14 APRILIE 1990. Ziua cînd tînărul Ştefan cel Mare a fost întîmpinat pe Cîmpul de la Direptate de Popor şi de Mitropolitul Teoctist. Atunci a luat el domnia, răpunîndu-1 în luptă pe unchiul său, Aron Vodă, fratele tatălui său, Pătraşcu Vodă. Acest Aron l-a ucis pe Pătraşcu la o nuntă, la Reuseni, unde îl atrăsese în capcană, a vrut să-i stingă viaţa şi copilului, pe atunci în vîrstă de 11 ani, dar acesta a scăpat fugind, prin fundul curţii, sărind gardul şi pierzîndu-se prin nişte podgorii şi pîlcuri de pădure. După numai 10 ani, avea să se reîntoarcă, victorios. Între timp, deprinsese meşteşugul armelor la curtea unui alt unchi al său, Iancu de Hunedoara, împreună cu doi veri, care aveau să devină nu mai puţin vestiţii principi Matei Corvin şi Vlad Ţepeş. Ziua de azi e destul de veselă. Pe la prînz, un oligofren citeşte o poezie la televizor, în care vorbeşte de Napoleon, care se putea numi... Tim-Tam-Tom, sau Dromader, dar se mai leagă şi de inteligenţa picioarelor (?!). „O trăsătură fundamentală a Poporului nostru este de a spune bancuri“ - zice, tot pe sticla magică, Ion Mînzatu, la Studioul Electoral. „Şi asta am învăţat-o şi de la Poporul din S. U.A.“ - îşi continuă el geniala idee. Ni se arată un reportaj, care a făcut înconjurul lumii: George Bush şi Margaret Thatcher înalţă zmeul în Vinerea Mare. Pe un cîmp, înconjuraţi de copii. În „Baricada“ de marţi, 11 aprilie, Cezar Ivănescu se ia de rabinul Moses Rosen. Dar şi de Adrian Păunescu: „Numai tovarăşul şef rabin Moses Rosen l-a mai egalat în insolenţă, ca detractor al lui Eminescu, pe Adrian Păunescu. Citiţi, vă rog, revista «Tribuna» (nr. 6/1990), condusă de tovarăşul PCR-ist omagist ceauşist Augustin Buzura, şi veţi vedea cum acest tovarăş reuşeşte să-l depăşească pe Ceauşescu în neruşinare (murdăria cu trimiterea tovarăşului Bobu la Atheneu), alăturînd în limba română cuvintele Eminescu şi fascist“. Sînt răcorit. Dar, cred că Cezar e nedrept cu Păunescu. Deşi aş avea motive să fiu şi eu supărat pe Păunescu (în toiul primului meu scandal cu rabinul, în 1980, el s-a văzut cu ăsta şi-apoi a scris ciudata poezie „Noi, baciul şi rabinul“) - totuşi, nu pot trece cu vederea că Păunescu îl iubeşte pe Poetul Nepereche şi a făcut lucruri notabile pentru popularizarea lui, pentru memoria lui. În „Expres“, un interviu bun cu Ion Coja, vicepreşedinte la „Vatra Românească“. Acesta îi acuză pe Domokos Geza şi pe Süto Andras că, după 25 decembrie, au declarat că populaţia maghiară se va radicaliza. Dar cîte nu se întîmplă astăzi, în această zi sfîntă? La televizor se transmite un documentar închinat Muntelui Athos. Excelent. „Ochiul lui Dumnezeu“, îi spun byzantinii, de sute de ani.Toată pompa fastuoasă a religiei, şi la ortodocşii răsăriteni, şi la catolicii occidentali, nu pleacă de la Isus, care S-a născut şi a murit sărac - ci de la un prim izvor al bogăţiei: darurile alese ale magilor Gaspar, Melchior şi Balthazar, care au adus unui prunc aur, smirnă şi tămîie. De la micile podoabe de aur (material care atrage Soarele, zice Mircea Eliade) din acea noapte sfîntă, şi pînă la sutele de tone de aur care au tot împodobit lăcaşurile de cult, mormintele şi procesiunile, religia a parcurs un drum care nu ducea la Dumnezeu, ci la Diavol. Mai pe şleau, direcţia era greşită. Cred că am nişte idei destul de sănătoase. Dar unde să le public? Lumea are impresia că eu şi Eugen Barbu tăcem dintr-un sentiment de vinovăţie. În realitate, e vorba de o silă mare. De ce oare postul Crăciunului e mai tulburător decît al Paştelui? De ce marea muzică e a Crăciunului, în timp ce Paştele are un singur motiv melodic, cu adevărat emoţionant, ce-i drept: „Christos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcînd“?! (Ca să fiu sincer, au şi grecii un imn glorios: „Hristos anesti!“ - „Hristos a înviat!“) La televizor, se transmite slujba de Înviere de la Timişoara. Crainicul Cornelius Roşiianu vorbeşte de „45 de ani de întuneric spiritual“ (?!). Ei, nici chiar aşa! Să ne gîndim că atunci am învăţat şi noi carte şi că au apărut nişte opere extraordinare. „Precum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să se topească păcătoşii de faţa Domnului, iar drepţii să se veselească“. Noaptea, pe la 2, tot pe micul ecran, e transmisă înregistrarea slujbei de la Catedrala Sf. Iosif, cu o orgă prodigioasă. Dar, primarul-general al Capitalei, cel care, alături de Silviu Brucan, a semnat ruşinosul ordin de desfiinţare a revistei „Săptămîna“, nu ne dă apă caldă tocmai în Noaptea învierii. El n-are timp de 2,5 milioane de fraieri, fiindcă se pregăteşte să plece la Roma, cu o fostă activistă U.T.C. Atunci de ce l-or mai fi împuşcat pe Ceauşescu? În sfîrşit, a apărut şi o foaie de modă: 4 pagini mari, 3 lei. Interesantă şi folositoare, nimic de zis, dar ce risipă de hîrtie! Adorm cu gîndul la un mort drag: regizorul Doru Năstase, de la a cărui prăpădire (de inimă) se împlinesc acum 7 ani. Rememorez dimineaţa aceea de aprilie, pe la ora 7, cînd a sunat telefonul în garsoniera mea de la etajul 8: „Alo, domnul Vadim? Sînt soţia lui Doru Năstase. Doru a murit în dimineaţa asta, pe la ora 5, de inimă. A murit în somn, a horcăit de cîteva ori şi..“. Ştiu ce 1-a ucis. Zelul de a fi recunoscător şi util. Nu cu mult timp înainte primise şi el o casă, pe Str. Maria Rosetti, unde s-a mutat cu frumoasa lui soţie, Luiza, şi cu cele 3 fetiţe. Şi a vrut să mulţumească Primăriei şi P.C.R-ului pentru gestul făcut, aşa că a lucrat pe brînci la spectacolul de 1 Mai. El regia, eu o parte din scenariu. Ce blestem! „Îl iubiţi măi, copii, pe Nenea Doru? Ia să vedem dacă îl iubiţi!“ - aşa le vorbea sutelor de şoimi şi pionieri, pe scenă. Ce munte de om, să cadă ca fulgerat, la numai 50 de ani! Precum tatăl şi fratele lui, iată ereditatea ! (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Ziarul TRICOLORUL, nr 2538 / 11.08.2012
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu