BICHINEŢUL

La începutul anilor ’90, unitatea de măsură pentru corupţie era hrebenciucul. Trecerea timpului a dovedit că hrebenciucul are şi subdiviziuni, cum are euro-eurocenţii, sau leul – banii. Au apărut unităţi mai mici, sub formă de firfirici: păturiciul, felixul, fenechiul, onţanul, piedonele. Astăzi, propun, şi eu, o unitate de măsură pentru lichelism: bichineţul. E o excrescenţă mică, neagră şi păroasă, care a devenit etalon pentru jigodiile din politică, dar şi din viaţa de zi cu zi. Ştiţi specia, o vedeţi la televizor, o întîlniţi în comunităţile în care trăiţi. Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, n-aveai loc de lichelele astea, care dădeau din coate, se buluceau în faţă: mai lîngă Nicu Ceauşescu, mai lîngă primul-secretar, sau lîngă secureştii atotputernici. După cutremurul care a zdruncinat scoarţa cerebrală a Poporului Român, unele lichele s-au metamorfozat fulgerător (ca Gh. Robu, Ion Scăunaş, Ticu Dumitrescu, Dumitru Tinu, Octavian Paler, Domokoş Geza ş.a), dîndu-se peste cap de 3,4,5 ori (de cîte ori era nevoie, tumbe peste tumbe) devenind, din secretari de partid, sau membri în CC al PCR, ori în CC al UTC - mari dizidenţi, rezistenţi, martiri ai Independenţei (vorba lui Nenea Iancu, că tot sîntem în Anul Caragiale). Îngrozitor de mult rău au făcut lumii româneşti cameleonii ăştia! Am scris de m-a durut mîna despre leprele care aveau neruşinarea să-şi falsifice biografia, să pretindă că, de fapt, loviseră sistemul din interior. Şi astfel se face că foşti membri ai CC al PCR şi, respectiv, ai CC al UTC s-au metamorfozat în ţărănişti, liberali, democraţi, masoni, agenţi străini ş.a. Specia lor n-a murit, dimpotrivă, e mai obeză ca oricînd. Şi, pentru că toţi aceştia trebuiau să poarte un nume (vorba lui Marin Sorescu) li s-a spus bichineţi. Denumirea vine de la un ţigănuş de prin fundul Vasluiului, care luase milioane de pumni în cap, ca boxer (?!) şi poza în patriot-mucalit. Nu ştiu cine l-a adus prin preajma mea. Cert este că n-am dat, niciodată, nici două parale pe el, poate şi ca efect al învăţăturii mentorului meu literar, Eugen Barbu, care îmi spunea că nu-i plac oamenii urîţi. Iar acest bichineţ era (şi încă se mai face) teribil de urît, chiar pocit, ca o arătare din fundul iadului, pe care o descriu cei treziţi din moarte aparentă. Nu m-am amestecat, niciodată, în listele electorale ale judeţelor. Aşa că, speculînd detaşarea mea principială şi strecurîndu-se, singur, în fruntea Filialei Vaslui a PRM, bichineţul a ajuns, în 2000, ditamai senatorul! Unde? În judeţul lui, fireşte, care a fost şi a rămas un pol al sărăciei. Ca senator a fost jalnic: cîteva luări de cuvînt, presărate cu glumiţe răsuflate, de care asistenţa rîdea cu jenă. Piticania cocheta şi cu proza – cu aceleaşi efecte, zero. La alegerile locale din 2004, am negociat cu celelalte partide şi am obţinut pentru PRM 5 funcţii de preşedinţi de Consilii Judeţene şi 16 funcţii de vicepreşedinţi. Descurcăreţ şi viclean, bichineţul a obţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui. Unde n-a făcut nimic. Pardon, greşesc, a făcut două chestii: a voiajat prin lumea largă (mai ales în însorita Italie) şi s-a îmbogăţit (printre altele, are un palat de aproape 350 metri pătraţi, 3 hectare de pădure, 27 hectare de teren agricol ş. a.). Ţin minte că, odată, am ţipat la el ca la ultima otreapă, prin telefon, fiindcă se ivise o problemă urgentă în judeţul pe care, chipurile, îl păstorea – dar puşlamaua petrecea, prin lumea largă. „Unde eşti, bichineţ?“ – „În Italia, domnule preşedinte. În schimb de experienţă“ (?!). La ce i-o fi folosit acea „experienţă“ nu se ştie, nu s-a văzut. Poate la botezarea unor vinuri, din podgoria şi crama lui, cu numele meu, cu cel al lui Traian Băsescu, sau al Elenei Udrea ş.a.m.d. În 2008, avea să coboare o treaptă: nu mai era preşedinte, ci vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. La fel de inutil. Nimic pentru judeţ, totul pentru el. Iar cei din subordinea mea nu l-au verificat, fiindcă pe unii îi blagoslovea cu nişte vedre de vin. Una peste alta, în total, arătarea umană care răspunde la numele bichineţ a stat în spinarea mea, timp de 12 ani, în funcţii de demnitar: 4 ani senator, 4 ani preşedinte de CJ, 4 ani vicepreşedinte de CJ. S-a scos, băiatul. Şi-a pus la adăpost şatra pe cîteva generaţii. După alegerile locale din 2008, văzînd că-l doare-n fund de partid (care fusese eliminat, prin fraudă, din Parlament, fiind silit să plătească o chirie la RA-APPS de 30 de ori mai mare) i-am luat preşedinţia filialei. Nu intru în amănunte, dar, dacă vrea, am să public un serial despre averea imensă pe care a strîns-o individul, dar la partid „cotiza“ în bătaie de joc – lăutarii cu care petrecea, în schimb, erau plătiţi regeşte! În vremea în care eu am vîndut cerceii fetiţelor mele şi inelele soţiei, ca să plătesc chirie la Mafia RA–APPS (ianuarie-mai 2009), specimene de teapa asta, care nu ar fi fost nimeni fără mine, şi-au pus palma-n cur şi au dus o viaţă de huzur. Am să-mi public, cîndva, Memoriile Politice, să afle lumea cît de proastă e calitatea umană în toate partidele din România. Fireşte, nu era nimeni obligat să sprijine partidul – dar acest partid îi scosese din anonimat şi investise masiv în cei pe care îi făcuse demnitari, de-a lungul timpului. Iată, bunăoară, ziarul PRM, „Tricolorul“, pe care eu îl ţin cu banii mei, pentru o idee românească - în judeţul Vaslui, unde groful bichineţ are moşii întinse, s-a făcut un singur abonament (?!). La propunerea mea, de a se trimite materiale de presă despre situaţia socială din teritoriu, ca şi despre unele drame umane, unele filiale au rămas inerte, în frunte cu, repet, „polul sărăciei“, Vaslui. Toţi vor performanţe, funcţii de consilieri, primari, viceprimari, senatori, deputaţi, dar nimeni nu îşi pune problema cît de greu ne este nouă aici, la Bucureşti, fără nici un fel de ajutor, de la nimeni – dar cu maldăre de chitanţe şi facturi. Nicăieri în lume nu se face politică adevărată cu aer. Am fost nevoit să diminuez, drastic, programele mele umanitare pentru a avea resurse să scot „România Mare“ şi „Tricolorul“. Şi asta într-o vreme în care presa scrisă aproape că a murit, publicaţii în care se pompau sume imense de bani dînd ortul popii: „Ziua“, „Cotidianul“, „Gardianul“, „Gîndul“ ş.a. Dar, vorba proverbului din vechime: „La barza chioară îi face Dumnezeu cuib“. Am rezistat. De rezistat, a rezistat şi bichineţ. Mai bine spus, a supravieţuit. Înţelegînd el, şmecherul primitiv, că nu mai e rost de nici o sfîrîială în PRM, fiindcă luase tot ce se putea lua şi oamenii îl izolaseră ca pe un ciumat, năpîrstocul s-a lipit de un alt partid. Pe şest, tut-mut, ca un şacal la pîndă. Cine putea să-l facă, vorba aia, ce-a fost şi mai mult decît atît? Păi, acea gaşcă nenorocită, care, de 8 ani, mai exact din 2004, e la Putere tot timpul, într-o formă sau alta: PNL. Au ăştia legătură cu tradiţiile liberale aşa cum am eu cu escaladarea Everestului, sau Adina Buzatu cu limba română. Uitaţi-vă la cei care se agită, azi, ca mari liberali: armeanul Varujan Vosganian, ungurul Ovidiu Szilaghi, machidonul Puiu Haşotti, ţiganul Cristian David, evreul Eduard Hellvig. Am pomenit de David: pe numele adevărat Troacă, acest ipochimen e ginerele altui ţigan, Mihail Vlasov. Îmi aduc aminte că generalul Pavel Abraham, care a condus Agenţia Naţională Antidrog, îl acuza într-o seară, la televizor, că a avut un Dosar solid, pentru consum de droguri. Ei, bine, acest David – Troacă e „aspiratorul“ de curve politice din judeţul Vaslui, unde face pe senatorul: ba cu un şantaj la primari, că nu le alocă fonduri, ba cu tot felul de promisiuni de avantaje, rromul cu fălci dolofane şi cap ţuguiat, de Oblio, a atras nişte primari dezertori, dar şi pe bichineţ. Care, ce-i drept, stătea pe linia de centură, ca UDMR-ul, la „ia-mă, nene“. Şi l-a luat. Înainte de alegerile locale de la 10 iunie 2012. Preţul de pornire, negociat: să fie făcut, din nou, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, conform zicalei cu făptaşul, care se întoarce, întotdeauna, la locul crimei. Mai avea hoţomanul de „finalizat“ nişte lucrări, normal. N-aş fi aflat de porcăria asta incredibilă dacă nu aş fi văzut făptura beznicioasă a bichineţului la televizor, joi seara, pe holurile Casei Poporului, în vînzoleala provocată de o şedinţă a rău-făcătorilor de la PNL. El era, bichineţul! Liberal din tată-n fiu, nici nu se discută! Şi astfel se face că cel care se prefăcuse că e patriot şi că plînge pe umărul săracilor a ajuns coleg de partid cu cei care au tîlhărit ţara şi au adus-o în halul ăsta.

Intelectul acestui bichineţ e la nivelul lui păturiciu, sau haşotti, sau chiliman, ori troacă: nişte găinari, care fac supoziţii pe toate temele, fiind adevărate supozitoare pe două picioare. Îmi vine să-mi vîr deştele pe gît, cînd văd haita asta flămîndă, ce-şi zice PNL, şi să vomit ca generalul byzantin Belizarie, care putrezea podelele! Bă, hoţilor, mai aveţi o singură şansă: să vă predaţi la prima circă de Poliţie, mergînd de-a buşilea, în patru labe, şi cu mîinile deasupra capului! N-aveţi nici o legătură, dar absolut nici una cu Brătienii! Care erau „averile“ lor şi care sînt averile voastre? Nu ştiţi altceva decît retrocedări şi piaţa liberă - idei sifilitice, care au făcut ţara praf şi pentru care veţi plăti, cu vîrf şi îndesat. Voi aveţi impresia că, dacă lumea îl urăşte pe Băsescu, vă iubeşte pe voi? Haida-de! Românii n-au uitat ce dezastru a fost guvernarea voastră din 1996-2000, în cîrdăşie cu ţărăniştii şi ungurii şovini, şi nici ce prăpăd faceţi din 2004 încoace. Acum, vă chinuiţi să daţi jos vedeta din fruntea partidului. Există o singură persoană care îi poate lua locul lui Mireille Mathieu: boxerul de categoria semi-păduche bichineţ, etalonul de măsurare a lichelei politice soioase... Folclorul l-a preluat, rapid: „Cine-i mic, cu părul creţ/ Şi ia raţa din coteţ?/ Liberalul bichineţ!“.

CORNELIU VADIM TUDOR

6 septembrie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2562 / 08.09.2012