responsabil, ne facem ecoul opiniei publice, exasperată de proliferarea jafului şi a anarhiei, dar şi de protejarea ei de către cele mai înalte sfere ale Puterii. Am dori ca demersul nostru să fie bine înţeles, în sensul că noi n-am făcut şi nu vom face parte nicicînd dintre aceia care reclamă sau blamează România peste hotare, ca dovadă că prezentul Apel este prima acţiune de sensibilizare a organismelor internaţionale, în cei 5 ani de cînd funcţionează P.R.M. Tot ceea ce dorim noi este ca România să beneficieze de vasta experienţă a celorlalte ţări în combaterea acestor elemente nocive, care constituie o frînă pentru instaurarea unei democraţii autentice, pentru pătrunderea adevăraţilor investitori externi în economia românească, pentru rapida integrare a României în structurile occidentale. În condiţiile proliferării structurilor infracţionale organizate, şi chiar ale implicării unor oameni politici în aceste activităţi antisociale, s-a ajuns în România la paradoxul ca forţele justiţiare să fie prigonite prin procese interminabile, împotriva Constituţiei, urmărindu-se izolarea şi anihilarea lor politică. Putem exemplifica afirmaţiile de mai sus cu cîteva cazuri concludente, care scandalizează şi îngrijorează opinia publică din România.
VIRGIL ASZTALOŞ-MĂGUREANU, directorul Serviciului Român de Informaţii; fost informator, rezident şi ofiţer de Securitate, încă din perioada stalinistă; a participat la evenimentele sîngeroase din decembrie 1989, cînd au murit nevinovaţi peste 1.000 de oameni, DUPĂ arestarea lui Nicolae Ceauşescu, fiind unul dintre artizanii înscenării judiciare de la Tîrgovişte, participînd la asasinarea, în ziua de Crăciun, a fostului şef al Statului. Mai mulţi ofiţeri superiori ai S.R.I. ne-au informat că, în acele zile dramatice, a făcut eforturi disperate pentru a şterge orice urmă a amestecului sovietic, personajul fiind suspectat de multă vreme de relaţii cu K.G.B.-ul. Virgil Asztaloş-Măgureanu a minţit, în mod sistematic, opinia publică şi Parlamentul cu privire la acele pete din biografia sa, care îl făceau de la început incompatibil cu funcţia de director al principalului Serviciu de Informaţii al ţării. De asemenea, este responsabil de scurgerea de informaţii şi documente secrete din arhivele instituţiei pe care o conduce, activitate în urma căreia a obţinut numeroase foloase materiale în interes personal. Inabil şi răzbunător, grosolan şi dictatorial, el a instituit o atmosferă de teroare în interiorul S.R.I. şi a antrenat instituţia în peste 10 scandaluri grave. Virgil Asztaloş-Măgureanu încalcă Constituţia, legile ţării şi statutul său profesional, implicîndu-se brutal în politică, dispunînd interceptarea convorbirilor telefonice ale oamenilor politici şi membrilor familiilor acestora. Este de notorietate contribuţia sa la derularea evenimentelor sîngeroase din 13-15 iunie 1990 şi din septembrie 1991, cînd au fost comise crime şi s-au înregistrat regretabile acte de vandalism, care au afectat imaginea României în exterior. Profitînd de funcţia pe care o ocupă, Virgil Asztaloş-Măgureanu s-a lansat în afaceri de tip mafiot, în special cu ţigări şi autoturisme, afaceri larg mediatizate în presa internă, de pe urma cărora a realizat o avere fabuloasă. El se mai face vinovat de un scandalos fals în acte publice, pentru a intra în posesia uneia dintre numeroasele vile pe care le deţine.
DUMITRU ILIESCU, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, instituţie menită să garanteze siguranţa vieţii demnitarilor români şi a înalţilor oaspeţi români; general de brigadă; deşi a participat la încercarea de reprimare a manifestanţilor din decembrie 1989, în mod suspect a beneficiat ulterior de numeroase ridicări în grad şi a ajuns să conducă o importantă instituţie din sistemul Siguranţei Naţionale. De pe această poziţie a comis un întreg şir de abuzuri şi ilegalităţi, ca traficul ilegal de armament şi utilizarea frauduloasă a unor importante fonduri valutare; în dispreţul legilor şi al interdicţiei scrise, formulate de Curtea de Conturi a României, Dumitru Iliescu a achiziţionat, printr-o licitaţie necinstită, o tipografie ultramodernă, în valoare de aproape 2 milioane de dolari, deşi S.P.P. mai deţinea o tipografie. Ca şi Virgil Asztaloş-Măgureanu, şi Dumitru Iliescu se face vinovat (şi a fost acuzat de mai multe publicaţii şi formaţiuni politice) de instituirea unor practici ale „poliţiei politice“, cum ar fi interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice, filarea şi supravegherea unor personalităţi. A folosit cadre active ale S.P.P., împotriva Legii, pentru desfăşurarea campaniei electorale a d-lui Ion Iliescu, în anul 1992, şi există indicii că la campania electorală din 1996 va proceda la fel. Mai multe controale oficiale ale unor echipe de specialişti de la Ministerul de Finanţe şi de la alte instituţii au constatat fraude inimaginabile, dar toate au fost muşamalizate. Şi acest personaj este posesorul unei averi considerabile, realizată prin furt calificat. Precizăm că, în absenţa unei Legi Organice, S.P.P.-ul funcţionează ilegal şi se comportă tot mai mult ca un „stat în stat“, scăpat de sub orice control.
SEVER MUREŞAN – prin afaceri frauduloase a păgubit Statul Român cu peste 500 milioane de dolari SUA, fiind protagonistul marilor scandaluri financiare de la băncile Credit Bank şi Dacia Felix. Totuşi, nici el nu se supune vreunei legi.
Toate aceste abuzuri şi fărădelegi săvîrşite de personajele menţionate au fost posibile sub paravanul afişatei prietenii a celor de mai sus cu preşedintele Ion Iliescu şi cu alţi demnitari importanţi ai Statului Român. Acesta este şi principalul motiv pentru care, în prezent, se fac presiuni în scopul minimalizării şi muşamalizării infracţiunilor săvîrşite, dar şi pentru punerea la zid a celor care au avut şi au curajul să dezvăluie opiniei publice asemenea anomalii. Sînt semnificative, în acest sens, şi demisiile numeroase din ultima vreme ale unor generali cu funcţii de răspundere în sistemul de Siguranţă şi Apărare Naţională. S-a ajuns la situaţia revoltătoare ca acestor 3 personaje necinstite să nu li se întîmple absolut nimic, în schimb să fie vînaţi şi prigoniţi politicienii, ofiţerii şi ziariştii care au avut curajul să ceară respectarea legilor şi curmarea infracţiunilor. Din cauza poziţiei ferme a partidului nostru faţă de apariţia şi dezvoltarea structurilor mafiote, care au dus la jefuirea Patrimoniului Naţional şi la sărăcirea populaţiei, în repetate rînduri am fost etichetaţi, pe nedrept, ca partid extremist. Nutrim speranţa că veţi fi de acord cu noi: singurul şi adevăratul extremism este înfometarea populaţiei, încurajarea terorismului politic, exercitat, de mai bine de 6 ani, de cei care au luat puterea prin forţă şi au speculat tragedia Poporului Român. Perpetuarea unor asemenea fenomene poate conduce, pe fondul sărăciei accentuate a populaţiei, la tulburări sociale mult mai grave decît cele din 1989. Apreciem că marile acumulări de averi, pe căi necinstite, de către o serie de indivizi aflaţi la Putere, pot conduce la fraude electorale majore, care să asigure, cu orice preţ, menţinerea privilegiilor actuale; în acest sens, deţinem şi alte dovezi, pe care le vom face publice cît de curînd. Zilnic se înregistrează numeroase cazuri de violare a Constituţiei şi a Drepturilor Omului, prin forţarea şi şantajarea unor oameni cu funcţii de răspundere de a se înscrie în partidul de guvernămînt, chiar partidul nostru avînd numeroşi membri terorizaţi în acest mod şi rămaşi fără pîine.
Adresăm, totodată, rugămintea de a lua notă de jocul dublu pe care îl practică unele autorităţi româneşti, care pozează pentru străinătate în campioane ale democraţiei şi apărării drepturilor omului, dar în interiorul ţării se fac vinovate de dezastrul social-economic şi de mizeria fără precedent, care pot compromite orice idee nobilă de reformă şi de deschidere către universalitate. Fie ca semnalul nostru de alarmă să vă determine a ajuta Poporul Român să nu devină pradă Mafiei şi „poliţiei politice“, care sînt odioase pretutindeni în lume! În consecinţă, motivat de imperativele desfăşurării unei campanii electorale civilizate şi a unor alegeri corecte, cu adevărat democratice, Partidul România Mare solicită organismelor internaţionale trimiterea de observatori atît pentru alegerile locale, cît şi pentru cele parlamentare şi prezidenţiale din cursul acestui an.
Apelul a fost contrasemnat de ceilalţi membri
ai Comitetului Director al PRM.
19 aprilie 1996, ziua începerii campaniei electorale în România
CORNELIU VADIM TUDOR
(„Politica“, nr. 217, din 27 aprilie 1996)
http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/moarte-mafiei-apel-ctre-organismele-internaionale-pentru-eradicarea-structurilor-de-tip-mafiot-din-romnia.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu