Comunicat de Presă
Întrunit în ziua de luni, 10 septembrie, Biroul Permanent al Partidului România Mare a hotărît excluderea din partid a numitului Costel Avram. Acesta a încălcat Statutul formaţiunii, şi a dat dovadă de o incalificabilă lipsă de loialitate, punînd Filiala PRM la picioarele acelora care se tot alternează la Putere de ani de zile. În mod concret, acest individ a încheiat un tîrg cu Mircea Moloţ (PNL), cedînd voturile pe care le-ar fi putut obţine la alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean – funcţie pentru care îl propusese conducerea partidului – şi eliminîndu-se, singur, de pe Buletinele de Vot, în favoarea celui amintit. Astfel, în ziua votului, cetăţenii judeţului Hunedoara au constatat că PRM nu are candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean! Trocul încheiat cu PNL a constat în primirea, la schimb, de către acest bişniţar politic a funcţiei de director al S.C. Apaserv Valea Jiului, care are în subordine toate lacurile piscicole şi lacurile de acumulare din judeţ, salariul său fiind de aproximativ 200.000.000 de lei vechi pe lună. Un asemenea act de trădare s-a văzut mai rar în politica românească! După ce a fost, timp de 4 ani, preşedinte al Consiliului Judeţean şi timp de alţi 4 ani vicepreşedinte, din partea PRM, perioadă în care nu a făcut nimic pentru locuitorii acelui judeţ cu mari probleme sociale – escrocul Costel Avram a pîndit momentul să se mai aranjeze pentru o perioadă de 4 ani, într-o funcţie foarte bănoasă. Mai mult decît atît, dar el s-a ferit să dea ochii cu conducerea partidului pe care îl vînduse fără ruşine, ascunzîndu-se ca un răufăcător, refuzînd să participe la Serbările de la Ţebea şi pretextînd, în mod mincinos, că ar fi în… străinătate (?!). Este de la sine înţeles că un partid curat şi justiţiar, ca PRM, nu putea tolera un asemenea comportament abject. Totul are o limită, chiar şi în ticăloşie. Încă o dată, se adevereşte cît de proastă e calitatea oamenilor în politica noastră fanariotă. Asemenea prietenului său Cornel Bichineţ (pe care tot partidul hingherilor de javre politice PNL l-a cumpărat „în viu“) – Costel Avram a dat cinstea pe ruşine, adulmecînd momentul cel mai nimerit pentru a se prostitua şi a-şi mînca omenia. Nu e nici o pierdere – decît, eventual, de vreme.
În funcţia de preşedinte al Filialei PRM a Judeţului Hunedoara a fost numit, interimar, pînă la alegeri, dl. Mihai Gavril Irimia, primarul comunei Şoimuş.
BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
10 sept. 2012
Ziarul TRICOLORUL, nr 2564 / 11.09.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu