La aniversare… CORNELIU VADIM TUDOR Poetul fibrei noastre naţionale

Coincidenţă sau nu, ştim, însă, că, în luna noiembrie, revista noastră de literatură, informare şi divertisment, „Amurg sentimental“ anul XVII, a ajuns la numărul 200, iar europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor îşi aniversează ziua de naştere - prilej de a-i ura să fie sănătos şi să rămînă acelaşi mare patriot, fiu al acestor plaiuri, şi să-i urmeze şi alţii exemplul.

Trebuie spus că dl. Corneliu Vadim Tudor nu e doar om politic, ci este cunoscut, în primul rînd, ca poet care, cu pana sa laborioasă, a dat luminii tiparului mai multe volume de poezii, dintre care amintim: „Poezii“ (Editura Eminescu, 1977), „Epistole vieneze“ (Editura Eminescu, 1979), „Poeme de dragoste, ură şi speranţă“ (Editura Eminescu, 1981), „Saturnalii“ (Editura Albatros, 1983), „Recviem pentru mama“ (volum inedit) etc. Înainte de a fi ceea ce este, pamfletarul nr. 1 al zilelor noastre este scriitor, gazetar, sociolog, dar şi poet, cum am spus. Şi nu orice fel de poet, deoarece: „În munţi se-aşază vîlvele de pază/ pe băi de aur, îngerul cel bun/ din visele copiilor alungă/ aspide, vasiliscuri, căpcăuni/ iar cînd, tîrziu, văzduhul şi pămîntul/ au fost închis spre somn toţi ochii lor/ poetul, lacom, bea din seva zilei/ cîntînd acest pămînt nepieritor“ („Feerie de vară”, din vol. „Poezii”, 1977). Citind numai aceste versuri, din care se revarsă un orizont de frumuseţi, nu ai cum să nu iei seamă la cuvintele folosite de domnia-sa - adevărate bijuterii ce aparţin zestrei limbii noastre. Ca să fii cît mai aproape de această lirică jovială, cantabilă, se impune o anumită rigurozitate, să faci drum întors prin toată opera sa. Atunci îţi poţi da seama că, pe cît de uşor pare că scrie Corneliu Vadim Tudor şi pe cît de vulcanic e în realitate, pe atît de blajin se dezvăluie în vibrarea corzilor muzicale ale versurilor sale, dospite în covată lirică. O lirică a măiestriei artistice - cînd vine vorba de dragostea de ţară -, dar şi a autocenzurii privind personalitatea sa poetică. Iată pentru ce Corneliu Vadim Tudor trebuie iubit şi adus în casa sufletului ca un menestrel de mare valoare. Ca un menestrel care face din slovă eşarfe de lumină, întru drumul acestor grădini ale neamului său, cu fioruri paradisiace. Poezia „Pasăre în lan de grîu“, din vol. „Elegii pentru vietăţi“, 1988, pe  care o redăm în continuare, confirmă nu vorbele unor truditori ai condeiului, ci nemurirea poetului, prin gravitatea liricii sale şi aplecare spre tot ce-i glie străbună: „Ca tine sînt de singur şi pustiu/ mă mistuie o floare carnivoră/ ce-am fost cîndva şi ce puteam să fiu/ îşi sună vara cea din urmă oră// Adorm în pacea lanului de grîu/ sînt plin de răni şi hăituit ca tine/ vin îngeri mari cu secera la brîu/ şi-n urma lor vor încolţi ruine// Tu, pasăre cu trupul de zăpezi/ cu puii sfîrtecaţi de discul Lunii/ sortit îţi este ţie să mă vezi/ cum mă încredinţez deşertăciunii// În poezie mă îngrop de viu/ destinul meu se varsă vast în stele/ ca tine sînt de singur şi pustiu/ tu, pasăre a tinereţii mele“.

Analizînd fie şi numai această poezie, plină de candoare sentimentală, nu ai cum să nu fii de partea poetului şi să nu împărtăşeşti din expozeurile sale literare. Deoarece Corneliu Vadim Tudor nu este numai cel pe care îl vedem la televizor, apărîndu-se la provocări, de multe ori căpătînd, ce-i drept, acuze pentru anumite fapte ale sale, dar vrem să subliniem, în acelaşi timp, şi rapiditatea domniei-sale de a da replici. Considerăm că, într-o presă liberă, lucrurile nu pot sta altfel. Este bine ca românii să ia exemplul unor emisiuni ale posturilor de televiziune străine, unde începînd de la oamenii simpli şi pînă la demnitari, ori chiar şefi de state, nu se manifestă toată lumea după anumite registre stricte de conduită.

Iată pentru ce am luat decizia să scriem despre Corneliu Vădim Tudor tocmai acum, în această lună de toamnă cu frunze aurii şi vin stat din fiert – pentru a arăta cititorilor că acest Tribun al ţării noastre este o forţă intelectuală cu care e greu să ţii pasul. De aici valurile de ură, din partea multor contemporani, intelectuali ori nu, oameni de presă sau televiziune, care nu contenesc a se revărsa asupra sa. Pentru că este mîndru în sufletul său cînd vine vorba de Tricolorul României, de Imnul acesteia, şi cunoaşte prea bine greutăţile Poporului Român. Popor umilit şi înjosit de propriii lui diriguitori, ca să le fie bine numai lor. lată pentru ce Corneliu Vadim Tudor se frămîntă şi se zbuciumă - pentru ca românii care mai gîndesc cu propriile lor minţi să nu-şi mai dea votul celor înnebuniţi după putere, în schimbul unor daruri de o zi, aşa cum au mai făcut-o. Astfel, se fac şi ei vinovaţi de sărăcia de acum. În asemenea situaţie, cum, oare, Corneliu Vadim Tudor să nu se revolte? Şi nu pentru sine, ci pentru dorinţa noastră de-a nu mai fi minţiţi în fel şi chip. Numai că adversarii care îi sar la beregată se limitează la a prezenta o anumită faţă a personalităţii acestui poet vulcanic, fără să ia în seamă creaţia sa lirică bogată privind dragostea pentru Patrie, pentru voievozii neamului nostru, pentru părinţii săi şi lumea sărmanelor necuvîntătoare.

Poezia pe care o redăm este relevantă gîndirii poetului, care nu poate trăi o zi fără să clocotească de uriaşul său patriotism, izvorît din tot ce se petrece în jur. El este fiul acestei ţări în aceeaşi măsură ca şi Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Avram lancu. Nu am rostit numele acestor mari eroi întîmplător, ci pentru că poetul le-a închinat însufleţite pagini, pline de respect, încercînd să trezească astfel sentimentul naţional al românilor, prin cunoaşterea Istoriei ţării lor. Poezia „Rugăciunea lui Avram Iancu“, din vol. „Saturnalii“ (1983), spune totul despre patriotismul înnăscut al lui Corneliu Vadim Tudor. O publicăm integral, pentru a arăta cititorilor că acest contemporan al nostru este o emblemă a liricii actuale, plin de vervă şi tenacitate scriitoricească de cînd se ştie: „E rînduită prost această stînă/ zadarnic are jgheaburi şi păşuni/ cînd turmele tot înspre rîpi se mînă/ iar din ciobani numai cîţiva sînt buni/ E prea în calea lupilor, sărmana/ sînt lotri mulţi, tainu-i tot mai mic/ şi nu mai crede nimeni în nirvana/ din vechiul rai n-a mai rămas nimic// S-au îngrăşat berbecii şi măgarii/ păianjenii ruinei curg şuvoi/ pereţii de stejar trosnesc de carii/ căpuşile regine-s peste oi// Au ruginit tălăngile în ploaie/ şi laptele-i ca pînza grea de cort/ şi orice miel se leapădă de oaie/ în măierişte zace-un înger mort// Apasă greu blestem pe stîna asta/ osînda Mioriţei a căzut/ s-ar mai putea răscumpăra năpasta/ şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput// Dar s-a făcut tîrziu pe munţii vineţi/ pogoară doliul serii şi e ger/ în strunga verde vreau să mă închideţi/ să-mi iau cuminecarea, şi să sper// Iar tabăra să-mi treacă dinainte/ înveşmîntată-n zeghe şi făclii/ la rătăcirea mea să luaţi aminte/ şi oglindiţi-o dreaptă în copii// Eu mă topesc sub ierburi nestemate/ cu fluiera şi doinele întregi/ şi cine ştie, peste-un secol, poate/ voi răsări în tabla altor legi“.

Corneliu Vadim Tudor nu trebuie prezentat sau analizat în afara poemelor sale, a studiilor de cercetare sociologică şi de Istorie. Lucru care ne face să o contestăm pe doamna Daniela Buruiană, care la o televiziune afirma că lucrarea de doctorat a d-lui Vadim a fost scrisă de dl. Gheorghe Buzatu. Zău că această afirmaţie a fost de un penibil inimaginabil. Parcă dl. prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu nu ar fi avut altceva de făcut decît să-i fi scris lucrarea de doctorat lui Corneliu Vadim Tudor, o lucrare de peste 734 de pagini în format A4. Ne mirăm cum de n-a spus că volumul de „Aforisme“, cu 592 de pagini, format tot A4, i-a scris-o George Sbârcea. Dar, fiecare cu opinia sa şi felul său de manifestare.

Corneliu Vadim Tudor, orice ar spune unii şi alţii, este iubit de oameni şi ascultat. Dovada clară o avem în ratingul imens de la emisiunile TV unde este invitat. Drept mărturie privind esenţa scrierilor lui Corneliu Vadim Tudor, privind prolificitatea lirică, politică şi cetăţenească a sa, cităm din Prefaţa la volumul „Carte românească de învăţătură“ (1992),  scrisă de Edgar Papu: „Acest om avîntat, energic, însufleţit de mari elanuri, poate fi surprins şi în cele mai opuse ipostaze, cînd totul ia pentru el chipul deşertăciunii...“.

În încheiere, să spunem cîte ceva despre omul Corneliu Vadim Tudor. S-a născut la 28 noiembrie 1849, în Bucureşti. Absolvă, în 1971, Facultatea de Filozofie (Universitatea Bucureşti). În perioada 1978-1979, beneficiind de bursa Premiului Herder, la recomandarea deţinătorului acestui premiu, scriitorul Eugen Barbu, studiază la Viena, în calitate de „student extraordinar“. Din 1972 a lucrat fără întrerupere în presa centrală, scriind şi publicînd volume de poezii şi publicistică. Corneliu Vadim Tudor reprezintă pentru noi, prin poezie, fibra fiinţei ţării care l-a născut şi căreia i se dăruieşte cu întreaga viaţă, cu toate riscurile, culminînd cu jertfa de sine.

ION MACHIDON

(Text reprodus din revista „Amurg sentimental“, nr. 11, noiembrie 2011)

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2328 / 25.11.2011