Editorial:
ATAC LA NAŢIA ROMÂNĂ
Un jaf în toată regula la adresa Poporului Român se produce în văzul lumii şi la lumina zilei, avîndu-i ca autori pe actualii guvernanţi. În absenţa oricărei strategii de dezvoltare, se merge haotic, de la o zi la alta, şi, din lipsă de disponibilităţi financiare prin care să se alimenteze bugetul, mai marii ţării se reped ca ulii asupra populaţiei amărîte. Taxe peste taxe, impozite peste impozite vin să suplinească incompetenţa şi impotenţa actualei guvernări Băsescu-Boc, care pe zi ce trece devine tot mai ucigătoare pentru români şi în egală măsură mai urîtă de aceştia, pentru că în loc să se gîndească la crearea de locuri de muncă, la investiţii în capacităţi direct productive, prin care să se asigure acel circuit economic cunoscut din manualele de economie ca marfă-bani-marfă, au transformat totul într-un jaf ordinar, prin modalitatea de a alimenta bugetul de stat numai şi numai din dări. Parcă sînt puşi să distrugă această naţie, pentru că altă explicaţie nu există din moment ce tot mai multă lume este condamnată la moarte prin înfometare, la moarte prin lipsa unei asistenţe medicale corespunzătoare, la moarte prin frig. Sigur, toate privirile şi înjurăturile se îndreaptă asupra guvernării, dar lumea uită că în acest joc obscur al puterii se mai află un personaj, pe cît de important, pe atît de odios, Mugur Isărescu, guvernatorul matusalemic al Băncii Naţionale a României. Pentru o vreme, Mugur Isărescu a reuşit să îşi confecţioneze o imagine de profesionist desăvîrşit, de tehnocrat şi de economist care, cu eforturi deosebite, ţine într-un echilibru precar toată finanţa României. Dacă „tehnocraţii” Stolojan şi Dăianu au dovedit că valorează exact cît preţul de pe ambalaj, putem afirma că nici Mugur Isărescu nu este departe de aceştia, ba chiar din contră. Sub domnia lui, mecanismul Băncii Naţionale a devenit aproape necunoscut, dacă ar fi să menţionăm numai faptul că guvernatorul a luat banii din împrumutul FMI şi i-a dat instituţiilor străine care au acaparat sistemul bancar românesc, lăsîndu-ne pe noi să plătim datoria. Căci asta s-a întîmplat. În gîlceava şi cearta permanentă a partidelor politice, s-a uitat total că enigmaticul Isărescu, guvernator al BNR, a avut şi are şi el un rol în ceea ce se întîmplă în România de 20 de ani încoace. Căci dacă ar fi altfel, Isărescu ar fi chiar excepţia care confirmă regula, dar în România de azi nu mai există aşa ceva. Toţi o apă şi-un pămînt, doar că unii au fost mai discreţi decît alţii. Să nu uităm că Mugur Isărescu este membru „plin” al Clubului de la Roma şi preşedinte al Clubului de la Roma din România, o grupare de tip „think tank” formată în 1968, care s-a preocupat de riscurile creşterii consumului şi globalizării, devenind faimos în 1972 prin editarea volumului „The limits of growth”, considerată cartea de căpătîi a anarhiştilor şi neomarxiştilor. Alături de Isărescu, fac parte din acest club select Mihail Gorbaciov, Regina Beatrix a Olandei, dar şi alte personalităţi politice şi „academice” din Europa. Mugur Isărescu mai face parte şi din Comisia Trilaterală, un grup de elită format din 300 de membri, numai persoane proeminente în afaceri şi în politică, intelectuali cu putere de decizie în Europa de Vest, în America de Nord şi Japonia. Comisia Trilaterală a fost iniţiată ca „asociaţie particulară” de magnatul bancar american David Rockefeller, în 1973. Formarea acestei comisii s-a făcut în cadrul unei întîlniri a grupului Bilderberg, reprezentantul cel mai de seamă al ocultei financiare internaţionale. Scopul principal al acestei comisii este dezvoltarea unui noul model economic global, de comerţ şi de finanţe. Este ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială sau, mai pe scurt, globalizare. Dincolo de toate aceste aspecte declarative, Comisia Trilatelară a fost identificată demult ca fiind o creaţie a SUA pentru controlul economiei globale şi pentru formarea unui guvern mondial. Fără teorii ale conspiraţiei, atît Clubul de la Roma, cît şi Comisia Trilaterală sînt două faţete ale aceleiaşi forţe care a provocat criza globală din 2009. Dar, mai grav, aceste două comisii s-au exprimat deseori în legătură cu necesitatea scăderii nivelului de trai al populaţiei, în contextul unei economii globale tot mai greu de controlat. Adică exact ce se întîmplă acum. „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză”, afirma Mugur Isărescu în aula Academiei Române în ziua de 3 octombrie 2010. Da, unii vor deveni şi mai săraci, iar alţii şi mai bogaţi, cel puţin aşa preconizează Mugur Isărescu prin practicarea acestui joc murdar pe care îl face în fruntea Băncii Naţionale de douăzeci de ani încoace, manipulînd leul în funcţie de cum îi dictează interesele patronilor săi de peste Ocean. Cu alte cuvinte, acesta pune în practică fără nici un fel de jenă directivele Noii Ordini Mondiale în România. „Există o putere extrem de bine organizată, subtilă, completă, pătrunzătoare, care te condamnă doar pentru că îndrăzneşti să respiri”, afirma, pe la începutul secolului trecut, preşedintele american Woodrow Wilson. Pe măsură ce timpul a avansat şi noua putere mondială a început să-şi arate colţii din ce în ce mai mult, exponenţii acesteia nu se sfiesc să se exprime tot mai vehement, dovada făncînd-o profesorul Samuel P. Huntington la mijlocul anilor ‘70, care, în calitate de coautor la cartea „Crize în sistemul democratic”, afirma: „Am ajuns să fim nevoiţi să recunoaştem că extinderea economică are limite. La fel este cazul extensiei politicii democratice. Un guvern care are foarte puţină autoritate nu va putea să impună oamenilor sacrificiile care s-ar putea să fie necesare în caz de crize cataclismice de scurtă durată”. Totul se traduce astăzi prin ceea ce face guvernarea Băsescu-Boc, sprijinită sau dirijată de exponentul pentru România al Noii Ordini Mondiale, Mugur Isărescu. Sărăcie, impunerea de sacrificii prin scăderea salariilor şi a pensiilor, creşterea nejustificată a taxelor şi impozitelor, într-un cuvînt scăderea nivelului de trai de la o zi la alta, limitarea creşterii economice prin lipsa investiţiilor şi a creării de locuri de muncă şi, prin aceasta, stoparea extensiei politicii democratice. Totul este dirijat ca la carte, după cum se poate constata. Cel mai actual exemplu îl reprezintă modalitatea de calcul a accizei pentru anul viitor. Iniţial s-a dorit ascunderea acestui tertip de creştere a preţurilor prin aşa-zisul joc al cursului de schimb, prin care domnul Mugur Isărescu a lăsat ca acesta să crească, astfel încît calculul preţurilor la principalele produse accizabile – energie, benzină, motorină, băuturi alcoolice, cafea, tutun - să se facă la un curs de referinţă cît mai mare. Ce aduce acest fapt? Scumpiri în lanţ, deci o nouă scădere a nivelului de trai, noi sacrificii din partea populaţiei, acest fapt fiind pus şi în perspectiva unor noi curbe de sacrificiu, anunţate deocamdată puţin mai voalat de actuala putere. Nu se înscriu aceste probleme foarte bine pe linia politicii Noii Ordini Mondiale, expusă în cartea sa de profesorul Samuel P. Huntington? Legătura este mai mult decît evidentă. Noroc că printre noi mai sînt şi oameni cu scaunul la cap, iar o parte din presa mai puţin aservită s-a prins de acest fapt, reuşind să-l stopeze la timp. Aşa se face că, după scandalul mediatic, calculul accizei pentru anul următor se va face la un curs de 4,30 lei pentru un euro, ceea ce va duce la o scumpire mult mai puţin dramatică. Totuşi, aceasta va exista şi, dacă se va corobora cu noi scăderi de pensii şi salarii, situaţia va deveni cu adevărat critică pentru marea majoritate a compatrioţilor noştri.
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
==============================
Ultimul sondaj de opinie clarifică viaţa politică:
*PRM: 31%
*VADIM: 42%
În intervalul 11 - 30 septembrie 2011, departamentele de analize şi sinteze ale Serviciilor Secrete au efectuat un nou sondaj de opinie, la comanda şi pentru uzul Administraţiei Prezidenţiale. Datele metodologice au fost următoarele: Eşantion: 2.500 de persoane; Marja de eroare: + 2%. Metodă de lucru: interviu telefonic.
I. Dacă în luna mai 2012, o dată cu alegerile locale ar avea loc şi alegeri prezidenţiale anticipate, cu ce candidat aţi vota?
1) Corneliu Vadim Tudor: 42%
2) Sorin Oprescu: 22%
3) Crin Antonescu: 20%
4) Dan Diaconescu: 6%
5) Traian Băsescu: 4%
6) Sebastian Lăzăroiu: 4%
7) Nu ştiu; nu mă interesează: 2%
II. Dacă în luna mai 2012, o dată cu alegerile locale ar avea loc şi alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid sau alianţă politică aţi vota?
1) USL: 43%
2) PRM: 31%
3) PP - Dan Diaconescu 6%
4) PDL: 5%
5) PNG: 4%
6) UDMR: 3%
7) UNPR: 3%
8) PPMT: 3%
9) Nu ştiu; nu mă interesează: 2%
=================================
Realitatea TV şi-ar putea schimba orientarea...
Marţi dimineaţa, în jurul orelor 8,30, aflat la Vila Lac 2, Traian Băsescu a avut o discuţie, la telefon, cu metresa lui oficială, Elena Udrea. Ce s-a întîmplat? Luni, la orele 16, Ciocănitoarea Woodrea s-a întîlnit cu Sebastian Ghiţă, actualul manager al postului Realitatea TV, care a vizitat-o în biroul ministerial pentru o discuţie privind anchetarea sa de către DNA. Ţiganca i-a spus lui Băsescu că a vorbit cu Ghiţă, care este dispus să schimbe, treptat, politica editorială a postului de ştiri în schimbul închiderii Dosarului Penal. Chiriaşul de la Cotroceni a sfătuit-o pe Udrea: „Ţine-l aproape pe Ghiţă şi, pe măsură ce el se va ţine de promisiune şi nu va mai da în noi, procurorii vor închide favorabil dosarul lui”. Discuţia telefonică a durat circa 6 – 7 minute, Băsescu neavînd chef de palavre, întrucîr era îngrijorat că trebuia să iasă în public, la un forum economic organizat de BNR, şi nu se simţea bine.
==============================
UDMR îl mai sfidează, o dată, pe şantajistul Băsescu:
NU - VOTULUI PRIN CORESPONDENŢĂ!
UDMR-iştii vor respinge Legea votului prin corespondenţă, indiferent ce le va promite Traian Băsescu. Ungurii se tem că acest vot va însemna sfîrşitul activităţii UDMR în Parlamentul României. Surse din cadrul formaţiunii ne-au informat că liderii UDMR consideră că, datorită acestui vot, formaţiunea lor nu va intra în Parlament, deoarece „suveica“ electorală, la care lucrează sîrguincios Teodor Baconschi, va aduce, prin fraudă, numărul de voturi necesare echipei lui László Tökés, care va intra în Legislativ în locul lor. Markó Béla şi Kelemen Hunor au informaţii sigure, conform cărora, sub pretextul unui vot masiv al etnicilor maghiari originari din România, dar aflaţi în diasporă, Traian Băsescu le va întinde o capcană şi îi va scoate din Parlament în favoarea radicalilor lui Tökés. Aşa s-a răzbunat nebunul şi pe PRM, care îi strica toate socotelile.
===============================
TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE
Cei pe care i-am pierdut au fost trimişi în avangardă.
SENECA
==============================
Proteste la fabrica Nokia de la Jucu
Angajaţii de la fabrica Nokia, de la Jucu, au întrerupt, marţi dimineaţă, activitatea. Protestele au loc în condiţiile în care fabrica urmează să se închidă, aproximativ 2.000 de oameni fiind disponibilizaţi. În jurul orelor 10,00, 400 de angajaţi au întrerupt lucrul, exprimîndu-şi astfel nemulţumirea faţă de închiderea întreprinderii.
Reamintim că fabrica Nokia, de la Jucu, a fost închisă joia trecută, circa 2.000 de oameni urmînd să fie disponibilizaţi.
„Nokia intenţionează să închidă capacităţile de producţie din Cluj, România, pînă la sfîrşitul anului 2011, întrucît fabricile de mare volum din Asia asigură beneficii mai mari în privinţa proximităţii şi eficienţei”, se preciza într-un comunicat al companiei Nokia.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, declara, imediat după închiderea fabricii Nokia, că se poartă deja discuţii cu compania Bosch pentru a investi în România. „Discutăm cu cei de la Bosch şi vom vedea dacă îţi vor exprima dorinţa de a investi aici. Le vom pune la dispoziţie un teren într-unul dintre cele trei parcuri industrial”, a spus Alin Tişe.
GEORGE TĂRâŢĂ
==============================
România e condusă de un beţiv distrugător de ţară!
ARMAGHEDON BĂSESCU (1)
1) Turnătorul
2) Administratorul
3) Politicianul
4) Afaceristul
5) Traian Băsescu vs. Flota
1) TURNĂTORUL:
Traian Băsescu a fost racolat de Securitate în 1973, pe cînd era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se Dosarul personal nr. 3990/09-11-1973. Pînă la terminarea studiilor, în 1976, a fost colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare. (A nu se confunda cu Direcţia a III-a de Contraspionaj!)
În această calitate, elevul militar Băsescu Traian avea obligaţia să informeze organele de Securitate despre modul în care se desfăşurau activităţile specifice în Institut, despre comportamentul şi atitudinea colegilor şi ale cadrelor didactice, atît în cadrul activităţilor specifice, cît şi în particular. La terminarea studiilor, Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a încetat legătura cu colaboratorul Băsescu Traian, Dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne, Departamentul Securităţii Statului, cu adresa nr. 00151392/29-09-1976. După absolvirea Institutului de Marină, Traian Băsescu este încadrat ca ofiţer la Intreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa. În această calitate, Traian Băsescu este preluat ca informator-sursă de către lucrătorii Biroului de Securitate Port Constanţa, condus la acea vreme de ofiţerul Dumitru Nicuşor. De folosirea ofiţerului de Marină Traian Băsescu s-a ocupat direct locotenentul-major de Securitate Mihai Avramides, care organiza contacte cu acesta, înainte de plecarea în cursă şi la întoarcere. La aceste întîlniri participa, de regulă, şi şeful lui Avramides, Dumitru Nicuşor, care, însă, se întîlnea şi separat cu Traian Băsescu. În calitatea sa de ofiţer de Marină, Traian Băsescu dădea informaţii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discuţie abordate de membrii echipajului, activităţile şi contactele pe care membrii echipajului le aveau în porturi, în timpul escalelor, activităţi de contrabandă şi speculă, dar şi despre eventuale aprecieri sau comentarii făcute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioară de partid şi de stat. De menţionat faptul că, deşi în acea perioadă era valabil ordinul conform căruia membrilor PCR nu li se puteau lua informaţii scrise, locotenentul-major Avramides, care avea o experienţă redusă în munca de Securitate, el provenind din sistemul penitenciarelor, a cerut şi a obţinut de la informatorul Traian Băsescu mai multe Note scrise, pe care le-a depus la Dosarul acestuia, nr. 3990/1973. În jurul anului 1980, Mihai Avramides s-a întors, la cerere, la Direcţia Penitenciarelor. În prezent, Mihai Avramides este pensionar, are 57 de ani şi locuieşte în Brăila, Piaţa Independenţei nr. 2, Bloc 2, Scara 6, Ap. 92 şi are tel. nr. 0239.633.691. După plecarea lui Avramides din cadrul Biroului de Securitate Port Constanţa, Traian Băsescu a continuat să fie prelucrat informativ de ofiţerii Roşioru Ioan şi Deacu Constantin, tot sub coordonarea şefului Biroului, Dumitru Nicuşor. Acesta a trecut după 1989 în SRI, ajungînd general, şef al Secţiei SRI Constanţa şi apoi şeful Centrului Operativ Zonal Dobrogea. Actualmente este pensionar şi are două locuinţe, una în Constanţa şi una în Bucureşti. Traian Băsescu a susţinut în 1981 examenul de comandant, care a fost o simplă formalitate, a durat numai 5 minute, după care a primit comanda Navei Argeş. În acea perioadă, era de notorietate în rîndul colegilor săi susţinerea de care acesta se bucura. În jurul anului 1984, informatorul Traian Băsescu a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe din Departamentul Securităţii Statului, unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu, din cadrul Direcţiei I. În 1987, Traian Băsescu este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfăşoară activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu, care conducea la acea dată Serviciul I (Belgia-Olanda-Luxemburg) din Direcţia I a CIE. În această perioadă, Traian Băsescu a transmis preponderent informaţii de inters economic cu privire la activităţile din Porturile Maritime Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi, precum şi informaţii despre membrii personalului diplomatic român din ţările respective. În vara anului 1988, Traian Băsescu a fost retras temporar de la Anvers, pentru a participa la un instructaj care a durat două luni şi s-a desfăşurat la Şcoala de Ofiţeri MI de la Băneasa. În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu, cel care l-a avut în subordine pe Traian Băsescu, s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa Comitetului Central, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu şi, în ianuarie 1990, a fost numit secretar executiv al FSN. Actualmente este secretar executiv al PD.
La începutul anului 1989, în ascensiunea profesională a lui Traian Băsescu intervine o sincopă. Pe 8 martie 1989, este rechemat în ţară, fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor NAVROM.
Traian Băsescu a fost sancţionat pentru că a autorizat, fără aprobarea NAVROM Constanţa, o plată suplimentară de 300.000 de franci belgieni pentru lucrările de reparaţii efectuate la Nava Zimnicea în ianuarie 1989. Sancţiunea primită s-a datorat, mai ales, faptului că Traian Băsescu a decis ca lucrările de reparaţii să fie executate de Şantierul Naval Belliard din Portul Anvers, deşi existau oferte de execuţie a lucrărilor, mult mai ieftine, din partea altor şantiere navale din acelaşi port.
În perioada ianuarie-martie 1989, Traian Băsescu a trimis numeroase Note Informative şi rapoarte în ţară, încercînd să-şi justifice deciziile, dar şi lansînd acuze grave şi neîntemeiate la adresa comandantului Navei Zimnicea, despre care scria că este „lipsit“, şi că este „un“. Datorită gravităţii excepţionale a faptelor de care a fost acuzat, ţinînd cont de legislaţia din acea vreme, numai susţinerea din partea Securităţii poate explica faptul că Traian Băsescu a fost sancţionat doar administrativ şi nu a suportat şi rigorile legii. El a fost chiar menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fără să mai primească însă nici o însărcinare pînă la revoluţie. Imediat după revoluţie, Traian Băsescu a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor. Pentru a obţine această funcţie foarte importantă, Traian Băsescu s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN, Silvian Ionescu, dar şi ale vechiului său prieten, Călin Marinescu, zis Shogunul, pe atunci preşedinte al CFSN Constanţa.
2) ADMINISTRATORUL:
Traian Băsescu a ocupat în permanenţă funcţii administrative, cu o singură excepţie, perioada 1993-1996. În tot acest timp, Traian Băsescu a reuşit să îşi creeze o imagine de om gospodar, de bun administrator, folosindu-şi exclusiv calităţile de comunicator şi de manipulator al opiniei publice, pentru că rezultatele efective obţinute de Traian Băsescu în administraţie sînt dezastruoase. Perioada „Anvers“ am prezentat-o mai sus, iar, în continuare vom prezenta o sinteză a activităţii lui Traian Băsescu în funcţii administrative, care demonstrează că episodul „Zimnicea“ din CV-ul său nu a fost un simplu accident. Imediat după revoluţie, Traian Băsescu a urcat rapid în funcţie, de la director în minister la subsecretar de Stat şi, de la începutul anului 1991, la aceea de ministru al Transporturilor. În aceşti 3 ani, 1990-1992, Traian Băsescu a ignorat complet problemele reale din transporturile româneşti, şi anume starea proastă a drumurilor (nici un kilometru de şosea nu a fost modernizată în aceşti 3 ani), diminuarea alarmantă a traficului de persoane şi mărfuri pe CFR, concomitent cu scumpirea exagerată a acestui tip de transport, starea deplorabilă a flotilei TAROM (excepţie făcînd cele două aeronave Airbus cumpărate de Petre Roman, într-o afacere din care s-a încasat un comision de 1,3 milioane de dolari). Dar această perioadă va rămîne în memoria colectivă ca perioada în care a dispărut mai mult de jumătate din flota maritimă a României, cealaltă parte dispărînd şi ea, în a doua perioadă de ministeriat al lui Traian Băsescu, cu aportul determinant al FPS-ului condus de Sorin Dimitriu şi Radu Sârbu.
Dispariţia flotei române a însemnat una dintre cele mai oneroase afaceri de după revoluţie, soldată cu pierderi de sute de milioane de dolari pentru Statul Român, dar şi cu cîştiguri pe măsură pentru cei implicaţi direct. Actualmente se află pe rol, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Dosarul Flota. Dosarul a fost instrumentat de PNA. Alături de Traian Băsescu sînt inculpate alte 80 de persoane, printre care alţi 2 foşti miniştri ai Transporturilor, Radu Sârbu, fostul preşedinte al FPS, etc. Dintre toţi aceştia, numai Traian Băsescu refuză să se prezinte în faţa Justiţiei, tocmai pentru că ştie că, deşi nu a semnat nici un act pentru vînzarea vreunei nave, el este cel care a orchestrat toată această uriaşă operaţiune, ce a dus la dispariţia efectivă a flotei române. Tot Traian Băsescu este cel care a creat, la începutul anului 1990, o vastă reţea, alcătuită din înalţi funcţionari din Ministerul Transportului, în fruntea cărora s-a aflat bunul său prieten, Călin Marinescu (Shogunul), dar şi din firme româneşti şi mai ales străine, care au obţinut sute de milioane de dolari din exploatarea şi valorificarea flotei române. Una dintre cele mai cunoscute componente ale acestei uriaşe operaţiuni de spoliere a avuţiei naţionale a fost afacerea Petromin-Klaveness (Norvegia), prin care 18 dintre cele mai moderne nave româneşti au fost făcute practic cadou firmei norvegiene, care la data semnării contractului cu Petromin era în pragul falimentului, mai avînd în dotare doar cîteva vrachiere şi nave multifuncţionale. Este de remarcat faptul că, în urma Afacerii Petromin-Klaveness, Traian Băsescu nu a primit numai recompense de ordin material, ci a obţinut şi diploma de absolvent al cursurilor avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al statului norvegian. Întregul rechizitoriu care a stat la baza inculpării lui Traian Băsescu şi a complicilor lui este public şi poate fi studiat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, ancheta în Cazul Flota a început încă din timpul Regimului Constantinescu, în 2000 secretarul de Stat din Ministerul Justiţiei, Mocuţa, trimiţînd la Camera Deputaţilor înştiinţarea cu privire la începerea urmăririi penale. În perioada 1996-2000, Traian Băsescu a fost din nou numit ministrul Transportului. În acest interval de timp, s-a realizat un singur lucru: asfaltarea unor şosele naţionale care ajunseseră într-un grad de degradare extrem. Reabilitarea acestor şosele s-a făcut cu banii cetăţenilor, care au fost obligaţi să plătească celebra Taxă Băsescu, bani care au ajuns în conturile firmelor apropiate lui Traian Băsescu şi PD-ului. Tot acum, Traian Băsescu a definitivat, cu ajutorul FPS-ului, înstrăinarea flotei române şi a adus, tot împreuna cu FPS-ul, TAROM-ul în pragul falimentului. SNCFR-ul a fost divizat în mai multe companii, dar asta nu a dus la eficientizarea activităţii, ci doar la distribuirea de funcţii de directori mai multor clienţi politici, compania rămînînd în toată această perioadă pe primul loc pe lista datornicilor la Bugetul Statului şi regia cu cele mai mari pierderi din exploatare. De asemenea, în perioada 1996-2000, SNCFR a constituit, alături de Petrom, Renel şi Sidex, principala cale de drenare a fondurilor publice către clientela politică a coaliţiei aflate la Putere. Cea mai cunoscută mostră de „bună“ a banului public a fost „reabilitarea“ Autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Lucrările au costat circa 100.000.000 de dolari, din care 53,1 milioane dolari credit BERD, iar 44 milioane de dolari de la Guvernul României. La doar o lună de la darea în folosinţă a autostrăzii, s-a prăbuşit un pod peste un canal de colectare a apelor, iar după 3 luni, covorul asfaltic a început să se desprindă, aşa încît după 6 luni gropile acopereau cea mai mare parte din suprafaţa autostrăzii, făcînd imposibilă circulaţia şi impunînd angajarea unor noi lucrări de asfaltare. Între 2000 şi 2004, activitatea lui Traian Băsescu de primar general al Capitalei nu a dus la finalizarea nici unuia dintre programele necesare Bucureştilor, deşi multe din aceste programe au fost subiecte de campanie electorală. Curăţenia oraşului, asfaltarea şi reabilitarea străzilor, fluidizarea circulaţiei, reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, construcţia de locuinţe sociale, repararea scolilor, toate sînt bile negre pentru primarul general al Capitalei, după 4 ani de mandat.
3) POLITICIANUL:
Traian Băsescu şi-a început activitatea politică în 1991, cînd a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul Roman. În 1992, cînd s-a produs scindarea FSN în două tabere, în jurul lui Ion Iliescu şi în jurul lui Petre Roman, Traian Băsescu a ales tabăra Roman. Adevărata afirmare politică a lui Traian Băsescu a început însă în 1996. Cu cîteva luni înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, cînd, fiind acuzat de adversarii politici că este principalul vinovat pentru dispariţia flotei, a făcut un gest foarte spectaculos, demisionînd din funcţia de deputat, renunţînd astfel la imunitatea parlamentară şi punîndu-se la dispoziţia Justiţiei. În realitate, acest demers politic, care i-a atras foarte multă simpatie în rîndul electoratului, a fost foarte bine calculat, Traian Băsescu ştiind foarte clar că timpul scurt rămas pînă la alegeri nu permitea organelor de anchetă să definitiveze un dosar extrem de amplu, cum era şi este Dosarul Flota. Mai mult decît atît, Traian Băsescu a obţinut numirea ca director de campanie electorală a lui Petre Roman şi primul loc pe lista de candidaţi ai PD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Vaslui. În acest mod, Traian Băsescu şi-a asigurat o altfel de imunitate, ştiind foarte bine că nici un organ de anchetă nu va avea curajul să-l aresteze pe directorul campaniei electorale a unuia din primii 3 candidaţi la Preşedinţie şi pe unul dintre cei mai mediatizaţi candidaţi ai Opoziţiei din acea vreme, în condiţiile în care toate sondajele indicau că PD-ul va participa la guvernare după alegerile din 1996. Traian Băsescu a considerat că, acţionînd astfel, are şanse să închidă o dată pentru totdeauna chestiunea Flota, atît din punct de vedere mediatic, cît şi juridic.
După alegerile din 1996, Traian Băsescu este numit ministru al Transporturilor în Guvernul Ciorbea. Activitatea ca ministru din perioada 1997-2000 am prezentat-o sintetic mai sus, dar foarte importantă a fost activitatea politică a acestuia în perioada respectivă. Iniţial, Traian Băsescu s-a plasat în rîndurile baronilor PD, alături de Victor Babiuc, Radu Berceanu, Bogdan Niculescu-Duvăz, Alexandru Sassu, oameni care au constituit trupa de şoc a lui Petre Roman în disputa cu adversarii politici din PDSR, dar şi din CDR. Traian Băsescu s-a remarcat rapid ca vîrful de lance al PD-ului în lupta cu colegii din coaliţie. Prima victorie importantă a fost schimbarea primului-ministru Victor Ciorbea, în primăvara anului 1998, acţiune începută în decembrie 1997, prin declanşarea crizei guvernamentale.
Traian Băsescu a ştiut să exploateze foarte bine această victorie, asigurîndu-şi o imagine de luptător pe scena politică românească, locul 2 în partid, dar, mai ales, locul 2 în Guvernul condus de Radu Vasile. Din acest moment şi pînă la alegerile din 2000, Traian Băsescu a susţinut în permanenţă o stare de conflict în cadrul coaliţiei de guvernare, iniţiind dispute cu colegii de Guvern, dar şi cu alţi lideri ai partidelor aflate la Putere, Valeriu Stoica, Radu Sârbu, Andrei Marga, Nicolae Noica, Traian Remeş, Varujan Vosganian, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan etc. Traian Băsescu a reuşit în acest mod să-şi creeze o notorietate foarte mare, fiind zilnic prezent pe micul ecran şi pe prima pagină a ziarelor, dar şi o imagine de personaj politic fără scrupule, rău de gură, pus în permanenţă pe harţă şi care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.
La începutul anului 2000, în vizorul său a intrat şi Petre Roman, cu care a avut mai multe dispute publice, alimentînd astfel ideea că el, Traian Băsescu, este de facto numărul 1 în partid şi pregătind debarcarea lui Petre Roman din fruntea PD. În acest context trebuie privită şi strategia adoptată de acesta înainte de alegerile locale din 2000, cînd, deşi a fost solicitat să candideze la Primăria Capitalei, de către Petre Roman, încă din februarie 2000, a refuzat în nenumărate rînduri, dar în paralel a încurajat desemnarea de către PD a unui candidat lipsit de orice şansă. Pe acest fond, cînd după apariţia mai multor sondaje de opinie dezastruoase pentru PD insistenţele pentru a accepta să candideze au crescut, Traian Băsescu a acceptat să se înscrie în cursă pe 5 mai 2000, exact în ultima zi în care se mai acceptau candidaturile. Prin această manevră şi-a creat imaginea de salvator al Partidului Democrat, demarînd practic acţiunea de înlăturare a lui Petre Roman din funcţia de preşedinte PD.
Pentru aceasta s-a autoimpus ca director al campaniei electorale a lui Petre Roman, poziţie din care l-a sabotat pe acesta sistematic, asta făcînd ca Roman să obţină în toamna anului 2000 de 3 ori mai puţine voturi decît PD, partidul pe care Roman îl reprezenta. Este de notorietate faptul că mai mulţi şefi de filiale ale partiduli au fost sunaţi de Traian Băsescu, care le-a cerut să se concentreze exclusiv pe campania parlamentară, în detrimentul celei prezidenţiale a lui Petre Roman. Apoi, în anul 2001, s-a folosit de liderii din PD Berceanu, Duvăz, Sassu, Simona Marinescu, pentru a obţine voturile Congresului PD, înlocuindu-l astfel din funcţia de preşedinte PD pe Petre Roman.
La acelaşi congres, imediat după ce a fost numit preşedinte, şi-a sacrificat aliaţii amintiţi mai sus, nici unul dintre ei nemaiobţinînd funcţiile promise în conducerea PD. De atunci, toţi liderii marcanţi ai PD, cu excepţia lui Radu Berceanu, au părăsit partidul condus de Traian Băsescu, din cauza stilului dictatorial pe care acesta l-a impus în conducerea partidului. În perioada 2001-2004, şi-a folosit poziţia de primar general al Capitalei pentru a-şi impune o nouă imagine publică, aceea de unic adversar al partidului de guvernămînt, pregătindu-şi astfel ascensiunea spre cea mai înaltă demnitate în stat, funcţia de preşedinte al României. Lansarea acestei adevărate campanii a fost făcută de Traian Băsescu printr-o declaraţie care-i defineşte stilul de a face politică. În continuare, Traian Băsescu a purtat un război de gherilă cu Adrian Năstase, război care, pe fondul nemulţumirilor sociale şi al deteriorării imaginii PSD, i-a atras o simpatie tot mai largă în rîndurile populaţiei. În final, singurul obstacol în faţa nominalizării sale ca reprezentant al Alianţei PNL-PD în cursa prezidenţială l-a reprezentat Theodor Stolojan, candidatul desemnat al alianţei. Traian Băsescu a reuşit să-l determine pe acesta să se retragă din cursa pentru Preşedinţia României şi din viaţa politică doar cu 3 săptămîni înaintea campaniei electorale, în urma unei intense acţiuni de constrîngere, de manipulare şi de şantajare a lui Theodor Stolojan. (Va urma)
==================================
Restabilirea adevărului, pentru uzul mincinoşilor Doinea Jela şi Ovidiu Topală:
ÎNTÎLNIREA MEA CU CORNELIU COPOSU
5 FEBRUARlE 1990. Încep săptămîna, de luni dimineaţa, pus pe fapte mari. Am o mistuitoare dorinţă să mă mut cu casa lîngă bietul tata. Îl simt cum se stinge, încet-încet, după mutarea mamei la Domnul, tata nu mai are nici un rost, nici poftă de viaţă. Am acum o ilustrare vie a elegiei „Amărîtă turturea“, ori a legendei antice Philemon şi Baucis, turnată în bronzul unor versuri atît de frumoase de Goethe, chiar în „Faust“. Cum să-l împac pe tata? Ce să-i spun? Mă duc uneori pe la el şi, cînd îl văd cu cojocelul alb al mamei, să-i ţină şi lui oasele şi plămînii bolnavi, cînd îl zăresc cum se mişcă gîrbovit prin odăiţă, printre fotografiile şi lucrurile ei, îmi vine să urlu şi să mă pulverizez în neant, să dispar, să dispar...
Zilele trecute am aruncat o privire din stradă, prin gardul de sîrmă al casei din Str. Dr. Staicovici nr. 25. Ţărăniştii au angajat un grădinar, au aşezat nişte bănci şi scaune, vor să facă sediu pentru tineretul lor. Slabă speranţă să mai capăt eu locuinţa, pe ce-au pus mîna bătrînii ăştia stătuţi... Îmi iau, totuşi, inima în dinţi şi, însoţit de frate-meu, Marcu, mă duc din nou la sediul central al ţărăniştilor. Marcu rămîne afară, la maşină, e militar şi nu vrea să fie bănuit că face curte vreunui partid. Intru numai eu. Am la gît un fular de mohair verde, l-am cumpărat la Viena prin 1978, acum a început să fie ros şi mîncat de molii. O băgătoare de seamă de la uşa lui Coposu mă interpelează: „Aaaa, aveţi fular verde, sînteţi legionar!“. Cu numai cîteva zile înainte, aceeaşi zuză se luase de fularul meu roşu: „Aaaa, aveţi fular roşu, sînteţi comunist!“. Războiul Fularelor în citadela ţărănistă poate fi foarte interesant, întrucît, de pe unde m-am tot dus cu echipele de fotbal, mi-am cumpărat mai multe accesorii de-astea vestimentare: unul galben (musai sînt chinez!), unul negru (sînt adeptul lui Mandela, nu se discută!), unul mov (de bună seamă că l-am furat de la mormîntul Reginei Maria!) etc. etc. La ţărănişti e vînzoleală mare. Dau nas în nas cu doi fotoreporteri Agerpres, Vasile Moldovan şi Corneliu Mocanu, care au venit să-şi ofere serviciile. Pop Iftene mă prezintă venerabilului Gabriel Ţepelea, care mă salută cu multă căldură. Apare şi fratele doctorului Radu Rey, pe care Iftene îl acuză că i-a şterpelit un ziar. Extrem de afectat şi agitat e Liviu Petrina, căruia i-a dispărut umilinţa onctuoasă pe care o avea pe cînd făcea cîte 2-3 ore de anticameră la Eugen Barbu şi la mine, acum e şi el dizident, ţărănist şi manist, din tată-n fiu! Nici nu deschid bine gura ca să întreb de situaţia casei, că Liviu Petrina mă şi repede: ,,Ai început să faci presiuni asupra noastră, lasă-ne să lucrăm!“. I-am pus cruce şi ăstuia, ar fi foarte bun în piesa lui Aurel Baranga, „Mielul turbat“. Intru la Coposu. E îmbrăcat complet în negru, avînd şi o helancă pe gît, tot neagră. Fumează cu nesaţ. Abordez o temă: cea referitoare la „dictatura democraţiei“. Nu-i de acord, zice că aşa ceva nu există. Eu îi argumentez nu numai că există, ci şi că ne izbim de ea la tot pasul, fiind vorba de anarhie. Ne despărţim cordial. Sincer să fiu, nu auzisem niciodată de Coposu, pînă la sfîrşitul anului 1989. Ştiam de alţi fruntaşi ţărănişti, cum era N. Carandino, care îl priveghease pe Iuliu Maniu şi, ulterior, pusese pe hîrtie nişte amintiri. Auzind el, prin 1987, de intenţia mea de a scrie biografia lui Maniu (reprimată scurt de generalul Constantin Nuţă), Mihai Pelin mi-a făcut rost de cele cîteva pagini din Memoriile nepublicate ale grecului, de unde reieşea că ultimele cuvinte ale ilustrului bărbat fuseseră: „Ce femeie frumoasă a fost Clara!“ – nu ştiu dacă se referea la preaiubita-i mamă, care se numea Clara, sau la o ibovnică din tinereţe, o unguroaică ce purta acelaşi nume. Eugen Barbu crede că Maniu a fost homosexual, fiindcă purta ciorapi de mătase şi nu s-a însurat niciodată – zadarnic susţin contrariul, cînd pune Patronul pleoapa pe unul... (În anul 1998, şeful unui partid liberal m-a vizitat la birou şi, de faţă cu numeroşi martori, mi-a zis: „Este perfect adevărat, acesta a fost rolul lui Coposu pe lîngă Maniu, ambii erau homosexuali. Ştiu asta din temniţă“.) Mă întorc în biroul de lucru al „staff“-ului ţărănist. Mi-am luat adio de la casă. Pop Iftene vorbeşte la telefon cu generalul Victor Stănculescu, mi se pare că e ministru pe la Economia Naţională. Îi fac semn să mi-l dea şi mie. Apuc să dialoghez cu cel care l-a lichidat pe Ceauşescu. E jovial, dar destul de distant: „Dă-mi un telefon, treci pe la mine, da, da, mai vorbim, la revedere“. Nu acestea fuseseră relaţiile dintre noi. Dar, nu pot să mă plîng. Stănculescu a fost un om extrem de civilizat – de cîte ori îl vizitam la M.Ap.N., înainte de decembrie 1989, îmi făcea cadou cîte o sticlă de coniac grecesc, Metaxa, ceea ce arată că omul are stil. Toate astea iau sfîrşit brusc în clipa în care în birou năvăleşte un pitic înfuriat, cu părul năclăit de briantină:
– Cine e Corneliu Vadim Tudor aici? Am aflat că e aici, înăuntru!
Concomitent, prin uşa întredeschisă, cîţiva tineri ţărănişti îl instigau la investigaţii, la modul „ştim noi că e aici, a fost identificat, hai să-l vînăm!“. Am crezut, iniţial, că a trimis vorbă Marcu după mine, să ies o dată, că are treabă. Am răspuns, senin, că eu sînt. Şi atunci, arătarea aia s-a învineţit de furie şi a început să urle:
– D-ta n-ai autoritate morală să vii aici! N-ai dreptul, după cîte ai scris şi-ai dres! ş.a.m.d.
Eram, deja, obişnuit cu istericalele străzii. I-am răspuns individului, calm, că am toate drepturile, din moment ce sînt invitat de cîţiva fruntaşi ţărănişti, iar unui oaspete, care nu ţi-a făcut nimic, nu i te poţi adresa astfel. Dar, întrucît omuleţul spumega pe mai departe, l-am întrebat, tot calm, pe Pop Iftene, dacă ei au măturat în dimineaţa aceea pe jos. Ardeleanul, şugubăţ, m-a întrebat, la rîndul său, de ce vreau să ştiu chestia asta:
– Pentru că vreau să mătur eu cu nebunul ăsta pe jos, lua-l-ar dracu’ de paranoic, că dacă-i trag una acum zboară pînă pe scaunul statuii lui C.A. Rosetti!
Aşa s-a potolit limbricul. Am aflat şi numele lui: Ticu Dumitrescu. (Ulterior, prin 1994, T. D., care s-a mai îmblînzit între timp, avea să recunoască, în Senat, în faţa mea, că aceea a fost cea mai mare greşeală a vieţii sale, fiindcă dacă nu mă agresa verbal atunci, aş fi fost alături de ei. Nu, n-aş fi fost.).
Plec scîrbit de la ţărănişti. Sînt nişte oameni dificili şi inadaptabili. Mă conduce Pop Iftene pînă la stradă. A ieşit soarele, dar gheaţa umedă de pe jos e înşelătoare. Afară mă aşteaptă Marcu lîngă Dacia lui, prăfuită şi ruginită, veche de prin 1975. N-a reuşit băiatul ăsta să strîngă un ban, niciodată. Dacă toţi ofiţerii Armatei Române sînt aşa de săraci şi poartă hainele fraţilor lor, atunci e vai şi-amar de noi. Profit de absenţa unor martori incomozi şi îl întreb pe amicul meu diplomat:
– Ascultă, Pop, am aflat că P.N.Ţ.-ul urmează să primească 100 de milioane de dolari pentru campania electorală, în schimbul a 3 întreprinderi mari, vîndute în viitor. Ce zici de chestia asta?
Interlocutorul meu nici nu clipeşte. Tace. Este vizibil că ştie ceva, dar este şi mai clară uimirea lui că am aflat şi eu! Încep să mă lămuresc. Pornim spre casă. Mă simt eliberat. Am nutrit speranţa, pentru cîteva zile, că bătrînii politicieni care au zăcut prin puşcării vor putea reînnoda o tradiţie glorioasă a societăţii româneşti. Dar e o simplă iluzie. Sînt răi şi intoleranţi. Dar, ca să fiu sincer, nici cu ceilalţi nu mi-e ruşine. Impresia de ansamblu este că toată lumea urmăreşte pe toată lumea, toată lumea demască pe toată lumea. Frontul strînge informaţii despre partide, acestea strîng despre Front, ca dovadă chiar rugămintea pe care mi-a adresat-o azi Pop Iftene, să-l dau legat pe Petre Roman, fiindcă asta-i prioritatea lor acum. Frumoasa mea fostă colegă Speranţa Scărlătescu îmi spune că cineva a pus mîna pe fototeca specială a Agerpres-ului, unde există atîtea poze compromiţătoare. Mai aflu că o echipă din Canada a filmat nişte bătăi declanşate de F.S.N., dar nu le popularizează acum, ci la alegeri, pentru a avea efectul scontat. Din nefericire, tineretul, care nu poate fi şantajat şi compromis cu nimic, fiindcă n-a avut timp să se murdărească, e folosit de unii şi de alţii – el, acest tineret, deschide ochii asupra democraţiei pe o imagine strîmbă, hidoasă, care ne va asigura perpetuarea blestematului balcanism pentru încă o generaţie, cel puţin. Am vrea noi să fim Elveţia sau Suedia, dar nu se poate. Cine ne trage în jos? În primul rînd, ţiganii şi ungurii. La televizor, spre seară, se difuzează un interviu cu procurorul-şef al judeţului Harghita, Maria Rus. Femeia ne spune că în ziua de 22 decembrie 1989 s-au înregistrat 6 crime în Odorheiul Secuiesc: 5 cadre ale Ministerului de Interne şi 1 preşedinte de C.A.P. Tot la televizor se mai relatează şi alte isprăvi ale beţivanilor unguri: în ziua de 23 ianuarie 1990, vreo 7-8 nemernici, cu palinka-n nas, au bătut lumea la Borsec şi au atacat cu bîte şi cuţite chiar o patrulă a Poliţiei, care, normal, a tras. Dar de ce oare se află toate astea atît de tîrziu? E tot mai limpede că nu putem rămîne deoparte. Mă sfătuiesc cu Eugen Barbu şi, copăcel, se conturează publicaţia noastră: o să-i zicem „Fapta“, după titlul ziarului condus de Mircea Damian, unde a debutat Patronul prin 1946. Noua publicaţie va avea 16 pagini şi va fi săptămînală. Eugen Barbu va fi director, eu voi fi secretar general de redacţie, vom angaja 1 secretar tehnic, 2 reporteri, 2 dactilografe, 2 corectori şi 1 fotograf, în total 10 oameni, cu noi cu tot. Ne facem şi noi planuri. Dar cine va da primul impuls? Cu ce bani vom deschide „prăvălia“? Patronul îmi mărturiseşte că are 1.200.000 de lei la CEC, dar sînt singurii lui bani şi e înspăimîntat de spectrul falimentului.
– Vadime, fă ceva, descurcă-te, fiindcă eu nu vreau să mor cu portărelul la cap, falit, cum l-am văzut pe Mircea Damian...
Descurcă-te, da, uşor de zis, dar de unde să fac rost de bani? Şi cine ne va apăra de provocările sistematice, de capcanele tipografiei şi ale difuzării, care te pot purta pe talazurile incertitudinii ca pe o coajă de nucă?
CORNELIU VADIM TUDOR
(Fragment din cartea „Jurnalul Revoluţiei
de la Crăciun la Paşte“, 1999)
======================================
SCUIPAŢI AICI!
Laurenţiu Mironescu, scos din puşcărie ca să-l apere pe... Traian Băsescu (?!)
Toată ziua de ieri a fost agitaţie în mass-media, pe tema unor opinii ale numitului Laurenţiu Mironescu, scrise pe blog. Aşa, din senin, individul s-a apucat să afirme că flota comercială a României era o ruină şi o rugină, care aducea mari pierderi ţării, aşa că nu e nici o pagubă că a fost „măritată”. Cine a vîndut-o? Păi, Traian Băsescu, asta o ştie toată lumea. Dar sluga hoaţă Mironescu zice că nu, nici vorbă, Băsescu nu are nici o legătură cu vînzarea respectivă. Ce derbedeu! Acum ne explicăm de ce a fost scos el de la zdup, fix după 29 de zile, deşi procurorii au cerut prelungirea mandatului de arestare. Revenim.
===========================================
Lupte grele pentru funcţia de ministru de Interne...
Lupta dintre Gabriel Oprea şi Gheorghe Falcă, pentru fotoliul de ministru al MAI, continuă în jurul lui Traian Băsescu, fiecare dintre cei doi dorind să fie alesul Chiorului la apropiata remaniere guvernamentală. În timp ce Gabriel Oprea continuă, prin Elena Udrea, pressingul la Băsescu pentru a i se da pe mînă ministerul, Gheorghe Falcă încearcă să se impună trimiţîndu-l la înaintare pe socrul Gheorghe Seculici, cuscrul lui Băsescu. Marţi, în jurul prînzului, după ce în prealabil a trecut pe la cuscra Maria Băsescu, lăsînd o geantă - unde sursele noastre intuiesc că se afla un plocon în bani, fără a putea preciza cît anume –, Seculici s-a văzut cu Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, discutînd circa 20 de minute despre viitoarea remaniere. În mod concret, Seculici ar dori ca Băsescu să mai amîne puţin remanierea, pînă în preajma Sărbătorilor de Iarnă, astfel încît învestirea lui Falcă în funcţia de ministru să nu mai aducă şi organizarea de alegeri anticipate pentru Primăria Aradului, în cazul în care alegerile locale se vor ţine la termen, în mai 2012.
Calculul lui Seculici şi al găştii de la Arad este unul deosebit de simplu. Pe scurt, Falcă va vacanta temporar funcţia de primar al Aradului, dar fiind cu 6 luni înainte de alegerile la termen, el îşi va delega viceprimarilor atribuţiile, fără a mai fi nevoie de alegeri anticipate la Primărie. Legea spune că, cu 6 luni înainte de alegerile la termen, nu se mai organizează alegeri anticipate pentru ocuparea unei funcţii. Deşi s-a arătat preocupat de propunere, Traian Băsescu nu i-a promis nimic concret lui Gheorghe Seculici, asigurîndu-l doar că va lua în calcul ideea asta.
=============================
Fostul ospătar Traian Igaş şi-a serbat ziua de naştere precum mafioţii din filmul „Naşul”...
Serbarea zilei de naştere a lui Traian Igaş a avut loc duminică seara, la Restaurantul MAI, de pe Calea Ştyrbei Vodă, într-un cadru ce ar fi putut fi invidiat, cu uşurinţă, chiar de un nabab. De pe masa petrecerii nu au lipsit bucatele cele mai alese şi nici băuturile fine. Caviar, aperitive franţuzeşti, peşte şi fructe de mare au constituit numai antreul, după care au fost aduse vînatul, diverse tipuri de friptură din carne de pui şi de vită, grătare de porc, cîrnaţi etc.
Era acolo o pădure de sticle: whisky vechi de 12 ani, şampanie franţuzească, vinuri cu tradiţie. Invitaţii au fost şi ei pe măsura meniului, Igaş fiind felicitat la împlinirea a 43 de ani de toată floarea pedelistă, în frunte cu Emil Boc, Roberta Anastase, miniştrii Gheorghe Ialomiţianu, Valeriu Tabără, Laszlo Borbely, Ion Ariton, Kelemen Hunor. De la chermeză nu au lipsit şeful ANAF Sorin Blejnar, precum şi grupul mafioţilor pedelişti de la Arad, locul de baştină a lui Igaş, condus de Gheorghe Falcă şi de socrul acestuia, Gheorghe Seculici. Bineînţeles că Traian Igaş a fost felicitat şi de toţi generalii şi coloneii cu funcţii de conducere în MAI şi în structurile subordonate ministerului. Surse din cadrul ministerului ne-au dezvăluit că toţi subordonaţii lui Igaş au onorat masa cu cîte un dar plasat, discret, în plic, în care suma minimă a fost de 5.000 de lei noi, iar cea mai mare a fost apreciată ca fiind în jurul a 15.000 de euro. Un observator atent ne-a informat că Igaş a primit circa 50 de asemenea atenţii. Aceste daruri i-au fost înmînate lui Igaş toată săptămîna trecută, de către subordonaţii care l-au vizitat, personal, la birou, sau prin şeful lui de cabinet. La chermeză era aşteptat şi Traian Băsescu, dar acesta nu a onorat invitaţia, pentru că s-a simţit rău. Una peste alta, cheful dat de Igaş de ziua lui s-a încheiat pe la orele 2 noaptea, cînd ultimii invitaţi au părăsit restaurantul, unii pe trei cărări. În loc să fie dat afară pentru eşecul intrării României în Spaţiul Schengen, fostul ospătar Igaş e pupat, sărbătorit şi îmbrăcat în bani.
================================
CORNELIU VADIM TUDOR şi ROMÂNIA,
o simbioză desăvîrşită
Prezenţa pe micul ecran a unui lider politic de anvergura lui Corneliu Vadim Tudor a trezit un viu interes din partea populaţiei. Ratingul emisiunii difuzate la Antena 3 în ziua de 1 octombrie 2011, care l-a avut ca invitat special pe preşedintele P.R.M., constituie o dovadă grăitoare. Europarlamentarul s-a referit la Mişcarea Populară, denumind-o, în stil pamfletar, „copilul din flori al lui Traian Băsescu”.
Această „făcătură” sau „ghiveci marinăresc” nu reprezintă altceva – ne explică Tribunul – decît un colac de salvare pentru Traian Băsescu, prin care acesta vrea să se piardă urma şi cromatica PDL-ului. Se caută altă siglă, altă rovignetă, altă culoare. Tribunul ne-a spus din cine e compusă Mişcarea Populară: PDL, UNPR, revoluţionarii lui George Costin, PNŢCD-ul cu Radu Sîrbu, Cozmin Guşă (PIN), Viorel Pană (Partidul Ecologist Român), Tökes Laszlo – PPMT, UDMR, Dan Diaconescu – PP. Licenţa OSIM aparţine Ioanei Băsescu. Tartorul formaţiunii (mixturii) este însuşi Traian Băsescu. Aflăm că misiunea dată de preşedintele României lui Dan Diaconescu a fost aceea de a crea un partid care „să pară de Opoziţie”. Preşedintele PRM afirmă răspicat: „Piaza rea a Poporului Român este Traian Băsescu, împreună cu echipa sa”. Actuala guvernare este aspru criticată de Tribun: „Nu ştiu să conducă, nu au nici viziune”. Consecinţele actualei guvernări sînt dezastruoase: „Au plecat milioane de români peste hotare, se sinucid copiii de dorul părinţilor”. Foamete, boli, mizerie, atentat la viaţă.
Preşedintele Corneliu Vadim Tudor – simbol al demnităţii, onestităţii, patriotismului – acuză vehement clica portocalie: „Aţi distrus economia naţională!”. Pledoaria Tribunului capătă accente patetice: „Voi cerşiţi la Washington şi vă deranjează că o ţigancă din România cerşeşte la Notre Dame de Paris...”. Se pune legitima întrebare: care este diferenţa?
Corneliu Vadim Tudor, politicianul căruia nu-i scapă nimic din vedere, politicianul cu viziune, sociologul şi istoricul de excepţie, înţelege ca nimeni altul urzeala politică practicată cu nonşalanţă în laboratoarele PDL-iste. Conform datelor de care dispune, Tribunul arată că PDL-ul are în mod real între 6 şi 7%. Cu „ingredientele” amintite ajunge la 15%, iar cu „frauda” fac 33%.
„Vor să spargă şi PNL-ul”. Făcînd referire la cei 7 ani care au trecut de la momentul lacrimogen „Dragă Stolo”, domnul Corneliu Vadim Tudor îi consideră „7 vaci slabe din Biblie”, o perioadă îndoliată din Istoria României. Situaţia este atît de alarmantă, încît Tribunul atrage atenţia asupra faptului că ori ne vom mobiliza spiritul civic, ori, vorba poetului Octavian Goga, vom fi nevoiţi „să ne mutăm în altă ţară”. Întrebat de moderatoarea Alessandra Stoicescu dacă va adera la Mişcarea Populară, preşedintele Vadim Tudor declară: „Nu mă aliez cu duşmanii Neamului Românesc”. În 26 septembrie 2011, tot la Antena 3, fiind pus în discuţie acelaşi subiect, Tribunul mărturisea: „Niciodată nu voi fi alături de tîlharii şi jefuitorii ţării mele”. Urmează o altă explicaţie pe aceeaşi temă: „Nu mă voi duce cu ciocoii şi tîlharii care au furat ţara”. Iată consecvenţă, patriotism, demnitate!
Preşedintele PRM aminteşte şi de „Cazul Nokia”. Constată că Nokia este o „firmă de ţepari”. Dacă în Germania s-au dat 200 milioane euro plăţi compensatorii, în România şpaga a mers la politicieni (aminteşte de cei 3 „B” ordonaţi alfabetic), în defavoarea angajaţilor de la Nokia, ce vor beneficia de doar 3 salarii compensatorii.
Vadim şi România – iată o simbioză desăvîrşită!
Apreciind eforturile depuse de marele patriot român atît în ţară, cît şi în străinătate, pentru a salva Patria de la declin, rămîn impresionată. În schimb, mă dezgustă lipsa de reacţie a semenilor noştri, care se mulţumesc cu un prînz copios oferit de un primar de sector, sau cu atenţii şi cadouri preelectorale, fardate cu paglici portocalii. Sărăcia nu este un bun sfetnic. Ne face subiectivi. Lăsaţi plocoanele şi atenţiile şi concentraţi-vă atenţia asupra problemelor vitale ale României, care sînt, implicit, ale noastre, ale tuturor. Aveţi încredere în preşedintele Corneliu Vadim Tudor şi izbăvirea e aproape!
Prof. DANIELA VASILOSCHI
===============================
MANIFEST DE 7 OCTOMBRIE (I)
Scrisoare Deschisă tuturor membrilor SCMD
Stimaţi camarazi,
În toate statele civilizate, conduse de guverne decente, mai puţin în România, pe data de 7 octombrie, patronatele, sindicatele, societatea civilă aniversează Ziua Internaţională a Muncii Decente. Pe data de 7 octombrie, pentru prima dată în România, SCMD organizează această manifestare. În Bucureşti - cu filialele din Capitală şi jud. Ilfov, în teritoriu - în fiecare localitate în care există filiale, sau grupat (rămîne la latitudinea dvs.), în reşedinţele de judeţe. Coincidenţa face ca, pe 7 octombrie, să înceapă la Parlamentul României lucrările Adunării Anuale Parlamentare NATO. Vor fi prezenţi, alături de staff-ul NATO, 6 şefi de state.
Guvernul a luat măsuri pentru a împiedica orice manifestare în jurul Parlamentului cu această ocazie, în ideea de a minţi încă o dată opinia publică internaţională asupra situaţiei reale din ţară. SCMD este singura forţă a societăţii civile din România care va organiza manifestaţii cu această ocazie. Solicităm tuturor membrilor SCMD din Capitală nu numai să fie prezenţi, la orele 10, pe platoul din faţa Academiei Militare, dar să-şi mobilizeze şi prietenii, vecinii, rudele, cunoscuţii. Solicităm membrilor SCMD din toate filialele să facă acelaşi lucru, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, asigurînd prezenţa masivă în faţa prefecturilor. Îngăduiţi-ne să vă explicăm de ce trebuie să participanţi şi de ce este în interesul dvs. să participaţi.
De ce trebuie să participaţi?
Pentru că nu sînteţi nici „asistaţi”, nici ”beneficiari”! Aţi fost, sînteţi şi veţi muri militari! Iar datoria noastră constituţională este nu numai să apărăm unitatea şi integritatea teritorială a ţării (pe care Puterea se pregăteşte să le desfiinţeze prin regionalizare, ca bază a federalizării), ci şi democraţia constituţională, cu desăvîrşire desfiinţată într-un stat în care Executivul a anihilat complet Legislativul şi Puterea judecătorească, a distrus industria, transporturile, a vîndut pămîntul agricol, a vîndut sau a închis în scopul vinderii minele, a distrus Administraţia publică, Armata, Internele, Serviciile de Informaţii, reţeaua de spitale, sistemul de învăţămînt etc., proclamînd lipsa oricăror obligaţii ale statului faţă de cetăţeni şi hotărînd că trebuie să plecăm aiurea să muncim, dacă vrem să supravieţuim sau să părăsim în 6 ani, pe cale naturală, sistemul, dacă sîntem pensionari sau invalizi. În acest stat, în care Puterea a distrus, învrăjbindu-le, toate categoriile socio–profesionale, noi, ca rezervişti disponibilizaţi sau pensionaţi, am rămas, datorită faptului că ne-am organizat, ultima speranţă, ultima linie de rezistenţă în faţa marilor asasini economici.
De ce este interesul dumneavoastră să participaţi?
La această întrebare vă vom răspunde în ordinea categoriilor de vîrstă, de obiective şi de calitate juridică, în care aţi aderat la SCMD.
Stimaţi camarazi pensionaţi anticipat sau la termen,
Începînd din anul 2009, cu ocazia întemeierii fiecărei filiale, SCMD v-a descris punct cu punct ofensiva ce urma a se dezlănţui împotriva dvs., prin limitarea şi apoi răpirea dreptului la muncă, a dreptului la proprietate (grad şi pensie), la asistenţa medicală gratuită, la viaţă, începînd cu Legea 329/2009 şi culminînd cu „Legile lustraţiei” din 2012. Totul s-a întîmplat întocmai, prima Lege a lustraţiei fiind deja în Parlament.
Doi ani de zile aţi fost insultaţi, făcuţi pomanagii şi nesimţiţi, pentru ca în valul de ură generală, declanşat de propaganda Guvernului, să fiţi transformaţi în civili, dependenţi de punctul de pensie, iar pensiile voastre să scadă cu procente între 18 şi 69%. Aţi fost loviţi prin legi cu caracter retroactiv, votate prin fraudă. De fiecare dată în Parlament, pe lîngă fraudă, balanţa a fost înclinată în defavoarea noastră de „independenţii” d-lui Oprea, care n-au admis nici măcar amendamentul prevăzut în Legea 19/2000 ca, din două cuantumuri, să rămînă cel mai favorabil nouă. Botezate „speciale”, legile noastre ocupaţionale au fost abrogate, rupîndu-ni-se orice legătură cu soldele activilor. Ticăloşia s-a numit „recalculare”. SCMD a învins definitiv în Justiţie pe 7 ianuarie a.c., cînd, în ciuda ofensivei mediatice, a insultelor la care am fost supuşi, a minciunilor debitate de vocile autorizate ale MAI., MApN şi SRI, s-a decis că procesul de recalculare trebuia stopat la 28 septembrie 2010. Prin urmare, deciziile de pensie pe care le-aţi primit în ianuarie, sînt şi ilegale, şi nule de drept.
În 24 ianuarie 2011, SCMD a scos 15.000 de oameni în stradă la Bucureşti, dînd ultimatum Guvernului şi Preşedinţiei ca pe 17 februarie să ne vină pensiile din decembrie şi drepturile furate pe luna ianuarie. De frică, Puterea a admis, dar nu ne-a prorogat şi legile. Prin urmare, toate pensiile militare se încasează la ora actuală ilegal, mai devreme sau mai tîrziu urmînd să ni se ia banii înapoi, ca „foloase necuvenite din drepturi de pensie”.
Iată de ce trebuie să ieşiţi în stradă, pentru ca acest lucru să nu se întîmple. Cu atît mai mult cu cît, extrem de grav, vor fi loviţi cei cu pensiile mărite „din burtă”. Pentru că Guvernul a decis să ne dezbine şi după 2 ani de insulte a declarat că nu este vorba de o reducere a pensiilor „nesimţiţilor”, ci de a face „dreptate în interiorul sistemului”. Cu regret o spunem, unii dintre dvs. s-au lăsat prostiţi.
În locul recalculării, Puterea a inventat „revizuirea”, dînd o Ordonanţă fără obiect, apoi o Lege votată prin fraudă, care şi-au propus să revizuiasca deciziile ilegale din 2010. Din cele 21.753 de procese declanşate pe această temă, SCMD a cîştigat deja peste 2.400 şi în 26 de cazuri a obtţnut respingerea recursurilor MAI şi MApN.
Dintre membrii SCMD, 26 au redevenit din „asistaţi” – militari în rezervă, pe Legile 164/2001 şi 179/2004, iar bătălia în Justiţie continuă pînă la victoria finală, SCMD deschizînd între timp acţiune împotriva Statului Român şi la Bruxelles.
Interesul dvs. este să ieşiţi în stradă pe 7 octombrie, pentru a vă apăra dreptul la pensii decente, deoarece Puterea se pregăteşte să ia înapoi tot ceea ce a aceptat de nevoie sau a acordat propagandistic în plus, prin „regularizare”, de la 1 ianuarie 2012. În plus, vă atragem atenţia că, din ianuarie 2012, se va trece la plafonarea tuturor pensiilor militare sau civile (aşa cum salariile au fost ilegal micşorate anul trecut şi sfidînd însăşi Legea emisă de Guvern în vederea micşorării temporare, au rămas şi vor rămîne micşorate) la 4 puncte de pensie. Vă atragem atenţia că la începutul bătăliei noastre punctul de pensie era 738,28 lei, astăzi este 732,34 lei şi cît va fi în ianuarie 2012, numai Băsescu ştie!... Deci, prin plafonare, puteţi avea şi 1 miliard pensie, mai mult de 2.487 lei la valoarea actuală a punctului nu veţi lua. Şi ca bomboana să vă fie bine pusă pe colivă, din ceea ce vă rămîne, vi se vor mai lua 15%, pentru că aţi servit România proclamată de odraslele vechilor KGB-işti drept stat „ilegitim şi criminal”.
Aceia dintre dvs. care se lasă momiţi cu promisiuni sau prostiţi de propaganda Puterii şi nu vor veni alături de noi pe 7 octombrie, vor plînge pe mormîntul propriei neputinţe în ianuarie. (Va urma).
Colonel (r) dr. MIRCEA DOGARU,
Preşedintele SCMD
=================================
Ioan Roşca a cerut ajutorul Poliţiei Locale pentru a pune botniţă sindicatului din Agerpres
După ce a dispus eliminarea panourilor de afişaj ale sindicatului din AGERPRES, călcînd în picioare Regulamentul Intern şi Contractul Colectiv de Muncă, Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti s-a văzut nevoit să afişeze corespondenţa cu membrii săi pe coloanele Casei Presei din faţa instituţiei. Enervat de faptul că abuzurile conducerii puteau fi acum aduse şi la cunoştinţa altor angajaţi din mass-media, directorul general interimar al AGERPRES, Ioan Roşca, a cerut Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să ia măsuri ferme împotriva sindicatului. Din nefericire pentru acesta, conducerea Regiei i-a comunicat că „îşi declină orice responsabilitate cu privire la cele semnalate”, întrucît nu deţine „autorizaţii pentru afişarea diverselor anunţuri pe coloanele de la intrarea B1 din imobilul situat în Piaţa Presei Libere nr. 1”. De altfel, pe stîlpii din Casa Presei se află mai multe afişe, majoritatea dintre ele publicitare, dar nimeni nu s-a gîndit să sancţioneze societăţile de presă respective pentru că le-au postat. Nemulţumit de răspunsul RA-APPS, Roşca a cerut ajutorul Poliţiei Locale Sector 1 pentru a-i sancţiona pe făptaşii care au avut îndrăzneala să tulbure dictatura din AGERPRES. În scurt timp, directorul executiv al Poliţiei Locale Sector 1, Dan Toma, s-a conformat plîngerii şefului AGERPRES şi a transmis o somaţie Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, prin care îi solicită să „găsească o altă modalitate de comunicare” cu instituţia; în caz contrar, organizaţia sindicală riscă să fie sancţionată cu amendă contravenţională de la 1500 la 2500 lei! Surprinzător este faptul că Poliţia Locală a Sectorului 1 intervine într-un conflict de muncă într-o instituţie, dar nu răspunde cu aceeaşi promptitudine în cazul furturilor din maşinile parcate în faţa Casei Presei.
=============================
La colt:
Biblioteca V.A. Urechia – focarul culturii gălăţene
Un eveniment de suflet am trăit recent, de Noaptea Bibliotecilor, la Biblioteca V.A.Urechia din Galaţi, unde am fost invitat să-mi lansez cartea Filmul american, o premieră absolută în România, carte apărută la Editura Axis Libri, condusă de cărturarul Zanfir Ilie, directorul bibliotecii gălăţene.
Un post TV a transmis un reportaj cu titlul „Noaptea Bibliotecilor pustii”, dar tare aş fi vrut ca reporterul să nu generalizeze. Şi nu ar fi făcut-o dacă venea să vadă ce s-a petrecut la Galaţi, ce afluenţă de public, pînă tîrziu în noapte, o adevărată sărbătoare a cărţii, o invazie de tineri prezenţi la toate lansările, la proiecţiile de filme, la tîrgul de carte, unde existau şi standuri de muzică, bine reprezentate, la evenimentele pentru elevi, care au fost non-stop. Biblioteca V.A. Urechia, pe care o cunosc de-o viaţă, a devenit, graţie acestui ingenios director, Zanfir Ilie, un gospodar cu spirit pragmatic americănesc, focarul principal de cultură al oraşului Galaţi. Biblioteca, respectiv Cartea, a fost cu adevărat repusă în drepturi aici şi a devenit regina oraşului, Biblioteca fiind mult mai căutată şi mai atractivă decît teatrul muzical, decît teatrul dramatic sau muzeele oraşului.
E formidabil cîtă risipă de imaginaţie! Tîrgul de carte s-a desfăşurat în curtea Bibliotecii, sub privirile statuii lui V.A.Urechia, executată de Nicolae Pascu-Goia, autorul acelui Eminescu iobag, despre care am scris altădată, din clădirea Consulatului general al României de la New York. Au fost prezente edituri din toată ţara, cum ar fi Editura Eikon din Cluj - director Valentin Ajder, un harnic editor (cîte 100 de titluri pe an!), cu ultimele noutăţi, printre care şi autori mai puţin cunoscuţi sau chiar deloc, ca Mihai Pascaru. Au fost şi relansări, ca Atac în bibliotecă de George Arion. Au fost şi scriitori locali, care au dovedit vocaţie exegetică, precum poetul Viorel Dinescu, după cum am descoperit şi două excelente comentatoare de film, Mia Băraru şi Camelia Toporaş, care îi dau clasă „celebrei” Irina Nistor, celebră fiindcă este o Bişnistoreasă, a făcut bişniţă din film şi l-a plagiat într-un mod grosolan pe D. I. Suchianu!
Lansările au avut loc şi în curtea Bibliotecii, cum am spus, sub clar de lună şi de stele, dar şi în sala de la etajul 1, împodobită cu flori ca într-o nuntă din poveşti, iar un colţ al bibliotecii le-ar fi plăcut şi americanilor, fiindcă era aranjat cu tomuri în engleză şi cu steguleţe americane!
Evident că am fost fericit să-mi revăd oraşul natal, foşti colegi de liceu, de facultate şi chiar de şcoală elementară, care au ţinut să mă salute, să mă reîntîlnească şi să mă întrebe cum am ajuns eu din Bădălan la New York, de la Derută în Paradis, romanul meu de debut, la Filmul american. Cum le-am răspuns, am să arăt cu alt prilej.
Desigur, nu m-am dus acolo cu o stare de nostalgie, fiindcă ştiam că oraşul este total schimbat, e un oraş comercial prin excelenţă, al cincilea ca mărime din ţară, oraş universitar deja, cu o universitate unică în România, Danubius, construcţie nouă, plasată la confluenţa Siretului cu Dunărea, ctitorie tot a unui scriitor, pe nume Benone Puşcă. Galaţiul are o deschidere pe măsura fluviului care îl brăzdează şi se varsă în mare. Iar de aici, nu e departe oceanul.
Această deschidere este demnă de o carte care face o punte cu America, prin intermediul celui mai cuceritor mijloc artistic, filmul. De altfel, filmul american s-a condus tot timpul după un principiu comercial. Codul Hays de la Hollywood are acest principiu: „Acolo unde pătrunde filmul american, trebuie să pătrundă şi marfa americană”.
Acest principiu este ca o remorcă a politicii americane. Poate nu este întîmplător că am optat pentru Editura Axis Libri, ca să-mi publice această carte întrucît, pe de o parte, Galaţiul are un astfel de statut american, toţi gălăţenii veritabili gîndesc în stil „Porto Franco”. Pe de altă parte Zanfir Ilie e din aceeaşi plămadă cu Gonzalo, salvatorul lui Prospero, simbolul cărţii, de parcă ar fi chemat să salveze imaginea rău şifonată a României, fiindcă are o putere de muncă absolut de invidiat chiar şi pentru unii americani. Este serios, priceput, fair play şi foarte uman. O raritate printre românii egoişti de azi. Biblioteca V. A. Urechia, creaţie a unui om destonic şi a echipei sale, e o carte de vizită mult mai convingătoare decît instituţiile în care clocesc alde Patahîrbici şi Liicheanu! Reţineţi un nume de om devotat, de pasionat al cărţii, de adevărat român: Zanfir Ilie. Nu este uşor să practici arta fandării, să-i împaci pe cîrcotaşii locali, să faci faţă tuturor presiunilor şi orgoliilor Calibanilor, care nu urmăresc decît să-i ia puterea, să-i ardă cărţile, exact ca în Furtuna lui Shakespeare. Fiindcă şi evenimentul de la Biblioteca V. A. Urechia seamănă cu o mică furtună prosperiană.
GRID MODORCEA
==========================
Fenomene stranii:
FANTOME CARE BÎNTUIE LA HUNEDOARA
Bîntuirile sînt fenomenele de manifestare ale fantomelor. La rîndul ei, fantoma este termenul uzual pentru corpul zis astral. În acest sens, trebuie precizat că apar şi fantome ale viilor, numite îndeobşte „dubluri”, deoarece astralul există în cazul tuturor oamenilor, fie vii, fie morţi.
Specialiştii au descoperit că bîntuirea prezintă o serie de caracteristici: a) INFLUENŢA LOCALA (legarea de o zonă limitată ori de un anumit subiect); b) CARACTERUL ALEATORIU (apariţii persistente, dar nu neapărat periodice); c) AUTOMATISMUL (starea majorităţii fantomelor e similară cu starea unei persoane într-un acces de febră ori de delir, dominate de o idee fixă).
Unchiul-fantomă:
Pe data de 11 septembrie 1994, d-na Z. Gh. din Hunedoara mi-a trimis o scrisoare ieşită din comun, descriind un caz de mare bîntuire, demn de analele literaturii mondiale de specialitate. Aşadar, mă grăbesc să-1 dau publicităţii. Trebuie precizat că, în situaţia dnei Z. Gh., bîntuirea a avut (iniţial) un scop ocrotitor, nefiind un fenomen cu trăsături de automatism (ci, dimpotrivă, prezentînd mai degrabă trăsături de „control astral”, adică de protecţie supranaturală). Dar iată relatarea dnei Z. Gh.: „Prima apariţie a unei entităţi în vis s-a petrecut prin ianuarie 1971. Eram elevă la liceu, în anul IV, cînd a murit un unchi de-al meu de la Bucureşti. Ţin să vă spun că nu văzuse Geoagiul niciodată, dar în noaptea aceea a venit la mine la internat şi a stat cu mine de vorbă, spunîndu-mi că este puţin cam obosit, dar să nu îmi fie teamă de acuma încolo, că el va avea grijă de mine şi mă va feri de toate relele, ca şi cum cel sau cea în grija căruia fusesem pînă atunci obosise şi el ar fi preluat ştafeta. Dar din momentul acela l-am simţit permanent cu mine. Totuşi, ar trebui să vă spun că a doua zi dimineaţa, telegrafiind acasă la Hunedoara şi rugînd să se intereseze de unchiul meu, am primit confirmarea că murise în noaptea aceea. Dar să le explic de unde am aflat eu înaintea lor, cînd de fapt ei nu doreau să mă anunţe (...). Singurul om căruia i-am povestit de trăirile şi apariţiile din vis, de sfaturile pe care le primeam, a fost tatăl meu. El mă credea şi mă asculta. Dar şi el a murit în 1979 şi l-am îngropat într-o zi un ajun de Înviere. Încă din noaptea următoare a venit la mine. Eu ştiam că sînt el şi unchiul meu, deoarece de aici înainte au fost întotdeauna două entităţi. Ce era curios era faptul că acum ambele erau doar ca nişte pete albe, cam ca nişte norişori, în orice caz ceva alburiu şi fără un contur precis”. (Nota mea: acesta este aşa-zisul stadiu eteric al fantomei, după ce învelişul astral, de formă identică trupului fizic, s-a dezagregat şi el. În stadiul eteric, entităţile au mari puteri paranormale şi o raţiune clară, care le ajută să facă binele sau răul cu o eficienţă remarcabilă.) „Aceste două entităţi îmi spuneau exact ce se va întîmpla în viitorul imediat apropiat şi ce trebuie să fac pentru ca să iasă bine orice întreprind. Poate o să vi se pară de domeniul ficţiunii, dar aşa se întîmpla (...).
Nu prea pot să vă explic şi să nu zîmbiţi, dar este greu de vorbit despre asta. Nici mama mea nu a crezut mult timp, însă într-o seară a trebuit să stea cu copiii mei cînd eu şi soţul meu nu eram acasă. După ce a adormit, nu 1-a visat, ci 1-a simţit (pe fostul ei soţ - n.m.). Dar cînd a strigat la el, nevăzîndu-1, dar simţindu-1, un suflu a deschis uşa de la baie, iar oglinda de deasupra chiuvetei a căzut în vană fără ca aţa (în care era agăţată oglinda) să se rupă. Abia atunci mi-a dat crezare mama. Soţul meu a fost şi mai greu de convins că este cineva care mă previne de relele ce se vor întîmpla în ziua următoare.
Prevestirea unui accident:
Abia în 1988 -7 decembrie - cînd a avut un accident de tren, în urma căruia şi-a pierdut laba piciorului stîng, m-a crezut (...). Deci, în 6 decembrie 1988, de Moş Nicolae, soţul meu, ca de obicei, ne-a dat darurile pregătite din timp. Dar în seara de 5 spre 6 decembrie am avut o discuţie cu cele două entităţi. Una din ele mi-a spus: «Vezi că bărbatul tău va pleca la Alba după ouă, nu îl lăsa», iar a doua, foarte supărată, mi-a spus: «Lasă-l, că trebuie să plătească». Asta a fost tot. Ziua de Moş Nicolae a trecut ca o sărbătoare, iar seara soţul meu se pregătea să plece la serviciu în schimbul de noapte. Înainte de a ieşi, văd că ia bani, iar în momentul acela l-am întrebat, aducîndu-mi aminte de vis, unde merge. La Alba, după ouă? A rămas puţin surprins că ştiu, dar mi-a răspuns afirmativ. Abia atunci i-am povestit de vis. Din nou m-a ironizat şi a plecat. A doua zi, la ora 9,15, sînt anunţată de «Urgenţă» să mă duc să ridic lucrurile soţului meu, care avusese un accident de tren (...).
Soţul încalcă o convenţie:
După două săptămîni, fiind o noapte liberă (...), au venit la mine cele două entităţi şi m-au trimis la spital, să-1 iau de acolo şi să-1 aduc acasă, că mai sînt 4 zile pînă la Crăciun şi el de Crăciun trebuie să fie acasă. Tot ele mi-au spus că directorul spitalului mă va pune să dau declaraţie cum că-1 scot pe propria răspundere. M-au asigurat că se va vindeca, dar să am grijă să-1 pun în camera mare să doarmă şi să-1 învăţ ca seara să nu deschidă ochii cînd aude zgomote şi să nu aprindă lumina pentru că au multe de vorbit cu el. Aşa am făcut a doua zi (...). Am dat declaraţia la director şi l-am scos din spital, instruindu-1 ce trebuie să facă noaptea şi cum să asculte, eu trebuind să plec la serviciu. Dar la orele 4,30 mă trezesc cu ele în «Laminoare», foarte supărate că bărbatul meu a aprins lumina şi nu le-a ascultat, dar tot el va avea de suferit, pentru că mă va pierde în 2 ani (...)”.
Epilog dramatic. Într-adevăr, lucrurile încep să meargă rău în menajul dnei Z. Gh., iar după 2 ani se ajunge la divorţ. Totuşi, contrar dorinţei entităţilor, soţia se împacă. Din acel moment, se declanşează ostilitatea fantomelor. Actualmente, ele se pare că au atacat-o pe fiica dnei Z. Gh., cu care stau de vorbă ore în şir noaptea şi căreia îi absorb bioenergia, şubrezindu-i vizibil psihicul şi sănătatea. Evident, pentru întorsătura malefică a fenomenului, vina îi aparţine dnei Z. Gh. Mai întîi, dînsa e vinovată pentru că a acceptat colaborarea cu acele entităţi. Apoi e vinovată că le-a contrariat, fără a se putea proteja. În fine, e vinovată pentru că şi-a adus fata să doarmă cu ea, astfel oferind-o drept pradă entităţilor. Totuşi, în numele Domnului, s-au pornit procedurile pentru salvarea acelor suflete.
RADU COMĂNESCU
================================
Fenomene Paranormale:
Moartea lui Marilyn Monroe şi OZN-urile (III)
Nu se poate imagina uşor o crimă mai hidoasă împotriva unei fiinţe omeneşti inocente. În cazul lui Marilyn, acestora nu le-a fost de-ajuns să o ucidă; au încercat să distrugă şi calitatea amintirii lăsate de ea. În scopul de a demonstra falsitatea mitului sinuciderii, putem recurge la două modalităţi de abordare: analizarea comportamentului şi a sentimentelor sale în ultimele zile şi ore de viaţă sau examinarea compoziţiei chimice a sîngelui său în momentul morţii. Factorii psihologici, precum comportamentele şi emoţiile, pot constitui, într-o oarecare măsură, obiectul unei controverse. Nici măcar psihologii nu sînt cu toţii de acord între ei în ceea ce priveşte „amestecul” exact de stări mintale, care poate duce la sinucidere. Dar compoziţia chimică a sîngelui nu poate fi obiect de controversă. Ştiinţa este ştiinţă, iar în prezent se ştiu mult mai multe lucruri despre anumite chestiuni (de exemplu, otrăvirea cu barbiturice) decît se ştiau în 1962, cînd a murit Marilyn. Din fericire, raportul toxicologic referitor la Marilyn, întocmit de dr. A.J. Abernethz, a rămas intact peste ani, păstrat fiind la Hall of Records din Los Angeles, ori tocmai acest raport spune povestea adevărată. Altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte raportul asupra autopsiei lui Marilyn. Medicul legist, dr. Theodore Curphey, era în esenţă un adulator în serviciul Guvernului, care a fost, cu siguranţă, convins rapid de figurile din umbră, implicate în această istorie sordidă, să coopereze la o ocultare orchestrată. Curphey a scos atît de multe documente - sau a permis ca acestea să fie scoase - din dosarul lui Marilyn, încît un dosar care conţinea, iniţial, 723 de pagini, s-a redus la numai 54 de pagini. Într-un moment în care, date fiind circumstanţele atît de dubioase, ar fi trebuit ordonată o anchetă a autopsierului, acesta s-a mulţumit să fure dosare şi să mintă faţă de angajaţii săi, pentru a ascunde - ce anume? Evident, greşeala cuiva cunoscut lui, probabil a cuiva care exercita presiuni asupra sa, pentru a-1 determina să procedeze exact cum a procedat. Atunci cînd certificatul de deces, marcat cu „Probabilă sinucidere”, a ajuns pe biroul autopsierului adjunct Lionel Grandison, pentru a fi semnat, acesta a constatat cu neplăcere că, după o istorie de furt (de care îşi dăduse seama el însuşi) referitoare la dosarul lui Marilyn Monroe, certificatul respectiv ajunsese la el fără a fi însoţit de vreo documentaţie. (Va urma)
General dr. EMIL STRĂINU
=======================
Aşa vă place Istoria?
Mayerling, sinucidere sau crimă (XXVI)
De îndată ce „Larischa” a ieşit din biroul său, Krauss, ca un funcţionar corect, a deschis un dosar de dispariţie. Era deosebit de intrigat de comportamentul contesei. Agitaţia acesteia i se păruse ieşită din comun. Poate că se temea de scandal? Sau că avea să fie compromisă? În aceeaşi zi, la ora şapte seara, contesa Larisch-Wallersee s-a întors la Krauss, însoţită, de data asta, de Alexandru Baltazzi, fratele baronesei Elena Vetsera. Şi mai agitată decît fusese dimineaţa. Tocmai găsise acasă - de ce la ea şi nu acasă la Elena Vetsera? - un testament scris de mîna Mariei. Acest text există, „Larischa” nu i l-a prezentat lui Krauss, pentru că, după toate probabilităţile, nu era scris de mîna Mariei. Dar ce utilitate prezenta acest testament pentru susţinătorii imposturii sinuciderii? Se obişnuia şi încă se mai obişnuieşte ca exprimarea voinţei să aibă loc încă de la o vîrstă fragedă. Fără să se dorească un deces prematur. Atunci cînd Beethoven şi-a scris la Viena celebrul Testament „zis din Heiligenstadt”, cartier al oraşului unde locuia, din fericire pentru melomani, el nu avea nici o intenţie să-şi pună capăt zilelor. Acest exemplu este semnificativ, dar mai există multe altele. Krauss a început să-şi pună întrebări. „Larischa”, pe care o cunoştea bine ca fiind o codoaşă, nu voia oare să demonstreze că pe 28 ianuarie, seara, se afla la Viena? Avînd în vedere proasta ei reputaţie, fără îndoială că avea să fie anchetată; Krauss trebuia să depună mărturie că femeia se mai afla în capitală, cu cîteva ore înaintea dramei. Ce alibi indiscutabil! A treia zi, după anunţarea sinuciderii, Krauss, în loc să-şi dezvăluie bănuielile împăratului, care de altfel n-ar fi ţinut cont de ele, a preferat să tacă. Este de înţeles, Krauss, evident un funcţionar corect, ţinea la slujba sa. Conducătorul statului hotărîse, după varianta emboliei, să opteze pentru cea a sinuciderii. Îl cunoştea destul de bine pe împărat ca să ştie ce i s-ar fi întîmplat dacă îi împărtăşea îndoielile sale. Krauss şi-a ţinut gura, dar a decis să acţioneze. Avea o idee. A pus un agent pe această pistă şi a „organizat” cîteva scurgeri de informaţii către ziaristul Maurice Szeps, despre care ştia că fusese prieten apropiat cu Rudolf. A vorbit cu Mizzi Kaspar, amanta prinţului moştenitor, care a confirmat, primo, că era la curent - dar era obişnuită - cu ultima aventură a amantului ei cu Maria Vetsera, secundo, că, în nici un moment, Rudolf nu-i făcuse impresia, în ultimele zile înaintea morţii sale, că voia să se sinucidă. Ziariştii erau pe fază. (Va urma)
CLAUDE MOSSÉ
=========================
Umor cu pictori şi sculptori celebri (VII) :
PABLO PICASSO (1881-1973),
pictor, grafician şi ceramist spaniol stabilit în Franţa
Picasso invită într-o zi pe un vechi prieten de al său în luxoasa vilă de pe Coasta de Azur. Vizitîndu-i casa, prietenul lui Picasso remarcă faptul că pe pereţi nu era nici un tablou de-al acestuia.
- Pablo, îl întrebă prietenul, cum de nu ai nici un tablou de al tău pe nici un perete? Nu-ţi plac picturile tale?
- Unele îmi plac chiar foarte mult, dar se vînd mult prea scump ca să-mi permit să le cumpăr eu şi să le pun pe pereţi!
* * *
Pictorul Picasso, un as al abstracţionismului, îi spunea odată unui alt pictor, prieten bun cu el:
- Ştii că acela căruia i-am făcut portretul a venit azi la mine şi mi-a cerut să-i modific nasul?
- Ei, şi pentru atîta lucru eşti atît de abătut? îl întrebă prietenul.
Iar Picasso, zîmbind maliţios, îi răspunse:
- Nu de asta sînt supărat, ci pentru că de azi dimineaţă mă uit la portret şi nu-mi amintesc unde i-am pus nasul!
RAFAEL SANZIO (1483-1520),pictor italian
Doi cardinali îl dojeneau cu asprime într-o zi pe Rafael pentru faptul că foloseşte culori prea vii pentru apostoli.
- Şi totuşi n-ar trebui să vă mire, replică Rafael, apostolii se înroşesc în Paradis de ruşine cînd văd pe ce mîini a încăput Biserica.
* * *
Întrebat într-o zi cum a reuşit să atingă cel mai înalt grad al perfecţiunii, Rafael răspunse:
- N-am neglijat niciodată nici cel mai mic amănunt.
* * *
Rafael n-a reuşit să fie prieten cu Michelangelo. Într-o zi, Michelangelo, văzîndu-1 pe Rafael înconjurat de un grup de elevi, exclamă:
- Ai un cortegiu în urma ta, aidoma unui căpitan!
Şi Rafael îi răspunse foarte aspru:
- Iar tu eşti mereu singur ca un eremit!
* * *
Rafaelo primea adesea sfaturi de la prietenii săi literaţi, printre care Ariosto, despre care se spune că l-ar fi inspirat pentru Amor şi Psyche. Concepţia lui artistică era că „Artistul nu trebuie să reproducă natura întocmai cum e, ci cum crede el că ar trebui să fie“.
REMBRANDT (HARMENSZOON VAN RIYN) (1606-1669),
pictor şi gravor olandez
Se spune că Rembrandt, de acord cu soţia, ca să ridice puţin preţul tablourilor sale, plecă de la Amsterdam pentru cîtva timp, lansînd zvonul că murise. Ba chiar soţia lui purta doliu în tot timpul acela. Toţi amatorii de tablouri veneau din toate colţurile Olandei ca să-i cumpere desenele, gravurile, tablourile. Ofereau preţuri nebănuit de mari pentru epoca aceea. La un moment dat, apăru însă şi Rembrandt, dar victimele farsei lui nu se supărară.
* * *
Cuiva care-i reproşa că sînt prea sumbre culorile tablourilor sale, Rembrandt îi răspunse răutăcios:
- Eu sînt pictor, nu sînt zugrav!
AUGUSTE RODIN (1840-1917),sculptor francez
Anatole France spunea despre Rodin: „Muşchii statuilor lui Rodin par saci cu nuci“.
Iar Rodin, făcînd aluzie la un stil fără substanţă, spunea despre Anatole France:
- Mare scriitor France, păcat că de cîte ori prepară sosul uită să pună şi iepurele înăuntru. (Va urma)
============================
Calendar - 5 octombrie
Evenimente:
* 610: Heraclius a fost încoronat în Constantinopol ca Împărat byzantin, după ce l-a detronat pe predecesorul său, Focas;
* 1455: Petru Aron, Domn al Moldovei, primeşte un ultimatum de la Sultanul Mehmed al II-lea, prin care i se cere sa plătească un tribut de 2.000 de galbeni în termen de 3 luni de zile;
* 1735: Tratatul de la Viena confirmă victoria politicii austriece în Polonia;
* 1795: Insurecţie regalistă la Paris: generalii Napoleon Bonaparte şi Joachim Murat deschid focul asupra insurgenţilor. Napoleon devine general de divizie;
* 1864: Oraşul indian Calcutta este distrus aproape în întregime de un ciclon; 60.000 de morţi;
* 1895: Lîngă Londra are loc prima cursă ciclistă contra cronometru pe şosea. Evenimentul a fost organizat de North Road Cycling Club, pe un traseu de 50 de km.;
* 1910: Portugalia a devenit republică;
* 1962: Membrii trupei „The Beatles” au lansat primul lor hit în Anglia, Love Me Do;
* 1962 James Bond Dr. No, primul film din seria James Bond, are în Anglia premiera. În distribuţie Sean Connery şi „Bond-Girl”, Ursula Andress;
* 1972: La Paris este fondat Frontul Naţional Francez, Jean-Marie Le Pen fiind ales preşedinte;
* 1988: În Brazilia este promulgată Constituţia Federală;
* 1992: Lennart Meri devine preşedinte al Estoniei;
* 2000: Demonstraţiile din Belgrad, pe atunci capitala Serbiei, au dus la căderea regimului autoritar şi a lui Slobodan Miloşevici.
Naşteri:
* 1712: Francesco Guardi, pictor italian (d. 1793);
* 1713: Denis Diderot, filozof şi enciclopedist francez (d. 1784);
* 1781: Bernard Bolzano, matematician şi filozof ceh (d. 1848);
* 1877: Ştefan Petică, poet român (d. 1904);
* 1902: Zaharia Stancu, poet, prozator şi ziarist român (d. 1974);
* 1936: Václav Havel, scriitor şi politician ceh;
* 1942: Angela Buciu, cîntăreaţă de muzică populară şi deputată româncă (PRM);
* 1967: Guy Pearce, actor şi muzician australian;
* 1975: Kate Winslet, actriţă britanică.
Decese:
* 578: Iustin al II-lea, Împărat byzantin (n. cca. 520);
* 1285: Regele Filip al III-lea al Franţei (n. 1245);
* 1828: Charlotte a Marii Britanii, fiica mai mare a Regelui George al III-lea al Marii Britanii (n. 1766);
* 1830: Dinicu Golescu, cărturar şi memorialist român (n. 1777);
* 1880: Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană (n. 1819);
* 1953: Friedrich Wolf, medic şi om de cultură german (n. 1888);
* 2000: Cătălin Hâldan, fotbalist român (n. 1976);
Sărbători:
* Ziua Profesorului în Republica Moldova;
* Ziua Mondială a Educaţiei (din 1994).
Ziarul TRICOLORUL, nr 2284 / 05.10.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu