Mai rău decît înainte de decembrie 1989

Ca în fiecare decembrie, ne amintim de martirii de acum 22 de ani. În funcţie de interesele care îi mînă pe unii sau pe alţii, se vehiculează teorii care mai de care, ba c-a fost revoluţie, ba că n-a fost, ba că a fost lovitură de Stat, ba că n-a fost, ba că a fost cîte ceva din amîndouă. Nimeni nu are curajul să spună, pe şleau, ce îşi doreau de fapt românii, mai ales după ultimii ani petrecuţi în regimul ceauşist, cînd ambiţia de a achita datoria externă (pentru care „dictatorul” a plătit cu viaţa) aruncase o mare parte a ţării în foamete, frig şi întuneric. Putem să ne imaginăm, însă, ce nu îşi doreau românii pentru ţara lor. Cu siguranţă, nu se gîndeau la sfîrtecarea teritoriului naţional, desfiinţarea locurilor de muncă din industrie şi agricultură, la exodul forţat a milioane de oameni pentru a munci în ţări străine în domenii sub calificarea şi studiile pe care le aveau.

Românii nu îşi imaginau, de asemenea, polarizarea societăţii în oameni care trăiesc mai rău ca în Evul Mediu întunecat şi miliardari de carton, care îi pot face invidioşi pe orice alţi bogătaşi de pe Planetă. Toate acestea nu făceau parte din planurile românilor pentru viitorul lor. Şi, sub nici o formă, revoluţionarii autentici nu s-au gîndit că furtul din Bugetul de Stat va deveni sportul preferat al guvernanţilor, că analfabetismul va reveni sub forme îngrijorătoare sau că accesul la actul medical va fi refuzat celor cu posibilităţi materiale modeste. Lăudabile iniţiativele televiziunilor care, o dată sau de două ori pe an, iniţiază campanii pentru întrajutorarea cîtorva familii de nevoiaşi. Dar, cu o floare nu se face primăvară, iar statul mafiot şi putred, pe care unii îl acceptă ca pe o stare de lucruri normală, sau se uită la instituţiile lui precum curca-n lemne, s-a înfiripat încet, dar sigur, încă din primii ani ai aşa-zisei „tranziţii”, ani în care multe categorii sociale au fost supuse la privaţiuni şi umilinţe mai mari decît în regimul trecut, cînd măcar se ştia cum este construit, încotro se îndreaptă, iar gradul de predictibilitate pentru cursul pe care îl putea lua propriul destin era mult mai mare decît în prezent. În sensul că o persoană cu studii primare sau medii ştia la ce fel de meserie avea acces, cu avantajele şi dezavantajele ei, iar cei cu studii superioare puteau să-şi aleagă o carieră în care puteau progresa, de asemenea cu avantajele şi dezavantajele ei, asumate de bună voie. Şi mai ştiau că femeile se puteau pensiona, la cerere, la 55 de ani şi bărbaţii la 60 de ani şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, aveau timp să-şi vadă şi să-şi crească nepoţii. Unii spun că avantajele actualului sistem sînt pluripartidismul, libertatea presei, libertatea de a protesta etc. Avem argumente suficiente să explicăm că acestea sînt doar vorbe goale, iar realitatea ne demonstrează că avem dreptate şi prin faptul că finalitatea concretă a  exercitării acestor drepturi cetăţeneşti cîştigate este egală cu zero. O soluţie pentru România era de a prelua şi combina ce era bun pentru populaţie din ambele sisteme. Numai că scopul celor care conduc, din umbră, lumea era cu totul altul. Nu progresul popoarelor proaspăt eliberate de comunism, ci transformarea lor în pieţe de desfacere pentru produsele multinaţionalelor, racolarea de forţă de muncă ieftină sau de creiere sclipitoare şi înrobirea economică a acestor naţiuni, victime ale unui război economic nevăzut. Pînă una alta, în regimul trecut salariul minim era de 1.500 lei (noi) şi 1 kilogram de lapte costa 2 lei, iar acum, după 22 de ani, salariul minim este de 700 de lei şi 1 kilogram de lapte (un fel de zeamă colorată în alb) costă 4,5 lei. Bravos, naţiune! Am făcut „Afacerea” Secolului!

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2351 / 23.12.2011