ÎNTÎMPLARE HALUCINANTĂ: SERVICIILE SECRETE FRANCEZE MI-AU SPART BIROUL DIN PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI MI-AU FURAT BIBLIA, PAŞAPORTUL DIPLOMATIC ŞI ALTE BUNURI!

Aştept începerea votului în Aula Parlamentului European de la Strasbourg. E joi, orele 12. Ceea ce am să relatez acum o să le pară românilor de-a dreptul halucinant. Marţi după-amiază, în jurul orelor 16, am plecat din biroul meu, cu intenţia de a trece Rhinul şi a mă duce la Baden-Baden. Am închis uşa cu cheia, am luat liftul şi am ieşit din clădire. M-am urcat în maşina condusă de unul dintre asistenţii mei, Silviu Molnar. Am trecut pe la hotelul unde locuiesc colonelul Dan Zamfirescu (de asemenea, europarlamentar) şi Cristian Stănescu (fost europarlamentar, în prezent asistent). Am plecat, cu toţii, spre Germania. La orele 21, ne-am întors în Parlament, fiind intrigat că îmi lipseşte ceva: borseta cu actele (paşaportul, legitimaţia de membru al P.E.), cu ochelarii de vedere, cu Medalia de Bronz pe care mi-o dăduse Papa Benedict al XVI-lea, cu mîna lui, la Vatican, cu Medalia de Bronz pe care mi-o dăduse Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolelui, tot cu mîna lui, legimaţia de membru al Academiei Tiberine (Papale), legitimaţia de membru al Academiei de Ştiinţe ale Naturii din Federaţia Rusă, Noul Testament (cu cei 150 de Psalmi), moştenire de la tatăl meu, precum şi numeroase cruciuliţe, iconiţe, mătănii etc. Aşa după cum se vede, valori de suflet. Nici un ban. Pentru prima oară îmi uitasem borseta în birou! Explicaţiile sînt multe, dar în primul rînd a fost vorba de volumul mare de muncă şi de tracasarea mea de către numeroase posturi de televiziune, care, efectiv, m-au bombardat cu telefoane. Mai uită omul, chiar şi cînd e odihnit. Nici prin cap nu mi-a trecut că un bun al unui demnitar european poate să dispară chiar de la locul său de muncă: Parlamentul European! Şi totuşi… Şi totuşi, a dispărut. Nu-mi venea să cred. Doar încuiasem uşa personal. În Parlament mişună sute şi sute de agenţi de pază, care te verifică la sînge, îţi controlează ecusoanele - ce mai, sînt pretutindeni şi dau dovadă de o vigilenţă de tip NASA. Cine putea pătrunde, cu cheie potrivită, în biroul meu? O femeie de serviciu? Exclus! Poate chiar un om de ordine? E la fel de exclus! Am petrecut o noapte de coşmar. Făceam anamneza, dînd înapoi filmul evenimentelor. Nici nu ştiu ce regretam mai mult: pierderea Paşaportului? A Noului Testament? A Medaliilor de Bronz? A ochelarilor, cu rame suflate cu aur, cumpăraţi la Madrid, în 1996? A altor piese cu valoare sentimentală? Un lucru era sigur: aveam o problemă la Aeroport, joi. Aşa că miercuri, am sunat-o pe Mioara Mantale, consulul general al României la Strasbourg. I-am relatat ce s-a întîmplat. Tînăra femeie a fost extrem de receptivă şi operativă. M-am dus la Consulat. Am completat cîteva formulare obligatorii şi am făcut fotografii. În maximum 30 de minute, documentul era eliberat. Am vorbit, telefonic, şi cu ambasadorul Mihnea Constantinescu, care acum lucrează la Guvern. L-am rugat să-i informeze pe cei de la Ministerul de Externe, pentru a se lua măsurile necesare, ca nu cumva paşaportul meu diplomatic să fie folosit de noul „proprietar“ pentru vreo fărădelege. Neplăcută situaţie, dar se întîmplă şi la case mai mari. Apoi am plecat. Am intrat în Catedrala din Strasbourg. Eram neînsoţit. Am cumpărat o lumînare albă, am aprins-o şi m-am rugat la Domnul. I-am cerut, cu smerenie, să mă ajute să-mi găsesc actele şi celelalte bunuri furate. Cu cîteva ore înainte, în camera de hotel, întorsesem un pahar cu gura-n jos, pentru a alunga duhurile rele şi a găsi ce pierdusem; aşa învăţasem de la un om de Televiziune. O superstiţie vecină cu magia, care a dat rezultate întotdeauna. M-am întors în Parlament. Am văzut, vîrît sub uşă, un bilet. Eram convins că era o informare de la cei din Security, care mă anunţau că totul s-a rezolvat. Era, dar de la administratorul Consulatului, Gh. Grigore, trimis de Mioara Mantale: „Au fost găsite actele. Sunaţi la Consulat“. I-am telefonat Mioarei Mantale. Aceasta mi-a spus că a fost sunată de la Serviciul Security, al Parlamentului European, care i-a relatat că un cetăţean francez, pe nume Bouisat, a sunat, anunţînd ceva incredibil: omul a găsit, într-un container de gunoi al unui şantier de construcţii din localitatea Schiltingen, aflată la 5 km de Strasbourg, o borsetă de culoare neagră, conţinînd actele unui membru al Parlamentului European. Mi s-a dat numărul de telefon de la Serviciul Security. Acolo mi-a răspuns o româncă, pe nume Popescu. Mi-a cerut să-i spun unde se află biroul meu. În 10 minute, am fost vizitat de 3 oameni: o altă româncă, Stela Badea, o şefă a Securităţii P.E., de origine irlandeză (fiica ei fiind logodită cu un român), şi cel care găsise borseta, Bouisat - de origine marocană. Cele două femei mi-au zis că trebuie întocmit un Raport, pentru a uşura munca anchetatorilor. Fireşte, le-am furnizat toate informaţiile pe care le aveam. Era limpede că cineva intrase, în absenţa mea, cu o cheie potrivită şi luase borseta. Era un simplu hoţ? Categoric, nu. Dacă era un hoţ, ar fi văzut că n-am bani sau bijuterii şi nu s-ar mai fi complicat, să plece cu un obiect străin, după care să-l arunce (?!), într-un container de gunoi, la 5 km depărtare. Şi dacă tot a subtilizat borseta, ar fi furat măcar ochelarii auriţi, medaliile de bronz, mătăniile, cruciuliţele. Dar făptaşul n-a luat nimic. Atunci, de ce atîta risc? De ce atîta efort? Nu sînt născut ieri şi intuiţia mea nu prea dă greş: furtul era cu „dedicaţie“, să se vadă ce secrete am, ce agendă de telefon, ce documente etc. Nu s-a găsit nimic compromiţător, bineînţeles. Dacă ar fi fost cel mai mic indiciu de acest gen, provocarea şi pretextul scandalului erau gata. Dar ce nod în papură să găseşti la un creştin practicant, care nu se desparte de Biblie, în exemplarul respectiv fiind şi fotografiile Papei Ioan Paul al II-lea şi Papei Benedict al XVI-lea, cu dedicaţiile lor către mine şi autografele de rigoare? Cred că securiştii francezi au suferit o mare decepţie. Fiindcă era mîna lor, nu încape îndoială. Încercaţi să procedaţi prin eliminare şi veţi ajunge la concluzia mea: aici a lucrat (prost, rudimentar) un  Serviciu Secret, care pîndise momentul cînd am părăsit clădirea Parlamentului European şi a intrat, prin efracţie, în birou. E jenant pentru uriaşul dispozitiv de pază al acestei instituţii. Am fost 16 ani senator al României, dar nu mi-a dispărut, niciodată, nimic. Dar în inima Franţei, am fost victima unui jaf inimaginabil! E un semnal de alarmă. Sînt urmărit pas cu pas, orişiunde mă duc. Nu exclud posibilitatea să mi se fi „băgat“ ceva în borsetă, vreun microfon miniatural; sau vreunul din obiecte să fi fost „tratat“, „iradiat“ etc. Am să consult nişte specialişti. Aud, cu urechea interioară, un cîntec slab, dinăuntrul paharului întors cu gura-n jos: „Scoate, drace, ce-ai furat“...

CORNELIU VADIM TUDOR

23 mai 2013, Strasbourg

ZIARUL TRICOLORUL, Anul X, nr. 2741, VINERI 24 MAI 2013