Am să trec acum la un caz patologic. Rareori mi-a fost dat
să văd un impostor şi un profitor mai neruşinat ca acest Ion Ochinciuc.
Individul e un ţigan obraznic, care a căpuşat Radio România, timp de zeci de
ani. Ştiţi specia: portbagaje pline, mese-ntinse, mai nişte alimente pe uşa din dos,
mai un plocon de Sărbători etc. „Dacă nu curge, pică“ - ăsta era imnul acelei
epoci, nu „Trei culori“. Necazul cel mare al acestui Ochinciuc e
analfabetismul. Mai exact spus, tipul e incult, nu ştie chestiuni elementare,
dar plezneşte ca un cimpoi de atîtea ifose şi închipuiri. Aşa-zisa lui carte
are titlul „Jurnal anapoda“ şi a apărut la Editura Trans Arte. În
realitate, nu e o carte, ci o ladă de gunoi, în care bulibaşa Ochinciuc a
îndesat, cu o furcă de Scaraoţchi, tot ce i-a zbîrnîit lui prin scăfîrlie, tot
ce şi-a adus aminte, tot ce a ciupit de la alţii. Individul n-are pic de
talent. El are doar o ambiţie de om tîmpit, să-şi satisfacă acea glandă comună
tuturor rataţilor, care le biciuieşte simţurile şi-i face să nu aibă linişte
pînă ce le arată tuturor cine sînt ei, ce performanţe au avut în viaţă. Pe
coperta interioară a maculaturii e trecut un pomelnic cu toate romanele
ochinciuce, 13 la număr. N-am auzit de nici unul. Titluri ca (pardon de
expresie!) „Capcana din bulevardul primăverii“ (ar fi trebuit iniţiale mari),
„Norocul era şchiop“ (o fi vorba despre Silviu Prigoană?) şi „Acasă fugarule“
(fără virgulă, fără semnul exclamării) - nu spun nimic, dar absolut nimic
cititorului român. Grafomanul s-a folosit de poziţia lui la Radio România şi a
tras sforile pentru a-şi publica „romanele“. Dacă toate acestea sînt ca
„Jurnalul“ său, atunci e jale mare. Supratitlul acestuia din urmă e straniu:
„Oameni şi întîmplări: De vorbă cu spiriduşul meu!“. Şi Ochinciuc chiar
vorbeşte în răstimpuri, cu un fel de duh, care îl mai urechează şi îi dă poveţe
demne de lecţiile de Învăţămînt Politic. Evident, după ce a stors, ca pe-o
lămîie, regimul comunist - negrişmanul s-a dat de trei ori peste cap şi s-a
metamorfozat, şi el, în anti-comunist, cît a suferit el, c-o fi, c-o păţi, că
boul bălţii etc. Pe pagina de gardă figurează un MOTO (corect, MOTTO): „Fi
(sic!) tu însuţi şi spune ce simţi pentru că cine se supără nu contează şi cine
contează nu se supără“. Citatul îi aparţine unui dr. Seuss - nu ştim cine este,
dar ştim că şmecherul bătrîn păşeşte, de la debut, cu stîngul: se scrie „Fii tu
însuţi“. Nu ştie nici cine este autorul Prefeţei, Christian Crăciun, care scrie
despre „maestrul Ion Ochinciuc“. Băi, Crăciune, în ce e ăsta maestru? În
cacofonii? În agramatisme? (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu