Mormîntul de la Ţebea - un centru energetic al românismului

Doamnelor şi domnilor,

salut, din nou, prezenţa celor mai importante instituţii ale acestei ţări: Biserica şi Armata. Mulţumesc soborului de preoţi pentru psalmodierea celui mai frumos cîntec compus vreodată pe pămînt: „Christos a înviat din morţi“.

Am găsit în arhiva mea o fotografie, care fusese făcută acum 21 de ani, mai exact în septembrie 1991, tot aici, la mormîntul sfînt de la Ţebea.

Era întîiul meu pelerinaj la locul de veci al lui Avram Iancu. E greu să povesteşti o poză, dar unde vreau să ajung? În fundal, în mijlocul soborului de preoţi, am zărit chipul zîmbitor al Mitropolitului Ardealului, Antonie Plămădeală. După mai puţin de 1 an, în iunie 1992, aflaţi în trapeza Patriarhiei, la praznicul prilejuit de trecerea în rîndul sfinţilor a voievozilor Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, cărturarul Antonie m-a rugat să ofer o sponsorizare pentru restaurarea mînăstirii brâncoveneşti, de la Sîmbăta de Sus. L-am chemat pe generalul Valeriu Buzea, care purta carnetele de cecuri ale Fundaţiei „România Mare“, şi am făcut donaţia cuvenită. Alături, la aceeaşi masă, se afla şi ministrul Învăţămîntului, fostul meu profesor de cibernetică de la Facultatea de Filozofie, Mihai Golu. A apelat şi el la generozitatea mea, zicîndu-mi că plouă prin acoperişul Liceului „Andrei Şaguna“, din Braşov. Fără să ezit, am semnat un cec similar şi pentru acea lucrare. De ce vă spun toate acestea? Era un timp romantic, parcă pluteam pe aripile unui suflu vital, încă trăiau atîţia oameni dragi, presa producea fonduri considerabile, din care făcea şi opere de binefacere. Au trecut 21 de ani de atunci. Exact cît a durat perioada interbelică, din 1918 pînă în 1939. Atunci am progresat. Acum am regresat. Totul merge din rău în mai rău. Parcă niciodată nu s-a adeverit mai bine distihul lui Eminescu din „Doina“: „Vai de biet român, săracul / Îndărăt tot dă ca racul!“. Nu e nici timpul, nici locul să spun cine e de vină pentru această situaţie pe care, la proporţiile ţării sale, Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel, o numea „Stare de leşin naţional“. Doar un singur comentariu vreau să fac: NU toată clasa politică e de vină, cum se grăbesc unii să aplice ştampila anatemei şi să generalizeze. Există aici, printre noi, patrioţi care nu numai că au pus pumnul în pieptul furtunii şi s-au opus jafului şi anarhiei, dar au şi pătimit pentru curajul lor. La timpul şi la semnalul potrivit, aceşti români de o mare bravură se vor ridica, se vor coaliza, şi vor tăia braţele Caracatiţei Mafiei. Destul cu batjocura! La gunoi cu paragina care s-a făcut stăpînă pe ţară! Ni se răsucesc morţii în morminte cînd văd neputinţa şi laşitatea noastră! Birourile mele sînt la Bruxelles şi la Strasbourg – străinii nu te respectă decît dacă tu însuţi îţi respecţi identitatea naţională. Am pomenit despre regretatul meu prieten Antonie Plămădeală, pentru că odată, de Sfînta Maria Mare, pe cînd ne beam cafeaua din filigean, în cerdacul Mînăstirii Sîmbăta de Sus, i-am propus să fie canonizaţi alţi martiri ai creştinismului şi ai românismului: Mihai Viteazul, Horea, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu şi Avram Iancu. Nu toţi au avut moarte de martir - dar toţi, absolut toţi au avut viaţă de martir. Aceeaşi propunere aveam să i-o fac şi succesorului său în jilţul mitropolitan, Laurenţiu Streza. Întrebaţi poporul, cel curat şi drept-credincios: da, la icoanele sufletului românesc ard, zi şi noapte, candele pentru toţi aceşti giganţi! Ei sînt, deja, nişte sfinţi pentru noi, românii. Asta înseamnă că sînt nu numai modele de urmat, ci şi făcători de minuni. N-avem decît să ne uităm la minunea care se petrece aici, la Ţebea, în fiecare septembrie: vin pelerini din toată lumea, ca la un centru energetic. Acei oameni publici care nu vin la Ţebea, nu există! Pe acela care suferă de depresie şi nu mai are nici o speranţă, îl invit să-şi ia tărie de la acest loc, unde sînt atraşi, ca de un pol magnetic, coconii şi prinţesele românilor, cu straie de sărbătoare, şi bătrînii cu zăpadă în păr şi cu brîu Tricolor. Apropo de Tricolor: în biroul meu, de la Casa Scînteii, am, la vedere, steagul lui Avram Iancu, pe care mi l-a dăruit un ţăran român aici, la Ţebea. Această forţă magică o au numai Eroii. Din ce aluat sînt plămădiţi ei? Care e substanţa miraculoasă care îi face pe oameni să venereze un Erou cînd e în viaţă, dar şi mai mult cînd a trecut pragul veşniciei? N-are România lideri politici şi spirituali? Iată unul din ei, cu numele primului Patriarh biblic, Avram!

Stimaţi compatrioţi, aici, în această însorită duminică de septembrie, ne-am adunat dintr-un dublu motiv: să aducem omagiul nostru, la 140 de ani de la trecerea în Eternitate,  acelui om  providenţial care a fost Avram Iancu, Tribun al Tribunilor, care n-a făcut compromisuri, a pus mîna pe Lancea lui Horea şi s-a bătut vitejeşte pentru românii lui iubiţi – şi în al doilea rînd, pentru a ne privi în ochi şi a strînge rîndurile, văzînd cît de actuale sînt vorbele lui, conform cărora sîntem mulţi cum e cucuruzul brazilor. Ruşine, de 1.000 de ori ruşine, aşa-zisei Justiţii din ţara asta, care nici măcar acum, la aproape 2 ani de la sacrilegiul săvîrşit de un bezmetic, care a spînzurat efigia lui Avram Iancu în piaţa publică, nu l-a pedepsit pe acel duşman al românilor! Nu trebuia decît să aplicaţi Legea, nestimaţi magistraţi! Pretutindeni în lumea civilizată, terorismul şi crima de lez-naţiune sînt pedepsite exemplar. Ar îndrăzni cineva să aducă o astfel de insultă violentă, aşadar criminală, Ioanei d‘Arc în Franţa, lui Garibaldi în Italia sau lui Washington în America?

Haida-de ! Numai la noi e posibilă, ba chiar justificată şi tolerată orice ticăloşie! Totul se muşamalizează. După care ni se vîntură pe la nas cenuşa unui nazist, care instiga la omoruri în massă, şi sîntem acuzaţi tot noi de lipsă de omenie şi civilizaţie. Îţi stă mintea în loc cînd vezi ce complicităţi odioase sînt urzite peste capul românilor şi împotriva lor! Ne permitem să ţinem la închisoare un fost prim-ministru, în mod abuziv, dar pe un nemernic care ne-a lovit în ce aveam mai scump pe lume îl lasă să zburde în libertate.

 Acum, în Anul Caragiale, asistăm la o altă anomalie: fără a învăţa nimic din păţania ruşinoasă a fraudelor, dovedite, cu vîrf şi îndesat, de la alegerile locale din 10 iunie şi de la referendum, nişte firme de bucătărie, auto-intitulate pompos „institute de sondare“, încearcă să-i prostească şi să-i intoxice iar, pe români, cu o avalanşă de făcături ridicole, care prefigurează o nouă şi nesimţită hoţie electorală. Mîine mă voi duce la Strasbourg, la deschiderea Sesiunii de Toamnă a Parlamentului European, unde voi rosti un discurs, împotriva fraudelor electorale, care nu se mai termină, precum şi a manierei sinistre în care România e tratată de ocupanţii străini, de parcă ar fi o colonie africană. Mai nou, o altă fărădelege: cineva a dat avizul de mediu pentru exploatarea cu cianuri a minelor de aur şi de argint de la Certej – ceea ce sfidează, grosolan, Rezoluţia votată, la 5 mai 2010, de Parlamentul European. Permite-ţi-mi să închei acest discurs cu cîteva versuri scrise pe drum, în maşină - nu înainte de a propune botaniştilor să revigoreze Gorunul lui Horea, bătrîn de 800 de ani, punînd altoiuri potrivite:

Fraţi români, veniţi la Ţebea

Unde regină e plebea

Aici n-au loc impostorii

Ciocoii şi profitorii

Licheaua se dă de gol

Şi-i dată de-a rostogol.

Românii nu mai suportă

Această neagră cohortă

Care îi minte şi-i fură

Le ia tot din bătătură.

E destul! Morţii tresar!

S-a strîns funia la par!

Iancule, om fără pată

Ţara e crucificată

Lumea-i tot mai costelivă

N-are grîu nici de colivă

Românii îşi vînd rinichii

Şi bandiţii beau „vizichi“.

Fetele se prostituează

Şi Mafia se distrează.

Hoţii petrec ca în Rai

La Londra şi în Dubai

Iar Poporul, ca un cîine,

Nu are bani nici de pîine.

Mîine va începe şcoala,

Dascăli: foametea şi boala

Dar un Duh calcă pe ape:

Învierea e aproape!

Iancule, fecior de Domn,

Hai, trezeşte-te din somn!

Tu, iubite Crăişor

Ajută acest Popor!

Astăzi dă-ne, te-am ruga,

Binecuvîntarea ta

Ţara s-o putem salva!

Iancule, de ce mai stai?

Aşteptăm un semn: No, hai!

CORNELIU VADIM TUDOR

(Discursul a fost rostit la ceremonia de la Ţebea, duminică, 9 sept. 2012)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2563 / 10.09.2012