18 IANUARIE 1990. Laşitate – numele tău e intelectualitate! E clar, nu sînt în cele mai bune momente ale vieţii mele. Înaintez în noul an, fără nici un orizont, fără nici o speranţă. Şi poate că nu m-ar durea atîta soarta mea – nu m-am tînguit niciodată, încă de la naştere am avut cîte o cruce în spate, mai mare sau mai mică, de la an la an – dar simt că viaţa mea se topeşte într-o deznădejde generală, a unei ţări încă sîngerînde. Încerc să-mi fac tărie cu o strofă de-a lui Serghei Esenin, în traducerea genială a lui George Lesnea, pe care l-am cunoscut în toamna lui 1968, la Iaşi: „Cînd te bîntuie tristeţea/ Cînd pierzi totul/ Cînd te doare/ Cînd te-nşfacă gerul vieţii/ Sub furtuni, sub ani, sub vînt/ Să te-arăţi tăcut şi simplu/ Să zîmbeşti cu nepăsare/ E cea mai înaltă artă/ Dintre cîte-s pe pămînt!“. Da, aşa e, versurile sînt înălţătoare, dar la ce i-au folosit? Într-un moment de viscolire a sufletului, cînd nici o fiinţă din lume nu l-a mai putut echilibra, după ce încercase să se înece în toamna anului 1925 şi i-a mărturisit unui prieten „Eu caut sfîrşitul... Totul mă plictiseşte“, şi după ce şi-a tăiat venele, cu care a scris ultima poezie, blondul Serioja, fenomenalul ţăran de Riazani, s-a sinucis. Tragedia s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 decembrie a anului 1925, în camera nr. 5 a Hotelului Angleterre din Petersburg. Legase o frînghie groasă de burlanul godinului aflat într-un colţ al camerei unde, în februarie 1922, fusese fericit cu Isadora Duncan. La înmormîntarea lui, desfăşurată la Moscova, sub o ninsoare care poleia mestecenii, fetiţa lui Esenin şi văduva lui Cehov au recitat versuri din opera nemuritoare pe care a lăsat-o. Avea numai 30 de ani.
Neîndoielnic, la prăbuşirea asta au contribuit şi alcoolul, tutunul, nesomnul, hăituirea de zi cu zi, biciuirea nervilor. Nu pot ascunde că şi pe mine mă încearcă uneori tentaţia sinuciderii. Şi nu de ieri, de azi, ci de cînd, copil fiind, mă certa tata-mare în vacanţele de la Braşov, eu fugeam de acasă şi un crîmpei de gînd satanic îmi şoptea, abia perceptibil, să mă arunc sub roţile trenului, pe la bariera dintre Cimitirul Eroilor din Bartolomeu şi Biserica Veche din Şprenghi. Dar mereu venea mama după mine şi mă împăca. Ce-i drept, n-aş fi făcut-o, era doar o proiecţie, un joc al ipotezelor, adică „lasă, lasă, o să plîngeţi voi după mine, nu vă daţi seama că-mi răniţi inima?!“. Pe urmă, elev fiind la Sf. Sava, mă aflam în apartamentul actriţei Margareta Pogonat, în iluzia că-i fac curte fiicei sale, rubiconda, dar atractiva Anca, colegă de clasă. Ele locuiau la etajul 4 al blocului aflat între Atheneul Român şi Casa de Modă, ieşeam seara în balcon şi parcă mă sorbea hăul. Datorez mult acelei frumoase femei (descendentă a boierilor Pherekyde, care au dat şi un domnitor fanariot!), acelei actriţe serioase, care, cînd a auzit că vreau să dau examen la Regia de Teatru şi m-a văzut cu tratatul lui Stanislawski în mînă, mi-a spus:
– Dragă, n-ai nici o şansă, poţi să fii poleit cu aur. Sforile sînt trase de alţii, totul e aranjat dinainte. Cine te cunoaşte pe tine? Ştii oare că sînt unii, tobă de carte, care au dat examen 7 ani la rînd? Încă mai ai timp să renunţi...
Mai erau 3 săptămîni pînă la examen. Era în vara lui 1967. Aşa că am ascultat-o şi am dat la Filozofie. Şi am intrat din prima. Nici acolo nu mă cunoştea nimeni, dar lecturi ca ale mele cred că nu aveau, la acea oră, nici măcar profesorii. Graţie mamei mele, care avea o bibliotecă imensă, dar şi mulţumită bătrînului Alexandru Alexianu, cărturarul-bibliotecar de la Sf. Sava, care mi-a pus la dispoziţie fondul secret al liceului, la cumpăna aceea a vieţii mele, cînd abia împlinisem 17 ani, eu citisem pe nerăsuflate Voltaire, Rousseau, Goethe, Lessing, Schiller, Balzac, Racine, Corneille, Petrarca, Michelangelo, Zola, Stendhal, Flaubert, Diderot, Heine, Lenau, Shakespeare, teatrul american, romanul englez, Eminescu, Iorga, Rebreanu, biografiile lui Beethoven şi Napoleon şi încă vreo 2.000 de titluri. În raport cu ceilaţi colegi, păream un extraterestru. Nu era, deci, păcat să bag singur în pămînt un creier care depozitase atîtea şi atîtea comori? Nu m-am sinucis, probabil că v-aţi dat seama. Şi n-o s-o fac niciodată. Nu din frică, ci din dorinţa de a nu mînia pe Dumnezeu. Dar nu pot să neg că îmi e foarte greu. Aşa cum îi este greu şi lui Viorel Chiriţă, care, după cum îmi spune la telefon soţia lui, Afrodita, şi-a dat demisia din funcţia de director al Combinatului de la Crevedia. Înainte de evenimentele astea sîngeroase, lui îi mureau cam 200.000 de pui în fiecare zi. De ce? De boli, de subnutriţie, ori din pricina absenţei unei enzime de provenienţă străină, care trebuia amestecată în mîncare.
Dar să nu dramatizăm. Viaţa poate fi şi amuzantă. Citesc în pagina 3 a „României libere“ de azi articolul intitulat „Un miting al ţiganilor“, din care spicuiesc: „La Strehaia, în judeţul Mehedinţi, a avut loc mitingul ţiganilor din localitate şi din aşezările aflate pe Valea Motrului şi mai departe. Participanţii la miting au ales un nou bulibaşă, în persoana lui Mihai Gheorghe (Toma). Cu acest prilej, cei prezenţi au hotărît să depună în Contul Libertatea 1989 suma de 20.000 de lei şi 10 galbeni mari“. Cine semnează? Unul pe nume ... Gh. Ţigănele! Aud că Hagi şi Lăcătuş vor să depună mărturie pentru Valentin Ceauşescu. Zvonistica a căpătat dimensiuni pantagruelice. Paregzamplu, la vila de la Otopeni a lui Tudor Postelnicu s-a găsit un buncăr subteran, în care funcţiona şi un poligon de tir. Tot aşa, la generalul Nuţă acasă au fost dibuiţi 360.000 de dolari. Cineva mi-l înjură la telefon pe Dan Claudiu Tănăsescu:
– Domnule, ăsta are curajul să facă pe dizidentul? N-a fost secretar P.C.R. la Policlinica Drumul Taberei? Nu-i umplea Miliţia Capitalei (cînd lăuda echipa Victoria) rezervorul cu benzină şi portbagajul cu carne, brînză, vin, ţigări şi lăzi de whisky?
Încă un „desperado“, probabil din motive întemeiate: celebrul portar Ion Voinescu a intrat în greva foamei, ca semn de protest împotriva lui Mircea Angelescu şi Ion Alexandrescu. (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Explicaţie poză:
Iunie 1995. În faţa Palatului de la Snagov strălucesc zeci de blitzuri. În urmă cu cîteva minute, şefii celor 13 partide parlamentare au semnat ceea ce avea să intre în cronici sub numele „Scrisoarea de la Snagov“. Preşedintele PRM se află în rîndul 2, spre dreapta, în costum alb.
Ziarul TRICOLORUL, nr 2325 / 22.11.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu