PĂPUŞARII DE LA BUCUREŞTI

Urecheată de Unchiul Sam, avertizată de Bruxelles şi terfelită, de-a binelea, în presa internaţională, actuala conducere a României a intrat în degringoladă, mai ales că se găseşte în situaţia să accepte necondiţionat pretenţiile FMI, deşi, înainte de Referendum, premierul Victor Ponta anunţase niscaiva palide măsuri economice, doar-doar românii se vor mobiliza să vină la vot.

Blestemul care planează asupra noastră de cel puţin 22 de ani încoace este că, în marea lor majoritate, cei care au condus destinele ţării, preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, parlamentari, fac parte dintr-o singură tagmă. A celor care nu au fost în stare să creeze vreodată un loc de muncă, nu au condus vreo întreprindere, cît de mică, şi nu au legătură cu economia reală. Nu ne referim, evident, la cei care, derulînd contracte frauduloase cu Statul Român sau exercitînd activităţi de tip evazionist, au devenit, peste noapte, „oameni de afaceri“ şi, deseori, „politicieni“.

Aşadar, consiliaţi de persoane bine pregătite, poate, din punct de vedere teoretic, dar absolut desprinse de problemele economice ale României, cei răspunzători de bunul mers al societăţii nu au reuşit să gestioneze corect Bugetul de Stat, să stimuleze crearea de noi locuri de muncă, aruncînd în haos şi bruma de resurse rămase după jefuirea sistematică a ţării. Pentru cea mai mare parte a populaţiei, măsurile aşteptate de la Guvernul Ponta vizează creşterea pensiilor şi a salariilor. Dar, fără creştere economică reală, fără a asigura prosperitate sectorului privat, de unde să provină majoritatea taxelor şi a impozitelor, de unde bani, oameni buni? De la FMI, după cum s-a văzut! Iar acest organism îşi apără propriile interese, ca orice bancă gonind după profit. Mulţi se arată revoltaţi de faptul că FMI a respins unele propuneri ale Guvernului pentru relansarea economiei şi relaxare fiscală. Dar foarte puţini cunosc dedesubturile acestor false controverse, nu din vina lor, desigur, ci pentru că nu li se explică românilor, pe înţelesul tuturor, ce li se întîmplă. Iar limbajul de lemn folosit de analiştii economici şi de jurnaliştii care se aventurează în astfel de subiecte este de neînţeles. Aşa încît ne permitem să analizăm numai 3 dintre măsurile care fac obiectul negocierilor cu FMI.

1) S-a discutat mult despre reducerea TVA la alimentele de bază. Este o măsură pe care şi noi, cei de la PRM, am propus-o şi am fi susţinut-o. Numai că aceasta trebuie realizată în condiţiile unei economii stabile, fără surprize de genul devalorizării leului şi creşterii galopante a inflaţiei. După cum, dacă această „reducere“ a TVA se realizează numai la cererea firmelor, prin rambursare de la Bugetul de Stat, în urma unor controale amănunţite din partea unor organe abilitate (supuse „şpăgilor“ de toate felurile), atunci românii îşi vor da seama ce fel de „firme“ vor beneficia de această reducere de TVA. Care, într-o piaţă „liberă" (sufocată de o veritabilă Mafie a produselor agroalimentare provenite din import), nu conduce automat la reducerea preţurilor, aşa cum se aşteaptă românii. Iar, în condiţiile actuale, de scumpiri pe bandă rulantă, orice aparentă ieftinire nu are nici o valoare reală. Deci, praf în ochi! O soluţie pe termen scurt ar fi fost reducerea TVA, revenirea la procentul de 19%, şi aşa destul de mare, după cum afirmă specialiştii în domeniu.

2) În ţara în care suprataxarea locului de muncă a devenit sufocantă, prilej de proliferare a muncii la „negru“ sau la „gri“, FMI se opune impozitării progresive a salariilor, iar guvernanţii se prefac şi că urlă ca din gură de şarpe că nu sînt lăsaţi să pună în aplicare această importantă iniţiativă. Fugiţi de aici! Profitaţi în modul cel mai josnic de faptul că marea majoritate a românilor nu cunosc sau nici nu-i interesează cuantumul impozitelor pe care le plătesc salariatul şi societatea, deopotrivă, către Statul Român. Nu procentul de 16% impozit pe salariu cocoşează întreprinderile private. Nici reducerea acestuia nu constituie vreo mare realizare, ci contribuţia la asigurările sociale de stat (de peste 30%) şi celelalte impozite pe locul de muncă (însumate, ajung la 60%!) trebuie recalculate în manieră progresivă, mai ales că salariile nesimţite, primele, sporurile, privilegiile băneşti se regăsesc, culmea, în sectorul de stat, unde, de multe ori, companiile în cauză nici nu îşi plătesc obligaţiile fiscale. După care statul le „iartă“, prin directive date pe şest, în mod aparent inexplicabil. Da, impozitarea progresivă trebuie realizată, dar aplicată tuturor impozitelor aferente unui loc de muncă, ceea ce actualul Guvern nu pricepe sau se face că nu pricepe că trebuie aplicată de urgenţă, cu sau fără blagoslovirea FMI. Pentru că veniturile bugetare ar creşte, cu siguranţă. Cine nu pricepe acest mecanism elementar, să plece acasă. Fără vreun Referendum.

3) FMI doreşte liberalizarea pieţei energiei. Aici ne confruntăm cu tupeul aflat la culme! Pe lîngă faptul că nu înţelegem de ce scumpirile se produc diferenţiat, astfel încît societăţile comerciale (care au ca angajaţi români, cetăţeni ai ţării noastre) trebuie să plătească mai mult cu 5 %, indiferent de cifra de afaceri, nu pricepem nici atitudinea mioritică a politicienilor resemnaţi, cu toţii, în această privinţă. Ce interese oculte, ce mafii transpartinice şi transnaţionale apără dumnealor? Dacă românii doresc să-şi răspundă la această întrebare, e bine. Dacă nu, noi nu ne mai obosim. Cert este că Puterea ar trebui să se opună cu fermitate acestei solicitări a FMI. Adică, în loc să îi ironizeze pe reprezentanţii SUA şi UE, actualii guvernanţi, urmaşi direcţi ai celor care au scos România la mezat, ar trebui să dea dovadă de bărbăţie politică, nu prin lansarea unor declaraţii belicoase, stupide şi fără efect, ci prin acţiuni care să se îndrepte, evident, în beneficiul tuturor cetăţenilor României. Abia atunci se pot gîndi la un suport real din partea românilor. Voturile cumpărate şi turismul electoral distorsionează, grav, percepţia partidelor asupra opţiunilor electoratului din ţara noastră. Se îmbată cu propriile minciuni şi fraude. De aceea, politicieni pe care nu-i considerăm naivi, încă se gîndesc la faptul că 7 milioane de cetăţeni i-ar susţine pînă în pînzele albe, numai pe ei - şi pe nimeni altcineva. Şi că oamenii, cei 7 milioane, se grăbesc, iată, să iasă şi în stradă. Hai s-o vedem şi pe-asta! Treziţi-vă! Prostia voastră se decontează pe spinarea noastră!

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

http://www.ziartricolorul.ro/2656/p%C4%82pusarii-de-la-bucuresti.html