123 DE ANI DE LA ASASINAREA GENIALULUI MIHAI EMINESCU

Timp de mai bine de 100 de ani a fost ascuns Poporului Român adevărul în legătură cu ultimii ani de viaţă ai Poetului Naţional Mihai Eminescu. Asasinii evrei ai genialului Mihai Eminescu şi urmaşii lor au ascuns cu abilitate faptele lor şi au lansat zvonuri false cu privire la boala de sifilis şi nebunia de care ar fi suferit Poetul Nepereche. Adevărul este că Mihai Eminescu a fost asasinat în urma unei conspiraţii evreieşti, după ce a fost prins şi internat cu forţa la Spitalul evreiesc Caritatea din Bucureşti, condus de doctorul evreu Alexandru Şuţu. Apoi, un alt medic evreu (polonez), Francisc Isack, i-a stabilit greşit şi i-a administrat un tratament cu injecţii cu mercur (4-7 grame/zi). Asasinarea lui Mihai Eminescu au făcut-o evreii, în complicitate cu Titu Maiorescu şi alte „cozi de topor“ autohtone.

Cu prilejul dezvelirii statuii lui Mihai Eminescu la Galaţi, în 16 octombrie 1911, marele istoric Nicolae Iorga a ţinut o cuvîntare şi, între altele, a spus că poetul este: „Afirmarea unităţii româneşti eterne, groaza de cotropirea străină, care ucide o conştiinţă, împiedică o desfăşurare, sfarmă un viitor, lasă fără îngrijire un trecut, pentru a da în loc jaf şi corupţie, oricare ar fi numele cotropitorului, al celui dintîi dintre neamurile de cultură ori a celei din urmă plebi asiatice”.

La 123 de ani de la asasinarea genialului Mihai Eminescu, am selectat din publicistica acestuia următoarele fragmente:

- „Patriotismul nu este iubirea ţărînei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară.” (în „Timpul” din 22 iulie 1880);

- „Orice civilizaţie adevărată nu poate consista decît printr-o parţială întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii, de dezvoltare.” (în „Timpul” din 25 octombrie 1881);

- „Clasa ţărănimii este clasa cea mai conservatoare în limbă, vestimentaţie şi obiceiuri, precum şi purtătoarea istoriei poporului din care face parte.” (în „Opere” , vol. IX, pg. 173):

- „Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, lipsa de simţ istoric şi naţional ne-au adus unde sîntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizaţia s-a făcut în favorul străinilor, pentru a le face traiul cît mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma mai e a noastră. Noi nu sîntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat. Dar ca, de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles.” (în „Timpul” din 10 iulie 1881);

- „Nu oprim pe nimeni de a fi ori de a se pretinde român. Răul e, însă, că elemente prea proaspete, în loc de a fi determinate de caracterul statornic al poporului, sînt, din contră, determinante pentru viaţa ţării. Neavînd nici tradiţii, nici patrie hotărîtă ele urăsc trecutul, au rupt-o cu tradiţiile, au prefăcut ţara în mlaştină de scurgere pentru toate elementele nesănătoase ale străinătăţii.” (în „Timpul” din 1 august 1881);

- „Astăzi, ca niciodată, putem vorbi de o plebe de sus şi de un popor de jos, care, ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă este superior păturii de parveniţi şi de scursuri din cîteşipatru unghiurile lumii, care s-au aşezat deasupra lui.” (în „Timpul” din 6 mai 1881);

- „Pe spatele nefericitului popor românesc, apatic de suferinţe şi ameţit de fraze, se formează un popor nou, de venetici, de-o naţionalitate nehotărîtă încă, o nouă rasă americană, în ochii căreia vechiul popor a lui Mircea şi Basarab dispare şi emigrează.” (în „Timpul” din 22 iulie 1880);

- „Dar în capul unui stat român nu se cade să vedem aproape numai oameni străini, incapabili de-a pricepe geniul poporului nostru şi pînă la un grad oarecare, incapabili, de-a-l iubi şi de a-l cruţa.” (în „Opere”, vol. X, pg. 28);

- „Noi nu cerem şi nu voim exterminarea elementelor hibride. Ceea ce pretindem e ca asemenea elemente să nu fie determinante, dominatoare, în statul român. Nu ne opunem dacă ele se vor hrăni prin muncă proprie, iar nu exploatînd munca altora.” (în „Timpul” din 3 septembrie 1881);

- „Sute de nulităţi, elemente flotante care nu trăiesc decît din falsificarea spiritului instituţiilor noastre şi din amăgirea opiniei publice – ajung în statul nostru a fi însărcinate cu generarea afacerilor celor mai mari şi mai delicate ale ţării, şi care privind slujba ca pe o sinecură sau ca pe o chestie de diurnă, iar esenţa ei ca pe o jucărie – au ca scop nu realizarea ideilor lor, idei schimbăcioase şi pretextate numai, ci căpătuirea membrilor societăţii de esploatare.” (în „Timpul” din 2 martie 1885);

- „Cine cunoaşte, în mod cît de cît elementar, ce va să zică limba, ştie că ea acoperă, pe deplin, spiritul şi dezvoltarea ei e chiar dezvoltarea inteligenţei, iar aceasta din urmă e chiar laboratorul întregii activităţi musculare şi cerebrale – va înţelege că a sili pe un popor să înveţe altă limbă înseamnă a-l tîmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept.” (în „Opere”, vol. XIII, pg. 109);

- „O ţară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme, iar sistemele nu se improvizează de pe o zi pe alta, ci trebui să rezulte din starea reală a ţării, din natura poporului.” (în „Timpul” din 1 iulie 1881);

- „În România, comunitatea naţională şi religioasă, legăturile de iubire şi de reciprocitate, care existau între toate clasele societăţii şi care făceau din  cel bogat amicul celui sărac, din sărac apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost excamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie şi sete de cîştig fără muncă.” (în „Timpul” din 6 septembrie 1880);

-„Lupta între partizi (partidele politice - n.n.) este o luptă pentru judecata noastră (pentru obţinerea controlului asupra minţii noastre-  n.n.), pentru că fiecare ştie că din acel moment a pus mîna pe forţa noastră fizică şi pe cea intelectuală.” (în „Opere”, vol. XV, pg. 79);

- „Oricine ne promite o îmbunătăţire care nu se datoreşte muncii, adică oricine ne promite un venit de forţe, fără ca noi să fi cheltuit pentru el, e ca un prestidigitator, care vrea să ne facă să vedem că bunurile ce le scoate la iveală s-au ivit din nimic. Ei: Ex nihilo nil fit. Din nimic, nimic iese.” (în „Opere”, vol. XV, pg. 82);

- „Din dominare se naşte deosebirea între libertate şi nelibertate. E nelibertatea celui ce nu posedă faţă cu libertatea celui ce posedă.” (în „Opere”, vol. XV, pg. 1.139);

- „Năzuinţa oamenilor după bogăţie e identică cu năzuinţa lor după putere. Această putere consistă într-aceea că alţii, prin trebuinţele lor, depind de mine şi d-aceea voinţa celorlalţi e supusă voinţei mele. Dacă această putere e pusă în esecuţiune, ea se numeşte dominare – de-aceea, cine năzuieşte după avere caută dominarea. Iar ceea ce compune istoria nu sînt epoce, ci puteri. Istoria nu e o combinaţiune de tabele cronologice, ci cunoaşterea unor puteri organice. Una din cele mai uriaşe puteri ale istoriei e viaţa averilor.” (în „Opere” , vol. XV, pg. 1.139-1.140);

- „Dintre cel ce cîştigă 10 şi cheltuieşte 11, şi cel ce cîştigă 2 şi cheltuieşte 1, acest din urmă e bogat, iar cel dintîi e sărac.” (în „Timpul” din 18 decembrie 1877);

- „E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea, cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe.” (în „Opere”, vol. IX, pg. 446);

- „Neapărat că nu trebuie să rămînem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţie industrială măcar pentru trebuinţele noastre; dar vezi că trebuie omul să-nveţe mai întîi carte şi apoi să calce a popă, trebuie mai întîi să fii naţie industrială şi dupa aceea abia să ai instituţiile naţiilor industriale.” (în „Opere”, vol. X, pg. 21);

- „Industriaşul şi comeciantul român, nesusţinut prin nici o măsură de statul pentru care plăteşte contribuţii şi îndeplineşte tot felul de sarcini, neavînd mijloace şi neputîndu-şi-le procura în lipsă de adevărate institute de bancă, a trebuit să renunţe la industrie, la comerţ şi, ca să nu piară, a trebuit să se facă funcţionar, fie oricît de rău plătit.” (în „Opere”, vol. X, pg.248);

- „Nepăsarea noastră ne pierde. Să nu ne mirăm dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă  moi şi împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boeme, contrarii vor ştii totdeauna să ameţească capetele pînă şi ale conducătorilor noştri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase.” (în „Timpul” din 22 aprilie 1870);

- „Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii; noi nu ne-am convins încă cum că: puterea şi mîntuirea noastră în noi este!” (în „Timpul” din 22 aprilie 1870);

- „Dacă voiesc (evreii - n. n.) să ne cucerească, n-au decît s-o facă... făţiş, ca toate naţiile, cu arma-n mînă. Dar cu tertipuri şi apucături nu merge deocamdată. În numărul în care sînt la noi evreii rămîn străini de rit necreştin, ce nu se pot nici contopi cu poporul nostru, nici pot pretinde mai mult decît a fi suferiţi, şi ne pare că n-au nici o cauză de a se plînge de toleranţa noastră.” (în „Timpul” din 5 decembrie 1876);

- „Putem spune cu drept cuvînt şi tare: că poziţia evreilor, în ţările în care nu se bucură de egalitate e cu mult mai bună decît acolo unde ei se bucură de ea; de aceea geme Rusia de ei, de aceea ne-au inundat pe noi. Oriunde e teren pentru neagra speculaţiune, evreul e-acasă, iar vaietele şi plîngerile contra persecuţiunii sînt mofturi care să acopere de mai nainte modul neomenos în care sug ţările pe care au căzut ca lăcusta.” . (în „Timpul”, din 5 decembrie 1876)

-„Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este întîi tot ce poate fi mai neomenos; al doilea dezastruoasă prin urmările ei.” (în „Timpul”, din 12 decembrie 1876)

-„O seminţie care cîştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Ce servicii a adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc ? Ocupîndu-se pretutindenea numai cu traficarea muncii străine, alegîndu-şi de patrie numai ţările acelea unde prin deosebite împrejurări s-a încuibat corupţia, ei urmează în emigraţia lor pe pămînt tocmai calea opusă” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Evreul trece din Germania în Polonia, din Polonia în Rusia, din Austria în România şi Turcia fiind pretutindenea semnul sigur, simptomul unei boli sociale, al unei crize în viaţa poporului care, ca la Polonia, se sfîrşeşte cîteodată cu moartea naţionalităţii. Dar oare în ce constă corupţia socială, acest element care-l atrage pe evreu c-o putere elementară ? Ea consistă în dispreţul muncii, care cu toate acestea e singura creatoare a tuturor drepturilor. Cînd munca unei clase într-un popor nu mai echivalează cu drepturile de care ea se bucură, atunci aceea clasă e coruptă, atuncia ea trăieşte din traficul unei munci străine, atuncia ea seamănă cu evreul, care nicăieri nu face altceva decît precupeţeşte lucrul străin.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Revenim la evrei şi-i întrebăm – nu de ce spun minciuni prin gazetele străine, căci minciuna este spiritul negrei speculaţii – ci de ce se plîng ? În Austro-Ungaria ei au toate drepturile posibile şi imposibile, de ce vin la noi ? În Rusia sînt egali cu ruşii – de ce vin la noi ? În Turcia le zîmbeşte egala îndreptăţire – ce caută la noi ? Au n-au ştiut ei sub ce condiţii numai pot trece în România ? Au n-au ştiut că în această ţară nu pot fi decît suferiţi, că această ţară, din nefericire pîn-acuma locul de luptă între roiurile Răsăritului şi aşezările Apusului, a ajuns să răsufle şi că e sătulă de stăpîn pentru a nu mai voi stăpîni evrei ? Ne pare rău de acei puţini evrei care, prin valoarea lor personală, merită a forma o excepţie, dar restul ... ? Prin ce muncă s-au sacrificii şi-au cîştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român ?” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Punînd odată mîna pe presa europeană, care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci exercitarea urilor între clase şi popoare, uşor li-e să spună orice minciună patentă. Publicul cafenelelor, blazat de hipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecînd în România. Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase la noi – otravă.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Prigoniţi n-au fost la noi evreii niciodată.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Cu-un cuvînt evreul nu merită drepturi nicăieri în Europa, pentru că nu munceşte; iar traficul şi scumpirea artificială a mijloacelor de trai nu este muncă, şi aproape numai într-aceasta consistă a evreului. Evreul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul al XVII-lea, libertatea muncii productive, ci libertatea traficului. El e veşnic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu o foarte rară excepţie se va găsi într-adevăr cîte un evreu care să producă.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Astfel s-au înmulţit ruşinea de muncă şi proletariatul condeiului, această clasă veşnic nenorocită, condamnată la celibat şi la mizerie, luptînd prin ură, intrigi, calomnii şi vicleşug pentru pîinea amară a bugetului şi înecînd c-o rară obrăznicie orice muncă spirituală adevărată, orice merit adevărat.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Căci liber nu e decît omul ce trăieşte din munca productivă a mîinilor sale. Numai acela e în stare de a aproba binele unde-l vede şi munca temeinică.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Pericolul nu este în împrejurarea că evrei ar acapara toată proprietatea, ci într-aceea că ei nu sînt – nu pot fi români, precum în genere nu sînt nici pot fi germani, englezi, francezi, italieni” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Munca temeinică este singura îndreptăţire pe acest pămînt.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Apoi (evreii n.n.) sînt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră. Pînă şi ungarii – care numa-n gropi nu dau de cuminţi – îşi închipuiau într-un rînd o stăpînie a Moldovei prin evrei şi ciangăi, pentru că ştiau că evreul s-ar asocia cu orişicine împotriva poporului românesc.” (în „Timpul”, din 9 ianuarie 1877)

-„Originea susţinută de români de la colonişti soldaţi din Italia e o fantomă, căci războaiele civile depopulaseră Italia însăşi încă înainte de Traian şi e istoric constatat că, spre a coloniza ţările de la gurile Dunării, s-au luat populaţiuni semitice din Asia Mică, din Siria ş.a..” (în „Timpul”, din 13 ianuarie 1878)

-„Limba română e unica în Europa care n-are propriul vorbind dialecte. Pe-o întindere de pămînt atît de mare, despărţiţi prin munţi şi fluvii, românii vorbesc o singură limbă.” (în „Timpul”, din 13 ianuarie 1878)

-„A-şi călca jurămîntul a devenit în România un titlu de înaintare.” (în „Timpul”, din 12 septembrie 1878)

-„Elemente străine vor inunda România ca valurile potopului, după ce vor fi subminat terenul pe care hidoasa pocitură conduce ca regizor comedia meschină jucată de bufonii partidului său.” (în „Timpul”, din 12 septembrie 1878)

-„Realitatea tragică a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiunilor de jos, e stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din străini, e uşurinţa şi lipsa de caracter în viaţa publică, e putrejunea bizantină a puilor de fanarioţi care, sub masca interesului general, fură de sting, fie pe calea diurnelor şi a lefurilor nemeritate, fie prin arendarea moşiilor statului, fie pe alte mii de căi. Comedia consistă însă în minciuna veşnică a constituţionalismului, în pretextarea diferitelor libertăţi publice, a civilizaţiei şi a altor mofturi pentru a acoperi unica tendinţă a acelei negre mulţimi de liberali care nu caută, nu visează decît puterea statului, pentru ca prin mijlocul ei să prade. O mulţime de oameni mari se mişcă pe această scenă bizară, pe care toate sînt cu putinţă afară de un singur lucru: onestitatea. Autori care nu ştiu a scrie o frază corectă (vezi Pseudo – Ureche), oameni de stat care nu îşi pot justifica nici săvîrşirea şcolii primare, avocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîini, generali care nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiuitori recrutaţi din stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la café chantant,  iacă banda ocultă care guvernează astăzi România.” (în „Timpul”, din 12 septembrie 1878)

Genialul Mihai Eminescu a spus şi scris adevărul, a avut şi are dreptate !

Oare cînd se vor deştepta majoritatea românilor şi vor înţelege că împotriva Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, adevăratul Popor Ales de Dumnezeu, a fost pus la cale şi se desfăşoară, începînd din decembrie 1989, cel mai mare Holocaust din istoria omenirii?

Dr. GHEORGHE FUNAR

Preşedintele Filialei PRM Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2489 / 15.06.2012