26 IANUARIE 1990. Azi ar fi trebuit să fie ziua lui Ceauşescu – făcea 72 de ani. Nu i-a mai apucat. E vineri, ziua mea cu noroc, ziua în care, pe 4 noiembrie 1983, mama a suportat eroic o operaţie grea, de adenom de suprarenală, care i-a reuşit. Timp de 4 ore şi jumătate, cît a durat operaţia, am cutreierat scările şi coridoarele Spitalului Fundeni, rugîndu-mă cu disperare la Dumnezeu, să-i mai prelungească viaţa măcar cu 5 ani. Şi exact 5 ani avea să mai trăiască! Ce-i drept, Dan Setlacek a avut mîini de aur.
Doctorul Puiu Drăghici are, în sfîrşit, un băieţel. S-a născut la 7 luni, ca Lenin, a trecut şi prin incubator, dar a avut viaţă în el, mititelul. A fost botezat Emanuel, dar tăticul lui nu ştie ce înseamnă numele ăsta, aşa că îl sună pe tata care, vorba lui Thomas Müntzer despre Martin Luther, este un „Înfulecă-Biblie“. „În traducere, din ebraică, Emanuel înseamnă «Dumnezeu este cu noi»“– îl lămureşte tata. Am tot mai mult convingerea că singura salvare a omului şi a omenirii este credinţa în Dumnezeu. Numai ea ne poate mîntui, numai ea ne dă tăria să învingem capcanele, ispitele, dezastrele vieţii. Autorul memorabilei cărţi „Elogiul nebuniei“, olandezul de geniu cu care purta corespondenţă Nicolaus Olahus al nostru, l-am numit pe Erasmus din Rotterdam, a scris o frază unică. Nu mă refer la celebrul poem suprarealist într-un vers „Am zis rîsului: eşti o nebunie!“, care trece drept a fi al lui, dar în realitate a scris de Ecleziastul biblic. Mă gîndesc la cu totul altă cugetare a lui Erasmus, care parcă izvorăşte din „Munci şi Zile“ de Hesiod, ori din bucolicele poeţilor clasici latini: „Aş dori ca orice om să poată cînta părţi din Scriptură în timp ce-şi ară pămîntul“.
Mă trezesc din reverie unele ştiri alarmante din Braşov: se pare că în marele oraş de sub Tîmpa nu mai există nici un aliment, noile autorităţi au introdus raţiile încă de pe 8 ianuarie. Ce ţi-e omul?! Acum zice că e mai bine cu raţiile. Atunci de ce-o mai fi trebuit să moară pălmaşul ăla ca un cîine? În „România liberă“ citesc anunţul de deces al copilaşului unui oarecare Ştefan Niculescu-Maier. E vorba de unul dintre killerii actuali ai bestialului ziar, pe care tare crunt l-a mai bătut Dumnezeu, luîndu-l la el pe acel înger nevinovat. Avertismentul e clar pentru toată lumea, inclusiv pentru mine: cele mai dragi fiinţe ale existenţei noastre plătesc pentru păcatele noastre! Încep să se „spele“ dosarele marilor borfaşi. Ajutat de P.M. Băcanu şi de procurorul general Gheorghe Robu, un oarecare Gigi Kent a ieşit imediat din puşcărie, deşi la arestare i se găsiseră 8 kg. de aur, plus alte valori! Primesc un telefon ciudat de la Alexandru Dan Popescu – nepotul lui Gogu Rădulescu, cel puţin aşa se prezenta peste tot – cum că Eugen Barbu şi Ion Dodu Bălan ar fi trimis o scrisoare de scuze (?!) la „Europa Liberă“. Mi se pare de domeniul absurdului. Poate numai dacă ar fi fost vorba de o scrisoare-capcană, care în clipa deschiderii să le arunce şandramaua în aer. Ziarele de dimineaţă consemnează demisia lui Dumitru Mazilu din toate funcţiile. Era şi cazul. Televiziunea ni-l arată pe Ion Iliescu în campanie electorală la marea uzină I.M.G.B., printre muncitori. Dacă e vineri, e şi „Săptămîna“, normal. Deschid revista şi ce-mi văd ochii? „Numitul Corneliu Vadim Tudor nu a fost niciodată angajatul defunctei reviste Săptămîna»“. Vorba mamei, care era o doamnă, citise o bună parte a marii literaturi universale: „Nişte jigodii!“. Păi, dacă glorioasa publicaţie „Săptămîna“ e atît de defunctă, înseamnă că Mircea Micu, Dan Claudiu Tănăsescu şi Ileana Lucaciu trăiesc dintr-un... cadavru!(Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Explicaţie poză:
„Noi credem într-o Europă a Patriarhilor şi a Naţiunilor“ – aceasta e deviza care i-a unit pe preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, şi preşedintele Frontului Naţional din Franţa, Jean-Marie Le Pen, invitat la cel de-al II-lea Congres al PRM (Casa Republicii, noiembrie 1997)
Ziarul TRICOLORUL, nr 2337 / 07.12.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu