Ne aflăm în ziua de 14 februarie, orele 12. E o zi de vineri. Lumea se pregăteşte de week-end, adică de un sfîrşit de săptămînă cu ceva mai puţine griji decît în alte zile. Se fac pregătiri, se dau telefoane. Un pui de soare răsărit la două suliţe pe cer anunţă un prînz poleit cu speranţa apropiatei primăveri. În linii mari, şi la graniţa de vest a ţării atmosfera e cam aceeaşi. Numai că ,,drujba-i drujbă, slujba-i slujbă”. Ceea ce se traduce prin ,,prietenia e prietenie, dar hai să ne mai vedem şi de treabă”. Punctul de trecere Nădlac (jud. Arad) are, de bună seamă, două cărţi de temelie: o Carte de Onoare şi o Carte de Dezonoare. Ele sînt împărţite după felurile de întîmplări care s-au consumat aici. De pildă, în vara lui 1989, un vameş l-a oprit cu iresponsabilitate pe cetăţeanul german de origine română Costel Cenuşă, care intenţiona să scoată din ţară şi să publice în presa germană un amplu studiu, elaborat de mine şi de unii istorici militari, cu privire la Transilvania şi la primejdia iredentismului maghiar. Aflîndu-se în relaţie cu mine, turistul a intrat automat în vizorul Securităţii, care l-a dat ,,în lucru” la vamă, aşa că documentul i-a fost confiscat. El vine des în ţară şi poate depune mărturie că aşa a fost, spre marea ruşine a acelora care au făcut jocul ungurilor. Erori mai mici sau mai mari, abuzuri şi fenomene de corupţie s-au mai petrecut la acea vamă. Ca şi la altele, desigur. Unele sînt omeneşti şi explicabile, altele n-au nici o scuză şi trebuie eradicate rapid.
Dar nu despre eşecuri vreau să scriu aici. Ci despre o izbîndă. Despre un eveniment care oricînd poate servi ca punct de plecare pentru un palpitant film de aventuri. Poate că nu întîmplător totul s-a petrecut vineri la prînz. Pentru că infractorii ştiu, din instinct, că atenţia omului scade în pragul scurtelor vacanţe. Atunci e foială mai mare, febra schimbărilor de tură diminuează vigilenţa, nu ştie omul cum să se vadă mai repede în maşină, în tren, sau direct acasă. Pesemne că aşa au gîndit şi cei doi cetăţeni suedezi (de origine libaneză), Boukhari Yehia şi Drottenius Zaid Mohammed. Ambii intenţionau să tranziteze România, într-o superbă limuzină Volvo, după ce veniseră din Suedia şi trecuseră prin Danemarca, Austria şi Ungaria. Ulterior, dacă depăşeau cu bine hopul numit România, ar fi trecut prin Bulgaria, Turcia şi Siria, pentru a se opri la punctul terminus, ţara lor de origine, Liban. Imaginaţi-vă pe hartă acest interminabil traseu, desfăşurat pe lungimea a nu mai puţin de 9 ţări, însumînd mai multe mii de kilometri! N-ar fi putut cei doi să ia avionul? Ce încărcătură aveau? Aşa după cum au mărturisit ulterior, din tot acest traseu le era teamă doar de două ţări: România şi Turcia. Prima, pentru că vameşii (atunci cînd vor!) sînt foarte buni profesionişti şi manifestă o vigilenţă rară. A doua, pentru că turcii nu se joacă şi, la cel mai mic caz de contrabandă, infractorul, indiferent de naţionalitate, e împuşcat. Dar, care este vina celor doi libanezi-suedezi? Întrebaţi dacă au ceva de declarat, ei au răspuns că nu. Văzînd, totuşi, că vameşii au început să cerceteze maşina cu băgare de seamă, Boukhari Yehia a coborît de la volan şi s-a dus la un tînăr locotenent al Poliţiei de Frontieră, Cornel Gabor, spunîndu-i în engleză: ,,Îţi dau o bancnotă de 20 de mărci, zi-le să termine mai repede, ne grăbim!”. Dar te pui cu Cornel? Cine era măsliniul ăla să-i dea lui bani aşa, hodoronc-tronc? Normal că omul s-a enervat, s-a uitat mai atent la paşapoarte şi a văzut că sînt eliberate în 1991, deci întreaga grabă i-a devenit suspectă. Din ce motiv doi libanezi au obţinut paşaport suedez anul trecut, iar apoi s-au aşternut la un drum atît de lung, înapoi spre fosta lor ţară? Atunci a intrat cu adevărat în acţiune echipa de controlori vamali, condusă de Carol Gros. Maşina a fost consultată centimetru cu centimetru, ca la doctor. Surpriza a fost de proporţii: nu mai puţin de 17 kg de aur ascunse în 4 locuri ale maşinii! O adevărată comoară! Acest veritabil tezaur, de valoare inestimabilă, era dosit sub ambele scaune din faţă, în ambele portiere şi într-o ascunzătoare de sub bord, după casetofon. Văzînd că au fost descoperiţi, cei doi s-au retras lateral, la o oarecare distanţă de maşină, încercînd să pretexteze că ei nu ştiu nimic şi că, chipurile, asta ar fi o înscenare. În vreo trei rînduri, au fost întrebaţi dacă asta e tot, dacă mai există şi alte valori. De fiecare dată au zis că nu, că ei nu ştiu nimic etc. Pînă la urmă, maşina a fost pusă pe un trailer şi dusă la Poliţia din Arad, unde a fost scotocită cu şi mai mare atenţie. Numai în acest fel au fost identificate toate ascunzătorile. Dar iată compoziţia tezaurului: numeroase pungi de plastic cu bijuterii rare; ceasuri de aur cu monogramă, aparţinînd probabil unor personalităţi; un număr impresionant de monede de aur ş.a.m.d. Au reţinut atentia două piese rare, ambele din aur masiv: o medalie cu vulturul bicefal austro-ungar, emisiune din 1915 (probabil o serie nouă, bătută anii trecuţi, nu se ştie în ce scop), medalie avînd greutatea de peste 15 grame; medalia de laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, aparţinînd savantului britanic de origine evreo-maghiară Dennis Gabor, cîntărind cca. 30 de grame. Prin ce mister a ajuns această piesă-unicat în mîinile unor arabi, care veneau din ţara lui Nobel şi au trecut prin ţara de origine a marelui fizician, pentru a o duce tocmai în Orientul Apropiat? Nici peripeţiile din romanul „12 scaune”, de Ilf şi Petrov, nu par atît de palpitante ca acest întortocheat şi incredibil traseu! Fireşte, frumos şi cinstit ar fi ca noi să restituim urmaşilor lui Dennis Gabor, sau Marii Britanii, sau Ungariei chiar, această piesă heraldică, ce nu ne aparţine. Acum, comoara se află în posesia organelor române. Conform legii, ea a.fost confiscată.
Ce se întîmplă, însă, cu cei doi contrabandişti? Nimic, ce să se întîmple? În absenţa unei legi privind depozitarea şi traficul de aur, ei n-au păţit nimic. Un procuror din Arad le-a fixat o cauţiune de 2.442 de dolari, pe care aceştia au plătit-o, apoi li s-a pus pe paşapoarte cîte o ştampilă cu litera C, ca să fie identificaţi şi la alte frontiere - după care li s-a permis să plece. Ce intenţionau să facă cu grămezile de aur? Colegul nostru de breaslă, lt. col. Mihai Răşică, de la ,,Poliţia Română”, care s-a deplasat imediat la Nădlac, ne-a relatat şi nouă ce-a auzit din gura lor: Cică plănuiau să le vîndă pentru a investi într-o afacere cu haine... Poveşti din „1001 de nopţi”. Flerul nostru ne spune că aici e vorba de fonduri pentru arme. Fiindcă Libanul nu e Suedia, ci o ţară în război, unde acum se aude, din nenorocire, glasul armelor. Poate că cei doi arabi sînt nişte patrioţi ai ţării lor, nu negăm. De asemenea, ne doare sufletul pentru tragedia acelei ţări, cîndva atît de înfloritoare. Dar ne doare sufletul, înainte de toate, de ţara noastră. Şi nu vrem ca ea să ajungă placa turnantă a contrabandei de toate culorile, de toate tipurile. În doi ani de zile, România s-a transformat într-o intersecţie a tuturor drumurilor ilegale dintre Europa şi Asia: traficul de droguri, traficul de arme şi traficul de valori. Să mai adăugăm la asta şi traficul de carne vie, prostituţia noastră sclavagistă, şi vom vedea ce pericole mari ne pîndesc.
Personal, am mare încredere în forţa justiţiară şi în instinctul de apărare ale Poporului Român. Aşa cum am încredere în Armată, în Poliţie, în Jandarmerie şi în Serviciul Român de Informaţii. Deşi nu merge totul ca pe roate, deşi se mai comit destule erori, acestea - şi nu altele - sînt forţele care vor asigura integritatea şi liniştea ţării. Poate că legile sînt prea blînde, cine ştie? Poate că tot aflînd de prin presa şi televiziunile lumii că sîntem un popor de handicapaţi, toţi clienţii Interpolului se năpustesc să treacă pe la noi, crezînd că ne pot amăgi cu două mărgele colorate şi apă de foc, ca pe amerindieni. Tot ce-i posibil. Numai că, de sute de ani, mai toate socotelile pe care şi le-au făcut străinii nu s-au potrivit pe pămîntul nostru. Au ieşit pe dos. Şi una dintre dovezi e această captură de aur. Felicitări Poliţiei şi Vamei, bravo lor!
CORNELIU VADIM TUDOR
(13 martie 1992)
http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/la-grania-de-vest--o-mare-captur-de-aur.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu