"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 3 iunie 2013

ŞANTAJUL ŞI ETAJUL



Expresia provine din perioada interbelică şi se referă la un anumit tip de jurnalism. Da, e vorba de acea perioadă interbelică prezentată într-o lumină falsificată tinerilor din zilele noastre. Perioada în care o mică protipendadă şi beizadelele ei răsfăţate se lăfăiau în lux, iar marea majoritate a populaţiei trudea zi-lumină  în mine, în fabrici insalubre sau pe ogoarele care ne aduseseră faima de „grînar al Europei“. Perioada în care polarizarea socială devenise extremă, ca şi în ziua de azi, iar tensiunile sociale, alimentate de ororile unui război din care nu am ieşit nici învinşi, nici învingători au făcut posibilă instaurarea regimului denumit „comunist“. Revenind la subiectul nostru, practicile presei de şantajare a unor persoane, instituţii, companii comerciale nu datează de ieri, de azi. Pentru că nu degeaba presa e numită a patra Putere în Stat. Pentru că are forţă. De manipulare în toate domeniile: economic, financiar, politic, instituţional. Iar „etajul“ poate consta într-o vilă din Miami sau Monte Carlo, sau într-o carieră promiţătoare. Introducerea a fost lungă, dar necesară, şi credem că aţi înţeles unde batem.
Ne referim la scandalul iscat între compania RCS-RDS şi trustul Intact, soldat cu arestarea preventivă a directorului „Antenelor“, Sorin Alexandrescu. Teoretic, este un scandal între două societăţi comerciale. Dar, cum s-a ajuns aici? Conform căror „reguli“ ale economiei de piaţă, piaţa cabliştilor este deţinută de două nume mari şi este dominată de practici de monopol. Cum vine asta? Nişte unii, care au tras cabluri pe unde le-a trăznit, stau acum, lunar, cu mîna întinsă, să pice banul de la clienţii deveniţi dependenţi de televizor. Iar la prima furtună, cînd „cade“ cablul, dau vina pe vreme. Halal activitate, halal act de comerţ, halal concurenţă. Şi, că veni vorba, Oficiul Concurenţei ce păzeşte? Nu trebuia să  îi ferească pe români de asemenea apucături? Această instituţie nu a realizat nimic notabil, parazitează bugetul statului, ca şi multe altele şi, după părerea noastră, ar trebui desfiinţată de urgenţă. Fără salarii compensatorii de sute de mii de euro, aşa cum am văzut că se practică în alte cazuri. Dacă în România ar fi fost lăsaţi să se dezvolte cîteva sute de „cablişti“ şi publicul ar fi avut de unde alege, probabil că acest scandal nu ar mai fi avut loc, iar patronul RCS-RDS nu ar fi devenit unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi cetăţeni. Pentru că acum asistăm la un război între Mafii, căci nu degeaba afirmăm, de cîte ori avem ocazia, că sub nasul nostru s-a consolidat un stat de tip mafiot. Şi nu e vorba numai de Mafia transpartinică. Există o Mafie a transnaţionalelor, a cabliştilor, a societăţilor de publicitate, a presei. Există Mafie în justiţie, sănătate, învăţămînt, administraţie. Peste tot, pe unde te suceşti, pe unde te învîrteşti dai peste relaţii, structuri şi practici de tip mafiot, de care omul de rînd nu are habar, de aceea şi votează aşa cum votează. Acestea fiind zise, scandalul dintre RCS-RDS şi trusturile voiculesciene ne lasă rece cîtă vreme miza este de natură economică, iar „şantajistul“ nu este nici primul, nici ultimul din România. Altceva ne-a deranjat mai mult, aspect pe care presa aservită politic (tocmai vorbeam de Mafie) l-a amintit în treacăt. Este vorba de falsificarea sondajelor de opinie de către CCSB, aflat sub aripa lui Dan Voiculescu. Veţi spune că dezvăluirea a fost făcută de un angajat nemulţumit, la comandă sau sub presiunea nu ştiu cui. Nu ne interesează ce cred unii, dar PRM a fost mereu furat în procente în sondajele CCSB, iar în unele, nici măcar nu este amintit ca partid. Sau ce? PRM a deranjat Mafia şi comanda externă acceptată pe plan intern a fost ca partidul naţionalist şi justiţiar să fie scos din Parlament, iar liderul său să fie supus unor atacuri fără precedent şi unor provocări regizate chiar de trustul în cauză. În vara lui 2012, înainte de alegerile locale, nici un candidat al PRM nu a fost invitat la emisiunile electorale, iar PRM era prezentat ca avînd 1%. La alegerile generale din toamna trecută, nici un candidat al PRM nu şi-a găsit un loc în emisiunile electorale ale trustului Intact, încălcăndu-se astfel legea. Nu că înainte ar fi curs invitaţiile, şi aici ne referim strict la emisiunile electorale sau cu subiecte din zona politică sau economică. Zilele acestea se împlineşte 1 an de cînd sondajele mincinoase şi manipulatoare ale CCSB au făcut un rău imens PRM. De aceea, unii membri de rînd şi mulţi simpatizanţi ai partidului nostru au spus „Antenelor“: Adio! Şi nu vă mai văitaţi de abuzuri, incorectitudine şi încălcarea legii.

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare


ZIARUL TRICOLORUL, Anul X, nr. 2747, LUNI 3 IUNIE 2013 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu