Am cumpărat, de la o librărie creştină din Braşov, cîteva cărţi.
Unele remarcabile. Altele, plictisitoare. Una, însă, de-a dreptul mizerabilă.
Autoare: Taryn R. Hutchison. Titlul: „V-am aşteptat. Slujindu-L pe Dumnezeu, în
Europa de Est“ (Editura CLC Romania, 2011). E vorba de o echipă de misionari
americani care s-a străduit, la începutul anilor ’90, să-i creştineze pe
români. Aceşti români fiind nişte barbari care nu ştiau nici măcar să îşi facă
semnul crucii. Ştiţi situaţia, s-a mai vorbit despre asta. Numita Taryn pare
frumuşică în poze, un conductor de tren a încercat să o violeze, un psihopat
s-a ţinut după ea luni de zile, toată lumea o pupă şi îi dă flori - dar ce ne
facem cu fondul problemei, că fata e slabă de minte? Şi... minte de îngheaţă
puţul! E mai bîtă decît maşina care a dat titlul filmului italian „Frumoasa americană“. Nu se ştie
care e profesia ei, dar o voce lăuntrică o împinge să facă o muncă misionară,
devenind un Livingstone cu fustă, printre barbari. E posibil ca sentimentele
sale să fie curate. Dar totul e învăluit în ceaţa groasă a unei teribile lipse
a simţului măsurii.
Vizitatoarea noastră a venit în România plină de
prejudecăţile difuzate de posturile TV din Apus, toate dublate de fabulaţiile
stupide ale băgătorilor de seamă de pe la noi, în gura cărora se uită fără nici
un fel de discernămînt. O ură viscerală, mccarthystă, o zgîlţîie pe fata asta,
născută în 1956. Nimic n-a fost bun în România perioadei 1944-1989, pe
meleagurile noastre a fost un deşert dezolant. Dacă persoana asta e o agentă
CIA sub acoperire, e o agentă proastă. Dacă e misionară cum pretinde, e o
ruşine pentru biserica din care face parte şi care a trimis-o. Am ales, la
întîmplare, cîteva dintre „perlele“ şi aberaţiile debitate de această băgătoare
de seamă, aflată mai mereu la... ciclu, şi care foloseşte numele lui Isus şi al
lui Dumnezeu în delir, cu orice ocazie, pînă le toceşte. Ce înseamnă să nu ai
har! Te scoli, într-o dimineaţă, cu faţa la cearşaf, te simţi posedat de
vocaţia de predicator printre canibali, după care ieşi în piaţa publică, te sui
pe-o ladă întoarsă şi îndrugi verzi şi uscate. Dacă lumea te ignoră şi trece
mai departe - mergi înainte, cu şi mai multă rîvnă. Dacă te afuriseşte şi trage
lada de sub tine, de cazi în nas - gata, eşti martir, mai capeţi nişte fonduri
de peste Ocean şi poţi intra în galeria sfinţilor (în funcţie de numărul
zilelor de spitalizare). Din păcate pentru persoana asta cu nume ciudat, Taryn,
ea e cam tarată. Adevăraţii evanghelizatori nu au fost şi nu sînt ridicoli. Şi,
mai ales, nu încalcă porunca biblică referitoare la minciună. „Le-am spus că nu
puteam minţi“ - scrie ea, referitor la nişte vecini. În realitate, ea nu putea
spune adevărul. Dar, hai să furnizez exemplele.
1) „România a luptat de partea Germaniei şi a comis
atrocităţi oribile împotriva evreilor (?!). Tînărul rege Mihai a condus o
acţiune împotriva lui Antonescu, liderul gărzii de fier pronaziste (?!), şi, a
schimbat alianţa României, trecînd în mijlocul războiului (?!) de partea
aliaţilor. În 1947 (?!), ruşii au invadat ţara,
l-au forţat pe Mihai să abdice şi să ia calea exilului, în Elveţia. El s-a
căsătorit cu principesa Anne a Franţei (?!), cu care a avut cinci fiice, care
au crescut în Elveţia, dar au rămas loiale culturii româneşti“ (?!) - pg. 85.
Rareori am citit, în numai cîteva rînduri, atîtea enormităţi! Le luăm pe rînd:
a) România n-a comis „atrocităţi oribile împotriva
evreilor“, dimpotrivă, i-a apărat şi i-a salvat.
b) Mareşalul Antonescu nu a fost „liderul gărzii de
fier“, ci a fost adversarul ei, înnăbuşind, în sînge, rebeliunea din ianuarie
1941.
c) Mihai de Hohenzollern n-a trecut de partea
aliaţilor „în mijlocul războiului“, ci la sfîrşitul acestuia, în 23 august
1944.
d) Ruşii n-au invadat România în 1947, ci cu 3 ani mai
devreme, pe porţile larg deschise chiar de necoptul Mihai, care a fost decorat
de Stalin cu cea mai înaltă distincţie a URSS, Ordinul „Pobeda“, primind şi un
avion cadou.
e) Anna de Bourbon-Parma n-a fost, în viaţa ei,
„principesa Anne a Franţei“.
f) Cele 5 iepe ale Fantomei de la Versoix nu au rămas
„loiale culturii româneşti", la venirea lor în România, ele habar n-avînd
de limba română, neştiind o boabă, rîdea toată lumea de ele.
De Paştele anului 1992, cînd Mişu Bîl-Bîl a revenit în
ţara pe care a vîndut-o ruşilor, cică românii
„au potopit străzile să-i vadă alaiul, aruncînd cu flori şi confetti, suflînd
în trompete (?!) şi bucurîndu-se“ - pg. 95. Da, lumea a ieşit pe străzi, aşa
cum iese şi la mort, de curiozitate. Dar unde-a auzit americanca asta că românii
suflau în... trompete? Sau, cine ştie,
poate că o fi zărit nişte aurolaci care suflau în pungă şi a crezut că e fo
trompetă... (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
De ce dracu iti pierzi timpul cu toate analfabetele si curvele? Nu ai nimic mai bun de facut?
RăspundețiȘtergereAdrian