În ultimele două decenii, singurele realizări notabile ale politicii noastre externe le-au constituit aderarea României la NATO şi primirea în Uniunea Europeană. Din păcate, intrarea în clubul select al Europei nu a răspuns aşteptărilor iniţiale. România se situează pe unul dintre ultimele locuri la multe capitole, îndeosebi în ceea ce priveşte eficienţa economică şi nivelul de trai al populaţiei. Sîntem, în schimb, campionii corupţiei şi ai sărăciei. Ultima constatare făcută de instituţiile de la Bruxelles este aceea că România are cele mai proaste condiţii de locuit din întreaga Uniune Europeană, fiind printre puţinele state care nu dispun de dotări sanitare minime. Ratarea aderării la Spaţiul Schengen este un alt eşec al politicii externe româneşti. Vorbim despre creşterea exporturilor, dar producţia internă este într-un continuu declin.
În aceste condiţii, efortul pentru dezvoltarea schimburilor economice şi comerciale cu ţări de pe toate continentele ar trebui să fie un obiectiv prioritar. Mai ales că din acest punct de vedere a existat o tradiţie mai mult decît valoroasă. Astăzi, vizitele externe ale demnitarilor români par a se rezuma la aspectul protocolar. Zilele trecute, preşedintele ţării a fost într-o călătorie în Kuweit, pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la dobîndirea independenţei acestui stat şi a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia irakiană. Nimic sub aspect practic în colaborarea pe alte planuri dintre cele două ţări. Cum se ştie, emirul a dăruit fiecărui supus al său cîte 3.600 de dolari, plus mîncare gratis pentru un an de zile. Transportul şi telefonia gratuite, oriunde în ţară şi în lume, sînt lucruri cu care cei peste 3 milioane de kuweitieni s-au obişnuit de mult. Interesant este că aceşti oameni au păreri dintre cele mai bune despre ţara noastră şi ei înşişi şi-ar dori relaţii mai strînse cu România. Ar exista condiţii pentru ca acestea să se refere mai ales la agricultură, infrastructură, imobiliare sau IT. Ce te faci, însă, cu această diferenţă de nivel de trai dintre cei care în România cîştigă cîteva sute de dolari şi kuweitieni, unde salariile merg spre 10.000 de dolari pe lună? Probabil că oficialităţile din Kuweit văd România mult mai rău decît se întîmpla pe vremea lui Ceauşescu, din moment ce manifestă atîta reticenţă în reluarea bunelor raporturi politice şi economice de dinainte de 1989. Kuweitienii glumesc, spunînd că presa din ţara lor este liberă pînă ajunge la emir. Critica regimului este riscantă, dar asta ţine şi de tradiţiile şi obiceiurile acestor locuri. În Kuweit, nici un localnic nu face, de exemplu, curăţenie sau alte treburi „mărunte”, lăsînd acest lucru pe seama celor din India, Pakistan, Bangladesh sau a „arabilor fără ţară”, cum sînt numiţi beduinii. Şi totuşi, de ce aceşti oameni bogaţi l-au primit, în 1982, atît de entuziast, ca pe un salvator al păcii, pe Nicolae Ceauşescu? Războiul irakiano-iranian era în plină desfăşurare, iar poziţia corectă a fostului şef de stat român a fost aceea care a condus la adoptarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, din august 1990, în baza cărora a fost eliberat teritoriul Kuweitului. Presa din această ţară nu a contenit să-i ridice lui Nicolae Ceauşescu adevărate imnuri de slavă. Se înţelege că preşedintele român nu putea să nu profite de o asemenea conjunctură favorabilă, beneficiind de tot ceea ce se putea în relaţia cu această ţară. Ceauşescu n-ar fi făcut nici o vizită în străinătate, dacă aceasta nu era temeinic pregătită, mai ales sub raport economic. Astăzi, preşedintele merge în Kuweit şi nu putem spune altceva decît că această vizită a fost numai una protocolară…
DUMITRU AVRAM
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu