Revista ROMANIA MARE - NR. 1132 - ANUL XXIII - VINERI 6 APRILIE 2012

Săptămîna pe scurt


* „România Mare“ dă tonul întregii prese române * Un bişniţar politic: Tony Blair * Cînd iese la pensie bucătăreasa Dorina Bubulina, de la Teatrul Odeon? * „UTC-ul naşte monştri“ (Vadim) * La ce o fi „vedetă“ ciumpalaca Oana Zăvoranu?


* Piticul Porno îşi plasează amantele în funcţii bănoase...




* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Iată numai cîteva dintre expresiile lansate (sau reactualizate) de „România Mare“ şi preluate de alţii, care le-au transformat în branduri: „Jos Mafia!“; „puşcăriabili“; „ruşinică“; „bebeluşe“; „dacă nema putirinţa geaba chichirez gîlceava“; „presa ticăloşită“ (transformată în „sistemul ticăloşit“) etc. * Şi „Jurnalul Naţional“ calcă, voiniceşte, pe urmele noastre. Am scris noi, primii, că Mihail Boldea a fost vînat fiindcă n-a vrut să-l lase pe Mircea Toader să controleze TOATĂ Mafia Imobiliară din Galaţi? Hop şi ziarul condus de Marius Tucă, din 28 martie: „«Tatăl» lui Boldea. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a inventat un gen de escrocherie imobiliară prin care a încercat să pună mîna pe un imobil de 2.000.000 de euro din Capitală“. * În acelaşi număr de ziar, Adrian Năstase publică un articol intitulat: „Regimul mafiot al lui Băsescu“. Lasă, că nu te-a întrecut, Bombonele. Acest Băsescu n-ar fi ajuns, niciodată, la Putere, dacă românii n-ar fi fost înnebuniţi, efectiv, de Mafia regimului instaurat de tine. Ar trebui să împărţiţi aceeaşi celulă. * Marele bişniţar politic Tony Blair a dat o vîjîială şi pe la Bucureşti. Avea nevoie, băiatul, de bani de îngheţată. Că mangoţii încasaţi de la vînzarea celor două fregate ruginite s-au terminat. Încă nu ştim, exact, ce „tain“ a primit de la cimpanzeul Victor Ponta, dar ştim cît a costat drumul. Ne-o spune ziarul „Puterea“, pe pagina 1: „Bani mulţi pentru fostul premier britanic. Blair dus şi întors: 100.000 de euro“. De unde atîta bănet mă, nenorociţilor? De la Mafie! Care o să-l recupereze atunci cînd PSD va ajunge, din nou, la Putere. În felul acesta, coşmarul românilor nu va lua sfîrşit niciodată. * Necinstit şi scandalos editorialul lui Octavian Ştireanu, publicat pe pagina 1 a ziarului PSD-ist „Azi“: „O minte luminată“. „Mintea“ asta ar fi Tony Blair. Normal: atunci cînd a minţit, ca un porc, că Irakul deţine arme de distrugere în massă, pretext pentru bombardarea, ocuparea şi jefuirea acestei ţări – mintea clăpăugului era foarte luminată. Atunci cînd a bombardat şi Iugoslavia, tot luminată era. Adevărul este că acest Tony Blair a fost una dintre cele mai mari jigodii din politica perioadei postbelice. Un nenorocit. Şi vine Octavian Ştireanu şi pretinde că nu-i adevărat ce ştie toată lumea – e adevărat ce pretinde maimuţa Ponta, care stătea cu gura căscată şi aştepta să-i arunce o banană pocitania cealaltă. * Un titlu inspirat, pe tema asta, dă „Evenimentul zilei“: „Blair, fiţa scumpă a lui Ponta“. Cică şpaga dată lui Tony Blair (în afară de costul transportului) a fost între 150.000 şi 200.000 de euro, donaţi unor ONG-uri ale pomanagiului internaţional. De unde vin banii ăştia? De la mafiotul Sondajelor Bogdan Teodorescu (?!). * Nu înţelegem de ce îşi vinde sufletul acest băiat, Octavian Ştireanu. Cine îl sileşte? N-are din ce trăi? El merge bine o vreme, după care, zbaaang, dă cu mucii lichelismului în fasolea social-democraţiei. În acelaşi număr de ziar, apare poza unei matroane de bordel, cu o căpăţînă de conopidă înfoiată: e Dorina Lazăr, directoarea septuagenară a Teatrului Odeon, instalată în acea funcţie de Traian Băsescu şi Adriean Videanu. Cică Bubulina găzduieşte un fel de spectacol făcut din nişte petice de-ale lui Caragiale: „CFR – Cometa, Copilul şi căţelul“. În invitaţia scrisă de teatru (se poate bănui că e făcută de bucătăreasa care nu mai iese la pensie) sînt debitate nişte inepţii incredibile: „Un tren este alcătuit din mai multe vagoane pe şine conectate între ele, capabile să transporte marfă sau călători pe o rută prestabilită. Calea pe care merge poate fi o şină convenţională, dar poate fi şi o monoşină (?!), astfel sună definiţia binecunoscutului (?!) cuvînt. Atunci cînd propulsia se realizează cu ajutorul unui dramaturg-locomotivă, precum I. L. Caragiale, şi un conducător de tren ca Alexandru Dabija, călătoria nu poate fi decît captivantă“. Fi-ţi-ar monoşina a dracului, de babă zăludă! Nu te mai dai plecată din funcţia aia, deşi te apropii de 72 de ani, storci teatrul respectiv ca pe-o lămîie, i-ai pus capac, sufoci tineretul – în ciuda faptului că ai fost, toată viaţa, o actriţă de mîna a doua, de „fundul scenei“, de-aia ai vocea aia spărtigoasă, ca să te faci auzită din depărtare. * Dar, Octavian Ştireanu se dă în vînt şi după o altă slugă a Puterii, fiindcă aşa este el: miel blînd, care suge la două vaci, adică ia bani de la PSD, dar îi popularizează pe limbricii PDL. Ne referim la aşa-zisul artist grafic Dan Perjovschi, prietenul lui H.R. Patapievici, care îl plimbă (pe bani publici) pe tot globul – ca să facă ce? Guguloaie şi beţigaşe pe asfalt, pe garduri, pe zidurile closetelor etc. Poate crede acest Ştireanu că nu s-a observat ce impostori laudă el în fostul orgănel al FSN, intitulat acum „Un ziar clar într-o lume confuză“? Da, e clar: n-ai caracter, hombre. De altfel, tu ilustrezi, de minune, o constatare făcută de Vadim, în anii ’70: „UTC-ul naşte monştri“. * În nr. de joi, 22 martie, ziarul „Click!“ o trece, la rubrica „BUN!“, pe satanista Oana Zăvoranu. Ce credeţi că a făcut ciumpalaca? „Vedeta (?!) pare să fi căzut (,) în sfîrşit (,) la pace cu mama sa, Marioara. Ele au fost împreună la cumpărături“. Pace, pace, între două dobitoace! Noi ştim şi ce-au cumpărat: o coadă de mătură, un vătrai, un coif de vrăjitoare, nişte căcăreze de pisică neagră şi tot felul de mizerii pentru făcut vrăji. Şi încă ceva: în ce-o fi „vedetă“ curva de ţigani? Ce face ea? Cu ce se ocupă?


* Ce bogată e limba română, şi cum se pretează ea la cele mai pitoreşti jocuri de cuvinte! Ce ziceţi de „Ţepara Ţepoi“? E una, Magda Ţepoi, de 38 de ani, cică membră PNL. * În „Adevărul“, un alt întreţinut al lui Dinu Patriciu, pe nume Florin Iaru, n-are loc de bietele patrupede: „Între oameni şi cîini“, îşi intitulează tovarăşul Rîpă (ăsta-i numele lui adevărat) denunţul. Plînge de mila copiilor – dar el cîţi a ajutat? Nici unul. Tot Vadim are dreptate: „Cine nu iubeşte animalele, nu iubeşte nici oamenii“. De altfel, s-a demonstrat chestia asta, aproape matematic. * Neîndoielnic, dintre cei care au gafa în sînge face parte şi Ion Cristoiu. Uitaţi-vă ce titlu dă Ardei Umplut, în „Evenimentul zilei“, despre dezertarea hoţească a lui Sorin Frunzăverde: „Un stîlp al partidului nu poate pleca sărind pîrleazul la vecini ca un motan în călduri“. Alo? Alo? Faceţi linişte! (vorba Elenei Ceauşescu). Noi ştiam că Piticul Utecilă a crescut la ţară, în comuna Găgeşti (jud. Vrancea). La ţară sînt pisici, de ambele sexe. Să nu le fi observat viitorul „analist“ comportamentul? Nu motanii intră în călduri, Cristoiule, ci pisicile! Ori, poate te-ai gîndit la Sever Voinescu-Cotoi, care îşi freamătă nările cînd o vede pe Caracatiţa Paul... * Ziarul „Naţional“ dă o lovitură de presă, publicînd ancheta cu titlul: „Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi dotează şi specializează spionii. «Doi şi-un sfert» investeşte 1 milion de euro în tehnică“ (autor, Narcis Voica). Asta-i treaba Poliţiei? Da, dar nu a Poliţiei pur şi simplu, ci a „Poliţiei Politice“. * Ziarul „Cancan“ se încăpăţînează să popularizeze „panseurile“ de Gîgă ale lui Lucian Mîndruţă (lua-ne-ar de puţă). Unul dintre acestea sună astfel: „Jumătate dintre români n-au folosit un PC. Bine că ăştia cu statisticile nu întreabă dacă ne folosim creierul, că ieşim şi mai prost“. Ce-i asta, bă, Lucică? Un aforism? O maximă? Nu-ţi spune nimeni că n-ai strop de spirit? Îţi promitem, noi, că vom strînge aceste „perle“ jenante într-o antologie a prostiei. * Piticul Porno îşi aranjează amantele în funcţii bănoase. După ce a pripăşit-o pe Cinthya Curt în funcţia de consul general la Barcelona, Emil Boc a căpătuit-o şi pe Ştefania Ferencz cu un post important. Ne-o spune „Ziarul Financiar“, în genericul paginii 1 de vineri: „Trebuie să fii şefă de cabinet de ministru sau soţie de primar şi devii expertă în supravegherea sectorului financiar. PDL a trimis-o pe fosta şefă de cabinet a lui Boc să supravegheze o piaţă de 30 de miliarde de euro“. Autoarea anchetei, Ruxandra Pricop, scrie: „Astfel, Ştefania Ferencz, de profesie avocat şi fără nici un fel de experienţă pe bursă, a ajuns să supravegheze piaţa de capital, singurul lucru care o recomandă fiind acela că a fost şefa de cabinet a fostului prim-ministru Emil Boc, în timp ce Carmen Negoiţă (tot avocat), fosta soţie a primarului Sectorului 3, Liviu Negoiţă (membru important al PDL), a fost numită în funcţia de preşedinte al CNVM“. * În ziarul „Cancan“, un chelios cu sprîncene de gorilă, Ion Crissoveloni, care zice că e urmaşul unor bancheri, debitează o enormitate pentru care ar trebui să ia nişte şuturi în spate: „Familia mea deţinea aproape jumătate din Bucureşti“. Eşti nebun de legat, tataie. Şi cealaltă jumătate cine o deţinea? Probabil un alt diliu, „contele“ Iosipescu-Zambra. * Gigi Becali îl acuză pe Ioan Ovidiu Sabău că ar fi făcut vrăji, aşa încît FCM Tg. Mureş a cîştigat meciul cu Steaua. Nu, n-a făcut vrăji – acea partidă a fost grav viciată de arbitrul ungur Balaj. Dar, cea mai mare greşeală a lui Gigi e că îl face pe Sabău... pocăit (?!). Nu, puştiule, moţul n-are nici o legătură cu pocăiţii, care sînt nişte oameni extraordinari. El e membru al sectei Martorii lui Iehova, ceea ce e cu totul altceva. * Ziarul „Naţional“ mătură podelele, din cînd în cînd, cu Ardei Umplut. Ete ce apare în nr. de vineri, sub genericul „Cristoiu, între curve şi fecioare!“: „Cristoiu, scriitor fără astîmpăr, dă în bobii electorali preţ de o pagină întreagă. Şi nu oricum, ci numai despre PDL în raporturile cu el însuşi, nu şi în raporturile lui cu lumea dimprejur, de parcă s-ar vota singur la alegeri“. * Din păcate, acelaşi ziar face o gafă: o prezintă pe fiica guristei Carmen Mureşan (de-şi zice Harra) o dată ca fiind concepută cu Titus Andrei, iar ceva mai încolo ca fiind rodul îmbîrligării cu Titus Muntean (?!). Aiurea. Nu e nici cu unul, nici cu altul. Fata care poceşte limba română e făcută în eprubetă.


* Şi încă o greşeală în „Naţional“, de data asta gramaticală. Referindu-se la actriţa Marga Barbu, Liviu Stanciu scrie: „Una dintre puţinele din lume care a avut (sic!) şansa, la 50 de ani, să joace roluri de femei fatale“. Eroarea este evidentă: „care au avut“, aşa trebuia scris. * Tot Liviu Stanciu scrie, ceva mai sus: „Astăzi, Rompres are 123 de ani...“ Nu există Rompres, tinere – s-a revenit la denumirea AGERPRES. * Anunţurile porno, din „Libertatea“, conţin, uneori, un savuros umor involuntar. O gagică, de pildă, zice aşa: „Îţi plac femeile rubensiene? Ofer companie intimă. Zona Chibrit“. Noi traducem aşa: o grăsană şi-o caută cu lumînarea, ea stînd la Chibrit, care e ascuţit. Care vă oferiţi, mă, pofticioşilor, să o satisfaceţi pe obeza de la Chibrit? * Ticălos pînă la moarte, acest Nicolae Manolescu! Referindu-se la una dintre aberaţiile bătrînei caiafe Neagu Djuvara, Răţoiul Donald îşi dă cu presupusul, în fiţuica stufoasă „Adevărul“, deşi e bîtă în materie de istorie: ,,Şi oare ce să fi fost, de neamul lui, Negru Vodă, trac, get, slav, peceneg, ungur, sau toate la un loc, căci de români nu poate fi vorba încă multe veacuri de atunci încoace?”. Hai sictir, Fasolescule! Ce te bagi, mă, prostule, dacă nu te pricepi? Acest Negru Vodă e cunoscut în Istorie şi sub numele de Radu Negru, el fiind considerat primul Domn al Ţării Româneşti – evident, e un personaj legendar, care stîrneşte încă multe controverse. Problema este, însă, alta: nu poate fi vorba de români la anul 1290 – borna de hotar a ,,descălecării” principatului Valahiei? Abia după ,,multe veacuri” se poate vorbi de români? Dar sînteţi sifilitici în ultimul hal – şi tu, Moş Djuvara, şi tu, Manolescule! Ce populaţie o fi trăit atunci, la cumpăna Secolelor XIII şi XIV, între Dunăre şi Carpaţi? Nu trebuie să fii mare istoric să ştii că etnogeneza Poporului Român s-a terminat în Secolul VI – da, de atunci se poate vorbi de ROMÂNI, locuitori ai Romaniilor Populare, cum stă scris şi pe atîtea hărţi ale epocii. Iar la sfîrşitul acelui veac, mai exact în anul 586, sînt atestate documentar primele cuvinte româneşti: ,,Torna, torna, fratre!” (,,Întoarce-te, întoarce-te, frate!”). Uite cine a ajuns să ne re-scrie Istoria: un cuman poponar (Moş-Neagu Djuvara) şi un ţigan, odraslă de legionar (Niciolae Fasolescu)! * Am primit la redacţie un exemplar al revistei ,,Timişoara”. Am avut senzaţia că e vorba de un număr din 1990 – nu din 2012. O înverşunare, sub-umană, împotriva cui? A unui regim care a murit demult. A comunismului, glorificat, cîndva, chiar de cei care aveau să se dea de trei ori peste cap şi să pozeze în dizidenţi: Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Ion Caramitru ş.a. Foaia cu pricina conţine două pagini cu genericul ,,Legea Lustraţiei în opinia personalităţilor naţionale”. Cine credeţi că apare aici, cu poză? Puneţi mîna şi notaţi: Doru Braia (?!), Eugen Nicolicea (?!), Stejărel Olaru (?!), Erdei Dolczki Istvan (?!), Marius Oprea (?!). Bă, nenică, dar sînteţi dilii rău de tot! De cînd e Nea Zambilă ăsta (Stejărel), ,,personalitate naţională”? Sau tehnicianul Doru Braia, care repara magaoaia (e depanator radio)? Noi ştiam că, în Banat, coeficientul de inteligenţă e ceva mai ridicat – dar fiţuica ,,Timişoara” ne convinge că ne-am înşelat. E plină de ,,lustragii” care freacă bărbuncul şi taie frunză la cîini.


* În loc să-i tămîieze pe impostorii Dan Perjovschi şi Dorina Lazăr, Octavian Ştireanu mai bine ar fi atent la greşelile care apar în ,,Azi”. În nr. de miercuri, 21 martie, chiar pe pagina 1, poate fi văzut un titlu referitor la obsesia lui Băsescu faţă de numărul total de parlamentari: ,,PLACA CELOR 300!”. Ce cacofonie jenantă…


* Ziarul ,,Naţional” ne anunţă că Adina Buzatu ar fi investit 50.000 de euro într-un magazin. Noi nu credem. Nu de alta, dar croitoreasa asta năroadă, cu creierul la noadă, n-a văzut 50.000 de euro nici cînd se tăvălea cu evreul ăla turc, care i-a făcut un plod. * Atunci cînd păduchii se freacă unii de alţii, ies scîntei, de genul articolului ,,Felicitări, Horia Patapievici!”, semnat de Vladimir Leonovici Tismineţki, în ,,Evenimentul zilei”. De ce-l felicită fiul agentului NKVD Leon Tismineţki pe fiul agentului NKVD Dionisie Patapievici? Pentru ,,Scrierile anti-totalitare” (?!), care l-au făcut să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, din Timişoara (?!). Doi evrei obraznici. Două nulităţi pline de ifose cu miros sulfuros (adică de pîrţuri). E o ruşine pentru oraşul Timişoara, care nu mai are nici un drept moral să vorbească despre apărarea valorilor naţionale, de vreme ce un nenorocit ca acest Kakapievici a primit o astfel de distincţie universitară. * ,,Jurnalul Naţional” îl face la pielea goală pe Albinos, care nu e numai traficant de copii, ci şi ţepar de bani europeni: ,,Valeriu Stoica face bani din proiecte controversate. Fundaţia la care este consilier executiv are un proiect POSDRU, program blocat de UE din motiv de «deficienţe»”. * Ne vedem nevoiţi să revenim la ,,ciorba reîncălzită” Tony Blair. Fiindcă ăsta-i nivelul pocitaniei Victor Ponta: se duce în America, pe bani grei, ca să se vadă doar cu o liftieră şi cu un ajutor de bucătar la Casa Albă, după care încearcă să le ia faţa românilor, cu vizita unui străin, dar nu-l bagă în seamă decît o japiţă expirată, şi aia contra cost. În ,,Excrementul zilei”, Horia Tabacu îi freacă ridichea minusculă, în articolul intitulat ,,«Preţul corect» al unui bordel dintr-o fregată de Monte Carlo”, pe care îl reproducem integral: ,,Ciudate imagini am văzut, alaltăieri seară, la toate emisiunile de ştiri! Oameni importanţi din România, sau cei mai importanţi, stăteau în transă şi îl ascultau pe Tony Blair vorbindu-le. Nu am schimbat imediat canalul, dorind să îmi explic ce cauză are «nirvana» asta. În primul rînd, o mare parte dintre cei care se extaziau în sală au cunoştinţe de limba engleză sumare şi nu au putut beneficia decît de traducerea discursului. Dar s-au comportat ospitalier, entuziasmîndu-se. Altfel, Tony Blair, în sufletul lui, cel puţin în reîncarnarea asta, nu pare să aibă prea multe legături cu poporul român. Fregatele, BAE Systems, Combinatul siderurgic SIDEX Galaţi ar putea fi cîteva subiecte care l-au legat de noi. Dar presa engleză le-a tratat cu răutatea-i caracteristică şi partea frumoasă a acestor poveşti a rămas umbrită de nişte sume mari de bani. Atunci, unii au numit aceşti bani «mită», alţii, «donaţii» către Partidul Laburist. Timpul a trecut şi faptele au fost îngropate în uitare. Între timp, Tony Blair a devenit unul dintre cei mai bine plătiţi oratori din lume. Alături de nume precum Bill Clinton, Al Gore sau Mihail Gorbaciov. Fostul prim-ministru britanic îşi vinde bine şi amintirile din perioada mandatului său, scriind despre războaiele din Irak şi Afganistan, dar şi despre relaţia strînsă cu fostul preşedinte american Bill Clinton. Editura care i-a publicat memoriile i-a plătit 7 milioane de dolari. Cu nici 3 ani în urmă, o companie filipineză a achitat 616.000 de dolari pentru două discursuri private, de cîte o jumătate de oră. Asta înseamnă că fostul premier Tony Blair a cîştigat peste 10.000 de dolari pe minut. Acestea sînt informaţiile la zi, cele mai accesibile, despre ex-premierul britanic. Ele nasc o întrebare firească. Cine l-o fi plătit la noi? După toate uzanţele, este imposibil să fi rămas un rest de bani de pe urma vechilor poveşti cu fregatele şi Sidex. Doar la Gorbaciov, în anul 2010, au fost zvonuri că banii se dăduseră… Dar la Blair? Avînd în vedere că Ponta a fost eroul principal al întîlnirii cu Tony Blair şi în timpul acesteia, şi după, cînd s-a împăunat, te poţi gîndi că banii pot veni de la PSD. Dar cum şi de unde? PSD-ul se vaită cu o datorie istorică, din campaniile trecute, de 7-8 milioane de euro. Mai recent, portăreii au venit să execute sediul din Kiseleff pentru doar 5.000 de euro. A fost penibil şi trist pentru cel mai mare partid al ţării. Şi acum, colac peste pupăză, Blair, unde «preţul corect» nu poate fi format decît din şase cifre! Fundaţia, care oficial a plătit, este constituită din băieţi deştepţi, care doar cîştigă, nu pierd niciodată. Este clar că din altă puşculiţă s-au luat banii. Şi aceasta pare strîns legată de Victor Ponta. Cineva i-a oferit o compensaţie. El s-a consumat pentru că nu a mai reuşit să participe la raliul de la Monte Carlo, este şicanat de dosarul de prostituţie în care sînt amestecaţi colegii săi şi are încă destule pe suflet, conform unor surse chiar oficiale. În aceste zile, cineva l-a convins că preşedintele Băsescu nu a glumit deloc. Mentorii lui s-au apucat să-i consolideze biografia. S-au jalonat 10 ani. Am aflat cum a intrat în politică şi ce şi-a propus «în barbă» la Londra, la congresul laburiştilor. Totul merge bine, fără risc. Vorba cuiva, dacă te duci la bordel şi ai bani, «partenera» îţi face pe plac. Sau, ca să terminăm într-o notă mai selectă, părerea lui Ilie Şerbănescu despre această vizită: «pentru România nu este nimic extraordinar»”. * Revista ,,Flacăra lui Adrian Păunescu” ne aduce aminte că s-au scurs 4 ani de cînd s-a stins din viaţă omul de spirit care a fost George Pruteanu. Mare păcat dispariţia, prematură, a acestui intelectual patriot. * Din aceeaşi revistă am reţinut cîteva ,,perle” audio-vizuale, ,,pescuite” de Andrei Păunescu: ,,Prostituatele sînt reprezentantele uneia dintre cele mai onorabile meserii” (Emil Hurezeanu, bănuim că la Realitatea TV); ,,El poate fi aplicat retroactiv, mergînd cu ani de zile în urmă” (Mircea Toader, Realitatea FM); ,,Misterul cel mai cunoscut indică care este misiunea acestui guvern” (Daniel Barbu, Realitatea FM); ,,Să vedem ce ne poate oferi acest mall: un blugins, un bluz… prinde foarte bine, să dea belea la cameră… dăm ce cere populaţia” (,,Haiducii”, Acasă TV); ,,Nici unul dintre partidele din USL nu vor semna un pact cu partidul lui Dan Diaconescu” (Realitatea TV); ,,În ciuda prezenţei reprezentanţilor OSCE, au avut loc şi incidente nefericite” (Antena 3); ,,În familia Vlădan erau probleme familiare” (Florin Melcu, Antena 3; corect, ,,familiale”); ,,Uite-aşa s-a găsit marea noastră găselniţă” (Moise Guran, TVR 2); ,,A urmat apoi următorul foc” (Antena 3); ,,Îmi doresc ca copilaşii mei să aibă un tată sănătos şi în viaţă” (Mihaela Borcea, Kanal D); ,,Domnule Hogea, cresc în continuare numărul de adeziuni în fiecare zi?” (Dan Diaconescu, OTV); ,,Guvernul din ţara vecină, condus de Ludovic Orban” (Călin Popescu-Tăriceanu, Antena 3; corect, ,,Viktor Orban”); ,,Acesta a fost impactul destul de nimicitor” (B1 TV); ,,Nave produse sau ambalate în România” (Pro TV); ,,La Buenos Aires, un tren cu navetişti s-a izbit din plin de către un parapet” (Realitatea FM); ,,Ceasuri deşteptăcioase pentru Crin Antonescu” (Realitatea FM). * Dar, cea mai idioată formulare din ultima vreme îi aparţine comentatorului meciului de fotbal Pandurii Tg. Jiu – Steaua, transmis de Digi Sport: ,,Tatu pleacă-n gaură” (?!). Hai, nu mă-nnebuni! Pleacă Tatu-n gaură? Să i-o spui lu’ mă-ta! * Prostul solemn Radu Călin Cristea inventează cuvinte – deşi el nu le stăpîneşte bine nici pe cele deja existente. În fosta ,,Scînteia”, trogloditul cu cap de ogar flămînd scrie despre ,,inapetitul meu” – numai că aşa ceva nu există; există ,,apetit” şi ,,inapetenţă”, dar n-ai voie să le combini, pentru că rezultă un barbarism, ,,inapetit”. * Ziarul ,,Evenimentul zilei” e însetat de sînge! Zi de zi cere uciderea cîinilor. În nr. de joi, 29 martie, toată pagina 1 e dominată de poza unui bagabont, care ridică, de urechi, un căţeluş speriat, iar dedesubt se scrie: ,,Bucureştiul lui Oprescu! 4 hingheri la un oraş cu 60.000 de cîini”. Arză-v-ar pe maţe de bestii, că n-aveţi loc de animăluţele astea. În acelaşi număr e reprodusă şi părerea unui pretins ,,specialist în chinologie”, Vlad Popescu, care minte că, în fiecare an, în Bucureşti se nasc 450.000 de cîini (?!). Ce porc! Nu-ţi e mă, ruşine? Şi unde sînt puişorii ăştia? În acest ritm, acum ar fi trebuit ca, în Capitală, să fie zeci de milioane de cîini. Eşti dement? * Un alt dement e boxerul britanic Carl Froch, care ţipă: ,,Îi voi muşca urechile lui Bute, ca Tyson lui Holyfield!”. Ăsta-i canibal, fraţilor. Ce-ai, mă, cu urechile omului? Ai mare grijă, că el se află sub protecţia Elenei Udrea, care s-ar putea să te muşte de testicole… * Un alt copil nesupravegheat a murit la Sibiu, înecat în hazna. Asta e cauza morţii atîtor copii: inconştienţa părinţilor, care îi lasă nesupravegheaţi – nu cîinii, nu trenurile… * Talentatul ziarist Răzvan Ioan Boanchiş rămîne, şi el, fără supraveghere, din cînd în cînd. Adică scapă de sub ochiul vigilent al lui Cornel Dinu. Şi atunci face greşeli. Ca aceasta, evident, din ,,Naţional”: ,,Am ajuns în 2012 şi nu ne-am lepădat de rudimentele şi toxinele gen 1789 (cînd a fost ghilotinată Maria Antoaneta, ca să exulte zdrenţăroşii) şi 1917”. Pardon, puştiulache: vezi că fiica Mariei Thereza a fost ghilotinată 4 ani mai tîrziu, mai exact în 1793. * Ziarul ,,Tricolorul” a ajuns la numărul 2.430. E cel mai tare din ţară. Vă prezentăm sumarul cîtorva numere. VINERI, 30 martie: ,,În fiecare an, ofiţerul acoperit D.I.A. face cîte o cură de dezalcoolizare în clinici din Italia şi Germania. Culmea neruşinării: să te numeşti Frunzăverde şi să patronezi Mafia Pădurilor!”; ,,Rating formidabil făcut de liderul PRM la emisiunea «Te pui cu blondele?», de la Antena 1, miercuri seară: Minutul de Aur – 17,9 puncte”; ,,Asasinii economici, asasinii politici şi bogăţiile României” (editorial de Gh. Funar); ,,Mari eforturi de a opri hemoragia PDL”; ,,SCUIPAŢI AICI! Nişte derbedei falsifică sondajele de opinie din ce în ce mai grosolan”; ,,ULTIMA ORĂ. Iată care e cauza agitaţiei enervante a lui G.C. Maior: bovina a aflat că va zbura din funcţie”; ,,Pentru împrospătarea memoriei. Procuroarea portocalie Daniela Anton a ajuns, prin fraudă, în Capitală. La examen, repetenta a avut ultima medie (7,50) şi a picat!” (,,Tricolorul”, 22 februarie 2011); ,,Ambasada SUA lucrează cu «liste negre», ca în anii ‘50, ai politicii mccarthyste… Campionul K1 Daniel Ghiţă nu primeşte viza, fiindcă la botezul fiului său a participat şi… Vadim Tudor (?!)”; ,,Ravagiile bolşevismului în Biserica Rusiei” (protoiereu Mihail Polski); ,,Închisorile secrete ale CIA agită spiritele în Polonia”; ,,Fenomene stranii. Cazuri de moarte clinică” (Traian Tandin); ,,Aşa vă place Istoria? Amanta lui Mussolini, Clara Petacci” (Dan Dumitrescu); ,,Viaţa sexuală a marilor pictori. Jurnalele obscene ale lui Delacroix” (Nigel Cawthorne). SÎMBĂTĂ, 31 martie: ,,Ce se ascunde în spatele descinderii DNA la Primăria Aradului? Lupta pentru putere dintre ginerele Falcă şi socrul Seculici”; ,,Şantajistul din Caracal se milogeşte de Dorin Cocoş să-i mai azvîrle 1.000.000 de euro (?!)”; ,,Nicolae Ceauşescu şi Todor Jivkov sărbătoreau Paştele” (editorial de Dumitru Avram); ,,Scenă de film de groază: Pentru şantajarea judokanului Marius Vizer, borfaşul Mihai Gheza a fost atras într-o capcană, în Ungaria, şi sodomizat de 5 bărbaţi!!!”; ,,Dacă a fost o farsă, a fost tîmpită… Aseară, la Pro TV, alcoolicul Liviu Vovodoz Arsenie (bărbatul Babei Cloanţa Israela) l-a pălmuit, în direct, pe Cătălin Măruţă (?!)”; ,,LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Doliu în familia lui Traian Băsescu: a murit mama Mariei Băsescu”; ,,Marele fluviu îşi adună apele. Întoarcerea fiului risipitor” (Mircea Hamza); ,,Bătălie pentru Serviciul Secret al Ministerului de Interne”; ,,OTV a intrat în faliment” (MEDIAFAX); ,,Corneliu Vadim Tudor, un monument de cultură” (dr. Livius Ţîrnea, Filiala Timiş a PRM); ,,Ambasadorul SUA la Moscova a calificat Rusia drept o ţară de «sălbatici»” (Valentin Vidu); ,,Ducele de Edinburgh, cunoscut pentru gafele sale, se remarcă din nou”; ,,Arhiva «Tricolorul». Familia Regală plîngea în hohote” (Miron Cristea, întîiul Patriarh al României). LUNI: ,,După ce au primit şpaga de 150.000.000 $ - Americanii i-au dat mînă liberă lui Traian Băsescu să-l debarce pe utecistul obraznic M.R. Ungureanu!”; ,,Abuzuri tipice dictatorilor africani: Covor de elicoptere pentru soacra lui Traian Băsescu (?!)”; ,,SCUIPAŢI AICI! Ruşine, PDL! N-ai găsit alt candidat la Primăria Generală a Capitalei decît pe ţiganul handicapat Silviu Prigoană, care vrea să ucidă toţi cîinii din Bucureşti!”; ,,Armaghedon care circulă pe Internet: Caracatiţa Dinu Patriciu”; ,,Cine va plăti pentru distrugerea cercetării şi vînzarea de ţară?” (editorial de Dumitru Avram); ,,Marele actor Ion Lucian a încetat din viaţă”; ,,Fenomene stranii. Oamenii în negru: o poliţie extraterestră?” (general dr. Emil Străinu); ,,Culmea crizei: nemţii se ridică împotriva capitalismului. Proteste violente la Frankfurt, faţă de politica de austeritate a UE şi BCE”; ,,Unde se trăieşte cel mai bine. Top 10 cu cei mai bogaţi locuitori”; ,,Scandal la Palatul Buckingham: o carte susţine că Regina Mamă ar fi fost fiica unei bucătărese”; ,,Înmormîntare… fluierată!” (Isabelle Bricard). MARŢI: „Nu e România patria «teatrului absurd»? Şedinţă PDL la cimitir“; „Vasile Blaga i-a cerut lui Traian Băsescu să-l instaleze pe el, în locul lui Emil Boc, la conducerea PDL“; „Şobolanii PDL se bulucesc să părăsească corabia… Şi Pinalti vrea să o şteargă la PNL“; „În sfîrşit, un gest normal din partea PDL! Cristian Preda (Viermele) atîta şi-a căuta-o cu lumînarea, pînă a fost exclus din partid“; „Revanşa «Dictatorilor»“ (editorial de Dumitru Avram); „Au trecut 8 ani de la stingerea din viaţă a unui mare ziarist – Ce dor ne e de Valentin Păunescu“; „Mare gafă mare în ziarul «Puterea»“; „Amintiri despre şovinismul barbar al ungurilor“ (dr. Aurel Mureşianu); „Fenomene stranii. La încoronare, Regina Marii Britanii a stat cu fundul pe o… piatră magică!“. * La rubrica Tableta de înţelepciune, din „Tricolorul“, e reprodusă o frază rostită de Napoleon, înainte de a înfrînge o rebeliune din Paris: „Mă duc să-i gonesc pe avocaţi!“. Aceeaşi părere o avea şi Ion C. Brătianu, care, întrebat de ce îl face inginer pe fiul său mai mare, Ionel, şi nu avocat, a răspuns: „În Parlament, avocaţii ne-au mîncat ficaţii!“. * Ziarul ,,Libertatea” a făcut un fix împotriva cîinilor. O banală muşcătură, de picior, s-a transformat într-o… sfîşiere (?!). Aşa şi sună titlul unei note: ,,Senator PDL sfîşiat de cîine”. Începutul ştirii infirmă, însă, titlul: ,,Senatorul democrat-liberal de Vâlcea Dorel Jurcan a fost muşcat de picior de un cîine, la sfîrşitul săptămînii trecute, în curtea unui localnic din comuna Zlătărei, unde se dusese să-şi prezinte programul electoral”. Dar cînd o fi început campania? Şi ce căuta ăsta în curtea omului? Normal, cîinele l-a mirosit că e hoţ. * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Am aflat ceva uluitor: România exportă, pe piaţa Uniunii Europene, miei vii – care se întorc la noi, sub formă de produse ambalate, care se vînd în mall-uri şi în alte magazine, la preţuri mult mai mari. Ce bişniţă ordinară!


ALCIBIADE






Abjecţia nu mai are nici o limită...


CONTRA UNEI ŞPĂGI DE 100.000 DE EURO, ALCOOLICUL
ALIN TEODORESCU AR VINDE-O ŞI PE MĂ-SA DIN GROAPĂ!






Beţivanul Alin Teodorescu, plătit ca o curvă, de Dinu Patriciu, continuă intoxicarea opiniei publice, prin publicarea, în fiţuica „Adevărul“, a unor făcături jenante, intitulate, pompos, „Barometre ale încrederii electoratului“. Întrucît nici chiar alcoolicul lacom de bani nu poate minţi atît de mult, încît să ascundă prăbuşirea PDL şi a lui Traian Băsescu, cei doi se mulţumesc, deocamdată, cu un fel de topuri ale încrederii. Dată publicităţii la 1 aprilie, de Ziua Păcălelilor, ultima mizerie scoasă din creierii alcoolizaţi ai lui Alin Teodorescu îl plasează pe palestinianul Raed Arafat în fruntea clasamentului, iar pe M.R. Ungureanu între Crinuţa şi Victoriţa, într-un demers jalnic de a-i manipula pe cititori. Trei homosexuali notorii şi un felcer arab ar fi idolii românilor! Ce ruşine! Surse din Serviciile Secrete ne-au informat că Alin cel Cretin a primit de la Dinu Păturiciu 100.000 de euro şi încă 100.000 de euro, în avans, pentru următoarea intoxicare, ce ar trebui dată publicităţii la începutul lunii mai. Iată că abjecţia nu mai are nici o limită! Abjecţie pe care o alimentează şi un alt Teodorescu – Bogdan – la fel de ordinar ca şi celălalt, furajat cu bani grei de un alt ţigan securist, Dan Voiculescu. Despre minciunile sifilitice, difuzate de celălalt ţigan disperat, Dan Diaconescu, la vidanja OTV, ne e şi silă să mai vorbim – puradelul din Caracal îşi face, singur, curaj, înainte de o nouă arestare pentru şantaj...










Poeţi uitaţi

Laudă suferinţei


Cît mai poţi, în voie, respira,


Un atom din respirarea ta


Să-l închini, o, suflete, pe veci,


Suferinţei vii prin care treci.






Ea te face mai milos, mai bun,


Iubitor, dar şi iubit de oameni


Nu uita că-n cel mai mic cătun


Doar cu cei ce sufăr te asameni.






Bucuria ta nu e nicicînd


Altuia izvor de bucurie.


Cum flămîndul crede la flămînd


Lacrimă cu lacrimă se-mbie.






De-ar fi săritura în neant


Licăr jucăuş de diamant,


Strigăt triumfal de bun ajuns,


Cine-ar da la glasul tău răspuns?






Numai agonia ta e-a lui,


Ea ţi-l face frate şi-ţi închină


Lacrima-i: prinos cum altul nu-i...


În sicriu-ţi, singura lumină.


ENric Furtună






Biblioteca naţională






La Jubileul de 50 de ani al „Gazetei Transilvaniei“

Scrisoarea de felicitare a lui Mihail Kogălniceanu, publicată în numărul festiv al „Gazetei“, de la 1 ianuarie 1888






Iubitul meu domn şi amic,


Onorabile dr. Aurel Mureşianu!


Vechi colaborator al „Gazetei Transilvaniei“, încă de pe la anii 1839-1849, permite-mi a-ţi adresa felicitările mele sincere şi conaţionale, cu ocazia Jubileului de 50 de ani al existenţei veteranului ziaristicii române.


Şi eu, în acest an, serbez între ai mei jubileul de 50 ani de viaţă politică. În acest lung timp de 50 de ani nu o dată m-am întîlnit cu luptătorii Mureşeni: deşi aflîndu-ne în ţări politic despărţite, nu o dată am simpatizat şi am lucrat împreună, căci şi unii, şi alţii am avut şi am urmărit acelaşi scop: apărarea şi întărirea naţionalităţii române, fie dincolo, fie dincoace de Carpaţi. Cîte evenimente s-au petrecut în ţările noastre în această jumătate de secol!


Cîte lupte am susţinut, cît curaj s-a arătat, cîtă abnegaţie am dezvoltat, cîte sacrificii am făcut şi noi, şi voi, sau, mai bine zicînd, noi împreună!


Noi, românii de dincoace de Carpaţi, am fost mai fericiţi decît voi, românii de sub coroana Habsburgilor. Noi ne-am văzut visul cu ochii! Am ajuns a fi un stat liber şi independent. Ocupăm azi un loc respectabil între naţiunile de sine stătătoare. Sîntem stăpîni pe destinele noastre, şi viitorul nostru atîrnă numai de noi; de inteligenţa, de prudenţa, de energia ce vom şti a dezvolta în mijlocul pericolelor ce ne-ar ameninţa.


Voi, iubiţii noştri fraţi de peste Carpaţi, aţi dobîndit mult pe tărîmul culturii naţionale, şi aceasta în mare parte mulţumită ,,Gazetei Transilvaniei”; dar n-aţi ajuns încă acolo unde trebuie să ţintească orice naţiune mîndră de sîngele care curge în vinele sale, şi mai ales naţiunea română, urmaşa poporului-împărat.


Spre a ajunge la acest scop măreţ, mai sînt necesare încă multe sforţări, multe sacrificii, multă prudenţă politică, şi, mai presus de toate, unire, unire deplină între voi, unire în cuget, unire în simţiri, cum zicea nemuritorul vostru bard naţional.


Dreptul nu piere niciodată, mai ales cînd el are apărători ca voi, curajoşii fii ai Carpaţilor, care, în mijlocul persecuţiilor, al restriştelor, aţi ştiut a susţine valoroasa „Gazetă a Transilvaniei”, ce a fost şi este nu numai marea voastră înainte-luptătoare, dar şi înseşi analele admirabilelor voastre acte pentru susţinerea şi dezvoltarea naţionalităţii române, în decursul a jumătate de secol.


Noi, românii din Regatul românesc, un minut n-am fost, un minut nu sîntem fără a împărtăşi durerile voastre, fără a simpatiza cu eforturile voastre pentru asigurarea naţionalităţii române, acolo unde Dumnezeu şi Divul Traian au împlîntat-o, căci ştim că, atunci cînd – (dar aceasta nu va fi) - naţionalitatea română ar fi stinsă peste Carpaţi, nici noi, românii de dincoace de Carpaţi, nu vom avea propria noastră existenţă naţională asigurată!


Cu toţii simţim, în inima fiecăruia din noi există dar durerea de a vedea politica greşită şi funestă ce se urmăreşte în contra românilor de către concetăţenii voştri maghiari, politică, mai înainte de toate, funestă însuşi Statului ungar!


Totdeauna am avut simpatii vii pentru naţiunea maghiară, dar , asemenea, pururea am deplîns linia de purtare a o mare parte din maghiari faţă de români, concetăţeni ai lor; sentimentele mele au corespuns pururea actelor mele. Cînd, în 1868 - sînt acum 20 de ani -, am vizitat Parlamentul Ungariei, cîte capete am recunoscut (din cele) care, în 1860, se refugiaseră în Moldova şi pe care eu, prim-ministru al lui Cuza-Vodă, le-am refuzat gîzilor guvernului absolutist, ce domnea atunci în Budapesta, ca şi în Viena.


Cînd prefectul de Galaţi, în 1860, voia să-i predea consulului austriac pe refugiaţii Vidasz şi Berzenczey, comitele secuilor, şi cînd aceştia, iarna, îmbrăcaţi numai cu un atila de vară, au venit la Iaşi, eu, pe răspunderea mea, le-am dat un sauf-conduit, i-am îmbrăcat cu înseşi blănurile mele, şi în trăsura mea i-am înapoiat la Galaţi, unde au urmat a petrece în linişte sub protecţia Drapelului Român, cu toate protestele şi ameninţările reprezentantului Austriei. Această linie de purtare ospitalieră mi-a fost dictată prin crezul politic ce-l profesez şi astăzi, (anume) că aceia care predică înfrăţirea între popoarele Ungariei, prin egala îndrituire şi respectarea drepturilor naţionalităţilor nemaghiare de sub coroana Sfîntului Ştefan, lucrează pentru întărirea şi înflorirea Statului Ungariei; şi, din contră, aceia care îi împilează pe români, aceia care voiesc a stinge naţionalitatea română din Ardeal şi Banat sînt mai mult duşmanii prezentului şi viitorului Ungariei, decît ai înşişi românilor.


În aceste sentimente, care cred că - curînd sau tîrziu - vor fi împărtăşite nu numai de adevăraţii oameni de stat ai Ungariei, ci şi de adevăraţii ei ziarişti, vă reînnoiesc felicitările mele, urările mele călduroase şi sincere, la frumoasa voastră serbare!


Regret din suflet că nu sînt decît cu inima în mijlocul acelora care serbează Jubileul „Gazetei Transilvaniei”.


Ca o concluzie, doresc ca „Gazeta” să ajungă la jubileul său de 100 de ani! Facă Dumnezeu şi energia voastră ca acel jubileu să se serbeze în mijlocul unei naţiuni fericite, adică ajunse la culmea împlinirii dreptelor sale aspiraţii! Numai astfel Naţiunea Română de peste Carpaţi, alături cu naţiunea maghiară, avînd, ambele, aceleaşi drepturi şi îndatoriri, va lucra împreună la întărirea şi gloria patriei comune: Ungaria, devenită atunci aliata României!


MIHAIL KOGĂLNICEANU, Bucureşti, decembrie 1887






Este absolut necesar  un Referendum Naţional!
COMUNICAT DE PRESĂ
Fără să fi avut acordul Poporului Român, Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu guvernele pe care le-au patronat, au trecut la: privatizări frauduloase; împrumuturi externe de peste 150 miliarde euro; înstrăinarea bogăţiilor naturale; pregătirea dezastrelor ecologice prin folosirea cianurii în minerit şi obţinerea gazelor de şist prin fracţionare hidraulică. Pentru aflarea adevărului şi stoparea Holocaustului împotriva românilor, Partidul România Mare propune organizarea unui Referendum Naţional, în ziua de 3 iunie a.c., înaintea alegerilor locale. Această consultare a populaţiei e perfect constituţională şi absolut necesară.


Partidul România Mare consideră că participanţii la Referendumul Naţional trebuie să răspundă, prin Da sau Nu, la următoarele întrebări:


1. Doriţi ca Guvernul să prezinte în Parlament bilanţul privatizărilor şi pe ce anume au fost cheltuite sumele obţinute?


2. Doriţi să fiţi informaţi de către Guvern şi Banca Naţională a României despre împrumuturile externe şi destinaţia lor?


3. Doriţi să fie reziliate toate contractele de privatizare, concesionare sau vînzare a resurselor naturale din România?


4. Doriţi să fie interzise folosirea cianurii în minerit şi extragerea gazelor de şist prin fracţionare hidraulică?


5. Doriţi să fie oprită expunerea populaţiei României la riscurile aditivilor alimentari cancerigeni?


6. Doriţi să fie stopată de Parlament expulzarea cetăţenilor români din România prin aşa-zisa modificare a Legii minelor?


7. Doriţi să fie interzise produsele etnobotanice şi alte droguri pe teritoriul României?


8. Doriţi să fie judecaţi şi condamnaţi toţi cei vinovaţi de subminarea economiei naţionale, de jefuirea Poporului Român, de înrobitoarea îndatorare externă a României şi de Holocaustul împotriva românilor ?


Dr. Corneliu Vadim Tudor


Membru al Parlamentului European


Preşedintele Partidului România Mare


3 aprilie 2012, Bucureşti










Polemici « Controverse
Scrisoare Deschisă către Academia Română


Muzicologul, criticul şi profesorul Viorel Cosma va împlini în curînd 90 de ani! Cred că ar merita să devină membru al Academiei Române, alături de George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Paul Constantinescu, Sigismund Toduţă, Ştefan Niculescu, Cornel Ţăranu şi Octavian Lazăr-Cosma. În acest sens, am să vă expun realizările sale, în cei 70 de ani de carieră. Viorel Cosma este autorul a 100 de cărţi, majoritatea dedicate istoriei muzicii româneşti. Fără aceste volume, muzicologia noastră nu poate avea forma de corp bine constituit. Dar, unele cărţi sînt închinate şi istoriei muzicii universale. Despre opera sa au scris şi au vorbit – impresionant! – maeştri, precum Mihail Jora, Paul Constantinescu , Sigismund Toduţă, Ştefan Niculescu, Grigore Constantinescu, Victor Giuleanu, Ion Dumitrescu şi enumerarea poate continua. Ne mai vorbind de muzicienii, de peste hotare, precum Marcel Mihalovici, Roman Vlad, Georges Auric şi Sergiu Celibidache. Viaţa acestui om s-a legat de multe bucurii, dar şi de multe decepţii. În anul 1951, el a fost exclus din rîndurile profesorilor de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, din Capitală, într-un autodafeu, de tip stalinist, în care banda lui Matei Socor l-a socotit „un duşman al comunismului!“ I s-a reproşat şi faptul că a fost „membru în regimentul de gardă, călare“. Nu s-a ţinut seama de meritele sale de ofiţer, care a luptat în cel de-al II-lea război mondial, muzicologul nostru fiind un violent militant, antifascist. Nu s-a ţinut seama nici de meritele reliefate de marii generali ai epocii. Dacă staliniştii l-au lovit, îngrozitor, în „Era Traian Băsescu“, a fost dat afară din locuinţa lui, modestă de altfel, care a fost un muzeu, cu mii de pagini de documente, asociate culturii româneşti şi mondiale. Abia la finele vieţii i s-au recunoscut contribuţiile, cu multiple rezonanţe, în arta sonoră şi-n literatura noastră.


Viorel Cosma s-a afirmat şi în calitatea lui de profesor universitar, formînd sute de elevi, în Conservatorul de Muzică şi în Universitatea de Muzică din Capitală. A creat peste 5.000 de emisiuni de Radio şi de Televiziune; a susţinut mii de conferinţe despre fascinanta lumea a Euterpei; a scris mii de articole de critică muzicală, cu accentul pe compozitorii, muzicologii şi interpreţii români, din toate generaţiile, la care asociez participările la diferite festivaluri internaţionale.


Iată suficiente calităţi, pentru care ar merita să fie membru al Academiei Române.


Pentru Viorel Cosma, „arta este o plecăciune, în faţa frumosului etern şi nu o linguşire, pe lîngă urîtul aflat vremelnic la Putere“...


Doru Popovici


Comandor al Italiei


P.S. În „Era Traian Băsescu“, pe lîngă Viorel Cosma, au fost daţi afară din casele lor George Constantin, Magda Ianculescu, Valentin Gheorghiu şi Dan Iordăchescu şi urmează să fie daţi afară din locuinţa lor soţia lui Anatol Vieru, Andrei Vieru şi Lena Vieru, mult dotaţii ei copii.


O... Doamne, Dumnezeule... cei care conduc şi au condus cultura românească nu au adîncit sensul sublim al cuvintelor genialului Mircea Eliade: „Cei mai glorioşi «naţionalişti» nu sînt eroii, nici şefii politici, care nu fac decît să conducă destinele istorice ale neamului lor. Cei mai glorioşi «naţionalişti» sînt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea. Există o sete de eternitate în fiecare om, sete pentru neamul şi ţara lui. Dar există şi o altfel de eternitate: un salt dincolo de istorie, prin care o ţară şi un neam intră şi rămîn în eternitate. Un salt pe care l-au făcut vechea Grecie, Italia, Franţa, Anglia, Germania, Rusia“.






Curiozităţi mai puţin ştiute

Surprinsă de nivelul rezultatelor obţinute în urma susţinerii probelor de Bacalaureat, din anul 2011, doresc să le ofer elevilor noştri cîteva informaţii mai puţin cunoscute de marele public, şi care s-ar putea să-i atragă prin conţinutul lor inedit:


– Badea Cîrţan a fost un sătean care a călătorit pe jos pînă la Roma, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a Poporului Român.


– Peste 700 de furtuni lovesc Pămîntul în fiecare oră.


– Bambusul este planta cu cel mai rapid ritm de creştere. Într-o oră, tulpina de bambus creşte cu 2-3 cm, iar în 5-6 săptămâni 10-20 m.


– Ochii unui nou născut produc primele lacrimi în cea de-a 6-a săptămînă de viaţă.


– Numele staţiunii Costineşti vine de la politicianul Emil Costinescu, fost ministru de Finanţe, care a înfiinţat-o prin colonizarea masivă cu saşi a moşiei sale.


Iată şi alte curiozităţi:


– Frank Sinatra nu s-a lansat cu muzica pop, ci în muzica de operă. În muzica lirică rolurile principale masculine le deţin tenorii. Singura operă din lume care are în rolul principal un bariton este „Falstaff“, de Verdi. Ei bine, Frank Sinatra a debutat în opera Falstaff, avînd voce de bariton. Mult mai tîrziu a cîntat muzică pop.


– Majoritatea cîntăreţilor îşi menajează şi îşi îmbunătăţesc timbrul vocal consumînd ardei iute.


– Norvegienii sînt cei mai mari consumatori de cafea din lume, cu 10,7 kg de persoană anual.


– În Marea Britanie, o persoană bea anual mai mult ceai decît echivalentul ceaiului băut de 23 italieni la un loc.


– Prima femeie din lume care a lansat moda costumului taior cu pantalon la femei a fost Marlene Dietrich, motivul invocat fiind orientarea sa sexuală.


– Dacii considerau că aurul aduce ghinion şi din acest motiv purtau doar podoabe din argint.


– Doar 55% din americani ştiu că Soarele este un corp astral.


– Americanii au început utilizarea furculiţei şi a cuţitului abia după sfîrşitul Războiului Civil.


– Unul din 4 americani a apărut la televizor.


– Există un spray cu care stropeşti florile, efectul său determinînd ca ele să lumineze pe întuneric, asemenea unor bijuterii. Acest produs este rezultatul cercetărilor efectuate de australieni şi acesta poate fi comandat chiar şi pe Internet.


Sofia-BrânduŞ-Ittescu






Microsione istorice
Insula Paştelui


Un călător nu numai pasionat, dar şi profund


interesat de cunoaştere geografică, tînărul student Octavian Paran a intrat în rîdurile puţinilor români care au ajuns în „Buricul Pămîntului“, punînd piciorul pe misterioasa „Insulă a Paştelui“. Situată la aproximativ 3.500 km de cel mai apropiat ţărm al Pacificului, „Insula Paştelui“ e cel mai izolat loc de pe Terra. Zborul cu avionul din Santiago de Chile pînă în „Buricul Pămîntului“ durează 5 ore. Pe insulă, turiştii sînt întîmpinaţi de indigeni cu ghirlande de flori. Populaţia autohtonă, în număr de aproximativ 4.000 de locuitori de origine afroindiană, vorbitoare de spaniolă şi limba (locală) rapanui, este extrem de primitoare, dornică de noi cunoştinţe, ba chiar să-şi facă noi prieteni, pînă la despărţirea inevitabilă, cînd îşi permit să se sărute cu drag, iar cei de sex opus abia se dezlipesc. Octavian, un tînăr foarte simpatic, abia de s-a desprins de fata cu părul extrem de negru, suplă ca „palmierul“ abia înălţat în faţa bungaloului, lăsînd să se vadă covorul din frunze, pe care nu se află nimeni, că fata cu numele de Li a dispărut între fraţii ei. Octavian, căutînd-o cu privirea, a remarcat că pretutindeni e o curăţenie perfectă, nimeni n-a aruncat cutii sau pungi de plastic şi nici nu fumează nimeni, aerul de pe insulă rămînînd tot timpul curat. Faimoasă pentru misterioasele statui Moai, nişte coloşi sculptaţi în rocă vulcanică şi aliniaţi pe ţărm, lăsîndu-l pe Octavian să-i admire din postura unui pitic. A aflat, totuşi, că statuile sînt acolo de cînd au venit pe insulă oamenii, adică străbunii localnicilor de azi şi că au fost sculptate de-a lungul a 500 de ani, simbolizînd, istorie, respectul pentru părinţii


pămîntului pe care trăiesc în mijlocul Pacificului. „Insula Paştelui“ primeşte anual 50.000 de vizitatori de pe întreaga planetă, localnicii purtîndu-se ca şi cum le-ar veni nişte rude din neamuri înalte şi foarte apropiate sufleteşte. Ei sînt un punct îndepărtat în lumea Terrei, dar oamenii vin parcă fără picioare, precum statuile Moai care n-au picioare, venind acolo singure, aşa cum spune şi un verb din limba lor: „a merge fără picioare“. Ei vin, de obicei, în zbor, cu avioane, pînă se îmbrăţişează la statuile Moai, rămînînd cu gîndurile, pentru totdeauna, fraţi, deşi nu se vor mai întîlni niciodată. Amintirea lor va rămîne neştearsă între tîmple şi oriunde vor merge, pe „Insula Paştelui“ sau pe „Insula Terra“, se vor gîndi unii la alţii, aşa cum a declarat reporterului care i-a luat interviul pentru „Libertatea“, tînărul călător Octavian Paran, care şi-a cîştigat o mare admiraţie din partea cititorilor, pentru pasiunea lui de a colinda lumea, citindu-i, ca într-o carte de neuitat, pagini din ce în ce mai atrăgătoare.


Vasile Băran



Atitudini « Polemici
TABLETĂ


Iulia Pârvu, poeta copilăriei de odinioară






Micii cititori nu mai au parte de cărţi pe măsura vîrstei lor, cum aveau odinioară generaţiile noastre de cititori, care se bucurau de versuri aparţinînd Otiliei Cazimir, Elenei Farago, lui Petre Ghelmez, ş. a. Deoarece poeţii din zilele noastre nu mai deţin acea sensibilitate sufletească, aparte, care transpusă în versuri ar trebui să trezească interesul asupra lecturii al prichindeilor noştri, aceştia se întrec care mai de care în a viziona fel şi fel de filme adresate oricărui segment de privitori, numai copiilor nu. În societatea actuală există prea multe împuşcături şi sinucideri, vampiri şi vampiriţe, spărgători de bancomate şi hoţi de drumul mare, care nu fac altceva decît să înfricoşeze somnul şi liniştea interioară a acestor copii. De aici se dezvoltă şi comportamentul ciudat al unor copii, ai căror părinţi nu prevăd acest lucru, unii fiind depăşiţi de situaţie. Dar ca în orice formă de activitate specifică orînduirii capitaliste, şi în domeniul editorial privind producţia de carte pentru copii primează scopul comercial. Puţini autori de literatură pentru copii îşi mai dedică din timpul acordat creaţiei pentru a realiza versuri pentru aceştia, Iulia Pârvu fiind una dintre ei. Profesoară de limba şi literatura română, a scris şi scrie versuri pentru copii, necondiţionat, fără să se gîndească la un eventual profit. Dacă poeţii şi-ar obţine cele necesare traiului zilnic doar din poezie, din prima clipă de cînd au pus mîna pe condei, ar fi muritori de foame. Pasiunea pentru poezii justifică înclinarea către viaţa literară a acesteia, iar micii cititori vor descoperi acea frumuseţe naturală pe care poeta o dedică mediului ce o înconjoară, începînd cu sfînta rugăciune auzită de la părinţi, continuînd cu descrieri amănunţite privind lumea reală în care trăim, de la căţei la răţuşte, de la păsările cerului la flori şi stele, la roua de pe firul ierbii, atenţie deosebită acordînd şi prelucrării de texte, precum sînt povestirile lui Ion Creangă, (vezi. „Capra cu trei iezi”, pag. 64, „Ursul păcălit de vulpe”, pag. 66). S-a gîndit aceasta poetă la realizarea unui film liric? Fiind atinsă de scînteia inspiraţiei, aceasta a scris admirabilul volum „Poeziile Dianei“, interesant în special datorită căldurii degajate şi care are menirea de a-i atrage pe cititorii aflaţi în plină formare a gustului lor literar.


În poezia „Rugă pentru copii“, pag. 9, care nu are nimic comun cu „Rugă pentru părinţi“ a lui Adrian Păunescu, autoarea îşi exprimă marea dorinţă ca toţi copiii din această ţară şi nu numai, să se bucure de tot ce e frumos şi să trăiască în armonie în sînul familiilor lor, avertizîndu-i, totodată, că, trebuie ca şi din partea lor să existe interes pentru rugăciune şi credinţă în Dumnezeu, pentru bunătate şi dragoste faţă de familiile şi colegii lor. Poemul reprezintă o amplă rugăciune, de îndemînare artistică, de simboluri şi culori artistice, pe măsura talentului său, cu predispoziţie către poezia elegiacă. Numai că poeta ştie să se oprească la timp şi-şi structurează versurile, cu gust, astfel încît să nu-şi plictisească cititorii, şi aşa destul de obosiţi de lecţiile inutile pe care învăţătorii şi profesorii lor se ostenesc să le apropie de inimile lor curate.


„Puterea mîinilor“, pag.22, este un exemplu la fel de interesant, precum şi alte poezii aflate în această plachetă, scrisă din dragoste pentru copii, pe înţelesul lor. Facem precizarea că astfel de versuri se întîlnesc în mai tot sumarul cărţii, altele poate chiar mai interesante decît ce-am ales noi, în analiza de faţă. Toate merită o atenţie deosebită, deoarece pentru poetă ele au o semnificaţie importantă privind timpul şi locul în care au fost aşternute pe hîrtie, iar cei ce o vor lectura au toate motivele să se declare ,,degustători“ de poezie lirică, compusă dintr-un iureş suav de cuvinte, pentru că cele 2 mîini... „Împreună/fac treabă bună...“: „Am două mînuţe/ Foarte hărnicuţe,/ Ce poartă pe ele/ Zece degeţele:/ Degetul cel mic/ Poate fi cîrlig,/ Iar cel după el/Poartă un inel,/ După ele, ştiu,/ E cel mijlociu,/ Degeţelul următor/ Este cel arătător/ Şi-n continuare/ Degetul cel mare;/ Toate împreună/ Fac o treabă bună.“


Iată o carte a bucuriei noastre, ce ne trezeşte sentimente puternice pentru copilăria de odinioară. Intitulată „Poeziile Dianei“, aceasta este cartea de poezii a copiilor noştri, a lecturii celor care încă mai trăiesc în lumea copiilor.


Ion Machidon,


Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimetal“






* „Maghiarul este un adversar comic“. (Mihai Eminescu) * „Maghiarii urlă de dureri închipuite“. (Octavian Goga)
Regia Naţională a Pădurilor este subordonată conducerii UDMR
Direcţia Silvică Covasna execută „comenzile“ antiromânilor din UDMR, care au prăduit şi prăduiesc pădurile acestui judeţ, precum şi pe cele din judeţele Harghita, Neamţ, Maramureş ş.a.


În această faptă sînt angrenate firme din ţară şi din Austria, Ungaria, China ş.a., ai căror acţionari sînt membri marcanţi din UDMR, PNL, PSD, PDL.


Firmele şi acoliţii care au contribuit şi contribuie la dispariţia pădurilor din această zonă sînt: S.C. Eurocov SRL, S.C. Izvorul Oituzului SRL, Breţcu – Covasna, S.C. Holzindustrie Schweighofers, R.L. Sebeş, S.C. Fortuna Forest SRL Covasna, S.C. Activas Proimpex SRL Moisei, judeţul Maramureş, S.C. Natalex Buzău ş.a. Acestea sînt subordonate unor lideri UDMR, precum Verestoy Attila, Borbely Laszlo (ministru), conducătorii UDMR din judeţele Covasna şi Harghita. Cantităţi imense de lemn din aceste păduri au ajuns în Ungaria, Austria, Belgia, China ş.a.m.d. Şefii Regiei Naţionale a pădurilor în loc să le protejeze, din contră, s-au aliat cu hoţii şi trădătorii, contribuind la dispariţia lor. Cabanele regiei au încăput pe mîna acestora, fondul de vînătoare fiind valorificat în interes propriu. Prădăciunea pădurilor a început încă din 1996, cu aşa-zisul „OM“ al PSDR – PSD, Omar Hayssam, cu firmele din judeţul Buzău, care a fost ajutat de chestorul Dumitru Sorescu, fost şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române, vărul lui Nicolae Oprea Sorescu, asociat la S.C. Fortuna Forest SRL Covasna, Ioan Cosneanu, pe atunci şef al Ocolului Silvic de Stat Comandău, în prezent şeful Direcţiei Silvice a judeţului Covasna (PDL). Tot atunci a fost implicat şi fostul premier Adrian Năstase. În momentul de faţă, se dă atacul final asupra fondurilor de vînătoare şi a pădurilor care mai există în Covasna, Harghita, Braşov, Buzău. La acest jaf iau parte şi primarii (UDMR) din Comandău, Zăbala, Zagon, Bodoc, Vârghiş, judeţul Covasna, precum şi cei din localităţile din judeţul Harghita. Au mai fost sau sînt implicaţi şi primari, deputaţi, secretari de Stat, miniştri din PSD, PNL, PDL, din Bucureşti, la nivelul judeţelor. Lemnul este exportat fraudulos cu ajutorul conducătorilor vămilor din judeţe şi ai Portului Constanţa. Jaful pădurilor este cunoscut şi de preşedintele Traian Băsescu, precum şi de fostul premier Emil Boc.


Cu alte cuvinte, distrugerea pădurilor şi a fondurilor de vînătoare din România se face cu acordul Guvernului şi a preşedintelui ţării.


Jurist Gică Agrigoroaie




„România Mare“ pe meridianele lumii
Statul şi Biserica


Preşedintele Traian Băsescu, Preafericitul Daniel de la Bucureşti şi Papa Benedict XVI, cu noul său cardinal în înaltul Senat al Succesorului Sf. Petru, Lucian de la Blaj, Mica Romă, au viziuni foarte diferite privind statul şi biserica.


Cine-i patronul Statului Român, Sf. Petru sau Sf. Andrei? Episcopia de la Constantinopol a fost justificată prin prezenţa sediului Împăratului, ceea ce n-a fost acceptat de Roma, unde Sf. Petru este venerat ca vicar al lui Isus şi primul episcop al Romei. Încercarea Byzanţului de a crea o genealogie similară cu Sf. Andrei este discutabilă.


Sînt aceste viziuni, din Est şi Vest, compatibile? Respiră plămînii creştini, cel oriental şi cel occidental, armonios? Bat aceste două aripi sincron şi au ele puterea să-i scoată pe români din groapa istorică în care sînt prizonieri de 1.000 de ani, sau lipsa de dialog, de comuniune, blochează emanciparea românilor, ajunşi, formal, în Europa, UE?


În concepţia ortodoxă statul este condus de rege şi preot (Geneza 14,18), în simbioză cu Biserica. În Occident statul şi sfera politică sînt autonome, iar biserica e separată de stat. Papa şi împăratul împart puterea. Statul neutru, din punct de vedere religios sau teologic, cum se afirmă în discursul societăţii civile, pentru a justifica aportul liber-cugetătorului ateu Ion Iliescu şi al prim-miniştrilor evrei Petre Roman şi Mihai Răzvan Ungureanu, este o ficţiune, pentru că el are la bază o falsă conştiinţă, generată de escamotarea valorilor, judecăţilor religioase, făcute în prealabil.


Într-o reprezentare grafică, în lumea ortodoxă, statul şi biserica, regele şi patriarhul, sînt în centru şi formează un cerc. În Occident avem două centre de putere, Papa şi împăratul, biserica şi statul, care trebuie să se corecteze, mereu, reciproc, pentru că somnul religiei produce monştri care conduc la dominaţia unui totalitarism ateu.


O altă deosebire marcantă între Est şi Vest este implicarea ortodoxiei în problema naţională, sacralizarea ei. În Vest, naţionalismul a fost lipsit de dimensiunea sacrală încă de la Revoluţia Franceză. În Occidentul activ mîntuirea nu este posibilă în afara bisericii, în Orient ea este posibilă doar contemplativ, în pustie. Vestul sărbătoreşte, mai ales, îndumnezeirea omului, Crăciunul – ortodoxul Paştele, urcarea la cer.


Idealul monastic, Athosul ortodox, nu oferă un model instituţional de tip apusean, pentru că este, prin definiţie, anti-instituţional, deopotrivă anarhic în privinţa statului şi cu o mare doză de neîncredere chiar în ierarhia proprie, bisericească. Modernitatea este, astfel, nu de rare ori, văzută ca o încercare a Satanei. Lumea modernă, cu instituţiile ei, este un produs genuin romano-catolic şi protestant. Etica ortodoxă nici nu şi-a pus problema unui comportament laic contractual, cetăţenesc, respinge modernitatea individualist-liberală. Ex. discuţia dintre sindicatul preoţilor ortodocşi olteni şi BOR.


Instituţiile, regulile formale şi informale, statul şi biserica, influenţează comportamentul în aşa măsură, încît de ele depinde succesul economiei naţionale. După eşecul Imperiului Habsburgic au apărut state noi, care au făcut parte din imperiul occidental şi din cel rus, sau din cel otoman. Studiul Life in transition a demonstrat că cetăţenii catolici din Balcani, din România, cred mai mult în instituţiile statului, decît ortodocşii, care n-au cunoscut logica occidentală. Asta explică de ce la Praga sau Varşovia economia de piaţă, democraţia, funcţionează, spre deosebire de Bucureşti, Chişinău, Kiev, Moscova.


Prof. dr. Viorel Roman,


Consilier academic la Universitatea din Bremen


Limitele resurselor naturale de materii prime minerale şi energetice primare – una din problemele mari ale lumii contemporane (4)
Politica diferitelor ţări de pe glob, în noua conjunctură economică internaţională, în domeniul resurselor energetice şi de materii prime
Continuarea şi aplicarea cu consecvenţă a strategiei de folosire a resurselor naturale proprii şi a reducerii continue a importului acestora, în contextul susţinerii lor puternice, pînă în 1989, de politica Statului în domeniul investiţiilor (în anii 1961-1989 fondul de dezvoltare şi acumulare al ţării a fost în medie de 25-30% din venitul naţional) şi al inovării tehnice, pe baza realizărilor ştiinţifice şi tehnologice româneşti, originale (la fiecare interval de 5 ani aproape jumătate din producţia ramurilor economiei era înnoită şi modernizată), s-a materializat constant, ca urmare a interdependenţei şi intercondiţionării reciproce a proceselor care au avut loc, în ample şi complexe progrese economice şi sociale la scara întregii vieţi a României, dintre care relevăm:


1) Ca efect nemijlocit al politicii şi măsurilor practice înfăptuite de Statul Român, pentru recucerirea patrimoniului naţional înstrăinat şi întăririi independenţei ţării, bogăţiile minerale şi energetic primare ale României, care în 1938 erau în proporţie de peste 80% în stăpînirea străinilor – petrolul, gazul natural şi electricitatea aparţineau trusturilor din afară în proporţie de 95% şi serveau, în cea mai mare parte, interesele economiilor altor ţări, în 1989, toate acestea se aflau în proprietatea Poporului Român şi se utilizau numai în scopurile cerute de dezvoltarea accentuată a economiei româneşti şi întăririi suveranităţii economico-politice a Naţiunii Române. Devenind pe deplin stăpîn pe aceste bogăţii ale sale, Statul Român a avut posibilitatea, nemijlocită, de a le proteja în faţa pericolelor de distrugere şi de înstrăinare, de a asigura, prin mijloace economice adecvate, exploatarea lor raţională şi de a promova organizat, în domeniile respective, înnoirile şi modernizările impuse de valorificarea lor la cele mai înalte niveluri.


2) Ţinînd pasul cu evoluţia nevoilor economiei, producţia industrială a combustibilului – a cărbunelui, cocsului, petrolului şi gazului metan – era în 1989 de 11 ori, a minereurilor neferoase de 39 ori şi a minereurilor feroase de 70 de ori mai mare faţă de 1945. Aceste realizări au devenit practic posibile datorită amplelor activităţi ale Statului Român, de deschidere şi de dezvoltare a unor importante exploatări miniere, în afara celor existente, în bazinele Văii Jiului, Rovinari şi Motru din Oltenia. De o atenţie deosebită s-a bucurat producţia de şisturi bituminoase de la Anina şi Doman, care a constituit sursa de energie pentru Centrala termoelectică de la Anina. Concomitent, au fost puse în funcţiune o serie de capacităţi pentru extracţia de minereuri la Băişoara, Ruşchiţa, Baia Borşa, Cavnic, Rodna, Sasca Montană, Altîn-Tepe şi în alte localităţi, însoţite de o extindere şi de o intensificare a prospecţiunilor şi cercetărilor geologice pentru descoperirea şi atragerea în circuitul economic a noi resurse din potenţialul subteran al ţării.


3) Parcurînd aceeaşi evoluţie, precum cea din industria extractivă şi răspunzînd aceloraşi nevoi ale economiei, puterea instalată a grupurilor electrogene în 1989 s-a ridicat la peste 22.900 milioane kw, faţă de numai 501.000 kw, cît reprezenta în 1938, iar producţia de energie a crescut la peste 75.850 miliarde kwh, comparativ cu 1.150 milioane kwh, cît s-a produs în 1938. Altfel spus, realizările obţinute în cele două domenii erau de 46 şi, respectiv, de 67 ori mai mari în 1989 faţă de anul de referinţă menţionat, 1938. Pentru atingerea acestor obiective, Statul Român a construit noi centrale termoelectrice la Mintia – Deva, Oradea, Galaţi, Brăila şi a dezvoltat pe cele de la Luduş, Borzeşti, Bucureşti – Sud, Govora ş.a. Concomitent, au fost ridicate mai multe centrale hidroelectrice, dintre care cea mai semnificativă o reprezintă Porţile de Fier I, cu o capacitate de 1000 MW. Alături de această grandioasă lucrare, rod al colaborării româno-iugoslave, hidroenergetica românească s-a dezvoltat prin construirea hidrocentralelor Vidra, de pe Argeş, şi Ciunget – Lotru, a salbelor de hidrocentrale de pe rîurile Olt şi Argeş, precum şi a celor de pe alte rîuri ale României.


4) Drept rezultat al salturilor înregistrate de producţiile ramurilor analizate, nevoile de energie electrică ale economiei şi populaţiei ţării noastre, considerabil sporite în 1989, sub aspectul resurselor, erau asigurate în proporţie de 90,7% din producţia internă şi de 9,3% din import. În ce priveşte totalul resurselor folosite în diversele domenii şi sectoare ale economiei, în 1989, potrivit datelor Balanţei legăturilor dintre ramuri, 92,65% proveneau din producţia proprie şi numai 7,35% din afară. Această situaţie a avut ca efecte directe nu numai realizarea de către Statul Român, de atunci, a unor mari economii valutare în favoarea continuităţii şi stabilităţii dezvoltării economiei naţionale şi vieţii sociale a ţării, dar şi un impact pozitiv major asupra consolidării independenţei energetice, de materii prime minerale şi de mijloace financiare a României faţă de toate celelalte state ale lumii.


(va urma)


Prof. univ. dr. Gavrilă Sone


Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei

Reverberaţii la...duel


Mărturisesc că m-am bucurat nespus de mult cînd, după apariţia în revista „România Mare“ a unui material semnat de mine, cineva m-a sunat la telefon sau, întîlnindu-mă pe undeva, mi-a spus că l-a citit şi i-a plăcut. Dar, cinstit să fiu, au fost şi persoane care m-au întrebat: „de ce dracu’ scrii acolo ?“. Ştiu ce vor să insinueze. Le ghicesc imediat gîndurile acestor oameni, de aceea îi ignor.


Colaborez la acest săptămînal de aproape 20 de ani, însă, parcă, niciodată, nu am avut parte de atîtea aprecieri bune şi foarte bune, precum cele primite după publicarea în România Mare (în luna martie a.c.) a articolului intitulat „Duel Brejnev-Ceauşescu pentru Basarabia şl Insula Şerpilor“.


Dar nu acesta este lucrul principal pe care vreau să-l evidenţiez, ci faptul că mulţi interlocutori au ţinut să-mi vorbească despre patriotismul lui Ceauşescu. Mi-au vorbit şi despre preocuparea permanentă a acestuia de a întreprinde ceva, pe plan intern sau extern, care, mai devreme sau mai tîrziu, avea să contribuie, direct sau indirect, la materializarea ideii de unitate a tuturor românilor. Acest lucru fiind posibil, în primul rînd, prin întregirea Ţării. După cum a reieşit din materialul deja publicat, prioritară pentru Ceauşescu era Basarabia.


Unul dintre interlocutorii mei pe această temă a căutat să mă convingă de faptul că Nicolae Ceauşescu, primul preşedinte al României, cel al cărui nume, după aşa-zisa Revoluţie din decembrie 1989, nu mai era considerat a fi demn, a fost mereu obsedat de ideea realizării unirii tuturor românilor. Mi-a spus, de pildă, printre altele, că tînărul cizmar plecat din Scorniceşti, ajuns om politic de talie internaţională, cel care, gîndindu-se la independenţa politică şi economică a Ţării sale, a îndrăznit să-i înfrunte chiar şi pe sovietici, era un mare admirator al lui Mihai Eminescu. Dragostea sa pentru poetul nostru naţional era motivată de patriotismul exprimat în poezia acestuia.


Nu ştiu cît şi ce anume citise Ceauşescu din vasta şi inegalabila operă eminesciană, dar interlocutorul meu mi-a relatat că „dictatorul“ memorase cîteva poezii ale ilustrului poet. Desigur, acele poezii aveau un pronunţat iz patriotic şi evocau trecutul glorios al Poporului Român. Poate că omul a exagerat cînd mi-a spus aceste informaţii, însă Eugen Florescu, unul dintre ziariştii şi oamenii politici care au fost alături de Ceauşescu, ajutîndu-l la redactarea unor materiale, spune că fostul nostru preşedinte recita, cu patos, „Doina“ lui Eminescu. „Din cînd în cînd se plimba prin cabinetul său si, cu mîinile la spate, recita: De la Nistru pîn’ la Tisa/ Tot românul plînsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atîta străinătate...”.


Cinstit să fiu, iniţial nu am avut încredere în aceste vorbe, întrucît nu am avut ocazia să aud de o asemenea sensibilitate la Ceauşescu. După ce, însă, am citit „Machiavelli -Ştefan Andrei - Stăpînul secretelor lui Ceauşescu“, mi-am schimbat părerea. În această lucrare, de fapt un interviu-fluviu oferit Laviniei Betea, fostul ministru de Externe, declară: „Stăteam cu el la masă...Stăteam cu el, jucam şah şi, către sfîrşit, cînta cîntecul ăla cu Doftana, îţi aminteşti care“.


Deci, Ceauşescu avea şi asemenea momente sensibile. Era capabil să şi cînte. Atunci, mă gîndesc eu, afirmaţiile cu privire la recitarea unor fragmente din poeziile lui Eminescu devin şi mai verosimile. Fără îndoială că sovieticii cunoşteau toate aceste fapte. Era absolut imposibil ca liderilor de la Moscova să le fi scăpat aşa ceva. Tocmai lor, care, în dorinţa febrilă de a cunoaşte absolut totul despre Ceauşescu, la un moment dat, i-au sustras pînă şi probe de urină pentru a stabili cît este de bolnav! Încerc să-mi imaginez cum reacţionau sovieticii cînd, supraveghindu-l prin mijloace tehnice, îl auzeau recitind din „Doina“:


„Din Hotin şi pîn’ la Mare/ Vin muscalii de-a călare/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii/ Şi străinul te tot paşte,/ De nu te mai poţi cunoaşte“. Pentru acestea şi multe altele, pe care le ştim cu toţii, sovieticii l-au urît de moarte pe Ceauşescu. Nu s-au lăsat pînă când nu l-au omorît, ajutaţi de diverşi complici, unii mai de pe lîngă noi, alţii mai de departe. Să nu se uite, însă, că Eminescu şi versurile sale au pătruns adînc în sufletul românilor şi vor rămîne pentru totdeauna acolo. El a fost, este şi va fi steaua polară a românilor.


Vasile Ion Dumitru


PS. Am văzut Pasajul Latin din Piaţa Sfîntul Gheorghe. Frumos, realizat cu mult bun gust şi încărcat cu...multă istorie. Felicitări, domnule primar. Dar vedeţi că executantul a trişat în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor. Chemaţi-l să repare ce-i de reparat, pînă nu cade toată tencuiala de pe pereţi.






MARŢI, 27 MARTIE, LIDERUL P.R.M.  A SĂRBĂTORIT ZIUA UNIRII BASARABIEI  CU PATRIA-MAMĂ LA PITEŞTI


Au fost depuse frumoase coroane de flori cu mătase Tricoloră la monumentele închinate regretaţilor artişti basarabeni Grigore Vieru şi Doina şi Ion Aldea Teodorovici


Comunicat de Presă


Domnul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, membru al Parlamentului European, a fost prezent, marţi, 27 martie a.c., la Piteşti, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă. La sosire, Tribunul a fost salutat cu deosebită cordialitate de către primarul Municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, precum şi de către oaspeţii din Basarabia, care au luat parte la acest eveniment de suflet, între care prof. univ. Raisa Vieru, soţia regretatului poet Grigore Vieru, Cristofor Aldea Teodorovici, fiul marilor artişti Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Florin Şandru, organizatorul principal al manifestării.


Luînd cuvîntul, domnul Corneliu Vadim Tudor a mulţumit călduros pentru invitaţia ce i-a fost adresată. Domnia-sa a evocat momente semnificative din lupta dusă de Partidul România Mare pentru reîntregirea ţării în hotarele ei fireşti, citindu-le celor prezenţi poezia sa „Basarabia, pămînt românesc", scrisă în anul 1982 şi retipărită în numărul din 27 martie a.c. al ziarului „Tricolorul".


În continuarea vizitei sale la Piteşti, domnul Corneliu Vadim Tudor a participat la dezvelirea bustului marelui poet basarabean Grigore Vieru şi a fost prezent la monumentul ridicat în memoria artiştilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Liderul PRM a depus frumoase coroane de flori cu mătase Tricoloră la monumentele închinate regretaţilor artişti. Locuitorii Piteştilor i-au făcut Tribunului o primire deosebit de călduroasă, salutîndu-l cu respect şi urîndu-i multă putere de muncă şi de luptă pentru a salva România de la marele dezastru în care a adus-o îndeosebi regimul portocaliu. Oaspetele s-a întreţinut cu locuitorii oraşului din Trivale, oferindu-le ultimul său volum, „Cele mai frumoase aforisme", cu dedicaţie. Domnul Corneliu Vadim Tudor a adus, de asemenea, un omagiu marelui fotbalist şi prieten al său, Nicolae Dobrin, la mormîntul căruia a depus o coroană de flori cu panglică Tricoloră şi a aprins o candelă. Liderul PRM s-a întîlnit cu presa locală, atît scrisă, cît şi audio-vizuală, căreia i-au fost acordate ample interviuri. În încheierea vizitei sale, liderul PRM a participat, timp de 2 ore, la o emisiune a postului local Curier TV, patronat de Marilena Baraţă. În vizita făcută la Piteşti, domnul Corneliu Vadim Tudor a fost însoţit de Constantin Bebe Ivanovici, preşedintele Federalei Naţionale a Revoluţionarilor din România, Ilie Miriţă, preşedintele Filialei PRM Argeş, Elena Pascu, generalul dr. Dănuţ Saulea şi Silviu Crăescu, consilier.


BIROUL DE PRESĂ


AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE


27 martie 2012







LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Un cărturar cu vocaţie mesianică

Dacă întrebi, astăzi, vreo vedetă din showbiz sau vreun aşa-zis analist politic cine a fost Mihail Kogălniceanu (1817-1891), o să-ţi răspundă că e statuia aia din mijlocul unui bulevard din Bucureşti, care îşi tot schimbă numele, în funcţie de partidul ce vine la Putere în România. Asta doar dacă nimereşti vreun „cărturar“, căci, altminteri, ignoranţi pînă-n cerul gurii, cei mai mulţi ridică din umeri a pagubă. Pe ăştia, dacă îi scoţi din scandalurile mondene, i-ai nenorocit! Pînă mai deunăzi, Mihail Kogălniceanu se studia la liceu, ca reprezentant de seamă al generaţiei paşoptiste. Astăzi, din păcate, el a dispărut din manualele şcolare, făcînd loc lui Patapievici şi altor specimene patibulare, urmaşii kominteriştilor de odinioară. Noroc cu atîţia intelectuali veritabili, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui M. Kogălniceanu, precum Nicolae Iorga: „Un om genial, cel mai mare conducător cultural şi politic pe care l-au avut românii“ („Oameni cari au fost“, IV). La fel de generos cu elogiile s-a arătat şi G. Călinescu: „Darul de căpetenie al lui Kogălniceanu e de a fi avut spirit critic, atunci cînd lumea nu-l avea; şi de a-l fi avut în formă constructivă, ardentă, fără sarcasm steril“, („Istoria literaturii române“). Mesianicul Kogălniceanu era fiul Agăi Ilie şi al Catincăi Stavilla, de origine genoveză. A învăţat scrisul şi slovenitul, în casă, cu dascălul maramureşean Gherman Vida, urmînd să fie înscris la Pensionul franţuzesc al lui Cuénim din Iaşi. Aga Ilie avea trecere pe lîngă domnitorul Mihalache Sturdza, care îl avansase postelnic. Pe cînd feciorul postelnicului împlini 17 ani, vodă îl trimise să studieze, pe banii lui, la Lunéville, în Franţa. Dar nu singur, ci alături de cuconii domneşti Dumitrache şi Grigore. Acolo, pe lîngă învăţătură, începu să-şi exerseze talentul epistolar trimiţînd scrisori părintelui, redactate într-un stil bătrînesc: „Cu multă fiiască plecăciune sărut mîinile d-tale, băbacă. Mai întîi doresc a şti dacă mult scumpă mie sănătatea d-tale se află într-o deplină şi fericită stare, ca să dau laudă cerescului împărat, din a cărui milă ne aflăm şi noi sănătoşi“. M. Kogălniceanu a fost un dascăl de conştiinţă naţională şi un spirit de îndrumător cultural. Activitatea lui a fost impresionantă şi a cuprins mai multe domenii. A înfiinţat reviste, a scris articole de direcţie şi programe, a întocmit culegeri de documente şi dicţionare, a ţinut cursuri universitare, a conceput articole de critică şi chiar opere de ficţiune. M. Kogălniceanu a debutat la 20 de ani cu lucrarea „Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens“. În 1838, a preluat publicaţia „Alăuta românească“, înfiinţată la 1837 de Gh. Asachi. În 1840 a scos revista-program „Dacia literară“, adevărată tribună a renaşterii culturii naţionale. În acelaşi an, a fost numit codirector al Teatrului Naţional din Iaşi, împreună cu V. Alecsandri şi C. Negruzzi, ei dînd un impuls dramaturgiei originale româneşti; a urmat revista „Arhiva românească“ (1841). În 1844, „Propăşirea“. În 1846, a tipărit „Letopiseţele Ţării Moldovei“. În 1855, a scos altă revistă, „Steaua Dunării“. Ca toată generaţia paşoptistă de scriitori şi politicieni, şi Kogălniceanu a fost mason, făcînd mult bine patriei lui, nu ca masonii români de astăzi. Gîndirea lui democratică şi liberală l-a făcut să fie un veritabil conducător politic al acelor vremuri. Practic, nu a existat vreun eveniment politic în Moldova, care să nu-l fi avut la conducere pe Kogălniceanu – Anul 1840, Revoluţia de la 1848, Unirea lui Cuza, Războiul de Independenţă. Participarea lui Kogălniceanu la Revoluţia paşoptistă din Moldova a însemnat un gest de ingratitudine faţă de domnitorul Mihail Sturza, care îi plătise studiile în Franţa şi în Germania. Furios, domnitorul a pus să fie arestat, dar ingratul apucase să fugă la Cernăuţi, unde a şi tipărit broşura „Dorinţele Partidei Naţionale din Molodova“. Decenii în şir, el a fost liderul unei promoţii de spirite întemeietoare, patrioţi care şi-au asumat sarcina de a schimba istoria şi de a făuri o cultură în sincronie occidentală. Pentru cine încă nu a aflat, Kogălniceanu a fost deputat, senator, prim-ministru sub domnia lui Cuza şi inspiratorul marilor reforme ale acestuia, ministru de Externe în Guvernul Ion C. Brătianu, primul industriaş al ţării, proprietar de fabrică de postav, la Buhuşi, şi de flotă (doar două şlepuri). Cu toate acestea, cînd moare (pe o masă de operaţie, la Paris, în 1891), era un om sărac. Moldovenii l-au iubit pe Kogălniceanu şi l-au însoţit în număr mare, pe ultimul său drum, la Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi. Atîta puhoi de oameni aveau să mai vadă Iaşii, în mai 1937, la moartea lui Topîrceanu. În opinia acad. Eugen Simion, opera literară a lui Kogălniceanu, filozof al bunului-simţ şi spirit cumpănit, este redusă ca întindere, dar de o excepţională valoare prin fineţe. El a fost un scriitor de prim ordin în generaţia sa şi un spirit înnoitor, mai ales în scrierile sale istorice şi politice. A compus şi versuri. Prin cele două romane ale sale, „Iluzii pierdute“ şi „Tainele inimii“, interesante prin subtilitatea analizelor psihologice, şi-a cîştigat meritul de a figura în galeria pionierilor romanului românesc. Kogălniceanu a fundamentat şi literatura istorică. A vrut o literatură originală, inspirată din istoria, geografia şi tradiţiile naţionale, care să se opună imitaţiilor şi traducerilor. A recomandat introducerea spiritului critic în cultura naţională şi, prin aceasta, trebuie să-i fim recunoscători. „Critica să fie nepărtinitoare, susţinea el. Adică obiectivă, să fie supravegheată de legea morală, să evite arbitrariul, atacul la persoană...“. O propoziţie de la 1840 a devenit celebră: „Vom critica cartea, iar nu persoana“. Dumnealui Aga Ilie şi-a trimis odrasla la Paris să înveţe „mătăsăria, răchieria şi creşterea oilor spanioleşti“. Dar junele Mihalache avea simţ epic şi spirit de observaţie, dovadă romanele sale şi jurnalele de călătorie, tablourile de epocă şi „fiziologiile“, scrierile istorice, discursurile. Ce se mai poate spune despre acest excepţional bărbat? A fost mintea cea mai clarvăzătoare a epocii. El a gîndit cel mai bine statul modern. A vrut reforme, dar „reforme blînde şi graduale“. A recomandat blîndeţe şi moderaţie în toate. Ca naţie, trebuie să ne ţinem de obiceiurile strămoşeşti, de limbă şi Istoria naţională...


Paul Suditu




Gauss – „principele  matematicienilor“ (2)

În 1801, lui Gauss îi apare lucrarea „Disquisitiones arithmeticae“ (Cercetări aritmetice) cu ajutorul căreia se impune în teoria numerelor, ramură a matematicii căreia i se deschide o nouă eră astfel. În matematicile pure, numele lui Gauss se leagă de importante cercetări în domeniul geometriei neeuclidiene, al seriilor hipergeometrice, asupra teoriei funcţiilor de o variabilă complexă şi teoriei funcţiilor eliptice. În domeniul aplicaţiilor practice ale matematicii, el a adus remarcabile contribuţii în astronomie, geodezie şi electromagnetism. Gauss este, de asemenea, persoana care a elaborat „metoda celor mai mici pătrate“ – de o mare importanţă în prelucrarea observaţiilor experimentale –, metoda generală pentru rezolvarea ecuaţiilor binome, noi metode de calcul al orbitelor planetelor şi cometelor etc.


Începînd din 1799, se preocupă mai mult de studiul astronomiei, dezvăluind în mod spectaculos aportul matematicii la cercetarea cosmosului, reuşind acolo unde predecesorii lui eşuaseră, ca de pildă în calcularea rapidă a elementelor unei orbite planetare.


Gauss este considerat pionierul topologiei, aceasta fiind o ştiinţă care se ocupă cu studiul proprietăţilor unui obiect geometric care rămîne nealterat cînd este supus unei deformări precum îndoirea, întinderea sau strîngerea, dar nu şi cînd este supus spargerii. De asemenea, el a avut un aport valoros la dezvoltarea cristalografiei, opticii, biostatisticii, mecanicii, geodeziei, electricităţii şi magnetismului.


Gauss a acordat, întodeauna, o atenţie deosebită oricărei lucrări pe care a tipărit-o, fapt ce explică de ce numărul materialelor publicate în timpul vieţii este relativ mic, faţă de numărul mare al cercetărilor realizate de acesta. El pregătea cîte 3-4 redactări ale unei lucrări, pînă ce i se părea că a ajuns la forma perfectă. La această redactare impecabilă, nimeni nu mai putea adăuga ceva, sau să scoată unele părţi din text, fără ca înţelesul sau precizia materialului să nu sufere. Aşa, de exemplu, a povestit că timp de 4 ani a meditat aproape în fiecare săptămînă, dacă un semn trebuia să fie „plus“ sau „minus“. Gauss nu se grăbea niciodată. În această privinţă principiul său era „Pauca sed matura“ (Puţine dar coapte). Aceste redactări, impecabile, l-au făcut pe Gauss să obţină forme extrem de concise. De aceea, de pildă, lucrarea „Disquisitiones arithmeticae“ nu poate fi citită de un începător în teoria numerelor, ci doar de persoane care au studiat mult în acest domeniu. Unul dintre comentatorii acestei lucrări, cunoscutul matematician Peter Gustav Dirichlet-Lejeune (1805-1859), succesorul lui Gauss la Göttingen, a povestit că a pierdut multe zile pînă ce a ajuns să înţeleagă toată bogăţia de idei din frazele concise gaussiene.


O mare descoperire a lui Gauss este legea reciprocităţii bipătratice, formulată în 1825, ocazie cu care introduce numerele complexe întregi, numite astăzi „întregii lui Gauss“. Între anii 1820 şi 1845 s-a ocupat de teoria suprafeţelor şi de reprezentarea conformă, contribuind la dezvoltarea geometriei diferenţiale. În teoria suprafeţelor, Gauss a scos în evidenţă rolul important al proprietăţii intrinseci, legată de metrică, şi a introdus noţiunile fundamentale de curbură totală, depinzînd numai de metrica suprafeţei, precum şi de prima şi a doua formă fundamentală a suprafeţelor. Printre invenţiile realizate de Gauss se numără heliotropul, un aparat utilizat pentru a transmite semnale prin reflexie, telescoape, magnetometrul cu două fire, iar împreună cu Wilhelm Eduard Weber (1804-1891) a elaborat sistemul absolut de unităţi electromagnetice; în 1833, împreună cu acest fizician, a construit, pentru prima oară în Germania, telegraful electromagnetic.


(va urma)


Gheorghe BraŞoveanu


NOTA REDACŢIEI: Îl rugăm pe colaborator să-şi corecteze bine textele, care conţin greşeli inadmisibile.










BIBLIOTECA NAŢIONALĂ
AVRAM IANCU (2)

Din toate aceste cauze, în toate revoluţiile paşnice şi violente ale omenirii, avocaţii au fost sufletul marilor mişcări, pentru apărarea ordinii juridice ameninţate şi a dreptăţii celei noi împotriva dreptului vechi, pentru că de la înfruntare pînă la revoluţie nu e decît un pas. Cu acest spirit al juricităţii profesionale, el a căutat să facă revoluţie numai prin evoluţie şi doar în cazurile de extremă forţă majoră socială; el a luptat pentru revoluţia dreptăţii celei noi împotriva rezistenţei dreptului vechi. Dar, întotdeauna, revoluţia Baroului a fost una umană, cavalerească şi romantică, avînd la bază dragostea pentru dreptate, iar nu ura faţă de nedreptate.


Cînd Napoleon pleca împotriva Parisului ca să înfrîngă Revoluţia franceză, el spunea cu mare dreptate: „Mă duc să-i gonesc pe avocaţi”. Cu simţul juricităţii profesionale, avocaţii s-au pronunţat întotdeauna împotriva dictaturii de clasă, de castă şi de rasă, pentru că dictatura este tăgada dreptului şi siguranţa abuzului. Baroul şi dictatura se urăsc reciproc şi sincer, deoarece Baroul, depozitar al înţelepciunii rezultate din trista experienţă a tuturor dictaturilor, n-ar putea să recunoască decît o singură dictatură: dictatura unui Dumnezeu omnipotent, omniscient şi bun, dacă El S-ar hotărî să Se amestece în treburile lumii noastre.


De aici reiese rolul pe care l-a jucat baroul în istoria morală a lumii. Cicerone pronunţa expresia „caritatea geniului uman” şi Demostene îşi ridica ţara în faţa ameninţării lui Filip. În marea Revoluţie franceză, din cei 750 de deputaţi ai Convenţiei, cu excepţia cîtorva preoţi, episcopi, doctori şi proprietari, marea massă o formau avocaţii. Cu Vergniaud în frunte, avocaţii alcătuiesc clasa revoluţionarilor romantici, preocupaţi de gesturile frumoase, sarcastici, conduşi de idei generale şi de sisteme, entuziaşti, eroici, pasionaţi, autori de filipice şi catilinare, precum Guadet, Ducos, Gensonnč, Grangeneuve, Isnard, Gouthon ş.a.


Avocatul Desmoulin pregătea şi conducea marea luptă pentru dărîmarea Bastiliei. Robespierre, care avea simţul juricităţii baroului, dar n-avea geniul inimii lui, cădea în păcatul dictaturii şi al terorii, dar nu putem să nu admirăm spiritul de cinste, de dreptate, de ordine şi de idealism, care caracterizează începuturile revoluţionare ale „Incoruptibilului”. El cădea victima spiritului juricităţii, exagerat şi necontrolat de inima sa, necontrolat de simţul juricităţii. Avocaţii care luptau în revoluţie pentru înlăturarea dictaturii şi terorii aristocratice îi apărau, cu riscul vieţii lor, pe Ludovic al XVI-lea şi pe aristocraţii care cădeau victime ale terorii democratice. Avocatul Malesherbes era executat pentru că îl apărase pe Ludovic al XVI-lea; De Sčze era închis pentru acelaşi motiv; Chauveau-Lagarde, apărătorul eroic al reginei Marie-Antoinnette, îşi îndeplinea datoria, în pofida ameninţării lui cu moartea de către procurorul general ş.a.m.d.


Avocaţii au suferit toate rigorile dictaturii şi terorii bolşevice, iar avocaţii din Neapole, din Roma şi din Palermo au protestat energic împotriva dictaturii şi terorii fasciste. Ţarismul moscovit şi dictatorul francez desfiinţaseră baroul ca pe un viespar de înfruntători, dar şi unul, şi altul au fost nevoiţi să-l reînfiinţeze, pentru că, după cum spunea ţarul la reînfiinţarea baroului rus, în 1852, ,,treburile justiţiei nu pot merge fără avocaţi”. Omenirea, care a avut totdeauna avocaţi în justiţie, nu ştie să aprecieze rolul covîrşitor al baroului, decît după ce l-a desfiinţat, după cum omul nu poate aprecia rolul covîrşitor al legii atracţiei universale, decît atunci cînd îşi pierde echilibrul şi cade.


(va urma)


DEM DOBRESCU (Fost primar al Capitalei)




AŞa vă place Istoria?
Moartea marelui poet rus Puşkin (3)


Exilul


Aleksandr Sergheevici Puşkin a trăit într-o epocă de necontenite frămîntări, într-un moment istoric bogat în seisme politico-sociale, urmat de prefaceri adînci în viaţa societăţii. Este epoca mişcărilor burghezo-democratice, în general, şi burghezo-naţionale, în particular, perioadă care a marcat începutul sfărîmării instituţiilor feudalo-absolutiste perimate.


Stabilindu-se la Petersburg, după terminarea liceului (1817), Puşkin devine membru activ al societăţii „Lampa verde“, unde se adună viitorii decembrişti. La „Lampa verde“, „ideile clocoteau şi gîndurile erau libere“, cum preciza poetul. Între anii 1817 şi 1820, el scrie poezii cu caracter politic, prin care demască modul ruşinos de întocmire a legilor şi îi înfierează pe demnitarii ţarului Alexandru I şi pe ţarul însuşi. O asemenea activitate literară nu-i poate atrage decît desconsiderarea şi prigoana autorităţilor. Poetul este acuzat că „a împînzit Rusia cu versuri «revoltătoare», pe care tot tineretul le recită“.


În 1820, din ordinul ţarului, Puşkin este exilat în sud. Societatea petersburgheză este astfel purificată de influenţa lui nefastă. La 14 decembrie 1825, în ziua încoronării lui Nicolae I, în Piaţa Senatului din Petersburg, izbucneşte răscoala armată a ofiţerilor nobili împotriva noului suveran. Autorităţile înăbuşă crunt revolta. Cinci revoluţionari sînt spînzuraţi, alţi 125 – deportaţi în Siberia. Cu prilejul interogatoriilor luate ,,decembriştilor” – numele sub care sînt cunoscuţi participanţii la această mişcare – şi al cercetării documentelor găsite asupra lor, se poate vedea puternica înrîurire pe care poeziile lui Puşkin - „Satul“, „Oda libertăţii“, „Pumnalul“ şi altele - le-au avut asupra pregătirii revoluţionare a intelectualităţii progresiste ruse. De altfel, Puşkin spunea, despre sine, că este prieten, frate, tovarăş al decembriştilor. Exilul poetului avea să ia sfîrşit abia în toamna lui 1826, cînd acesta este chemat de ţarul Nicolae I la Moscova. Întîlnirea dintre Puşkin şi suveran înseamnă un nou prilej pentru marele poet şi dramaturg de a-şi manifesta ataşamentul faţă de revoluţionarii răsculaţi la 14 decembrie 1825. Ţarul îl primeşte cu intenţia să-l facă poetul Curţii sale şi, în timpul îndelungatei conversaţii dintre cei doi, Nicolae îl întreabă, la un moment dat:


- Puşkin, ai fi luat parte la răscoala de la 14 decembrie, dacă erai la Petersburg?


Poetul răspunde cu multă îndrăzneală:


- Negreşit. Toţi prietenii mei făceau parte din conspiraţie, nu se putea să nu particip şi eu.


Cumnaţii învrăjbiţi


Dar Petersburgul nu este cel pe care îl vede poetul în visurile sale. Oraşul îl înăbuşă, fiecare pas îi este urmărit; viaţa lui depinde de aprobarea ţarului şi a generalului Benkendorf, şeful Departamentului III (Poliţia Secretă). La sfîrşitul anului 1829, poetul, fără învoirea monarhului, încearcă să fugă; pleacă în Caucaz. În urma unui ordin al ţarului, e nevoit să se reîntoarcă în Capitală. Cu această ultimă „perioadă petersburgheză“ culminează prigoana ţaristă împotriva marelui poet. Anul 1831 înseamnă începutul tragediei sale personale. În primăvara acestui an se căsătoreşte cu Natalia Nikolaevna Goncearova, o femeie deosebit de frumoasă şi mondenă. Viaţa de societate, pe care este obligat să o ducă alături de soţie, îl sufocă. Dar Natalia nu poate renunţa la balurile de la Curte şi, mai ales, la atenţiile admiratorilor – inclusiv ale suveranului – care roiesc în jurul ei. Ţarul şi Benkendorf sînt, în continuare, cenzorii operelor poetului. Presa reacţionară îl persecută. Se apropie, astfel, deznodămîntul dramei sufleteşti a lui Puşkin.


În anul 1834, la Petersburg soseşte un tînăr, pe nume Georges d’Anthčs care, datorită relaţiilor sale, este primit imediat ca ofiţer în cel mai distins dintre regimentele Cavaleriei de Gardă. Vioiciunea franţuzească, veselia şi fineţea spiritului îl fac să fie, peste tot, un oaspete dorit. În ianuarie 1837, el se căsătoreşte cu sora Nataliei Puşkin, Ekaterina. Puşkin şi d’Anthčs devin, astfel, cumnaţi. Dar noul membru al familiei face curte, în văzul tuturor, soţiei poetului. Încă din 1836, Puşkin primise prin poştă, în dimineaţa zilei de 9 noiembrie, un pamflet anonim, cu scrisul prefăcut, prin care i se decerna... „Ilustrul ordin al încornoraţilor“. Scrisori cu conţinut asemănător aveau să fie trimise şi multora dintre cunoscuţii poetului.


(va urma)


PAUL ŞTEFĂNESCU






Război corupţiei - Coşmarul portocaliu

Cum se numeşte o guvernare care s-a îndepărtat treptat de oameni, ignorîndu-i, ba chiar împingîndu-i în pragul sărăciei şi al umilinţei? Cum se numeşte o putere insensibilă la strigătele de disperare ale celor mulţi, pe care-i sfidează sistematic, întorcîndu-le spatele? Cum se numesc acei politicieni, preocupaţi doar de satisfacerea unor orgolii şi interese personale şi care-şi folosesc funcţiile şi demnităţile cu care au fost învestiţi, exclusiv pentru a-şi spori averile (devenite, în doar cîţiva ani, uriaşe)?


Puterea actuală s-a îndepărtat de popor, izolîndu-se sub clopotul de sticlă al nepăsării şi dispreţului. Ciocoii portocalii, secondaţi cu brio de „partenerii de coaliţie“ (ce sintagmă jalnică pentru tovarăşii de jaf!), trăiesc într-o realitate paralelă, acolo unde nu ajung nici strigătele de disperare ale celor din pieţe, nici gemetele muribunzilor lipsiţi de medicamente şi de speranţă. Iar în acest timp, „Opoziţia unită“ îşi plimbă neputinţa pe la talk-show-urile de la televiziuni, unde, de ani de zile, Victor Ponta şi Crin Antonescu rostogolesc aceleaşi vorbe goale de conţinut, aceleaşi fraze stereotipe şi lipsite de finalitate. Pînă cînd va mai dura acest coşmar? Se întrezăreşte, oare, vreo rază de speranţă în promisiunile celor care se pregătesc să ia Puterea? Mi-e teamă că nu... Mi-e teamă că va urma acelaşi carusel al declaraţiilor euforice, soldate, în final, cu acelaşi rezultat: o uriaşă dezamăgire.


Pentru curmarea coşmarului, pentru readucerea speranţei pe feţele chinuite ale românilor, este necesar ca Puterea să fie preluată de forţele naţionale, singurele capabile să pună capăt jafului şi marasmului generalizat şi să asigure României şi Naţiunii Române reintegrarea într-o Istorie firească şi demnă.


Geo Galetaru






Mai sînt în România oameni

În viaţa de zi cu zi, dar mai ales în politică, se întîmplă, nu de puţine ori, ca printre armele de luptă cele mai căutate şi mai utilizate să figureze trădarea şi minciuna. Cîte nu se promit: dezvoltare, prosperitate, ba chiar şi fericire... Cîte dintre ele se pun, însă, în practică? După ce s-au văzut în funcţii, aleşii uită ce le-a ieşit pe gaura gurii; invocă fel de fel de motive, aruncă vina pe alţii (,,greaua moştenire!”), sau pe conjunctura nefavorabilă (criza economică). Bieţii de ei cică au fost bine intenţionaţi, dar n-au avut ce face, n-au putut mai mult, aşa a fost să fie… Ne amintim magica formulă-îndemn: ,,Să trăiţi bine!”. Ce distanţă de la vorbe la fapte!


Pentru mulţi politicieni nici nu contează din ce partid fac parte. La prima ocazie, ei îşi pot părăsi formaţiunea, pentru a adera la alta, imediat şi fără nici o strîngere de inimă. Uneori, aceşti transfugi se reunesc, dînd naştere unei noi grupări care, aliindu-se Puterii, ajunge să activeze, în mod ilegal, în Parlament, ba chiar să participe la guvernare. De ce au loc astfel de trădări? Nu e vorba doar de nemulţumiri de ordin doctrinar, cît, mai ales, de interese oculte. Deh, interesul poartă fesul, ce mare filozofie? În aceste condiţii, ce încredere să mai aibă bieţii alegători? Şi în cine? Traseiştii ăştia ar trebui sancţionaţi, eventual, să-şi piardă mandatul de parlamentar, primar sau consilier, iar nu să rămînă în funcţie, bine mersi, şi să nu păţească nimic. Dar o astfel de lege, care să stipuleze clar interdicţia de a părăsi partidul în care te-ai înscris, nu există! E greu de adoptat un asemenea act normativ, sau, pur şi simplu, el nu convine clasei politice?


Se apropie alegerile. Ţara este tot mai săracă. Poporul, umilit şi batjocorit, va trebui să-şi deschidă bine ochii şi sufletul, ca să aleagă corect între bine şi rău. Este necesară o schimbare profundă. Pomenile electorale ar trebui interzise. Ce mai putem aştepta, cînd ţara se duce tot în jos? Şi totuşi, mai sînt în România oameni. Nu mulţi, dar mai sînt. Să nu ne lăsăm iar amăgiţi de promisiuni deşarte, de vorbe fără acoperire. Altfel, ne vom afunda tot mai mult în marasmul nemeritatei şi nedreptei noastre nefericiri.


GH. MILITARU






Sondajele pregătesc, cu perseverenţă,  furtul masiv de voturi (2)
Motto: „Sondajele de opinie mincinoase reprezintă uvertura fraudelor electorale“.


Corneliu Vadim Tudor – Discurs din 12 martie 2012,  în Parlamentul European – Strasbourg
Un sondaj de opinie, efectuat pe un eşantion de 1.850 de persoane, cam în aceeaşi perioadă la care se referă „Adevărul“ – 15 - 24 februarie a.c. -, a fost publicat în revista „România Mare“, cu procentele reale, într-adevăr credibile. Astfel, dintre partidele ce vor participa la alegerile locale din această vară, PDL este cotat cu 9%, iar PP-DD cu 6%. Ceea ce trebuie să observăm, însă, la aceste sondaje, lansate pe piaţă de nişte institute precum IMAS, este faptul că partidele serioase, cu un program de guvernare concret, coerent şi viabil, axat pe apărarea Intereselor Naţiunii Române şi cu obiective care să conducă la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor ţării, la creşterea nivelului de trai, ei bine, aceste partide au, mai totdeauna, în sondajele clocite în oficinele subordonate actualei Puteri, procente sub pragul de intrare în Parlamentul României. Dar, chiar şi în aceste sondaje contrafăcute, aşa cum este şi cazul celui amintit, se mai scapă cîte un adevăr: UNPR-ul, formaţiunea politică încropită, la fel ca şi PP-DD-ul, la comanda lui Traian Băsescu, este creditat cu doar 0,7% din opţiunile de vot. Adică, sub un procent.


Partidul România Mare (PRM), partid naţionalist, cu un program de guvernare de centru-stînga, este cotat, în acelaşi sondaj de opinie, cu... 3,5%, iar UDMR cu... 7%. Numai că, în realitate, PRM se bucură de un procentaj mult mai mare: 27% dintre români îşi îndreaptă intenţiile de vot către acest partid. Este limpede pentru cititorii revistei „România Mare“ că, prin trecerea în dreptul acestui partid, de un patriotism de netăgăduit, a unor procente care îl plasează mereu sub pragul de intrare în Parlament, se urmăreşte, de fapt, scoaterea lui de pe eşichierul politic al ţării. Ori, ca să se arate ce democraţie „model“ e în România, se acceptă, totuşi, menţinerea formală a PRM în rîndul partidelor politice. Pe de altă parte, scorurile mincinoase au şi un alt rol, bine calculat: acela de a-i descuraja pe alegătorii care doresc să-şi ofere votul unui asemenea partid. De aceea, unii, cu judecata mai puţin solidă, îşi spun: „De ce să mai votez ca acest partid să ajungă la Putere, dacă el e veşnic preferat doar de 3-4% dintre români?“. Iată, deci, încă unul dintre pericolele sondajelor mincinoase prezente în „democraţia“ de tip dîmboviţean. Izolarea, prin toate mijloacele, a partidelor care ar putea să aibă priză în rîndul masselor şi, ca urmare, să acceadă în Parlament, reprezintă o altă strategie, un alt joc politic al actualului regim, care vrea să ne facă să credem că sîntem într-un stat de drept. Este lucrătura permanentă pe care actuala Putere o urzeşte împotriva PRM. Nici nu se mai ştie de cînd liderul acestui important partid, dr. Corneliu Vadim Tudor, a mai fost văzut la postul public de Televiziune, deşi domnia-sa este un remarcabil europarlamentar, nu numai prin discursurile la obiect şi de mare impact pe care le susţine în Parlamentul European, ci şi prin întreaga sa activitate. De acelaşi tratament au parte şi alţi membri importanţi din conducerea PRM. În schimb, tot felul de minciuni, ironii şi chiar insulte la adresa partidului şi a liderului său se regăsesc adeseori în presa aservită actualei Puteri.


În acest regim capitalist, absolut nedemocratic, partidele de stînga autentice sînt în mod voit ignorate. Se urmăreşte, de fapt, scoaterea lor definitivă de pe scena politică a României. Prin practici dictatoriale, ele sînt supuse unei cenzuri draconice, aşa cum se întîmplă şi în cazul PRM. Există, totuşi un partid de stînga, opus PSD: Partidul Alianţa Socialistă (PAS). Acestei formaţiuni politice nu i se trece denumirea în sondaje, pentru a nu i se face reclamă, sau pentru a nu se arăta că ea există. Este posibil ca, la aceste sondaje de opinie, în dreptul rubricii „Alte“ (patide), cu un procent de 1,6%, să se afle PAS-ul. Am ţinut să dau ca exemplu situaţia acestui partid, ca să se vadă, încă o dată, ce înseamnă democraţia capitalistă, care, ne-am convins: în realitate, nici nu există.


(va urma)


Radu Pădurariu






Miroase a praf de ... Revoluţie (6)
Mulţi politicieni şi analişti cred că schimbarea premierului s-a produs peste capul preşedintelui, fiind vorba de o mutare în plic, venită de peste Ocean. Aceasta fiind situaţia, Traian Băsescu are toate motivele să fie neliniştit, fiindcă este mult mai uşor să-l mînuieşti, în fel şi chip, la orice oră din zi şi noapte, pe docilul Boc, decît să încerci să-i dai ordine unui fost şef de spioni. Nici pentru preşedintele Băsescu, nici pentru români, şi nici pentru conducătorii celorlalte ţări comunitare, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost un semn de bun augur. „Prim-ministru ai numit tot un pui de securist“, suna reproşul protestatarilor adresat preşedintelui. În aceeaşi manieră scrie şi ziarul francez „Libération“: „Un guvern condus de şeful spionilor. Scenariul este inedit în Uniunea Europeană“. În condiţiile în care Mihai Răzvan Ungureanu nu beneficiază de sprijinul populaţiei („Toată lumea ştie, ne conduce SIE“, se striga în Piaţa Universităţii), şi cînd jumătate din membrii actualului Cabinet au „combătut“ şi în echipa condusă de Emil Boc, iar cealaltă jumătate este reprezentată de consilieri ai foştilor miniştri şi secretari de Stat în guvernul anterior, devine tot mai greu de crezut că noul Executiv ar putea să depăşească umilele performanţe ale predecesorului său.


Un avertisment în acest sens se desprinde şi dintr-un comentariu al ziarului austriac „Salzburger Nachrichten“, în care, printre altele, se spune: „La un suflu nou nu se aşteaptă nimeni de la premierul Ungureanu, deşi, de fapt, pentru asta au ieşit românii în stradă, în ultimele săptămîni. Majoritatea populaţiei s-a săturat de regimul Băsescu. Deşi Constituţia îi conferă drepturi restrînse, Băsescu conduce ţara, de foarte mult timp, într-o manieră neinhibată şi arbitrară“. „Traian Băsescu şi PDL au căzut într-un punct minim – critic – al existenţei lor politice, care le-ar putea aduce un eşec zdrobitor la alegerile din noiembrie“, mai scrie ziarul austriac. Tot mai multe sînt vocile care afirmă că premierul Mihai Răzvan Ungureanu va fi, şi el, o marionetă în mîinile lui Jeffrey Franks, de vreme ce programul de guvernare al noului Cabinet a fost întocmit tot de FMI, în el figurînd aceleaşi prevederi iluzorii: diminuarea numărului de taxe şi impozite, reducerea evaziunii fiscale, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, construirea de autostrăzi, promovarea unor măsuri de redresare a nivelului de trai. Numai că, aşa cum se menţionează în Scrisoarea de intenţie convenită cu Guvernul României, în program sînt incluse şi unele măsuri draconice: disponibilizarea a 600 de angajaţi de la Poşta Română, desfiinţarea Companiei Naţionale a Huilei şi renegocierea imediată a contractelor de la Hidroelectrica, după ce, la sfîrşitul anului trecut, FMI ceruse anularea acestora. Singura mîngîiere a majorităţii românilor este convingerea că Guvernul Ungureanu va fi unul de tranziţie, care va funcţiona doar pînă la alegerile din toamnă. Preşedintele Băsescu, precum şi mulţi dintre liderii PDL nu dezmint o asemenea ipoteză. Toţi speră ca, în această perioadă de tranziţie, să mai cîştige ceva bani, dar mai ales timp. Din moment ce recesiunea ameninţă să revină în forţă peste Europa, banii se vor obţine tot mai greu, la fel şi împrumuturile. Cît despre timp, această formă fundamentală de existenţă a materiei, el nu mai lucrează de mult în favoarea democrat-liberalilor. Este imposibil ca PDL să-şi mai dreagă, în cîteva luni, imaginea prăbuşită sub 10%, după ani buni de guvernare.


(va urma)


Nicolae Dăscălescu






România nu mai este a norodului, ci a tagmei jefuitorilor! (6)
În ultimii 10 ani ai dictaturii ceauşişte, am stat în frig în apartamente, găseam cu greu mîncare, medicamente, dar în ţara asta se făurise ceva. Se făurise o economie cu care ne mîndream cu adevărat, deoarece era meritul nostru, al făuritorilor, nu al regimului. În plus, România era o ţară respectată în Europa şi în lumea întreagă. Exportam mari cantităţi de produse industriale şi agroalimentare. Acum, exportăm cu precădere borfaşi, cerşetori şi prostituate, iar prestigiul nostru şi al ţării a scăzut aproape la zero. Pe scurt, România a ajuns de rîsul lumii. Nu mai are industrie, nu mai are agricultură, nu mai are o mare parte din resursele de bază, şi-a vîndut totul pe nimic, asta, deoarece, după Decembrie 1989, a avut, din păcate, conducători care ori au asistat la distrugerea ţării, ori au fost complici, şi chiar participanţi direcţi la distrugere.


De aceea, în strînsă legătură cu toate acestea, mă întreb adesea: ce l-a determinat pe Traian Băsescu să candideze din nou la postul de preşedinte? Pentru ce s-a zbătut dumnealui, punînd în joc atîta violenţă mediatică, pentru a cîştiga din nou? Sînt om destul de în vîrstă, deci am trecut prin multe. Tocmai de aceea nu l-am putut înţelege. Dar recunosc sincer că, pînă la un moment dat, am crezut că este un individ cu un caracter integru. Deci, pînă la un moment dat: mai precis, pînă cînd a promis ferm că, în 5 minute, îşi va da demisia. A promis public şi n-a făcut-o, gestul respectiv semănînd cu acela al unui interlop de gang, la care cuvîntul dat nu valorează absolut nimic. Domnul Băsescu a făcut respectiva promisiune în mod absolut gratuit, probabil, doar pentru a se amuza.


După cacealmaua aia ordinară, cu demisia, deşi nimeni nu i-o ceruse, am început să-l analizez mult mai atent pe Traian Băsescu. Din păcate, mi-am dat în curînd seama că avem un preşedinte duplicitar, fără respect pentru cuvîntul dat, orgolios, răzbunător, lipsit de scrupule, interesat, în principal, de satisfacerea orgoliului personal, precum şi de cocoloşirea unui partid adus la putere în mod dubios, un partid înţesat de elemente penale şi indivizi incapabili să asigure o guvernare cu adevărat responsabilă. Mai mult decît atît, dar Traian Băsescu, tulburat de puseuri dictatoriale dintre cele mai primitive, din dorinţa de a exercita un control total, şi-a ales un premier pe cît de incapabil, pe atît de obedient, după modelul slujbaşului pecerist de odinioară, total aservit superiorului său. Şi toate acestea, numai în dauna Interesului Naţional.


Evident că aşteptările populaţiei - după mai bine de două decenii de politică post-decembristă dominată de corupţie şi de hoţie - erau ca preşedintele să acţioneze cu fermitate împotriva acestor racile. Numai că lucrurile se întîmplă exact pe dos: hoţia, corupţia, şantajul politic şi nepotismul au atins, în prezent, cele mai înalte cote, ceea ce ne-a făcut ,,celebri” şi dincolo de graniţele ţării. Nimic de zis; din cînd în cînd, ni se oferă şi nişte parodii, după scenarii de-a dreptul caraghioase, de luptă împotriva acestor fenomene negative din societatea românească, dar ele sînt atît de străvezii şi de stîngace, încît pînă şi cei mai naivi dintre români îşi dau seama că acestea n-au nici măcar valoare mediatică.


(va urma)


Niculae Ghiţă




Liderul PRM a votat, joi, 15 martie a.c., la Strasbourg, un document de o mare importanţă:

Rezoluţia Parlamentului European  referitoare la abordarea epidemiei  de diabet din Uniunea Europeană






Avînd în vedere:


- Articolul 168 din Tratatul de la Lisabona;


– Declaraţia referitoare la îngrijirea şi cercetarea în domeniul diabetului în Europa, adoptată cu ocazia primei reuniuni din cadrul Programului de acţiune al Declaraţiei de la St. Vincent privind diabetul, desfăşurată în perioada 10-12 octombrie 1989;


– Crearea de către Comisie, la 15 martie 2005, a unei Platforme UE privind regimul alimentar, activitatea fizică şi sănătatea;


– Cartea verde a Comisiei din 8 decembrie 2005, intitulată „Promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a activităţii fizice: o dimensiune europeană pentru prevenirea excesului de greutate, a obezităţii şi a bolilor cronice”, în care sînt abordaţi factorii subiacenţi care determină instalarea diabetului de tip 2 (COM (2005)0637);


– Concluziile Conferinţei Preşedinţiei austriece dedicate prevenirii diabetului de tip 2, desfăşurată la Viena, în perioada 15-16 februarie 2006;


– Declaraţia sa din 27 aprilie 2006 referitoare la diabet;


– Concluziile Consiliului privind promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi prevenirea diabetului de tip 2;


– Rezoluţia Comitetului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 11 septembrie 2006, intitulată „Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile în Regiunea europeană a OMS”;


– Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 61/225 din 20 decembrie 2006 referitoare la „Ziua Mondială a Diabetului”;


– Decizia nr. 1350/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007, de instituire a unui al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013), şi Hotărîrea ulterioară a Comisiei, din 22 februarie 2011, privind adoptarea unei decizii financiare pentru 2011, în cadrul celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013) şi privind criteriile de selecţie, de atribuire şi altele pentru contribuţiile financiare la acţiunile acestui program;


– Cartea albă a Comisiei din 23 octombrie 2007, intitulată „Împreună pentru sănătate: o abordare strategică pentru UE 2008-2013” (COM(2007)0630);


– Cel de al VII-lea Program-cadru pentru cercetare (2007-2013) şi Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (COM(2011)0808);


– Comunicarea Comisiei, din 20 octombrie 2009, intitulată „Solidaritate în domeniul sănătăţii: reducerea inegalităţilor în materie de sănătate în UE” (COM(2009)0567);


– Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 64/265 referitoare la prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;


– Principalele rezultate şi recomandările formulate în cadrul Proiectului PC7-SĂNĂTATE- 200701, instituit prin „DIAMAP – foaie de parcurs pentru cercetarea în domeniul diabetului în Europa”;


– Comunicarea din 6 octombrie 2010 a Comisiei, intitulată „Iniţiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 – O Uniune a inovării” (COM(2010)0546) şi parteneriatul-pilot privind îmbătrînirea activă şi în condiţii bune de sănătate;


– Concluziile din 7 decembrie 2010 ale Consiliului, document intitulat „Abordări inovatoare pentru bolile cronice în sistemele publice de sănătate şi asistenţă medicală”;


– Rezoluţia Adunării Generale a ONU 65/238 din 24 decembrie 2010 referitoare la domeniul, modalităţile, structura şi organizarea reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;


– Declaraţia de la Moscova, adoptată în cursul primei Conferinţe ministeriale internaţionale privind modurile de viaţă sănătoase şi controlul bolilor netransmisibile, desfăşurată la Moscova, în perioada 28-29 aprilie 2011;


– Rezoluţia din 15 septembrie 2011, referitoare la poziţia şi angajamentul Uniunii Europene în perspectiva reuniunii ONU la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;


– Articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul propriu de procedură:


A) Întrucît diabetul este una dintre bolile netransmisibile cele mai răspîndite, estimîndu-se că afectează peste 32 de milioane de cetăţeni ai UE, care reprezintă aproape 10% din întreaga populaţie, precum şi alte 32 de milioane de cetăţeni cu toleranţă scăzută la glucoză şi cu o foarte mare probabilitate ca aceasta să evolueze către diabet clinic manifest;


B) Întrucît se aşteaptă ca numărul persoanelor cu diabet care trăiesc în Europa să crească cu 16,6% pînă în 2030, ca rezultat al epidemiei de obezitate, al îmbătrînirii populaţiei europene şi al altor factori, care nu au fost încă identificaţi;


C) Întrucît diabetul de tip 2 reduce speranţa de viaţă cu 5-10 ani şi diabetul de tip 1 cu aproximativ 20 de ani şi, de asemenea, în UE, diabetul este responsabil pentru 352.000 de decese pe an, adică de decesul unui cetăţean european la fiecare 2 minute;


D) Întrucît reducerea factorilor de risc identificaţi, în special obiceiurile legate de modul de viaţă, este considerată, într-o măsură din ce în ce mai mare, drept o strategie de prevenire esenţială, care să reducă frecvenţa, extinderea şi complicaţiile diabetului de tip 1 şi de tip 2;


E) Întrucît identificarea clară a factorilor de risc pentru diabetul de tip 1 necesită încă desfăşurarea unor activităţi de cercetare, concomitent cu cercetările privind predispoziţia genetică, în condiţiile în care diabetul de tip 1 este contractat la vîrste din ce în ce mai timpurii;


F) Întrucît diabetul de tip 2 este o boală care poate fi prevenită şi ai cărei factori de risc, cum ar fi un regim necorespunzător şi neechilibrat, obezitatea, lipsa activităţii fizice şi consumul de alcool, au fost identificaţi clar şi pot fi abordaţi prin strategii de prevenire eficace;


G) Întrucît, în prezent, diabetul nu poate fi vindecat;


H) Întrucît complicaţiile diabetului de tip 2 pot fi prevenite prin promovarea unui mod de viaţă sănătos şi printr-o diagnosticare timpurie; deoarece, însă, boala este adesea diagnosticată prea tîrziu, un procent de pînă la 50% dintre persoanele bolnave de diabet nu ştiu că suferă de această maladie;


I) Întrucît, după cum s-a constatat într-un studiu recent, un procent de pînă la 75% dintre persoanele bolnave de diabet nu-şi controlează în mod corespunzător starea de sănătate, ceea ce măreşte riscul de complicaţii, pierdere de productivitate şi costuri pentru societate;


J) Întrucît, în majoritatea statelor membre, diabetul este răspunzător pentru peste 10% din cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii, un procent care se ridică, uneori, la 18,5%, iar costurile generale de îngrijire a sănătăţii pentru un cetăţean UE suferind de diabet sînt, în medie, de 2.100 de euro pe an; în condiţiile în care aceste costuri urmează să crească, în mod inevitabil, dată fiind mărirea numărului de persoane cu diabet, îmbătrînirea populaţiei şi, în consecinţă, creşterea cazurilor de comorbidităţi multiple;


K) Întrucît, în cazul în care este tratat necorespunzător sau diagnosticat prea tîrziu, diabetul este una dintre principalele cauze ale atacurilor de cord, accidentelor cerebrale, orbirii, amputaţiilor şi insuficienţei renale;


L) Întrucît promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi abordarea celor 4 factori determinanţi majori de boală – tutunul, regimul alimentar necorespunzător, lipsa activităţii fizice şi alcoolul – în contextul tuturor domeniilor politicii poate contribui, în mare măsură, la prevenirea diabetului, a complicaţiilor sale şi a costurilor economice şi sociale pe care le implică;


M) Întrucît persoanele care suferă de diabet trebuie să-şi asigure propria îngrijire în proporţie de 95%, iar povara impusă de boală asupra lor şi familiilor lor are efecte nu numai financiare, ci şi de natură psiho-socială şi legate de reducerea calităţii vieţii;


N) Întrucît numai 16 din cele 27 de state membre dispun de un cadru naţional sau de un program instituit în vederea soluţionării problemei diabetului şi nu există criterii clare pe baza cărora să se stabilească dacă un program este bun sau să se identifice care sînt ţările cu cele mai bune practici; deoarece, în UE, există diferenţe şi inegalităţi considerabile în ceea ce priveşte calitatea tratamentelor pentru diabet;


O) Întrucît, la nivelul UE, nu există un cadru juridic privind discriminarea împotriva persoanelor care suferă de diabet sau alte boli cronice, iar prejudecăţile cu care se confruntă cei afectaţi de această boală persistă încă într-o mare măsură în şcoli, în cadrul procesului de recrutare, la locul de muncă, în cazul poliţelor de asigurare şi la examinarea pentru obţinerea permisului de conducere în întreaga UE;


P) Întrucît coordonarea cercetărilor în domeniul diabetului în UE suferă de pe urma lipsei finanţării şi a infrastructurii, ceea ce afectează negativ competitivitatea cercetării în domeniu şi împiedică persoanele cu diabet să beneficieze pe deplin de cercetare în Europa;


Q) Întrucît, în prezent, nu există nici o strategie europeană de abordare a diabetului, în pofida Concluziilor Preşedinţiei austriece a Consiliului referitoare la promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi la prevenirea diabetului de tip 2, a unei lungi liste de Rezoluţii ale ONU şi a Declaraţiei scrise a Parlamentului European privind diabetul:


1) Salută Concluziile Consiliului din 7 decembrie 2010, privind unele „Abordări inovatoare pentru bolile cronice în sistemele de sănătate publică şi de îngrijire medicală” şi Apelul adresat de Parlament statelor membre şi Comisiei de a „iniţia un proces de reflecţie urmărind optimizarea răspunsului la provocările bolilor cronice”;


2) Ia act de Rezoluţia Parlamentului European referitoare la poziţia şi angajamentul Uniunii Europene în perspectiva reuniunii ONU la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile, care se concentrează asupra diabetului ca una dintre cele 4 boli netransmisibile majore;


3) Solicită Comisiei să dezvolte şi să pună în practică o strategie UE în domeniul diabetului cu obiective clare, sub forma unei recomandări a Consiliului UE privind prevenirea, diagnosticarea, managementul, educaţia şi cercetarea în domeniul diabetului;


4) Solicită Comisiei să elaboreze criterii şi metode comune, standardizate, de colectare a datelor privind diabetul şi să coordoneze, să culeagă, să înregistreze, să monitorizeze şi să gestioneze, în colaborare cu statele membre, date epidemiologice detaliate referitoare la această boală, precum şi date economice privind costurile directe şi indirecte pe care le generează prevenirea şi gestionarea diabetului;


5) Solicită statelor membre să dezvolte, să implementeze şi să monitorizeze programe naţionale privind diabetul, destinate să promoveze sănătatea, reducerea factorilor de risc, predicţia, prevenirea, diagnosticarea timpurie şi tratarea diabetului, vizînd atît populaţia în ansamblul ei, cît şi, în special, grupurile cu risc ridicat, precum şi să reducă inegalităţile şi să optimizeze resursele afectate îngrijirii sănătăţii;


6) Solicită statelor membre să promoveze prevenirea diabetului de tip 2 şi a obezităţii (recomandînd implementarea unor strategii în stadii timpurii, prin educaţie în şcoli, cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase şi la activitatea fizică) şi strategii legate de un mod de viaţă sănătos, inclusiv abordări care să vizeze regimul alimentar şi exerciţiul fizic; subliniază, în acest sens, necesitatea de a armoniza politicile în domeniul alimentar cu obiectivul de a promova un regim alimentar sănătos şi de a le permite consumatorilor să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi de a alege produse sănătoase, precum şi diagnosticarea în stadiu timpuriu, ca principale domenii de acţiune în cadrul programelor lor naţionale privind diabetul;


7) Solicită Comisiei să sprijine statele membre, promovînd schimburile de cele mai bune practici în legătură cu programele naţionale privind diabetul care s-au dovedit eficiente; Comisia va trebui să monitorizeze neîncetat progresele înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte implementarea programelor naţionale privind diabetul, prezentînd rezultatele în mod regulat, sub forma unui raport al său;


8) Solicită statelor membre să dezvolte programe de gestionare a diabetului bazate pe cele mai bune practici şi pe protocoale de tratament fondate pe dovezi;


9) Solicită statelor membre să asigure accesul permanent al pacienţilor în cadrul asistenţei medicale primare şi secundare la echipe interdisciplinare de înaltă calitate, la tratamentele şi tehnologiile asociate diabetului, inclusiv la tehnologiile în materie de sănătate şi să sprijine pacienţii în ceea ce priveşte dobîndirea şi menţinerea priceperii şi a înţelegerii necesare în vederea autogestionării competente pe toată durata vieţii;


10) Solicită Comisiei şi statelor membre să amelioreze coordonarea cercetărilor europene asupra diabetului, promovînd colaborarea dintre cei angajaţi în cadrul disciplinelor de cercetare şi în crearea unor infrastructuri generale comune, pentru a facilita eforturile europene de cercetare în domeniul diabetului, inclusiv în ceea ce priveşte identificarea factorilor de risc şi prevenirea;


11) Solicită Comisiei şi statelor membre să asigure sprijinul permanent pentru finanţarea în domeniul diabetului în contextul programelor-cadru actuale şi viitoare ale UE pentru cercetare, considerînd diabetul de tip 1 şi diabetul de tip 2 ca boli distincte;


12) Solicită Comisiei Europene şi statelor membre să ia măsuri pentru transpunerea corespunzătoare în practică a rezultatelor Summit-ului ONU din septembrie 2011, privind bolile netransmisibile;


13) Reaminteşte că, pentru atingerea obiectivelor legate de bolile netransmisibile şi pentru depăşirea provocărilor sociale, economice şi a celor legate de sănătatea publică, este important ca UE şi statele sale membre să integreze într-o mai mare măsură prevenirea şi reducerea factorilor de risc în toate domeniile legislative şi de politică relevante, în special în politicile lor în materie de mediu, alimentaţie şi de protecţie a consumatorilor;


14) Încredinţează preşedintelui Parlamentului European sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi parlamentelor statelor membre.










Toţi calcă pe urmele noastre...
Tezaurul României şi cămătarii Istoriei
Domnule preşedinte de şedinţă,
Onoraţi colegi,


Nu aş fi luat cuvîntul astăzi, dacă nu s-ar fi produs la acest microfon colegul Liviu Maior şi dacă el nu ar fi chiar un dascăl de Istorie. El este profesor universitar doctor şi a fost ministrul Învăţămîntului. Aici se vede cel mai bine servitutea statutului de membru al unui partid de guvernămînt. Liviu Maior ne-a spus că acum 7 ani, chiar la Moscova, el a cerut retrocedarea Tezaurului României, dar acum nu mai cere acest lucru, ba chiar ne acuză pe noi că am vrea să marcăm nişte puncte electorale, la numai 10 luni de la alegeri, cînd nu se pune problema, deocamdată, a unor noi alegeri. Ei bine, toate acestea pe mine mă îngrijorează. Nicolae Iorga spunea, acum mai bine de 70 de ani: „Boala de care suferă societatea românească este lipsa de caractere”.


Nu spun prin aceasta că distinsul nostru coleg, Liviu Maior, este lipsit de caracter, dar spun - şi întăresc - că politica partidului de guvernămînt e lipsită de caracter! Nu puteţi să ne reproşaţi nouă că marcăm puncte electorale pe o problemă care, efectiv, îngrijorează societatea românească, ce Dumnezeu! Dacă aveaţi în minte să abandonaţi Tezaurul României şi să renunţaţi la denunţarea Pactului Ribbentrop-Molotov care, în fond, este Pactul Hitler-Stalin, de ce nu aţi spus-o, stimate coleg Liviu Maior, în campania electorală? Noi ne aducem, cu toţii, aminte că aţi făcut paradă de patriotism de la un capăt la altul al ţării. Şi unii dintre membrii PDSR-ului, actualmente PSD, sînt chiar patrioţi, în măsura în care noi putem aprecia diferenţa dintre un patriot şi un demagog. Atunci cînd suferi pentru ţara ta şi cînd încerci să rezolvi problemele majore ale ţării tale, cu orice risc, eşti un iubitor de Patrie, eşti un patriot!


Iar cuvîntul este la mare cinste chiar în inima Consiliului Europei! Nu de puţine ori l-am auzit pe preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Lordul Russell-Johnston, recitînd cu mîndrie din poetul lor naţional, scoţian, highlander ca şi el, Robert Burns - şi nu de puţine ori el a omagiat prestaţia unor patrioţi din Europa. Cînd la începutul acestui an s-a prăpădit un europarlamentar din Letonia, care timp de vreo 40 de ani fusese un fel de crainic la BBC pentru ţara lui, aflată sub ocupaţia aceluiaşi imperiu, cu umbra căruia ne luptăm noi acum, Lordul Russell-Johnston l-a omagiat în plenul Consiliului Europei, spunînd că a fost un mare patriot al ţării sale. Termenul nu e demonetizat! Îl demonetizează unii şi alţii, care se răsucesc precum un cocoş de vînt pe acoperiş, precum o giruetă. Este aici un om care reprezintă România pe lîngă NATO, domnul Petre Roman. Domnul Mihai Lupoi reprezintă, de asemenea, România pe lîngă NATO. Mai sînt şi alţi colegi raportori sau cu anumite competenţe în sfera Pactului Nord-Atlantic. Nu cred că Organizaţia Nord-Atlantică ne pune nouă această condiţie! Nu cred că are cineva interesul să legitimizeze şi să eternizeze Pactul Hitler-Stalin ! Colegul Dumitru Badea a spus toate acestea, înaintea mea, dar vin să întăresc eu acum, ca om care a studiat problemele la Universitatea din Viena, în calitate de „student extraordinar”, dar şi ca doctorand în Istorie - îmi dau acum doctoratul exact pe preliminariile făuririi României Mari - vin şi vă spun că Pactul Ribbentrop-Molotov a reprezentat preambulul izbucnirii celui de-al ll-lea război mondial. Atunci cînd Molotov şi Ribbentrop semnau la 23 august 1939 acel Protocol adiţional, Hitler şi Stalin ştiau bine că pe 1 septembrie se va intra în Polonia. Are cineva interes ca la temelia noii arhitectonici continentale să eternizăm aceste nume blestemate? Pentru Dumnezeu, Hitler şi Stalin sînt cei doi mari răufăcători ai Istoriei! Aş vrea să fim bine înţeleşi: vrem să aderăm la Pactul Nord-Atlantic, dar nu în genunchi! Nu în orice condiţiuni! Prima care ar trebui să fie interesată, să arate că se democratizează şi că devine un stat de drept şi un partener viabil, în termenii noului secol şi ai noului mileniu, termeni pe care îi învăţăm cu toţii, pentru că nimeni nu poate pretinde că e doctor în democraţie, nimeni nu se naşte democrat - prima ţară ar trebui să fie Rusia. Da, Rusia trebuie să fie prima care să denunţe Pactul dintre Hitler şi Stalin! L-a denunţat Mihail Gorbaciov în 1989 şi nu îl denunţă democratul Vladimir Putin? Refuz să cred asta !


În privinţa Tezaurului, aş vrea să nu ni se vorbească despre el ca despre un petec îngălbenit de hîrtie. Domnul Mircea Geoană este de o incultură devastatoare, în Istoria României nu a existat un şef al diplomaţiei cum este domnul Mircea Geoană, din punctul acesta de vedere. Are 7 şabloane mari şi late, nu ştie mai mult! El spune: “A venit momentul să încetăm nu ştiu ce contencios, nu ştiu ce probleme, să nu mai avem inhibiţii; a venit momentul să începem o viaţă nouă”. Cine îi dă lui mandatul acesta? De ce fiecare aventurier şi fiecare modest intelectual vine, ocupă o dregătorie printr-un concurs de împrejurări şi are senzaţia că lumea începe cu el, că Istoria modernă a României începe odată cu el? Nu i-a dat nimeni mandat domnului Mircea Geoană, nu i-a dat nimeni mandat domnului Adrian Năstase, nu i-a dat nimeni mandat domnului Ion Iliescu să spună că Tezaurul este o problemă a trecutului! Toată viaţa noastră este o problemă a trecutului! Haideţi să ne ardem, atunci, în piaţa publică, certificatele de naştere sau de botez, că nu ne mai reprezintă şi intrăm într-o epocă nouă! Aşa este? De ce nu li se cere americanilor să renunţe la numele Capitalei lor? Washington este un nume al trecutului, dar ce nume glorios! De ce nu li se cere? Dacă tot faceţi concesii teritoriale fără să vă mandateze Poporul Român, de ce nu spuneţi Americii să renunţe la Alaska, să o dea înapoi - ştim bine că generalul român George Pomuţ a intermediat vînzarea Alaskăi, de la ruşi către americani (mi se pare că pe 5 milioane de ruble aur). Nu mai contează Istoria şi teritoriile, într-o epocă, în care tot încearcă unii, artificial, să întărească ba Ucraina, ba Rusia, ba Ungaria, mereu şi mereu în detrimentul României! Dar ce a ajuns ţara asta, dragă Liviu Maior, bătaia de joc a tuturor, în numele unor ipotetice aderări şi integrări? Cu ce am beneficiat după actul de trădare pe care l-a săvîrşit Emil Constantinescu, semnînd Tratatul cu Ucraina la Neptun, departe de lumea dezlănţuită, departe de eventuale mitinguri şi proteste populare, departe de nemulţumirile studenţimii patrioate, pentru că studenţimea încă îşi iubeşte ţara şi ne judecă pe toţi? De ce s-a dus la Neptun? De ce s-a ascuns acolo de ochii populaţiei şi ai comunităţii internaţionale, să semneze un act de vînzare de ţară? Cu ce au beneficiat românii din Basarabia de Sud, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi chiar cei care se gîndesc la acea insulă pietroasă, nelocuită, de 17 hectare, Insula Şerpilor? Aceste teritorii au fost cedate, de bunăvoie, celui mai periculos şovinism din Istorie, care nu e şovinismul maghiar, nu e şovinismul rusesc, este şovinismul ucrainian - şi ştiţi asta foarte bine! Iar colegul llie llaşcu ştie ce pătimesc românii în acea zonă. Ni s-a spus, în 1997, că vom intra în NATO, dar uite că nu am intrat! Ni s-a spus că şi acum vom intra, unde? Undeva unde s-ar putea să avem surpriza să găsim Rusia înaintea noastră! Nu vedeţi că Rusiei i se satisfac toate poftele la ora actuală? Occidentul este hipnotizat, este paralizat de ce se întîmplă în Rusia! Cedează Occidentul din ceea ce nu îi aparţine?! Din ceea ce nu are dreptul să cedeze?


Partidul România Mare s-a pronunţat şi se pronunţă categoric pentru încheierea unui Tratat de bază cu Federaţia Rusă. În repetate rînduri am spus că trebuie să avem relaţiile cele mai bune cu Federaţia Rusă. Dar dacă tot gîndim în termeni de gaze naturale şi de petrol, haideţi să ne amintim de generaţia de aur a anului 1918. Dacă şi Ionel I.C. Brătianu, şi Alexandru Vaida-Voevod, dar şi alţi oameni care au făurit România Mare, se gîndeau să nu facă România Mare, fiindcă îi supără pe ruşi, şi nu vom mai primi gaze, şi nu vom mai primi nu ştiu ce materiale de construcţie sau avantaje - de parcă le-am fi primit gratis - nu mai făceam noi niciodată România Mare, rămîneam cu trei judeţe în jurul Bucureştilor: Vlaşca, Teleorman şi Ilfovul (...) Vă rog foarte mult: încetaţi să gîndiţi în locul nostru! Recunoaşteţi, pe faţă, că aveţi mandat să daţi teritoriile naţionale şi să renunţaţi la Tezaur, iar populaţia va şti exact despre ce e vorba. Acum, partidul dvs. şi domnii Ion Iliescu şi Adrian Năstase se plasează nu numai în afara Istoriei Naţionale, ci şi împotriva Istoriei Naţionale şi a Poporului Român! Încă mai aveţi timp să reveniţi la sentimente mai bune faţă de această ţară! Nu e nici o tragedie dacă, după 10 ani de pauză, de aşteptare, cînd nu am avut Tratat de bază cu Federaţia Rusă, mai putem sta cîţiva ani! Nu trebuie să semnăm, cu mîna noastră, ceva care se va întoarce împotriva generaţiilor viitoare!


CORNELIU VADIM TUDOR


(29 octombrie 2001, discurs rostit liber, în plenul Senatului României)




Mică enciclopedie
Mistere de nepătruns (3)
Misticii

Experienţa mistică revendică o realitate a lumii invizibile. Toţi cei care au traversat o astfel de experienţă afirmă că, aşa, ei se eliberează de lumea aparenţelor. Această percepţie inversată a lumii – lumea noastră devine pentru ei cea a aparenţelor, în timp ce lumea întrevăzută în momentele de extaz este cea reală – face ca misticii să fie consideraţi ca nişte străini sau exilaţi de către oamenii raţionali ai epocii noastre. Puţinii oameni care-i mai înţeleg astăzi pe mistici riscă să fie, şi ei, consideraţi de către oamenii „normali” tot ca nişte străini sau exilaţi, pentru simplul motiv că, începînd cu Secolul XVI, modul de cunoaştere al ştiinţei experimentale cîştigă, pe zi ce trece, tot mai mult teren. Manualele şcolare, cursurile universitare, tratatele de istorie prezintă Renaşterea ca pe un extraordinar moment de progres.Umaniştii erudiţi ai timpului îl plasau pe om în centrul universului şi-i cîntau imnuri de laudă. Omenirea opresată de religie îşi căuta un nou drum, care a dus la un incredibil progres al ştiinţei. Singurul obiect al ştiinţei sînt fenomenele – care, de fapt, sînt aparenţe - iar singurul ei scop este ca, prin măsurători, să-şi dea seama de aparenţe. De trei secole încoace, toate celelalte metode de cercetare practicate în mod tradiţional s-au tot retras în faţa celor propuse de ştiinţă. Iată ce ne spune Aimé Michel: „Progresul ştiinţific este, într-adevăr, singurul progres incontestabil al istoriei noastre. Se poate spune orice despre ştiinţă, că este inutilă, nefastă, imorală, că îl duce pe om la distrugere, totul, în afara faptului că nu progresează. Ea înaintează atît de repede, încît îndată ce un savant moare, nimeni, oricît de mare ar fi fost acel savant, nu-l mai citeşte, în afară de istorici: succesorii săi ştiu mai multe decît el”.


(va urma)


MARGARETA CHETREANU






Navele extraterestre  s-ar putea să fie... intraterestre! (6)
OZN-urile subterane
În legătură cu ceea ce pretind anumiţi oameni care au fost răpiţi de farfuriile zburătoare şi duşi într-o călătorie pînă pe Marte sau alte planete, Palmer spune: Am citit toate povestirile despre aceste călătorii şi în fiecare dintre ele putem găsi dovada că spaţiul a fost traversat. În toate relatările putem vedea că pasagerii răpiţi au fost duşi către acest ţinut necunoscut, descoperit de amiralul Byrd şi, dacă li s-a spus că sînt pe Marte, oricum nu puteau să facă diferenţa. Date fiind condiţiile de călătorie într-o farfurie zburătoare, piloţii acesteia ar fi putut foarte bine să simuleze o călătorie spaţială, dar, de fapt, să-i fi dus pe oameni în „acel misterios ţinut de dincolo de Poli, cum îl numeşte amiralul Byrd“. Într-un articol cu titlul „Farfurii zburătoare de pe Pămînt: o provocare pentru secretizare“, din numărul din decembrie 1959 al revistei „Farfurii zburătoare“, Palmer scrie: „Revista «Farfurii zburătoare» a adunat un dosar mare de dovezi, pentru a evidenţia faptul că farfuriile zburătoare provin de pe planeta Pămînt: guvernele mai multor naţiuni sînt foarte conştiente de acest fapt. Se face un efort concertat pentru a învăţa cît mai multe despre ele şi a le explora ţinutul de origine. Faptele, deja cunoscute, sînt considerate atît de importante, încît ele constituie cel mai mare secret al lumii. Pericolul ce vine dinspre ele este atît de mare, încît a da publicului dovezi ale existenţei lor înseamnă a risca dezlănţuirea unei panici generale, ce ar pune guvernele în situaţia de a fi neajutorate şi să nu poată să ţină sub control mişcările sociale. Farfuriile zburătoare au fost prezente, în ascuns, în istoria umanităţii de secole, dacă chiar nu de mii de ani“. După ce a dovedit că farfuriile zburătoare nu erau produsul nici unei naţiuni de pe Pămînt, Palmer atacă teoria originii lor interplanetare, al cărei preopinent principal este expertul american în farfurii zburătoare Keihoe, precum şi alţi oameni răpiţi de ele, care pretind că OZN-urile vin unele de pe Marte, altele de pe Venus etc.


După ce a demonstrat că OZN-urile nu vin de pe alte planete, Palmer concluzionează că acestea vin prin intermediul deschiderilor Pămîntului gol: „După părerea editorilor revistei «Farfurii zburătoare», originea polară a OZN-urilor trebuie, acum, să fie faptic demonstrată ca neadevărată. Orice negare a acestei teorii trebuie să fie însoţită de o dovadă fermă. Revista noastră sugerează că nimeni nu poate să ofere aşa ceva“. Aceasta susţine că toate grupurile ce studiază OZN-urile ar trebui să se aplece asupra chestiunii în discuţie, din punctul de vedere al teoriei Pămîntului gol, şi să adune dovezi pozitive ce sînt disponibile de-a lungul ultimelor două secole.


(va urma)


TIM R. SWARZ


POZE => https://www.facebook.com/media/set/?set=a.380198378678106.91968.242817732416172&type=3

Revista ROMANIA MARE - NR. 1132 - ANUL XXIII - VINERI 6 APRILIE 2012