Comunicat de Presă
Avînd în vedere vîrsta înaintată a domnilor
Dumitru Badea (74 de ani) şi Gh. Acatrinei (85 de ani), precum şi problemele
lor medicale, care îi pun în imposibilitatea de a desfăşura o activitate
eficientă - aceştia au fost eliberaţi din funcţiile de preşedinte al Filialei
PRM Neamţ şi, respectiv, de preşedinte al Filialei PRM Suceava. În consecinţă,
ei nu mai fac parte din Biroul Permanent al partidului. Le mulţumesc, personal,
pentru activitatea depusă ca senatori şi le doresc sănătate. În perioada
următoare, la cele două filiale judeţene vor fi organizate alegeri, conform
Statutului PRM.
O dată cu aceste măsuri, începe procesul
necesar şi firesc de întinerire a PRM - aşa cum, de altfel, ne-o cer membrii şi
simpatizanţii formaţiunii noastre, atît din ţară,
cît şi din străinătate.
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedintele Partidului România Mare,
Membru al Parlamentului European
4 iunie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu