Explicaţia unui vot: de ce am respins Rezoluţia contra Azerbaidjanului

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi, membri ai Parlamentului European, 

în ultima zi a precedentei sesiuni de vot - joi, 24 mai 2012 - Parlamentul European a votat o Rezoluţie de condamnare a unor presupuse încălcări ale drepturilor omului în Azerbaidjan. Pentru că eu, unul, ştiu cum se fac astfel de Rezoluţii şi ce fel de grupuri le iniţiază şi le promovează, am apăsat pe „butonul roşu" (votul a fost electronic) - adică am votat contra. La fel au votat şi alţi colegi, prezenţi în aulă: Elena Băsescu, Norica Nicolai (România), Garben Jan Gerbrandy (Olanda), Metin Kazak (Bulgaria), Janusz Wojciechowski (Polonia). Să fie, oare, aceştia nişte membri de „mîna a doua" ai înaltului forum din care facem parte? Să nu le pese, şi lor, de drepturile omului dintr-o ţară care aspiră la un statut european? Eu nu cred aşa ceva. Mai degrabă, cred că votul lor a fost determinat de prudenţă şi înţelepciune - calităţi atît de necesare cînd ne pronunţăm cu privire la regimuri politice şi, mai ales, la ţări şi popoare. În ceea ce priveşte votul de luna trecută, intuiţia mea de scriitor şi istoric îmi spune că Rezoluţia respectivă a fost influenţată (dacă nu chiar provocată) de puternicul lobby armean din Franţa. Dar noi avem datoria morală să fim obiectivi. Dacă există ziarişti arestaţi, aşa ceva e regretabil şi eu voi cere autorităţilor de la Baku eliberarea lor. La fel de regretabilă e şi cenzura, dar eu vă informez că aşa ceva se practică şi în ţara mea, eu însumi fiind interzis, cu brutalitate, la postul public Televiziunea Română (de 4 ani), la Realitatea TV (de 8 luni) şi la Antena 3 (de 6 luni). Pe mine cine mă apără? Eu n-am avut ocazia să vizitez Azerbaidjanul, dar îl cunosc bine pe tînărul său preşedinte, Ilham Aliev, care mi-a fost coleg de „familie politică“ (E.D.G.) chiar aici, la Strasbourg, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în perioada 2001-2002. Omul e, realmente, bine pregătit în şcoli din Occident, e animat de cele mai bune intenţii şi nu există motive să fie pus la zid - îl putem ajuta, dar nu avem dreptul să-l condamnăm. Azerbaidjanul nu e o ţară barbară, ci are o cultură şi o tradiţie milenare, iar organizarea ireproşabilă a ultimei ediţii Eurovision a demonstrat ce forţă de mobilizare şi ce valori umane există la Baku. Toate temerile exprimate în Rezoluţie, cu privire la organizarea Concursului Eurovision, aveau să se dovedească neîntemeiate. Şi atunci, care a mai fost rolul lor? Am să mă duc, personal, în Azerbaidjan, în toamna acestui an, pentru a încerca să văd, la faţa locului, care e realitatea. Pînă atunci, ca membru supleant al Comisiei de Politică Externă şi ca membru titular al Comisiei de Cultură şi Educaţie, eu îi acord acestei ţări prezumţia de nevinovăţie. Şi aşa ar trebui să procedăm toţi, cu toate celelalte regimuri politice aflate în atenţia noastră, întrucît numai Dumnezeu are dreptul să judece ţări şi popoare.

Al dvs. coleg.

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,

Membru al Academiei Mondiale „Albert Schweitzer",

Membru al Academiei Tiberine din Roma

12 iunie 2012, Strasbourg

Ziarul TRICOLORUL, nr 2487 / 13.06.2012