Subsemnatul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, membru al Parlamentului European, domiciliat în Municipiul Bucureşti, Str. General Butoianu nr. 4, Sectorul 5, în temeiul prevederilor art. 222 Cod procedură penală, formulez prezenta
PLÎNGERE PENALĂ
împotriva numitului:
- Cezar Cătălin Marin, cu reşedinţa în Bucureşti, Str. Virgil Pleşoianu nr. 52, Sectorul 1, fost angajat ca asistent local pentru Municipiul Bucureşti de pe lîngă biroul meu de europarlamentar, în conformitate cu art. 19 alin. 1, lit. a) Cod penal, pentru săvîrşirea infracţiunilor de difuzare de informaţii false şi denunţare calomnioasă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 259, 290 Cod penal, infracţiuni pentru care mă constitui ca parte vătămată, solicitînd despăgubiri de 100.000 euro.
În fapt, precizez următoarele:
Numitul Cezar Cătălin Marin a încercat să producă probe mincinoase în spriijinul unei învinuiri nedrepte, prin faptul că eu, Corneliu Vadim Tudor, în calitate de europarlamentar, aş fi semnat statul său de plată şi i-aş fi încasat salariul, timp de 2 ani.
Prima şi cea mai gravă diversiune a învinuitului Cezar Cătălin Marin este că falsifică legislaţia în vigoare pentru acest domeniu şi pentru perioada la care face referire. Astfel, potrivit prevederilor şi normelor Parlamentului European, nu eu, în calitate de europarlamentar, întocmesc state de plată şi fac plăţi angajaţilor, ci un terţ desemnat.
Sînt acuzat că mi-aş fi însuşit o sumă de bani, salariul său primit în euro, ceea ce constituie tot o minciună neruşinată, uşor de demontat: un asistent local primeşte salariul în lei, nu în euro, iar suma este cu mult mai mică.
De asemenea, sînt fabricate şi alte minciuni, pentru a mă acuza pe nedrept şi a crea în jurul meu o aură de personaj care nu respectă legile Statului Român şi normele Parlamentului European.
Menţionez faptul că învinuitul Cezar Cătălin Marin a mai avut pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia penală, două dosare, cu nr. 26.001/ 3/2005 şi 32.820/3/2005, pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 Cod penal, fiind condamnat în data de 14.09.2005 la închisoare pentru fals în înscrisuri (dovada se află pe portalul Ministerului Justiţiei). Aşadar, un falsificator de profesie îi acuză, pe alţii, exact de apucăturile lui!
Este de prisos să precizez că, în viaţa mea, nu am semnat pe nimeni în fals şi nu am luat banii nimănui - dimpotrivă, am făcut acte filantropice deosebite, am sponsorizat peste 60 de biserici din România şi Basarabia, am dat burse la elevi şi studenţi, am finanţat, timp de cca. 18 ani, programul umanitar Cina Creştină (am oferit hrană şi medicamente la mii de bătrîni) ş.a.m.d. Eu sînt un creştin practicant, ori creştinii nu mint, nu înşeală, nu fură. Trebuie să fie cineva complet nebun să creadă aberaţiile debitate de acest escroc, care încearcă să scape de implicarea lui în alte două dosare penale de o gravitate extremă: Dosarul de pedofilie (el „lucra" mînă în mînă cu Petre Mimiş) şi Dosarul traficului de minori în Italia, în care a fost anchetat în ziua de 27 iunie a.c. de procurorul Ilie Donţu, de la DIICOT.
Acest proxenet dovedit, Cezar Cătălin Marin, urmăreşte să mă discrediteze public, ticluind probe scelerate, atît despre mine, cît şi despre familia mea, fapt pentru care am formulat prezenta Plîngere, solicitînd cercetarea şi urmărirea penală a făptuitorului pentru infracţiunile precizate şi trimiterea sa în judecată, pentru a suporta rigorile legii.
În raport cu prevederile art. 64 Cod procedură penală, solicit proba cu înscrisuri.
Domnului Prim-procuror
al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedintele Partidului România Mare,
Membru al Parlamentului European
http://www.ziarultricolorul.ro/special/liderul-prm-a-depus-plngere-penal--mpotriva-escrocului-i-proxenetului-cezar-marin-tribunul-solicit-daune-de-100000-de-euro.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu