Zilele acestea, două afirmaţii ne-au şocat teribil. Una,
venită din partea unui politician, alta, din partea unui „alegător“ care, de
fapt, nu s-a dus la vot. Începem cu politicianul obsedat să devină preşedintele
României înainte de termen, cum s-ar zice. Pe un post de televiziune, dumnealui
afirma că marea dezamăgire a românilor este că Traian Băsescu nu a fost
debarcat din funcţie. Ce facturi cu preţuri
umflate? Ce scumpiri? Ce pierderi de locuri de muncă? Ce sistem sanitar
mizerabil? Marele „of“ al românilor este că Traian Băsescu a rămas în funcţie,
de unde controlează el x sau y instituţii. Nu ştim de unde i-a venit
politicianului această idee, dar avem nişte ipoteze: fie de la lingăii de pe lîngă
el, fie de la vreun sondaj scos din burtă, fie i-a ciripit la ureche o păsărică
în stare de ebrietate, fie, cel mai probabil, omul a visat, pur şi simplu, întrucît
este recunoscut că şade cam mult în braţele lui Morfeu. Nici nu se răciseră
vorbele spuse cu atîta lipsă de responsabilitate, că, iată, au început
protestele celor care, mai devreme decît alţii, se simt păcăliţi de actuala
Putere. Muncitorii de la
Oltchim şi CFR se bucură de toată solidaritatea noastră. Din
păcate, este tot ce le putem oferi lor şi celorlalti români afectaţi de starea
economică a ţării. Situaţia se anunţă atat de dramatică, încît nici măcar nu
putem spune, cinic, „V-am spus noi!“ O altă ştire ne-a tulburat şi mai mult.
Deja se ştie că Oltchimul avea datorii de 700 de milioane de euro, pentru care
s-au găsit tot felul de explicaţii, dar pentru care nimeni nu răspunde cu
capul, aşa cum ar trebui. Aflăm acum că şi Metrorex şi alte companii de stat
care ar fi trebuit să fie extrem de profitabile au datorii uriaşe, care se
apropie de cifra vehiculată la
Oltchim. Deci, logic vorbind, este posibil să aibă aceeaşi
soartă. Din bijuterii ale Naţiunii, clădite prin sacrificiul şi efortul tuturor
românilor, indiferent de etnie, iată-le acum „găuri negre“, numai bune de
măritat „investitorilor“ străini, care le vor face din nou profitabile, după
modelul Sidex, numai că profitul nu va reveni Bugetului de Stat, ci unor
„băieţi deştepţi“, mînă în mînă cu Mafia transpartinică. Bineînţeles că nici
pentru acest tip de subminare a economiei naţionale nu va da nimeni socoteală,
cîtă vreme PRM nu va ajunge la
Putere. Nu-i nimic, timpul ne va da dreptate. Şi că tot veni
vorba, să ne întoarcem la „alegătorul“ nostru, o hahaleră (cum i-ar spune don
Jiji), care, discutînd cu nişte candidaţi ai PRM, a găsit de cuviinţă să le
spună: „Si voi dacă veneaţi, făceaţi la fel, nu se schimba nimic“. Sîntem
convinşi că mulţi români, orbiţi de propaganda mincinoasă, cum că toţi
politicienii sînt la fel, au gîndit precum hahalera respectiveă. Adică au darul
de a prezice viitorul, în contextul în care nici istoria recentă nu le e foarte
clară. Mulţi nu au priceput ce s-a întîmplat de 23 de ani încoace, nu ştiu pe
ce lume trăiesc, nu ştiu cum s-a distrus economic, social şi moral o ţară mare,
frumoasă şi bogată, dar iată că ştiu ce ar fi făcut PRM dacă s-ar fi aflat la
guvernare! Aşadar şi prin urmare, au găsit soluţia, să voteze tot cu hoţii şi
să perpetueze la Putere
partidele care le-au distrus familiile, locurile de muncă, sănătatea, învăţămîntul,
patrimoniul cultural, valorile naţionale. Nu au „riscat“ cu PRM, au mers pe
drumul cunoscut, al sărăciei şi umilinţei. Halal decizie! Noi ne-am făcut
datoria, i-am avertizat pe români şi vom continua să scoatem la iveală adevărul,
care supără, ce-i drept. Care îi supără şi pe aceia care n-ar recunoaşte în
ruptul capului că i-au votat pe urmaşii bandiţilor care au devalizat ţara. Şi cărora le urăm atît: „Să trăiţi bine!“.
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu