Să fim realişti: faptul istoric că trebuie să convieţuim cu un popor ca ungurii nu e nici pe departe o binecuvîntare, ci o nenorocire. Pentru că ungurii nu sînt un popor ca oricare altul, avînd unele înclinaţii native spre cruzime. Închipuiţi-vă, cu un efort de imaginaţie, ce fericit ar fi fost Poporul Român dacă în Transilvania şi la graniţa de Vest ar fi trăit olandezii sau francezii, ca să nu mai vorbim de fraţii noştri italieni. N-ar fi existat niciodată baia de sînge de la 1784, din satele româneşti, nici masacrele de la 1848-1849, nici sutele de mii de ani de temniţă, pe care i-au ispăşit la un loc românii noştri, în propria lor ţară. Pentru noi, lucrurile sînt foarte clare. Între posibilitatea convieţuirii reciproc-tolerante şi exterminare, creierele înfierbîntate ale maghiarimii au ales, după 22 decembrie 1989, ultima variantă. Sîntem prea cunoscători în ale Istoriei şi prea încercaţi de viaţă ca să ne mai lăsăm înşelaţi de aparenţa unor declaraţii amăgitoare. Singura noastră călăuză în aprecierea acestor fenomene o reprezintă faptele concrete. Iar faptele concrete ne spun că ungurii au ucis, au scos ochii, au profanat cadavrele şi le-au pus pe jeratic, au azvîrlit osemintele eroilor români din vechile morminte şi au jucat fotbal cu ele, au dat foc la biserici, au bătut şi terorizat copii de români, au ameninţat şi ultragiat preoţi ortodocşi, au făcut din existenţa românilor un calvar inimaginabil. Iar toate acestea numai în parte au fost cuprinse în dramaticul Raport Harghita-Covasna! Chiar aşa: unde s-o fi înmormîntat documentul amintit? Ce măsuri s-or fi luat? De ce diplomaţia noastră, care cîntă ca o fetiţă cînd vorbeşte, nu a tradus acel zbuciumat rechizitoriu în mai multe limbi, pentru a-l depune pe masa de prezidiu a Organizaţiei Naţiunilor Unite? Pe scurt, de ce s-a stins totul ca un foc de paie, de ce se trădează (prin tăcere, prin laşitate) interesele vitale ale milioanelor de români din Transilvania? Cum de a fost posibil să fie puşi în libertate cei trei asasini sadici ai maiorului Aurel Agache, de către Tribunalul Covasna?
A fost, deci, de ajuns ca nişte avocăţei lătrători de factura unor Tokay, Borbely sau Szöcz să se piţigăiască la microfonul Parlamentului Româ-niei cu nişte fraze ca ,,Domnilor, dar nu vă daţi seama!", ,,Miroase a pogrom împotriva ungurilor", „Gîndiţi-vă ce va zice Europa!“ şi alte asemenea ameninţări şi şmecherii voalate - pentru ca vajnicii noştri „aleşi ai poporului“ să tacă din gură, să ia distanţă faţă de raport, ca nu cumva să se creadă că ei l-au făcut. De ce vă e frică, domnilor? De ce, domnule ministru de Interne Babiuc, ai început să schimbi generalii români ca pe batiste, în schimb n-ai luat nici o măsură pentru risipirea rapidă a reţelei ungureşti din poliţia marilor oraşe transilvane?
De ce scriu toate acestea, acum, la început de An Nou? Pentru că ungurii se obrăznicesc iar. Nu le-a ajuns ce viscol de sînge şi lacrimi au abătut peste Iugoslavia, nu le-au ajuns transporturile criminale de arme şi sutele de raiduri de piraterie aviatică, pe care le-au făcut deasupra ţării vecine, nu se mulţumesc cu zarva şi zîzania demenţială pe care le stîrnesc pretutindeni pe unde îşi vîră coada aia paprikată şi ardeiată - acum agită iar problema Ardealului. Dacă îmi este permisă o prognoză, aş aprecia că, prin mijlocirea forţelor externe, războiul din Iugoslavia va lua sfîrşit destul de curînd, situaţie în care ungurii vor căuta producerea unui conflict deschis în Transilvania. Pentru că aşa e rasa lor, pînă nu le miroase lor a carne crudă şi a sînge, nu se simt bine. Începutul jignirilor şi provocărilor 1-a comis, ca de obicei, absolventul Universităţii Serale de Marxism-Leninism de la Moscova, fostul membru al C.C. al P.C.R., Domokos Geza. Credeam că o elementară doză de bun-simţ îl va determina pe acest carierist congestiv să facă o pauză de cîtva timp, după publicarea de către noi a acelor file din ruşinosul său dosar de partid. Aş, ţi-ai găsit, cu o neobrăzare strigătoare la cer, liderul maghiarilor din România a trecut victorios mai departe, şefii lui de la Budapesta l-au iertat de mult pentru bolşevismul de odinioară, ca şi pentru laptele supt atît de la Dej, cît şi de la Ceauşescu, important este ca el să fie în formă acum, să producă diversiuni, să agite spiritele. Şi le agită meşterul Domokos, ca orice fost stalinist expert în provocări de genul acesta. Pînă nu ne-a mai dat el o copită pe postul naţional de Televiziune al României, nu s-a lăsat. În emisiunea de luni, 30 decembrie 1991, ne-a intrat iar în case capul lui roşu de o furie abia reţinută, prin crăpătura căruia am putut auzi cele mai ticăloase ofense aduse Neamului Românesc, aşa, ca să nu ne tihnească sărbătorile şi să intrăm în Noul An cu capul în jos, ca nişte rîndaşi. Bunăoară, am aflat că românii sînt mînaţi de instincte primitive, că nu sînt europeni şi că sînt şovini, desigur. Ni s-a mai adus insulta (tot aşa, cu o căutătură oblică, duşmănoasă) că în România se gîndeşte politică la fel ca în Secolul XIX, că ideea statului naţional unitar e învechită şi, slavă Domnului, noroc că ungurii sînt înţelepţi şi răbdători, altminteri cine ştie ce-ar mai fi ieşit! Într-adevăr, cine ştie? Mai zilele trecute, a detunat şi în diaspora maghiară ecoul acestor convingeri scandaloase. Este vorba despre declaraţiile iresponsabile pe care acelaşi sclerozat dedat la rele, Tamas Lantos, le-a făcut recent la Oradea - nu se ştie în ce calitate, în nici un caz aceea de congresman S.U.A., pentru că în acest caz ambasadorul acestei ţări la Bucureşti ar trebui să dea unele explicaţii. Nu vom insista asupra opiniilor incitatoare ale duşmanului nostru tradiţional, Lantos-baci, cu atît mai mult cu cît le publicăm chiar în numărul de faţă al revistei. Micimea sufletească a acestui grof cu gura strîmbată de accentul yankeu, pofta sadică de a minţi, de a ocărî, de a sudui, de a scuipa, de a murdări existenţa unui întreg popor nu sînt dublate decît de huliganismul său politic de-acum recunoscut în toată lumea.
Dar ce ne mai miră la nişte venetici, cînd avem şi noi lăturile noastre? Mai mult ca sigur că un centru mondial al puterii oculte a dat ordin pe la toate cuibuleţele şi ramificaţiile ca ungurii să fie menajaţi, ocrotiţi, feriţi. În recenta mea vizită la Berlin, am fost contactat chiar de doi reprezentanţi ai exilului românesc - de altminteri, foarte civilizaţi -, care mi-au spus că ordinul este să se facă pace cu ungurii, cu orice preţ. Da, şi noi vrem pace, cum am putea să nu vrem aşa ceva - dar chiar cu orice preţ? Chiar cu preţul umilirii şi prigonirii românilor? Şi cu preţul defăimării Ţării şi a Poporului Român? Şi cu preţul înstrăinării Transilvaniei? Aia nu mai e pace, oameni buni, aia e prăpădirea Neamului Românesc, pentru că noi avem experienţele tragice ale dominaţiei ungureşti şi ştim bine ce dezastru s-ar năpusti pe creştetele bieţilor români. Pentru că, trebuie să o repet, degeaba vorbim despre democraţie şi drepturile omului, dacă ungurii nu pot fi civilizaţi nici măcar a suta parte cît sînt olandezii, francezii, italienii. Ei una-două pun mîna pe cuţit, una-două incendiază, una-două urlă „Ardealul e unguresc! Români împuţiţi, căra-ţi-vă de aici!“. Aceasta este realitatea, trista, crîncena, singura realitate palpabilă în Ardeal. Numai că nu se poate încurca un trădător de neam cu aşa ceva. Este cazul acestui nenorocit fără minte, fără ruşine şi fără ţară, pe nume Cornel Nistorescu. Fost secretar de partid, fost bişniţar de cea mai neagră speţă, fost şantajist şi carierist aflat pe ultima treaptă a degradării umane, acest nemernic a făcut şi ultimul pas către canalul subteran al ticăloşiei: şi-a trădat ţara, a lins mîna duşmanului. Ne referim în special la aşa-zisa lui Epistolă Politică adresată d-lui Arpad Göncz, preşedintele Ungariei. Toată lumea ştie opinia d-lui Göncz faţă de Poporul Român şi faţă de Ardeal, el şi nimeni altul fiind traducătorul şi prefaţatorul acelei revoltătoare cărţi pe coperta căreia Ardealul e împrejmuit cu sîrma ghimpată a „românilor barbari“. În acest sens, ilariantă şi fără precedent în politica mondială este hotărîrea unilaterală a guvernului Ungariei de a-i considera cetăţeni ai săi pe toţi locuitorii de origine etnică maghiară aflaţi în alte ţări, ceea ce nici nazismul, în căutare de ,,spaţiu vital“, n-a îndrăznit să facă, la vremea sa, cu rezidenţii germani. Ce face însă Nisztoreszku? În goana lui maladivă către o carieră internaţionalistă, ipochimenul se face că nu ştie toate astea şi îi dă nemeşului cu peria pe cizme, împroşcînd în acelaşi timp cu noroi tot ceea ce e românesc. Prin grija unui binevoitor, am intrat deunăzi în posesia textului real pe care l-a expediat acest mercenar pe adresa d-lui Göncz, text pe care de frică nu l-a publicat integral în terfeloaga lui suburbană, ,,Expres“. Priviţi cîteva mostre ale umilinţei dezgustătoare pe care o practică prin aplecarea de spate (tipică unui homosexual) acest alienat: ,,Iată de ce, ori de cîte ori am trecut prin Ungaria, am admirat ţara dumneavoastră fără reţineri, ba am trăit chiar un sentiment de ruşine pentru ceea ce noi, românii, n-am reuşit să facem în timpul epocii de aur. După cum nu mă pot opri să nu admir paşii mult mai mari pe care societatea maghiară îi face spre democraţie, însoţiţi de un nivel de trai care pe mulţi români îi răscoleşte şi-i face să fiarbă de invidie (?!). Lipsa de abilitate a unor maghiari din România, în dorinţa lor sinceră de a recupera drepturile pierdute în 45 de ani de comunism (?!) etc. etc. (…) Domnule preşedinte, probabil aveţi ştire şi de «România Mare» şi de «Sfînta Coroană». Acest gunoi publicistic numit «România Mare» i-a jignit profund pe conaţionalii dumneavoastră, după cum a făcut şi cu ai mei. (…) Domnule preşedinte, vă asigur de toată consideraţia mea şi a familiei mele, de cea a colegilor de redacţie şi vă invit cu respect să povestiţi cunoscuţilor dumneavoastră despre românii care le sînt prieteni“. Curtea e lămurită, cum se spune. Să ne mai mirăm că, în gazeta acestui patruped veşnic beat, un tribun al Ardealului, cum a fost Octavian Goga, e ştampilat cu infamanta etichetă de ,,lichea“? Nu, nu ne mirăm. Ne mirăm doar că nu s-a găsit încă nimeni să-i rupă urechile acestei ploşniţe putrede, pentru care patimile şi lacrimile românilor n-au nici o valoare, el se pupă în bot cu ungurii. Patria lui? Nu-i decît patul soios unde îşi practică ruşinoasa perversiune sexuală. Conştiinţa lui? Nu-i decît cîrciuma unde bea pînă i se tulbură ochii apoşi şi cade sub masă. Zilele trecute ne-a pîrît străinătăţii un alt faimos pederast, dat afară de prin învăţămînt pe motiv de corupere a băieţilor minori, şi care normal că a ajuns dizident şi, evident, ministrul Mediului. Este vorba despre ecologistul Marcian Bleahu, care într-un interviu acordat postului de Radio B.B.C. a afirmat textual că ţărănimea română (mai ales cea din Moldova şi Muntenia) este o gloată neştiutoare, docilă şi uşor de manevrat în alegeri. Ce caută în Guvernul României un asemenea satyr imoral şi, vai, străin de neamul acesta?
În linii mari, cam aceleaşi furii antiromânesti îl zdruncină şi pe un anume Michael Radu, care publică, în revista „Agora“, ce apare la New York. Pentru neiniţiaţi, vom preciza că această publicaţie trimestrială e condusă de măruntul agent Dorin Tudoran, care primeşte fonduri (declarate pe faţă) de la organismele de spionaj americane. Asta, ca să ştim de la început cu cine avem de-a face. Deci nu ne miră deloc că pe pagina I e popularizată o lucrare scrisă de doi dintre nedemnii semnatari ai Declaraţiei de la Budapesta (Mihnea Berindei şi Ariadna Combes, care nu e alta decît progenitura Doinei Cornea!), lucrare tendenţioasă, plină de calomnii şi inexactităţi, intitulată „România. Cartea Albă - realitatea unei puteri neo-comuniste“. Aşadar, în paginile acestei reviste care pare legată ombilical de punga cu dolari verzi ca veninul, aflată sub limba lui Tamas Lantos, acest hibrid care se vrea american, cu numele imposibil Maicăl Radu, mitraliază cu cinism tot ce e românesc. Astfel, el îl face arşice pe marele umanist Dimitrie Cantemir, pe care îl numeşte „domnul de origine tătară, dedicat ruşilor, dar drag românilor verzi“, adică nouă. Pe urmă, nefericitul scrijeleşte cu cuiul ruginit pe harta lumii, afirmînd pur şi simplu că „românii au furat Bulgariei, în 1913, Cadrilaterul“. Să nu fi auzit el de cetăţile antice şi străromâne din cele două judeţe, Durostorul şi Caliacra? Să nu ştie Maicăl de stăpînirea lui Mircea cel Bătrîn peste Cetatea Dîrstor, la 1380? Nici vorbă, dar e plătit de străini să îi facă pe români albie de porci şi să-i prezinte în faţa străinătăţii ca pe nişte imperialişti lăcomiţi la teritoriile altora. Pentru că, să vedeţi, nici Herţa nu ar fi a noastră, românii fiind acuzaţi de ,,expansionism teritorial“ atunci cînd zic (dar au zis ei oare?) ,,Vrem Herţa şi Cadrilaterul!“. Dacă tot se bălăceşte ca scroafa în tărîţe, cine-l mai opreşte pe foetusul româno-american să spurce şi istoria dacilor? Nimeni, aşa că putem citi despre ,,Burebista, barbar tribal, vorbitor de limbă bîlbîită, după părerea grecilor şi a romanilor“, după care ne pomenim acuzaţi că ,,tînjim după aniversarea ridicolă a 2045 de ani de la … Burebista“. Au vorbit dacii o limbă bîlbîită, adică au fost nişte antropoizi neevoluaţi? Din ce documente greceşti şi latine reiese aşa ceva? Noi ştim că istoriografia antică dovedeşte contrariul. Dar şenila demolatorilor merge mai departe, cine o poate împiedica, mai ales că aici se pare că sînt bani grei la mijloc? În continuare, voi reproduce cîteva schele ale eşafodajului teoretic lansat de Rrradu, pe care ,,limbricul electronic“ Tudorrran le-a aprobat şi le-a dat la tipar, ca semn că acolo e o conjuraţie antiromânească mai adîncă, ce l-a ultragiat nu demult şi pe Eminescu. Citiţi şi minunaţi-vă cum a putut să apară în dulcea noastră limbă românească asemenea sacrilegiu: „Opinia publică europeană - deja sătulă de primitivismul sîrbesc şi aroganţa românească faţă de unguri - va condamna România şi, mai important, o va uita. Într-adevăr, nu se poate ca rromânii verzi să decidă politica Bucureştiului faţă de Ucraina, Moldova şi problema naţională şi, în acelaşi timp, să aştepte ajutor din Bruxelles sau Washington. Desigur, rromânii verzi nu vor, şi nu au nevoie de Europa - cu alte cuvinte, vor doar mîncarea, banii, medicamentele occidentale, nu şi valorile Occidentului, de pildă, democraţia, decenţa, toleranţa, bunul-simţ şi, mai ales, capitalismul“. Deci, noi am fi un popor de milogi, care, deşi primitivi, tribali, bîlbîiţi şi hoţi de teritorii, ne pomanagim pe la uşile Occidentului după mîncare, medicamente şi bani, întocmai ca nişte cerşetori la porţile Cimitirului Ghencea. Ştiţi unde vrea să ajungă iuda? Fiţi atenţi la ce urmează, ca să se vadă exact cine îl plăteşte şi ce asemănare perfectă este între misiunea lui şi misiunea lui Nistorescu: „Democraţia în Spania, după moartea lui Franco, a însemnat, printre altele, acceptarea autonomiei politice şi culturale a Catalaniei şi a Ţării Bascilor. De ce în România, Serbia, Georgia (cea mai balcanică republică a fostei Uniuni de tristă amintire) sau Azerbaidjan (singura republică şiită a aceleiaşi Uniuni) democraţia şi toleranţa etnică nu par compatibile? Washingtonului nu îi este teamă de vorbitorii de spaniolă din San Juan, Parisului de subversivii din Ajaccio sau Noumea, dar Bucureştiul este paralizat de «ameninţarea» maghiară din Tîrgu Mureş, iar Belgradul este paranoic la adresa albanezilor din Kosovo!“. Este limpede, nu? Autonomia politică şi culturală a Transilvaniei, sau măcar a unor judeţe ale ei - asta e în joc, pe asta se bate monedă. Dar vedeţi cum ne-a luat licheluţa? Prin Spania lui Franco, apoi Porto Rico, cu o escală prin Corsica, doar-doar nu ne prindem şi ni se împinge documentul sub nas, să-1 semnăm. Ceea ce nu vrea să spună acest microb proiectat de uretra Istoriei tocmai la New York este un adevăr istoric de o mare simplitate: ungurii nu sînt ca spaniolii, corsicanii, francezii etc., ungurii ucid, ungurii sînt sîngeroşi şi răzbunători, ungurii sînt planta aceea otrăvitoare care le sufocă pe altele pentru a trăi ea mai lejer. Pe scurt, ungurii şi-au mîncat omenia în faţa noastră, nu mai păcălesc pe nimeni şi se pot aduce argumente din o mie de epoci şi zone istorice, nu vor rezista în faţa noastră, pentru că nu se potrivesc la noi, şi un singur omor ritual ca acelea din 1918, la Beliş, sau 1989, la Odorhei, are darul să ne crispeze total şi să ne întărească în credinţa că pe fiare trebuie să le ţii la distanţă cu furca înroşită în foc, altminteri Neamul Românesc va pieri. E inutil să mai precizăm, aşa cum o facem mereu, că n-avem nimic cu ungurii cumsecade, care îşi văd de drumul lor în viaţă, îşi cresc copiii, îşi savurează datinile şi obiceiurile. Cu ceilalţi însă, cu criminalii, vom şti cum să ne purtăm. Mă mai adresez o dată tuturor acelora care ne poartă ,,grija“: dacă în decembrie 1989 ar fi fost jupuiţi cu furculiţa, linşaţi cu parul, batjocoriţi cu şobolani morţi în gură şi perpeliţi în foc nu români, ci EVREI, ar mai fi fost acelaşi lucru? Ar mai fi avut Tamas Lantos acelaşi clonţ în Congresul american? Ar mai fi primit bandele criminale iertarea de păcate de la Papa, de la presa iudaizată din toată lumea? Răspunsul îl bănuiţi. Aşa că, auzind noi toată ziua, bună ziua, cum îi ţin evreii la respect pe duşmanii lor şi cum îi pedepsesc pe teroriştii care ucid copii, femei şi bătrîni, nu avem decît să ne exprimăm o dorinţă legitimă: Vrem să fim ca evreii! Vrem să îi copiem întrutotul! Însă, situaţia nu se compară, teritoriile arabe ocupate de evrei fiind tot arabe, în vreme ce Transilvania a fost, este şi va fi numai românească, în pofida ungurilor care i-au alungat cu pietre pe români din unele zone. Dar, ca stare de veghe, ca manieră de a apăra un obiectiv, aşa va trebui să fim şi noi, cum sînt evreii: zi şi noapte la post, cu patrule şi gărzi naţionale, cu reprimarea instantanee a oricărei tulburări, cu pedepsirea rapidă a oricărei samavolnicii, pentru că altminteri nu se va putea trăi.
Dar, să revenim la modul triumfalist şi comandat în care Michael Radu încheie actul de vînzare a ţării: ,,Dacă ceva va ucide speranţa românilor de a fi acceptaţi în Europa, ca europeni, este delirul naţionalist, rromânismul verde - bucuria puerilă de a-i vedea pe saşi plecînd şi ei cu opt secole de civilizaţie europeană, şi de a dori plecarea ungurilor - alt mileniu de civilizaţie părăsit. (…) Nu vrem să ne vindem ţara! Şi cei ce o strigau sînt la putere. Nu vrem boieri şi nu vrem Apusul - şi sînt la putere. Chestiunea este dacă vrea cineva să «cumpere» România, cu Galaţi, Slatina, Copşa Mică şi Piteşti?! Patriotismul deşănţat, lăcomia teritorială fără acoperire legală, istorică, geopolitică, respingerea unei civilizaţii - de fapt, a civilizaţiei apusene în numele rromânismului stupid - toate sînt ameninţări totale la adresa viitorului ţării. (…) Votaţi FSN, Vatra sau România Mare - şi învăţaţi tadjica!“. Ce-am mai putea adăuga noi la aşa ceva? Decît ceea ce le explicam prietenilor noştri, Iosif Constantin Drăgan, Mitzura Arghezi şi Grigore Vieru, la festivităţile de decernare a premiilor: „Unii ne reproşează o anumită vulgaritate de limbaj, care este reală, n-o contestăm. Dar credeţi oare că nouă ne place să ne aflăm în situaţia asta? Ştiţi de ce am coborît noi uneori ştacheta şi îi suduim pe unii ca la uşa cortului? Pentru a satisface mulţimile de români care fierb de mînie cînd văd ce ordinari sînt unii, pentru a eşapa nervos toate aceste masse de oameni, care altminteri ar pune mîna pe ciomag şi le-ar da la mir la trădătorii de neam. Între Poporul Român şi gaşca de vînzători ne aflăm noi, ca un tampon, care, prin limbajul nostru mai pitoresc, creăm iluzia că cineva tot îi pedepseşte pe nemernici, mai ales că Justiţia şi alţi factori în drept habar n-au de ce se întîmplă în jurul nostru. Asta e tot. Am putea face o revistă academică, elevată, dar nu asta aşteaptă lumea de la noi, şi o asemenea gazetă de seră, care ar spune infractorului «domnule» şi trădătorului «prea stimate», ar sucomba după cîteva numere, lumea ar simţi şi ne-ar retrage încrederea!“.
Dar, să nu abuzăm de răbdarea cititorilor. Publicăm, în numărul de faţă al gazetei, o serie de documente excepţionale.
1) Un prim document este Tabloul Iredentismului Unguresc, organizat pe principiul Caracatiţei Mafiote. La identificarea şi reliefarea tuturor conexiunilor, un colectiv de patrioţi români a lucrat timp de şase luni - şi spunem asta ca să se ştie, ca să nu aibă unii surpriza să afle mai tîrziu că i-am studiat şi noi cu toată atenţia.
2) Atît oligofrenul de la „Expres“, cît şi numeroşi lideri maghiari afirmă că timp de 45 de ani ungurii n-au avut în România drepturi, au fost deznaţionalizaţi etc. Realitatea (ca de obicei, cînd ai de-a face cu dezechilibraţi psihic) este total pe dos. Ungurii au adus bolşevismul în România (alături de evrei), aşa că ei au deţinut un număr fenomenal de funcţii în aparatul politic şi în cel represiv. În acest sens, elocvente sînt situaţiile pe care ne-am decis să le publicăm.
a) Tabel cu Ilegaliştii Unguri din Bucureşti, care au încasat pensii serioase şi alte mii de avantaje, Gospodăria de Partid (condusă tot de ei) acordîndu-le cele mai somptuoase vile din Capitală. Printre alţii poate fi „admirat" un anume Kovacs Pius, care, din zidar cu 4 clase, a ajuns general! Totodată, se poate remarca şi faptul că profitorii s-au tras unii după alţii, după principiul „puţini am fost, mulţi am rămas“; se vede cu ochiul liber că mulţi au luat pensii de ilegalişti, deşi unii intraseră în P.C.R. prin 1970, iar alţii deloc.
b) Reproducerea foto a cîtorva file din Dosarul de Evidenţă a Ilegaliştilor din Bucureşti; veţi vedea că sînt pagini întregi unde nu figurează nici un român.
c) Tabelul cu Ilegaliştii din Municipiul Tîrgu Mureş, unde, într-un total de 56 de profitori, nu figurează decît doi sau trei români, restul numai unguri.
d) Tabelul cu Nomenclatura C.C. al P.C.R. de origine maghiară. N-au avut ungurii drepturi în România comunistă? Cum aşa? Păi ei au avut pîinea şi cuţitul, ei şi-au împărţit posturile cele mai rentabile. Bineînţeles, nu putem cădea în păcatul de a exagera, au fost oameni şi oameni. De pildă, pe un om ca Ludovic Fazekas, sau pe unul ca Furo Iuliu Ioan, sau pe altul ca Haydu Gyözö, ori Féjes Iuliu, sau pe încă vreo cîţiva nu-i poate judeca nimeni, fiindcă s-au luptat să facă bine şi nu s-au manifestat niciodată ca unguri în detrimentul românilor. Dar, în imensa lor majoritate, ceilalţi au dus-o bine. Atît de bine, încît un scriitor ca Fănuş Neagu a cerut, în urmă cu vreo 10 ani, să aibă drepturi egale cu ale ungurilor, sau chiar să fie şi el ungur - fireşte, era o glumă, dar mult adevăr se ascundea aici, întrucît minoritarii, în special ungurii şi evreii, au avut întotdeauna lipici mai mult la conducerea P.C.R., pentru simplul motiv că ei şi părinţii lor aduseseră ideologia asta la putere în România. Pentru generaţia cititorilor tineri, vom preciza că statutul de ilegalişti şi numeroasele ordine şi medalii primite le aduceau acestor profitori nişte avantaje imense, erau aranjaţi pe viaţă (şi ei, şi familiile lor), başca norocul de a fi scutiţi de impozite!
3) Mai publicăm, de asemenea, discursul pe care l-a rostit în Parlamentul României dl. senator Dumitru Pop, cu prilejul furtunoaselor dezbateri ale Raportului Harghita-Covasna.
4) În fine, reproducem revoltătoarea declaraţie prin care Tamas Lantos a jignit şi a ameninţat recent întregul Popor Român.
Încercaţi să puneţi toate acestea cap la cap. Şi veţi vedea că „România Mare“ are dreptate. Şi veţi avea şi explicaţia tenacităţii cu care nu-i slăbim nici o secundă din ochi pe măcelarii ăştia, cu riscul de a muri cu ei de gît.
CORNELIU VADIM TUDOR
(„România Mare“, nr. din 17 ianuarie 1992)
Ziarul TRICOLORUL, nr 2142 / 16.04.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu