Scrisoare Deschisă către:
* Membrii Corpului Diplomatic acreditaţi la Bucureşti
* Membrii Parlamentului European
* Comisarii Europeni
Doamnelor şi domnilor,
vă aduc la cunoştinţă, cu durere în suflet, că în Capitala României s-a declanşat un veritabil război împotriva cîinilor comunitari. Acest măcel în massă e ordonat şi condus de un bolnav psihic, pe nume Andrei Chiliman, primar al Sectorului 1, din Bucureşti, membru al Partidului Naţional Liberal (formaţiune afiliată, în Parlamentul European, grupului politic ALDE). La porunca acestui individ fără Dumnezeu, zi de zi se desfăşoară „spectacole” de groază, în faţa unei populaţii scandalizate: echipe complexe, de hingheri şi angajaţi ai Poliţiei Locale (condusă de un general de aviaţie la pensie, pe nume Iosif Bălan), îi împuşcă pe cîini cu tranchilizante (interzise prin Lege!), îi înghesuie în dube cu gratii şi îi transportă spre destinaţii necunoscute – de fapt, toată lumea ştie că îi ucid, fiindcă spaţii în adăposturi nu mai sînt. Toţi aceşti criminali sînt plătiţi din bani publici. Unde, oare, în lumea civilizată, se mai petrec asemenea atrocităţi? În România există o Lege, votată de Parlament, care interzice uciderea cîinilor, prevăzînd sterilizarea lor. În proporţie de 90%, cîinii vînaţi de aşa-zisul primar „liberal” şi de acel aviator căzut în cap, fără paraşută, sînt castraţi şi inofensivi. Mai mult decît atît, dar ei aparţin unor cetăţeni, mai ales bătrîni, care au grijă de ei. Toate demersurile Asociaţiilor iubitorilor de animale s-au lovit de încăpăţînarea maladivă a acestui primar cu minţile rătăcite.
Evident, prezenţa pe străzi a cîinilor fără stăpîn este o problemă care trebuie soluţionată - dar asta se rezolvă în timp, cu răbdare şi omenie, cu Legea în mînă, nu prin ucidere în massă. Recent, cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale a României au respins, cu unanimitate de voturi, propunerea altor politicieni, de a-i ucide pe cei cca. 200.000 de cîini fără stăpîn care se estimează că ar trăi în România. Nu se poate tolera un „holocaust” al cîinilor, într-o ţară membră a Uniunii Europene, în anul 2012 după Christos. Nu sîntem barbari!
Fac apel la dvs. să convingeţi conducerea Partidului Naţional Liberal din România să-l oprească pe primarul descreierat Andrei Chiliman. În măsura în care acest partid nu poate, sau nu vrea, el compromite, grav, valorile liberalismului, de care face atîta caz, şi nu are ce căuta în familia politică liberală. Eventual, n-are decît să-şi întemeieze un nou grup politic: Internaţionala Ucigaşilor de Cîini. Asta, cu atît mai mult cu cît lichidarea cîinilor le aduce unora mari profituri financiare. Desigur, nu din pielea bietelor patrupede a făcut mafiotul Andrei Chiliman averea colosală pe care o are, din care menţionez, printre altele, sumele imense din băncile străine, conform Serviciilor Secrete: 200.000.000 de dolari şi 500.000.000 de euro. Halal liberal!
În speranţa că nu vă este indiferentă soarta atîtor inimi neprihănite, vă amintesc o vorbă de spirit, rostită de Madame Roland (cea care avea să fie ghilotinată în Revoluţia Franceză): „De cînd îi cunosc pe oameni, am început să iubesc cîinii”. Iar Lordul Byron spunea: „Cîinii au toate virtuţile omului, mai puţin defectele sale”. În fine, într-o carte de Aforisme pe care am publicat-o recent, eu afirmam: „Cine nu iubeşte animalele, nu iubeşte nici oamenii”.
Ştiu că, în marea dvs. majoritate, aveţi acasă unul sau mai mulţi cîini, pe care îi iubiţi şi îi trataţi ca pe nişte membri ai familiei. Atunci cînd îi dezmierdaţi, gîndiţi-vă şi la rudele lor sărace şi îndepărtate din România, care au supravieţuit unei ierni apocaliptice, dar cad pradă furiei sangvinare a unor bestii cu chip de om.
Paşte Fericit!
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedintele Partidului România Mare,
Membru al Parlamentului European,
Membru al Academiei Mondiale „Albert Schweitzer”,
Membru al Academiei Tiberine din Roma,
Membru al Academiei de Ştiinţe Politice din New York,
Membru al Academiei de Ştiinţe ale Naturii a Federaţiei Ruse
5 aprilie 2012
Bucureşti
Ziarul TRICOLORUL, nr 2434 / 05.04.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu