Domnului Dr. Corneliu Vadim Tudor, Preşedinte al Partidului România Mare, Membru al Parlamentului European
Filiala PRM Cluj vă felicită cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Partidului România Mare şi de cînd aţi fost ales şi reales în funcţia de preşedinte al P.R.M. Vă dorim să aveţi sănătate şi aceeaşi putere de luptă pentru apărarea Poporului Român şi a Interesului Naţional, iar la viitoarele alegeri - anticipate - să fiţi ales in funcţia de preşedinte al României, iar PRM să revină, în forţă, în Parlamentul României şi să ajungă în Guvern. La Mulţi Ani!
Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj
FELICITARE
Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Partidului România Mare, partid cu nume sfînt, aflat sub ctitoria românului adevărat dr. Corneliu Vadim Tudor, vă dorim noi succese în activitate şi o victorie meritată la viitoarele alegeri. Ne alăturăm domniei-voastre cu speranţa că trădătorii de neam şi de ţară nu vor fi lăsaţi să băge foarfeca în harta României. Ţara noastră este un stat unitar şi indivizibil şi aşa va rămîne. Domnule preşedinde, în PRM au rămas adevăraţii patrioţi, cărora le curge în vene sînge românesc, laşii au fugit după ciolan. Dumnezeu este cu noi!
Cu deosebită stimă şi respect, din partea Filialei PRM „TEBA“ - Arad,
Pr. dr. jurist Valentin Paul Neamţ,
General de brigadă (r) Dumitru Marcu,
Colonel (r) Sabin Tuduce,
Pr. istoric Cristi Stoica
LA MULŢI ANI, PRM!
La 20 de ani de la crearea P.R.M., singurul partid cu adevărat românesc, Organizaţia Judeţeană a P.R.M. Arad salută cu bucurie acest jubileu şi transmite preşedintelui şi fondatorului P.R.M., europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, un călduros mesaj de încurajare şi încredere, acum, în aceste momente dificile pentru ţară, cînd voci revizioniste şi şovine, dirijate de la Budapesta, ţipă după himere. Avem certitudinea că P.R.M. va reveni în Parlamentul României, pentru a pune stavilă acestor nesătui udemerişti şi a reda demnitatea forului legislativ suprem. Românii sînt un popor cinstit şi drept, care trebuie să lichideze hidra portocalie condusă de Băsescu şi Boc. Acum, la împlinirea a 20 de ani de existenţă, plini de speranţă în viitorul nostru ca partid, în viitorul României sub pavăza P.R.M., noi, membrii Organizaţiei P.R.M. Arad, dorim preşedintelui fondator, Corneliu Vadim Tudor, şi întregului Partid România Mare un sincer La Mulţi Ani! Jos Mafia, Sus Patria!
DORIN FILIP,
Preşedintele Filialei PRM Arad
======================================
PRM Gorj, în straie de sărbătoare
La sfîrşitul săptămînii trecute, peremiştii gorjeni au sărbătorit împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice. Considerată o forţă politică importantă şi la nivelul judeţului Gorj, Partidul România Mare a reuşit să îşi menţină, ani de-a rîndul, statutul de arbitru în Consiliul Judeţean şi în multe localităţi ale judeţului nostru. Datorită implicării membrilor şi a unui bazin electorat stabil, gorjenii Tribunului Vadim au fost propulsaţi în funcţii importante atît în Parlamentul României, cît şi în Parlamentul European. De remarcat este faptul că PRM are în judeţul nostru o structură de tineret care, de multe ori, stîrneşte invidia adversarilor politici. Şi la aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea PRM, membrii Organizaţiei de Tineret România Mare (OTRM) au ţinut să-şi prezinte tinerele talente într-un spectacol-concurs organizat într-un local din Tîrgu-Jiu. Numărul mare de înscrişi în concurs a creat o adevărată concurenţă, iar în urma probelor stabilite, departajarea primilor clasaţi a fost făcută de proba de Karaoke. Preşedintele OTRM Gorj, Gheorghe Nueleanu, s-a declarat mulţumit de tinerii din PRM Gorj: „De fiecare dată am organizat, împreună cu colegii mei de la OTRM, activităţi specifice vîrstei noastre, ce au scos în evidenţă faptul că tinerii PRM sînt pregătiţi pentru orice competiţie. Deşi actuala guvernare a făcut ca toţi să trecem prin perioade extrem de grele, tinerii rămîn uniţi ca o familie şi iată că ştiu să şi sărbătorească un astfel de eveniment”. Tinerii peremişti se bucură de susţinerea seniorilor din partid, la nivelul conducerii judeţene o mare parte din departamente fiind coordonate de foşti sau actuali lideri ai OTRM. Drept exemplu poate fi dat chiar actualul prim-vicepreşedinte şi purtător de cuvînt al PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, care în prezent deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte al OTRM la nivel naţional. (A.S.)
Preluare din cotidianul „Gorjeanul”,
nr. din 20 iunie 2011
http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment/prm-gorj-n-straie-de-srbtoare.html
====================================
PRM Neamţ la a 20-a aniversare
Ziua de 18 iunie a.c. a fost deosebită pentru cei peste 150 de PRM-işti nemţeni şi familiile lor, care au aniversat, într-un cadru natural mirific, 20 de ani de la „naşterea” filialei lor. După intonarea Imnului Naţional şi a Imnului PRM, cei prezenţi au participat la Plenara deschisă a Consiliului Judeţean, în care domnul Dumitru Badea – preşedintele fondator – a prezentat un scurt istoric al PRM în plan naţional şi al filialei nemţene, evidenţiind rolul hotărîtor al preşedintelui Corneliu Vadim Tudor în afirmarea PRM în viaţa politică a României, precum şi în arena politică internaţională. În toate marile acţiuni ale PRM, filiala noastră a fost printre primele, inclusiv prin reprezentarea în Parlamentul României şi în administraţia publică locală, motive de legitimă satisfacţie pentru toţi membrii săi. Avînd în vedere starea gravă în care au fost aduse ţara şi naţiunea română de către toate guvernările de după 1990, participanţii la festivităţile aniversare au subliniat, în intervenţiile lor, necesitatea ca filialele locale, prin membrii de partid, prin aleşii locali ai PRM şi alte forţe, cum sînt numeroşii simpatizanţi ai partidului şi ai preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, să-şi diversifice acţiunile prin care să-i convingă pe cetăţeni să fie alături de noi în marile confruntări electorale de anul viitor şi în alte acţiuni ale formaţiunii noastre politice. PRM este singura forţă politică în stare să redreseze ţara, care trebuie să-şi ocupe locul între naţiunile prospere ale lumii. În continuare au fost înmînate diplome jubiliare unor membrii de partid care s-au remarcat prin rezultatele obţinute în aceşti ani, precum şi unor reprezentanţi ai Filialei Bacău, cărora li s-au adresat mulţumiri pentru spiritul de cooperare de care au dat dovadă. Mulţumiri şi diplome jubiliare au primit şi primarul comunei Drăgăneşti-Neamţ şi alţi reprezentanţi ai administraţiei locale care au sprijinit acţiunea noastră. Întrecerile sportive din cadrul competiţiei „A XX a aniversare a Filialei Neamţ a Partidului România Mare”, dotate cu premii, cupe şi diplome, alte jocuri cultural-sportive, precum şi focul de tabără şi seara de dans sau fotografiile în grup vor fi tot atîtea motive de a aminti, cu plăcere, tuturor participanţilor de această frumoasă zi aniversară. La Mulţi Ani, Partidul România Mare!
CĂTĂLINA MOISĂ,
Prim-vicepreşedinta PRM Neamt
http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment/prm-neam-la-a-20-a-aniversare.html
======================================
Sărbătoare în Vaslui
Duminică, 19 iunie 2011, membrii de partid ai Filialei Judeţene a Partidului România Mare au sărbătorit, printr-un simpozion, aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea partidului. Au fost prezenţi aproape 200 de colegi din întreg judeţul. Au avut loc scurte alocuţiuni despre istoria partidului la nivel naţional. Toţi cei prezenţi şi-au amintit de rezultatele obţinute din 1992 şi pînă în prezent. A fost evidenţiat anul 2000, cînd Partidul România Mare a obţinut cel mai mare număr de parlamentari, 121, iar preşedintele, dr. Corneliu Vadim Tudor, a mers în turul II al alegerilor prezidenţiale. Au fost prezenţi şi cîţiva din membrii fondatori ai Filialei Judeţene, prof. dr. Vasile Ofileanu, fost senator PRM, prof. Vasile Cozma, dar şi din cei cu o mai mică vechime - prof. Corneliu Bichineţ, Ioan Ilaşcu, Eugen Partene, Toader Ignat. Cei ce au luat cuvîntul au trăit aduceri aminte plăcute. de genul deplasărilor la Bucureşti pentru Congrese sau Conferinţe. S-a precizat, cu tărie, că la Vaslui vom avea rezultate bune la alegerile ce vor avea loc în anul 2012 şi s-a exprimat dorinta unei alianţe cu alte formaţiuni politice. Exemplul concludent, ca un barometru, îl constituie numărul mare de aleşi obţinut la alegerile din anul 2008. S-a evidenţiat activitatea politică în plan judeţean. Ne vom strădui să fim în frunte din punctul de vedere al rezultatelor. Se poate conta pe noi.
Biroul de Presă al Filialei Judeţene Vaslui a P.R.M.
http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment/srbtoare-n-vaslui.html
marți, 21 iunie 2011
MESAJE DE FELICITARE
Etichete:
20 de ani,
2011,
biroul de presa prm,
CORNELIU VADIM TUDOR,
Dr. GHEORGHE FUNAR,
iunie,
la multi ani,
Presă,
prm,
Revista România Mare,
Ziarul Tricolorul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
TRAIASCA PRM
RăspundețiȘtergere