REVISTA ROMANIA MARE NR. 1130 - ANUL XXIII - VINERI 23 MARTIE 2012

Întîiul sondaj de opinie al primăverii anului electoral 2012 îi face, la pielea goală,



pe falsificatorii şi mincinoşii neruşinaţi Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Alin Teodorescu, Bogdan Teodorescu, Vasile Dâncu, Dan Diaconescu, Mirel Palada, Dan Andronic:

* P.R.M. – 28% * VADIM – 39%

NOTĂ. În intervalul 5-16 martie 2012, Departamentele de Analiză şi Sinteză ale Serviciilor Secrete au efectuat un nou sondaj de opinie, la comanda şi pentru uzul Administraţiei Prezidenţiale. Datele metodologice au fost următoarele: Eşantion: 1.500 de persoane; Marja de eroare: ± 2,3%; Metodă de lucru: interviu telefonic.






I. Dacă în luna noiembrie 2012 ar avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, simultan cu cele parlamentare, cu ce candidat aţi vota?






1) Corneliu Vadim Tudor: 39%;


2) Sorin Oprescu: 28%;


3) Crin Antonescu: 18%;


4) Mihai Răzvan Ungureanu: 9%;


5) Dan Diaconescu: 4%;


6) Nu ştiu; nu mă interesează: 2%.






II. Cu ce partid sau alianţă politică veţi vota la alegerile parlamentare, care vor avea loc în luna noiembrie 2012?






1) USL: 44%;


2) PRM: 28%;


3) PDL: 10%;


4) PP - Dan Diaconescu 4%;


5) UDMR: 4%;


6) PNG: 4%;


7) PPMT: 2%;


8) UNPR: 2%;


9) Nu ştiu; nu mă interesează: 2%.










Sîmbăta de Sus






Seara, cu lumini de castel singuratic


Trenul îşi fîlfîie cravata de fum zănatic,


Peste carpaţii gîndului, troienit,


Mă întorc singur, obosit…






M-ai uitat, Sîmbăta de Sus?


Ai uitat soarele aruncat ca un ban la apus?






Popas de hotar, Veneţie mică,


Tristeţea, pînă la tine, nu mă ridică.


Palmele tale se deschid departe


Să strîngă cronicarii ca-ntr-o carte.






Răscruce de drum,


Poate n-o să mai ajung pînă la tine


Să culeg, din rugii de mure, rubine.


N-o să mă mai tragă munţii de mînă


pînă la soare


Să mă muşte şerpii apelor de picioare,


Nu-mi vor mai strînge pădurile şaluri verzi


la piept,


Lacrimile n-am să le mai deştept.


Poate nu mă voi mai întoarce niciodată


Să-ţi pătez, cu umbra mea, liniştea curată.


Nu mă vor mai aduce graiuri cosînzene,


Pe unde dăinuiesc tristeţi brâncovene.


Voi întîrzia, prin cine ştie ce periferie,


Cîrciumarii-mi vor turna-n pahar veselie…


Mă vor prăfui verile ca pe o carte


În Bucureştii aceştia, departe, departe…


VIRGIL CARIANOPOL (1936)






AŞa vă place Istoria?






Moartea marelui


poet rus Puşkin (1)






Consacrat ca poet naţional, Alexandr Puşkin concentrează, în opera sa, spiritualitatea poporului rus, dar şi orizontul cultural al Europei într-o formă cu limpezimi clasice şi viziuni romantice. El aduce şi astăzi, cum scrie Bulgakov, în sufletul cititorilor săi, „patria cu adîncurile ei infinite şi misterul ei insondabil; nu doar poezia lui Puşkin, ci şi poetul însuşi rămîn o manifestare minunată a Rusiei, într-un fel, apoteoza ei“.


Viaţa lui Puşkin (1799-1837) consfinţeşte, şi ea, arhetipul eroului romantic: o origine exotică, abisiniană, pe marginea căreia poetul glosează îndelung, împletită cu una nobilă, străveche; implicarea în destinul decembriştilor, spînzuraţi în 1825 pentru complotul antidinastic împotriva lui Nicolae I.


Dar, în acelaşi timp, tînărul rebel - autorul unor manifeste poetice dezavuînd tirania, exilat, apoi, în Caucaz, Odessa şi satul Mihailovskoie - rămîne şi mondenul satanic, byronian, îmbinînd jocul de cărţi, desfrîul şi duelul. Supus ostracizării, cu scrisorile şi scrierile cenzurate de Poliţie şi de însuşi ţarul, poetul se căsătoreşte, în 1831, cu frumoasa şi mondena Natalia Goncearova, pentru prezenţa căreia, la balurile Curţii din Petersburg, i se iartă soţului ei toate extravaganţele. El devine, aşadar, un curtean constrîns de eticheta Curţii lui Nicolae, alături de alţi tineri aristocraţi, fericiţi de rangul pe care îl au. Lui Puşkin i se permite, după ce scrisese „Ruslan şi Ludmila“, „Prizonierul din Caucaz“, „Boris Godunov“, „Evgheni Oneghin“, nuvela „Dama de pică“, să consulte Arhivele regale, pentru a întocmi o Istorie a lui Petru cel Mare. Ţarul însuşi este cenzorul poetului, discutînd cu el pe manuscrise. Constrîns, însă, la fatuitatea vieţii mondene, Puşkin va cere retragerea la Mihailovskoie, satul melancoliei sale creatoare, îngrădită de capriciile ţarului şi de vanitatea frumoasei dansatoare Natalia Puşkin, regina balurilor de la Palatul Anicikov.


Această epocă este oglindă în „Jurnal“ (1833-1835), singurul ajuns la noi, mărturie a unei rupturi adînci, mascată de consemnări ironice. Subtextul rămîne, însă, tragic. Cînd a luat decizia de a-l provoca la duel pe aventurierul francez d’Anthčs, un curtezan asiduu al Nataliei, poetul se afla în faţa următoarei alternative: fie dizgraţia şi exilul în satul la care visa să ajungă (ca eventual supravieţuitor), fie moartea, privită ca o eliberare. Apoteoza romantică a vieţii lui Puşkin, glontele primit în pîntece, agonia pe care o suportă cu seninătate, sfîrşitul şi doliul naţional ce avea să urmeze morţii sale încununează o existenţă de numai 38 de ani.


(va urma)


Paul Ştefănescu






Un nou şi important discurs rostit de


preşedintele PRM în Parlamentul European






SONDAJELE DE OPINIE MINCINOASE REPREZINTĂ UVERTURA FRAUDELOR ELECTORALE






Doamnelor şi domnilor,


Într-o şedinţă a Biroului Politic al Partidului Bolşevic, din anul 1923, Stalin a spus: „Nu contează cine şi cum votează - contează cine numără voturile!“. Malefic şi cinic, dar atît de actual! Aşa cum există o Mafie a drogurilor, o Mafie a armamentului, o Mafie bancară - tot astfel există şi o Mafie a sondajelor de opinie.


Ca sociolog de profesie, eu pot depune mărturie că, în ţara mea, România, această situaţie a atins proporţii de-a dreptul monstruoase. Mai ales că, an de an, piaţa sondajelor de opinie rulează sume enorme, de ordinul zecilor de milioane de euro. Sondajele de opinie mincinoase reprezintă uvertura fraudelor electorale. Fac apel la Parlamentul European să se implice în instituirea unui control sever al pieţei sondajelor de opinie la nivel continental, cu pedepse exemplare pentru infractori. Nu putem vorbi despre democraţie şi alegeri libere, dacă acestea sînt viciate de nişte fraude neruşinate! (Aplauze)


CORNELIU VADIM TUDOR,


Membru al Parlamentului European,


Preşedintele Partidului România Mare


(Discursul a fost rostit luni, 12 martie 2012,


în plenul Parlamentului European, de la Strasbourg, el fiind transmis, pe Internet,


în toată lumea; discursul a fost difuzat,


de asemenea, de posturile România TV şi B1TV)






Săptămîna pe scurt






* Un om de televiziune talentat şi cultivat: Dan Negru * Realitatea TV – cel mai idiot post din România * Fosta circăreasă Lavinia Şandru, împinsă de la spate de bulangiul Cozmin Guşă * Nu se mai vindecă ăştia de cacofonii... * A scos, din nou, capul ăla tîmpit parazitul Mircea Mihăeş * Huo, Gâdea!






* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Miercuri seară (21 martie) – un spectacol de excepţie la Antena 1: „Te pui cu blondele?“. Invitat: Corneliu Vadim Tudor. Realizator: Dan Negru. Nu mai puţin de 50 de fete frumoase îl atacă pe Tribun cu farmecele lor. * Aţi observat că M.R. Ungureanu merge ţeapăn, de parcă ar avea un băţ în fund, şi nu-şi mişcă braţele? E ridicol, prin importanţa pe care şi-o dă. * Limba română se află în grea suferinţă pe posturile de Televiziune. La TVR (şi TVR Internaţional) „preţioasa ridicolă“ Manuela Gheorghiu, plină de funde şi panglici (deşi are fo 70 de ani!), a inventat cuvîntul „gestualitate“. La România TV, un meteorolog pe nume Silviu şi nu mai ştim cum a zis „favorabilitate“. În aceeaşi emisiune (despre vreme şi aviaţie) instructorul de zbor Cătălin Popescu a debitat o cacofonie: „Într-o zi ca cea de astăzi“... Iar prezentatoarea a slobozit, pe guriţa ei ca cireaşa (sic!): „Adică care“. Fata nu prea le are cu meseria asta, din moment ce se opreşte la mijlocul frazei şi behăie: „Cînd cerul este senin... e superb... deehee“... Şi altă „perlă“: „Pentru doritorii deehee... week-end“. Măi Cătălin Popa, tu ai angajat-o pe-asta? Aşa behăie şi în pat? * Dar, cea mai penibilă chestie se întîmplă la Realitatea TV. Pentru că oamenii de valoare s-au uşchit la alte posturi, agentul Mossad Elan Schwartzenberg e nevoit să recurgă la tot felul de improvizaţii. Una dintre ele este invitarea aşa-zişilor politicieni să prezinte emisiuni. Necazul este că ăştia nu sînt nici politicieni, nici ziarişti. În pofida unui enunţ auzit sîmbătă seara: „Politicienii devin jurnalişti“. Aiurea. Ca politicieni sînt zero. Ca jurnalişti sînt zero barat. Iat-o, de pildă, pe Andreea Vass, care s-a scremut să prezinte o emisiune despre creativitate, dar a făcut nişte gafe inadmisibile. Una dintre ele este cea referitoare la cunoscuta Maria Lohan (?!). Chiar aşa a zis: „Aţi auzit de Maria Lohan?“. Dar cineva de la masă a corectat-o, zicînd Hohan. Ei, Lohan, Hohan tot un drac, părea a zice Caracatiţa Paul, rîzînd cu gropiţele pînă la urechi (asta are mai mult de 9 găuri, are 11). Ea a mai zis că e prietenă cu Lohan, dar a zbîrcit-o şi de data asta, pentru că propagandistul portocaliu se numeşte Luhan, nu Lohan. Mîine-poimîine o să spună că e prietenă şi cu Logan (Dacia). Printre invitaţi se afla şi Irina Schrotter, din Iaşi, care a spus enormitate după enormitate: în România „nu există un centru de prototipare“. Ce-i asta, Irina? Poate ai vrut să te referi la tiparul inventat de Gutenberg (adică „tipare vechi“, fiindcă „protos“ asta înseamnă, în greacă, „primul“, sau „de demult“). Desigur, noi am dedus ce era în mintea ta, ceva legat de prototipuri, dar de aici şi pînă la prototipare e o cale tot atît de lungă precum cea dintre furoul tău cu danteluţă (apuca-ne-ai, şi tu, de puţă) şi salopeta de tractorist a lui C.T. Popescu. Pe urmă ai mai turuit (repede-repede, ca să nu-ţi ia altcineva microfonul din gură, deşi e greu de imaginat că vreo persoană ar putea să-ţi ia, ţie, ceva din orificiul bucal): „Ţările emergente, din China, India“... Oho, băgăm cuvinte radicale! Dar cîte ţări or fi în China şi India? Probabil mai multe decît în România, unde există doar Ţara Vrancei, Ţara Oaşului, Ţara Bîrsei, Ţara Loviştei şi încă vreo cîteva. După care, caprele Irinucăi (din „Amintiri din copilărie“) au scăpat în lucerna cacofoniilor: „Ţintească că“, de paregzamplu. Aţi văzut? Nu există un „centru de prototipare“, dar avem un „centru de cacofonificare“, şi el se află la Realitatea TV. Hop şi unul, îmbrăcat în galben, ca un papagal (n-am reţinut cum îl cheamă), care a zis: „Statul să se ducă către“ (?!). * După emisiunea asta tembelă, „moderată“ de unguroaica enervant de guralivă Andreea Vass (care vorbeşte prost, dar scrie şi mai prost!), am putut vedea, tot la Realitatea TV, un Buletin de Ştiri prezentat de piticania Lavinia Şandru. Nu ştim pe ce au cocoţat-o ăia din studio, de a ajuns la microfon, că la prompter sigur nu a ajuns. Şi asta se observa din poticnelile la citire. Iată o gafă, scuipată în urechea lui Iosif Boda: „Eu v-am îndreptat... V-am invitat...“. Alta: „Dăm legătura cu corespondanţii... Corespondentul“... La un moment dat, invitatul a vrut să se refere la noua alianţă politică, dintre PRM şi PNG – dar fosta circăreasă i-a tăiat-o scurt, zicînd că alianţa trebuie să treacă un prag de 7% (?!). Ce legătură avea fă, proasto? Habar n-ai de Lege! Pentru alegerile locale, pragul este de 5%, iar două partide unite n-au probleme să-l depăşească. Aaa, sau poate ţi-a făcut instructaj amantul şi stăpînul tău, Cozmin Guşă, care are nu ştim cîte acţiuni la Realitatea TV, în sensul că nu trebuie spus nimic de bine despre Vadim şi Gigi Becali?! Este evident că limbricul cu eczemă pe chelie ţi-a făcut „pîrtie“ la Realitatea TV, dar ce folos? A rîs lumea de tine, de nasul tău turtit (aici semeni cu Paul Păcuraru), de zîmbetul tău tîmp, de neruşinarea cu care, de la prezentarea de numere de circ, ai ajuns să prezinţi... ştiri politice! Parcă mai cinstit a fost Matrozul Chior care, ştiind ce-ţi poate pielea, te-a trimis pe linia de centură... * Duminică, s-a apelat la Edmond Tălmăceanu. Ştiţi care, cel care se rupea în figuri, dansînd ca un epileptic. Totuşi, acum regretăm că el n-a mai dansat, ci a prezentat. Fiindcă era prea plîngăcios, parcă citea „Capra cu trei iezi“, la Teatrul Radiofonic pentru Copii, şi ajunsese la scena în care lupul i-a înfulecat pe puişori. Unul dintre invitaţi, regizorul Al. Hauswatter, s-a plîns, pe bună dreptate, că e prea mare gălăgie în hala Realităţii TV, unde toţi ţipă ca nebunii. * Una peste alta, „găselniţa“ Realităţii TV e nu numai stupidă, ci şi agasantă. Nu mai vorbim de parlamentarii PSD, PNL, PC, care figurează pe stîlpi, prin oraşe, drept chiulangii la Parlament, dar la tembelizor stau la coadă, pontează, voiculescianizează etc. * Am rîs ca nişte cocoşaţi cînd am citit, luni seara, un anunţ permanent, afişat pe ecranul OTV: „Marele scriitor Ioan Buduca intră oficial în PP-DD“. Ce-i aia? Marele scriitor? Alo, bă, nebunilor, de cînd e ăsta „mare scriitor“? Ce-a scris la viaţa lui? A lucrat la „Viaţa studenţească“, fiind activist CC al UTC. Între timp, a devenit MARE, cu adevărat, dar nu scriitor, ci bulangiu. Asta confirmă zvonurile conform cărora OTV e un cuib de poponari: Doru Iuga, Doru Pârv, Gabriel Padiu şi mai ştim noi cîţiva. Dacă acest zero barat, Ioan Buduca-ca, e „mare scriitor“, atunci Shakespeare ce-o fi? Sau, dintre scriitorii români de azi, ce sînt Dinu Săraru, D.R. Popescu, Petru Popescu, Marian Popa, Ileana şi Romulus Vulpescu, Ion Horea? * Unde a dispărut ţiganul scatofag George Roncea? L-a supărat el, cu ceva, pe patronul ziarului „Curentul“, de nu mai scrie acolo, adică a fost mătrăşit. Şi atunci, din ce trăieşte? Se poate bănui că trăieşte din ce-a trăit şi pînă acum: din escrocherii. * Ne-a picat în mînă un exemplar al fiţuicii „Evenimentul zilei“, de vineri, 10 septembrie 2010. Acolo am găsit un text pueril, semnat de Mircea Că-că-cărtărescu, avînd titlul: „Soluţia e liberalismul“. Acum, după aproape 2 ani, credem că a fost vorba de o greşeală de tipar: nu „soluţia“, ci „poluţia“. * În acelaşi număr de ziar apăruse o declaraţie a lui Gigi Becali, după numirea lui Ilie Dumitrescu ca antrenor la Steaua: „Eu l-am întrebat dacă îl vrea pe Brandan, şi el mi-a zis că, dacă i-l aduc, o să arătăm ca Barcelona“. Ca să vezi ce lipsă de măsură poate avea un fotbalist – bun ca jucător, slab ca antrenor. Steaua arată ca Barcelona, aşa e, dar ca echipa de pitici a clubului catalan. * În „Evenimentul zilei“ de luni, 12 martie, Oana Niculescu-Mizil zice: „Toţi mă vor!“. În ce sens, fetiţo? La ce te referi? La sex? Nu, noi nu te vrem! La politică? Nici măcar atît. * Schizofrenicul incurabil Mircea Mihăeş vomită, din cînd în cînd, cîte o compunere şcolară în „Evenimentul zilei“. Agramată. Bolnavă de nervi. Exact în aceeaşi foaie unde Mircea Cărtărescu publica „Soluţia e liberalismul“, parazitul ăsta evadat de la balamuc scrie „Nazismul cu faţă liberală“. Derbedeul care mănîncă bani publici, cu polonicul, în funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, îi înjură de-a valma, în stilul lui bolovănos şi lipsit de măsură, pe următorii: Crin Antonescu şi nevasta lui, Adina Vălean, Dan Voiculescu, Corneliu Zelea-Codreanu şi, evident, Corneliu Vadim Tudor. Are, el, boală pe ăştia. A visat, noaptea, urît, a căzut din pat, şi gata denunţul. Ştie, el, coropişniţa fără creier, care e „dorinţa supremă a românului: să aibă linişte“. Nu, bă, dobitocule, nu asta e dorinţa supremă a românului, fiindcă linişte e şi la cimitir. Dorinţa cea mai mare a românului e să scape de jigodii fripturiste, ca voi: Mircea Mihăeş, H.R. Papapievici, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, falsificatorii de sondaje, prăduitorii economiei naţionale, profitorii care s-au căţărat în funcţii mari doar pentru că sînt curişti şi agenţi străini ş.a.m.d. * Cine aruncă prosopul naţionalei de rugby a României? În numai cîteva zile, aşa-zişii stejari au fost bătuţi şi de Georgia, şi de Spania – echipe care, în urmă cu cîţiva ani, nici nu existau. Ruşine, băi, aceştia! Faceţi ţara de rîs. * Titlul săptămînii a văzut lumina tiparului în „Click!“: „Deşi preţul combustibilului atinge cote alarmante, americanca Shannon nu lasă canistra din mînă: «Mor dacă nu beau benzină!»“. Dacă nu aprinde şi-o brichetă în timp ce trage duşca zilnică, nu ştie ce e bun pe lumea asta... * Liderul PRM refuză destul de multe emisiuni TV. În primul rînd, nu are timp. În al doilea rînd că nu se dă în vînt după emisiunile mondene. De pildă, zilele trecute a refuzat invitaţia postului Prima TV de a participa la „Cireaşa de pe tort“. Acoloşa el ar fi trebuit să gătească ceva de haleală, dar habar n-are! În studenţie, îşi făcea, sigur, în mare grabă, o omletă – dar au trecut nişte ani de atunci, aşa încît acum nu mai e sigur dacă ouăle trebuie sparte înainte de a le pune în tigaie, sau după ce le mănînci. * De asemenea, Vadim a refuzat (vineri) invitaţia lansată de Ion Cristoiu, la B1TV. Ar fi fost prea de tot: Ardei Umplut îl tot dă în judecată şi-i cere bani, după care îl invită la emisiunea lui. Nu putem, totuşi, trăi ca porcii... * După ziarul „Ring“, uite că şi „Evenimentul zilei“ scrie că satanista Oana Zăvoranu şi procurorul şpăgar Max Bălăşescu erau amanţi. Aşa se explică de ce procurorul s-a grăbit să le aresteze pe cele două vrăjitoare, Vanessa şi Melissa, alături de familiile lor: i-a cerut asta putoreta respectivă. În acest caz, ce valabilitate mai au acele mandate de arestare, semnate, probabil, între ţîţele scofîlcite ale golăncii? Consiliul Superior al Magistraturii de ce nu se auto-sesizează? Ceva miroase rău de tot aici... * Tot în „Evenimentul zilei“ am văzut acest titlu: „Răcelile se tratează la homeopat“. Minciună. Homeopatia e cea mai mare şarlatanie din Istoria medicinei. * Un titlu amuzant dă Petru Calapodescu în „Jurnalul Naţional“: „MRU, mielul de Paşte al lui Băsescu?“. Am putea zice chiar purcelul, fiindcă mielul e un animal sfînt – iar Cap de Cactus face (vorba Matrozului Chior, apropo de Adrian Năstase) „dragoste cu fundul“. * Din acest motiv, Băsescu l-a forţat să-şi dea demisia pe Valeriu Turcan, care e tot homosexual. Noi scrisesem chestia asta de ani de zile. Acuma, totuşi, hai să stăm strîmb şi să judecăm drept: cînd ai o nevastă atît de schiloadă şi de năroadă, ca Raluca Matracuca, îţi cam iei lumea-n cap... * O eroare inexplicabilă a talentatului ziarist Răzvan Ioan Boanchiş, în „Naţional“: „Laura Chiriac, de la Realitatea TV, e Sophia Loren pe lîngă strîmbele de la RTV“. Păi, Laura Chiriac nu lucrează la Realitatea TV, ci chiar la RTV (România TV), ea fiind, de altfel, singura strîmbă de acolo – are o trompă de elefant în loc de nas şi nu e corectă deloc. * Ziarul „Ring“ dă un titlu incitant: „Cine sînt chestorii-ingineri care ar putea fi «disponibilizaţi» de preşedintele Traian Băsescu“. Aflăm că Petre Tobă e inginer, iar acum e secretar de Stat în MAI. Noi ştim cum a ajuns vagabondul ăsta din Pantelimon ministru adjunct: a condus, din birou, operaţiunea de evacuare a PRM din sediu, în 4 ianuarie 2011, aşa că, în loc să fie dat afară încă de atunci, s-a ales cu o avansare. Evident, locul acestui şpăgar nenorocit e la închisoare – şi acolo va ajunge. * La B1 TV, Mădălin Voicu a spus ceva interesant: „Alianţa Vadim-Becali va aduce un aer proaspăt“. Ei, bine, chestia asta l-a înfuriat teribil pe şoricelul devenit şobolan, care a făcut clăbuci, la televizorul-partid OTV-PP-DD-MUIE ore-n şir. Cum adică, mai există şi altcineva, în politică, în afară de el? El, care a venit în tenişi de la Caracal şi cu o bască spartă-n cap, iar acum se lăfăie în Rolls-Royce, Maybach, avion, vile, palate? Ei, nu se poate! Şi dă-i, şi muşcă de varice, cu sete, cu ură cîinoasă, aşa cum a făcut cu Luis Lazarus. Ne e milă de puradelul ăsta, care tot în puşcărie va sfîrşi. Şi încă ceva: MădălinVoicu o avea păcatele lui, dar să nu uităm că e fiul marelui violonist Ion Voicu şi a studiat cu Sergiu Celibidache şi Yehudi Menuhin, avînd o cultură muzicală solidă – pe cînd ţigănuşul şantajist ce-a făcut la viaţa lui? Apropo, ştiţi cu cîţi membri s-a înscris PP-DD la Tribunal? Cu fo 33.000... Unde-i milionul mă, căpiatule? * Vineri seară, preşedintele PRM a fost invitatul Cristinei Şincai, la România TV. Atunci s-a difuzat şi discursul său, rostit luni, în Parlamentul European, despre Mafia sondajelor şi fraudarea alegerilor. Mai mult ca sigur că din acest motiv n-a vrut să mai intre în direct, telefonic, banditul Vasile Dâncu: l-ar fi făcut Tribunul carne de mici. Aşa cum l-ar fi făcut şi pe celălalt ţigan obraznic, Mirel Palada, care era anunţat ca „partener“ de dialog, în studio – numai că Vadim le-a spus realizatorilor şi producătorilor că, în acest caz, el nu participă, fiindcă nu stă cu hoţii la masă . Va veni vremea cînd toţi aceşti terorişti, care s-au îmbogăţit din sondaje scoase din burtă, vor fi băgaţi la zdup: Alin Teodorescu, Bogdan Teodorescu, Vasile Dâncu, Mirel Palada, Mircea Kivu-Beţivu, Dan Voiculescu, Gelu Teodorescu, Gh. Popescu ş.a. Să nu spună că nu i-am avertizat. * Oare nu observă nimeni de la „România liberă“ cît de tîmpită e Ruxandra Paul? E inimaginabil de proastă şi grafomană. Ultima ei făcătură, apărută sub genericul „Vederi din America“, conţine o aberaţie colosală: „Speranţa de viaţă în Evul Mediu nu depăşea 25-30 de ani“... De unde ştii tu, zăpăcito? Hai să-ţi dăm cîteva exemple de oameni din Evul Mediu care au atins vîrste matusalemice: Fontenelle (nepotul lui Corneille) – 100 de ani; Tizian – 99 de ani; Michelangelo – 89 de ani. Asta confundă indicele „mortalitate infantilă“ (mare, într-adevăr, în acea vreme), cu „speranţa de viaţă“. * În „România liberă“ apare un serial de Virgil Lazăr – angajat al ziarului încă din 1950. Probabil că, acum, acest politruk analfabet (care face pe… dizidentul!) are peste 80 de ani. Noi nu citim jegurile lui, dar cineva ne-a spus că, recent, marţafoiul ar fi mîncat rahat despre Vadim, care ar fi fost dat afară de la „R.l.“. Nu, mă, cretinule, tu n-ai de unde să ştii, fiindcă erai un mărunt bişniţar judeţean (corespondent la Sibiu). Vadim a plecat, de la „R.l.“, prin DEMISIE, ca urmare a presiunilor infernale pe care le făcea Securitatea: în 1973-1975, numeroşi ofiţeri au făcut anchete la redacţie, fiind primiţi de Octavian Paler; „bomboana pe colivă“ a fost pusă de o turnătorie ordinară, a unui oarecare Gh. Brătescu, care a provocat un mare tămbălău fiindcă tînărul scriitor Vadim îl făcuse albie de porci pe Nicu Ceauşescu, în birou, de faţă cu mai mulţi colegi; a doua zi, au fost anchetaţi şi au dat declaraţii scrise Daniela Cocoru, Dumitru Mateuţ, o ziaristă Magda (profesoară de engleză, la bază) şi mulţi alţii. Asta se întîmpla în octombrie 1975, la o lună după ce Vadim absolvise Şcoala de Ofiţeri de Rezervă nr. 1, din Drumul Taberei. Atunci, Vadim şi-a dat demisia, fiindcă, în acea atmosferă de TEROARE securistă, nu se mai putea respira. După doar o lună, în noiembrie 1975, a fost angajat, ca reporter, la AGERPRES, care a ştiut să-l preţuiască. Asta e tot. Nu mai faceţi, voi, slugile de la „România liberă“, pe curajoşii, fiindcă acolo s-a lansat expresia „Epoca de Aur“ (O. Paler), iar ziarul a primit cea mai înaltă decoraţie, în ianuarie 1973, din mîna lui Ceauşescu, la împlinirea „vîrstei“ de 30 de ani (a fost înfiinţat de PCR, în 1943, adică în ilegalitate). Acum, pretindeţi că aveţi... 135 de ani (?!), falsificînd istoria fără jenă. Oricum, „România liberă“ e unul dintre cele mai infecte ziare din ţară, rezistînd financiar prin subvenţii dubioase şi anunţuri mortuare. Vorba aia: „morţii cu morţii“. Ca şi acest Lazăr, care n-a înviat din morţi, precum personajul biblic... * Ştiţi cum l-a poreclit Virgil Măgureanu pe M.R. Ungureanu? Atenţie: Găureanu. E clar de ce... * Ziarul „Cancan“ o pune la punct pe croitoreasa de zdrenţe: „Romaniţa Iovan, datoare la Primăria Muşeteşti, din Argeş: Nici suc de mere n-a făcut, nici impozit n-a plătit“. * Spălătoreasa spălăcită Sabina Fati scrie un „editorial“ (zice ea) pe pagina 1 a ziarului unguresc de limbă română „România liberă“, intitulat „De ce-i urîm pe unguri (,) sau ce se întîmplă de 15 martie“. Deşi asta nu ştie nici să pună o virgulă, se leagă de un om de cultura lui Vadim care, desigur, e vinovat pentru ce se întîmplă şi în această chestiune: „Admiratorii vigilenţi ai lui Vadim Tudor din instituţiile publice transilvănene ridică de 15 martie baricade pentru a proteja românitatea“... Hai sictir! După ce că eşti proastă de dai în gropi, mai eşti şi vîndută la bozgori. Şi să mai ştii ceva, Sabina Bubulina: românii nu-i urăsc pe unguri, ci pe şovinii şi teroriştii de profesie. * A murit, la vîrsta de 83 de ani, Şerban Rădulescu-Zoner. A fost o lichea, care îl lăuda pe Lenin, după care şi-a dat biografia la întors şi a făcut pe liberalul şi monarhistul – ca şi Ticu Dumitrescu şi atîţia alţi cameleoni şi nulităţi fără caracter. Ridicolă e prezentarea necrologului în „România liberă”: „Acesta a fost, pînă la 31 ianuarie 1996, cercetător ştiinţific principal la Institutul de istorie «Nicolae Iorga», însă, în 1975, a fost exclus din Institut, în contextul «revoluţiei culturale» a lui Ceauşescu“... Inepţia e semnată de Alexandra Jeleş. Pesemne că astea se întîmplau Înaintea Erei Noastre, fiindcă numai atunci anii mergeau invers, altminteri nu ne putem închipui cum a fost posibil ca un om care a lucrat undeva pînă în 1996 să fie dat afară în 1975 (?!). Cam ăsta e nivelul „presei“ care se face la jegul de ziar de care vorbim. Cît despre Rădulescu-Zoner, evident, nu ne bucurăm de moartea lui – dimpotrivă, dar asta e viaţa, bine că a apucat, totuşi, vîrsta de 83 de ani. Dumnezeu să-i ierte păcatele, multe şi grele. * Titlul lunii martie poate fi văzut pe pagina 1 a ziarului ,,Naţional”: ,,Gâdea, muza bleagă a Antenelor”. * Handicapatul Miron Cozma dă, din nou, cu mucii-n fasole: ,,Dacă voi cîştiga alegerile, România se va numi Dacia!”. Fugi ,,daciia”, boule! * Excelent pamfletul publicat de prozatorul Nicolae Iliescu la adresa fostului activist CC al UTC M.R. Ungureanu: ,,Un prost silitor” (ziarul ,,Naţional”). ,,Silitor”, adică ,,tocilar”. O să ne cam distrăm pe seama acestui poponar obraznic, care chiar crede că reprezintă ceva. * La sediul central al PRM (Str. Vasile Lascăr nr.16, aproape de statuia lui C.A. Rosetti) a mai sosit un pui de căţel (băieţel) o frumuseţe, tărcat, alb cu negru. Cine vrea să-l adopte poate veni oricînd, nu va regreta. * Rupătorul de pix şi de hîrtie Terente, care face caricaturi fără umor în ,,Evenimentul zilei”, a zbîrcit-o din nou: încercînd să-şi bată joc de Cristian Borcea, de la Dinamo, care a fost operat, pe cord deschis, timp de 6 ore, oligofrenul a greşit numele chirurgului: în loc de Şerban Brădişteanu, a scris Şerban… Brănişteanu (?!). Hai, să-i dea un miel. * În ,,Click!”, George Stanca mătură pe jos cu ţigănuşul obraznic şi incult Mihai Gâdea. * Un titlu naşparliu, tot în ,,Click!”: ,,Încă un angajat al MAI, dotat cu pistol, îşi pierde minţile! Jandarmul şi-a tăiat penisul cu un cuţit”. Precis că ăsta e fostul şef al Jandarmeriei, vita încălţată Pop şi nu mai ştim cum. * În fine, un alt titlu f. f. gustos, din acelaşi ziar: ,,Vecinii l-au lăsat fără casă pe Valeriu Stoica. Fostul ministru al Justiţiei construia, ilegal, un imobil de 4 etaje, în Cotroceni”. Albinosul e un escroc ordinar, care a trăit, toată viaţa, din şpăgi şi fărădelegi, ba chiar a vîndut sute de copii peste hotare. Şi glonţul e prea nobil pentru acest criminal (pretins liberal). * Un titlu ambiguu: ,,Merele şi usturoiul curăţă arterele”. Care artere? Alea de circulaţie rutieră? * Ne-a picat în mînă ziarul ,,Curentul”, pe care nu-l mai văzusem demult (apropo, şi ăsta se va scumpi, după curentul electric?). Cine tronează, ca o matroană de bordel, pe pagina 1? Băbăciunea Tia Şerbănescu (pe numele real Ecaterina Eftimie, fostă ciocănitoare, în anii ‘70, la ,,România liberă”, deşi era urîtă-n draci, plină de negi şi cu dinţii strîmbi şi galbeni, dar nu de la aur, ci de la felaţie). Această veritabilă eroină a cîntecului de mahala ,,Ecaterino, vedea-te-aş moartă/ Cu dric la poartă/ Şi cai mascaţi” face glume stupide pe seama alianţei dintre Vadim şi Gigi Becali. De fapt, slujnica portocalie se ia de toată lumea, cu o excepţie: stăpînul stabilimentului de unde primeşte mangoţii (TVR - ,,Curentul”), Traian Băsescu. Din păcate pentru baba asta isterică, nu se uită nimeni în gura ei de canal. * Presa ne anunţă că ,,Jennifer Lopez schimbă bărbaţii ca pe şosete”. Ne-am uitat, şi noi, cu atenţie la ea şi n-am observat că poartă şosete. Ziarele astea (în special ,,Click!”) ar fi putut găsi un alt termen de comparaţie: de pildă, ca pe tampoane; sau, ca pe chiloţi; ori, ca pe naiba s-o ia de curvă. * Bun ziarist, acest evreu, Florian Goldstein (Make), de la ,,Bursa”! În nr. de luni al publicaţiei cu pricina el publică o anchetă ilustrată, sub genericul ,,AFACERI CU LICURICI. Speculaţii la speculaţiile lui Băsescu. Evoluţia acţiunilor Gabriel Resources la Bursa din Toronto (dolari canadieni)”. De ce în Canada? Pentru că acolo se află acele centrale atomo-electrice cărora gangsterul George Sörös le-a vîndut uraniul de la Roşia Montană, deşi acesta nu a fost, încă, scos la suprafaţă. Şi dacă va fi, el va rămîne în România, de asta îl asigurăm noi. Într-o NOTĂ de final, Make scrie: ,,Corneliu Vadim Tudor a susţinut că preşedintele Traian Băsescu s-a întîlnit, la începutul lunii septembrie, 2011, la Neptun, cu miliardarul George Sörös şi au discutat despre proiectul Roşia Montană”. Corect. Dar Tribunul a spus (şi a scris) că cei doi s-au întîlnit şi la Predeal, ba chiar au vorbit de foarte multe ori la telefon, pe aceeaşi temă. * În acelaşi ziar poate fi citit un articol, semnat de Viviani Mirică, sub genericul: ,,DOSARUL RODIPET. Constantin Rădulescu, Rodipet: Mehdi Awdi minte cînd spune că este nevinovat”. Acest Mehdi e fratele marelui mafiot Hassan Awdi, căruia Adrian Năstase, pe cînd era prim-ministru, i-a făcut plocon firma de difuzare a presei RODIPET. Ei, bine, de atunci a început să moară presa scrisă din România! Între timp, ţiganul musulman (care se dădea agent SRI, MOSSAD, CIA) a şters-o din România, cu o avere imensă, ascunzîndu-se pe la proprietăţile din Miami (SUA), Brazilia, Liban etc., cumpărate cu banii presei române. Trustului de presă patronat de Vadim (,,România Mare” şi ,,Tricolorul”) are să-i dea 2 miliarde de lei vechi – dar la alte publicaţii e dator sute de miliarde. Ce zici, Adrian Năstase, dormi liniştit? Tu dai acum vina pe Ovidiu Muşetescu, care, fiind mort, nu poate răspunde, şi nici nu poate fi criticat, fiindcă l-a bătut Dumnezeu destul. Dacă Adrian Năstase trebuie tras la răspundere, în faţa Legii, asta ar trebui să se facă pentru înstrăinarea PETROM şi a RODIPET, Dosare infinit mai grave decît Cazul Tamara. * Numeroase publicaţii apărute luni dau de pămînt cu ideea aiuristică a imbecililor Sergiu Toader, Cozmin Guşă şi Elan Schwarzenberg, de a stoarce glanda de vedetism a unor ,,politicieni”. Astfel, în ,,Cronica Română”, Ramona Feraru vorbeşte de o ,,struţo-cămilă jurnalistică”, un subtitlu al articolului fiind ,,Politicienii nu fac rating”. Totuşi, există unii care fac rating, şi încă record, dar ei chiar sînt politicieni, nu papagali (Dan Diaconescu, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Traian Igaş, Cristian Preda), sau futuriste care nu-s capabile nici să citească un text, pînă acum cîţiva ani fiind cărătoare de cafele şi de tavă cu mîncare, de la bufet (Cristina Pocora, Adriana Săftoiu, Raluca Turcan, Lavinia Şandru). Ei, bine, nici unul nu a reuşit să depăşească 0,7 puncte de rating! Dezastru! Faliment! Sculament! Azbociment! * Despre acelaşi subiect scrie şi ,,Naţional”: ,,Aleşii se pricep la jurnalism tot atît cît la politică: deloc!” (autor Andrei Coman). E dată şi poza Laviniei Şandru, dar nu înţelegem: pitica asta de cine-o fi fost aleasă? O explicaţie a ziarului sună aşa: ,,SINCERITATE. Raluca Turcan avea dreptate cînd spunea că presa înregistrează derapaje. Propabil că se referea la Toader Paleologu şi Lavinia Şandru”. Într-adevăr, cei doi (Toader Paleontologu şi Lavian Şancru) au fost printre cei mai penibili. Chestia asta a sesizat-o şi ziarul amintit: ,,Dacă în zona politicului invitaţii se mai descurcă măcar la bătutul apei în piuă, sau cînd se iau la mişto, la capitolul presă a fost un dezastru. Cu un Paleologu rîzînd la orice ştire şi cu o Lavinia Şandru, în off, întrebînd dacă e auzită în microfon, de parcă microfonul poate fi şi cască, şi boxe, clasa politică a arătat ce poate în jurnalism: nimic! Sau, ca să fim, totuşi, generoşi, are putirinţe de mai mult, chiar de nimicul nimicului. Fără simţul ridicolului, aşadar, politicienii au acceptat invitaţia de a fi jurnalişti. O modalitate a-şi face campanie, prost disimulată, dar şi de a mulţumi postului care le găzduieşte opiniile, bune sau rele”. * Traseistul politic Gabriel Mutu (PDL, PSD şi cine ştie pe unde a mai vagabondat) a fost băgat, prin fraudă, în Senat de umflatul Cristian Poteraş. Ulterior, a sărit gardul de la PDL la PSD, poziţie din care vrea să candideze, pe listele USL, la funcţia de primar al Sectorului 6 (?!). Asta, deşi USL are un alt candidat, pe favoritul lui Crin Antonescu, pe nume Rareş Mănescu. Noi credem că derbedeul ăsta de Mutu a bătut palma cu stăpînul lui, Poteraş, şi vrea să facă blat, pentru a prelungi mandatul ăstuia. * Tot în ,,Naţional”, a apărut articolul: ,,Şi-au pierdut dreptul de a candida în 2012! Conservatorii, blatişti electorali pe biletul liberarilor”. Aşa e. Noi o spunem de vreo 10 ani, numindu-i pe ciumeţii lui Dan Voiculescu ,,autostopişti”, care stau pe marginea şoselei politice, la ,,ia-mă, nene!”. Totuşi, nu-l înţelegem pe autorul textului, care semnează A. I. (probabil Adelina Ionicel), de ce loveşte în Gigi Becali şi în formaţiunea sa, scriind o minciună jenantă pentru un ziar care se pretinde serios: ,,Prin urmare, celebra alianţă PRM-PNG este (,) în realitate (,) un mare fîs, din moment ce PNG şi-a pierdut dreptul de a participa la alegerile din 2012, tot din motiv de semnături”. Ce porcărie! Toată lumea a priceput că reprezentanţii PNG vor candida pe listele PRM, prin urmare nu au nevoie de înscriere la Tribunal şi semnături. * O altă ciumăfaie, care încearcă să prostească lumea, este o… tanti-nimeni, pe nume Georgeta Petrovici, care trînteşte, în ,,Evenimentul zilei”, o balegă: ,,Revoluţionari care nu citesc nimic. O lume pe dos: Patapievici, contestat de Lorin Fortuna”. E vorba de mizeria impardonabilă, petrecută la Universitatea de Vest, din Timişoara, care l-a făcut pe viermele H.R. Patapievici ,,doctor honoris causa” (?!). Ei, bine, numeroşi profesori universitari, scriitori şi alţi cetăţeni ai Timişoarei au respins această gravă ofensă. Cine sare în apărarea dezaxatului care a adus insulte incalificabile României şi Poporului Român? Un alt poponar, ca şi el, Vasile Popovici, pe care ,,oculta” l-a făcut (ce oroare!) ambasadorul României în Portugalia! Reamintim cîteva dintre abjecţiile scrise de acest evreu obraznic (odraslă de agent sovietic) în cărţulia sa, ,,Politice” (1996): „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (pag. 63); ,,23 de milioane de omuleţi patibulari” – adică buni de spînzurat (pag. 53); ,,Un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare” (pag. 34); ,,Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu” (pag. 64); ,,Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim, sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (pag. 64); ,,În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat la urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (pag. 63); ,,Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară (…), tropăind vesel într-un trup inconştient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos” (pag. 49); ,,Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC” (pag. 56). Un asemenea ciumat a devenit, repetăm, doctor honoris causa! Huooo! * În acelaşi număr din ,,Evenimentul zilei”, un aurolac pe nume Ciprian Iancu publică o minciună revoltătoare: ,,Primul oraş care se pronunţă categoric. 93% din populaţia Hunedoarei: maidanezii să dispară!”. Ce nemernic! Nici pomeneală de aşa ceva, pentru simplul motiv că ROMÂNII NU SÎNT UCIGAŞI. Cei mai mulţi români vor, într-adevăr, ca bieţii maidanezi să nu mai vagabondeze pe străzi – dar nu vor să fie ucişi, bă, bolnav mintal ce eşti! Totuşi, ce păzeşte patronul fiţuicii, Bobby Păunescu? Altceva decît să se ţină de curul Monicăi Bîrlădeanu şi să toace milioanele de euro ale lui ta-su, pe filme proaste (şi pe presă proastă!) mai ştie băieţică ăsta? * Dar, cel mai descreierat dintre toţi zmîngălitorii de hîrtie rămîne, incontestabil, Grigore Carti-Anus! O dată cu sosirea primăverii, nebunul a intrat în criză, ţipă gutural, face Dero la gură, se pupă singur în cur, ca maimuţa etc. Ce l-a deraiat, din nou, de pe orbită pe sifiliticul cu cap de bibilică şi vorbire scuipat-repezită? Fireşte, alianţa dintre Vadim şi Gigi Becali. Aşa că a vomat un text puturos, în muribundul ziar ,,Adevărul”, cu titlul: ,,Tusea, junghiul şi măseaua stricată!”. Tusea ar fi Vadim, junghiul – Becali şi măseaua stricată – Dan Diaconescu. N-are rost să comentăm accesele de furie ale acestui bolnav psihic. Un individ care, timp de 22 de ani, s-a fălit că, la Revoluţie, a împuşcat terorişti – după care a recunoscut, cu seninătate, că a minţit, nu merită decît palme şi şuturi. Nu, el n-a apucat să omoare nici un terorist, dar omoară ,,Scînteia” lui Dinu Păturiciu – ziar stufos şi sulfuros. Efectiv, ne e milă de găozarul ăsta de Griguţă Lua-ne-ar de Puţă, care, mai mult ca sigur, cînd va auzi ciripituri de sticleţi în tărtăcuţă, se va sinucide. * Tot în ,,Minciuna” (acesta e titlul corect al jegului ,,Adevărul”), ciumpalacul Romulus Georgescu scrie (la ordinul lui Carti-Anus, desigur) o altă scîrboşenie: ,,Parlamentul, asediat de partide ciudate”. E publicată şi fotografia Tribunului, normal. Dar, de ce-ar fi mă, bulangiilor, PRM un partid ciudat? A intrat, timp de 4 legislaturi consecutive (16 ani!), prin forţe proprii, în Parlamentul României. De aproape 3 ani, e membru în Parlamentul Europei. Cine sînteţi voi, care aspiraţi pîrţurile, cu miros de gaz, ale ţiganului securist Dinu Patriciu, şi n-aţi făcut nimic în viaţa voastră, să judecaţi o Mişcare Naţională? Invocaţi ultimul sondaj IMAS? Hai, să vă f… în nas! Acest IMAS e o dugheană a alcoolicului Alin Teodorescu, care minte cum respiră. * Presa ne anunţă că americanii au creat melcul-spion. Nu ne miră. După eşecul suferit cu şobolanii-spioni (MR. Ungureanu, Teodor Meleşcanu, Cristian Bernevig), caută, şi ei, ceva mai inteligent şi, în orice caz, mai puţin strident. * Ziarul ,,Tricolorul” a ajuns la nr. 2.420. Valoarea lui e imensă – în comparaţie cu ,,pocnitorile” şi ,,trompetele ruginite” de pe tarabe, furajate cu ,,bani negri”: ,,Adevărul”, ,,Excrementul zilei”, ,,România liberă”. Reproducem doar cîteva titluri, din numărul de luni: ,,Război SRI – SIE. Maimuţa Mihaela Răzvănela, dresată de C.I.A., muşcă mîna care i-a dat banana…“; „Hai să (ne) rîdem cu ministrul de Externe“; „ULTIMA ORĂ. Să vină pompierii: şandramaua USL e în flăcări!“; „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. Un prost silitor“ (pamflet despre şmecherul M.R. Ungureanu, scris de prozatorul Nicolae Iliescu, în „Naţional“); „NEWS ALERT. Realitatea TV a devenit, începînd de ieri, Şatra TV!“; „O nouă greşeală a zmîngălitorului fără talent Terente“; „Mare gafă mare la România TV“; „Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, pregăteşte jefuirea la sînge a Poporului Român“ (Teodor Filip); „Victor Ponta şi-a dat arama pe faţă înainte să ajungă la Putere“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Noul preşedinte al Germaniei este pastorul Joachim Gauck“; „A încetat din viaţă, la vîrsta de 75 de ani, ziaristul şi scriitorul Olimpian Ungherea“; „Obiecte cosmice misterioase, descoperite de NASA“; „Proştii nu-şi dau seama de prostia lor – au stabilit psihologii“; „Filme cenzurate. «Femeile lumii»“; „În interiorul Pămîntului ar trăi 10 miliarde de oameni“ (Timothy Green Beckley); REBUS (Paul Băgneanu); CARICATURI (Miron Dinulescu); HOROSCOP; CALENDAR. * Haideţi să dăm şi sumarul paginii 1 din „Tricolorul“ de marţi (duşmanii e sparţi!): „Dinu Patriciu i-a promis, luni, lui Traian Băsescu că va sparge PNL-ul. Primarii Ilie Bolojan (Oradea) şi Lucian Iliescu (Giurgiu), dispuşi să dezerteze“; „NEWS ALERT. Mafia Sondajelor parcă a turbat!“; „Traian Băsescu i-a bătut, cap în cap, pe găinarii Monica Macovei şi Cristian Preda – IUBIREA E UN LUCRU FOARTE MARE...“; „Ce a căutat Mihai Răzvan Ungureanu la Bruxelles?“ (editorial de Dumitru Avram); „Mesaj din Londra. Rabinul de la coada vacii converteşte la iudaism în România“ (rabin Eli Caufman); „ULTIMA ORĂ. Iată motivul vizitei lui David Cameron la Casa Albă: Marea Britanie nu vrea ca SUA să atace Iranul înainte de Olimpiada de la Londra!“; „Fărădelegi în Jandarmerie“ (memoriu către preşedintele PRM); „S-a născut o nouă stea a baletului românesc: micuţul David Constantin Fiastru“; „Un om politic ajuns la vîrsta lui Matusalem. La Mulţi Ani, Mircea Ionescu-Quintus!“; „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. UDMR – patrioata română“ (Valentin Nicolau, „Jurnalul Naţional“); „Pentru împrospătarea memoriei. La postul DDTV, un terorist musulman Îl batjocoreşte, permanent, pe Isus Christos“ (Corneliu Vadim Tudor, 10 oct. 2008); „Arheologii au făcut o descoperire care ar putea schimba complet istoria omenirii“. * Culmea neruşinării: şovinul ungur Marko Bela zice că PRM şi PNG sînt „partide extremiste“ (?!). Zi-i Marko Bela şi bate-l cu umbrela! * La Antena 3, duminică seara, Radu Tudor iar a fost silit de bulibaşa Dan Voiculescu să mănînce rahat: a prezentat, cică, un nou sondaj de opinie, în care primele 3 locuri ar fi ocupate de USL (57%), PDL (19%) şi PP-DD (11%). Au sporovăit, pe marginea făcăturii, Liviu Dragnea şi Cristian Pîrţulescu. Pauză. Se citea jena pe faţa lor. * În galeria de „animale bolnave“ care zgîrie la uşa presei, după o coajă de pîine, a intrat şi o lepră, pe nume Iulian Leca. Avortonul nu scrie, deocamdată, nicăieri, ci îşi lasă mucii pe un site: Ziare.com. N-ai talent, băi, puţă bleagă. Şi mai eşti şi janghinos. Şi tuberculos. Şi furunculos. Şi rime de-astea s-ar mai găsi, dar cine eşti tu să ne ocupăm de un păduche? * La TVR l-am văzut, luni seară, pe regretatul Aristide Buhoiu tînăr, într-o înregistrare din 1972. A fost un moment emoţionant. Felicitări realizatorilor acelei emisiuni sportive, Marian Olaianos şi Marius Mitran.


ALCIBIADE














Polemici « Controverse






Un volum remarcabil:


„Bătălia pentru Filarmonica


din Piteşti“, de Jean Dumitraşcu






La Editura „Pămîntul“ a apărut cartea „Bătălia pentru Filarmonica din Piteşti“, de distinsul scriitor Jean Dumitraşcu – pentru care, „înţeleptul este o lampă, poetul, o candelă“... Citind şi recitind această carte, pot spune, cu tărie, că există o altă Românie, – extraordinară! – care nu este aceea din majoritatea emisiunilor de televiziune; acea Românie este reprezentată prin acei „oameni între oameni“, de pe străvechiul pămînt daco-roman, care au ca „motto“, în activitatea lor, aforismul scris de sculptorul-poet, Pavel Mercescu, aforism, potrivit căruia, „Cel ce arde ca o flacără călăuzeşte şi pe ceilalţi, prin întuneric“...


Scriitorul Jean Dumitraşcu, în toată munca lui de eseist, precum şi în aceea de fost întîistătător al revistei „Argeş“, şi de actual director al Filarmonicii din Piteşti, este convins că „arta profundă este o plecăciune, în faţa frumosului etern, şi nu o linguşire pe lîngă urîtul, aflat vremelnic la Putere!“.










În prefaţa opusului citat, se pot citi următoarele:






„Bătălia pentru Filarmonica Piteşti este o carte plănuită încă din vara anului trecut, purtată în minte de atunci mereu, trăită, scrisă de la sine mental, dar care s-a lăsat extraordinar de greu pusă pe hîrtie, şi nu atît din pricina lipsei de timp. De ce... bătălie? Cum ştim de la Heraclit, viaţa este o luptă continuă, iar «războiul e tatăl tuturor lucrurilor».


Problema cea mare a fost şi este: de unde să începi? La 26 iunie 2008, organizăm un concert vocal-simfonic aniversar. Un an de la înfiinţare, cum ar veni. Dar eu, ca director general al Filarmonicii Piteşti, nu pot spune cu precizie matematică data naşterii acestei instituţii!


Oficial, actul de naştere al Filarmonicii Piteşti este datat la 20 iunie 2007, prin adoptarea H.C.L. nr. 186 şi 188 (prima cu înfiinţarea, a doua cu bugetul propriu, hotărîrile fiind semnate de către preşedintele de şedinţă Gheorghe Oprea şi contrasemnate de secretarul Iosif Cerbureanu). Dar primul concert a avut loc la 25 mai 2007. Iar primele angajări – sub cupola Centrului Cultural Piteşti – au avut loc în aprilie trecut. Şi încă: primele repetiţii au avut loc la 21 februarie 2007, imediat după ce Consiliul Local Piteşti aprobase organigrama şi bugetul Centrului Cultural, cu precizări exprese în acest sens“.


Iată cuprinsul cărţii lui Jean Dumitraşcu: „Cuvînt de început; O scurtă istorie a muzicii culte la Piteşti; Declanşarea bătăliei decisive pentru Filarmonica Piteşti; Concertul inaugural; Filarmonica Piteşti primeşte certificatul de naştere; Personalităţi despre Filarmonica Piteşti; Dosar ultraselectiv de presă; Programul Filarmonicii Piteşti în 2007-2008; Primele 3 concerte; Prima stagiune; Prima orchestră; Personalul Filarmonicii Piteşti; În loc de postfaţă, o scrisoare deschisă“. Reliefez cele consemnate despre Filarmonica din Piteşti: „Cu siguranţă, Filarmonica Piteşti va străluci şi va urca tot mai sus, pas cu pas, pe scara ierarhiei valorice“, (Felicia Filip, 25 mai 2007).


„Felicit pe dl. primar Tudor Pendiuc pentru ceea cea a făcut; făcuse el destule, dar a înfiinţat şi Filarmonica Piteşti. De acum, cînd vin să cînt la Piteşti, ştiu că e o orchestră simfonică şi că nu mai e nevoie să vin cu un autocar de instrumente după mine!“ (Tudor Gheorghe, 29 iunie 2007).


„M-am bucurat deosebit de mult să găsesc la Piteşti un public foarte numeros şi foarte primitor. Puţine sînt oraşele din Europa care să se poată mîndri cu Filarmonici aşa de tinere! Existenţa unei Filarmonici nu face decît să îmbunătăţească foarte mult viaţa culturală şi, în cele din urmă, nu face decît să ridice însuşi standardul oraşului şi al celor care locuiesc aici...“ (Alexandru Tomescu, 12 mai 2008).


„Sînt mîndru că oraşul în care am copilărit şi pe care l-am reprezentat în concursuri naţionale are Filarmonică. Dl. Pendiuc trebuie felicitat!“ (Gheorghe Zamfir, 6 martie 2008).


„Orchestra Filarmonicii Piteşti este foarte tînără, înfiinţată abia acum un an de zile. Are potenţial, e de mare calitate, fabuloasă. Publicul, de asemenea, e fantastic. Sper să revin la Piteşti, pentru că mi-a făcut o mare plăcere să concertez alături de Filarmonica din Piteşti“. (Garry Dilwort, dirijor, SUA, 10 aprilie 2008).


* * *


În lupta, dură şi eroică, pentru înfiinţarea acestei importante instituţii de cultură, s-au evidenţiat Jean Dumitraşcu şi primarul – Tudor Pendiuc, la care adaog personalităţi ca Felicia Filip – distinsă cu titlul de „cetăţeană de onoare a oraşului Piteşti“, – Tiberiu Dragoş Oprea, Silviu Deaconescu, la care îi asociez pe minunaţii melomani ai cetăţii şi, nu în cele din urmă, pe cei mai valoroşi cărturari ai poeticului oraş.


Dacă toţi directorii de filarmonici ar lua ca model munca lui Jean Dumitraşcu, desfăşurată într-un ritm trepidant, dublată de o adîncă dragoste de Patrie, s-ar putea vorbi, cu adevărat, despre acel enescian „mers spre mai bine“ al lumii Euterpei, pe fond spiritual românesc! Jean Dumitraşcu i-a omagiat şi pe cei mai dotaţi interpreţi din România, programîndu-i ca solişti, în minunatele concerte ale Filarmonicii din Piteşti. Mult regretatul compozitor, dirijor şi profesor Nicolae Brânzeu – un falnic fiu al cetăţii – dacă ar mai trăi, i-ar felicita pe toţi cei ce au contribuit la progresul orchestrei, situînd-o printre valoroasele filarmonici din ţară.


Jean Dumitraşcu relevă o permanentă tinereţe spirituală, încît ar putea să ne citeze cuvintele profetului Lucian Blaga: „Teoriilor mele metafizice nu le-am atribuit niciodată un alt caracter decît acela de încercări, perspective, anticipaţii, viziuni mitice – în nici un caz caracter de dogme. Am ambiţia de a fi cel mai liber dintre adepţii acestor teorii. Sînt tînăr încă – şi voi rămîne pînă la urmă tînăr, fiindcă am un viitor, fiindcă adevăratul meu viitor vine după mine“.


Doru Popovici






Antologia neruşinării






Cultura în Armata Roşie






Ştim cu toţii cum începe să se anunţe războiul. Întîi bate ura prin omenire, ca un vînt prevestitor. Se găsesc destui „arhangheli” ai răului care s-o semene, aţîţînd pe unii împotriva celorlalţi. Zugravii mincinoşi fac împărţiri după culoarea părului şi proclamă sus şi tare că numai cel deschis, tuns mărunt şi ţeapăn pe creştetele dolofane, e făcut să stăpînească lumea. Apoi încep urzelile. Aceiaşi „propovăduitori”, în numele unor idealuri găunoase, mobilizează mulţimile şi le pun în mînă arme ucigaşe. Nu mai e nevoie decît de puţină educaţie (mijloace de tortură, omorîrea copiilor), de ceva „spaţiu vital” şi războiul e gata. Apoi vine pîrjolul. Armata cotropitoare - alcătuită din fiare înrăite, care s-au hrănit cu ură şi vitamine luate sub formă de pilule - încalcă teritorii, devastează oraşe, secătuieşte pămînturi locuite de oameni paşnici, jefuieşte şi omoară...


La început, incendiul surprinde ca o plagă. Ţăranul învăţat să are şi să culeagă duce mîna la gură şi încremeneşte. Muncitorul deschide ochii mari, sprijinit de maşina prietenă. Toată omenirea, cu răsuflarea tăiată, urmăreşte stolul de lăcuste flămînde, care acoperă zarea şi înghite lumina. Apoi, deodată, lămurit, poporul se deşteaptă din uimire şi din groază. Ca un singur om, se înalţă cît muntele, prăbuşindu-se peste duşman.


Ştim cum a pornit avalanşa poporului sovietic. Cumplită, năvalnică, biruitoare. Această ofensivă uriaşă nu ar fi izbutit numai datorită disciplinei şi forţei armate, dacă n-ar fi existat pe dedesubt, sau pe deasupra, marele suflet sovietic, evidenţiat în atributele sale cele mai caracteristice: solidaritatea şi dragostea de libertate.


Acest suflet, crescut nemărginit, au avut datoria să-l întreţină şi să-l îmbogăţească marii artişti sovietici. Au făcut-o firesc, aşa cum înţelegeau şi pînă atunci să-şi dăruie arta poporului, exprimîndu-i idealurile, de la paşnica şi simbolica floare a soarelui de pe pămîntul Ucrainei pînă la grandioasa simfonie a muncii din toate colţurile Rusiei. Au scris nesilit - şi prin aceasta opera lor a fost eficace. Soldatul a regăsit în ea potrivniciile pe care le-a avut şi le mai are de întîmpinat în lupta sa hotărîtă - şi a luptat de două ori mai dîrz şi mai neistovit. Mamele care şi-au pierdut feciorii au citit despre ele şi despre altele ca ele şi s-au simţit alături unele de altele, în durere şi în ură. Ca un nemaiauzit puls lăuntric, au bătut în toate inimile Rusiei vorbele scriitorilor şi în timpane - cîntecele scrise pentru ei.


llya Ehrenburg! O singură semnătură, un singur condei, care are valoarea unei divizii de tancuri. Fiecare cuvînt dinamizează şi dinamitează. Purtat în minte şi mai adînc, el însoţeşte şi ajută. E lesne de închipuit cum îl citesc cetăţenii sovietici. Ochii privesc filmul lor propriu şi autentic, faptele le-au trăit ei. Litera nu mai are o valoare documentară, ci e însăşi hrana vieţii lor zbuciumate, dar neapărat întregi, în luptă şi conştiinţă.


Boris Gorbatov, Şolohov, Kojevnikov sînt trei mari soldaţi. Ţăranul sau muncitorul sau intelectualul este înfăţişat, ca într-un concurs de transformare: „înainte” şi „după”. Pe vremea stăpînirii nemţeşti toţi poartă în sînge amprenta unei suferinţe de neuitat, toţi simt în carne înţepătura baionetei de pe spinarea militară care se plimbă în faţa comandamentului. Activitatea e subterană şi tenace. Cu prezenţa partizanilor în gînd, răbdarea curge mai lesne şi gesturile nu-şi pierd hotărîrea. Nimeni nu predă grînele sau laptele. Nimeni nu munceşte pentru inamic. Împotrivirea zumzăie, surdă şi obsedantă.


Dar cîteva luni mai tîrziu, cînd îngrădirile dispar, cînd vine vestea roşie fluturătoare a victoriilor Armatei Roşii, omul sovietic îşi dă seama că s-a împlinit timpul să-şi valorifice energia. Ceea ce a ţinut atîta vreme încarcerat în el (pentru că dat la iveală înainte de vreme, n-ar fi fost de vreun folos), ţîşneşte acum ca gîlgîita bulboană a unui izvor de lavă. Aceasta e realitatea pe care o descifrăm în „Neînfrînţii” lui B. Gorbatov şi în alte opere recente, cu oameni tot atît de neînfrînţi.


Dar artiştii sovietici au ştiut să lupte şi cu arme concrete. Nu au conservat mitul unei izolări în profesiune, cu păstrarea mîinilor albe şi netede şi cu liniştea de odaie a cugetului.


Tihonov a fost încercuit la Leningrad. Marile personalităţi artistice, care au trecut şi pe la noi, de curînd, înaintează odată cu frontul, numai pentru că au înţeles să fie alături de cei ce luptă pentru libertatea patriei şi să-i însoţească pas cu pas, pe drumul anevoios, dar sigur, al victoriei. David Oistrah şi-a purtat vioara şi talentul pe drumuri de clisă şi troiene. Maria Lepeşinskia a suferit greutăţile unei zone de front - numai pentru că nevoile o cereau, numai pentru că a înţeles să fie alături de cei ce luptă pentru libertatea patriei şi să-i însoţească pas cu pas, pe drumul anevoios, dar sigur, al victoriei. Şostacovici a compus pe vremea marelui asediu, în care foamea colinda pe străzile pustii, vestita „Simfonie a Leningradului” şi a compus, împreună cu Prokofiev şi cu mulţi alţii, muzică pentru filme, fără să li se pară că-şi înjosesc în vreun fel talentul prin această subordonare la temă şi imagine. Braţ la braţ cu poporul cel mult şi puternic, militanţi pe două planuri, efortul lor este răsplătit în recunoştinţa şi dragostea a milioane de oameni, pe care dubla lor luptă îi sprijină şi-i îndrumă. Artiştii sovietici nu reprezintă pentru noi nişte normative seci, ci sînt modelele vii ale unei realităţi noi, pregnante, cu care luăm contact direct, prin pori şi artere.


Astăzi, cînd Gh. Apostol a fost împuşcat de hoardele care scandau: „Rădescu şi ordinea!”, nu putem să mai recomandăm nimănui lecţii de bună purtare estetică.


Armata noastră trebuie să fie majoră şi corespunzătoare. Să facem aşa cum fac artiştii din URSS!


Un război multiplu, ca arma Katiuşa, mitralieră cu mai multe ţevi, toate îndreptate împotriva fascismului, şi pe toate tărîmurile!


NINA CASSIAN


(Text reprodus din „Scînteia tineretului“,


nr. din 25 febr. 1945)










Atitudini « Polemici






Tabletă






Preotul Petru Vasile Pralea,


un pasionat de literatură






Prin bunăvoinţa familiei domnului Ştefan Pralea-Blaga, muzician, am ajuns să intrăm în posesia mai multor manuscrise, cu un scris lăbărţat, aparţinînd preotului Petru Vasile Pralea, ce se întind pe zeci de caiete de dictando, cu chipul lui Mihai Eminescu, pe coperta din faţă. De la început, mărturisim că aveam să descoperim în cuprinsul lor o dragoste aparte pentru literatură, ce a pornit, probabil, mai întîi, de la credinţa lui în Dumnezeu, de la admiraţia sa pentru autorii cărţilor citite, fie ei români, fie străini. Cu aceeaşi pasiune, s-a aplecat spre unii dintre contemporanii săi, cu darul înnăscut de a povesti basme auzite, la rîndul lor, de la alţi oameni dornici de a cunoaşte poveşti, ghicitori, proverbe şi care, din gură în gură, să fie duse mai departe, prin timp, către alte şi alte generaţii, pînă să se găsească mari culegători de folclor, precum Grigore G. Tocilescu şi Christea N. Ţapu, care să le adune pentru a le tezauriza întru veşnică posteritate. Fiindcă, după cum se ştie, posteritatea este formată din cărţi şi tot ce ţine de spiritul unui popor. Probabil că preotul Petru Vasile Pralea, cînd a cules povestiri de la diverşi naratori, precum Nicu V. Avădănii sau Costică Gh. Turcu, cu siguranţă că nu era străin de soarta folclorului nostru şi că avea o oarecare intuiţie de conservare a acestuia, fapt care a dus la transcrierea pe hîrtie a unor astfel de lucrări.


Vol. I din „Scrieri de sertar“ este o ediţie îngrijită de prof. dr. Daniel Pralea-Blaga, nepotul autorului; la rîndul lui este poet, care cultivă o poezie de esenţă, fără frustrări de personalitate ori ipocrizii umane. Pentru că acest nepot al autorului la care facem referire poartă în sînge dragostea pentru frumos şi artă, care îi murmură în suflet asemenea cîntecului de pasăre pe ram de măr înflorit. Cartea reprezintă un amalgam de scrisori ale preotului dispărut – pornind de la lucrări cu caracter popular, precum titlurile incluse în sumarul volumului de faţă, dar şi numeroase ghicitori şi proverbe, unele deja devenite celebre din cărţile lecturate, la pasaje de umor, de mare clasă şi expresivitate artistică.


Prin urmare, considerăm că gestul familiei Pralea, de a scoate din sertarele colbuite aceste caiete, cu un conţinut bogat în scrieri literare, acum, cînd se împlinesc 107 ani de la naşterea preotului, care a păstorit mai bine de 61 ani în slujba Bisericii ortodoxe, din satul Păuşeşti, comuna Dumeşti, jud. Iaşi – este un act de curaj şi înţelepciune. Acest demers lăudabil este menit să evidenţieze importanţa scrierilor acestui autor, demonstrîndu-ne, astfel, că literatura de sertar există, numai că este nevoie de oameni inimoşi, precum este cazul de faţă, care să o aducă la lumina tiparului. Literatura de sertar face parte din lada de zestre a acestui popor, pe care, în demnitatea noastră, trebuie să o valorificăm şi să o redăm cititorilor aşa cum şi-au dorit la vremea lor autorii. Gestul domnului Pralea de-acum, cu scrierile preotului Petru Vasile Pralea, este un act binecuvîntat, de a reda cititorului aceste pagini de carte, care nu sînt altceva decît mărturie certă că şi înaintaşii noştri au fost bravi slujitori ai condeiului şi bravi iubitori de carte. Şi preotul acesta nu este singurul care nu a beneficiat, la momentul oportun, de tipărirea cărţilor sale, care abia astăzi devin daruri fireşti pentru cititorii cu sensibilităţi sincere, pentru opere pe înţelesul şi la îndemîna tuturor.


Iată că familia acestui destoinic preot, prin blîndeţe sufletească, a cutezat a nu lăsa în uitare pînă la pierderea acestor caiete. Şi aşa cum stă bine românului cu dragoste întru slava neamului său, s-a aplecat cu dăruire şi efort ca întreg conţinutul lor să nu stea în uitare, ci să devină oază de bucurie pentru cei care încă mai cred în susurul izvorului şi murmurul frunzelor pădurii, pentru care, conform arborelui genealogic, îi amintim pe cîţiva dintre membrii acestei familii: Pralea V. Petru, soţ; Pralea S. S. Elena, soţie; şi copiii: Pralea P. Leontina, Pralea P. Petru, Pralea Blaga Ştefan.


Şi dacă tot am făcut deseori trimiteri la cuvinte ce ţin de viaţa creştină, nu putem să încheiem aceste mărturisiri, fără a spune că şi de data aceasta – Dumnezeu Şi-a spus cuvîntul, altminteri cine ştie ce s-ar fi ales de caietele părintelui, neştiute de nimeni pînă în prezent. Aşa că, Dumnezeu există prin noi, prin faptele noastre de a dărui lumină sufletelor, celor care nu se mai pot exprima şi nu-şi mai pot materializa planurile din timpul vieţii. Că viaţa le-a jucat festa, înstrăinîndu-i pentru totdeauna de pe acest pămînt. Muzicianul Ştefan Pralea- Blaga şi familia sa, prin aportul deosebit al fiului lor, poetul, lectorul univ. dr. Daniel Pralea-Blaga, şi-au făcut datoria faţă de memoria părintelui, bunicului, preot Petru Vasile Pralea, prin editarea Scrierilor de sertar, vol. I şi II (2011), dovedind, prin gestul lor, că bunii creştini ştiu să-L iubească pe Dumnezeu.


Ion Machidon


Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“


P.S. Îl invităm pe autor să-şi corecteze bine textele, care sînt pline de greşeli şi neglijenţe inadmisibile. În caz contrar, vom renunţa la colaborarea cu el.






Microsioane istorice






Vrăjitorul din Oz






În urmă cu 50 de ani, în luna martie 1962, la Editura Tineretului, redactor Georgeta Păsărin, a apărut


traducerea lui Camil Baltazar a cărţii scriitorului american Frank Baum „Vrăjitorul din Oz“, care se află şi acum printre cărţile rare din biblioteca mea, dăruită chiar de Geta Păsărin, care era redactor


şi la o carte de-a mea, „Insula Manechinelor“,


din categoria scrierilor pentru adolescenţi, premiată din Uniunea Scriitorilor.


Cartea lui Baum este povestea unei fetiţe din Kansas, care ajunge în Ţara Altinezilor, de sub stăpînirea Vrăjitorului din Oz, cel care o şi ajută să se întoarcă acasă, la unchiul Henry şi mătuşa Em. Dar cum a plecat şi de ce? Pe fetiţă o chema Dorothea şi


răspunsul ni-l dă chiar ea, după ce s-a dezmeticit din năpraznica zguduire a ciclonului. Fiindcă pe cînd unchiul Henry se afla în cîmpia fermei, în casa cu pivniţă şi bucătărie, se găseau împleticindu-şi picioarele, fiecare avînd cîte ceva de făcut: mătuşa Em, cîinele Toto şi Dorothea, care-l iubea nespus, încît tot timpul îl ţinea mai mult în braţe, nefiind deloc greu. Aşadar, într-un asemenea moment, peste aceste fiinţe s-a năpustit o tornadă, toată numai aripi furtunoase, care a ridicat întreaga casă, zmulgînd-o din pămînt cu pivniţă şi grilaj. Mai văzuseră ele cicloane făcînd prăpăd, dar aşa ceva Dorothea nu mai trăise. Dovadă că acum se uita de sus, ea însăşi conducînd-o parcă asemenea unui avion dereglat. Dar nici viteza, nici zguduirile nu te puteau duce la nici o comparaţie, mai ales gîndul Dorotheii, care era numai la căţeluş, al cărui cap se zbătea deasupra pivniţei, ea ţinîndu-l de urechi, că de picioare nici chip, ele părînd să se fi desprins în furia ciclonului. Tîrziu, după cine ştie ce distanţă, casa, lăsată în ghearele furtunii, s-a prăvălit într-un centru al cîmpiei nemărginite. Acolo, văzîndu-i, au venit repede 4 altinezi ce cunoşteau bine locul,


cu înfiorătoarele sale mistere şi castele de vrăjitori. De aici încep şi aventurile nemaipomenite ale Dorotheii în Ţara lui Oz.


... După 50 de ani de cînd citisem cartea „Vrăjitorul din Oz“, într-o revistă bucureşteană, „Click!“, am dat peste un reportaj super-senzaţional, apărut în luna martie 2012, cu un titlu tulburător: „A luat-o tornada cu casă cu tot. Miracol în urma apocalipsei!“ Iată-i începutul: Martie 2012. După ce orăşelul New Pekin, statul Indiana, a fost ras de tornadele care


l-au izbit, lăsînd în urmă un dezastru apocaliptic, o fetiţă de 2 ani a fost găsită vie la 16 km distanţă, lîngă orăşelul Salem. Fetiţa Angel Babcock, a fost smulsă de ciclon cu casă cu tot, în timp ce se afla în braţele mamei ei, Moriah, de 20 de ani. La o suflare de forţă diabolică micuţa a fost luată pe aripile tornadei, părăsită tîrziu, în plină cîmpie... de unde a fost dusă la spital de salvatori... Cînd şi-a revenit, era orfană. Am recitit „Vrăjitorul din Oz“. Frank Baum s-a inspirat negreşit dintr-un asemenea dezastru apocaliptic.


Vasile Băran










Banda teroristă UDMR trebuie eliminată în acest an, cu orice preţ,


atît din Guvern, cît şi din Parlamentul României! Ai înţeles, Băsescule?






PDL, PNL şi PSD au sprijinit


şi sprijină duşmanii României






Cu spijin financiar de la bugetul ţării, UDMR şi-a început campania electorală pentru alegeri cu mesaje contra integrităţii Statului Român Unitar şi Indivizibil. Peste 89% dintre localităţile din judeţele Covasna şi Harghita sînt conduse, administrativ şi politic, de către membri UDMR şi PCM. Din postura de conducători ai Consiliilor Judeţene, reprezentanţii acestora au dus şi duc o politică de eliminare a tot ce este românesc. Cu sprijinul aşa-zişilor români din conducerea PDL, PNL, PSD, UNPR, PC ş.a., aflaţi la guvernarea României din 1991 şi pînă acum. Prin şantaj, conducerea UDMR le-a impus acestora să promoveze legi în Parlament contra Statului Român şi, mai ales, a comunităţii româneşti din aceste judeţe. Primii au făcut-o şefii PSD, în 2001, cînd au legiferat ca în administraţia publică locală şi justiţie să se folosească maghiara ca a doua limbă oficială a Statului Român. Datorită acestui lucru, funcţionarii români din aceste instituţii au fost eliminaţi, pentru că nu cunosc limba ungurească. În toate Consiliile Locale conduse de membri UDMR, românii au fost eliminaţi de pe funcţiile pe care le aveau şi înlocuiţi cu minoritari maghiari. Această situaţie s-a generalizat la toate instituţiile descentralizate din aceste judeţe. În toate ministerele şi subdiviziunile acestora conduse de membri UDMR, românii au fost schimbaţi în proporţie de peste 48%, fiind înlocuiţi cu etnici maghiari, Statul Român le-a oferit locuinţe de serviciu, maşini, alte facilităţi.


Indezirabilul preşedinte Traian Băsescu i-a ajutat cu Legea învăţămîntului în 2011. Universităţile şi facultăţile din România vor pregăti în ungureşte viitorii absolvenţi în medicină, învăţămînt, inginerie ş.a. pentru Ţinutul Secuiesc din centrul ţării. În această situaţie, românii din aceste judeţe vor fi nevoiţi să se trateze în spitale din Braşov, Sibiu, Bucureşti, Iaşi ş.a.


Începînd din 1990, toţi cei care au condus România au îndeplinit cererile acestor năpîrci.


Mai nou, şi actuala coaliţie USL (PSD – PNL – PC) le-a promis udemeriştilor cooptarea la viitoarea guvernare după alegerile parlamentare din noiembrie a.c. Sperăm ca aceste partide care au sprijinit UDMR să dispară de la conducerea ţării.


Jurist Gică Agrigoroaie






UDMR şi politica şantajului






Cine spune că UDMR practică, încă de la înfiinţare, şantajul ca politică de partid şi de stat (inclusiv de stat la guvernare!) nu se înşeală deloc. Într-adevăr, UDMR a excelat în a-şi impune doleanţele imperative, de fiecare dată, precum o mireasă mofturoasă care bate din picior, pentru a i se accepta capriciile. Speculînd slăbiciunea partenerilor de coaliţie (indiferent care au fost aceştia), uniunea maghiară (care, atenţie, nu este partid politic!) şi-a făcut, nestingherită, jocurile, iar liderii ei şi-au rîs, probabil, în barbă, satisfăcuţi de precaritatea morală a liderilor români, care au înghiţit totul, pe nemestecate. Astfel că, o dată cu trecerea timpului, cererile maghiarilor au devenit tot mai imperative şi mai absurde, neconforme cu litera şi spiritul Constituţiei şi încălcînd, chiar, prevederile organismelor europene în materie de minorităţi.


Pînă şi ultimul copil de grădiniţă ştie că minoritatea din România are privilegii, la care nu visează nici o minoritate din altă ţară europeană.


Recent, UDMR a ameninţat, din nou, cu ieşirea de la guvernare. Evident, condiţia rămînerii în coaliţie era satisfacerea unei cereri, la fel de absurdă ca şi celelalte. Ar fi interesant dacă „partenerul de guvernare“ (adică PDL) ar încerca un mic experiment: să nu marşeze la şantajul UDMR şi să-i determine, astfel, pe Hunor Kelemen et comp. să părăsească eternul rai al Puterii. Oare ar face UDMR acest pas? Sîntem siguri, însă, că nu va fi nevoie: PDL va face, şi de data aceasta, sluj în faţa liderilor maghiari şi le va satisface cererea. Cu orice risc. Şi asta, doar pentru a mai rămîne la Putere. Unde, se ştie, pedeliştii s-au simţit atît de bine! Dovadă sînt conturile grase, vilele, limuzinele, afacerile de milioane de euro şi toate celelalte. Cum să laşi din mînă asemenea beneficii?


Geo Galetaru






Borboly Csaba îi discriminează pe românii din judeţul Harghita şi atacă România pentru că a luat apărarea românilor (vlahilor) din Serbia






Ca un făcut, an de an, problema distribuţiei fondurilor bugetului judeţului Harghita naşte discuţii aprinse. Nu aş fi scris din nou despre această problemă, pe care am mai semnalat-o şi anul trecut, în numărul 5176 din 22.02.2011 al cotidianului „Informaţia Harghitei” şi în numărul 170 din 25.02.2011 al bilunarului „Condeiul Ardelean”, dacă nu aş fi citit o afirmaţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, care afirma că Municipiul Topliţa nu ştie să facă proiecte, de-aia nu primeşte bani. Îi amintim domnului preşedinte că Primăria Topliţa a depus proiecte aprobate de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, cu sediul la Alba Iulia, în valoare de peste 10 milioane de euro, aşa că despre nepriceperea funcţionarilor locali în ale proiectelor să spună altora, care nu cunosc despre ce e vorba. Cît despre colaborarea cu organele locale de conducere care ignoră judeţul, mai bine s-ar întreba dacă problema nu este pusă invers. Şi ce colaborare poate exista, atîta timp cît, inclusiv pe site-ul Consiliului Judeţean, Primăria Topliţa figurează încă la vechea adresă, pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 55-57, la 2 ani de la mutarea în noul sediu? În ceea ce priveşte bugetul judeţului pe ansamblu, nu putem să nu observăm că se doreşte autonomie, dar pe banii Bucureştilor, sumele primite de la centru fiind mai mult decît duble faţă de veniturile locale. Astfel, veniturile proprii sînt în sumă de 31.156,50 mii lei, pe cînd subvenţiile de la Bugetul de Stat sînt de 84.079,95 mii lei. Se poate astfel lesne observa că judeţul este consumator net al fondurilor de la Bugetul de Stat. Aşa că liderii UDMR mai bine ar lăsa-o mai moale cu discursurile despre politica dîmboviţeană balcanică, atîta timp cît nu pot fără fondurile de pe malurile Dîmboviţei...


Csaba, prietenul Serbiei


Într-o postare pe site-ul propriu, pe 5 martie 2012(http://borbolycsaba.ro/ro/bd/nu-este-corect.html), Borboly Csaba face o serie de afirmaţii cu privire la ultimele evenimente de politică externă, şi anume la veto-ul României la obţinerea de către Serbia a statutului de ţară candidată la Uniunea Europeană. Unele din afirmaţii sînt pertinente, dar altele ar merita cîteva corecţii. Pentru a şti şi cititorii la ce ne referim, o să extragem cîteva pasaje din postarea domnului Csaba. „Devine din ce în ce mai clar că România nu a invocat dreptul de veto pentru vlahii din Serbia, ci pentru a include pe ordinea de zi problema Schengen, ceea ce a şi reuşit”. Dar de unde devine aşa de clar că România chiar nu dorea să-şi protejeze minoritatea din Serbia? Şi, în tot cazul, veto-ul României faţă de Serbia are mai multă dreptate faţă de cel al Olandei împotriva României, în chestiunea aderării noastre la Spaţiul Schengen. Iar dacă e să privim cinstit problema, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, membru marcant al UDMR, partid aflat la guvernare de foaaaarte multă vreme, nu are nici un reproş faţă de politica propriului partid? Că doar Olanda s-a opus pe tema corupţiei, sau, mai precis, a incompetenţei Guvernului de a stopa corupţia, iar parcă UDMR-ul e la guvernare, nu?


„Cît de români sînt vlahii, cît se consideră ei aparţinători de etnia română, eu nu ştiu, însă un lucru este sigur: în Serbia va exista de acum încolo neîncredere faţă de România. Şi nu m-aş mira dacă pe lîngă baterea maghiarilor am auzi şi de baterea vlahilor. Iar din acest punct de vedere, nu este deloc sigur că atitudinea războinică română va ajuta vlahii”. În primul rînd, vlahii sînt mai români decît sînt secuii - maghiari. Că se numesc vlahi, şi nu români, nu e nici o problemă. Şi ungurii ne numesc pe noi „olah”, e acelaşi lucru. Faptul că nu-şi pot afirma public apartenenţa la etnia română, aici este marea problemă a existenţei lor în Serbia. Cît despre baterea vlahilor de acum încolo, ea s-a petrecut şi pînă acum, aşa că nu ar fi o noutate. Sau în Serbia sînt bătuţi – după cum spune cel de mai sus - doar maghiarii? Ei, atunci de ce nu se ridică Ungaria să protesteze, inclusiv pe calea aleasă de România? Sau de ce nu se solidarizează domnul Csaba cu ungurii bătuţi din Serbia? Iar despre atitudinea războinică a României, ce să spunem? Ar vrea domnul Csaba ca doar Ungaria să se manifeste (şi o face destul) pentru apărarea conaţionalilor de peste graniţe, iar alte state, cum ar fi România, să nu îndrăznească acest lucru? În plus, dacă am considera că vlahii sînt cam 400.000, la populaţia Serbiei, de 7.500.000 de locuitori, cam ce procent iese, domnule Csaba? Aşa-i că aproape 5%? Păi, cu aproximativ procentul ăsta, într-o altă ţară, o minoritate este chiar la guvernare! „Şi aş putea continua cu ce s-ar fi întîmplat dacă, din cauza veto-ului ungar, România nu ar fi aderat la Uniunea Europeană. S-a gîndit cineva la consecinţele unui astfel de scenariu?” Păi, de ce să se fi opus Ungaria aderării României şi să nu o facă România, acum, cu Serbia? Se compară oare situaţiile? Au vlahii din Serbia şcoală – măcar primară – în limba română? Au reprezentare parlamentară? Se bucură de drepturile şi libertăţile de care se bucură la noi minoritatea maghiară, care se află la guvernare de ani buni de zile, cu foloase poate chiar nesperate la început? Deci, de ce să se fi opus Ungaria aderării României? Sau de ce să nu se poată opune România - Serbiei? Oricum, diferendul pe tema minorităţii vlahe din Serbia nu este nou, iar acum nu a fost decît ocazia prin care ţara noastrră a putut forţa mîna Serbiei să semneze un acord privind drepturile acestei minorităţi. Dacă va zice domnul Csaba că ăsta e şantaj, îl credem, fiindcă UDMR-ul cunoaşte bine termenul, precum şi folosinţa sa, practicîndu-l cu succes de ani de zile. „În ceea ce priveşte aderarea la UE, eu consider că, după aderarea României la UE, procesul de extindere a drepturilor acordate minorităţilor nu s-a oprit, ci, în ultima perioadă, am făcut pasuri semnificative (sic!) în domeniile educaţiei, descentralizării instituţionale, în adoptarea unui sistem electoral avantajos pentru comunităţile minoritare... S-a dovedit că două state, două naţiuni pot convieţui în mod normal, pot rezolva probleme sensibile şi fără veto.” Ei, aici nu putem decît să fim de acord cu domnul Borboly Csaba. Într-adevăr, s-au obţinut drepturi, privilegii, cam tot ce s-a dorit de către minoritatea maghiară. Însă toate acestea tot ca urmare a unor veto-uri, adresate partenerilor de guvernare (care or mai fi fost şi mai sînt ei), ceea ce, de fapt, se cheamă şantaj, să nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume.


Prof. CRISTIAN LAZĂR, Topliţa






SCUIPAŢI AICI!






Şantaj ordinar


făcut de UDMR






- Prin introducerea învăţămîntului de Stat în limba maghiară, Guvernul evreului ungur M.R. Ungureanu face ca „limba cailor” să devină oficială; aşadar, România e un stat multinaţional (?!) -


De mai bine de 20 de ani, în România UDMR-ul comandă, iar guvernele execută. Aşa se explică obrăznicia şi tupeul fără margini de care dau dovadă iredentiştii unguri, care se pretează la orice fel de şantaj atunci cînd e vorba să-şi atingă interesul. Iar interesul lor nu este numai unul material, ei urmărind, nici mai mult, nici mai puţin, decît sfîrtecarea Statului Naţional Unitar Român.


Ceea ce se petrece în aceste zile i-a umplut pe români şi mai mult de furie, pentru că, fără complicitatea trădătoare a PDL şi a lui Traian Băsescu, nimic n-ar fi fost posibil. Cît timp PRM a fost în Parlamentul României, ungurii n-aveau curaj să mişte în front. Acum, Guvernul condus de evreul ungur Mihai Răzvan Ungureanu oficializează „limba cailor”, făcînd din România ceea ce nu se întîmplă nicăieri în Europa şi nici în lume, un stat multinaţional (?!). Este vorba de acelaşi Mihai Răzvan Ungureanu, care le-a făcut cadou ungurilor moştenirea Fundaţiei Gojdu, încăpută apoi pe mîna unor evrei din Israel. Şi în ceea ce priveşte Facultatea de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, şantajul unguresc a funcţionat perfect. Cei de la UDMR au refuzat să se mai prezinte la şedinţele Parlamentului, dîndu-le fiori de gheaţă pe spinare derbedeilor portocalii şi, personal, lui Traian Băsescu. N-au revenit decît după ce aşa-zisul Guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu a trecut pe lista proiectelor urgente ceea ce doreau ei. Ca să nu întărîte prea rău spiritele, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş va funcţiona şi în limba engleză (la un moment dat, era vorba şi de germană), dar asta nu îi linişteşte pe români, întrucît e uşor să-ţi dai seama că absolvenţilor unguri li se vor crea toate condiţiile pentru a lucra în diferite spitale străine. La Tg. Mureş, studenţii dau în clocot, iar, de frică, Kelemen Hunor le-a cerut ungurilor să nu iasă în stradă. Cu siguranţă, lucrurile nu se vor opri aici...










Comentarii la „Problema secuilor“ (2)






Eu însumi mi-am spus punctul de vedere, ca istoric, într-o carte publicată recent, în care propun şi o soluţie pentru depăşirea situaţiei-limită (Conf. univ. dr. G. D. Iscru, O nouă introducere în epoca modernă. Cu privire special la istoria naţională, Ed. Proema, Baia Mare, 2010, pg. 512). De asemenea, din interviurile unor distinşi istorici, precum academicienii Florin Constantiniu şi Dinu C. Giurescu, apărute în presa scrisă şi video, postate şi pe Internet, se degajă îngrijorarea lor profundă faţă de o astfel de situaţie. Aceeaşi preocupare transpare şi din interviurile altor specialişti, autorităţi ştiinţifice în domenii importante. În acest timp, autointitulata „clasă politică” şi liderii ei nu manifestă nici un interes faţă de aceste evoluţii îngrijorătoare, eforturile lor concentrîndu-se exclusiv spre lansarea unor ofensive crîncene pentru preluarea Puterii, în viitoarea legislatură.


Am prezentat cele de mai sus, pentru a arăta că în acest cadru favorizant acţionează extremismul maghiar. În vederea îndeplinirii obiectivului lor major, „uneltele“ extremismului ungar folosesc, în modul cel mai agresiv, „problema secuilor” ca pe una dintre pîrghiile menite să ducă la destabilizarea şi disoluţia Statului Naţional Român.


* * *


Logic şi ştiinţific, „problema secuilor” este uşor de rezolvat după apariţia studiului fundamental „Românii şi secuii“, al savantului român ardelean Ion I. Russu, (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990; în cuprinsul cărţii, cercetătoarea Ioana Cristache Panait a adăugat un capitol cu „Alte mărturii”, întregitoare). Dar, în calea rezolvării corecte a „problemei”, au pus obstacole vicleniile şi răstălmăcirile extremismului maghiar, mînat de amintita spaimă ancestrală, care nu l-a părăsit niciodată. El continuă să hrănească cea mai longevivă himeră a istoriei – „Ungaria Mare” – cu sprijinul actualului „spate” şi al celor încă interesaţi ca Naţiunea Română, sedentară şi paşnică ab initio, animată de o dreaptă credinţă şi de cele mai umane sentimente, altruiste şi dezinteresate (poate mult prea altruiste şi dezinteresate), să dispară, pur şi simplu, din spaţiul etnogenezei sale atît de armonios alcătuit, atît de bogat dăruit, atît de strategic poziţionat în evoluţia geopolitică, urmînd ca alţii să-i ia locul, mai din apropiere sau mai de departe, cu planuri de dominaţie cît mai întinse, de la nivel regional, pînă la nivel planetar.


În ce priveşte istoriografia românească, teza „romanizării Daciei” a fost, pînă azi, un obstacol care i-a derutat pe exegeţi de la înţelegerea faptului, elementar, al continuităţii autohtonilor geto-daci, şi după anul fatidic 106 d. Chr. În plus, fără exagerare, mulţi dintre aceşti „specialişti“ n-au analizat ansamblul izvoarelor istorice. Pentru că, altfel, este absurd, împotriva oricărei raţiuni sănătoase, împotriva evidenţei care rezultă din ansamblul izvoarelor istorice, de la cele arheologice pînă la cele de tradiţie, din „arhiva vie a poporului” (N. Densuşianu), ca din exagerarea unui panegirist al împăratului Traian, Eutropius, să „răsară” o axiomă care să inducă în eroare nu numai istoriografia naţională, ci întreaga istoriografie mondială – eroare din eroare! – şi să încurajeze, astfel, deopotrivă, atît longeviva himeră a „Ungariei Mari”, cît şi obsesia, mult mai primejdioasă, de dominare a unor zone ale lumii, prin „topirea“ celor mai importante permanenţe ale istoriei – naţiunea etnică şi Statul Naţional – şi înglobarea lor în noi spaţii imperiale. Această stare de lucruri care, nouă, ne-a afectat atît de grav istoria naţională şi, iată, a ajuns ca ea să aducă atingere înseşi fiinţei noastre naţionale şi biologice, n-a fost şi nu este o noutate. De-a lungul istoriei, au trăit-o şi o mai trăiesc încă, şi alte naţiuni, aflate sub presiunea sau dominaţia imperiilor. Azi, însă, primejdia este una planetară. La nivelul „bătrînului continent”, încă de la începuturi, naţiunea noastră a fost, în zonă, cea mai vizată de împătimiţii dominaţiei.


(va urma)


Conf. univ. dr. G.D. Iscru






Şi alte publicaţii ne dau dreptate






UDMR - patrioata română






În aceste vremuri de restrişte, cea mai înfocată patrioată din România este UDMR. Mai mult, ea este cea care se îngrijeşte nu doar de pădurile, cultura, sănătatea şi undele radio româneşti, se îngrijeşte de unitatea naţională! Asta pentru că, în condiţiile în care PDL era dispus să-i dea orice, UDMR a cerut doar o biată universitate de medicină, cu predare în limba maghiară. Ar fi putut obţine Munţii Carpaţi şi ar fi primit, ca bonus – Munţii Dobrogei, că-s mai vechi. Ar fi putut cere apa Mureşului şi-ar fi primit şi Dunărea, cu Deltă cu tot. Crivăţul de-l cerea, se căpătuia şi cu briza mării. Chiar şi cu o clonă a Mioriţei, acum, de Paşti. Orice, rîul, ramul... Şi UNPR ar da maximum, că cine-o să-i mai ia pe ei la guvernare şi, în loc să se întoarcă în garnizoanele de unde au dezertat, mai bine îi face generali pe toţi udemeriştii, că doar ce mai e să fii, azi, general în România? Unul dintre cei, foarte mulţi, cu pensiile tăiate, şi amestecat cu activiştii de partid... Iar, dacă UDMR s-ar răsti un pic mai tare, i-ar face chiar generali cu patru stele, cu cinci, cu cîte stele ar vrea ei, liberi să poarte ce tricolor vor şi să cînte „Deşteaptă-te, române!” pe muteşte, dar evident, pe muteşte în maghiară.


La fel şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale ar da orice, că nu dau de la ei. Ar fi dispuşi să se declare minoritari cu dublă cetăţenie, turco-maghiară armeano-maghiară, lipoveano-maghiară, etc. Varujan Pambuccian ar explica telespectatorilor ecuaţia guvernării cu mai mulţi acoperiţi, iar nevorbitorii de limbă română ar înţelege perfect şi-ar spune „Să trăiţi!“. Li s-ar părea perfect normal ca limba oficială a dragii lor Românii să fie cea secuiască.


Dar cel mai mult ar da Traian Băsescu. Ar da rezerva lui de whisky pe un an, pe Nuţi, că deja îl cam încurcă, ar da o lege ca toţi spionii români să fie agenţi dubli, iar dacă sînt deja, să fie tripli ş.a.m.d. Ar da în oricine, numai să dispară perspectiva ca, după Cotroceni, să urmeze Jilava. Ar da şi Marea Neagră – că tot pute a vodcă şi lui îi place malţul scoţian, mai puţin o singură dană, în care să dea cu cîte un vapor cînd i se pune pata pe chelie.


Asta e politică naţională! Orice coboară sub acest nivel se numeşte naţionalism desuet.


Valentin Nicolau


(Text reprodus din „Jurnalul Naţional“,


nr. din 19 martie 2012










Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei






Duel Brejnev – Ceauşescu pentru Basarabia şi Insula Şerpilor (3)






În plus, susţinea N. Ceauşescu, sînt profanatoare afirmaţiile autorilor moldoveni, care consideră că includerea Basarabiei în componenţa Rusiei nu a fost decît un lucru pozitiv, că această includere nu a jucat pentru regiune decît un rol pozitiv. Cum rămîne, se întreabă N. Ceauşescu, cu definiţia pe care o folosea V.I. Lenin, că Rusia este „închisoarea popoarelor?“. Bineînţeles, Brejnev nu s-a gîndit nici o clipă să-i răspundă lui Ceauşescu la întrebarea pusă oarecum retoric. Din contră, iritat şi scos probabil din sărite de îndrăzneala acestuia, îl aprostrofează, zicînd că afirmaţiile sale „nu au nici o logică...“. Apoi, vădit iritat, întreabă direct: „Aveţi cumva pretenţii teritoriale faţă de noi?“.


Ceauşescu, evitînd şi el să dea un răspuns direct şi răspicat, a declarat numaidecît că „românii nu vor nici un fel de teritorii de la Uniunea Sovietică, ci doar să se spună că ţarismul a ocupat pe timpuri pămînturi româneşti“, a consemnat Potapov. Este clar pentru oricine că, prin acest răspuns, Ceauşescu şi-a dovedit nu numai hotărîrea de a nu ceda, ci şi un soi de şiretenie mai mult sau mai puţin vizibilă, specifică multor ţărani români, care ţin morţiş la brazda lor de pămînt, moştenită de la bătrîni sau dobîndită cu mari sacrificii.


De data aceasta, Brejnev a replicat imediat, spunîndu-i liderului român că „poziţia sa este asemănătoare cu cea a Chinei referitoare la teritoriile Siberiei şi Extremului Orient“. După care a continuat: „Astăzi, de la noi se cere să recunoaştem că acest teritoriu este al lor, iar mîine se va cere ca noi să-l restituim. Noi însă nu vom face niciodată una ca asta“.


Trecîndu-se la a doua chestiune, V.I. Potapov a consemnat din partea lui N. Ceauşescu aceeaşi hotărîre în susţinerea punctului său de vedere. De la început, el i-a împărtăşit liderului sovietic convingerile sale: „Nu vom fi niciodată de acord cu ideea şi nu vom recunoaşte niciodată să există o oarecare naţiune şi o limbă moldovenească separate“.


Duelul verbal continuă, liderul sovietic spunînd că „poporul moldovenesc, limba, cultura, conştiinţa lui naţională există în mod real... şi, oricît am nega acest lucru, el nu va înceta să existe“. A adăugat apoi: „Dvs., tovarăşe Ceauşescu, printre altele, aţi fost la moldoveni şi v-aţi putut convinge că ei există în realitate“.


Liderul sovietic avea dreptate, Ceauşescu vizitase Republica Moldova în vara anului 1976, unde fusese primit de oameni cu entuziasm şi speranţe de Unire cu Ţara-Mamă. Amintindu-i-se acest eveniment, N. Ceauşescu este abil şi va folosi acest lucru ca argument în susţinerile sale privind „naţiunea şi limba moldovenească“, răspunzînd prompt: „Da, am fost, dar ei au vorbit cu mine româneşte“. Brejnev nu cedează nici el şi, după ce îşi îndeamnă interlocutorul „să nu se mai agaţe de limbă, chiar dacă limbile moldovenească şi română ar fi asemănătoare, întrucît nici atunci nu va fi vorba de o naţiune unică“, îi reproşează încă o dată: „Dvs., Nicolai Andreevici, nu vă situaţi pe poziţii marxiste“. „Nicolai“ de la Bucureşti, însă, nu se sinchiseşte cîtuşi de puţin de spusele liderului de la Kremlin şi continuă să aducă noi argumente în susţinerea afirmaţiilor sale anterioare. Cităm, din nou, din documentul pe care îl analizăm: „N. Ceauşescu a declarat că o dovadă ce confirmă că limba, naţiunea moldovenească nu există de sine stătătoare, este şi faptul că moldovenii fură clasicii români şi îi numesc moldoveni. Pînă şi pe Eminescu, adept înverşunat al unirii Moldovei şi Munteniei, care întotdeauna s-a considerat român, fiind fondatorul poeziei române, care a făcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române, moldovenii îl numesc moldovean“.


La aceste cugetări ale liderului român, Brejnev a tăcut, neavînd nici un fel de replică. Simţind probabil că a cîştigat teren, N. Ceauşescu abordează un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor: platforma continentală din Marea Neagră şi Insula Şerpilor. Ne vedem nevoiţi să facem din nou apel la „Conspectul“ – documentul în care sînt consemnate, bineînţeles în sinteză, spusele liderului de la Bucureşti. Cităm: „Referindu-se la problemele teritoriale, N. Ceauşescu a declarat că, deşi România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică, un aspect, poate neînsemnat, al problemei teritoriale nu a fost rezolvat nici pînă acum. Este vorba de platforma continentală, bogată în ţiţei, din Marea Neagră. Românii vor să schimbe frontiera pe mare, astfel încît Insula Şerpilor să le rămînă lor...“.


Nu cunoaştem modul în care au decurs convorbirile pe această temă, deoarece, în documentul analizat, nu se face nici o referire cu privire la reacţia părţii sovietice determinată de problemele ridicate de şeful statului român. S-a consemnat, însă, că „pe parcursul discuţiei, tov. N. Ceauşescu a demonstrat că cunoaşte bine esenţa problemelor abordate. Numea incorect unele date şi nume de familie, în rest îşi expunea destul de precis şi cuprinzător opiniile, care erau similare concepţiilor promovate de istoriografia română contemporană. S-a creat impresia că el, fie le studiază meticulos, fie participă la elaborarea lor“.


În finalul documentului, ca o concluzie la convorbirile ce au avut loc, se arată: „CC al PCUS consideră că, în prezent, e puţin probabil să se aştepte vreo schimbare a poziţiei române în multe probleme. De aceea, politica elaborată mai înainte de CC al PCUS de a-i opri pe tovarăşii români să alunece pe făgaşul antirusismului şi antisovietismului este justificată şi trebuie continuată, dar mai insistent, mai chibzuit, mai eficient, prin toate mijloacele de comunicare“.


Este cît se poate de clar faptul că, în urma acestor convorbiri, sovieticii şi-au dat seama că nu numai Ceauşescu, ci toţi „tovarăşii români“, prin aceasta înţelegîndu-se întregul popor român, nu-şi uită istoria şi sînt hotărîţi să nu cedeze în lupta pe care o duc pentru adevăr şi dreptate. Această situaţie explică multe din presiunile pe care Moscova, la vremea aceea, le exercita pe diverse căi şi la toate nivelurile asupra conducerii de la Bucureşti.


Şi a făcut-o exact aşa cum, deja, am citat din documentul analizat: „insistent, chibzuit, eficient, prin toate mijloacele“. De aceea, Brejnev şi toţi ceilalţi şefi de partid şi de stat de la Moscova care au urmat, precum Cernenko, Andropov şi Gorbaciov, l-au urît atît de mult pe Ceauşescu, căutînd să-l compromită şi, în final, să-i grăbească sfîrşitul.


În acelaşi timp, se poate spune că afirmaţiile făcute de Andruţa la Londra pe la jumătatea deceniului al VIII-lea al secolului trecut, privind preocupările lui Nicolae Ceauşescu de a obţine retrocedarea Basarabiei cu ajutorul americanilor, n-au fost fără temei. Se pare că ştia el ceva, doar era fratele preşedintelui. La vremea aceea, Ceauşescu îşi propusese probabil să forţeze mîna sovieticilor, sperînd că SUA îl vor sprijini în demersurile sale. S-a înşelat însă, iar greşelile făcute pe plan intern, ca urmare a faptului că s-a lăsat linguşit de consilierii săi plini de păcate (oportunism, lipsă de curaj şi multe altele), i-au fost fatale în cele din urmă.


Apariţia documentului analizat spulberă şi teoriile lansate, mai ales după decembrie 1989, conform cărora Ceauşescu s-a confruntat cu sovieticii şi a preferat să joace „cartea naţionalismului“ doar pentru a cîştiga popularitate pe plan intern sau pentru a dovedi Occidentului că el este un „altfel de comunist“. Mai mult chiar: unii, chipurile şi mai „profunzi“ în analize politice, au lansat ideea că liderul de la Bucureşti a adaptat o atituiudine „aparte“ faţă de celelalte ţări membre CAER şi ale Pactului de la Varşovia, „cu aprobare“ de la Moscova sau chiar la sugestia liderilor de la Kremlin, care îşi doreau o îmbunătăţire a imaginii lor faţă de Occident.


Fără îndoială, „Conspectul“ – document la care ne-am referit – aruncă o nouă lumină nu numai asupra lui Nicolae Ceauşescu, ca român şi om politic, ci şi asupra unei multitudini de elemente care au caracterizat relaţiile româno-sovietice în a doua jumătate a secolului trecut.


Sfîrşit


VASILE ION DUMITRU






P.S.:„Conspectul“ – document analizat, a apărut anul trecut în Periscop, cu un scurt, dar pertinent comentariu semnat de Ioan Popa, redactor-şef al revistei. Acesta este doctorand în istorie, un bun cunoscător al relaţiilor româno-sovietice.










„România Mare“ pe meridianele lumii






Misiunea Cardinalului


Lucian Mureşan






Lucian Mureşan, al III-lea cardinal al Bisericii din România, în înaltul Senat de la Roma, prezidat de Papa Benedict XVI, îi reprezintă pe greco-catolici, pe milioanele de români fugiţi în Occident şi întreaga naţiune.


Deşi România face parte din UE, ortodocşii sînt încă nefamiliarizaţi cu normele şi valorile din Vest. De aceea, rolul noului cardinal este de a-i sprijini pe preşedintele şi patriarhul de la Bucureşti în continuarea dialogului cu Roma, început de Papa Ioan Paul II.


Ideea Statului fără Biserică s-a dovedit contraproductivă, pentru că ea are la bază o falsă conştiinţă, generată, în prealabil, de escamotarea valorilor, a judecăţilor religioase. UE se bazează pe codul canonic catolic actualizat - acquis communautaire. La încrucişarea intereselor a trei culturi, religii, imperii, greco-catolicii din Transilvania s-au unit cu Roma în 1697, fără supraveghere austro-ungară. În 1701, a doua unire s-a înfăptuit în condiţii de subordonare, cu consecinţe pînă astăzi.


De 3 secole se luptă greco-catolicii să ridice nivelul intelectual al naţiunii, să formeze o pătură de intelectuali occidentali, capabili să articuleze şi să realizeze programul de emancipare naţională, socială, la nivelul ţărilor latine – Italia, Franţa, Spania. E greu de anticipat ce linie va urma Lucian, cea a primei uniri, a episcopului românilor Inocenţiu Micu Klein, a Şcolii Ardelene, sau a celei de a doua uniri, a episcopilor Ioan Bob şi Ioan Lemeni, mai cooperanţi cu administraţia maghiară.


Preşedintele, patriarhul şi cardinalul pot elibera neamul românesc de lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane, cum se exprimau cei care au eşuat în perioada interbelică. Ideea contemplativă, din aceeaşi perioadă, că trebuie aşteptat pînă cînd moldo-valahii ortodocşi se coc, s-a dovediat la fel de greşită.


În UE, azi, condiţiile de emancipare a tuturor românilor sînt incomparabil mai favorabile decît cele din trecutul Bisericii unite cu Roma. Asta nu înseamnă, însă, că afirmarea naţională, socială, va fi făcută cadou, va cădea ca para mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. Acum nu se mai pune problema unirii cu Roma, ca pe vremea Imperiilor, ci a cooperării şi coordonării eforturilor comune occidentalo-româneşti în Europa Unită, graţie Romei. Asta presupune şi dialog, şi intransigenţă în apărarea intereselor neamului, cum au făcut episcopul şi protopopii ardeleni la prima unire şi apoi, mai ales, Şcoala Ardeleană. Rezistenţe în efortul de emacipare au fost şi sînt pe toate fronturile. Occidentalii n-au încredere în greco-ortodocşii moldo-valahi, greco-pravoslavnicii n-au încredere în ortodocşii de origine latină. Moscova, Belgradul, Sofia nu văd cu ochi buni emanciparea României, pentru că le stă în calea unităţii lor slave. Greco-fanarioţii sînt nostalgici. Budapesta îi vrea pe români, de 1.000 de ani, ori subordonaţi, ori maghiarizaţi.


Pe de altă parte, dacă ne reamintim de generozitatea Fericitului Papă Ioan Paul II faţă de români, putem nădăjdui că preşedintele, patriarhul şi al treilea cardinal vor schimba destinul neamului în UE şi vor creea un model şi pentru celelalte ţări ortodoxe, cum a fost şi prima vizită a unui Papă în lumea ortodoxă, la Bucureşti, în mai 1999.


Prof. dr. Viorel Roman,


Consilier academic la Universitatea din Bremen






Limitele resurselor naturale de materii prime minerale şi energetice primare – una din problemele mari ale lumii contemporane (2)






Semnificativă în distribuţia inegală a resurselor naturale este repartiţia petrolului, care se află concentrat în proporţie de 91% în numai 17 state, în timp ce restul ţărilor lumii dispune doar de 9%, şi a gazelor naturale, concentrate în proporţie de 88% în numai 12 state, din care 4 dispun de aproape 70% din cele existente pe întreaga Planetă. Într-o situaţie aproximativ similară se află resursele cunoscute de vanadiu, care se găseşte în proporţie de 95% în numai 2 state, şi cele de platină, crom şi niobiu de care dispun în proporţie de 80% (în cazul primelor două) şi, respectiv, 70% cîte o singură ţară.


Din datele prezentate, raportate la cererile în creştere ale economiei mondiale contemporane, se desprind mai multe concluzii, extrem de utile pentru strategia care trebuie urmată, în etapa actuală, de România şi de alte state, dintre care unele de o importanţă aparte.


Deşi, la prima vedere, siguranţa în aprovizionare cu materii prime minerale şi energetice primare nu este ameninţată de o epuizare a rezervelor într-un viitor apropiat, totuşi, această aparentă securitate, pe termen lung, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune riscuri dintre cele mai mari pentru majoritatea absolută a statelor, fără ca România şi alte ţări, aflate în situaţia sa, să poată fi exceptate de la ele. Pericolele care planează asupra celor mai multe ţări, printre care se numără şi ţara noastră, pot fi determinate, în principal, de penuria care ar putea interveni în anumite conjuncturi economice şi politice din exteriorul lor, declanşate de anumiţi factori:


1) Catastrofe naturale şi tulburări politice, care reduc producţia sau îngreunează transporturile (embargoul impus de O.N.U. mai multor state);


2) Practicile pe care le pot promova unele ţări, în anumite etape, în conservarea resurselor naturale prin reducerea producţiei ori creşterea preţurilor produselor pe care le exportă (politica statelor producătoare de petrol, reunite în anul 1960 în O.P.E.C., care fac front unit împotriva campaniilor petroliere străine, imputînd controlul asupra activităţii acestora);


3) Litigiile industriale sau conflictele militare (cazul din Golf), care generează dificultăţi, cu efecte negative profunde, atît asupra desfăşurării activităţilor de producţie în ţările producătoare şi importatoare în cauză, cît şi asupra schimburilor economice şi relaţiilor valutare cu diferite alte state.


Dificultăţile menţionate şi altele asemănătoare pot căpăta proporţii nebănuite în situaţia în care resursele de materii prime minerale şi energetice primare au un caracter strategic. Subliniem că sînt considerate resursele naturale care au o importanţă deosebită pentru ţara respectivă; nu există în ţara respectivă, sau sînt în cantităţi insuficiente şi trebuie importate; nu există în cantităţi suficiente, pentru a fi exploatate în mod rentabil, decît într-un număr limitat de state, care sînt foarte greu de importat. A se vedea caracterul resurselor naturale ale României.


Cauzele semnalate şi altele care pot apărea, în condiţii şi momente imprevizibile, sînt de natură să creeze probleme din cele mai grave, pe toate planurile vieţii economice şi sociale, unele imposibil de depăşit în statele afectate.


(va urma)


Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea










LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...






Revizuiri literare






Mai au dreptate şi tinerii din ziua de azi, cînd, nici să-i pici, n-ar mai pune mîna să citească literatură. Căci, cum se ştie, cu cărţile astea e mare problemă şi îţi trebuie multă dibăcie să cîştigi ceva de pe urma lor, mai ales că se scumpesc de la o zi la alta, iar odată ce le-ai cumpărat e musai să le ştergi de praf măcar de cîteva ori pe an. Dar, după ce ţi-ai bătut capul vreme îndelungată să înţelegi, de pildă, ce-a vrut să spună Cesare Pavese cu afirmaţia că poezia începe cînd un dobitoc pretinde că marea este ca uleiul, te trezeşti că s-a schimbat regimul politic. Asta înseamnă că versul acela trebuie interpretat cu mare grijă, altfel se naşte posibilitatea de a ajunge în puşcărie. Mai simplu e cu maneliştii. Păi, dacă tot auzim la televizor lălăitura: „Mă urăşte toţi duşmanii, că n-are valoarea mea“, ne-am mîntuit, căci şi peste 50 de ani lucrurile vor rămîne exact la fel! Cine şi de ce să-l revizuiască vreodată pe „ilustrul“ Guţă, sau pe Florin Salam? Filozofia lor de viaţă, de o simplitate dezarmantă, va înfrunta cu vitejie regimurile politice şi nimeni nu se va gîndi să-i considere duşmani ai poporului. Vrînd-nevrînd, trebuie să admitem că, fiind încurcate rău, cu cărţile astea mai e o chestiune pe care a sesizat-o chiar şi ONU, de unde a preluat-o criticul Nicolae Manolescu, însă într-o manieră constructivă. După aprecierea lui doctă, dacă societatea merge înainte, este chiar obligatoriu ca, periodic, scriitorii să ţină pasul cu vremurile şi să se lase recitiţi şi reinterpretaţi într-o cheie modernă. Şi-l dă ca exemplu chiar pe Mihai Eminescu, poet care ar trebui revizuit în punctele lui esenţiale, ba chiar dat jos de pe soclu, acum, cînd îl avem pe Nichita Stănescu, poetul care, cu elegiile şi necuvintele lui ne-a dat o mînă de ajutor să-l înţelegem pe Eminescu. Dacă societatea avansează, nici poezia nu stă pe loc. Mai mult chiar, în discuţie a intrat şi exegetul Patapievici, un discipol de-al Manolescului, individ mult mai radical, care a propus chiar să-l scoatem pe demodatul Eminescu din manualele şcolare şi să-l dosim în vreo debara cu vechituri. Din moment ce francezii l-au revizuit pe Balzac, de i-au mers fulgii, sau italienii pe Dante, încît nu-l mai citeşte nimeni, noi de ce l-am menaja pe Eminache al nostru? Aceste gînduri mi-au venit în minte, recent, cînd am găsit la un creştin, pe stradă, o carte prăfuită şi plină de bacterii – „Istoria literaturii române“ de Dumitru Micu, vol I (1900-1918), apărută la Editura Didactică şi Pedagogică în 1964. Ca aspect exterior, cartea se prezintă în condiţii grafice modeste, cu o copertă cenuşie, tipărită pe hîrtie de proastă calitate, mai mult pentru şcolari şi biblioteci sindicale, cum se obişnuia odinioară. Sumarul este destul de sărăcăcios. Pe cele 220 de pagini găsim 2 capitole referitoare la mişcarea literară dintre anii 1900 şi 1918. Primul capitol se numeşte „Reviste şi grupări literare“ – „Sămănătorul“, „Viaţa Românească“, publicaţii socialiste şi lupta lor împotriva curentelor reacţionare, precum simbolismul etc. Celălalt capitol, mai amplu, îi include pe unii dintre poeţii reprezentativi ai epocii (O. Goga, G. Bacovia sau I. Minulescu), văzuţi ca „artişti militanţi“, care, prin scrisul lor, s-au angrenat, „cu vocea lor sonoră şi cu vibraţii ample, în lupta pentru dreptate socială şi naţională“. Nu lipsesc nici poeţii consideraţi mai mărunţi, dar „plini de energie în năzuinţa lor spre ţărmul dreptăţii, o patrie viitoare a celor ce muncesc“: D. Th. Neculuţă, D. Nanu, Tr. Demetrescu, M. Cruceanu, I. Păun-Pincio ş.a. Celelalte genuri şi specii ale literaturii epocii (proza, teatrul şi critica literară), în viziunea lui D. Micu, se găsesc, probabil, în volumul 2 al cărţii sale, pe care deocamdată nu l-am găsit. De aceea, ne vom concentra pe ceea ce avem în mînă. Interpretaţi în cheie proletcultistă, toţi cei de mai sus i-au anticipat pe „toboşarii vremurilor noi“ de după 1948 – Maria Banuş, Veronica Porumbacu, A. Toma, D. Deşliu, M. Breslaşu sau D. Corbea. Aplaudînd imixtiunea politicului în artă, aceştia au creat o „literatură militantă pentru masse“. Fiindcă ne aflăm la începutul anilor ’60, remarcăm limbajul de lemn al criticului, precum şi viziunea estetică proprie dogmelor cumplite din vremea realismului socialist. Pentru cine l-a uitat, Dumitru Micu (pe numele lui adevărat Chiş) s-a născut la Cluj, în 1928. Astăzi, el este un universitar şi un critic reprezentativ al literaturii contemporane. Potrivit părerilor unanime, a excelat mai mult prin cărţile şi articolele publicate, nu şi prin apariţiile publice sau prin expunerile de la catedră, domnia-sa nefiind un bun orator. Cum vă puteţi închipui, odată cu schimbările politice şi viziunea criticului asupra evoluţiei literaturii române s-a modificat radical. Astfel, în numeroasele sale contribuţii de după 1965: eseuri, sinteze, monografii şi mai ales cele două lucrări mai ample, „Scurtă istorie a literaturii române“ (apărută în anii 1994 şi 1997) şi „Istoria literaturii române în Secolul XX“ (2000) – D. Micu s-a reabilitat ca un cercetător intuitiv şi de bun-gust. Judecăţile sale despre diverşi scriitori şi operele lor au fost profunde şi originale, impunîndu-l ca o autoritate în domeniu. Aceeaşi evoluţie, diferită de la o epocă la alta, se constată şi la alţi critici literari, precum Ovid. S. Crohmălniceanu (Moise Cohn, 1921-2000). În tinereţe, scosese volumul „Cronici literare“ (1956), o pledoarie pentru obligativitatea literaturii de a se încadra în rigorile proletcultismului şi ale realismului socialist. Se pare că mesajul său nu a fost înţeles „comme il faut“. De aceea, neobositul ideolog a simţit nevoia să revină cu studiul „Pentru realismul socialist“ (1960), în care a teoretizat, pe înţelesul tuturor, subtilităţile ideologiei comuniste. Dar, cum spuneam, societatea a avansat şi nemilosul cenzor Ovid. S. Crohmălniceanu – solicitat să cureţe de şopîrle unele filme, piese de teatru şi cărţi – s-a gîndit că este momentul să ţină pasul cu vremurile noi şi să se revizuiască şi dumnealui. În consecinţă, acum, a scris cărţi pretenţioase şi a condus cenacluri literare, în care generaţii de tineri au fost sprijiniţi să adopte ideile modernismului literar european. Mă rog, atît cît se putea. Prin 1989 l-am văzut într-o cîrciumă cu circuit închis din Predeal. Noi fuseserăm invitaţi acolo de către o personalitate locală. El stătea la o masă, cu ţigara în mînă, savurînd atenţia comesenilor. Îmbătrînise. Părul negru, vîlvoi, de altădată, acum se mai rărise şi mustaţa, ca de frizer, îi albise. Dar tot mai coordona şi împărţea sentinţe avînd halba de bere dinainte. Peste nici 1 an avea să scuipe acolo unde linsese o viaţă întreagă... Dar lipsa de caracter a lui Ov. S. Crohmălniceanu, „stalinist ticălos, sugrumătorul literaturii române“ (cum l-a încondeiat criticul Gh. Grigurcu) nu se va dezminţi nici în 1994. Atunci a publicat lucrarea „Amintiri deghizate“, unde l-a bîrfit pe T. Arghezi şi a scris următoarele despre Camil Petrescu: „Comuniştii l-au ales în Academie, el a semnat în publicaţiile lor, a scris cărţi agreate de ei, ce mai, s-a dat cu puterea“. În ultimii ani se stabilise în Germania, unde, la fel ca Silviu Brucan, alt torţionar stalinist, nu s-a sfiit să-şi recunoască „rătăcirile tinereţii“ şi să condamne ororile comunismului. Tocmai el, unul dintre cei mai sălbatici ideologi comunişti...


Paul Suditu






Celebritatea şi „peregrinările“


post-mortem ale lui Cristofor Columb (3)






Călătoriile lui au marcat o etapă importantă în seria marilor descoperiri geografice, dînd un impuls deosebit comerţului, navigaţiei, industriei, contribuind la ascensiunea rapidă a burgheziei din Apusul Europei, la dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste în cadrul orînduirii feudale, precum şi la îmbogăţirea cunoştinţelor ştiinţifice despre Pămînt, deschizînd astfel calea către explorarea, exploatarea şi colonizarea Americii de către europeni. El a fost numit, mult timp, descoperitorul Lumii Noi, deşi mulţi geografi consideră că pe continentul american ar fi ajuns înaintea lui cretanii, fenicienii, etruscii sau vikingii.


Chiar şi cronicarul său, Las Casas, susţine că în 1480, în casa marelui navigator ar fi poposit un căpitan care, murind, i-a lăsat lui Columb însemnările sale şi o hartă cu nişte insule descoperite în timpul unei furtuni puternice, ce-l mînase departe, spre Apus. Adevărul este că flota lui Columb a navigat atît ziua, cît şi noaptea, descoperind cu uşurinţă curentul oceanic ce l-a împins spre Vest. El cunoştea faptul că pe o distanţă de circa 700 de leghe – distanţa aproximativă dintre Insulele Canare şi Insulele Antile – nu va întîlni nici o suprafaţă de uscat. Toate acestea sînt dovezi care susţin ipoteza conform căreia alţi navigatori au pus primii piciorul pe continentul american înaintea lui Columb. Unii istorici susţin că regele Franţei, cu 50 de ani înainte de călătoria lui Columb, emisese un decret pentru impunerea unor dări asupra tuturor produselor debarcate din „ţările situate de cealaltă parte a oceanului“.


Dar, aşa cum sublinia E. Lazaretto, unul dintre întemeietorii Institutului „Columb“ din Genova, „Descoperirea lui Columb, ca orice mare descoperire, a rămas înscrisă în istoria civilizaţiei... şi a marcat începuturile unei ere noi. Din debarcarea lui Leif a rămas oare ceva? Cînd şi-a dat seama omenirea că dincolo de ocean se întinde un continent nou? După expediţia vikingilor, sau după descoperirea făcută de Columb?“.


Deşi unii cercetători nu consideră descoperirile lui Columb ca fiind o mare realizare, datorită impactului dezastruos pe care l-au avut comerţul cu sclavi şi ravagiile cauzate de bolile aduse de europeni asupra populaţiei din zona Caraibilor şi de pe continentele americane, toţi sînt de acord că statura impozantă ca marinar şi navigator, puterea absolută a convingerilor sale religioase, farmecul său personal, curajul, puterea de a îndura, hotărîrea sa şi, mai presus de toate, realizările sale ca explorator ar trebui să fie recunoscute întotdeauna.


Istoricul Paolo Revelli subliniază şi el că „amiralul oceanului“ a fost un adevărat precursor al concepţiilor colonialiste moderne, intuind necesitatea unor cercetări asupra resurselor naturale, a bogăţiilor locale, precum şi a patrimoniului lingvistic şi cultural aparţinînd ariilor geografice descoperite. El s-a ocupat de tratamentul aplicat indienilor şi a încercat să-i convertească la creştinism. A construit porturi, biserici şi spitale şi a făcut încercări de a introduce noi culturi agricole aduse din America.


Noul continent descoperit de Columb poartă numele navigatorului şi exploratorului italian Amerigo Vespucci (1454-1512) care, aflat în slujba spaniolilor, şi apoi a portughezilor, a explorat coasta de Est a Americii de Sud. Atribuindu-i în mod eronat descoperirea Lumii Noi, cartograful german Martin Waldseemüller a creat, după numele lui, cuvîntul America, pe care Mercator l-a introdus în harta sa, realizată în anul 1538. De numele lui Columb nu aminteşte, totuşi, nici un ţinut din lume? Ba da. Mai întîi trebuie să ştim că amiralul oceanului, Cristofor Columb, a semnat în latineşte – Columbus; în italiană – Colombo; în spaniolă – Colón; de asemenea, a mai semnat Colomo, Christoferens (Purtătorul lui Christos); Cristofor, Cristoforo, Christophorus sau Cristóbal, nume de la care s-au format denumiri geografice precum Columbia (oficial Colombia – stat în America de Sud, în care întîlnim un vîrf de munte ce poartă numele Pico Cristóbal Colón); Archipiélago de Colón – denumirea oficială a Insulelor Galapagos; cîte un oraş – Colón – în Cuba, Panama şi Argentina ; cel mai nordic punct al Americii poartă denumirea de Cape Columbia; 9 poartă numele de Columbia şi 2 pe cel de Columbus, între care se numără şi capitala statului Ohio (SUA). Acestora li se mai adaugă lacuri, gheţari, cascade...


Sfîrşit


Gheorghe BraŞoveanu










A nu se citi noaptea...






EXTRATEREŞTRII AU VIZITAT


FRECVENT TERITORIUL URSS (2)






Conform afirmaţiilor sergentului-major B. Gorin, comandantul gărzii, aflat în interiorul clădirii, caporalul A. Blazhis, santinelă, nu a putut fi contactat la Postul 4. La ora 00,20, Gorin a trimis doi soldaţi să vadă ce se întîmplă. Nici urmă de Blazhis. Aflînd aceasta, Gorin a dat ordinul „La arme!” şi a început căutările. Peste o jumătate de oră, s-a raportat că Blazhis dispăruse împreună cu o altă santinelă, A. Varenitsa. „După acest raport - a spus maiorul Duplin - am decis să scanez (cu radarul) obiectul neidentificat, care părea să fi aterizat dincolo de gard, lîngă Postul de radiolocaţie cu bătaie mică (nr. 12). Am avut timp să văd pe ecranul radarului că, îndată ce obiectul triunghiular a dispărut (de pe radar), surse (de ecou radar) încă erau vizibile la colţurile fostei poziţii a triunghiului”.


Căpitanul Lazeiko a raportat că, pe cînd alerga spre Postul nr. 12, a văzut un fulger, iar antenele păreau să fi luat foc „de parcă erau făcute din lemn”. Alt martor, caporalul S. Dudnik, a descris evenimentul după cum urmează: ,,Eram de gardă în Postul nr. 6 şi am văzut sosirea unui obiect zburător mare, triunghiular, fiecare latură avînd cam 15 m lungime. A aterizat (nu prea repede) cu un sunet slab, ca un fîşîit. Triunghiul avea o grosime de aproape 3 m. Dinspre mijlocul uneia dintre laturi a izbucnit un fel de fulger, care a doborît antena din spatele meu. Nu am putut vedea nici o deschidere, dar mi s-a părut că a fost direct pe ţintă - iar eu eram exact pe linia de tragere! Ciudat, nu am păţit nimic...”.


Cînd a izbucnit focul, P. Beshmetov a alergat spre Dudnik. „Era în picioare, lîngă bariera de sîrmă ghimpată, cu mitraliera îndreptată spre triunghiul cel mare, aflat cam la 100 m de sîrma ghimpată. M-am pregătit, şi eu, să trag”, a spus Beshmetov. „Triunghiul a decolat după încă o oră şi jumătate, iar comandantul gărzii le-a ordonat tuturor soldaţilor să se întoarcă la posturi şi să verifice bariera. Maşina autospecială de radiolocaţie (era) de culoare verde închis, dar, după aceea, vopseaua se înnegrise şi se cojise. Unele părţi ale autospecialei se topiseră. Partea de sus a antenei se rupsese (şi) am găsit-o la 3 m de maşină. Toate piesele de oţel se topiseră, nu şi farfuria de aluminiu (a radiolocatorului). Cînd am revenit la depozit, a venit şi caporalul Blazhis. Era foarte surprins să mă vadă la postul lui. L-am întrebat unde fusese atîta vreme. A început să rîdă şi mi-a spus că era pe cale să-l sune pe sergentul A. Romanov, dar îşi pierduse brusc memoria... Simultan, A. Varenitsa, cealaltă santinelă care lipsea, a apărut la postul lui. Nici el nu-şi amintea nimic şi era convins că fusese în post în tot acest timp. El spunea că toţi am apărut în faţa lui instantaneu, ca într-un film - soldaţi iviţi brusc cu mitralierele lor. Ceasurile caporalilor Blazhis şi Varenitsa erau în urmă cu 1 oră şi 57 de minute, respectiv cu 1 oră şi 40 de minute. În plus, seria de pe mitraliera şi de pe baioneta armei automate ale lui Blazhis fuseseră şterse complet”. Locul aterizării parcă fusese scena unei explozii. După spusele martorului, obiectul nu a aterizat propriu-zis; doar a stat suspendat deasupra solului.


Aceste evenimente extraordinare au fost relatate de căpitanul D. Rudzit în ziarul militar ,,Za Rodinu” (Pentru Patrie), articolul fiind preluat de presa naţională. În aceeaşi lună, presa a aflat că redactorul-şef adjunct de la ,,Za Rodinu” fusese chemat la biroul comandantului districtului militar, generalul Makashov, iar căpitanul Rudzit, care scrisese articolul, nega, acum, totul. În noiembrie, tot interesul pentru această poveste s-a risipit în momentul în care generalul Ivan Tretiak, ministrul adjunct al Apărării, a denunţat-o ca fiind „o farsă a unui membru al redacţiei ziarului, ca să atragă cititorii…”.


Nikolai Lebedev a aflat de la Emil Bachurin, un alt investigator, că povestea nu era o farsă. Un colonel pe care îl cunoştea Bachurin a fost invitat la Complexul radar la puţin timp după deplasarea, la faţa locului, a unei comisii de anchetă de la Ministerul Apărării, la 18 septembrie. „Colonelul a fost informat că partea superioară a antenei radar de la Postul nr. 12, precum şi instrumentele de măsură fuseseră luate de comisie pentru a fi studiate la Departamentul de Cercetare Ştiinţifică al Ministerului Apărării, spune Lebedev. Colonelul a văzut cu ochii lui benzile magnetice cu înregistrările radarului şi cu locul incidentului. După ce a vorbit cu toţi martorii, a tras concluzia că incidentul se petrecuse aşa cum se raportase iniţial”.


Relatări ale cosmonauţilor


şi ale piloţilor forţelor aeriene


La 28 septembrie 1990, la două săptămîni după incidentul de la Kuibîşev, cosmonauţii Ghennadi M. Manakov şi Ghennadi M. Strekalov, de la bordul staţiei spaţiale Mir, au fost întrebaţi de ziaristul Leonid Lazarevici despre „cel mai interesant fenomen natural” care se poate vedea din spaţiu, pe Pămînt. „Păi, de pildă, ieri - a răspuns Manakov - am văzut, dacă se poate spune asta, un obiect zburător neidentificat. Tocmai trecusem pe deasupra regiunii Newfoundland... Era o sferă mare, argintie (şi) irizată, la ora 22,50. Cerul era absolut senin. Este greu de determinat, dar obiectul era la o altitudine mare deasupra Pămîntului - poate 20 sau 30 de km. Era mult mai mare decît o navă de mari dimensiuni (şi) avea formă regulată, dar ce era, nu ştiu; poate o uriaşă sferă experimentală sau poate altceva... L-am observat timp de 6-7 secunde, după care obiectul a dispărut... Pur şi simplu, plutea deasupra Pămîntului”.


La 8 octombrie 1990, două ţinte uriaşe, neidentificate, au fost detectate de radar în apropiere de Groznîi, oraş de lîngă Tbilissi, Georgia, conform spuselor lui S. Prokoşin, comandantul unităţii de apărare antiaeriană locală. A fost trimis un avion de intercepţie. „La ora 11,27, mi s-au dat coordonatele ţintei şi misiunea de a o localiza”, a relatat pilotul, maiorul P. Riabişev. ,,Unitatea de comandă îmi transmisese că obiectul se afla la o altitudine de 4,5 km. Cerul era senin şi vizibilitatea bună, dar am căutat în zadar. Am informat unitatea de comandă, apoi am virat şi am revenit la bază. Brusc, ceva m-a forţat să mă întorc. În spatele meu, spre dreapta, am văzut două obiecte în formă de ţigări de foi, de dimensiuni considerabile. Primul avea aproximativ 2 km lungime, iar al doilea, o lungime de aproximativ 400 m. Erau poziţionate unul deasupra celuilalt şi perfect vizibile. Obiectul mai mic reflecta lumina soarelui, obiectul mai mare părea să fie mat... OZN-urile se deplasau lateral cu viteză mare. Am efectuat un viraj şi am început să mă apropii de ele, dar ambele ţinte au dispărut brusc din cîmpul meu vizual, deşi au rămas, în continuare, pe ecranul radarului”.


În timpul Conferinţei la nivel înalt de la Geneva, din noiembrie 1985, preşedintele Ronald Reagan a spus, arătînd spre liderul sovietic Mihail Gorbaciov: „Misiunea lui şi a mea ar fi mult mai uşoară la aceste întîlniri, dacă ar fi apărut dintr-odată o ameninţare la adresa lumii din partea altei specii sau din partea unei Planete din altă parte a Universului. Am uita toate micile neînţelegeri locale dintre ţările noastre şi ne-am da seama, o dată pentru totdeauna, că sîntem cu toţii fiinţe umane aici, pe acest Pămînt, împreună”.


După cum am menţionat anterior, preşedintele Mihail Gorbaciov a reluat, în cadrul aceleiaşi conferinţe, opinia omologului său american: „Preşedintele SUA a spus că, dacă Pămîntul ar fi supus unei invazii extraterestre, Statele Unite şi Uniunea Sovietică şi-ar uni forţele pentru a o respinge”.


Sfîrşit


TIMOTHY GOOD










Moment istoric în politica românească






PRM ŞI PNG S-AU ALIAT PENTRU


TOATE ALEGERILE DIN ANUL 2012!






Comunicat de Presă






Vineri, 16 martie a.c., Partidul România Mare şi Partidul Noua Generaţie au hotărît o alianţă istorică pentru alegerile locale, parlamentare şi, eventual, prezidenţiale, din anul 2012. Într-un moment în care divergenţele din interiorul partidelor parlamentare, fie aflate la Putere, fie în Opoziţie, sau al alianţelor existente capătă forme din ce în ce mai scandaloase, gestul făcut de domnii Corneliu Vadim Tudor şi George Becali este unul al înaltei responsabilităţi faţă de soarta României, faţă de viitorul ei, cei doi patrioţi dovedind încă o dată că sînt hotărîţi să-şi dedice toate forţele pentru salvarea ţării de la cea mai mare criză politică, economică şi morală pe care a cunoscut-o în Istoria sa modernă.


Cei doi lideri au anunţat alianţa după şedinţa Consiliului Naţional al Partidului Noua Generaţie, moment cînd a fost invitat şi Tribunul. Forumul de conducere al partidului condus de Gigi Becali şi-a exprimat voinţa şi satisfacţia pentru realizarea acestei înţelegeri cruciale în stabilirea rezultatelor ce vor fi consemnate la confruntările electorale din acest an.


Răspunzînd întrebărilor presei, domnul Corneliu Vadim Tudor a declarat că vor fi formate două echipe de lucru pentru negocieri, iar cei mai buni oameni din Partidul România Mare şi Partidul Noua Generaţie vor căpăta funcţii importante atît în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cît şi în Parlamentul României. „Am răspuns apelului făcut de camaradul meu de arme. Să scăpăm ţara de Mafie, să depolitizăm Serviciile Secrete şi să modernizăm România. Acestea sînt cîteva dintre obiectivele alianţei noastre. Doi creştini şi patrioţi/ Vor scăpa ţara de hoţi”, a subliniat liderul PRM.


La rîndul său, domnul George Becali a declarat, în legătură cu alianţa care se va numi (provizoriu) „PRM+PNG”: „Este un pas important, care poate hotărî noua conducere a ţării. Aşa a vrut Dumnezeu; acest om mi-a întins o mînă cînd am fost în temniţă. Dacă nu era domnul Vadim, puteam să fiu condamnat. El hotărăşte cu cine vrea să meargă mai departe, el va decide tot. Eu sînt alături de dumnealui. Îl voi sprijini pe domnul Vadim din toate punctele de vedere”.


Întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei, domnul George Becali a spus că nu exclude această variantă, căreia îi va da curs numai la îndemnul domnului Corneliu Vadim Tudor. „Doamna Elena Udrea trebuie să înţeleagă faptul că nu pot lăsa un partid să dispară de pe scena politică doar pentru a sprijini PDL-ul”, a ţinut, de asemenea, să precizeze preşedintele PNG.


La întîlnirea dintre cei doi lideri, domnul Corneliu Vadim Tudor


a fost însoţit de Cristian Stănescu, vicepreşedinte al PRM, consilier


europarlamentar.


BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE


16 martie 2012






Vadim: Sînt 99% şanse ca Gigi Becali să candideze la Primăria Capitalei din partea PRM-PNG






Patronul Stelei a declarat că este „gata să se sacrifice” şi să candideze pentru ca alianţa partidului său cu PRM „să aibă o putere mai mare”. Corneliu Vadim Tudor consideră că Becali are mari şanse să-l învingă pe actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu. „L-am sunat pe domnul Vadim şi i-am spus că, pentru ca să aibă această coaliţie mai mare putere, eu am să mă sacrific, dacă este de acord, să candidez chiar la Primăria Bucureştilor, pentru a trage lista de consilieri şi pentru a face un mai mare procent la alegerile locale pentru Capitală“.


„Dacă domnul Vadim spune, voi candida”, a declarat Becali la România TV.


Becali este încrezător în forţele proprii şi cere electoratului o şansă pentru a-şi demonstra aptitudinile de „cîrmuitor”. „Mă consider mult mai puternic şi mai valoros cîrmuitor decît toţi acei cîrmuitori care au fost pînă acum la Primăria Capitalei şi cei care vor candida. Eu vreau să am posibilitatea să demonstrez cum trebuie să fie un cîrmuitor adevărat şi cum se conduce o Capitală”, a mai spus latifundiarul din Pipera. Partenerul de alianţă al lui George Becali, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat în cadrul unei emisiuni de la România TV că e foarte probabil ca patronul Stelei să fie candidatul coaliţiei PRM-PNG pentru fotoliul de edil al Bucureştilor, însă trebuie să se consulte cu fruntaşii partidului său înainte de a da un răspuns ferm. „În proporţie de 99% eu sînt convins că Gigi Becali va candida pentru această alianţă la funcţia de primar al Capitalei, pentru că altul mai bun nu avem”, a mai spus acesta. Vadim are încredere în Becali şi consideră că acesta îl va învinge pe principalul său oponent, Sorin Oprescu, în cursa pentru Primăria Capitalei. „Dacă vreţi o părere subiectivă, eu cred că Gigi Becali ar avea mari şanse să-l surclaseze pe Sorin Oprescu”, a declarat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor. George Becali a explicat şi cum va obţine banii pentru campania sa electorală, în cazul în care va candida. El spune că va face anumite artificii pentru a respecta cuantumul prevăzut de Legea electorală: va da familiei şi prietenilor lui bani pe care, ulterior, aceştia îi vor dona campaniei sale.


Alianţa dintre cele două partide a fost anunţată vineri, 16 martie, iar sloganul acesteia, potrivit lui Vadim Tudor, este „Doi creştini şi patrioţi/ Vor scăpa Ţara de hoţi”. George Becali a explicat că rolurile, în coaliţie, sînt împărţite: Vadim ia toate deciziile electorale, în timp ce patronul Stelei susţine financiar alianţa.


„Adevărul”










Mesaje primite de preşedintele PRM la biroul său


din Parlamentul European - Strasbourg






La începutul Secolului XX, fiecare ţară care era considerată o mare putere mondială - avea o navă amiral, care purta acelaşi nume ca şi ţara pe care o reprezenta: Britania, Franţa… Ţările mici, cel puţin unele dintre ele, au urmat acelaşi exemplu. Mai tîrziu, Aviaţia a făcut la fel. Avem Liniile Aeriene Române (L.A.R.) şi, de asemenea, Transporturile Aeriene Române (TAROM). Nave aproape că nu mai avem, deoarece actualul nostru preşedinte „a avut grijă de ele“. Şi acelaşi lucru urmează să se întîmple acum şi cu TAROM, prin privatizarea acestei companii. TAROM va dispărea. Iată cîteva cifre absolut uluitoare: cînd a venit la Putere Guvernul Tăriceanu, TAROM avea în conturi bancare rezerve de peste 450.000.000 de dolari. După criza din aviaţie, deoarece preţul combustibilului a crescut, multe companii, chiar mai mari decît TAROM, au intrat în faliment; dar TAROM deţinea încă, în bănci aproximativ 340.000.000 de dolari. De asemenea, au fost închiriate 3 sau 4 noi avioane Boeing, care funcţionau la întreaga capacitate. Au mai apărut şi cîteva ATR 72, care au mărit, şi ele, profitul. Apoi, Guvernul PDL a preluat Puterea. Rezultatul… îl ştim cu toţii. Avioanele Boeing au fost restituite, rezervele financiare au secat şi, acum, falimentul bate la uşă.


Acest „mic“ exemplu ne arată de ce numai o schimbare majoră - şi nu unele soluţii de compromis - ne va aduce la un nivel de trai normal, ca ţară.


LUCIAN CORNESCU,


Preşedinte executiv al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România


















Vă scriu această scrisoare, întrucît mă simt profund frustrat: în ţara mea, Republica Ungaria, nu există nici un fel de rezolvare legală pentru mine sau pentru oameni ca mine. Pentru că nu sînt singurul în această situaţie – aproape 40.000 de persoane sînt afectate de acţiunile Guvernului de la Budapesta şi ale primului-ministru, Viktor Orban, care au fost aleşi de către două treimi din populaţia votantă.


Încă de la 14 ani, mi-am dedicat viaţa apărării Republicii Ungare. Mai întîi am fost ostaş, apoi am lucrat, în mod cinstit şi conştiincios, în cadrul Poliţiei Republicii Ungare. În 2009, m-am pensionat din cauza deteriorării stării mele de sănătate, după aproape 26 de ani de muncă şi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, am primit pensia acordată pentru anii pe care i-am lucrat. În perioada 2009 - decembrie 2011, am primit pensia în întregime. De la 1.01.2012, partidul de guvernămînt Fidesz-KDNP a desfiinţat pensia de serviciu şi a transformat-o în beneficiu pe perioada de serviciu, care poate fi redus şi eliminat! Începînd cu 1.01.2012, primesc aceşti bani, după o reducere de 16%, ceea ce înseamnă cu 25.000 de forinţi mai puţin pentru familia mea, un venit insuficient pentru menţinerea nivelului de trai anterior. Soţia mea este educatoare cu studii de specialitate, funcţionar public. Salariul ei a fost diminuat datorită unui impozit ascuns şi eliminării, de la 1 ianuarie 2012, a sporurilor lunare. Guvernul maghiar a anunţat în presă că salariul mediu este de 212.000 forinţi, 718 euro la cursul de schimb. Acestea sînt sumele brute. Aşadar, cum se poate ca la un salariu brut de 140.000 de forinţi, ea să încaseze doar 106.000 forinţi, ceea ce reprezintă 360 de euro? Oare ţării acesteia nu îi e ruşine că salariul unei persoane cu studii superioare este mai mic decît salariul mediu?


Revenind la cele de mai sus, eu şi colegii mei ne simţim cetăţeni ai Uniunii Europene, aşa că apelez la dvs.! Ajutaţi-ne - pe noi, cei 40.000 de cetăţeni lipsiţi de drepturi civile, printre care mă număr şi eu – să ni se restituie drepturile pe care le-am obţinut în mod legal. Pensia de serviciu a fost anulată printr-o lege retroactivă, care, după informaţiile mele, este în contradicţie cu legislaţia Uniunii Europene. Vă rugăm să ne ajutaţi, prin presiunea pe care aveţi posibilitatea să o exercitaţi la nivel european, prin pîrghii economice şi politice, astfel încît să ne recăpătăm drepturile pe care ni le-a anulat acest regim represiv.


Europa nu trebuie să fie interesată numai de pensiile judecătorilor, de independenţa Băncii Centrale, ci şi de cei 40.000 de cetăţeni ai Uniunii, care au fost deposedaţi de drepturile lor!


Eu şi cei 40.000 de cetăţeni sperăm că ne veţi ajuta.


Farkas Zsolt


Ofiţer de poliţie pensionar


Tokol, Ungaria, 11 martie 2012














Stimate domnule Vadim Tudor,






Am ataşat la prezentul mesaj Declaraţia, în limbile germană, engleză şi franceză, privind noul program propus de Comisia UE „Erasmus pentru toţi“, iniţiat de FEECA (Federaţia Europeană pentru Educaţia Catolică a Adulţilor). Vă rugăm ca în activitatea dvs. să luaţi în considerare sugestiile noastre. Sperăm că veţi întreprinde o campanie susţinută pentru a îmbunătăţi educaţia persoanelor adulte din Europa. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să luaţi legătura cu mine, Andrea Hoffmeier, Asociaţia Federală Catolică Germană pentru Educaţia Adulţilor (KBE) – vicepreşedinte şi directoar executiv a FEECA sau, la Bruxelles, cu doamna Christina Gerlach, de la Biroul European pentru Pregătirea Tineretului Catolic şi Educaţia Adulţilor.


Vă mulţumesc.


Andrea Hoffmeier, vicepreşedinte şi director executiv al FEECA


















Război corupţiei






O iarnă grea






Am avut de înfruntat, anul acesta, o iarnă grea, cu zăpezi mari şi geruri năpraznice. Vîntul rece a pătruns pînă în sufletul românilor, şi aşa încercaţi de multe neajunsuri şi griji. Stihia albă s-a năpustit asupra acestei ţări, sărăcită în ultimii ani, aşa cum, parcă, n-a mai fost în perioada de după decembrie 1989, cînd s-au instaurat pe plaiurile noastre mioritice o falsă democraţie şi un capitalism sălbatic.


În zilele de viscol crîncen, cînd n-ai fi dat nici un cîine afară, cum spune o vorbă din bătrîni, unii oameni au continuat să iasă în stradă, mînaţi de negre suferinţe, pentru a-şi striga păsurile.


Se mai vorbeşte, încă, de o ,,creştere economică”; în fapt, o încercare de amăgire a populaţiei sărăcite. Oamenii ştiu, însă, că e doar o afirmaţie gratuită, ca să nu-i spunem, pe şleau, minciună. De unde acest rezultat pozitiv, dacă nu s-a luat absolut nici o măsură de stimulare a economiei? Se poate realiza ceva numai cu vorbe goale?


... Acum e în toi mare bătălie pe aurul de la Roşia Montană, şi nu înţelegem de ce, chiar şi pe posturile de mare audienţă, ca Antena 3, de pildă, despre care ştiam ,,că combate (sic!) bine reacţiunea“, apar spoturi publicitare favorabile vînzării, pe mai nimic, a zăcămintelor de o valoare inestimabilă din această zonă, unor străini hrăpăreţi şi avizi de o îmbogăţire facilă. Bineînţeles că interesele financiare ale ,,băieţilor deştepţi”, de aiurea şi de la noi, care sprijină această afacere păguboasă pentru Statul Român, nu sînt de neglijat. Vor interveni, însă, factorii responsabili cu protejarea patrimoniului naţional, vor avea aceştia, în final, un cuvînt greu şi drept de spus? Ne îndoim, atîta timp cît continuăm să ne ploconim la FMI, îndatorîndu-ne mereu, fără măsură, fără folos. Cu imensele sume împrumutate ce s-a făcut, că nu se vede nimic de natură să trezească o infimă speranţă în rîndul populaţiei? Domnul Jeffrey Franks, ,,marele şef” al misiunii acestui organism financiar internaţional în ţara noastră, se comportă ca un adevărat stăpîn. Lui prea puţin îi pasă de soarta României, de destinul acestui popor amărît şi nevinovat. Dumnealui se are foarte bine cu cei de la Guvern, cu înalţii funcţionari ,,cinstiţi” de pe la Fisc, precum ,,nevinovatul” domn Blejnar, cu care a fost surprins, de nişte ochi vigilenţi, dansînd vitejeşte, într-o horă a unirii şi a deplinei armonii. Chiar nu ne aşteptam la o asemenea prietenie înduioşătoare…


Sînt semne bune. Va fi, după cîte se spune, creştere economică, dar fără o creştere a veniturilor salariale (se fac doar vagi promisiuni de ,,reîntregire” a salariilor amputate de fostul Guvern Boc) şi a pensiilor. Aşadar, de o îmbunătăţire a nivelului de trai, nici nu se poate vorbi! Tot reflectînd la situaţia actuală, mi-a venit în minte figura marelui nostru scriitor Ion Creangă, cel care mai avea puterea, în stilul lui inimitabil, să zîmbească amar în suferinţă: „Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de cînd sînt, niciodată n-am fost!“.


Numai că iarna aceasta, cu rînjetul ei nemilos, a lăsat urme adînci în sufletele românilor.


Gh. Militaru






România, roasă de politică






O vorbă din popor spune: ,,Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămînem tot ca proştii!”. Oamenii au fost contaminaţi de această gîndire, asemenea unui virus otrăvitor, iar România a devenit o ţară bolnavă. Dintotdeauna s-a făcut politică, dar înainte, în vremurile bune, politicienii aveau o culoare bine conturată, iar cei care slujeau o anumită doctrină o făceau din convingere, fiind oameni de valoare, oameni competenţi. Acum, tot soiul de neica-nimeni, hoţii şi mîrlanii s-au amestecat în politică, împingînd România într-o perpetuă Noapte a Sfîntului Bartolomeu, acel episod întunecat al istoriei, dominat de răutate şi de fanatism, cînd nu conta decît dacă eşti protestant (hughenot) sau catolic. Vedem cum, astăzi, cei ce au acumulat averi imense numai din furat, ei neştiind nici măcar să se iscălească, au devenit politicieni. Aceşti oameni sînt cei ce au distrus şi au batjocorit România în ultimii 22 de ani. L-am admirat întotdeauna pe Mihai Răzvan Ungureanu, noul prim-ministru al ţării, dar reala lui valoare intelectuală s-a şters cu buretele în momentul în care a acceptat, în numai cîteva ore, să devină sluga, fără coloană vertebrală, a lui Băsescu. Gestul lui nu îmi inspiră greaţă, ci milă. Cum să fie România o ţară sănătoasă, cîtă vreme diabolicul nostru preşedinte nu ştie decît să calce totul în picioare, în cel mai nemilos mod cu putinţă? E drept că Traian Băsescu mai are, uneori, episoade de oarecare ,,sensibilitate”; atunci, i se întîmplă să mai verse cîte o lacrimă, spectacol care îi face pe unii dintre români să cadă pe spate de admiraţie. Dacă aş fi fost în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu, eu nu renunţam la conducerea SIE, în favoarea ocupării unei funcţii din care existau toate indiciile că nu voi putea realiza nimic benefic pentru ţară. În tinereţe, Ungureanu a fost agent SRI, dar n-are a face, tot spionaj se cheamă, iar poveştile cu spioni sînt pe placul multora şi se vînd bine. Pentru mulţi, inteligenţa şi valoarea acestui tînăr au dispărut, s-au dus pe apa sîmbetei, în momentul în care el a acceptat postul de prim-ministru, oferit de Traian Băsescu. El a decepţionat poporul, dar şi bruma de intelectuali pe care o mai avem. ,,Un gentleman poate trece peste orice şi-şi poate permite să refuze orice”, spunea scriitorul american William Faulkner. Nu avem decît să suportăm consecinţele faptului că lui Băsescu îi place să fie înconjurat de agenţi ai Serviciilor Secrete, ca să se simtă bine păzit. Oare de cine se teme el? Sau poate că omului îi place spionajul, mai ştii? De gustibus non disputandum… Politica, în România, este urîtă şi murdară, iar felul în care ea este practicată de noii politicieni întinează, pe zi ce trece, climatul economico-social al ţării. Sînt curioasă să văd dacă Mihai Răzvan Ungureanu va reuşi să scoată la liman corabia ciuruită a lui Băsescu. Eu îi acord încrederea mea, deşi ştiu că îl aşteaptă o muncă extrem de anevoioasă. Să fii sluga unui preşedinte ca al nostru - e greu. Păcat: încă un om de valoare, sacrificat şi distrus de acest geniu al răului. Ce om diabolic este acest Traian Băsescu! Pur şi simplu, caracterul lui mă oripilează. Viitorul ţării rămîne sumbru, cîtă vreme mîrlanii de politicieni nu întrevăd nici o persoană capabilă să devină un bun preşedinte. Doamne, ce-am ajuns! Păcat de ţara asta a noastră, frumoasă, bogată, cu oamenii ei destoinici şi buni, atîţia cîţi au mai rămas…


SOFIA BRÂNDUŞ-ITTESCU






Scrisoare Deschisă (6)






Domnului Băsescu Traian,


încă preşedintele României (Rechizitoriu)






Fac un Apel: Tineri, este vremea voastră, nu vă lăsaţi amăgiţi şi intimidaţi! Luptaţi, luptaţi cu mijloace paşnice, pentru a vă apăra interesele, opţiunile şi valorile! Nu vă lăsaţi manipulaţi prin tehnica numită persuasiune! Este extrem de periculoasă şi nocivă pentru viitorul vostru! Nu vă abandonaţi ideile şi nu renunţaţi la gîndurile voastre, care vă îndeamnă să ajutaţi, să faceţi bine semenilor, dar, pentru aceasta, se cere să fiţi profesionişti de elită, să vă cunoaşteţi foarte bine limitele. Feriţi-vă de impostori, de lozincari, de politicieni – făţarnici, şi nu numai. Atenţie la vot! Atenţie la neatenţie, pentru a nu vă trezi cu un al doilea Băsescu, fabricat ad-hoc în nu ştiu ce laboratoare secrete. Este timpul schimbării, al unei schimbări în folosul majorităţii românilor, iar nu în interesul unei minorităţi partinice, lacome, corupte, îmbuibate şi vorace. Românii s-au trezit şi spun, astăzi, în cor: destul, ne-am săturat de voi! În ultimii 22 de ani aţi făcut ce aţi vrut din ţara noastră dragă. A venit, în sfîrşit, momentul ca noi să decidem. Să ne conducă tinerii şcoliţi la Harvard, Cambridge, dar şi cei mai buni absolvenţi ai unor instituţii de învăţămînt româneşti prestigioase, precum Institutul Politehnic Bucureşti, Universitatea ,,Spiru Haret” ş.a. Cum să poţi dumneata, doamnă Elena Udrea, să gestionezi şi să manevrezi fonduri de ordinul a miliarde de euro, cînd n-ai condus, în viaţa dumitale, nici măcar vreo Casă de oaspeţi, o făbricuţă, un atelier, sau o crescătorie de animale? Eşti avocata cui? Nu-ţi tremură mîna cînd trebuie să semnezi pentru atîta bănet? Unde se regăseşte eficienţa acestor fonduri, pe care dvs. le manevraţi fără a ţine cont de voinţa românilor? În folosul cui o faceţi - nu cumva, în cel al clientelei politice? Iată de ce lucrurile nu merg cum trebuie. Unde sînt marile investiţii, atît de necesare multor localităţi din ţară: racordarea la utilităţi (canalizare, gaze), asfaltări de drumuri etc.? Aţi ştiut vreodată, în calitatea de ministru pe care aţi deţinut-o pînă de curînd, că pe strada principală a oraşului Craiova – Calea Bucureşti – nu există apă potabilă, începînd din zona Lăpuş pînă în capăt? Oamenii şi-au făcut fîntîni, cu mijloace proprii, ca în Evul Mediu, cu consecinţele de rigoare - apa este de proastă calitate: calcaroasă, infestată cu tot felul de bacterii şi elemente nocive, aşadar, improprie consumului. Ea nu este bună de băut, decît fiartă şi defectează anual centralele termice din gospodării, acolo unde ele există… Ce s-ar mai bucura cetăţenii României, dacă li s-ar da următoarele semnale:


a) Pînă la data de… va fi finalizată alimentarea cu apă potabilă în toate oraşele reşedinţe de judeţ;


b) Pînă la data de … va fi finalizat procesul de racordare a tuturor localităţilor la reţeaua de furnizare a gazelor naturale;


c) Pînă la data de…va fi terminată canalizarea la nivelul întregii ţări.


Dacă aţi veni cu asemenea proiecte, mai că v-ar vota oamenii pînă la adînci bătrîneţe; v-ar trece lumea numele în memoria colectivă, în pomelnice, la bisericile care continuă să răsară, precum ciupercile după ploaie, în locul spitalelor, care au fost lăsate de izbelişte…


Domnule Băsescu (observaţi că nu vă numesc preşedinte), aţi făcut şi încă mai faceţi cîte o radiografie lucidă pentru fiecare sistem din societate: Învăţămînt, Sănătate, Justiţie etc. Aţi spus lucrurilor pe nume, formulaţi critici temeinice şi justificate. Ce se întîmplă, însă, după aceea? De ce nu se iau măsurile care se impun şi pe care le aşteaptă toţi cetăţenii oneşti din România? Doar aveţi toate pîrghiile Statului în mîinile dvs. Faceţi tot ce poftiţi şi în Parlament. Aţi racolat tot felul de traseişti politici şi aţi creat un partid format din oameni care au trădat interesele alegătorilor. Dar, ce vă pasă? Dumneavoastră să vă meargă bine!


(va urma)


Socio-psiholog Vasile Bobonete


Craiova, judeţul Dolj






România nu mai este a norodului, ci a tagmei jefuitorilor! (4)






România ajunsese, atunci, a treia mare producătoare din lume de utilaj petrolier, astfel de instalaţii româneşti funcţionînd şi în prezent în Alaska, Rusia, Kazahstan, precum şi în majoritatea ţărilor arabe. Scepticii ar trebui să ştie, sau să-şi amintească faptul că România a fabricat prima instalaţie de foraj care a săpat la o adîncime de 10.000 de metri. De asemenea, în 1985, specialişti români au realizat o instalaţie mobilă de foraj şi carotaj radioactiv, performanţă pentru care ţara noastră a obţinut Medalia de Aur la Expoziţia Mondială din Belgia.


Nu trebuie să uităm volumul mare al expoturilor de armament românesc în diverse ţări ale lumii, printre produsele de tehnică militară solicitate pe pieţele externe figurînd: sisteme antiaeriene de mare eficienţă, rachete antitanc, precum şi celebrele AK-47 care, datorită anumitor modificări de construcţie operate de specialiştii noştri, deveniseră printre cele mai apreciate arme de asalt din lume.


În paralel cu activitatea economică tot mai complexă, România dezvoltase şi o mare reţea de institute de cercetare în mai toate domeniile: chimie, petrochimie, mase plastice, lacuri şi vopsele, metalurgie, apărare, electrotehnică, electronică industrială, zootehnie, legumicultură, horticultură, silvicultură, textile etc. În aceste adevărate laboratoare ale ştiinţei româneşti activau mii de cercetători bine pregătiţi profesional, ceea ce demonstrează şi faptul că învăţămîntul de atunci, în pofida anumitor carenţe, era capabil să formeze specialişti de certă valoare ştiinţifică. Mulţi dintre aceştia ne onorează şi în prezent prin activitatea pe care o desfăşoară în centre ştiinţifice şi tehnologice de mare prestigiu internaţional, precum NASA, Institutul de cercetări pentru fizică de la Berna, Elveţia, şi altele asemenea. Din păcate, la ora actuală, multe dintre institutele de cercetare din România au fost distruse complet, iar cele cîteva care au supravieţuit există doar cu numele, din cauza unei finanţări, practic, insignifiante. Ori, fiecare om cu mintea întreagă ştie că activitatea de cercetare ştiinţifică, mai ales cea aplicativă, parte a cercetării fundamentale, reprezintă principalul motor al procesului de dezvoltare economică. Deci, luînd în calcul tot ceea ce s-a realizat din punct de vedere economic în România postdecembristă, putem concluziona, fără a greşi, că s-a acţionat, în permanenţă, pe baza unui plan bine stabilit, în vederea distrugerii oricărei activităţi economice viabile, dorindu-se ca ţara noastră să devină un fel de neocolonie, dependentă, în cea mai mare parte, de ţările puternic industrializate, coordonate din umbră de carteluri financiare şi economice transnaţionale. Aceasta este, de altfel, explicaţia minimalizării şi discreditării, printr-o propagandă mincinoasă, a tuturor realizărilor economice ale României din perioada anterioară evenimentelor din decembrie 1989.


Evident că se cunosc şi greşelile datorate megalomaniei lui Nicolae Ceauşescu. Ştim foarte bine că au fost construite întreprinderi care, din start, se dovedeau a fi nerentabile, deci, inutile din punct de vedere economic. Un exemplu în acest sens îl constituie termocentrala de la Halînga, care a fost proiectată să funcţioneze cu şisturi bituminoase. Investiţii la fel de neinspirate au fost: Combinatul siderurgic de la Călăraşi, Combinatul de celuloză din paie, din aceeaşi localitate, şi altele.


Însă, orice om onest trebuie să recunoască faptul că multe din întreprinderile construite la acea vreme şi-au dovedit, în timp, eficienţa, ele contribuind din plin la dezvoltarea industrială a ţării. Aceasta însemnînd asigurarea independenţei economice şi, implicit, a suveranităţii României.


Acum, cele două noţiuni – independenţa economică şi suveranitatea – există doar teoretic, deoarece aceste valori nu ne mai aparţin, în mod real.


Din păcate, sînt foarte mulţi români care, în necunoştinţă de cauză, vorbesc în termeni dispreţuitori despre economia ţării din regimul anterior, dovedind, prin aceasta, o reală lipsă de patriotism.


(va urma)


Niculae Ghiţă






Miroase a praf de ... Revoluţie (4)






Care este stabilitatea economică la care se face referire, cîtă vreme avem o creştere infimă şi sîntem ameninţaţi cu pericolul unei noi recesiuni? Sau, poate, îşi închipuie guvernanţii noştri portocalii că tratamentul, de-a dreptul vampiric, aplicat României de FMI – după cum l-au catalogat analiştii Agenţiei de Presă Reuters – e capabil să ne asigure vreo brumă de stabilitate? Nu ştim nici la ce stabilitate socială făcea aluzie fostul premier, Emil Boc, în condiţiile în care, vreme de mai bine de 2 luni de zile, mii de oameni au manifestat în stradă, împotriva sărăciei şi a politicii antidemocratice promovate de actuala Putere. În faţa protestelor tot mai vehemente, pînă la urmă, Guvernul Boc a demisiont, lăsînd în urmă o României înecată în datorii (circa 100 de miliarde de euro), o populaţie înfometată şi încremenită în nămeţi şi în frig. Comparativ cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, România numără cei mai mulţi săraci, faptul în sine reprezentînd rezultatul cel mai palpabil al acţiunii/inacţiunii guvernelor conduse de Emil Boc, în ultimii 3 ani. Pentru această tristă ,,performanţă”, Traian Băsescu i-a mulţumit călduros fostului premier. De fapt, mulţumirile i se cuveneau chiar emitentului, întrucît toată lumea ştie cine a condus Guvernul, în realitate. Apoi, preşedintele Băsescu declara că este dispus să dea orice, mai puţin propria demisie, precizînd că ,,un preşedinte nu pleacă în timp de criză”. Şi totuşi, premierii Spaniei, Italiei şi Greciei, demnitari cu responsabilităţi mai mari decît şefii statelor lor, s-au retras, lăsînd locul altor politicieni, mai credibili. Ca urmare a măsurilor de austeritate inumane la care a supus populaţia României în timpul celui de-al doilea mandat prezidenţial, începînd cu jumătatea lunii ianuarie, Traian Băsescu s-a văzut confruntat cu un val de proteste stradale, unde mii de oameni din întreaga ţară i-au cerut zilnic demisia din fruntea statului. La început, el i-a ignorat pe demonstranţi, prefăcîndu-se că nu-i vede şi nu-i aude. Apoi, cînd a văzut că protestele devin tot mai ameninţătoare, Traian Băsescu a încercat să-i reducă la tăcere pe oamenii care strigau în stradă împotriva lui, scoţînd la înaintare importante efective de jandarmi. Sesizînd că prin măsuri brutale ar putea împinge ţara către un nou decembrie ’89, el şi-a domolit scutierii, fiind nevoit să recunoască deschis că protestele oamenilor sînt îndreptăţite. S-a mîngîiat, însă, cu ideea iluzorie că nemulţumiţii n-au ieşit în stradă cu revendicări economice, pe care el nu poate sau nu vrea să le soluţioneze. Încă o dată, Traian Băsescu se preface a nu şti că foamea şi frigul i-au împins pe oameni să protesteze în stradă. Viscolul şi gerul care s-au abătut asupra ţării noastre în luna februarie au curmat viaţa a 86 de români, îndeosebi bătrîni şi copii, pe care nu alcoolul i-a ucis – aşa cum afirma un băutor portocaliu de cursă lungă – ci foamea şi frigul îndurate, neputinţa de a ajunge la un spital, dar, mai ales, lipsa de reacţie a autorităţilor locale şi centrale. În ultimă instanţă, moartea acestor semeni ai noştri este consecinţa directă a politicii criminale dusă de actuala Putere, prin care se urmăreşte desfiinţarea statului social. Sute de mii de oameni s-au debranşat, în ultimii 2-3 ani, de la reţeaua de încălzire centrală; în condiţiile în care le-au fost diminuate salariile şi pensiile, iar multe din ajutoarele sociale au fost reduse sau suprimate, aceştia nu au mai putut face faţă costurilor exorbitante ale întreţinerii locuinţei. Alte mii de români mor din cauza subnutriţiei, a condiţiilor improprii de viaţă, a imposibilităţii întreţinerii sănătăţii şi a lipsei de medicamente. Oare cum se vor mai descurca oamenii din această ţară după privatizarea spitalelor, cîtă vreme foarte mulţi dintre ei trăiesc la limita pragului de sărăcie? Situaţia dramatică în care se află, astăzi, România este comentată pe larg în presa străină. Publicaţia germană ,,Süddeutsche Zeitung”, spre exemplu, face o analiză dură a realităţii din ţara noastră: ,,Problema principală a României este sistemul politic. Criza economică, sărăcia, şomajul, frigul şi protestele pun ţara la grea încercare… În România lipsesc acei oameni politici capabili să se plaseze deasupra gîlcevilor cotidiene şi a luptelor pentru influenţă”.


(va urma)


Nicolae Dăscălescu










Liderul PRM a votat, joi, 15 martie a.c., la Strasbourg, un document de o mare importanţă:






Rezoluţia Parlamentului European


referitoare la abordarea epidemiei


de diabet din Uniunea Europeană






Avînd în vedere:






- Articolul 168 din Tratatul de la Lisabona;


– Declaraţia referitoare la îngrijirea şi cercetarea în domeniul diabetului în Europa, adoptată cu ocazia primei reuniuni din cadrul Programului de acţiune al Declaraţiei de la St. Vincent privind diabetul, desfăşurată în perioada 10-12 octombrie 1989;


– Crearea de către Comisie, la 15 martie 2005, a unei Platforme UE privind regimul alimentar, activitatea fizică şi sănătatea;


– Cartea verde a Comisiei din 8 decembrie 2005, intitulată „Promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a activităţii fizice: o dimensiune europeană pentru prevenirea excesului de greutate, a obezităţii şi a bolilor cronice”, în care sînt abordaţi factorii subiacenţi care determină instalarea diabetului de tip 2 (COM (2005)0637);


– Concluziile Conferinţei Preşedinţiei austriece dedicate prevenirii diabetului de tip 2, desfăşurată la Viena, în perioada 15-16 februarie 2006;


– Declaraţia sa din 27 aprilie 2006 referitoare la diabet;


– Concluziile Consiliului privind promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi prevenirea diabetului de tip 2;


– Rezoluţia Comitetului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 11 septembrie 2006, intitulată „Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile în Regiunea europeană a OMS”;


– Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 61/225 din 20 decembrie 2006 referitoare la „Ziua Mondială a Diabetului”;


– Decizia nr. 1350/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007, de instituire a unui al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013), şi Hotărîrea ulterioară a Comisiei, din 22 februarie 2011, privind adoptarea unei decizii financiare pentru 2011, în cadrul celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013) şi privind criteriile de selecţie, de atribuire şi altele pentru contribuţiile financiare la acţiunile acestui program;


– Cartea albă a Comisiei din 23 octombrie 2007, intitulată „Împreună pentru sănătate: o abordare strategică pentru UE 2008-2013” (COM(2007)0630);


– Cel de al VII-lea Program-cadru pentru cercetare (2007-2013) şi Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (COM(2011)0808);


– Comunicarea Comisiei, din 20 octombrie 2009, intitulată „Solidaritate în domeniul sănătăţii: reducerea inegalităţilor în materie de sănătate în UE” (COM(2009)0567);


– Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 64/265 referitoare la prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;


– Principalele rezultate şi recomandările formulate în cadrul Proiectului PC7-SĂNĂTATE- 200701, instituit prin „DIAMAP – foaie de parcurs pentru cercetarea în domeniul diabetului în Europa”;


– Comunicarea din 6 octombrie 2010 a Comisiei, intitulată „Iniţiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 – O Uniune a inovării” (COM(2010)0546) şi parteneriatul-pilot privind îmbătrînirea activă şi în condiţii bune de sănătate;


– Concluziile din 7 decembrie 2010 ale Consiliului, document intitulat „Abordări inovatoare pentru bolile cronice în sistemele publice de sănătate şi asistenţă medicală”;


– Rezoluţia Adunării Generale a ONU 65/238 din 24 decembrie 2010 referitoare la domeniul, modalităţile, structura şi organizarea reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;


– Declaraţia de la Moscova, adoptată în cursul primei Conferinţe ministeriale internaţionale privind modurile de viaţă sănătoase şi controlul bolilor netransmisibile, desfăşurată la Moscova, în perioada 28-29 aprilie 2011;


– Rezoluţia din 15 septembrie 2011, referitoare la poziţia şi angajamentul Uniunii Europene în perspectiva reuniunii ONU la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;


– Articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul propriu de procedură:


A) Întrucît diabetul este una dintre bolile netransmisibile cele mai răspîndite, estimîndu-se că afectează peste 32 de milioane de cetăţeni ai UE, care reprezintă aproape 10% din întreaga populaţie, precum şi alte 32 de milioane de cetăţeni cu toleranţă scăzută la glucoză şi cu o foarte mare probabilitate ca aceasta să evolueze către diabet clinic manifest;


B) Întrucît se aşteaptă ca numărul persoanelor cu diabet care trăiesc în Europa să crească cu 16,6% pînă în 2030, ca rezultat al epidemiei de obezitate, al îmbătrînirii populaţiei europene şi al altor factori, care nu au fost încă identificaţi;


C) Întrucît diabetul de tip 2 reduce speranţa de viaţă cu 5-10 ani şi diabetul de tip 1 cu aproximativ 20 de ani şi, de asemenea, în UE, diabetul este responsabil pentru 352.000 de decese pe an, adică de decesul unui cetăţean european la fiecare 2 minute;


D) Întrucît reducerea factorilor de risc identificaţi, în special obiceiurile legate de modul de viaţă, este considerată, într-o măsură din ce în ce mai mare, drept o strategie de prevenire esenţială, care să reducă frecvenţa, extinderea şi complicaţiile diabetului de tip 1 şi de tip 2;


E) Întrucît identificarea clară a factorilor de risc pentru diabetul de tip 1 necesită încă desfăşurarea unor activităţi de cercetare, concomitent cu cercetările privind predispoziţia genetică, în condiţiile în care diabetul de tip 1 este contractat la vîrste din ce în ce mai timpurii;


F) Întrucît diabetul de tip 2 este o boală care poate fi prevenită şi ai cărei factori de risc, cum ar fi un regim necorespunzător şi neechilibrat, obezitatea, lipsa activităţii fizice şi consumul de alcool, au fost identificaţi clar şi pot fi abordaţi prin strategii de prevenire eficace;


G) Întrucît, în prezent, diabetul nu poate fi vindecat;


H) Întrucît complicaţiile diabetului de tip 2 pot fi prevenite prin promovarea unui mod de viaţă sănătos şi printr-o diagnosticare timpurie; deoarece, însă, boala este adesea diagnosticată prea tîrziu, un procent de pînă la 50% dintre persoanele bolnave de diabet nu ştiu că suferă de această maladie;


I) Întrucît, după cum s-a constatat într-un studiu recent, un procent de pînă la 75% dintre persoanele bolnave de diabet nu-şi controlează în mod corespunzător starea de sănătate, ceea ce măreşte riscul de complicaţii, pierdere de productivitate şi costuri pentru societate;


J) Întrucît, în majoritatea statelor membre, diabetul este răspunzător pentru peste 10% din cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii, un procent care se ridică, uneori, la 18,5%, iar costurile generale de îngrijire a sănătăţii pentru un cetăţean UE suferind de diabet sînt, în medie, de 2.100 de euro pe an; în condiţiile în care aceste costuri urmează să crească, în mod inevitabil, dată fiind mărirea numărului de persoane cu diabet, îmbătrînirea populaţiei şi, în consecinţă, creşterea cazurilor de comorbidităţi multiple;


K) Întrucît, în cazul în care este tratat necorespunzător sau diagnosticat prea tîrziu, diabetul este una dintre principalele cauze ale atacurilor de cord, accidentelor cerebrale, orbirii, amputaţiilor şi insuficienţei renale;


L) Întrucît promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi abordarea celor 4 factori determinanţi majori de boală – tutunul, regimul alimentar necorespunzător, lipsa activităţii fizice şi alcoolul – în contextul tuturor domeniilor politicii poate contribui, în mare măsură, la prevenirea diabetului, a complicaţiilor sale şi a costurilor economice şi sociale pe care le implică;


M) Întrucît persoanele care suferă de diabet trebuie să-şi asigure propria îngrijire în proporţie de 95%, iar povara impusă de boală asupra lor şi familiilor lor are efecte nu numai financiare, ci şi de natură psiho-socială şi legate de reducerea calităţii vieţii;


N) Întrucît numai 16 din cele 27 de state membre dispun de un cadru naţional sau de un program instituit în vederea soluţionării problemei diabetului şi nu există criterii clare pe baza cărora să se stabilească dacă un program este bun sau să se identifice care sînt ţările cu cele mai bune practici; deoarece, în UE, există diferenţe şi inegalităţi considerabile în ceea ce priveşte calitatea tratamentelor pentru diabet;


O) Întrucît, la nivelul UE, nu există un cadru juridic privind discriminarea împotriva persoanelor care suferă de diabet sau alte boli cronice, iar prejudecăţile cu care se confruntă cei afectaţi de această boală persistă încă într-o mare măsură în şcoli, în cadrul procesului de recrutare, la locul de muncă, în cazul poliţelor de asigurare şi la examinarea pentru obţinerea permisului de conducere în întreaga UE;


P) Întrucît coordonarea cercetărilor în domeniul diabetului în UE suferă de pe urma lipsei finanţării şi a infrastructurii, ceea ce afectează negativ competitivitatea cercetării în domeniu şi împiedică persoanele cu diabet să beneficieze pe deplin de cercetare în Europa;


Q) Întrucît, în prezent, nu există nici o strategie europeană de abordare a diabetului, în pofida Concluziilor Preşedinţiei austriece a Consiliului referitoare la promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi la prevenirea diabetului de tip 2, a unei lungi liste de Rezoluţii ale ONU şi a Declaraţiei scrise a Parlamentului European privind diabetul:


1) Salută Concluziile Consiliului din 7 decembrie 2010, privind unele „Abordări inovatoare pentru bolile cronice în sistemele de sănătate publică şi de îngrijire medicală” şi Apelul adresat de Parlament statelor membre şi Comisiei de a „iniţia un proces de reflecţie urmărind optimizarea răspunsului la provocările bolilor cronice”;


2) Ia act de Rezoluţia Parlamentului European referitoare la poziţia şi angajamentul Uniunii Europene în perspectiva reuniunii ONU la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile, care se concentrează asupra diabetului ca una dintre cele 4 boli netransmisibile majore;


3) Solicită Comisiei să dezvolte şi să pună în practică o strategie UE în domeniul diabetului cu obiective clare, sub forma unei recomandări a Consiliului UE privind prevenirea, diagnosticarea, managementul, educaţia şi cercetarea în domeniul diabetului;


4) Solicită Comisiei să elaboreze criterii şi metode comune, standardizate, de colectare a datelor privind diabetul şi să coordoneze, să culeagă, să înregistreze, să monitorizeze şi să gestioneze, în colaborare cu statele membre, date epidemiologice detaliate referitoare la această boală, precum şi date economice privind costurile directe şi indirecte pe care le generează prevenirea şi gestionarea diabetului;


5) Solicită statelor membre să dezvolte, să implementeze şi să monitorizeze programe naţionale privind diabetul, destinate să promoveze sănătatea, reducerea factorilor de risc, predicţia, prevenirea, diagnosticarea timpurie şi tratarea diabetului, vizînd atît populaţia în ansamblul ei, cît şi, în special, grupurile cu risc ridicat, precum şi să reducă inegalităţile şi să optimizeze resursele afectate îngrijirii sănătăţii;


6) Solicită statelor membre să promoveze prevenirea diabetului de tip 2 şi a obezităţii (recomandînd implementarea unor strategii în stadii timpurii, prin educaţie în şcoli, cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase şi la activitatea fizică) şi strategii legate de un mod de viaţă sănătos, inclusiv abordări care să vizeze regimul alimentar şi exerciţiul fizic; subliniază, în acest sens, necesitatea de a armoniza politicile în domeniul alimentar cu obiectivul de a promova un regim alimentar sănătos şi de a le permite consumatorilor să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi de a alege produse sănătoase, precum şi diagnosticarea în stadiu timpuriu, ca principale domenii de acţiune în cadrul programelor lor naţionale privind diabetul;


7) Solicită Comisiei să sprijine statele membre, promovînd schimburile de cele mai bune practici în legătură cu programele naţionale privind diabetul care s-au dovedit eficiente; Comisia va trebui să monitorizeze neîncetat progresele înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte implementarea programelor naţionale privind diabetul, prezentînd rezultatele în mod regulat, sub forma unui raport al său;


8) Solicită statelor membre să dezvolte programe de gestionare a diabetului bazate pe cele mai bune practici şi pe protocoale de tratament fondate pe dovezi;


9) Solicită statelor membre să asigure accesul permanent al pacienţilor în cadrul asistenţei medicale primare şi secundare la echipe interdisciplinare de înaltă calitate, la tratamentele şi tehnologiile asociate diabetului, inclusiv la tehnologiile în materie de sănătate şi să sprijine pacienţii în ceea ce priveşte dobîndirea şi menţinerea priceperii şi a înţelegerii necesare în vederea autogestionării competente pe toată durata vieţii;


10) Solicită Comisiei şi statelor membre să amelioreze coordonarea cercetărilor europene asupra diabetului, promovînd colaborarea dintre cei angajaţi în cadrul disciplinelor de cercetare şi în crearea unor infrastructuri generale comune, pentru a facilita eforturile europene de cercetare în domeniul diabetului, inclusiv în ceea ce priveşte identificarea factorilor de risc şi prevenirea;


11) Solicită Comisiei şi statelor membre să asigure sprijinul permanent pentru finanţarea în domeniul diabetului în contextul programelor-cadru actuale şi viitoare ale UE pentru cercetare, considerînd diabetul de tip 1 şi diabetul de tip 2 ca boli distincte;


12) Solicită Comisiei Europene şi statelor membre să ia măsuri pentru transpunerea corespunzătoare în practică a rezultatelor Summit-ului ONU din septembrie 2011, privind bolile netransmisibile;


13) Reaminteşte că, pentru atingerea obiectivelor legate de bolile netransmisibile şi pentru depăşirea provocărilor sociale, economice şi a celor legate de sănătatea publică, este important ca UE şi statele sale membre să integreze într-o mai mare măsură prevenirea şi reducerea factorilor de risc în toate domeniile legislative şi de politică relevante, în special în politicile lor în materie de mediu, alimentaţie şi de protecţie a consumatorilor;


14) Încredinţează preşedintelui Parlamentului European sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi parlamentelor statelor membre.










Mică enciclopedie






Mistere de nepătruns (1)






Misticii






Trăim într-o lume din ce în ce mai desacralizată, în ciuda invaziei de pe piaţa cărţii a tot soiul de lucrări, ai căror autori pretind iniţierea cititorilor în domeniul spiritual. Progresul indiscutabil al ştiinţelor, pe care ne-am obişnuit să le numim exacte, a oferit, cel puţin unei anumite părţi a planetei noastre, o bunăstare şi un confort, pe care, în perioada Evului Mediu, nici măcar regii nu le-au visat. Să fie, oare, acesta un motiv suficient pentru a nu ne mai preocupa de latura spirituală a existenţei noastre şi pentru a uita de Dumnezeu? Am devenit atît de preocupaţi de latura exterioară a vieţii noastre, atît de obsedaţi de adăugarea cîte unui zero la contul bancar, încît aproape că am uitat că am fost dăruiţi şi cu o viaţă interioară, pe care sîntem datori s-o cultivăm, dacă nu din alte raţiuni, măcar pentru sănătatea noastră fizică şi psihică. Cei mai mulţi dintre noi zîmbesc, cu ironie, cînd aud de performanţele atinse de misticii epocilor anterioare, care se detaşaseră, aproape în totalitate, de lumea materială. Renaşterea, curent filozofic, literar şi artistic, extins ulterior şi în domeniile ştiinţific şi economic, care a înflorit în Europa secolelor XIV şi XV, a semănat sămînţa desprinderii omului de Divinitate şi, într-un fel, intrarea misticismului în agonie. Cu toate acestea, credinţa în Dumnezeu, preocuparea oamenilor pentru spiritualitate, cultivarea asiduă a vieţii interioare n-au dispărut, pentru că, aşa cum afirma Paulsen, eminent profesor de filozofie, autor al cunoscutei lucrări „Introducere în filozofie“, în sufletul omului va exista întotdeauna un gol, care nu va putea fi umplut decît cu spiritualitate. Aimé Michel, în lucrarea sa „Metanoia“, care are ca subtitlu „Fenomene fizice ale misticismului“, încearcă să-l aducă pe cititor ceva mai aproape de lumea stranie a misticilor, oameni cu totul diferiţi de noi, cei fascinaţi atît de mult de materie, încît refuzăm dreptul la existenţă a unei lumi diferite de cea pe care noi o cunoaştem. La începutul primului capitol al cărţii sale, intitulat „Fiziologia inefabilului“, el citează din „Cartea Morţilor“, din vechiul Egipt, lucrare redactată, în opinia cercetătorilor, între secolele XXIV – XVII î.Chr., cuvintele : „Nu este nimic în mine, care de divin să fie despărţit“. Divinul a fost dintotdeauna prezent în sufletul nostru, a aşteptat doar să-l descoperim şi să-i permitem să ne înalţe spre sfere mai înalte. Omul a ştiut, din cele mai vechi timpuri, că există o lume nevăzută, pe care simţurile lui imperfecte nu o pot percepe. Nu este greu să ne dăm seama că această lume nevăzută i-a fost revelată prin vise. În prezent, se ştie că memoria nu ne restituie decît foarte puţin din tot ceea visăm. Nu este exclus, însă, ca oamenii primitivi să fi păstrat, prin intermediul visului, o legătură mult mai strînsă cu această altă lume decît am putea noi s-o realizăm acuma. Universul în care trăiau strămoşii noştri era unul magic, ei comunicau cu întreaga natură: flori, plante, copaci, animale şi păsări. Persoane preocupate de tainele magiei susţin că, demult, oamenii comunicau chiar cu fiinţe fantastice – zîne, gnomi, spiriduşi – trăitoare în păduri sau alte locuri izolate, pe care, în epoca noastră, civilizaţia le-a alungat.


(va urma)


MARGARETA CHETREANU










Navele extraterestre s-ar putea


să fie... intraterestre! (4)






Existenţa carelor aeriene, în orice formă ar fi fost ele, era atît de cunoscută încît şi-a găsit locul în edictele regale ale împăratului Asoka, emise în timpul domniei lui, dintre anii 256-237 î. Chr.


Textul Vaimanika Shastra face referinţă la 97 de lucrări şi autorităţi ale timpurilor antice. Ele au lăsat în urmă cel puţin 20 de lucrări, care prezintă mecanismul acestor maşini de zbor, dar nici una nu a fost găsită.


Textul Yuktikalpataru al lui Bhoja include referirea la aceste care aeriene în versetele 48-50, aflate într-un manuscris al Colegiului sanscrit din Calcutta, datat în anul 1870.


Din aceste texte antice reiese faptul că Vimanas-urile erau foarte sofisticate şi că aveau rute deasupra mărilor din Vest, adică Marea Arabă, Africa, Oceanul Atlantic, America Latină/Mexic. Profesorul D.K. Kanjilal analizează legenda „Matsia Purana“ (capitolul 129) în cartea sa „Vimana în India antică“: „Dincolo de vălul legendei şi adevărul ştiinţific, reiese că 3 oraşe zburătoare au fost făcute pentru şi utilizate de către demoni. Din acestea 3, unul a fost plasat pe o orbită staţionară din cer, altul mişcîndu-se pe cer, iar celălalt staţionînd permanent pe Pămînt. Acestea au fost andocate, precum navele spaţiale moderne pe cer, într-un moment anume şi la o anumită latitudine şi longitudine. Săgeata lui Shiva, cu siguranţă, înseamnă o rachetă trimisă dintr-un satelit zburător, special construit pentru a distruge navele ce cădeau în Oceanul Indian. Vestigii ale unei demult apuse civilizaţii prospere distrusă în război de abia răzbat printre aceste legende“. Mulţi cercetători moderni atribuie vimanasurile şi tehnologia pe care o aveau dovezii că lumea noastră antică a fost vizitată de fiinţe extraterestre. La o mai detaliată examinare a puranas-urilor şi a altor tradiţii vedice, se vede clar că vimanasurile au fost aduse în lumea de la suprafaţă cînd arienii au migrat din căminul lor, din interiorul Pămîntului, înainte de ultima glaciaţiune.


Scriitorul ezoteric francez Saint-Yves d’Alveydre, în 1886, revelează în cartea sa „Expediţie în India“ că vechii arieni au venit din Agharta, care este un ţinut ascuns sub suprafaţa Pămîntului. Lumea interioară a fost stăpînită de suveranul întunecat, numit Brahmatma. Această lume a migrat în lumea de la suprafaţă în jurul anului 3.200 î. Chr., la începutul ciclului Kali Yuga (Epoca de aur), iar această Agharta avea tehnologie precum fulgerele artificiale, transportul mecanizat şi chiar călătoriile prin aer, fiind mult înaintea tehnologiei noastre moderne.


Lumea de la suprafaţă ar fi avut dese contacte cu Agharta, utilizînd vimanas-urile prin tunele secrete, care conectau Pămîntul gol cu suprafaţa.


Şi astăzi Agharta trimite emisari în lumea de la suprafaţă, pentru a fi informată despre ceea ce se întîmplă aici. Agharta are, de asemenea, imense biblioteci care găzduiesc întreaga înţelepciune a vremurilor gravată în piatră. Multe secrete mari privitoare la o multitudine de subiecte ezoterice şi spirituale se află acolo, printre ele capacităţile şi puterile uimitoare, de mult uitate, ale celor care vieţuiesc la suprafaţă.


(va urma)


TIM R. SWARZ






REVISTA ROMANIA MARE NR. 1130 - ANUL XXIII - VINERI 23 MARTIE 2012

POZE => https://www.facebook.com/media/set/?set=a.371620829535861.90158.242817732416172&type=3