"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 5 octombrie 2012

Liderul PRM a participat la inaugurarea unui adăpost de cîini la Cernavodă - Comunicat de Presă






La invitaţia, scrisă, a italiencei Sara Turetta, preşedintele PRM a participat, joi, 4 octombrie - de Ziua Internaţională a Animalelor - la inaugurarea unui adăpost de cîini la Cernavodă. Tribunul s-a deplasat în oraşul de la Dunăre din dragoste pentru aceste vieţuitoare, pe care, şi el, le îngrijeşte cum se pricepe mai bine. De altfel, liderul PRM s-a implicat în obţinerea aprobărilor necesare: în anul 2009, el a fost rugat, la Strasbourg, de Sara Turetta să ia legătura cu şefii PSD pentru a o determina pe primăriţa de atunci a localităţii respective să rezolve doleanţele fundaţiei italiene - dl. Vadim Tudor a vorbit, imediat, cu preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi cu vicepreşedintele formaţiunii, Viorel Hrebenciuc. Rezul-tatele n-au întîrziat să apară. Totuşi, joi a fost, din păcate, o festivitate ratată, din mai multe motive:

1) Ambasadorul Italiei, dl. Mario Cospito, anunţat că va fi prezent, n-a reuşit să ajungă la timp, rătăcind drumul (?!) - nimeni dintre oficialităţile locale, sau de la fundaţia respectivă, nu l-a aşteptat pe traseu, pentru a-i arăta oaspetelui itinerariul corect.
2) La inaugurare s-au rostit trei ,,alocuţiuni“: Sara Turetta, Andrea Zanoni (europarlamentar italian) şi Gh. Hânsă (primarul PNL al oraşului Cernavodă). Rareori ne-a fost dat să auzim atîtea platitudini şi inepţii într-un spaţiu public.
3) Organizatoarea Sara Turetta s-a purtat ca o femeie-komisar, ceea ce a deranjat pe toată lumea.
4) Un moment penibil s-a produs atunci cînd Sara Turetta i-a invitat pe primarul Gh. Hânsă şi pe europarlamentarul Andrea Zanoni să taie panglica roşie inaugurală, dar, surpriză! - nu exista decît o singură foarfecă, aşa că primarul localităţii a tăiat de două ori (?!).
5) Pe panoul existent la intrare, scrie că proiectul a costat 250.000 de euro (?!). În realitate, după evaluarea unor cunoscători, acolo nu s-au cheltuit mai mult de 50.000 de euro, existînd suspiciunea că diferenţa a intrat în buzunarele unor pretinşi iubitori de animale.
În concluzie, adăpostul este un lucru util - dar displac aerele de stăpîni pe care şi le dau unii străini pe meleagurile noastre. În privinţa sumelor de bani cheltuite, este de dorit ca organele Statului Român să efectueze verificările necesare.
În vizita la Cernavodă, preşedintele PRM a fost însoţit de: colonelul (r) Dan Zamfirescu, consilierul Silviu Crăescu, Radu Comănici (preşedintele Filialei Judeţene Constanţa a PRM), Ion Mincă (consilier PRM la Primăria Mangalia) ş.a.

BIROUL DE PRESĂ AL PRM
4 octombrie 2012


ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2585, 05.10.2012

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu